Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 2748/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2748/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 01-03-2012 în dosarul nr. 2748/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2748/2012
Ședința publică de la 01 Martie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. I.
Judecător E. B.
Judecător C. S.
Grefier A. C.
xxx
M. Public a fost reprezentat de procuror C. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C..
Pe rol judecarea recursurilor declarate de recurenții reclamanți N. M. A., A. P. și recurenții intervenienți Șelep V., A. A., A. C., A. I., G. A. împotriva sentinței civile 256 din 17 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul 5223/_, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. R. P. M. FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect despăgubiri Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții intervenienți Șelep V., A. A., A. I., G. A..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, apreciind cauza în stare de judecată s-a acordat cuvântul părților asupra recursurilor.
Recurenții intervenienți Șelep V., A. A., A. I., G. A., având pe rând cuvântul, au solicitat admiterea ambelor recursuri și pe fond admiterea acțiunii, și a cererii de intervenție, arătând că după arestarea autorului lor au suferit privațiuni care le-au afectat viața.
Reprezentantul Ministerului Public, procuror C. C. a pus concluzii de respingere a recursurilor, sentința atacată fiind legală și temeinică.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față;
P. cererea înregistrată la data de 28.06.2010, reclamantele N. M.-A. și A. P. au chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună obligarea la plata sumei de 1.500.000 lei euro cu titlu de despăgubiri morale pentru suferințele fizice și psihice pe care le-a îndurat tatăl și respectiv soțul, A. I. (decedat la data de 22.11.1988), în perioada 1952-1964, perioadă în care a fost deținut politic, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii au arătat că prin sentința penală nr.309/1952 a Tribunalului Teritorial București, autorul a fost condamnat la 4 ani închisoare pentru uneltire, faptă prevăzută și sancționată de art. 209 cod penal. A început executarea acestei pedepse la data de 06.07.1952 și a fost eliberat la data de 17.12.1955 prin Decretul 535/1955, executând efectiv 3 ani, 5 luni și 11 zile.
În anul 1960 a fost condamnat din nou la 8 ani închisoare prin sentința penală nr.78/1960 a Tribunalului M. C. fiind arestat la data de 05.02.1959 și eliberat la data de 16.04.1964 în bata Decretului 176/1964, de această dată executând efectiv 5 ani, 2luni și 11 zile.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. Legii nr.221/2009, art. 112 -1141 Cod procedură civilă.
În cauză au formulat cerere de intervenție în interes propriu, la data de 27.09.2010, intervenienții A. A., G. A., A. C., A. I., Selep V., ca moștenitori a lui A. I..
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea daunelor morale ca neîntemeiate și nedovedite și respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Arată că daunele morale se stabilesc prin apreciere, în funcție de criteriile referitoare la consecințele negative suferite de cel în cauză în plan fizic, psihic, profesional, importanța valorilor lezate și măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea percepției consecințelor vătămării, măsura în care i-a fost afectată situație familială, profesională și socială, iar reclamantul nu face dovada prejudiciului moral suferit, având în vedere toate aceste criterii. Solicită ca reclamanta să facă dovada calității procesuale active unice (certificat de moștenitor, acte de filiație și declarație autentică) având în vedere că aceste despăgubiri se pot solicita o singură dată.
P. sentința civilă 256 din 17 octombrie 2011 a Tribunalului M. s-a respins acțiunea și cererea de intervenție.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că prin Decizia 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial din 15 noiembrie 2010, disp. art.5 alin.1 din legea nr.221/2009, care stabileau un drept la despăgubiri pentru persoanele condamnate și moștenitorii acestora,și pe care reclamanta și-a întemeiat cererea de chemare în judecată, au fost declarate neconstituționale, astfel că instanța trebuie să aibă în vedere art. 31 alin. 1 din Legea 47/1992 și dispozițiile art. 147 din Constituție potrivit cărora, decizia prin care o normă de drept a fost declarată neconstituțională își încetează efectele după 45 zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial, iar pe durata acestui termen dispozițiile sunt suspendate de drept.
La data soluționării acțiunii termenul de 45 zile prevăzut de textul constituțional a expirat, astfel că acțiunea este lipsită de temei juridic.
În condițiile stabilite de art. 31 alin.1 și 3 din Legea 47/1992 și art.147 alin. 4 din Constituție, decizia care a declarat neconstituțională o dispoziție legală este definitivă și obligatorie, efectele sale se răsfrâng și în alte cauze, nu numai în cauza în care a fost invocată excepția. Decizia este general obligatorie, opozabilă erga omnes, inclusiv pentru instanțele judecătorești și are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că, după publicare, ea are efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.
P. decizia în interesul legii nr.12/19.09.2011 pronunțată de ÎCCJ, s-a statuat că, declararea neconstituționalității dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 a avut drept consecință atât încetarea efectelor juridice ale acestora, cât și imposibilitatea de a le invoca drept temei juridic în cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantele și intervenienții.
În motivarea recursurilor s-a susținut că în mod greșit instanța a reținut că dispozițiile art. 5 din Legea 221/2009, declarate neconstituționale, nu mai pot fi aplicate, considerând că textul legal se aplică pentru procesele promovate anterior pronunțării Curții Constituționale și anterior soluționării recursului în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și justiție.
S-a susținut că sunt încălcate dispozițiile art. 14 și art. 6 din CEDO, nefiind posibilă folosirea legislației cu efect retroactiv, iar intervenirea legislativului prin modificarea normei juridice în timpul procesului echivalează cu o discriminare.
Recursurile nu sunt fondate, urmând a fi respinse pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr.221/2009, moștenitorii persoanelor care au suferit o condamnare cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 pot solicita instanței de judecată în termen de 3 ani de la . legii, obligarea Statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de autor.
Textul care prevede acordarea daunelor morale a fost declarat neconstituțional prin Deciziile 1358 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010, publicate în Monitorul Oficial la 15 noiembrie 2011, astfel că în prezent nu mai este în vigoare un astfel de temei pentru acordarea despăgubirilor morale.
În condițiile stabilite de art. 31 alin. 1 și 3 din Legea 47/1992 și art. 147 alin. 4 din Constituție, decizia care a declarat neconstituțională o dispoziție legală este definitivă și obligatorie, are putere numai pentru viitor, potrivit principiului aplicării imediate a legii noi, instanța fiind obligată să aplice dispozițiile legale în vigoare la data când soluționează cauza, inclusiv în căile de atac.
Aceasta este interpretarea ce a fost dată dispozițiilor art. 5 din Legea 221/2009 și prin recursul în interesul legii soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție în ședința din 19 septembrie 2011, prin Decizia nr. 12/2011, prin care s-a stabilit că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr.1358/2010 și nr.1360/2010, dispozițiile art.5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Cum potrivit dispozițiilor art. 330 alin. 3 cod procedură civilă, decizia în interesul legii este obligatorie pentru toate instanțele de la data publicării sale, nu se poate da o altă interpretare pretențiilor reclamanților, nici din perspectiva jurisprudenței CEDO. La data când litigiul a fost soluționat în primă instanță era publicată decizia în interesul legii, care impune interpretarea dispozițiilor legale inclusiv pentru cauzele aflate în curs de derulare, fiind obligatoriu ca tribunalul să aplice legea în acord cu recursul în interesul legii soluționat de instanța supremă.
Instanța respectă astfel principiul aplicării imediate a legii în vigoare la data soluționării pricinii, cazurile de ultraactivitate a legii fiind de strictă interpretare și nefiind aplicabile în speță.
O astfel de soluție este impusă de aplicarea normelor de drept stabilite de practica instanței de contencios al drepturilor omului de la Strasbourg, întrucât până la data pronunțării hotărârii definitive reclamanții nu au devenit titularii unui bun în sensul art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la CEDO, astfel că modificările legislative aduc atingere drepturilor pretinse prin acțiune.
Conform articolului 1 al Protocolului nr. 1 așa cum este interpretat de jurisprudența Curții, noțiunea de “bun” poate acoperi atât “bunurile actuale” cât și valorile patrimoniale, inclusiv creanțele, în temeiul cărora reclamantul poate pretinde că are cel puțin o “speranță legitimă” de a obține beneficierea efectivă de un drept de proprietate (cauza Kopecky împotriva Slovaciei, nr._/98, Hotărârea din 28 septembrie 2004). Curtea a afirmat deja că o creanță poate fi considerată drept o “valoare patrimonială” din moment ce are o bază suficientă în dreptul intern, de exemplu atunci când este confirmată de o jurisprudență bine stabilită de tribunale ( cauza A. c. României, Hotărârea din 15.06.2006).
Reclamanții nu pot pretinde că au o speranță legitimă de a obține acoperirea prejudiciului invocat, cât timp o hotărâre definitivă nu a confirmat pretențiile lor iar prevederea într-o lege în vigoare la data promovării acțiunii a posibilității de a acționa în judecată statul nu constituie o speranță legitimă în sensul practicii instanței europene.
Instanța constată că în speță nu se poate vorbi despre intervenția legislativului și despre modificarea unei norme juridice, ci de faptul că norma pe care acțiune a fost întemeiată a fost declarată neconstituțională, devenind inaplicabilă, ceea ce nu poate pune în discuție existența unei discriminări sau încălcarea dreptului la un proces echitabil.
Așadar, constatând că la data când s-a soluționat acțiunea nu mai erau în vigoare dispozițiile legale ce au constituit temeiul legal al acțiunii, prima instanță în mod corect a apreciat că acțiunea și cererea de intervenție sunt neîntemeiate, caz în care criticile sunt nefondate.
P. urmare, potrivit art. 312 cod procedură civilă, se vor respinge ca nefondate recursul declarat de reclamante și recursul declarat de intervenienți.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții reclamanți N. M. A., A. P. și recurenții intervenienți Șelep V., A. A., A. C., A. I., G. A. împotriva sentinței civile 256 din 17 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul 5223/_, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. R. P. M. FINANȚELOR PUBLICE.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 01 Martie 2012.
Președinte, G. I. | Judecător, E. B. | Judecător, C. S. |
Grefier, A. C. |
Red./tehnored. GI
2ex/2.03.2012
Jud. fond M. C.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 2664/2012. Curtea de... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 2849/2012. Curtea de Apel... → |
|---|
