Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 5440/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5440/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 25-04-2012 în dosarul nr. 5440/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 5440/2012
Ședința publică de la 25 Aprilie 2012
Completul compus din:
Președinte: M. M.
Judecător: M. P. P.
Judecător: E. S.
Grefier: V. R.
M. Public – reprezentat de procuror C. C.
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
x.x.x
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor P. D., pentru S. R. prin M. Finanțelor P. împotriva deciziei civile nr. 4 din 9 ianuarie 2012, pronunțată de T. D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă V. C., având ca obiect despăgubiri Legea nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat intimata reclamantă V. C., asistată de avocat I. I. M., lipsind recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor P. D., pentru S. R. prin M. Finanțelor P..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că recursul a fost declarat și motivat în termenul legal iar prin conținutul motivelor de recurs, recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei conform dispozițiilor art. 242 Cod Procedură Civilă, după care, apreciind cauza în stare de judecată, instanța a acordat cuvântul:
Avocat I. I. M., pentru intimata reclamantă, a solicitat respingerea recursului conform întâmpinării depuse la dosar și obligarea recurentei pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
Reprezentantul Parchetului a pus concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii recurate.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
La data de 23.11.2010a fost înregistrat pe rolul Tribunalului D. sub nr._ acțiunea prin care reclamanta V. C., în calitate de moștenitoare a defunctului B. A. decedat la data de 11.01.1988, a chemat în judecată M. Finanțelor P. București, în calitate de reprezentant al Statului R. pentru obligarea la plata sumei de 120.000 euro în echivalent în lei la cursul valutar BNR din ziua plății, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a condamnării pe nedrept a autorului său.
În fapt, reclamanta a arătat că prin sentința penală nr.236/19.05.1960 pronunțată de T. M. C. în dosarul nr.265/1960, tatăl său a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare corecțională și confiscarea în întregime a averii personale pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale, prevăzut de art.209 pct.2 lit.”a” C.penal.
Reclamanta a arătat că din pedeapsa de 5 ani aplicată, tatăl său a executat în total aproape 3 ani, perioadă în care a fost mutat în diferite penitenciare – C., G., Aiud, Focșani, Jilava, Periprava, G., unde a îndurat suferințe greu de imaginat. După liberarea din penitenciar a rămas afectat fizic și psihic iar suferințele din închisoare i-au șubrezit sănătatea, ajungând să decedeze la vârsta de 66 ani de cancer ganglionar. Ca efect al măsurii confiscării averii au fost luate de reprezentanții statului toate bunurile, întreaga familie rămânând fără mijloace de subzistență și fiindu-le fixat domiciliul obligatoriu în ., județul D..
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009.
Anexat cererii de chemare în judecată au fost depuse extras de pe sentința penală nr.236/1960, acte de stare civilă și un set de înscrisuri medicale filele 6-36.
Pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., reprezentat de D.G.F.P. D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă în raport de Decizia nr.1358/21.10.2010 a Curții Constituționale referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art.5 alin.1 lit.a teza I din Legea nr.221/2009. S-a arătat că în prezent nu mai există un temei juridic pentru acordarea daunelor morale ca măsuri reparatorii, astfel că S. nu mai datorează despăgubiri cu titlu de daune morale către reclamant.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art.115- 118 C.pr.civ.
La data de 21.02.2011 reclamanta a formulat precizare la acțiunea introductivă prin care a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 15.000 lei cu titlu de daune materiale reprezentând echivalentul prejudiciului material suferit de tatăl său pentru bunurile confiscate ca efect al hotărârii judecătorești de condamnare, nerestituite până în prezent.
A arătat că bunurile confiscate sunt numai bunuri mobile întrucât terenurile și construcțiile au fost recuperate prin procedura Legii nr.18/1991: o căruță, un car, 2 boi de jug, o vacă, 7 oi, 2 butoaie din lemn de 1000 l, 3 paturi, 2 mese, un șifonier.
În drept, precizarea a fost întemeiată pe dispozițiile art.5 alin.1 lit.b din Legea nr.221/2009.
Reclamanta a solicitat proba testimonială, proba cu înscrisuri și efectuarea unei expertize tehnice în specialitatea evaluare bunuri mobile, probe încuviințate prin încheierile din 21.03.2011, respectiv 16.05.2011.
În cauză au fost audiate martorele R. M. și M. M. și a fost efectuat raportul de expertiză de către expert Ș. E..
P. încheierea din 21.11.2011 au fost încuviințate obiecțiunile formulate de pârâtul S. R. prin M. Finanțelor, reprezentat de D.G.F.P. D., răspunsul la obiecțiuni fiind depus la dosar la data de 04.01.2012.
P. decizia civilă nr.4 din 09 ianuarie 2012, pronunțată de T. D. în dosar nr._, s-a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta V. C., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., București.
A fost obligat pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., reprezentat de D.G.F.P. D. la plata către reclamanta V. C. a sumei de_,50 lei, reprezentând echivalentul valorii bunurilor mobile confiscate prin sentința nr.236/19.05.1960 pronunțată de T. M. C. în dosarul nr. 265/1960, precum și la plata către reclamantă a sumei de 2000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
P. sentința penală nr.236/19.05.1960 pronunțată de T. M. C. în dosarul nr.265/1960, tatăl reclamantei, numitul B. A. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare corecțională și la 3 ani interdicție corecțională, cu pedeapsa complimentară a confiscării în întregime a averii personale pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale, prevăzută de art. 209 pct. 2 lit. „a” Cp.
În considerentele hotărârii de condamnare s-a reținut că acesta și-a manifestat dușmănia împotriva regimului democrat – popular, a comentat știrile din ziare defavorabile regimului, afirmând că nu este bine să se înscrie sătenii în GAC deoarece se moare de foame, este de preferat să se aștepte schimbarea regimului. Sub aspectul laturii subiective, s-a considerat că inculpatul, alături de ceilalți, deși cunoștea că faptele sunt foarte periculoase pentru securitatea statului, că sunt considerate ca infracțiune gravă, totuși le-a săvârșit, acceptând în mod voit și conștient consecințele lor, tocmai cu scopul de a determina agitații din care putea să rezulte un pericol pentru securitatea statului, intenția contrarevoluționară rezultând din însăși materialitatea faptelor.
Potrivit adresei nr._/15.12.2004 emise de Administrația Națională a Penitenciarelor, autorul reclamantei a fost liberat la 03.10.1962, grațiat conform Decretului nr.772/1962 al Consiliului de Stat de la Penitenciarul G..
Din declarațiile martorilor audiați R. M. și M. M. și conținutul adeverinței nr. 5223/23.06.1953 emise de Sfatul Popular al . se constată împrejurarea că în speța dedusă judecății, tatăl reclamantei a fost considerat ca fiind chiabur, fiind condamnat pe criterii politice.
Este de notorietate că aplicarea etichetei de „chiabur”, mai ales în anii comunismului, reprezenta o condamnare la o viață de prigoană și dificultăți, fiind aplicate o . măsuri discriminatorii, precum mărirea progresivă a impozitului, interzicerea dreptului de vot, confiscarea averii.
Condamnarea numitului B. A. pentru fapta prevăzută de art. 209 pct. 2 lit. „a” Cp, respectiv, uneltire contra ordinii sociale, face parte dintre cele prevăzute de art. 1 alin.2 lit. „a” din Legea nr. 221/2009 ca fiind, de drept, condamnări cu caracter politic. O astfel de condamnare penală, prin natura sa, nu poate avea decât un caracter politic aspect pentru care a și fost considerată de legiuitor, în cuprinsul art. 1 alin.2 lit. „a” din Legea nr. 221/2009, ca fiind, de drept, o condamnare cu caracter politic.
În ceea ce privește acțiunea precizată a reclamantei privind acordarea despăgubirilor materiale pentru bunurile confiscate și nerestituite, potrivit dispozițiilor art. 5 alin.1 lit. „b” din Legea nr. 221/2009 orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a legii, acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005.
Legea nu prevede o procedură distinctă, fiind aplicabile regulile dreptului comun în sensul art. 1169 Cod Civil.
Așa cum s-a reținut anterior, prin sentința penală nr.236/19.05.1960 pronunțată de T. M. C. în dosarul nr. 265/1960 față de autorul reclamantei, în afară de condamnarea suferită, s-a dispus și confiscarea în întregime a averii personale, ca urmare a aplicării pedepsei complementare pe lângă cea principală. Deși nu s-a întocmit un proces - verbal cu ocazia confiscării bunurilor, faptul că autorul reclamantei a deținut o căruță, un car, boi de jug, vacă, oi, butoi de lemn de 1000 litri, pături din lână, masă de stejar, șifonier din stejar, rezultă din declarațiile martorilor audiați.
În cauză, s-a efectuat raportul de expertiză având ca obiect evaluarea bunurilor mobile ce au format obiectul confiscării, instanța de judecată neavând posibilitatea pronunțării unei hotărâri legale și temeinice decât luând cunoștință de propunerile expertului desemnat, bazate pe cunoștințe de specialitate.
P. răspunsul la obiecțiuni, expertul desemnat în cauză și-a menținut punctul de vedere expus în raportul de expertiză inițial, fiind modificat în mod nesemnificativ cuantumul sumei privind evaluarea bunurilor; s-a arătat că gradul de uzură a bunurilor s-a stabilit raportat la data confiscării acestora iar procentele de uzură a bunurilor au fost calculate ținând cont de prevederile H.G. nr. 2139/30.11.2004 și de faptul că durata normală de funcțiune a unui mijloc fix este mai redusă decât viața fizică a sa.
S-a considerat că raportul de expertiză, modificat în urma obiecțiunilor încuviințate, răspunde în totalitate, obiectivelor stabilite, urmând să-l omologheze ca atare.
În temeiul dispozițiilor art.5 alin.1 lit. „b” din Legea nr.221/2009, reclamanta, în calitate de descendent de gradul I al autorului B. A., este o persoană îndreptățită la acordarea de către pârât a despăgubirilor reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare și nerestituite iar împrejurarea că prin sentința nr.1467/05.11.2010 pronunțată de T. D. în dosarul nr._, irevocabilă ca efect al respingerii cererii de recurs prin dec. nr.886/2011 a Curții de Apel C., s-a dispus obligarea Agenției Județene pentru Prestații Sociale D. să acorde reclamantei drepturile prevăzute de art. 1 alin.1 lit. „d” raportat la art. 4 alin.2 din Decretul –lege nr. 118/1990 pentru perioada noiembrie 1953 – octombrie 1962, nu este de natură a anihila dreptul acesteia la acordarea unor daune materiale cu titlu de echivalent valoric al bunurilor confiscate de la autorul său.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a formulat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor P. D., pentru S. R. prin M. Finanțelor P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului și modificarea deciziei pentru următoarele considerente:
În motivele de recurs, pârâtul invocă următoarele critici:
- în mod greșit tribunalul a dispus obligarea pârâtului la despăgubiri civile în cuantum de 12.457,50 lei, cu toate că prin considerentele hotărârii atacate instanța a reținut că nu s-a întocmit un proces verbal cu ocazia confiscării bunurilor;
- s-a valorificat probatoriul testimonial deși nu s-a făcut dovada că bunurile au fost confiscate la data arestării autorului reclamantei, iar reclamanta nu a putut dovedi cu acte oficiale ori alt mijloc de probă că a suferit pe plan material de pe urma condamnării nelegale a autorului său, încălcându-se astfel dispozițiile art.5 lit.b din Legea 221/2009;
- tribunalul a dat eficiență raportului de expertiză întocmit în cauză și cu toate că pârâtul a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, criticând modalitatea de stabilire a gradului de uzură a bunurilor mobile la data efectuării raportului de expertiză, nu la data preluării acestora, ca efect al măsurii confiscării, raport nesusținut de nici un fel de înscrisuri din care să rezulte prețurile practicate pe piața liberă;
- pârâtul a făcut trimitere la jurisprudența CEDO și la legislația națională în ceea ce privește materia restituirilor, concluzionând că dispozițiile Convenției nu impun statelor membre nici o obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor;
- pârâtul critică aplicarea greșită a art.274 alin.1 cod procedură civilă, ce vizează acordarea cheltuielilor de judecată în beneficiul părții care a câștigat procesul, motivând că statul nu are culpă procesuală, iar pentru dovedirea cheltuielilor de judecată trebuiau respectate dispozițiile art.112 alin.2 pct.5, 116, 138 cod procedură civilă.
În cauză reclamanta intimată a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Examinând sentința prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea constată recursul nefondat și urmează să-l respingă pentru considerentele ce succed.
P. demersul judiciar inițiat de reclamanta V. C. la T. D., aceasta a solicitat obligarea pârâtului S. R. prin M.F.P. la plata sumei de 120.000 Euro cu titlu de daune morale pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a condamnării pe nedrept a autorului său, în temeiul art.5 alin.1, lit.a. din Legea 221/2009.
P. precizarea formulată la 21.02.2011, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 15.000 lei cu titlu de daune materiale reprezentând echivalentul prejudiciului material suferit de tatăl său pentru bunurile confiscate ca efect al hotărârii judecătorești de condamnare, nerestituite până în prezent, temeiul legal fiind art.5 lit.b din Legea 221/2009.
Față de obiectul dedus judecății, de starea de fapt conturată prin probele administrate, tribunalul a dat eficiență dispozițiilor art.5 lit.b din Legea 221/2009 cât și scopului pentru care a fost adoptată această lege ce vizează repararea prejudiciilor cauzate prin condamnări penale și a admis acțiunea așa cum a fost precizată.
Nu poate fi primită critica pârâtului referitoare la inexistența unui proces verbal încheiat cu ocazia confiscării bunurilor atâta vreme cât prin sentința penală 236/460 pronunțată de T. M. C., autorul reclamantei, B. M.A. a fost condamnat la 5 ani închisoare corecțională și 3 ani de interdicție complimentară, a confiscării în întregime a averii personale pentru infracțiunea prev.de art.209 pct.2 lit.a cod penal.
T. a coroborat mențiunea confiscării în întregime a averii autorului reclamantei cu depozițiile martorilor audiați, martora R. M. declarând că a cunoscut personal faptul confiscării în virtutea calității sale la acea vreme, relatând că în general nu se întocmeau procese verbale de confiscare a averii.
T. a statuat corect că Legea 221/2009 nu prevede o procedură distinctă de probațiune, fiind aplicabile dispozițiile dreptului comun reglementate de art.1169 cod civil, așa încât urmează a fi înlăturată și critica reclamantei referitoare la inexistența unor acte oficiale pentru dovedirea confiscării.
Instanța de fond a dimensionat corect despăgubirile materiale de care poate beneficia reclamanta în raport de expertiza ordonată în cauză și efectuată de expert Ș. V., suma stabilită inițial fiind ajustată ca urmare a obiecțiunilor formulate de către pârât în ceea ce privește gradul de uzură al bunurilor.
După depunerea raportului de expertiză refăcut, pârâtul nu a mai formulat alte obiecțiuni și nici nu a cerut efectuarea unei contraexpertize.
Expertul și-a argumentat concluziile invocând aplicarea HG 2139/30.11.2004 în ceea ce privește stabilirea gradului de uzură, așa încât este neîntemeiată și critica ce vizează stabilirea cuantumului despăgubirilor.
Nu poate fi primită critica pârâtului referitoare la jurisprudența EDO în materia restituirii proprietății, din moment ce problema daunelor morale nu se mai pune întrucât nu mai există temei legal pentru acordarea acestora, însă Legea 221/2009 face parte din cadrul unei politici sociale restaurative a statului, de reparare a prejudiciilor materiale create unor categorii de persoane de către fostele regimuri totalitare ce s-au succedat în istoria României.
Este neîntemeiată critica referitoare la aplicarea dispozițiilor art.274 alin.1 cod procedură civilă, rațiunea acordării acestora rezidă în culpa procesuală a pârâtului.
Cuantumul cheltuielilor de judecată este rezonabil, fiind dovedit prin chitanțele depuse la dosarul cauzei, reprezentând onorariu avocat și onorariu expert, nefiind necesară reducerea acestora conform art.274 alin.3 cod procedură civilă, textele legale invocate de pârât respectă art.112 alin.1, 16, 138 cod procedură civilă, nefiind relevante în ceea ce privește aplicarea art.274 alin.1 cod procedură civilă.
Față de cele ce preced, urmează ca în baza art.312 alin.1 cod procedură civilă, să se respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor P. D., pentru S. R. prin M. Finanțelor P. împotriva deciziei civile nr.4 din 9 ianuarie 2012, pronunțată de T. D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă V. C., având ca obiect despăgubiri Legea nr. 221/2009.
Obligă pârâta Direcția Generală a Finanțelor P. D., pentru S. R. la 1500 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Aprilie 2012.
Președinte, M. M. | Judecător, M. P.-P. | Judecător, E. S. |
Grefier, V. R. |
Red.jud.M.M.
Tehn.MC/2 ex.
Data red.25.05.2012
j.f. I.G.P.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 5470/2012. Curtea de... | Servitute. Decizia nr. 6006/2012. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
