Servitute. Decizia nr. 6006/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6006/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 09-05-2012 în dosarul nr. 6006/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 6006
Ședința publică de la 09 Mai 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE TANIA ȚAPURIN
Judecător D. S.
Judecător M. P.
Grefier C. C.
x.x.x.
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de reclamanta P. V. și pârâtul C. N. I. împotriva deciziei civile nr. 68 din 15 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul G. în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâții C. L. P. S. D. DE P. ASUPRA TERENURILOR B., C. L. AL C. B., V. V., ÎN C. DE P. AL C. B., INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI G., având ca obiect servitute.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns avocat A. M. C., reprezentând-o pe recurenta reclamantă P. V., avocat P. N. și procurator C. A., ambii reprezentându-l pe recurentul pârât C. N. I., lipsind intimații pârâți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se netimbrarea recursului declarat de reclamantă cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 9,5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
Avocat A. M. C., pentru recurenta reclamantă, a depus dovada achitării taxei de timbru.
Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursurilor.
Avocat A. M. C., pentru recurenta reclamantă, a susținut oral motivele de recurs formulate în scris, arătând că în mod greșit Tribunalul a considerat că instanța de fond nu a avut în vedere interesele proprietarului fondului aservit și nevoia celui ce reclamă trecerea, dat fiind faptul că reclamanta a dovedit, prin sentința penală nr. 64/2009, că se află în imposibilitate de a avea acces din și înspre locuința sa. Totodată, deși se susține că înfundarea terenului s-a realizat prin fapta proprie, din contractul de vânzare-cumpărare rezultă că terenul la acel moment se învecina cu ulița satului.
A mai susținut că în cauză există autoritate de lucru judecat, fiind deja pronunțată o hotărâre definitivă și irevocabilă între P. V. și C. N. I., între cele două hotărâri existând tripla identitate cerută de art. 1201 c.civ.
A pus concluzii de admitere a recursului, așa cum a fost formula,t cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată. A depus concluzii scrise.
Avocat N. P., pentru recurentul pârât C. N. I., a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă, considerând că au fost analizate toate actele de proprietate cu privire la terenul în litigiu și arătând că la data cumpărării reclamanta cunoștea calitatea de loc înfundat al terenului și nu a depus nicio diligență în acest sens. În vechiul act de proprietate, nu apare ca terenul s-ar fi învecinat cu vatra satului.
Prin realizarea servituții pe terenului pârâtului, acesta ar fi nevoit să își distrugă plantații cu o vechime de zeci de ani, iar reclamanta are posibilitatea să își edifice cale de acces pe terenul vânzătorului, fapt ce nu l-ar afecta pe acesta în niciun fel.
A considerat că situația juridică anterioară era diferită de prezenta cauză, astfel încât nu se poate reține autoritatea de lucru judecat.
A solicitat admiterea recursului declarat de pârâtul C. N. I., modificarea deciziei și acordarea cheltuielilor de judecată în totalitate. A depus concluzii scrise și borderou cu cheltuieli de judecată.
Avocat A. M. C., pentru recurenta reclamantă, a solicitat respingerea recursului declarat de pârât, arătând că a fost admisă cererea de acordarea cheltuielilor de judecată, ce au fost dovedite.
CURTEA
Asupra recursurilor de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J. sub numărul_, reclamanta P. V. a solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța în contradictoriu cu pârâții C. I., C. L. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor B., C. L. al comunei B., V. V. în calitate de primar al comunei B. și Instituția P. G., să dispună obligarea acestora să asigure servitutea de trecere pe terenul situat în punctul „Cioboți”, cu dimensiunile de 5,70 m lățime la șoseaua națională, 6,20 m lățime la șoseaua comunală, cu lungimea de 200 m, cu vecini la E- șoseaua comunală, la V – șoseaua națională Tg J. – C., la S – V. M., C. I. și C. G. iar la N – P. V..
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a dobândit fondul proprietatea sa, compus din casa de locuit și suprafața de 300 m.p, prin cumpărare în anul 1973 iar, în perioada 1973- 1990 terenul pentru care solicită dreptul de servitute a avut destinația de uliță de acces, făcând parte din domeniul public al comunei B., ulterior asupra acestui teren, deși făcea parte din domeniul public, a fost reconstituit dreptul de proprietate numitului C. I. care a edificat o construcție.
Reclamanta a mai arătat că după reconstituirea acestui drept de proprietate au fost pronunțate hotărâri judecătorești definitive, respectiv decizia civilă nr. 144/07.03.1994, pronunțată de către Tribunalul G., prin care s-a precizat că acest teren este de domeniul public și sentința civilă nr. 7486/1996, pronunțată de către Judecătoria Tg- J., rămasă definitivă prin decizia Curții de Apel C. nr. 9584/2000, prin care s-a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr._/11.12.1998, eliberat numitului C. I. însă C. L. pentru S. D. de P. și Primarul comunei B. nu au îndeplinit dispozițiile hotărârilor menționate.
A mai arătat reclamanta că, așa cum reiese și din procesul verbal din data de 24.02.2005, în ședința ordinară a Consiliului L. B. s-a dat citire referatului depus de consilierul juridic al acestei instituții prin care s-a arătat că, față de dispozițiile deciziei nr. 144/1994, pronunțată de către Tribunalul G., se impune trecerea acestui teren în domeniul public al comunei B., această propunere fiind aprobată, urmând ca după inventarierea domeniului public al comunei B. această suprafață de teren să fie trecută în domeniul public.
Reclamanta a arătat de asemenea că în prezent se află în imposibilitate de a locui în imobilul proprietatea sa, rămânând izolată în propria gospodărie, nemaiavând un alt acces din și către locuință, afirmând că în încercarea de a avea acces către și din locuința sa, prin sentința penală nr. 64/09.01.2009, a fost obligată la plata unei amenzi în cuantum de 500 lei, reținându-se în sarcina sa că folosește fără drept o suprafață de teren din proprietatea vecinului C. G., ca drum de acces către locuința sa.
Pârâta Instituția P. G. a formulat întâmpinare prin care a invocat, având în vedere prevederile articolului 36, alineat 2, litera c, Legea nr. 215/2001 și ale articolului 8, din O.G nr. 43/1994, excepția lipsei calității sale procesuale pasive, solicitând respingerea acțiunii formulate.
La termenul de judecată din data de 15.03.2011 instanța a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. L. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor B., C. L. al comunei B., V. V. în calitate de primar al comunei B. și Instituția prefectului G..
Prin sentința civilă nr.2426/15.03.2011, pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. L. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor B., C. L. al comunei B., V. V. în calitate de primar al comunei B. și Instituția prefectului G..
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta P. V., în contradictoriu cu pârâții C. L. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor B., C. L. al comunei B., V. V. în calitate de primar al comunei B., toți cu sediul în . și Instituția prefectului G., cu sediul în Tg- J., .-4, județul G., ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
A fost admisă acțiunea față de pârâtul C. I., s-a omologat raportul de expertiză întocmit în cauză de expert Toacsen I., și s-a stabilit în favoarea reclamantei servitute de trecere pe terenul pârâtului C. I. pe terenul în suprafață de 344 mp, cu lățimea de 3 m și lungimea de 114,8 m, contur delimitat de punctele a-b-c-d-1-a în raportul de expertiză întocmit în cauză.
A fost obligat pârâtul C. I. la plata către reclamantă a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Instanța a constatat că potrivit art. 616 cod civil „proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar ocaziona”
Dacă de regulă calitatea procesuală activă în astfel de acțiuni aparține proprietarului locului înfundat, această calitate fiind recunoscută totuși și titularilor celorlalte drepturi reale principale, respectiv uzul, uzufructul, superficia și abitația, în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă, ținând seama că prin instituirea unei servituți de trecere se dezmembrează dreptul de proprietate asupra fondului aservit, îngrădind sau lipsind proprietarul de plenitudinea atributelor proprietății, apreciem că nu poate aparține decât titularului dreptului de proprietate asupra fondului aservit.
În speță, instanța a constatat că terenul pe care reclamanta solicită instituirea servituții de trecere este proprietatea pârâtului C. I. în baza titlului de proprietate nr._/30.03.2010, astfel că ceilalți pârâți, respectiv C. L. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor B., C. L. al comunei B., V. V. în calitate de primar al comunei B. și Instituția prefectului G. nu au calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, excepția lipsei calității procesuale a acestora urmând a fi admisă și pe cale de consecință respinsă acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu acești pârâți.
În ceea ce privește acțiunea formulată de reclamanta P. V. în contradictoriu cu pârâtul C. I., din raportul de expertiză întocmit în cauză instanța a reținut că terenul reclamantei este loc înfundat, fiind întrunite astfel condițiile pentru a se solicita instituirea unei servituți de trecere pentru a avea acces la calea publică.
Prin raportul de expertiză întocmit în cauză a fost identificat terenul ce ar putea constitui calea de acces a reclamantei la drumul public, acesta fiind delimitat de punctele a-b-c-d-1-a în schița anexă a raportului de expertiză, având lungimea medie de 114,8 m, lățimea de 3 m și suprafața de 344 mp.
Instanța a constatat că nu poate fi reținută apărarea pârâtului în sensul că nu se poate institui servitute e trecere pe terenul său deoarece prin raportul de expertiză întocmit în cauză s-ar fi stabilit că acest lucru nu este posibil din cauza unei clădiri cu destinația de spațiu de locuit, din concluziile raportului de expertiză rezultând că această clădire face imposibilă stabilirea unei căi de acces către DE 79 nu și către DS 165, drum spre care a fost identificată calea de acces de către expertul desemnat în cauză.
Împotriva sentinței a declarat apel apelantul-pârât C. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând admiterea apelului în baza art. 296 teza a II a c.pr.civ., modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii pentru servitute de trecere, cu obligarea intimatei P. V. la suportarea cheltuielilor de judecată, iar într-o teză subsidiară a solicitat anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, în baza art. 297 alin. 1 și 2 c.pr.civ.
În dezvoltarea motivelor de apel s-a susținut că prima instanță a acordat mai mult decât s-a cerut, comițând o ultra petitia, invocând disp. art. 304 pct. 6 c.pr.civ. raportat al disp. art. 576 Cod civil.
S-a susținut că prin acțiunea introductivă reclamanta a solicitat constituirea unei servituți asupra bunurilor aparținând domeniului public și că niciodată pe parcursul procesului reclamanta nu l-a considerat pe apelant ca proprietar al terenului .
Un al doilea motiv este acela că exista obligativitatea să se introducă în cauză . Legii 215/2001, . C. L. B. cu drept de reprezentare în justiție a primarului, situație în care prima instanță s-a pronunțată față de o persoană fără calitate procesuală pasivă.
A treia critică s-a referit la faptul că servitutea nu se putea constitui pe terenul apelantului din mai multe motive: astfel reclamanta prin cumpărarea suprafeței de 300 mp și a casei de locuit, care erau așezate chiar în mijlocul grădinii vânzătorilor C., nu a avut diligența necesară să-și constituie prin titlu servitutea de trecere pe terenul vânzătorilor C. chiar prin actul de vânzare cumpărare nr. 845/2.03.1972, astfel că prin propria faptă a săvârșit acte care au condus la starea de loc înfundat a proprietății cumpărate .
S-a mai susținut că din raportul de expertiză întocmit de expert Toacsen I. care a propus locul pe unde se poate constitui servitutea, adică DS 165, terenul apelantului este plantat cu viță de vie, expertul concluzionând că prin crearea acestei servituți se afectează plantația de vie.
În același timp, calea de acces spre DE 79 nu se poate constitui, deoarece există construcții ale reclamantului pe lățimea terenului, iar constituirea unei servituți ar implica demolarea acestor construcții .
A mai fost invocată lipsa calității procesuale pasive a apelantului C. I., cu motivarea că el nu mai este proprietarul terenului, deoarece prin contractul de vânzare cumpărare 1201/11 mai 2011, C. I. și A. au înstrăinat terenul fiicei sale și soțului acesteia, P. D. și P. I. .
Prin decizia nr.68 din15 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, s-a admis apelul declarat de apelantul-pârât C. I. împotriva sentinței civile nr. 2426/15.03.2011 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ .
S-a schimbat sentința în sensul că s-a respins acțiunea.
A fost obligată intimata reclamantă P. V. la 500 lei cheltuieli de judecată.
S-a reținut că prima instanță a rezolvat corect excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului local B., Primarului V. V., a Comisiei locale de fond funciar și a P. G., dar pe fond cauza a fost soluționată prin aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art.616 Cod civil, în raport de situația de fapt rezultată din probe.
Imobilul compus din teren de 300 mp. și casă, dobândit prin cumpărare de la C. Gr.I. și C. E., a fost înstrăinat de C. A. (autorul pârâtului) reclamantei din prezenta cauză, prin înscrisul sub semnătură privată încheiat la data de 9.07.1973, act prin care vânzătorul nu s-a obligat să-i constituie cale de acces pe proprietatea sa.
P. terenul agricol de 1233 mp., care se învecinează pe latura de nord cu proprietatea reclamantei, pârâtului i s-a reconstituit dreptul de proprietate, în baza Legii nr.18/1991, prin titlul nr._/2010, menținut prin decizia nr.2121/2011 a Tribunalului G..
P. acest teren, care anterior a aparținut CAP și pe care se afla un drum de acces la care avea ieșire proprietatea reclamantei, pârâtul a înființat o cultură de viță de vie, care, în cazul constituirii căii de acces conform amplasamentului propus de expert Toacsen I., ar trebui desființată, ceea ce încalcă dispozițiile art.618 Cod civil, care obligă la stabilirea servituții de trecere în modalitatea care produce cel mai mic prejudiciu proprietarului fondului aservit.
La data pronunțării deciziei nr.3412/29.11.1996 a Curții de Apel C., prin care s-a respins acțiunea în servitute formulată de reclamantă, situația terenului era diferită, instanța de recurs reținând că suprafața pe care se solicita instituirea căii de acces, aparținea domeniului public, având destinația de uliță comunală. Ulterior acest teren a fost atribuit în proprietate pârâtului, prin titlul emis în baza Legii nr.18/1991, modificarea regimului juridic al imobilului făcând inoperantă excepția autorității de lucru judecat.
În baza art.299 Cod pr.civilă, împotriva deciziei au declarat recurs reclamanta și pârâtul C. N.I..
Reclamanta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 pct.7,8 și 9 Cod pr.civilă arătând că, față de situația de loc înfundat a terenului proprietatea sa, acțiunea este întemeiată, iar calea de acces indicată de expert, și însușită de instanță, care asigură ieșirea la DS 165 respectă interesele proprietarului fondului aservit, dat fiind că pe latura vestică (ieșirea la DE 79) acesta are amplasată o construcție.
S-a mai susținut că în cauză operează excepția autorității de lucru judecat, față de decizia nr.3412/1996 a Curții de Apel C., fiind îndeplinită condiția triplei identități, față de faptul că ceea ce interesează la lucrul judecat este dispozitivul hotărârii.
Greșit a apreciat instanța de apel că înfundarea terenului s-a produs prin fapta reclamantei. Din contractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 9.07.1979 rezultă că terenul dobândit de reclamantă se învecina la sud cu ulița sătească, așadar la data cumpărării avea acces la calea publică, crearea situației de loc înfundat datorându-se modificării ulterioare a regimului juridic al proprietății, prin reconstituirea dreptului pârâtului pentru suprafața destinată uliței.
Pârâtul a criticat decizia pentru neacordarea cheltuielilor de judecată, în apel, conform dispozițiilor art.274 Cod pr.civilă.
Examinând criticile părților, se constată fondat recursul reclamantei și nefondat recursul pârâtului, pentru următoarele considerente:
Conform dispozițiilor art.616 Cod civil, proprietarul unui loc înfundat poate cere drept de trecere la calea publică pe terenul altuia, dacă nu are altă posibilitate de a obține accesul necesar.
Condiția impusă de text pentru obținerea dreptului de servitute de trecere, este ca înfundarea să fie străină de fapta proprietarului fondului dominant.
Pe de altă parte, potrivit art.618 Cod civil, la constituirea servituții legale de trecere trebuie să se aleagă calea de acces prin locul ce ar provoca cea mai redusă pagubă pentru proprietarul pe al cărui fond urmează să fie deschis terenul, chiar dacă art.617 Cod civil recomandă, în principiu, trecerea ce mai scurtă.
În speță, Tribunalul G., invocând în considerentele deciziei normele legale menționate, a făcut o greșită interpretare și aplicare a acestora, în raport de succesiunea în timp a regimului juridic al terenurilor în litigiu și de situația de fapt reținută chiar prin hotărârea recurată.
Reclamanta a dobândit imobilul deținut în proprietate, prin cumpărare de la C. I.A. (autorul pârâtului), conform înscrisului sub semnătură privată încheiat la 18.06.1973, urmat de contractul autentificat sub nr.2795/9.07.1973, înscrisuri în care se menționează următoarele vecinătăți: Est și Nord - teren CAP, Vest – C. Gr. I., Sud – șoseaua satului.
Așadar, la data achiziționării, terenul nu era loc înfundat, având ieșire pe latura sudică la șosea, situație de fapt reținută și de instanța de apel.
Ulterior cumpărării, reclamanta nu a efectuat lucrări pentru a schimba situația terenului, care timp de circa 18 ani de la achiziționare a avut ieșire la calea publică, însă demersurile întreprinse de pârât în baza Legii nr.18/1991, finalizate prin reconstituirea dreptului de proprietate, conform titlului nr._/2010 asupra terenului pe care în anul 1973 se alfa ulița satului (menționată pe latura sudică a terenului reclamantei) au modificat situația juridică a suprafeței pe care se asigura ieșirea de pe proprietatea reclamantei, ceea ce a dus implicit la transformarea în loc înfundat, în sensul prevăzut de art.616 Cod civil.
E. instanța de apel a concluzionat că reclamanta a determinat, prin fapta sa, caracterul de loc înfundat al terenului, atâta timp cât este evident că la momentul achiziționării imobilului, în anul 1973, acesta avea asigurat accesul direct la calea publică, închis după 1991 de pârât, ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate și pentru acest teren. Nu i se poate imputa reclamantei lipsa de diligență în privința situației terenului, atâta timp cât, atât la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare, cât și o perioadă considerabilă după aceea, ieșirea la drumul public a fost asigurată pe un teren proprietate publică, iar modificarea regimului juridic al acestuia era imprevizibilă .
Ținând seama de situația actuală a terenului, care nu este imputabilă reclamantei, acțiunea acesteia este admisibilă, în raport de prevederile art.616 Cod civil.
Prin modalitatea de ieșire la calea publică stabilită de expert și confirmată de Judecătoria Tg.J. prin sentința pronunțată în cauză, sunt respectate și prevederile art.617, 618 Cod civil, servitutea fiind instituită în condițiile cel mai puțin prejudiciabile pentru fondul aservit.
Accesul individualizat în schița anexă nr.1 la raportul de expertiză întocmit de expert Toacsen I. (fila 87 fond), care afectează o suprafață de 344 mp (lățime – 3 m și lungimea 114,8 m), chiar dacă este stabilit pe o porțiune de teren cultivată, este de natură a produce pagube mai mici decât dacă s-ar fi avut în vedere varianta propusă în completarea la raportul de expertiză, care deși ar duce la aservirea unei suprafețe mai mici, de 213,45 mp, implică demolarea construcției pârâtului, amplasată pe latura vestică a proprietății acestuia.
Având în vedere că nu există și o altă posibilitate de asigurare a accesului la drumul public, justificat prima instanță a admis acțiunea în modalitatea propusă de expert în raportul de expertiză inițial.
Soluția de respingere a acțiunii, pronunțată prin decizia Tribunalului D., asigură exercitarea deplină a prerogativelor dreptului de proprietate, exclusiv pentru pârât, îngrădind flagrant dreptul reclamantei, recunoscut prin art.616- 618 Cod civil, de a obține accesul la calea publică, determinând astfel izolarea completă a gospodăriei acesteia.
Prin urmare, pentru considerentele expuse, recursul reclamantei este fondat și urmează să fie admis, conform art.312 alin.3 rap. la art.304 pct.7 Cod pr.civilă, să se modifice decizia și să se respingă apelul declarat de pârât împotriva sentinței, care va fi menținută.
Pe cale de consecință, recursul pârâtului va fi respins, întrucât acesta nu este îndreptățit la cheltuieli de judecată în apel, conform art.274 Cod pr.civ, ca urmare a respingerii căii de atac.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta P. V. împotriva deciziei civile nr. 68 din 15 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul G. în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâții C. L. P. S. D. DE P. ASUPRA TERENURILOR B., C. L. AL C. B., V. V., ÎN C. DE P. AL C. B., INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI G..
Modifică decizia și respinge apelul declarat de apelantul-pârât C. I. împotriva sentinței civile nr. 2426/15.03.2011 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._, pe care o menține ca legală și temeinică.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul C. N. I. împotriva deciziei civile nr. 68 din 15 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul G. în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâții C. L. P. S. D. DE P. ASUPRA TERENURILOR B., C. L. AL C. B., V. V., ÎN C. DE P. AL C. B., INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI G..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Mai 2012.
Președinte, T. Ț. | Judecător, D. S. | Judecător, M. P. |
Grefier, C. C. |
Red.jud.T.Ț.
Tehn.M.D.2 ex
J.f.M.S.
J.a.V.G.
M.A.C.
16.05.2012
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 5440/2012. Curtea de... | Legea 10/2001. Sentința nr. 15/2012. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
