Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 6298/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6298/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 11-06-2013 în dosarul nr. 6298/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 6298
Ședința publică de la 11 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.
Judecător M. C.
Judecător P. P.
Grefier M. V. A.
M. Public reprezentat de Procuror D. T. și cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
********************
Pe rol, judecarea recursurilor formulate de pârâtul S. R. P. M. FINANȚELOR P. - DGFP O. și recurentul P. DE PE L. T. O., împotriva sentinței nr. 416 din 20 februarie 2013, pronunțată de T. O. - Secția I. Civilă în dosarul_, în contradictoriu cu intimata reclamantă P. I., având ca obiect Despăgubiri Legea nr.221/2009
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat cererea de judecare în lipsă în conformitate cu dispoz. art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, după care;
Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentantul Ministerului Public, a pus concluzii de admiterea recursurilor, modificarea sentinței în sensul respingeri capătului de cerere privind acordarea de daune materiale reprezentând salariul de care reclamanta a fost lipsită în perioada 20 noiembrie 1985 – 15 septembrie 1959 și drepturile de pensie de care nu a beneficiat în perioada 1982 – 2012.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
P. sentința civilă nr. 416 din 20 februarie 2013, pronunțată de T. O. - Secția I. Civilă în dosarul_, s-a admis în parte acțiunea reclamantei P. I., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. București – Direcția Generală a Finanțelor P. O..
A constatat caracterul politic al măsurii administrative luată împotriva reclamantei, constând în excluderea acesteia din învățământ, în anul școlar 1958-1959.
A obligat pârâtul S. R. - prin M. Finanțelor P., la plata către reclamantă a sumei totale de 31.170 lei din care: 5250 lei - salariu de care reclamanta a fost lipsită în perioada 20.11._59 și 25.920 lei - drepturi de pensie de care reclamanta nu a beneficiat în perioada 1982-2012.
A respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata daunelor morale.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele;
Referitor la constatarea caracterului politic al masurii administrative luată împotriva reclamantei, constând în excluderea acesteia din învățământ, în anul școlar 1958-1959, s-a retinut ca măsura respectiva are un asemenea caracter.
In fapt, prin decizia nr.485/1959 emisa de Comitetul General al Sindicatului Muncitorilor din Invatamânt si Cultura in dosarul nr.383 (f.16), s-a retinut că la 20.11.1958 reclamantei i s-a desfacut contractul individual de munca in conditiile art.20 alin. ultim din C.M., combinat cu HCM 1062/1957, masura impotriva careia reclamanta a formulat plângere.
Cauza a fost trimisa spre o noua solutionare catre Comisia de Solutionare a Litigiilor de Munca, pentru ca aceasta sa aiba in vedere si inscrisurile noi prezentate de reclamanta, constatându-se ca susținerile sectiei de invatamânt din referatul depus la dosar din care rezulta ca tatal reclamantei ar fi fost chiabur, nu sunt intemeiate.
P. referatul din 26 mai 1959 al Sfatului Popular Raion Corabia- Sectia de Invațamânt (f.17) se retine ca masura luata impotriva reclamantei de desfacere a contractului de munca s-a datorat ,,pozitiei sociale si ostilității cu care a privit prefacerile revolutionare din țara noastră”. Totodata, că in anii regimului de democratie populara reclamanta s-a casatorit cu fiul unui chiabur de vârf, care a posedat pâna la aparitia decretului 115/1959, 32,68 ha de pământ, cazan de fabricat tuica, magazin universal, iar in ceea ce-l priveste pe tatal reclamantei, acesta a posedat pâna la aparitia decretului 115/1959, 6 ha teren arabil. Atât socrul, cât si tatal reclamantei au facut politica liberală. S-a mai retinut ca reclamanta ,,are o scăzuta activitate social culturală”, astfel că prin referatul mentionat s-a propus mentinerea masurii de ,,scoatere din invatamânt” a acesteia.
In acest sens, a fost emisa adresa nr._/mai 1959, prin care reclamantei i se aducea a cunostinta legalitatea masurii desfacerii contractului de munca.
Incepând cu data de 15 septembrie 1959 reclamanta a fost numita invatatoare la o unitate de invatamânt, potrivit adresei de la fila 21 dosar.
In drept, potrivit dispoz. art.3 din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 ,,Constituie masura administrativa cu caracter politic orice masura luata de organele fostei militii sau securitati, avand ca obiect dislocarea si stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea in unitati si colonii de munca, stabilirea de loc de munca obligatoriu, daca au fost intemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative enumerate expers de textul de lege, nefiind cazul reclamantei in cauza.
Art.4 al.(2) din acelasi act normativ statuează că ,,Persoanele care au facut obiectul unor masuri administrative, altele decat cele prevazute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instantei de judecata sa constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplica in mod corespunzator.” (subl.n.).
Potrivit art.1 al.(3) din Legea nr.221/2009 ,,Constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic si condamnarea pronuntata in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevazute de legea penala, daca prin savarsirea acestora s-a urmarit unul dintre scopurile prevazute la art. 2 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calitatii de luptator in rezistenta anticomunista persoanelor condamnate pentru infractiuni savarsite din motive politice, persoanelor impotriva carora au fost dispuse, din motive politice, masuri administrative abuzive, precum si persoanelor care au participat la actiuni de impotrivire cu arme si de rasturnare prin forta a regimului comunist instaurat in Romania, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare.” (subl.n.).
Potrivit art.2 al.1 din OUG nr.214/1999 ,,Constituie infractiuni savarsite din motive politice infractiunile care au avut drept scop: (…) c) propaganda pentru rasturnarea ordinii sociale existente pana la 22 decembrie 1989 sau manifestarea impotrivirii fata de aceasta… e) inlaturarea masurilor discriminatorii pe motive de nationalitate sau de origine etnica, de limba ori de religie, de apartenenta sau opinie politica, de avere ori de origine socială.”
Având in vedere ca reclamantei i s-a desfacut contractul de munca datorita pozitiei sociale dar si ,,ostilității cu care a privit prefacerile revolutionare din tara noastră”, T. a constatat caracterul politic al măsurii administrative luată împotriva sa, constând în excluderea din învățământ, în anul școlar 1958-1959.
Referitor la daunele materiale solicitate, s-a constatat ca reclamanta desi a fost reincadrata incepând cu 15.09.1959, aceasta a pierdut un an din vechimea in munca, ce nu s-a avut in vedere la stabilirea pensiei, fiind lipsita totodata si de salariul aferent respectivei perioade.
Din raportul de expertiza contabila intocmit în cauză, astfel cum a fost completat, s-a retinut ca în perioada 20.11._59 reclamanta a fost lipsita de suma de 5250 lei, cu titlu de salariu. Totodata, aceasta nu a beneficiat în perioada 1982-2012 de suma de 25.920 lei - drepturi de pensie, rezultând un total de 31.170 lei.
In drept, potrivit dispoz art. 5 din Legea nr.221/2009 privind condamnarile cu caracter politic ,,(1) Orice persoana care a suferit condamnari cu caracter politic in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si, dupa decesul acestei persoane, sotul sau descendentii acesteia pana la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instantei prevazute la art. 4 alin. (4), in termen de 3 ani de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: (…)b) acordarea de despagubiri reprezentand echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotarare de condamnare sau ca efect al masurii administrative, daca bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obtinut despagubiri prin echivalent in conditiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, cu modificarile si completarile ulterioare”
In solutionarea acestui capăt de cerere T. a avut in vedere finalitatea urmarita de legiuitorul român in edictarea dispozitiior art.5 lit.b) din legea nr.221/2209, respectiv acordarea de despagubiri reprezentand echivalentul valorii bunurilor de care a fost lipsita persoana indreptatita, ca efect al masurii administrative, chiar daca lipsirea nu s-a efectuat, formal, printr-o confiscare.
In cauza, ca efect al masurii administrative luata impotriva reclamantei, astfel cum s-a retinut mai sus, aceasta a fost lipsita de suma de 31.170 lei, fără ca pârâtul sa fi dovedit ca reclamanta ar fi beneficiat de vreo reparatie din partea Statului R..
In consecință cererea privind acordarea de despăbubiri materiale s-a admis pentru considerentele de fapt si de drept retinute mai sus.
Referitor la daunele morale solicitate, T. a retinut următoarele:
P. Decizia 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial din 15 noiembrie 2010, dispoz. art.5 alin.1 lit.a), teza I din legea nr.221/2009 care stabileau un drept la despăgubiri pentru persoanele condamnate și moștenitorii acestora, au fost declarate neconstituționale, astfel că instanța trebuie să aibă în vedere art. 31 alin. 1 din Legea 47/1992 și dispozițiile art. 147 din Constituție potrivit cărora, decizia prin care o normă de drept a fost declarată neconstituțională își încetează efectele după 45 zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial, iar pe durata acestui termen dispozițiile sunt suspendate de drept. La data soluționării cererii de față termenul de 45 zile prevăzut de textul constituțional a expirat, astfel că cererea este lipsită de temei juridic.
În condițiile stabilite de art. 31 alin.1 și 3 din Legea 47/1992 și art.147 alin.4 din Constituție, decizia care a declarat neconstituțională o dispoziție legală este definitivă și obligatorie, efectele sale se răsfrâng și în alte cauze, nu numai în cauza în care a fost invocată excepția. Decizia este general obligatorie, opozabilă erga omnes, inclusiv pentru instanțele judecătorești și are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că, după publicare, ea are efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.
Caracterul obligatoriuopozabil tuturoral deciziilor Curții Constituționale, prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe, implică antrenarea răspunderii juridice în cazul nerespectării acestor decizii, răspundere similară cu aceea a nerespectării unei legi adoptate de către Parlament sau a unei ordonanțe emise de Guvern, care decurge din caracterul imperativ al dispozițiilor art.1 alin.(3) din Constituție, potrivit cu care România este stat de drept. Concluzia care se impune este aceea că dispoziția din lege declarată neconstituțională nu se mai poate aplica, instanța investită cu soluționarea unei acțiuni căreia i se aplica norma declarată neconstituțională având obligația să nu aplice în acea cauză dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost constatată prin decizia Curții Constituționale.
De altfel prin Decizia în interesul legii nr.12/19.09.2011 pronunțată de ÎCCJ, s-a statuat că declararea neconstituționalității dispozițiilor art.5 alin. (1) lit.a) teza I din Legea nr.221/2009 a avut drept consecință atât încetarea efectelor juridice ale acestora, cât și imposibilitatea de a le invoca drept temei juridic în cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Constatând această situație de fapt, T. a apreciat că cererea reclamantei născută din dispozițiile normei invocate mai sus nu poate fi primită, atâta timp cât legiuitorul nu a modificat sau completat dispozițiile art. 5 al.1 lit.a) ce a fost declarat neconstituțional, situație ce impune respingerea si a celui de-al treilea capăt de cerere, ca neîntemeiat.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâtul S. R. P. M. FINANȚELOR P. - DGFP O. și recurentul P. DE PE L. T. O. susținând că, în mod greșit instanța de fond a apreciat ca fiind îndeplinite condițiile cerute de legiuitor în cuprinsul art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 și a obligat Staul R., prin M. Finanțelor P. la plata către reclamantă a contravalorii salariului de care a fost lipsită în perioada 20.11.1958 – 15.09.1959 și a drepturilor de pensie aferente perioadei 1982 – 2012.
Recursurile sunt fondate.
Examinând sentința în raport de criticile formulate și actele depuse în dosarul cauzei Curtea constată că, reclamanta a solicitat să se constate caracterul politic al măsurii abuzive la care a fost supusă prin excluderea din învățământ, în anul școlar 1958 – 1959 și obligarea pârâtului S. R. la plata sumei de 10.000 euro, cu titlu de despăgubiri, reprezentând prejudiciu moral și material suferit, urmare a măsurilor administrative abuzive la care a fost supusă de către regimul comunist.
Pentru acordarea despăgubirilor solicitate, în temeiul dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, reclamanta trebuia să facă dovada calității de proprietar asupra bunurilor respective, că această măsură să fi fost dispusă prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, și, că acestea nu au fost restituite, sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent.
Astfel, în temeiul dispozițiilor legale invocate de reclamantă,( art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009) pot fi obținute numai acele despăgubiri materiale ce se circumscriu valorii bunurilor ce au fost confiscate în baza hotărârii penale de condamnare sau ca urmare a măsurii administrative și numai dacă acele bunuri nu au fost obținute în natură sau prin echivalent de către persoanele îndreptățite în sensul legii, în cadrul procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001.
În cauză, despăgubirile materiale, care reprezintă salariul pentru perioada 20.11.1958 – 15.09.1959 și pensia pentru perioada 1982 – 2012, solicitate de reclamantă, nu intră în sfera de aplicare a prevederilor art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, care vizează numai echivalentul valorii bunurilor confiscate și nerestituite.
Așa fiind, Curtea constată că, recursurile sunt fondate și în temeiul art. 312 Cod procedură civilă le va admite, și modifica în parte sentința, în sensul că va respinge capătul de cerere privind daunele materiale, reprezentând drepturile salariale și pensia.
Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile formulat de pârâtul S. R. P. M. FINANȚELOR P. - DGFP O. și recurentul P. DE PE L. T. O., împotriva sentinței nr. 416 din 20 februarie 2013, pronunțată de T. O. - Secția I. Civilă în dosarul_, în contradictoriu cu intimata reclamantă P. I.
Modifică în parte sentința, în sensul că respinge capătul de cerere privind daunele materiale - drepturi salariale si pensie.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 11 Iunie 2013
Președinte, M. P. | Judecător, M. C. | Judecător, P. P. |
Grefier, M. V. A. |
Red. Jud. M.C.
Tehn.red. MA / 2 ex
Data:20.06.2013.
Jud. fond M.I.S.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 6115/2013. Curtea de... | Întoarcere executare. Decizia nr. 6299/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
