Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 9589/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9589/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 28-11-2013 în dosarul nr. 9589/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 9589
Ședința publică de la 28 Noiembrie 2013
Completul compus din:
Președinte: - Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu
Judecător: - C. R.
Judecător: - T. R.
Grefier: - S. C.
x.x.x.
Pe rol, judecarea acțiunii formulată de reclamantul B. M. I. – decedat, continuată de B. C. în calitate de moștenitoare, în contradictoriu cu pârâtul S. R. R. P. M. FINANȚELOR PUBLICE - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M., reținută spre rejudecare în fond ca urmare a casării sentinței numărul 224 din data de 14 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul M. Secția I Civilă, prin decizia numărul 3416 din data de 04 aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel C. – Secția I Civilă, având ca obiect despăgubiri Legea nr.221/2009.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit reclamanta moștenitoare B. C. și pârâtul S. R. R. P. M. FINANȚELOR PUBLICE - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat depunerea la dosarul cauzei a cererii de repunere pe rol formulată de reclamanta moștenitoare B. C., înregistrată sub nr._/28.10.2013, la care se află atașată copia certificatului de moștenitor nr. 46/21 octombrie 2013, precum și a cererii prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, înregistrată sub nr._/26.11.2013, după care;
În temeiul dispozițiilor art. 245 Cod procedură civilă, instanța a admis cererea formulată de reclamanta moștenitoare B. C. și a dispus repunerea cauzei pe rol.
Față de mențiunea din cererea de repunere pe rol a cauzei, în sensul că în faza recursului reclamantul a solicitat judecarea în lipsă, Curtea a constatat că această cerere a fost formulată numai în faza procesuală a recursului, iar suspendarea conform art. 242 alin.. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, s-a dispus în rejudecare, după casarea sentinței, fază procesuală în care nu se solicitase judecarea în lipsă.
Curtea, luând act de cererea privind judecata în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă formulată de reclamanta moștenitoare B. C. și constatând cauza în stare de judecată, a reținut-o spre soluționare, trecând la deliberări.
CURTEA:
Asupra cererii de față, constată următoarele:
P. încheierea de ședință din data de 20 iulie 2012 a fost respinsă cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamantul B. M I., cu motivarea că nu se poate reține existența unei omisiuni cu privire la susținerile părților așa cum pretinde reclamantul urmând ca în conformitate cu prevederile art. 2811, alin. 1 și 2 cod procedură civilă cererea de îndreptare a erorii materiale să fie respinsă .
Împotrivaacestei încheieri reclamantul B. M. I. a formulat recurs solicitând modificarea încheierii, admiterea recursului,iar pe fond admiterea cererii de îndreptarea erorii materiale.
P. decizia civilă nr.2012/ 6 noiembrie 2012 Curtea de Apel C. a admis recursul formulat de reclamantul, a casat încheierea și a fost trimisă cauza spre rejudecarea cererii formulată în temeiul art. 281 ind. 2 c.pr.civ.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de recurs a reținut următoarele:
P. cererea de chemare in judecata înregistrata la data de 23.04.2012, reclamantul B. M. I. a solicitat in contradictoriu cu S. R., prin MFP-DGFP M. obligarea paratei la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin deportare; obligarea la acordarea unor despăgubiri materiale reprezentând echivalentul valorii uzufructului bunurilor confiscate, precum si la cheltuieli de judecata.
La data de 11.05.2012 acesta a depus o precizare de acțiune care la punctul 2. cuprinde următoarele precizări:
”Este adevarat ca despăgubirile materiale solicitate de subsemnatul nu sunt prevăzute, dar in documentele (înscrisurile) depuse in dosar(a se vedea fila 28) sunt prevăzute aceste bunuri reținute de organele comuniste, inventariate si in fila 18, ale căror cuantumuri le solicit ca despăgubire materiala reprezentând echivalentul bunurilor confiscate”.
A precizat totodată ca solicitarea inițiala de obligare a paratei la contravaloarea uzufructului a fost consecința lipsei de studii juridice.
Tribunalul M. prin sentința civila nr. 150/2012 a respins acțiunea formulata in cauza, argumentându-si motivele de fapt si de drept care au stat la baza soluționării cauzei cu privire la capetele de cerere introductiva de instanța.
Instanța nu s-a pronunțat cu privire la cererea menționata la punctul 2. din „precizarea de acțiune”.
Ca urmare la data de 18.07.2012 reclamantul a formulat o cerere intitulata „cerere de îndreptare eroare materiala” prin care a solicitat instanței sa se pronunțe si cu privire la precizarea de acțiune din data de 11.05.2012.
Tribunalul M. prin încheierea recurată in prezenta cauza a respins cererea de îndreptare eroare pentru motivele mai sus descrise.
Precizarea de acțiune depusa de către reclamant la data de 11.05.2012 reprezintă o cerere de investire a instanței având ca obiect obligarea paratei la acordarea despăgubirilor materiale „reprezentând echivalentul bunurilor confiscate”.
Asupra acestei cereri, care este clara si expresa, instanța de fond nu s-a pronunțat.
Cererea formulata la data de 18.07.2012 nu reprezintă in realitate o cerere de îndreptare eroare materiala in sensul art. 281 Codul de procedura civila ci, așa cum rezulta din chiar conținutul său, reprezintă o cerere de completare a hotărârii, in sensul art. 2812 Codul de procedura civila.
Potrivit art. 2812(1) Codul de procedura civila, dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.
In consecința, instanța de fond in mod neîntemeiat prin încheierea din data de 20.07.2012 a respins cererea de îndreptare eroare materiala pe motivul ca înscrisul de la fila 26 nu reprezintă o precizare, situație in care urmează sa fie admis recursul, casata încheierea si trimisa cauza spre rejudecarea cererii formulată în temeiul art.2812 Cod pr.civilă.
P. sentința nr. 224 din data de 14 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul M. – Secția I Civilă în dosarul nr._ 0/a1* s-a respins cererea de completare dispozitiv formulată de reclamantul B. M. I. în contradictoriu cu pârâtul S. R. R. P. M. FINANȚELOR PUBLICE –, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M..
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
P. cererea introductivă reclamantul a solicitat despăgubiri morale și echivalentul valorii uzufructului bunurilor confiscate solicitare pe care o dezvoltă menționând că dorește „chiria spațiilor de locuit”, „renta sau arenda din exploatarea roadelor pământului”.
La data de 11.05.2012 reclamantul depune o precizare de acțiune ( fila 48-49 dosar) .
Față de ambiguitatea acesteia și față de faptul că reclamantul a susținut că din lipsa studiilor juridice nu și-a putut preciza corect acțiunea, în ședința din 18.05.2012 instanța a identificat împreună cu reclamantul, inventarul la care face referire (fila 26) și i-a luat o declarație (fila 51) în care arată că dorește contravaloarea lipsei de folosință a bunurilor menționate în inventarul de la fila 26, pe perioada cuprinsă între data deportării și până în anul 1962, arătând totodată că imobilele înscrise în acest inventar i-au fost restituite în anul 1962 cu excepția terenurilor care i-au fost restituite în anul 1995 .
Ori potrivit art. 5 lit. b din Legea nr. 221, așa cum a fost interpretat de ICCJ în decizia nr. 2192/23.03.2012 și așa cum s-a menționat și în sentința civilă nr. 150/2012, pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru bunurile imobile care intră în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001, respectiv terenuri și construcții (imobile prin natură) și utilaje și instalații preluate odată cu imobilul (imobile prin destinație). Această concluzie rezultă din condiția impusă de legiuitor pentru acordarea despăgubirilor reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate, și anume aceea ca bunurile respective să nu fi fost restituite sau să nu se fi obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 247/2005. Înalta Curte a subliniat că numai în acest fel se justifică trimiterea expresă făcută de legiuitor, în cuprinsul Legii nr. 221/2009, la prevederile Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 247/2005.
Reclamantul a arătat însă, că bunurile care ar fi putut intra în sfera de reglementare a Legii nr. 221, respectiv cele imobile, i-au fost restituite în anul 1962 .
În acest context instanța a apreciat că s-a pronunțat asupra cererii de chemare în judecată a reclamantului așa cum aceasta a fost precizată și a respins în consecință cererea de completare dispozitiv formulată .
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul B. M. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Instanța de fond a încălcat dispozițiile legale care reglementează procedura de judecată după casare, prin nesoluționarea fondului .
1. Nerespectarea dispozițiilor de recomandare ale instanțelor superioare care constau că respingerea cererii de îndreptare eroare materială era netemeinică și nelegală.
2. Judecătorul instanței de fond a dovedit rea credință când i-a luat declarația de la (fila 51, dosar fond ) impunându-i formularea din cererea de judecată de bază neținând cont ca acesta a făcut o precizare de acțiune în data de 11.05.2012 clară și expresă pentru care instanța de fond nu s-a pronunțat prin neluarea în discuție . Într-o asemenea situație era inutilă o nouă declarație luată în aceeași ședință în care a fost depusă și precizarea de acțiune expresă a acestuia .
3. Este un caz clar de recuzare sau abținere cauza fiind judecată atât inițial cât și după casare de același judecător .
Faptul că nu a invocat acest lucru nu îi este imputabil, deoarece a precizat că nu are pregătire juridică, fiind bătrân și bolnav .
Concluzionează că instanța de fond nu s-a pronunțat nici de această dată cu privire la cererea menționată la pct. 2 din „ precizarea la acțiune”.
P. decizia numărul 3416 din data de 04 aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel C. – Secția I Civilă în dosarul nr._ s-a admis recursul declarat de reclamantul B. M. I. împotriva sentinței nr. 224 din data de 14 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul M. – Secția I Civilă în dosarul nr._ 0/a1*, în contradictoriu cu pârâtul S. R. R. P. M. FINANȚELOR PUBLICE - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M..
S-a dispus casarea sentinței nr.224/14 decembrie 2012 și reține cauza spre rejudecare în fond a cererii de completare.
S-a fixat termen la 23 mai 2013.
Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut:
Potrivit dispozițiilor art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
În cauză, prin decizia de casare nr. 2012/ 6 noiembrie 2012, Curtea de Apel C. a stabilit faptul că în mod greșit instanța de fond prin încheierea din data de 20.07.2012, a respins cererea formulată la data de 18 iulie 2012, pe motivul ca înscrisul de la fila 26 nu reprezintă o precizare la acțiune, situație in care s-a casat încheierea si s-a trimis cauza spre rejudecarea cererii formulate, dar în temeiul art.2812 Cod pr.civilă, calificată ca fiind cerere de completare a hotărârii judecătorești..
Or, în rejudecare, contrar celor stabilite obligatoriu prin decizia de casare, prima instanță a reținut că nu există capăt de cerere omis și asupra căruia să nu se fi pronunțat prin s.c. 50 din 1 iunie 2012, astfel că a respins cererea de completare a hotărârii ca neavând obiect, deci pe excepție și fără a intra în cercetarea fondului asupra cererii precizatoare de la data de 11.05.2012 care, așa cum a reținut instanța de casare, reprezintă o cerere de investire a instanței având ca obiect obligarea paratei la acordarea despăgubirilor materiale „reprezentând echivalentul bunurilor confiscate”.
Consecința unei asemenea abordări greșite a fost aceea că din nou tribunalul ca instanță de fond nu s-a pronunțat asupra acestei cereri, care este clara si expresa., potrivit deciziei din recurs, fiind incident cazul de recurs de casare prev. de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă raportat la disp. art. 105 alin. 2 teza I Cod procedură civilă .
În cauza de față, acțiunea introductivă a fost promovată la data de 23 aprilie 2012, deci după data de 25 noiembrie 2010, când a intrat în vigoare Legea 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor și care a adus completări și modificări Codului de procedură civilă.
Astfel, potrivit disp. art. 312 alin. 6 ind. 1 Cod procedură civilă introdus prin acest act normativ, casarea cu trimitere poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului pentru cazul în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, pentru cazul în care judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost regulat citată atât la administrarea probelor, cât și la dezbaterea fondului, respectiv pentru cazul casării pentru lipsă de competență.
De asemenea, în cazul în care, după casarea cu trimitere potrivit alin. 5 sau 6, intervine o nouă casare în aceeași cauză, tribunalele și curțile de apel vor rejudeca în fond cauza, dispozițiile alin. 4 fiind aplicabile.
Aceste dispoziții legale se aplică numai proceselor începute după data de 25 noiembrie 2010, potrivit art. XXII alin. 2 din Legea 202/2010.
În consecință, nefiind posibilă trimiterea a doua oară spre rejudecare după casare, în baza art. 312 alin. 1 teza I, alin. 2 teza II și alin. 6 ind. 1 teza finală Cod procedură civilă, raportat la art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, s-a admis recursul reclamantei ca fondat, se va casa sentința și se va reține cauza spre judecarea în fond a cererii de completare.
S-a fixat termen pentru soluționarea cererii la 23 mai 2013, pentru când vor fi citate părțile în acest scop.
Având în vedere prioritatea în examinare a primului motiv de recurs și soluția de casare cu reținere care s-a impus nu au mai fost analizate celelalte critici de nelegalitate aduse sentinței recurate.
În rejudecare s-a dispus suspendarea cauzei conform art. 242 al. 2 C.pr.civilă, cauza fiind repusă pe rol la data de 28.11.2013.
Cererea de completare a dispozitivului va fi admisă pentru următoarele considerente
Potrivit art. 2812 alin. 1 C.pr.civilă - Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.
Or, așa cum s-a reținut și prin ultima decizie de casare, cu reținere, în mod irevocabil, instanța de fond a omis să se pronunțe asupra cererii de completare prin care instanța a fost investită ( cererea precizatoare din data de 11.05.2012), în sensul că s-a solicitat obligarea pârâtei la acordarea despăgubirilor materiale reprezentând echivalentul bunurilor confiscate”.
P. urmare, această cerere va fi admisă procedural, în sensul de a se pronunța instanța pe capătul de cerere omis, urmând să fie dată o soluție din acest punct de vedere.
Pe fondul acestei cereri se reține că această solicitare este neîntemeiată.
Se reține că prin sentința civilă nr. 190/21.01.2002 reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate cu privire la terenul arabil în suprafață de 3,25 ha și asupra terenului cu vegetație forestieră în suprafață de 0.25 ha eliberându-i-se titlul de proprietate nr._/2005 pentru 3,25 ha .
De asemenea, s-a eliberat Titlul de proprietate_/2002 pentru 15,92 ha care i s-a atribuit în proprietate prin s.civ.154/2008 de partaj judiciar.
Se reține că dreptul de proprietate asupra întregului teren menționat în tabelul inventar ( fila 26, dosar fond) de 15,92 ha și 3,25 ha a fost reconstituit, reclamantul neputând beneficia în acest caz de o dublă reparație.
Potrivit declarației de la fila 62 dosar fond și a contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.509/18.10.1967, actele pentru restituirea casei au fost emise în anul 1958, casa a fost restituită în anul 1962, iar în 1967 autoarea reclamantului a vândut casa împreună cu toată gospodăria.
P. urmare, atât casa cât și terenul au fost restituite reclamantului și autoarei acestuia, în prezent nemaifiind îndreptățit la acestea.
Cât privește bunurile mobile solicitate conform inventarului tabel de la fila 26 fond: plug, târșitoare, rarița, grape cu lanț+ colț, semănătoare+ sită, vânturătoare grîu,, batoză curățătoare porumb, căruță, cabrioletă și sanie – aceasta nu este întemeiată.
Problema de drept invocată în speță cu privire la bunurile mobile a făcut obiectul unui recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție pronunțându-se cu privire la acest aspect prin decizia nr. 6 din 15 04 2013, publicată Monitorul Oficial, Partea I nr. 245 din_
P. această decizie ÎCCJ a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru aceleași categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație, respectiv Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, sub imperiul cărora partea interesată să nu fi obținut deja o reparație.
Bunurile pentru care reclamantul a solicitat despăgubiri sunt bunuri mobile prin natura lor și nu fac obiectul celor două legi de speciale reparatorii, astfel că nu pot face obiectul despăgubirilor materiale nici în baza legii nr. 221/2009.
Potrivit disp. art. 330 ind. 7 alin. 4 Cod procedură civilă, astfel cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea proceselor, dezlegarea dată problemelor de drept de către ÎCCJ în soluționarea unui recurs în interesul legii, este obligatorie pentru instanțele de judecată, astfel că în raport de aceste dispoziții legale sentința instanței de fond este nelegală.
Raportat la aceste considerente, instanța va admite cererea de completare a hotărârii, respectiv sentința civilă 150/1.06.2012 pronunțată de Tribunalul M. în dosar nr._ 2, formulată de reclamantul B. M. I. – decedat, continuată de B. C. în calitate de moștenitoare, în contradictoriu cu pârâtul S. R. R. P. M. FINANȚELOR PUBLICE - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M., reținută spre rejudecare în fond ca urmare a casării sentinței numărul 224 din data de 14 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul M. Secția I Civilă, prin decizia numărul 3416 din data de 04 aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel C. – Secția I Civilă.
Se va dispune completarea hotărârii în sensul respingerii ca nefondat a capătului de cerere din precizarea la acțiune de la data de 11 mai 2012 privind despăgubiri materiale reprezentând echivalentul bunurilor confiscate.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței civile.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite cererea de completare a hotărârii, respectiv sentința civilă 150/1.06.2012 pronunțată de Tribunalul M. în dosar nr._ 2, formulată de reclamantul B. M. I. – decedat, continuată de B. C. în calitate de moștenitoare, în contradictoriu cu pârâtul S. R. R. P. M. FINANȚELOR PUBLICE - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M., reținută spre rejudecare în fond ca urmare a casării sentinței numărul 224 din data de 14 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul M. Secția I Civilă, prin decizia numărul 3416 din data de 04 aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel C. – Secția I Civilă.
Completează hotărârea în sensul că respinge ca nefondat capătul de cerere din precizarea la acțiune de la data de 11 mai 2012 privind despăgubiri materiale reprezentând echivalentul bunurilor confiscate.
Menține restul dispozițiilor sentinței civile.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 noiembrie 2013.
Președinte, M. L. N. A. | Judecător, C. R. | Judecător, T. R. |
Grefier, S. C. |
Red.Jud.M.L.N. A.
Tehn.I.C./ex.3/11.12.2013
Jud.rec. T. R., C.R. și
M.P. P.
Jud.Fond/S.C.
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 9603/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Strămutare. Sentința nr. 68/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
