Strămutare. Sentința nr. 68/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 68/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 02-12-2013 în dosarul nr. 68/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA Nr. 68
Ședința publică de la 02 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. P.
Grefier M. V. A.
************************
Pe rol, soluționarea cererii formulată de petentul C. C.-O., privind strămutarea cauzei ce face obiectul dosarului numărul_, aflat pe rolul Judecătoriei Tg.J., în contradictoriu cu intimata U. "C. B., având ca obiect strămutare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic V. I. P. pentru intimata U. "C. B., lipsind petentul C. C.-O..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat depunerea concluziilor scrise formulate de intimata U. "C. B., după care;
Curtea, constatând că nu mai sunt cererii de formulat și apreciind cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra cererii de strămutare.
Consilier juridic V. I. P. pentru intimata U. "C. B., a pus concluzii de respingere a cererii de strămutare ca netemeinică și nelegală, susținând că petentul pune la îndoială probitatea morală și profesională a magistraților de la instanțele judecătorești din județul Gorj.
Dezbaterile fiind încheiate, Curtea a reținut cauza spre soluționare, trecând la deliberări.
CURTEA:
Asupra cererii de strămutare;
Deliberând asupra cererii de strămutare a cauzei;
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de petentul C. C.-O. privind strămutarea cauzei ce face obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Tg.J., în contradictoriu cu intimata U. „C. B.” Tg.J..
Strămută judecarea cauzei nr._ de la Judecătoria Tg.J., la Judecătoria Slatina.
Păstrează actele de procedură îndeplinite
Sentință definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Decembrie 2013
Președinte, S. P. | ||
Grefier, M. V. A. |
Red.jud. S.P.
Tehn. A.G.
2 ex./03.12.2013
03 decembrie 2013
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
C Ă T R E
Judecătoria Tg. J.
Vă facem cunoscut că prin sentința nr. 68 din 2 decembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, s-a admis cererea formulată de petentul C. C.-O., privind strămutarea cauzei ce face obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Tg.J., în contradictoriu cu intimata U. „C. B.” Tg.J..
S-a strămutat judecarea cauzei nr._ de la Judecătoria Tg.J., la Judecătoria Slatina, instanța de același grad, aflată în circumscripția Curții de Apel C..
Actele îndeplinite de Judecătoria Tg.J. înainte de strămutare se vor păstra.
Vă rugăm să procedați în consecință.
Președinte,
S. P.
Grefier,
M. V. A.
← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 9589/2013. Curtea de... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 9715/2013. Curtea de Apel... → |
---|