Obligaţie de a face. Decizia nr. 9715/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 9715/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 12-12-2013 în dosarul nr. 9715/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 9715/2013
Ședința publică de la 12 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE FLORICA DIACONESCU
Judecător I. V.
Judecător M. P.
Grefier N. D.
x.x.x.x
Pe rol ,judecarea recursului declarat de recurentul pârât R. M. I., împotriva sentinței civile nr.522/02.04.2013, pronunțată de Judecătoria S. în dosar nr._ și a deciziei civile nr.143/A/30.09.2013, pronunțată de Tribunalul M., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant ORAȘ S. P. P. B. S., având ca obiect obligație de a face .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat că la dosarul cauzei prin serviciul registratură la data de 12.12.2013, avocat V. E., apărător al recurentului pârât R. M. I., a depus cerere de amânare, prin care a solicitat acordarea unui nou termen de judecată, întrucât la acest termen are de susținut alte cauze la Tribunalul M.
Instanța a respins cererea de amânare formulată de avocat V. E., apărător al recurentului pârât R. M. I., cu următoarele constatări: cauza a mai suferit o amânare, care a fost formulată de către aceeași parte, recurentul pârât R. M. I., nu s-a conformat dispozițiilor dispuse prin încheierea de ședință anterioară, acesta fiind citat cu mențiunea de a se prezenta în instanță pentru a semna motivele de recurs, acesta fiind citat în acest sens
În raport de cele constatate și având în vedere că prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimatul reclamant, a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art.242 cod pr.civ., a reținut-o pentru soluționare
CURTEA
Asupra recursului civil de față.
P. sentința civilă nr. 522 din 02.04.2013 Judecătoria S. a admis acțiunea civilă precizata, a obligat pârâtul sa desființeze construcțiile edificate - gard din beton si cămară, din S., ., „zona ceair”, construcții ce au fost edificate fără autorizație de construcție si pe domeniul public.
A stabilit un termen limită de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a acestei hotărâri pentru desființarea construcțiilor edificate - gard din beton si cămară,urmând ca dacă pârâtul nu-și îndeplinește această obligație, măsura desființării să fie adusă la îndeplinire prin grija primarului orașului S., cheltuielile fiind suportate de către pârât.
A reținut că acțiunea este întemeiată față de disp. art. 32alin. 1 lit. b din Legea nr. 50/1991, întrucât până în prezent pârâtul nu a obținut autorizație de construcție pentru bunurile edificate pe terenul ce face parte din domeniul public al orașului S., așa cum rezultă din adresa nr. 3225/2013 emisă de Primăria orașului S..
În termen legal, pârâtul a declarat recurs, recalificat în apel, față de obiectul cauzei, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
A susținut că cererea de chemare în judecată este prematură,prima instanță a respins greșit această excepție, deși prin procesul-verbal de contravenție i s-a acordat termen la până la data de 18.12.2012, că a achitat amenda, a formulat cerere de concesionare a terenului pentru a intra în legalitate, dar cu rea-credință reclamanta a promovat acțiunea.
Pe fondul cauzei, a susținut că a solicitat efectuarea unei expertize topografice pentru identificarea terenului considerat de reclamantă ca fiind domeniul public, să se compare titlurile de proprietate și să se stabilească dacă există sau nu suprapuneri de teren, însă instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de probatoriu.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că până în prezent pârâtul nu s-a conformat măsurii dispusă prin procesul verbal de contravenție.
Tribunalul M. prin decizia civilă nr. 143 de la 30.09.2013 a respins ca nefondat, apelul civil formulat de pârâtul R. M I., domiciliat în S., ., nr 7, județul M., împotriva sentinței civile nr. 522 din 02.04.2013 pronunțată de Judecătoria S., intimat fiind reclamantul Oraș S. prin primar B. S., cu sediul în S., ., județul M..
Pentru a se pronunța astfel Tribunalul a reținut că prima instanță a reținut în mod corect starea de fapt rezultată din probatoriul cu înscrisuri, respectiv că pârâtul a fost obligat prin procesul-verbal de contravenție încheiat la data de 10.06.2012, să sisteze lucrările de construcție edificate pe terenul ce face parte din domeniul public până la data de 15.07.2012, urmând să intre în legalitate prin obținerea autorizației de construcție.
Cum acesta nu s-a conformat, la data de 05.10.2012, reclamanta a dispus demolarea construcțiilor respective, măsură nerespectată de pârât, astfel că, în conformitate cu disp. art. 28 raportat la disp. art. 32 lit. b din Legea nr. 50/1991, republicată, reclamanta a promovat acțiune în justiție pentru a fi obligat de către instanță, la desființarea lucrărilor edificate fără autorizație pe terenul, aparținând domeniului public.
Ca atare, excepția prematurității acțiunii, invocată de pârât prin întâmpinare, a fost corect respinsă de prima instanță, criticile apelantului sub acest aspect, fiind nefondate.
Nici susținerile apelantului referitoare la cererea de efectuare a unei de expertize topografice nu sunt fondate, în condițiile în care nu se impunea administrarea acestei probe, față de obiectul cauzei (solicitare ce nu se regăsește la dosar).
Identificarea terenului de către un expert de specialitate și compararea titlurilor de proprietate deținute de părți, în situația în care se constată suprapunere de teren, sunt specifice unui litigiu având ca obiect revendicarea imobiliară, nu cererilor de chemare în judecată, întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 50/1991 .
Mai mult, pârâtul nu deține nici un titlu de proprietate pentru terenul pe care a edificat construcțiile respective, prin cererea de concesionarea terenului din litigiu, adresată Primăriei orașului S., recunoscând lipsa calității sale de proprietar .
Împotriva sentinței civile nr.522/02.04.2013 și a deciziei civile nr. 143/30.09.2013 a declarat recurs pârâtul R. M. I., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței și pe fond, respingerea acțiunii.
Curtea, luând în examinare, cu prioritate, excepția nulității recursului, reține că, potrivit dispozițiilor art. 3021 alin. 1 Cod procedură civilă, „cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, următoarele mențiuni: …d) semnătura.”
Art. 133 Cod procedură civilă prevede, de asemenea, că „ 1) Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă. 2) Lipsa semnăturii se poate totuși împlini în tot cursul judecății. Dacă se invocă lipsa semnăturii, reclamantul va trebui să semneze cel mai târziu la prima zi de înfățișare următoare, iar când este prezent în instanță, în chiar ședința în care a fost invocată nulitatea.”
În speță, întrucât s-a constatat că cererea de recurs nu este semnată, Curtea, în raport de prevederile art. 133 alin. 2 Cod procedură civilă, a dispus, pentru termenul din data de 12.12.2013, recurentul să fie citat cu mențiunea de a se prezenta în vederea semnării cererii de recurs, potrivit dovezii aflată la dosarul cauzei (fila 13), dispoziție neîndeplinită până la termenul acordat în acest scop.
Cum, recurentul nu s-a prezentat în instanță în vederea semnării recursului, iar lipsa semnăturii este sancționată de dispozițiile legale sus enunțate, Curtea, în baza art. 3021 alin. 1 Cod procedură civilă, va constata nulitatea recursului.
Cauza fiind soluționată pe cale de excepție, instanța nu va analiza motivele care vizează fondul litigiului, întrucât, potrivit prevederilor art.137 Cod proc. civilă, soluționarea cauzei pe cale de excepție, face de prisos cercetarea în fond a pricinii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul formulat de recurentul pârât R. M. I., împotriva sentinței civile nr.522/02.04.2013, pronunțată de Judecătoria S. în dosar nr._ și a deciziei civile nr.143/A/30.09.2013, pronunțată de Tribunalul M., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant ORAȘ S. P. P. B. S..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Decembrie 2013.
Președinte, F. D. | Judecător, I. V. | Judecător, M. P. |
Grefier, N. D. |
07.01.2014
Red.jud.I.V.
2 ex/AS
j.a.M.F.
C.Z.
j.f.A.G.
← Strămutare. Sentința nr. 68/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Contestaţie la executare. Decizia nr. 93/2014. Curtea de Apel... → |
---|