Obligaţie de a face. Hotărâre din 27-11-2013, Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 27-11-2013 în dosarul nr. 9567/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 9567
Ședința publică de la 27 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - M. P.-P.
Judecător - E. S.
Judecător - N. D.
Grefier - V. R.
X.X.X
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanții M. E., D. A., D. D., C. I. împotriva sentinței civile nr. 362 din 5 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata SOCIETATEA C. E. O. SA, având ca obiect obligație de a face
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns intimata pârâtă SOCIETATEA C. E. O. SA,prin consilier juridic D.P., lipsind recurentii reclamanți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că recursul a fost declarat și motivat în termen legal, a fost timbrat cu 9 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar, după care:
Instanța, constatând că nu mai sunt formulate alte cereri sau invocate excepții, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului:
Consilier juridic D.P., pentru intimata pârâtă, a apreciat ca fiind legală și temeinică sentința recurată și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr.2900 din 05.04.2013, pronunțată de Judecătoria Tg J., în dosarul nr._ s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei.
S-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de către pârâtă.
S-a respins acțiunea formulată de către reclamanții M. E., D. A., D. D. și C. I., în contradictoriu cu pârâta . S.A, Târgu-J., județul Gorj, ca prescrisă.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamanții și-au întemeiat pretențiile invocând titlul de proprietate nr._ din data de 27.11.2003 asupra suprafeței de teren de 1349 mp situată în satul Bohorel, ., iar pârâta recunoaște că desfășoară activități miniere de exploatare pe terenul respectiv, fiind vorba de lucrări ce intră în obiectul de activitate al societății și în raport de care obține realizări.
Calitatea procesuală presupune justificarea dreptului sau obligației unei persoane de a participa ca parte în cadrul procesului civil, iar această calitate procesuală nu se raportează cu necesitate la raportul civil dedus în judecată, ci la dreptul de a reclama în justiție și la obligațiile de a răspunde față de actul învestire al instanței.
Pentru aceste considerente, având în vedere obiectul acțiunii, respectiv, obligația de a face, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de către pârâtă, instanța a reținut că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, de 3 ani conform prevederilor art. 3 din același act normativ. Acțiunea promovată de reclamanții are ca obiect obligația de a face, prescriptibilă în termenul general de prescripție de 3 ani. Pe de altă parte, potrivit art. 8 alin.(1) din Decretul nr. 167/1958, „Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea”, iar potrivit art. 13 lit. a din același decret, „Cursul prescripției se suspendă cât timp cel împotriva căruia ea curge este împiedicat de un caz de forță majoră să facă acte de întrerupere.”
În speță, reclamanții au solicitat prin acțiune obligarea pârâtei să reconstruiască gospodăria compusă din imobil casă de locuit compusă din două camere, sală și beci aflată pe un teren de 1349 mp., conform titlului de proprietate nr._/27.11.2003 într-o zonă neafectată de lucrări miniere, astfel că dreptul subiectiv ce se cere a fi protejat în justiție este un drept de creanță evaluabil în bani și, ca atare, are natură patrimonială.
Cum prescripția începe sa curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, iar dreptul reclamanților a luat naștere în cursul anului 2005, când susțin că unitatea pârâta a demolat imobilul și a efectuat lucrări miniere de exploatare a terenului, instanța a constatat că reclamanții puteau să introducă în termen acțiunea cel mai târziu până la finele anului 2008.
De asemenea, instanța a avut în vedere faptul că prin acțiunea civilă înregistrată sub nr._/95/2011, la Tribunalul Gorj, reclamanții au chemat în judecată . SA și Statul R.- prin Ministerul Finanțelor – DGFP Gorj, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se constatate caducitate și inoperanta decretului de expropriere nr. 231/1977, prin care s-a dispus exproprierea suprafeței de teren de 1349 m.p. și a construcțiilor aferente situate în . și revenirea părților în situația anterioară emiterii Decretului nr. 231/1977, însă acțiunea a fost respinsă prin sentința civilă nr. 163/29.05.2012 fiind definitivă prin Decizia nr.85 din data de 07.11.2012 a Curții de Apel C., decizie nerecurată.
Astfel, instanța a apreciat că în cauză nu se poate reține că prin formularea acestei acțiuni s-ar fi întrerupt termenul de prescripție conform art. 16 alin. lit. b din Decretul nr. 167/1958 întrucât efectul întreruptiv de prescripție extinctivă al cererii de chemare în judecată nu se va produce dacă cererea este respinsă așa cum este cazul în speță.
Instanța a mai avut în vedere faptul că reclamanții și-au întemeiat acțiunea și pe prevederile protocolului 1 CEDO. În acest sens, instanța a constatat că într-adevăr în practica CEDO s-a stabilit că dreptul la despăgubire face parte integrantă din dreptul de proprietate și orice deposedare a proprietarului de bunul său implică o obligație corelativă de dezdăunare a titularului dreptului.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, nimeni nu poate fi lipsit de bunurile sale, decât pentru cauză de utilitate publică și cu o dreaptă și prealabilă despăgubire.
În speță, prin Decizia nr.85 din data de 07.11.2012 Curtea de Apel C. a reținut că, acțiunea în constatare - formulată după . Legii 10/2001- este nefondată și având în vedere că, reclamanții aveau la îndemână o altă acțiune, in realizarea dreptului, nefiind persoane exceptate de la procedura prevăzuta de Legea 10/2001 - astfel ca nimic nu i-a împiedicat să uzeze de aceasta procedură în condițiile în care, pe de-o parte, terenul autorului lor a făcut obiectul unui decret de expropriere cu acordare de despăgubiri -13.393 lei, potrivit înscrisului de la fila 84 dosar fond, iar pe de altă parte, prin decizia nr. 373 din 4.05.2006 Curtea constituțională a statuat că legea 10/2001 recunoaște persoanelor îndreptățite la restituire imobilelor preluate abuziv, calitatea de proprietari avută la data preluării, însă restituirea și implicit exercitarea dreptului de proprietate se fac numai prin urmarea procedurii-prin emiterea unei decizii a autorității administrative implicate în aplicarea legii 10/2001, fie prin hotărâre judecătorească, când deciziile sunt contestate.
În condițiile în care s-a constatat că printr-o hotărâre irevocabilă, respectiv sentința civilă nr. 163/29.05.2012 faptul că reclamanții au beneficiat de despăgubiri și că aceștia nu au urmat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, instanța a apreciat că aceștia nu au suportat o sarcină disproporționată și incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor, garantat de art. 1 din Protocolul 1.
Împotriva sentinței au formulat apel reclamanții M. E., C. I., D. A., D. D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr.362 din 05 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr._, s-a respins apelul declarat de reclamanți.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a avut în vedere următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat obligarea pârâtei să reconstruiască gospodăria compusă din imobil casă de locuit compusă din două camere, sală și beci aflată pe un teren de 1349 mp., conform titlului de proprietate nr._/27.11.2003 într-o zonă neafectată de lucrări miniere.
În mod corect instanța a reținut că dreptul subiectiv ce se cere a fi protejat în justiție, este un drept de creanță, evaluabil în bani, și ca atare are natură patrimonială și deci instanța de fond s-a pronunțat pe obiectul cauzei așa cum a fost solicitat.
Potrivit art.1 alin.1 din Decretul 167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, de trei ani, conform prevederile art. 3 din același act normativ.
Deci, acțiunea promovată de reclamanți are ca obiect obligația de a face prescriptibilă în termenul de prescripție de trei ani și cum prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, iar dreptul reclamanților a luat naștere în cursul anului 2005, așa cum susțin și aceștia în acțiune, că unitatea pârâtă a demolat imobilul și a efectuat lucrări miniere de exploatare a terenului, în anul 2005, în mod corect instanța a apreciat că reclamanții puteau să introducă acțiunea în termen, cel mai târziu până la finele anului 2008.
Prin urmare, în cauză s-a făcut o interpretare și o aplicare corespunzătoare a dispozițiilor Decretului 167/1958, fiind în mod corect reținută ca fiind întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtă, prin întâmpinare.
Este adevărat că reclamanții și-au întemeiat acțiunea și pe Protocolul nr.1 CEDO, însă s-a constatat printr-o hotărâre irevocabilă, respectiv sentința civilă nr.163/29.05.2005, pronunțată de Judecătoria Tg.J., că reclamanții au beneficiat de despăgubiri și că aceștia nu au urmat procedura de Legea nr.10/2001 și, deci s-a reținut corect de instanța de fond că reclamanții nu au suportat o sarcină disproporționată și incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor, garantat de art1 din Protocolul nr.1.
Raportat la obiectul cauzei, la apărările și susținerile părților, instanța de fond a stabilit corect starea de fapt și a constatat că acțiunea formulată de reclamanți este prescrisă, motiv pentru care tribunalul a respins apelul ca nefondat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții M. E., D. A., D. D., C. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, apelanții arată că în mod nelegal instanța de apel a respins apelul, menținând sentința instanței de fond motivat de faptul că dreptul subiectiv ce se cere a fi protejat în justiție este un drept de creanță evaluabil în bani și nu un drept real imobiliar, respectiv dreptul lor de proprietate asupra imobilelor descrise în acțiunea principală, respectiv un teren de 1849 mp conf. T.p :_ / 27.11.2001 și a casei de locuit compusă din două camere, sală și beci aflată pe teren.
Apelanții au mai arătat că prin acțiunea principală au solicitat obligarea intimatei să le reconstruiască imobilul proprietatea acestora, într-o zonă neafectată de lucrările miniere așa cum se dispunea în art.8 din Decretul de expropriere 231/1977.
Apelanții mai arată că imobilul proprietateaautorului lor a făcut obiectul decretului de expropriere 231 /1977 și a anexei 39 decret, în urma căreia au fost expropriate un număr de 64 de locuințe în vederea efectuării de lucrări minere, locuințe ce urmau să fie reconstruite în zone neafectate. De asemenea învederează instanței că au stăpânit acest imobil până în 2oo5, dată la care fără acordul acestora a fost afectat în totalitate de lucrări miniere, fără ca intimata să procedeze la încheierea vreunui proces verbal de predare-primire sau fără să li se reconstruiască casa, în zone neafectate de lucrările miniere, așa cum a procedat cu restul gospodăriilor supuse decretului. De la această dată au fost chemați la negocieri, au făcut numeroase cereri la conducerea unității, ultima în 13.XI.2oo3 însă nu au ajuns la nici un rezultat.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă că toate imobilele au fost reconstruite în zone neafectate pe măsură ce a fost reconstruite - fila 89 dosar.
Recurenții mai arată că au solicitat prin acțiunea principală protejarea dreptului lor de proprietate asupra imobilului proprietatea de care în prezent sunt lipsiți .
Consideră recurenții că dreptul de proprietate este un drept real imobiliar, iar conf.art.2518 cod civil, se prescriu în termen de 10 ani dreptul la acțiune privitor la drepturile reale care nu sunt declarate sau prin lege imprescriptibile.
Arată recurenții că și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.1 din Protocolul 1 la CEDOcare prevede că "orice persoană fizică sau juridică, are dreptul la respectarea bunurilor sale.
Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Așacum au arătat recurenții, decretul de expropriere a fost emis pentru o cauză de utilitate publică, iar prin art. 3 din decret se dispune că vor fi reconstruite de către beneficiari toate gospodăriile ce urmau a fi afectate de lucrări miniere. Este adevărat că în 1977 autorul lor a fost despăgubit cu o sumă nesemnificativă, acest lucru nu exonerează intimata la reconstrucția gospodăriei într-o zonă nepoluată.
Învederează recurenții că în prezent sunt lipsiți în totalitate de proprietatea lor, unitatea refuzând să procedeze la reconstrucția gospodăriei acestora, așa cum a procedat și în cazul celor 63 gospodării din satul BohoreIu ..
Recurenții susțin că nu pot fi aplicabile încauză nici dispozițiile Legii 10/2001, deoarece așa cum au arătat au stăpânit imobilul până în 2oo5, au obținut titlul de proprietate asupra terenului conform Legii 18/ 1991, aveau deci calitatea de entitate deținătoare imobilului și nu puteau acționa conform Legii 10/2001 așa cum se arată în motivarea deciziei atacate. Fiind o expropriere de utilitate publică, lucrările miniere fiind deja avansate și o mare parte din gospodării strămutate.
Convenția Europeană, Constituția României apără proprietatea și bunurile peroanelor fizice și juridice și nici nu poate fi lipsit de efect, dispozițiile Convenție Europene având prioritate față de legea specială.
Recurenții arată că aceasta nu poate fi valorificat pe calea unei acțiuni în revendicare, așa cum se susține în motivarea sentinței instanței de fond și în decizia Tribunalului Gorj, deoarece bunurile nu mai existau în materialitatea lor, fiind afectată de depunerile de steril de exploatările miniere din zonă.
Solicită admiterea recursului, modificarea deciziei iar pe fond trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea judecării fondului cauzei.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat și urmează să îl respingă, pentru următoarele considerente:
Criticile recurenților se centrează pe ideea că instanțele de fond ar fi interpretat greșit caracterul acțiunii formulate, în sensul că aceasta nu are de obiect protejarea unui drept de creanță patrimonial, ci protejarea unui drept real imobiliar, fapt ce ar duce la aplicarea dispozițiilor art. 2518 din Codul civil.
Chiar dacă reclamanții au invocat în cuprinsul cererii art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, obiectul cererii nu l-a constituit o acțiune în revendicare, ci o acțiune în valorificarea unui drept de creanță pentru pagubele pricinuite de către pârât reclamanților. Ambele instanțe au calificat corect cererea reclamanților prin care solicită „obligarea pârâtei să reconstruiască gospodăria”. În mod corect s-a stabilit că sunt aplicabile dispozițiile art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, potrivit cărora dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune. Cum dreptul la acțiune s-a născut în anul 2005, când unitatea pârâtă a demolat imobilul, efectuând lucrări miniere pe teren (astfel cum susțin reclamanții în cuprinsul cererii de chemare în judecată), rezultă că dreptul reclamanților de a solicita reconstruirea imobilului a expirat cel mai târziu la finele anului 2008.
Pentru considerentele expuse, Curtea constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare și interpretare a legii și, în temeiul dispozițiilor art. 312 din Codul de procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE :
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții M. E., D. A., D. D., C. I. împotriva sentinței civile nr. 362 din 5 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata SOCIETATEA C. E. O. SA.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Noiembrie 2013.
Președinte, M. P.-P. | Judecător, E. S. | Judecător, N. D. |
Grefier, V. R. |
Red.jud.M.P.-P.
Tehn.mC/2 ex.
Data red. 18.12.2013
j.a. N.U.
M.G.
j.f. A.D.T.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 37/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Grăniţuire. Decizia nr. 9603/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
