Grăniţuire. Decizia nr. 9603/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9603/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 29-11-2013 în dosarul nr. 9603/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 9603/2013
Ședința publică de la 29 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. M.
Judecător I. M.
Judecător S. A. C.
Grefier G. D. L.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurent S. G., și recurenta S. M., împotriva sentinței civile nr.425/30.09.2013, pronunțată de Tribunalul G. – Secția I Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimat G. G., și intimat O. DE C. ȘI P. I. G., având ca obiect grănițuire.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat G. Vasii F. pentru recurent S. G., și recurenta S. M., și avocat P. A. pentru intimat G. G., lipsă fiind intimatul O. DE C. ȘI P. I. G..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, netimbrat.
Avocat G. Vasii F. pentru recurent S. G., și recurenta S. M. depune taxa de timbru cu care legal au fost citați recurenții în cuantum de 38,5 lei.
Avocat P. A. pentru intimat G. G., depune înscrisuri cu privire la starea de sănătate a intimatei, din care reiese de ce nu s-a prezentat pentru a i se lua interogatoriu.
Avocat G. Vasii F. pentru recurenți, susține că are cunoștință de aceste înscrisuri.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, se constată recursul în stare de judecată și se acordă cuvântul pe fond.
Avocat G. Vasii F. pentru recurenți, arată că decizia este nelegală, solicitând admiterea recursului într-o primă teză solicitând admiterea recursului și trimiterea spre rejudecare a cauzei pentru refacerea probatoriului, acțiunea fiind formulată în baza art.480 cod civil având obligația de a dovedi suprafața, mai mult din hotărâre rezultă că nu există act de ocupațiune, având obligația de a dovedi dreptul de proprietate, nefăcând acest lucru doar printr-un certificat de moștenitor, susținând că practica judiciară presupune că grănițuirea nu se lasă la aprecierea experților. În ce-a de-a doua teză solicită în măsura în care se va aprecia ca temeinice și fondate motivele de recurs, solicită modificarea deciziei în sensul respingerii acțiunii.
Avocat P. A. pentru intimat G. G., solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca temeinică și legală a hotărârii Tribunalului G., susținând că și-au întemeiat cererea pe acte de proprietate, respectiv certificat de moștenitor care poate fi considerat ca act de proprietate de unde rezultă că sunt proprietari pe suprafața de 660mp de teren, considerând că cererea a fost întemeiată și susținută de toate probatoriile fiind îndeplinite dispozițiile art.480Cod civil, iar cu privire la ocuparea terenului, susține că au fost audiați martori și din expertiza efectuată rezultă că recurenții ocupă 14,5 mp din proprietate acestora, considerând că au făcut dovada ocupațiunii. Solicită cheltuieli de judecată, și depune concluzii scrise.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr.4306 din 03.06.2013 pronunțată de Judecătoria Tg.-J. în dosarul nr._, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a OCPI G. cu sediu in Tg J. ,..3A, Jud. G..
A fost admisă în parte acțiunea așa cum a fost precizată, formulată de reclamantul G. G., cu domiciliul în Tismana, . în contradictoriu cu pârâții S. G. și S. M., cu domiciliul in Tismana, .
Au fost obligați pârâții să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantului suprafața de 14,73 mp compusă din două amplasamente de S1=4,66 mp având ca vecinătăți la nord – G. G., est – G. G., sud – S. G. și S. M., vest – S. G. și S. M. și respectiv S2=10,07 mp având ca vecinătăți: nord - S. G. și S. M., est – G. G., sud – G. G., vest - S. G. și S. M. identificate prin raportul de expertiză efectuat de expert M. M..
S-a dispus grănițuirea proprietăților părților și s-a stabilit linia de hotar pe aliniamentul punctelor A-B-C-D-E-F identificate prin raportul de expertiză efectuat de expertul M. M..
S-a dispus modificarea parțială a documentației cadastrale și a cărții funciare nr_ emise pârâților în sensul radierii suprafeței de 14,73 mp, identificată prin raportul de expertiză întocmită de expert M. M., fiind compensate cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut că în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a OCPI G. aceasta este întemeiată, în condițiile în care în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 7/1996, acțiunile în rectificarea cărților funciare se judecă fără citarea oficiului teritorial, în acest sens fiind pronunțată și o deciziei a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a reținut că acțiunea în revendicare are caracterul unei acțiuni petitorii, prin care se pune în discuție calitatea de proprietar și prin care proprietarul neposesor, solicită posesorului neproprietar să-i permită exercitarea atributelor dreptului de proprietate în conformitate cu art. 480 C.civ. care consacră dreptul proprietarului de a se bucura de atributele dreptului de folosință și dispoziție asupra bunului .
Că, reclamantul își susține calitatea de proprietar al terenului deținut prin certificatul de moștenitor nr. 23/19.12.2003, în care se menționează suprafața de 627 mp, având ca vecinătăți: la răsărit – G. G., la apus – F. A., la miazăzi – drumul comunal, la miazănoapte – ogașul.
Pe de altă parte, s-a reținut că pârâții își susțin calitatea de proprietari ai terenului revendicat de reclamant in temeiul certificatului de moștenitor nr. 429/05.05.1987, a certificatului de moștenitor nr. 3/27.02.2004, precum și a actului de partaj voluntar autentificat sub nr. 61/27.02.2004, în care se menționează că numita F. A. a dobândit în proprietate suprafața de 480 mp teren arabil, învecinată în partea de răsărit cu reclamantul G. G., teren care ulterior a fost înstrăinat pârâților S. M. și S. G. prin contractul de întreținere autentificat sub nr. 199 din 02.10.2009, teren situat în tarlaua 8, . numărul cadastral_.
S-a constatat de instanță că ambele părți litigante nu dețin acte de proprietate propriu-zise, ci își susțin proprietatea în baza unor certificate de moștenitor, înscrisuri care în conformitate cu Codul civil aplicabil în cauză nu au valoarea unor acte de proprietate ci au doar conținut declarativ.
Sub aspectul legii civile aplicabile în cauză, sub imperiul căreia trebuie soluționat litigiul, instanța a constatat că acțiunea a fost promovată de reclamant la data de 12.04.2011, anterior intrării în vigoare a noului Cod civil prin care s-a conferit certificatului de moștenitor valențe de act de proprietate.
Așadar, în condițiile în care instanța a fost învestită cu o acțiune în revendicare în care părțile își opun înscrisuri cu o valoare juridică egală, respectiv certificatul de moștenitor, pentru soluționarea acesteia se impune ca instanța să procedeze la compararea acestor acte de proprietate în vederea stabilirii justeței pretențiilor formulate de părți.
În ceea ce privește starea de fapt instanța a avut în vedere atât depozițiile martorilor audiați în cauză cât și concluziile celor două rapoarte de expertiză efectuate în cauză.
Așa cum rezultă din depozițiile martorilor audiați în cauză între proprietățile părților nu au existat delimitări anterioare ale proprietăților și că în conformitate cu obiceiul zonei, limita de hotar este dată de picătura streșinii.
Prin raportul de expertiză întocmit de expert S. I. s-a concluzionat în esență că, în condițiile în care, în conformitate cu certificatul de moștenitor nr. 23/2003, reclamantul ar trebui să aibă o suprafață de 672 mp, în teren reclamantul deține o suprafață de 515 mp, iar pârâții dețin în teren o suprafață de 499 mp în condițiile în care în conformitate cu actul lor de proprietate, respectiv contractul de întreținere nr. 199/02.10.2009, ar trebui să aibă o suprafață de 480 mp.
De asemenea, expertul a precizat că în opinia sa pârâții ocupă din terenul reclamanților o suprafață de 12,20 mp și a propus două variante de stabilire a liniei de hotar.
Prin raportul de expertiză efectuat de expertul M. M., expertiză pe care instanța a apreciat-o drept concludentă și relevantă pentru soluționarea cauzei, s-a concluzionat că în teren reclamantul deține o suprafață de 514 mp, definită de conturul 1-2-A-B-C-D-E-F-7-8-9-1, în condițiile în care în certificatul de moștenitor nr. 23/19.12.2003 este menționată o suprafață de 627 mp, iar pe de altă parte pârâții dețin o suprafață de 491 mp, definită de conturul 2-3-4-5-6- F-E-D-C-B-A-2, în condițiile în care terenul dobândit prin contractul de întreținere nr. 199/2009 are o suprafață de 483 mp din măsurători (și 480 mp în act).
Așadar, si prin acest raport de expertiză efectuat in cauză s-a concluzionat că pârâții ocupă o suprafață de teren mai mare decât cea menționată in actele lor de proprietate ,in timp ce reclamantul ocupă o suprafață de teren mai mică decât cea menționată in actele sale de proprietate, stare de fapt care justifică din punct de vedere juridic admiterea acțiunii in revendicare, in condițiile in care instanța a reținut că actele de proprietate ale părților litigante au valoare juridică probatorie egală.
Expertul M. M. a concluzionat că din modul de întocmire a documentației cadastrale pentru terenul cu numărul cadastral_ rezultă că pârâții ocupă de la reclamant o suprafață de 14,73 mp cuprinsă din două amplasamente, respectiv S1=4,66 mp având ca vecinătăți la nord – G. G., est – G. G., sud – S. G. și S. M., vest – S. G. și S. M. și, respectiv S2=10,07 mp, având ca vecinătăți: nord - S. G. și S. M., est – G. G., sud – G. G., vest - S. G. și S. M., instanța urmând a admite acțiunea in revendicare cu privire la aceste suprafețe de teren identificate ca urmare a efectuării măsurătorilor in teren .
Că, pe baza probatoriului administrat, așa cum rezultă din ambele rapoarte de expertiză efectuate în cauză, pârâții ocupă o suprafață de teren mai mare decât cea menționată în înscrisurile depuse la dosarul cauzei, în condițiile în care, pe de altă parte, pârâtul deține o suprafață de teren mai mică decât cea menționată în înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Cu privire la linia ce desparte proprietățile părților, s-a stabilit că aceasta trebuie să respecte în parte gardul actual existent între părți cât și streșinile caselor fiind amplasată pe aliniamentul punctelor A-B-C-D-E-F și că în raport de împrejurarea că schița cadastrală întocmită pentru pârâți, respectiv pentru terenul cu numărul cadastral_, nu respectă actele de proprietate ale acestora și nici starea de fapt, se impune modificarea documentației cadastrale și a cărții funciare emise pârâților.
Chiar dacă pârâții s-au opus la stabilirea liniei de hotar între cele două proprietăți, instanța a apreciat că această operațiune juridică nu implică in mod necesar acordul tuturor proprietarilor învecinați, putându-se dispune grănițuirea proprietăților părților doar la solicitarea unui proprietar limitrof, în condițiile dispozițiilor art. 560 cod civil potrivit cu care ,, proprietarii terenurilor învecinate sunt obligați să contribuie la grănituire prin reconstituirea hotarului și fixarea semnelor corespunzătoare,,
În acest sens, instanța a dispus grănițuirea proprietăților părților pe aliniamentul propus de expertul M. M., aliniament care respectă gardul existent între părți cât și limitele streșinilor caselor, în condițiile în care, în conformitate cu obiceiul locului, acesta constituie un reper de vecinătate.
De asemenea, instanța a apreciat admisibilă în parte și cererea reclamantei privind documentația cadastrală a pârâților, dispunând rectificarea acesteia în raport de constatările expertului cu privire la starea de fapt și la concordanța actelor de proprietate cu măsurătorile cadastrale, rectificarea făcându-se parțial pentru înscrisurile cadastrale și pentru cartea funciară doar cu suprafața ocupată de pârâți de la reclamant în mod suplimentar față de actele deținute.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța a dispus compensarea acestora, având în vedere modalitatea de avansare a acestor cheltuieli de fiecare parte, precum și specificul acțiunii în grănițuire, operațiune care implică suportarea costurilor în comun de către proprietarii limitrofi.
Împotriva sentinței au declarat apel pârâții S. G. și S. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței în sensul menținerii liniei de hotar existente și a actelor cadastrale.
Prin sentința civilă nr.425/30.09.2013, pronunțată de Tribunalul G. – Secția I Civilă, în dosarul nr._, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanții pârâți S. G. și S. M., împotriva sentinței civile nr.4306 din 03.06.2013 pronunțată de Judecătoria Tg.-J. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant G. G.,și intimatul pârât O. de C. și P. I. G., având ca obiect grănițuire.
A obligat apelanții la 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, intimatul reclamant i-a acționat în judecată pe apelanții pârâți pentru a se dispune stabilirea liniei de hotar între proprietățile lor cu obligarea pârâților de a-i lăsa în deplină proprietate terenul ocupat de aceștia și de a se modifica documentația cadastrală întocmită acestora pentru terenul în litigiu.
Făcându-se identificarea suprafețelor în litigiu prin rapoartele de expertiză efectuate în cauză raportat la actele de proprietate deținute de către părți, s-a stabilit că în teren reclamantul deține o suprafață mai mică decât cea menționată în actul său de proprietate, iar pârâții o suprafață mai mare decât cea trecută în actul lor de proprietate, astfel că în mod corect instanța de fond i-a obligat pe pârâți să-i lase reclamantului în deplină proprietate terenul pe care îl dețin în plus față de actul lor de proprietate – actele de proprietate pe care părțile le-au invocat pentru terenul în litigiu având o valoare juridică probatorie egală.
Nu a fost întemeiată nici critica vizând grănițuirea proprietăților, aceasta făcându-se în conformitate cu obiceiul locului, linia de hotar fiind trasată ținând cont de gardul existent, cât și de limitele streșinilor caselor.
Privitor la completarea probatoriilor solicitate, tribunalul s-a pronunțat asupra acestei cereri în preambulul prezentei decizii, apreciind că la instanța de fond au fost făcute toate probele necesare în vederea stabilirii corecte a stării de fapt.
Față de considerentele arătate și de dispozițiile art. 296 C.pr.civ. apelul pârâților a fost respins și în baza art.274 C.pr.civ., apelanții au fost obligați la cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat către intimatul reclamant.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs S. G. și S. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs arată că certificatul de moștenitor depus de recurenți, act declarativ, dovedește dreptul de proprietate al recurenților fiind, completat de acte de proprietate aparținând autorilor.
Arată că au declarat apel împotriva sentinței Judecătoriei Târgu Jiu, apreciind că soluția instanței de fond ca fiind nelegală sub aspectul că acțiunea în revendicare nu a fost dovedită privind dreptul de proprietate și ocupațiunea terenului de către pârâți.
Mai arată că în cadrul acțiunii în revendicare, reclamantul are obligația să dovedească existența dreptului său de proprietate pe care îl pretinde. În lipsa acestei dovezi, pârâtul nu poate fi obligat să își dovedească el titlul său de proprietate deoarece legea ocrotește posesia, independent de vreo dovadă a dreptului ce pretinde a se manifesta prin ea.
De asemenea, arată că intimatul nu a făcut dovada modului în care recurenții au ocupat din terenul său în cauză fiind o sentință nelegală în condițiile art.480 Cod civil, revendicarea presupunând dovada ocupațiunii terenului, din expertiza efectuată reieșind că recurenții pârâți dețin o suprafață mai mică de teren, față de certificatul de moștenitor apreciat corect de instanța de fond ca act declarativ de proprietate.
Arată că recurenții pârâți nu au făcut acte de deposedare a intimatului reclamant, afirmația bazată și pe actul nou depus în susținerea apelului, respectiv o hotărâre judecătorească din care rezultă suprafața de teren care intimatul reclamant o deține în realitate.
Consideră decizia recurată ca nelegală și sub aspectul menținerii sentinței instanței de fond privind petitul în grănițuire.
Mai arată că instanța de apel nu a verificat motivul invocat privind obiceiul frecvent întâlnit în astfel de cauze când se dă valoare probantă absolută expertizelor și nu se analizează și celelalte probe care sunt la fel de importante și care pot să ducă la o soluție legală și temeinică.
Recursul este fondat.
Instanța de apel a omis a cerceta toate apărările apelanților, considerând la modul general că s-au identificat suprafețele de teren în raport de actele de proprietate deținute de către părți, acte care nu au făcut obiectul unei analize a instanței.
Ori, apelanții au invocat că reclamantul nu face dovada clară a dreptului de proprietate, depunând doar un certificat de moștenitor neînsoțit de alte acte.
Este adevărat că apelanții consideră că un certificat de moștenitor ar fi un act declarativ de proprietate, dar aceasta nu înseamnă că i-ar recunoaște valoarea unui act translativ de proprietate.
Certificatul de moștenitor este un înscris oficial prin care se concretizează încheierea procedurii succesorale notariale și prin care se constată de către notarul public, cu efect retroactiv de la data deschiderii succesiunii, atât calitatea de succesor (legal sau testamentar) a celor ce prin acceptarea moștenirii și-au consolidat vocația succesorală față de persoana decedată, cât și componența masei succesorale și întinderea drepturilor succesorale a fiecărui moștenitor. Certificatul de moștenitor constituie mijlocul legal de dovadă a calității de moștenitor, a drepturilor succesorale, precum și a componenței masei succesorale.
Până la anularea sa prin hotărâre judecătorească, certificatul de moștenitor face deci dovada deplină a calității de moștenitor și a cotei sau bunurilor care se cuvin fiecărui moștenitor în parte.
Prin urmare, instanța de apel nu a motivat de ce îi recunoaște certificatului de moștenitor valoarea unui titlu de proprietate cu privire la bunurile din componența masei succesorale, nefăcând de fapt nicio remarcă cu privire la actul care ar constitui titlul de proprietate exhibat de către reclamant, parte care îi revine potrivit disp. art. 1169 c. civil sarcina principală a probei.
Limitându-se la a aprecia că actele de proprietate deținute de către părți ar avea „valoare juridică probatorie egală”, și în aceste condiții s-ar impune o comparare a actelor de proprietate, instanța face o confuzie între cele două accepțiuni ale actului juridic: negotium juris, ce semnifică înțelegerea propriu-zisă dintre părți și instrumentum probationes, ce semnifică înscrisul în care este evidențiată înțelegerea.
Prin urmare nu are importanță valoarea probatorie egală a celor două acte juridice, ci dacă actul juridic etalat de către reclamant ca fiind titlu de proprietate ar avea o astfel de valoare juridică și numai în condițiile în care reclamantul justifică un astfel titlu se poate trece la compararea titlului său de proprietate cu cel al pârâtului.
Ori, neanalizarea unui motiv principal de apel echivalează cu o necercetare a fondului litigiului.
Cum apelul, nu a fost analizat sub toate aspectele invocate, devin incidente prevederile art. 312 cod procedura civila si nu se impune analiza și a celorlalte motive de recurs.
În practica judiciară s-a statuat că noțiunea de proces echitabil consacrată de juriprudența CEDO presupune ca o instanță internă să fi examinat în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse analizei, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.
Decizia pronunțată de tribunal nu respectă prin urmare exigențele art. 261 punct 5 Cod pr. civilă, în sensul că nu s-a răspuns argumentat tuturor cererilor și apărărilor formulate.
Dreptul părților la un proces echitabil, așa cum este reglementat în practica instanței de contencios european al drepturilor omului, prin raportare la art. 6 din CEDO, presupune și obligația instanței de a analiza susținerile părților, acceptând sau înlăturând motivat apărările acestora, ( CEDO, cauza Ruiz Torija c. Spaniei, Hotărârea din 9 decembrie 1994) ceea ce presupune gruparea criticilor pe motive de drept sau pe aspecte de fapt comune, din care să rezulte logic motivul care a dus la pronunțarea unei anumite soluții.
Curtea europeană a apreciat ca fiind o motivare insuficientă preluarea integrală a hotărârii anterioare, fără a aduce argumente concrete în susținerea unui punct de vedere (Hotărârea din 31 martie 2009, cauza Rache și Ozun c. României sau cauza M. c. României - cererea nr._/03, hotărârea din 31.03.2009) sau ignorarea de către instanță a obligației de a examina efectiv mijloacele, argumentele și propunerile de probă ale părților, fără a aprecia pertinența lor ( cauza van de Hurk c. Olandei, Hotărârea din 19 aprilie 1994).
În cauza Luka împotriva României, hotărârea din 21.07.2009, Curtea Europeană a decis că omisiunea instanței de a se pronunța asupra unui motiv de recurs constituie o încălcare a dreptului de acces la instanță. Aceste argumente sunt valabile și pentru judecata în fond sau în apel a pricinii, nepronunțarea instanței de fond asupra acțiunii sau apelului în ansamblul său semnifică încălcarea substanței dreptului la apărare și pune instanța de recurs în imposibilitate de a exercita controlul judiciar în limitele prevăzute de art. 304 pct. 1-9 Cod procedură civilă.
În speță, se constată că tribunalul nu a îndeplinit condiția unei examinări efective și nu a oferit o argumentație cuprinzătoare pentru soluția pronunțată, astfel că decizia atacată nu răspunde obiectivului de a asigura părților un proces echitabil.
Ca urmare, în condițiile art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, se va admite recursul, se va casa decizia și se va trimite cauza spre rejudecare aceluiași tribunal, care urmează a stabili care este actul de proprietate exhibat de către reclamant, în ce condiții certificatul de moștenitor poate constitui titlu de proprietate sub imperiul Codului civil de la 1864 și dacă se pot depune în completarea probatoriului administrat în cauză alte acte de proprietate care ar fi stat la baza emiterii certificatului de moștenitor.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul S. G. și recurenta S. M., împotriva deciziei civile nr.425/30.09.2013, pronunțată de Tribunalul G. – Secția I Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatii G. G. și O. DE C. ȘI P. I. G..
Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare în apel, la Tribunalul G..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Noiembrie 2013
Președinte, M. M. | Judecător, I. M. | Judecător, S. A. C. |
Grefier, G. D. L. |
Red.jud. S.A.C.
2ex/G.L./12 12 2013
J.F.M.B.
| ← Obligaţie de a face. Hotărâre din 27-11-2013, Curtea de Apel... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 9589/2013. Curtea de... → |
|---|
