Întoarcere executare. Decizia nr. 6299/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6299/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 11-06-2013 în dosarul nr. 6299/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 6299
Ședința publică de la 11 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.
Judecător M. C.
Judecător P. P.
Grefier M. V. A.
********************
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamantul P. S., împotriva deciziei civile nr. 178 din 3 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul G. – Secția I. Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți S. R. P. M. FINANȚELOR, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR G., având ca obiect întoarcere executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul reclamant P. S., lipsind intimații pârâți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri și excepții de invocat;
Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Recurentul reclamant P. S., a expus motivele de recurs și a solicitat admiterea recursului, așa cum a fost formulat și, pe fond, admiterea acțiunii.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
P. sentința civilă nr._ din data de 09.11.2012 pronunțată de Judecătoria Tg.J. în dosar nr._, a fost respinsă acțiunea civilă în constatare, formulată de reclamantul P. S., în contradictoriu cu pârâții S. R. P. M. FINANȚELOR și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR G..
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, că, potrivit art. 111 C.p.civilă, acțiunea în constatare este inadmisibilă atunci când reclamantul are posibilitatea formulării unei acțiuni în realizarea dreptului, iar în speța de față este reprezentată de acțiunea reglementată de legile speciale privind retrocedarea terenurilor, pentru suprafețele situate în zone ce sunt sub incidența acestor legi sau este reprezentată de acțiunea civilă în revendicare ori partaj pentru celelalte terenuri, așa cum de altfel reiese și din cuprinsul hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarele nr._ și nr._/318/2008 (după declinare fiind înregistrat sub nr._ ).
Cu privire la cererea reclamantului, în sensul de a se constata că terenul în suprafață de 63 pogoane, se află la răsărit de apa J., deci apa J. se află la apus de acest teren, instanța a reținut că se solicită constatarea unei stări de fapt, iar art. 111 C.p.civilă vizează doar constatarea existenței sau inexistenței unui drept, astfel că și acest capăt de cerere este inadmisibil.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul P. S., recurs ce a fost calificat, ca apel, de către Tribunal, iar prin prin decizia nr. 178 din 3 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul G. – Secția I. Civilă în dosarul nr._, s-a respins apelul civil declarat de apelantul reclamant P. S. împotriva sentinței civile nr._ din data de 09.11.2012 pronunțată de Judecătoria Tg.J. în dosar nr._, ca nefondat.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele;
Reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor și Administrația Finanțelor G., să se pronunțe o hotărâre care să ateste că procesul verbal din 16.03.1945 este un act legal, că actul de vânzare cumpărare din 1902 este unul autentic și că terenul în suprafață de 63 pogoane menționat în acest act se află situat la răsărit de apa J..
Instanța de fond a reținut în mod corect că reclamantul a încercat să obțină recunoașterea dreptului său de proprietate asupra imobilelor menționate în aceste înscrisuri și să valorifice juridic mențiunile din aceste înscrisuri, în cadrul unor acțiuni în realizarea dreptului, soluționate prin sentința civilă nr. 6485/07.10.2010 pronunțată de Judecătoria Tg.J., precum și prin decizia nr. 468/2009 a Curții de Apel C. și decizia civilă nr. 166A/24.01.1994 a Tribunalului G..
În această situație, reclamantul nu mai este îndreptățit să solicite pe calea prevăzută de art. 111 C.pr.civ., valorificarea aceluiași drept și constatarea ca valabile a procesului verbal din 16.03.1945 și a actului de vânzare cumpărare din anul 1902, deoarece împrejurarea că în litigiile anterioare instanțele nu au dat acestor acte, eficiența juridică pretinsă de reclamant, nu echivalează cu faptul că ele au fost contestate sau considerate nevalabile.
De asemenea, s-a reținut corect și faptul că pe calea prevăzută de art. 111 Cpr.civ. nu se poate constata o stare de fapt ca aceea pretinsă de reclamant, cu privire la poziționarea terenului în suprafață de 63 pogoane, față de râul J., dispozițiile legale menționate fiind aplicabile numai în situația în care se solicită constatarea existenței sau inexistenței unui drept.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul P. S., motivând, în esență, următoarele:
În fapt, este moștenitorul mamei sale, Pr.E. P., decedată la 4 sept. 1945, așa cum este stipulat în procesul verbal întocmit de administrația de stat, la acea dată, în care este scrisă averea mobilă și imobilă, la decesul acesteia.
Atât Comisiile de fond funciar, cât și instanțele de judecată, refuză să-i ia în considerare proprietatea ce rezultă din procesul verbal, uzând de acte false.
Ambele instanțe au refuzat însușirea actelor, au dat explicații puerile și nefondate, neluând în considerație, cel puțin, constatările organelor de poliție, care confirmă autenticitatea procesului verbal din 16.03.1945, dreptul său de proprietate.
Se solicită, admiterea recursului și emiterea unei hotărâri temeinice și legale, care să consființească autenticitatea procesului verbal din 16.03.1945 și, pe cale de consecință, bunurile precizate în el, sunt cele prezentate și în actele de proprietate anexate la dosar.
Recursul se va respinge, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.304 pct.1-9 c.pr.civ., modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, motive prevăzute expres și limitativ, pentru promovarea recursului.
P. urmare, eventualele motive de netemeinicie a hotărârilor – care vizează stabilirea unei anume situații de fapt, ca rezultat al modului de apreciere și interpretare a probelor administrate în cauză sau alte aprecieri ale instanței, lăsate la îndemâna judecătorului, de către legiuitor – nu constituie motive de recurs, în sensul prevăzut de art.304 c.pr.civ., nu pot face obiectul cererii de recurs, raportat la cerințele art.3021 alin.1 pct.c C.pr.civ., și, ca atare, nici nu pot fi supuse examinării de către instanța de recurs.
Aceasta înseamnă că instanța de recurs este competentă numai să verifice în ce măsură au fost corect aplicate dispozițiile de drept material, la situația de fapt stabilită prin hotărârile supuse recursului, și, de asemenea, respectarea dispozițiilor cu caracter procedural invocate de părți, precum și, din oficiu, motivele de nelegalitate de ordine publică, în condițiile prevăzute de art.306 alin.2 c.pr.civ.
În speță, urmare a examinării actelor dosarului, tribunalul a reținut, ca și prima instanță, în esență, că, referitor la solicitările reclamantului, în cauză nu sunt incidente prev. art.111 c. pr. civ., în condițiile în care reclamantul a încercat să obțină recunoașterea dreptului său de proprietate asupra imobilelor menționate în aceste înscrisuri și să valorifice juridic mențiunile din aceste înscrisuri, în cadrul unor acțiuni în realizarea dreptului, soluționate prin alte hotărâri judecătorești, iar împrejurarea că în litigiile anterioare instanțele nu au dat acestor acte, eficiența juridică pretinsă de reclamant, nu echivalează cu faptul că ele au fost contestate sau considerate nevalabile; de asemenea, s-a reținut și faptul că pe calea prevăzută de art. 111 c.pr.civ., nu se poate constata o stare de fapt ca aceea pretinsă de reclamant, cu privire la poziționarea terenului în suprafață de 63 pogoane, față de râul J., dispozițiile legale menționate fiind aplicabile numai în situația în care se solicită constatarea existenței sau inexistenței unui drept.
Cum, potrivit art. 111 c.pr.civ., partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept, iar cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului, rezultă că decizia atacată cu recurs, care a menținut soluția de respingere a acțiunii, cu motivarea arătată, este legală, respectând dispozițiile textului citat.
P. urmare, nu există motive de nelegalitate a deciziei recurate, sub acest aspect.
În ceea ce privește criticile formulate prin cererea de recurs, Curtea constată că acestea nu se încadrează în nici unul din motivele de nelegalitate, prevăzute expres și limitativ de art.304 pct.1-9 c.pr.civ., ca și motive de casare sau modificare a hotărârilor, acestea reprezentând simple aprecieri, evaluări și susțineri ale recurentului, referitoare la dreptul dedus judecății și hotărârile pronunțate cu referire la acest drept.
Față de considerentele expuse, constatând că în cauză nu subzistă motive de nelegalitate a deciziei atacate, în baza art.312 C.pr.civ., recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul P. S., împotriva deciziei civile nr. 178 din 3 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul G. – Secția I. Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți S. R. P. M. FINANȚELOR, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR G..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Iunie 2013
Președinte, M. P. | Judecător, M. C. | Judecător, P. P. |
Grefier, M. V. A. |
Red.Jud. P.P.
Tehn.red. MA / 2 ex
Data 18.06.2013
Jud. apel V.G./M.A.C
Jud. fond G.S.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 6298/2013. Curtea de... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 6174/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
