Legea 10/2001. Decizia nr. 7712/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7712/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 03-09-2013 în dosarul nr. 7712/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 7712
Ședința publică de la 03 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE -M. C.-Președinte Instanță
- L. B.-Președinte Secție
-O. C. G.- Judecător
Grefier - D. - M. G.
XXX
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul reclamant N. I., împotriva deciziei civile nr. 91/20.05.2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți M. C., P. P., P. M. C. și P. M. C., având ca obiect
legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul reclamant N. I., lipsind intimații pârâți M. C., P. P., P. M. C. și P. M. C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal;
Nemaifiind excepții de invocat, alte cereri de formulat, Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Recurentul reclamant N. I. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, conform motivelor scrise.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
P. sentința civilă nr.91 din 20 mai 2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._, s-a respins contestația formulată de reclamantul N. I..
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
P. notificarea nr.2463/N/2001, reclamantul N. I. a solicitat restituirea în natură sau contravaloarea terenului situat în C., Calea București, nr.245, despre care a pretins că a fost trecut în proprietatea statului, în mod abuziv, respectiv suprafața de 34,50 mp; în dovedirea calității de proprietar a depus contractul de donație autentificat sub nr.3946/27.05.1976.
P. Dispoziția nr.8007/22.04.2005 s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii sub formă de titluri de valoare nominală pentru imobilul menționat.
P. Dispoziția nr._/09.04.2010, s-a respins restituirea în natură pentru imobilul solicitat prin notificarea nr.2463/N/2001, pe considerentul că terenul în suprafață totală de 700 mp este ocupat de extindere carosabil, trotuar, zona verde, blocul N14 iar clădirea cu destinație de locuință – demolată; s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005, fiind menționat în cuprinsul Dispoziției că la data emiterii acesteia, își încetează efectele Dispoziția nr.8007/22.04.2005.
Ulterior, prin Dispoziția nr.2634/14.11.2012 – ce face obiectul prezentei contestații sub aspectul măsurilor dispuse la art.1, s-a dispus respingerea restituirii în natură și acordării
de despăgubiri pentru terenul situat în C., ..245, în suprafață totală de 700 mp cu motivarea că nu a intrat niciodată în proprietatea notificatorului, deci nu cade sub incidența Legii nr.10/2001 conform art.30 din Legea nr.58/1974.
Pentru imobilul notificat, situat în C., ..245 compus din locuință în prezent demolată, care avea o suprafață construită desfășurată de 65,90 mp s-a propus acordarea de despăgubiri. S-a prevăzut că la data emiterii acestei Dispoziții, își încetează efectele Dispozițiile nr.8007/22.04.2005 și_/09.04.2010.
Dispoziția/decizia unității deținătoare prin care au fost acordate măsuri reparatorii, fiind un act juridic civil, este supusă principiilor care guvernează efectele unor asemenea acte, printre care și acela al irevocabilității.
Dispoziția emisă de primar, ca reprezentant al autorității publice locale deținătoare a imobilului este un act juridic civil, așa cum este stabilit prin art.25 din Legea nr.10/2001, produce efecte în planul dreptului de proprietate, născând drepturi cu caracter patrimonial pentru cel ce a formulat notificarea, atunci când ea este admisă.
Toate aceste caracteristici ale dispoziției duc la concluzia că ea are caracter irevocabil, nemaiputând fi retractată de către organul emitent după ce a fost comunicată și a ajuns la cunoștința persoanei îndreptățite.
Același caracter îl are și dispoziția prin care s-a stabilit dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, deoarece solicitantul are posibilitatea de a urma procedura de stabilire și plată a despăgubirilor și a se adresa organelor administrative competente sau instanței de judecată.
Revocarea actului juridic prin care s-a stabilit îndreptățirea contestatoarei la despăgubiri pentru imobilul notificat printr-un act ulterior care desființează drepturi recunoscute inițial și care au privit imobilul în ansamblul său, incluzând teren și construcție, înseamnă o încălcare a principiului securității raporturilor juridice.
În acest sens, Înalta Curte de Casație Justiție - Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală prin decizii de speță (decizia nr.2387/21.04.2010, nepublicată, decizia nr.2055/25.03.2010, decizia nr.1966/24.03.2010, nepublicate), a confirmat soluția instanței de fond prin care s-a anulat o nouă dispoziție emisă de unitatea deținătoare prin care se modifica o altă decizie emisă de aceeași unitate, pe considerentul că prima decizie nu poate fi revocată după ., persoana îndreptățită dispunând de un „bun” în sensul art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Așadar, față de aceste considerente, sunt indicii că prin Dispoziția nr.2634/14.11.2012 emisă de P. Mun.C., s-au încălcat principiile drepturilor câștigate și cel al irevocabilității actelor juridice însă reclamantul nu a invocat aceste motive drept cauză de anulare a Dispoziției contestate; dimpotrivă, acesta a înțeles să conteste Dispoziția pe aspecte legate de fond în sensul că în mod nelegal s-a reținut lipsa de îndreptățire la restituirea în natură sau în despăgubiri a terenului situat în C., ..245, pretinzând că este proprietarul terenului în baza contractului de donație.
Procesul civil este, în regulă generală, un proces al intereselor private. Rolul activ al judecătorului trebuie înțeles în contextul asigurării unui echilibru cu principiul disponibilității ce guvernează procesul civil.
Principiul disponibilității în procesul civil lasă la libera apreciere a reclamantului fixarea cadrului procesual și a limitelor cererii de chemare în judecată.
Conform art.129 alineat final C.pr.civ, instanța este ținută de limitele învestirii determinate prin cererea de chemare în judecată, ea neputând hotărî decât asupra a ceea ce formează obiectul cererii deduse judecății.
Cum în speță, prin contestația dedusă judecății, reclamantul a solicitat anularea art.1 din Dispoziția nr.2634/14.11.2012 criticând soluția de respingere a cererii de restituire în natură sau în despăgubiri pe considerentul că este proprietar conform contractului de donație depus în dosarul de la P. C., contestația a fost analizată în limitele învestirii, urmând a fi făcute aprecieri numai asupra acestui aspect.
În conformitate cu prevederile art.3 alin.1 lit.a și art.23 din Legea 10/2001, sarcina probei proprietății, a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive și a calității de persoana îndreptățită la restituire revine persoanei care pretinde dreptul. Noțiunea de "acte doveditoare" la care face referire art. 23 din lege a fost precizată prin Normele Metodologice aprobate prin HG nr. 250/2007, în art. 23.1 lit.a-h, în care s-au enumerat înscrisurile cu valoare probanta în dovedirea dreptului de proprietate de către persoana îndreptățită (acte translative de proprietate, acte ce atestă calitatea de moștenitor, acte ce permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, acte care atestă deținerea proprietății de către persoana îndreptățită sau ascendentul acesteia la data preluării abuzive, acte ce descriu construcția - dacă aceasta a fost demolată, expertize judiciare sau extrajudiciare, declarații notariale pe proprie răspundere date de persoana ce se considera îndreptățită, orice alte înscrisuri de care înțelege să se servească persoana îndreptățită ).
Sintagma „acte doveditoare ale dreptului de proprietate" are, prin urmare, în accepțiunea legii de reparații, asemenea celorlalte acte normative cu un caracter asemănător, un conținut mai larg decât cel al noțiunii similare corespunzătoare dreptului comun în materie, reglementare ce se înscrie, asemenea ansamblului normelor actului normativ de reparație, în spiritul și finalitatea acestei legi. Ceea ce este important în accepțiunea legii speciale este de a se stabili dacă bunul solicitat s-a aflat în proprietatea persoanei îndreptățite.
Cu înscrisurile depuse de reclamant nu s-a făcut dovada calității de titular al dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu.
Contractul de donație autentificat sub nr.3946/27.05.1976, pe care reclamantul își întemeiază îndreptățirea, are ca obiect donarea unei case de paiantă, cu 2 camere și bucătărie în suprafață de 34,50 mp, situată în C., ..245 de la donatoarea I. A. către reclamant și soția acestuia,, fiind menționat în mod expres în conținutul contractului că terenul aferent trece în proprietatea statului în virtutea art.30 din Legea nr.58/1974. Chiar reclamantul a declarat în cuprinsul contractului că a luat cunoștință de conținutul autorizației de înstrăinare nr.104/20.03.2976 din care rezultă că înstrăinarea se face în conformitate cu prevederile art.56 din Legea nr.4/1973, iar terenul aferent în suprafață de 700 mp trece în proprietatea statului, conform art.30 din Legea nr.58/1974; dobânditorul construcției va primi în folosință terenul necesar în limitele prevăzute de Legea nr.4/1973 și destinația și condițiile de folosire a terenului și construcției sunt conforme schiței de sistematizare.
Așadar, rezultă din conținutul contractului că terenul aferent trece în proprietatea statului conform art.30 din Legea nr.58/1974, prin urmare terenul nu a făcut obiectul donației, nu a intrat niciodată în proprietatea notificatorului, deci nu cade sub incidența Legii nr.10/2001.
De altfel, în procesul-verbal nr.57/29.06.1982 de evaluare a imobilelor expropriate conform Decretului nr.275/10.09.1981, se menționează la rubrica aferentă reclamantului ca suprafață a imobilului ce se expropriază doar 57,07 mp cu titlu de construcție, nefiind făcută nicio mențiune privind o eventuală suprafață de teren expropriată, iar acest aspect se coroborează cu fișa imobilului în care se menționează că terenul aparține statului, iar suprafața utilă a locuinței este de 57,12 mp. Deci, ceea ce s-a expropriat, a fost locuința, nu terenul iar reclamantul nu a depus alte înscrisuri care să dovedească proprietatea asupra terenului pentru care a solicitat prin acțiunea precizatoare, acordarea de măsuri reparatorii, sau alte acte juridice care să ateste deținerea bunului cu titlu de proprietar conform prevederilor art.23.1 lit "d" din HG nr.250/2007.
Nefiind dovedită calitatea de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr.10/2001, contestația reclamantului este neîntemeiată și pe cale de consecință, s-a respins.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul N. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, a arătat că hotărârea este nelegală, deoarece în anul
1979 i s-a preluat abuziv imobilul compus din teren și construcție, iar pentru teren nu a primit despăgubiri până în prezent, deși prin notificarea formulată în baza legii 10/2001 a solicitat în mod expres acordarea acestora.
P. două dispoziții emise de P. Mun. C. în anul 2005, și respectiv în 2010, i s-a recunoscut îndreptățirea la acordarea de despăgubiri, în condițiile Titlului VII din Legea 247/2005, pentru terenul dobândit prin contractul de donație, în suprafață totală de 700 mp, aferent construcției demolate, însă prin dispoziția din 2012, al cărei art. 1 este contestat în prezenta cauză, solicitarea a fost respinsă ,cu motivarea că terenul nu a intrat niciodată în proprietatea notificatorului, deci nu cade sub incidența Legii 10/2001, conform art. 30 din Legea 58/1974.
Soluția adoptată nu este însă legală, întrucât recurentul reclamant și-a dovedit dreptul de proprietate pentru teren, cu contractul de donație autentificat, astfel că are calitatea de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii, potrivit Legii 10/2001 .
Față de aceste motive, s-a apreciat că hotărârea a fost dată cu greșita aplicare a legii, motiv pentru care s-a solicitat admiterea recursului, cu consecința modificării hotărârii primei instanței, in sensul admiterii acțiunii, anulării pct.1 din dispoziția nr. 2634/14.11.2012, emisă de P. Mun.C., și acordarea de despăgubiri si pentru terenul aferent construcției.
In drept, s-au invocat prevederile art. 299-316 Cod pr.civilă.
Recursul este nefondat.
Criticile formulate de recurentul reclamant au vizat exclusiv respingerea cererii sale de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 700 mp., dobândit prin contractul de donație autentificat sub nr. 3946/27.05.1976, prin art. 1din dispoziția nr. 2634/14.11.2012 emisă de P. C., cu privire la care a solicitat anularea parțială a dispoziției.
Motivarea entității învestite cu soluționarea notificării a soluției de respingere a cererii de acordare a măsurilor reparatorii pentru teren, menținută de prima instanță prin respingerea contestației, s-a circumscris neîndeplinirii de către reclamant a condiției de persoană îndreptățită la beneficiul legii speciale de reparație, față de faptul că nu a dovedit că a deținut în patrimoniu dreptul de proprietate asupra terenului, și în consecință, solicitarea sa nu cade sub incidența legii 10/2001.
P. contractul de donație nr. 3946/27.05.1976, reclamantul a primit, cu titlu gratuit, de la donatoarea I. A., o casă din paiantă, cu 2 camere și bucătărie, în suprafață de 34,50 mp, situată în C., ..245, construcție care, ulterior, a făcut obiectul exproprierii, conform Decretului nr. 275/10.09.1981, aspect evidențiat și prin procesul verbal nr.57/29.06.1982 de evaluare a imobilelor expropriate.
Terenul aferent construcției a trecut în proprietatea statului, potrivit art. 30 din Legea 58/1974 privind sistematizarea teritoriului și localităților urbane și rurale, dispoziții legale care au consacrat în mod expres inalienabilitatea terenurilor intravilane (din perimetrul construibil ), pe care le-a scos temporar din circuitul civil, singura excepție fiind admisă doar în situația transmisiunii pe calea moștenirii legale. În cazul înstrăinării construcțiilor, în orice modalitate, terenul aferent acestora trecea în proprietatea statului.
Aceste prevederi legale din art. 30 din Legea 58/1974 au fost transpuse și în conținutul contractului de donație care constituie titlul de proprietate al reclamantului în ceea ce privește construcția.
Astfel, donatarul a declarat că a luat cunoștință de autorizația de înstrăinare eliberată de Consiliul Popular al Mun. C. cu nr.104/20.03.1976, potrivit căreia înstrăinarea s-a făcut cu respectarea prevederilor art.56 din Legea 4/1973, terenul aferent în suprafață de 700 m p. a trecut în proprietatea statului, conform art. 30 din Legea 58/1974, iar dobânditorul construcției a primit în folosință terenul necesar, în limitele prevăzute de art.4/1973.
Construcția dobândită de reclamant prin donație a fost preluată în mod abuziv de stat, prin expropriere, fiind ulterior demolată, astfel că, potrivit dispozițiilor HG nr.250/7.03.2007 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare unitară a Legii 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, regimul juridic al terenului aferent construcției este supus incidenței legii 10/2001 în favoarea persoanei îndreptățite, adică în favoarea proprietarului terenului la data trecerii acestuia în proprietatea statului,în speță donatoarea, și nu dobânditorul construcției ( donatarul).
P. urmare, în mod corect și cu respectarea cerințelor legale, s-a apreciat de către prima instanță că reclamantul nu este persoană îndreptățită, în accepțiunea legii 10/2001, la acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul de 700 mp, aferent construcției, și că nu poate obține măsuri reparatorii pentru teren, în condițiile acestei legi, art. 1 din dispoziția contestată, prin care cererea sa cu acest obiect a fost respinsă, nefiind afectat de motive de nelegalitate.
Este de precizat că în cuprinsul contestației formulate, care nu a fost precizată ulterior, limitele învestirii instanței au fost limitate doar la anularea art. 1 din dispoziția nr.2634/14.11.2012 emisă de P. Mun.C., cauza juridică a acțiunii constând în nelegalitatea aprecierii asupra calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru teren, nu și alte motive de eventuală ineficacitate a dispoziției nr.2634/14.11.2012, emisă în soluționarea notificării nr. 2463/N/2001.
Prima instanță, cu respectarea principiului disponibilității, consacrat de art.129 alin.5 Cod pr.civ., a soluționat cererea de chemare în judecată în cadrul procesual fixat de reclamant, inclusiv în ceea ce privește cauza juridică, instanța nefiind îndrituită să invoce din oficiu și să soluționeze acțiunea în baza altor fundamente ( acte sau fapte juridice sau materiale)pe care se sprijină dreptul a cărui valorificare se urmărește prin intermediul acțiunii, împreună cu împrejurările de fapt care au generat promovarea acțiunii.
Criticile formulate de recurentul reclamant sunt neîntemeiate,hotărârea primei instanțe fiind pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale cuprinse în legea 10/2001 și în normele metodologice de aplicare a acesteia, astfel că, recursul declarat se va respinge, potrivit art. 3041 și 312 Cod pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul N. I. împotriva sentinței civile nr.91 din 20 mai 2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți M. C. – P. P., P. M. C. ȘI P. M. C..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Septembrie 2013.
Președinte, M. C. | Judecător, L. B. | Judecător, O. C. G. |
Grefier, D. - M. G. |
Red.jud.O.C. G./2 ex./18.09.2013
j.f. I.G.P.
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 8266/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Legea 10/2001. Decizia nr. 8284/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
