Validare poprire. Decizia nr. 5516/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5516/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 26-04-2012 în dosarul nr. 5516/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 5516
Ședința publică de la 26 Aprilie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. B.
Judecător C. S.
Judecător G. I.
Grefier A. C.
x.x.x.
Pe rol, judecarea recursului formulat de recurenta creditoare M. I. împotriva deciziei civile nr. 15 din 17 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul D.- Secția Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații debitori M. C. și P. M. C. și terțul poprit Administrația Finanțelor P. a M. C. - T. C., având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat M. M. pentru recurenta creditoare M. I., lipsind intimații debitori M. C. și P. M. C. și terțul poprit Administrația Finanțelor P. a M. C. - T. C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Apărătorul recurentei debitoare a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 5 lei consemnată prin chitanța nr._-93-0126 din 02.04.2012 și timbru judiciar de 0,15 lei.
Instanța apreciind cauza în stare de soluționare a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat M. M., pentru recurenta creditoare M. I., a solicitata admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului și menținerii ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de Judecătoria C., solicitând cheltuieli de judecată.
A precizat că recursul se întemeiază pe dispozițiile prevăzute de art. 305 pct. 9 Cod procedură civilă.
S-a susținut că în mod greșit s-a schimbat în apel soluția și față de terțul poprit, atât timp cât acesta nu a declarat apel.
A arătat că instanța de apel a analizat titlul executoriu, ceea ce nu ține de soluționarea validării poprii, iar în cauza de față poprirea fiind înființată, instanța trebuia să analizeze doar dacă terțul poprit și-a îndeplinit obligația de poprire.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
La data de 23.05.2011 creditoarea M. I., în contradictoriu cu debitorii Consiliul Local al municipiului C. și P. municipiului C. și terțul poprit Administrația Finanțelor P. a municipiului C.-T. C., a formulat cerere de validare a popririi înființate asupra sumelor de bani deținute sau pe care le vor deține debitorii Consiliul Local C. și P. municipiului C. până la concurența sumei de 739.441,30 lei.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că în baza titlurilor executorii reprezentate de sentința nr. 635/11.10.2007 pronunțată de Tribunalul D., decizia nr. 100/06.03.2008 pronunțată de Curtea de Apel C., decizia nr. 5724/19.05.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, are calitatea de creditor, constatându-se dreptul său la măsuri reparatorii în cuantum de 726.866,50 lei.
În baza acestor titluri executorii, B. Asociați I. și I. a dispus înființarea popririi asupra sumelor de bani deținute sau pe care le vor deține în viitor în conturi în lei sau în valută debitorii Consiliul Local C. și P. municipiului C. până la concurența sumei de_,30 lei reprezentând debitul datorat conform titlurilor executorii anexate și_,8 lei cheltuieli de executare stabilite prin procesul verbal din data de 24.09.2010, prin adresa de poprire nr. 120/E/2010 din 27.04.2011.
Arată creditoarea că prin adresa nr. 8957/13.05.2011 AFPM C. a restituit dosarul nr. 120/E/2010 cu motivarea că prin sentința nr. 635/11.10.2007 s-a constatat dreptul la măsuri reparatorii cuvenite în condițiile Legii nr. 247/2005 creditoarei, iar Consiliul Local nu a fost obligat la plata acestora.
Debitoarea P. municipiului C., în apărare, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.
În motivarea întâmpinării, debitoarea a arătat că în conformitate cu prevederile art. 452-461 c.pr.civ, poprirea se înființează de către executorul judecătoresc la solicitarea creditorului pentru sumele prevăzute în titlul executoriu iar suma pentru care s-a dispus înființarea popririi trebuie acordată în exclusivitate de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților-Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Astfel, susține debitoarea că titlurile executorii invocate nu stabilesc în sarcina Consiliului Local C. sau a Primăriei C. vreo obligație de plată către creditoare ci doar îi constată acesteia dreptul la măsuri reparatorii.
Prin sentința civilă nr._/05.09.2011, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost admisă cererea formulată de creditoarea M. I. în contradictoriu cu debitorii M. C. și P. M. C. și terțul poprit Administrația Finanțelor P. M. C.-T. C..
A fost validată poprirea înființată prin adresa emisă la data de 27.04.2011 de B.E.J. Asociați I. și I. în dosarul de executare nr. 120/E/2010 asupra conturilor debitorului, în mâinile terțului poprit Administrația Finanțelor P. a municipiului C.-T. C. și obligă terțului poprit să achite creditoarei sumele datorate de debitor, în limita creanței de_,30 lei.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Urmare titlurilor executorii existente la dosar, creditoarea a formulat cerere de executare silită la B. I. și I., formându-se dosarul de executare nr. 120/E/2010.
La data de 25.06.2010 instanța a încuviințat executarea silită a sentinței nr. 635 din 11.10.2007 pronunțată de Tribunalul D. și a deciziei nr. 100 din 06.03.2008 pronunțată de Curtea de Apel C., învestite cu formulă executorie.
La data de 24.09.2010 B. Asociați I. și I. a emis somații către debitori care nu s-au conformat titlurilor executorii iar la data de 27.04.2011 s- a emis adresă poprire în dosar nr.120/E/2010.
Întrucât terțul poprit nu și-a îndeplinit obligațiile, în temeiul art. 460 c.pr.civ, instanța a admis cererea de validare a popririi formulată de creditoarea M. I..
Împotriva acestei sentințe au declarat apel debitorii M. C. și P. M. C., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea apelului, apelanții au arătat că hotărârea a fost dată fără ca prima instanță să analizeze materialul probator administrat în cauză și fără a se motiva în fapt și în drept sentința apelată, potrivit art.261 alin.1 pct.5 C.pr.civ.
Apelanții au menționat că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.452-461 C.pr.civ.
Titlurile executorii invocate, respectiv sentința civilă nr.635/11 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul D., decizia nr.100/06.03.2008, pronunțată de Curtea de Apel C. și decizia nr.5724/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu stabilesc în sarcina Consiliului Local C., a M. C. sau a Primăriei C. vreo obligație de plată către creditoare, ci doar că îi constată acesteia dreptul la măsuri reparatorii în echivalent și în condițiile legii nr.247/2005, aceasta nelăsând loc de interpretare sau aplicare a vreunui alt act normativ.
Apelanții au arătat că acțiunea creditoarei este inadmisibilă.
Potrivit actelor normative în vigoare și aplicabile în materie, respectiv legea nr.10/2001, H.G. nr.250/2007 și Legea nr.247/2005, Comisia locală de aplicare a legii nr.10/2001 a luat act de hotărârile judecătorești menționate, respectând prevederile dispuse de către instanța de judecată și executându-le de bună voie, având în vedere prevederile art. 371 și urm. C.pr.civ., care reglementează materia executării silite.
Apelanții au menționat că autoritatea locală și-a îndeplinit obligația stabilită prin hotărâri judecătorești, neaflându-se în culpă, acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent revenind în exclusivitate Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților- Comisia ventrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit Titlului VII al legii nr.247/2005, aspect adus la cunoștință B. Asociați I. și I., prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, urmare somațiilor acestuia înregistrate sub nr._ și nr._/2010.
Creditoarea nu posedă un titlu executoriu împotriva debitorului pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă, ci doar i se constată acesteia dreptul la măsuri reparatorii în condițiile legii nr.247/2005.
Prin urmare, având în vedere natura juridică a cauzei ce a avut ca obiect Legea nr.10/2001, precum și normele juridice ce guvernează această materie, acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent revine în exclusivitate Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților – Comisia Ventrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, coroborate cu dispozițiile H.G. nr.1095/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Titlului VII din legea nr.247/2005, precum și unele măsuri adiacente.
Un alt aspect este cel al calității de debitor a Consiliului local C. și respectiv a Primăriei M. C., calitate reținută în toate formele de executare efectuate în dosarul de executare nr.120/E/2010, cu atât mai mult cu cât titlul executoriu invocat nu stabilește în sarcina niciunuia dintre ei vreo obligație de plată către creditoare, ci doar îi constată acesteia dreptul la măsuri reparatorii, în cuantum, în echivalent în condițiile legii nr.247/2005, aceasta nelăsând loc de interpretare sau aplicare a vreunui alt act normativ.
Potrivit art. 20 alin.1 din Legea nr.215/2001 comunele, orașele, municipiile și județele sunt unități administrativ-teritoriale în care se exercită autonomia locală și în care se organizează și funcționează autorități ale administrației publice locale.
În drept, invocă dispozițiile art.282 și urm. C.pr.civ., dispozițiile Legii nr.10/2001, cu modificările și completările ulterioare, H.G. nr.250/2007 și legea nr.247/2005.
Prin decizia civilă nr. 15 din 17 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul D.- Secția Civilă s-a admis apelul, s-a schimbat sentința și s-a respins cererea de validare a popririi.
Tribunalul a reținut că prin sentința nr. 635/11.10.2007 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2007, reclamantei M. I. i-a fost admisă cererea precizată, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local C. și P. M. C., având ca obiect Legea nr. 10/2001, a fost anulată dispoziția nr. 8048/2003 în sensul că s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de 511,89 mp și s-a constatat dreptul la măsuri reparatorii în echivalent în condițiile Legii nr. 247/2005 modificată pentru suprafața de 659,11 mp ocupată și obligată reclamanta la restituirea sumei primite ca despăgubire, actualizată în condițiile Ordinului BNR nr. 4/2003.
Prin decizia nr. 100/06.03.2008 a Curții de Apel C. pronunțată în dosarul nr._/63/2007 a fost admis apelul declarat de reclamanta M. I. și schimbată sentința în sensul constatării dreptului la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 659,11 mp în sumă de 197.733 euro, respectiv 726.866,50 lei, cu obligarea reclamantei la restituirea sumei primită ca despăgubire, actualizată în condițiile Ordinului BNR nr. 4/2003.
Prin decizia nr. 5724/19.05.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost respins recursul declarat de Primarul M. C., cele două hotărâri devenind astfel irevocabile.
S-a apreciat că pronunțând o hotărâre de validare a popririi înființată prin adresa emisă la data de 27.04.2011 de B.E.J. Asociați I. și I. în dosarul de executare nr. 120/E/2010 asupra conturilor Consiliului local C. și respectiv a Primăriei M. C., în mâinile terțului poprit Administrația Finanțelor P. a municipiului C. - T. C., prima instanță a dat o hotărâre nelegală, cu nesocotirea atât a dispozițiilor Codului de procedură civilă, cât și a procedurii speciale de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri bănești, așa cum a fost reglementată în capitolul 5 din Legea nr. 10/2001.
Astfel, potrivit disp. art. 3712 C.p.c. pot fi executate silit obligațiile al căror obiect constă în plata unei sume de bani …sau în luarea unei alte măsuri admise de lege, iar potrivit disp. art. 453 C.p.c., poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit.
Din aceste dispoziții legale, rezultă că pentru înființarea popririi este necesar, în primul rând, să existe o hotărâre judecătorească sau alt titlu executoriu de obligare a debitorului la plata unei sume de bani către creditor.
Or, în speță, prin hotărârile judecătorești ce constituie titluri executorii, instanțele au constatat, în mod irevocabil dreptul intimatei din speța de față, la măsuri reparatorii prin echivalent bănesc pentru suprafața de 659,11 mp, în sumă de 197.733 euro, respectiv 726.866, 50 lei, fără ca instanța să oblige pârâții la plata acestor sume.
Modul de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri bănești a fost reglementat în capitolul 5 din Legea nr. 10/2001 așa cum a fost publicată, în fostul art. 37 prevăzându-se obligația prefecturilor de a înainta către Ministerul Finanțelor centralizatoarele împreună cu ofertele de acordare a despăgubirilor.
Prin HG nr. 950/2001 a fost înființată Autoritatea pentru urmărirea aplicării unitare a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru ca, ulterior, prin HG nr. 361/2005 să se înființeze Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților prin reorganizarea Autorității pentru urmărirea aplicării unitare a Legii nr. 10/2001,
Potrivit disp. art. 131 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților coordonează procesul de acordare și achitare a despăgubirilor în numerar.
Din coroborarea tuturor acestor dispoziții legale s-a reținut că instituția căreia îi revine obligația de a achita despăgubiri bănești aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, este Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și nu apelanții, aceștia neavând calitatea de debitori față de intimată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs creditoarea M. I., motivând că în mod greșit s-a schimbat în apel soluția și față de terțul poprit, cât timp acesta nu a declarat apel, sentința primei instanțe având față de acesta autoritate de lucru judecat.
S-a susținut că instanța de apel a analizat titlul executoriu, ceea ce ține de promovarea unei contestații la executare, iar nu de soluționarea validării poprirea. S-a susținut că poprirea a fost înființată și în speța de față este de analizat doar dacă terțul poprit și-a îndeplinit obligația de poprire și numai acest aspect putea face obiectul apelului, iar nu apărări care pot influența soluția ce se va pronunța asupra contestației la executare, litigiu aflat pe rolul instanțelor.
Recurenta a arătat în ce constă obligațiile terțului poprit conform art. 460 cod procedură civilă, a susținut că acesta nu poate face aprecieri asupra titlului executoriu și nici nu poate cenzura punerea în executare .
Recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente.
În mod corect tribunalul, admițând apelul declarat de debitorii M. C. și P. M. C., a schimbat în tot sentința primei instanțe și a respins cererea de validare a popririi, chiar în condițiile în care terțul poprit nu a atacat sentința, deoarece motivele care au condus la stabilirea soluției în apel nu puteau duce la schimbarea doar în parte a sentinței și menținerea dispozițiilor acesteia față de terțul poprit. Instanța de apel a verificat existența condițiilor legale pentru promovarea cererii și a constatat că ele nu sunt îndeplinite, creditoarea neavând împotriva debitorilor un titlul executoriu care să fie executat prin poprire. În atare situație, cererea de validare nu putea fi admisă față de terțul poprit și respinsă față de debitor, deoarece s-ar fi ajuns la un non sens juridic, practic situația procesuală a debitorului fiind atât de strâns legată de cea a terțului poprit încât soluția ce îi privea pe amândoi trebuia să fie unitară.
De asemenea, pe fondul cauzei, tribunalul a aplicat corect dispozițiile art. 460 cod proc. civilă, în condițiile în care nu era pronunțată între părți o hotărâre judecătorească irevocabilă, dată într-o contestație la executare, care să valideze sau să invalideze efectuarea actele de executare prin poprire. În această ipoteză instanța trebuia să verifice dacă debitorul are obligația de a plăti o sumă de bani creditorului și, simetric, dacă terțul poprit datorează sume de bani debitorului. Dacă nu s-ar fi făcut aceste verificări s-ar ajunge la situația în care se instituiau obligații de plată neconstatate prin titlu executoriu.
Faptul că pe rolul instanțelor se află spre soluționare o contestație la executare în care s-au pus probleme de drept similare nu are relevanță asupra modului de soluționare a cauzei de față, cât timp nu s-a pronunțat o hotărâre irevocabilă care să statueze asupra unei chestiuni de drept în mod diferit de soluția dată în cauză, adică să se înfrângă autoritatea de lucru judecat de care se bucură hotărârile judecătorești irevocabile.
Prin urmare, instanța de recurs trebuie să verifice aceleași aspecte avute în vedere și de tribunal, respectiv existența celor două raporturi juridice de obligație între creditor și debitor, pe de o parte, și între debitor și terțul poprit, pe de altă parte, numai în condițiile existenței lor și a refuzului terțului poprit de a face plata putând să se valideze poprirea.
Creditoarea recurentă invocă existența unui titlu executoriu prin care i s-a constatat dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 659,11 mp în sumă de 197.733 euro, respectiv 726.866,50 lei și, implicit, obligarea sa la restituirea sumei primită ca despăgubire, actualizată în condițiile Ordinului BNR nr. 4/2003. Titlul executoriu a fost pronunțat în materia Legii 10/2001, în contradictoriu cu Consiliul Local C. și P. M. C., însă, așa cum se observă din simpla lecturare a dispozitivului deciziei civile nr. 100/06.03.2008 a Curții de Apel C., cei doi pârâți nu au fost obligație efectiv la plata către reclamantă a vreunei sume de bani, ci doar s-a constatat îndreptățirea reclamantei la măsuri reparatorii în echivalent.
În condițiile art. 16 din Titlul VII al Legii 247/2005, text în vigoare la data pronunțării deciziei ce constituie titlu executoriu invocat în cauza de față, stabilirea și acordarea măsurilor reparatorii se face după urmarea unei proceduri cu caracter special, neexistând posibilitatea plății directe, din conturile unităților deținătoare, a sumelor de bani calculate de instanță ca fiind corespondentul valorii imobilului preluat abuziv de stat și pentru care s-a constatat dreptul la măsuri reparatorii.
A susține că în prezent ar exista calea acțiunii directe împotriva unității deținătoare, ce a stat ca pârât în procesul promovat potrivit Legii 10/2001, în cadrul căreia să se pretindă plata de către aceasta a unor despăgubiri bănești înseamnă, pe de o parte, a ignora o jurisprudență stabilită (și previzibilă) iar pe de altă parte, a ignora o procedură legal reglementată prin norme speciale, prin intermediul căreia se determină tocmai întinderea acestor despăgubiri (cu consecințe pe planul jurisprudenței instanței de contencios european în sensul încălcării art. 6 din CEDO).
Altfel spus, s-ar suprima o procedură judiciară stabilită de legiuitor în competența unui organ administrativ - Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Acordarea Despăgubirilor- și a instanței de contencios-administrativ, în favoarea unei proceduri de drept comun, care presupune cu necesitate existența unui titlu executoriu prin care o parte este obligată expres să plătească unei alte părți o sumă de bani.
Or, punând alte măsuri reparatorii în locul celor stabilite de legiuitor (în speță, o sumă de bani plătită de unitatea deținătoare) instanța de judecată și-ar aroga o funcție normativă, creând reguli de drept, ceea ce este incompatibil cu funcția generală a instanței.
In acest context, creditoarea nu poate cere suprimarea unei proceduri judiciare legale, în cadrul căreia se pot valorifica pretențiile legate de despăgubiri, și plata directă a unei sume de bani de către pârâții care nu au calitatea legală de debitori ai obligației de plată, ei având calitate procesuală recunoscută de Legea 10/2001 doar în procedura de constatare a calității de persoană îndreptățită a fostului proprietar al imobilului preluat de stat și de constatare a tipului de măsuri reparatorii cuvenite.
Cererea de validare poprire îndreptată împotriva foștilor pârâți în care să se pretindă obligarea acestora la alte măsuri reparatorii decât cele prevăzute de lege nu-și poate avea temei suficient nici în art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție europeană, deoarece dreptul invocat face obiectul unei proceduri speciale iar reclamantul nu este titularul unei creanțe suficient stabilită pentru a apărea ca exigibilă față de persoane cărora legea nu le stabilește obligația de plată.
Instituirea unei proceduri speciale de plată conform Legii 247/2005 nu constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 din CEDO, câtă vreme ea este supusă controlului judiciar al instanței de contencios administrativ.
În aprecierea legalității demersului creditoarei, trebuie observate precizările și distincțiile făcute deja prin decizia în interesul legii nr. 33/2008 a ÎCCJ, referitoare la raportul dintre legea specială și cea generală, ajungându-se la concluzia că nu poate fi ocolită calea reglementată de legea specială nr. 247/2005 și ales dreptul comun pentru executarea dreptului creditoarei la măsuri reparatorii prin echivalent.
Concluzia care se impune este aceea că P. Mun. C. și Consiliul Local C. nu au față de recurentă calitatea de debitori, caz în care nu are relevanță dacă există și cel de al doilea raport juridic specific popririi, cel între debitor și terțul poprit și că recurenta are la îndemână procedura specială prevăzută de art. 16 și urm. din Legea 247/2005 pentru a intra în posesia sumelor de bani cei se cuvin pentru imobilul ce a făcut obiectul Legii 10/2001, după ce valoarea acestora va fi stabilită de Comisia Centrală. În cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 3712 C.p.c., deoarece nu se cere executarea silită a unei obligații care are ca obiect plata unei sume de bani.
În atare situație nu pot fi incidente prevederile art. 460 cod procedură civilă, iar decizia recurată fiind legală, potrivit art. 312 cod proc. civilă, recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta creditoare M. I. împotriva deciziei civile nr. 15 din 17 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul D.- Secția Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații debitori M. C. și P. M. C. și terțul poprit Administrația Finanțelor P. a M. C. - T. C..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Aprilie 2012.
Președinte, E. B. | Judecător, C. S. | Judecător, G. I. |
Grefier, A. C. |
Red./tehnored. GI
2ex/30.04.2012
jud.apel G.C.F., R.S.G.
Jud.fond: M.M.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 68/2012. Curtea de... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 5253/2012. Curtea de... → |
|---|
