Validare poprire. Decizia nr. 6208/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6208/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 14-05-2012 în dosarul nr. 6208/2012
Dosar nr._ ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 6208
Ședința din Camera de Consiliu de la 14 Mai 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. B.
Judecător O. C. G.
Judecător R. M.
Grefier G. Ț.
***************
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 30.04.2012, privind recursul declarat de debitoarea C. DE A. DE S. D., împotriva deciziei civile nr. 595 din 16.12.2011, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata creditoare P. M., și intimata terț poprit T. C., având ca obiect validare poprire.
Procedura de citare este legal îndeplinită fără citarea părților.
Dezbaterile și concluziile părților în cauza de față, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 30.04.2012, și încheierea din 07.05.2012, care fac parte integrantă din prezenta decizie și instanța în conformitate cu prevederile art. 260 c.pr.civ a amânat pronunțarea la data de 14.05.2012.
În urma deliberării, s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr._ din 06.10.2011 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, a fost admisă în parte cererea formulata de creditoarea P. M. în contradictoriu cu debitorul, C. de A. de S. D. și cu terțul poprit T. C..
A fost validată poprirea înființată de către B. T. –N. și Terpovici la data de 04.03.2010 in dosarul de executare nr. 381/E/2009 și obligat terțul poprit sa plătească creditorului suma de_,62 lei .
A fost respinsă cererea privind amendarea terțului poprit.
A fost obligat terțul poprit la plata sumei de 10,15 lei reprezentând taxa de timbru și timbru judiciar, către creditor.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel debitoarea C. de A. De S. D..
Prin decizia civilă nr.595 din 16.12.2011, pronunțată de Tribunalul D. s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de formulat de debitoarea C. de A. de S. D., împotriva sentinței civile nr._ din 06.10.2011 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata creditoare P. M.,și intimatul terț poprit T. C..
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele:
Creditoarea are titlu executoriu împotriva debitoarei CAS D..
Cât privește drepturile salariale cuvenite creditoarei, instanța a reținut că art.6 paragraful 1 din Convenția (Europeană) pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale protejează dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, în materie civilă și penală.
Acest drept ar rămâne iluzoriu dacă nu ar include și faza de executare a hotărârilor judecătorești definitive. Convenția are în vedere drepturi efective, concrete, iar nu iluzorii, așa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg în jurisprudența sa, începând cu cauza Artico vs. Italia (1980).
Statul și instituțiile publice au îndatorirea, reprezentând autoritatea publică, de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotărârea judecătoreasca de condamnare a lor, termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art.6 din Convenție fiind aplicabil și în faza executării silite (de exemplu, cauza Ruianu contra României, Pini și Bertani, Manera și Atripaldi contra României, Ș. contra României, V. I. contra României, S. P. contra României).
Întârzierea în executarea unei sentințe, imputabilă autorităților care nu furnizează o justificare valabilă în acest sens, aduce atingere și dreptului creditorului la respectarea bunurilor sale, drept protejat de art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției.
Așadar, refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie și o atingere adusă dreptului ce decurge din art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției.
Pentru ca o astfel de privare să fie în acord totuși cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ar trebui “să fie prevăzută de lege”, “să urmărească un scop legitim”, iar ingerința în dreptul de proprietate ar trebui să răspundă criteriului proporționalității (a se vedea în acest sens paragrafele 78 din Hotărârea pronunțată de CEDO în Cauza Brumărescu împotriva României, publicată în Monitorul Oficial nr. 414/2000).
Trecând peste faptul că este nefiresc ca statul să își creeze prin acte normative situații în care să fie exceptat de la obligația de executare silită a unei hotărâri judecătorești, instanța constată că ingerința este prevăzută de lege.
Însă cerința de a corespunde interesului legitim public, nu este îndeplinită; astfel, aprobarea ordonanței este motivată de necesitatea "menținerii echilibrelor bugetare și în mod implicit nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar", însă jurisprudența CEDO menționează constant că "complexitatea procedurii interne de executare sau a sistemului bugetar public nu este de natură să exonereze statul de la obligația sa prevăzută de Convenție de a garanta tuturor dreptul de a fi executate într-un termen rezonabil acele hotărâri judecătorești care sunt obligatorii și executorii"; că nu este permis autorităților statului de a se preleva de lipsa de fonduri sau a altor resurse ca scuză pentru a nu onora debitul stabilit prin hotărâre judecătorească; că este obligația statelor contractante de a-și organiza sistemul juridic în așa fel încât autoritățile competente să își poată executa obligațiile.
Nici cerința proporționalității măsurii nu este îndeplinită, fiind de natură a distruge echilibrul just dintre protecția proprietății individuale și cerințele interesului public.
Dispozițiile derogatorii ale O.U.G. nr.71/2009 favorizează statul în raporturi de drept privat (raporturile de drept al muncii intră în sfera dreptului privat), acolo unde statul trebuie să se găsească pe poziții de deplină egalitate cu orice altă persoană fizică sau juridică. Un debitor, privit generic, nu poate nicicând invoca lipsa fondurilor, putând fi urmărit silit inclusiv asupra locuinței, în cazul persoanei fizice, sau până la . cazul persoanei juridice.
Împotriva deciziei a declarat recurs debitoarea C. de A. de S. D. solicitând modificarea hotărârilor pronunțate în cauză și pe fond respingerea cererii de validare poprire.
În motivarea recursului, s-a arătat în esență, că actul normativ invocat în apărarea CAS D., respectiv OUG nr.71/2009, cu modificările și completările ulterioare, este în concordanță cu pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte. Prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor.
Astfel, în cauza Pietro contra României este subliniat faptul că întârzierea în executare a unei sentințe este imputabilă autorităților care în speță nu au furnizat nicio justificare valabilă pentru ingerința suportată de reclamanți. Notorietatea crizei economice mondiale și implicit naționale, oferă însă o justificare valabilă întârzierii în executarea hotărârii judecătorești, fiind subliniată în însăși partea introductivă a O.U.G. nr.71/2009.
În continuare, recurenta a arătat că referitor la situația de excepție la care face referire cauza Brumărescu contra României, menționată în motivarea hotărârii de fond, cu privire la condițiile în care poate opera o astfel de măsură fără a se încălca prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în speță, sunt îndeplinite cele trei condiții, respectiv: amânarea este prevăzută de lege, fiind reglementată de O.U.G. nr.71/2009, act normativ declarat constituțională de către Curtea Constituțională a României; privarea urmărește un interes legitim – posibilitatea plății drepturilor bănești într-un termen rezonabil fără a afecta bugetul asigurărilor sociale de sănătate, fără a limita accesul asiguraților la servicii medicale și medicamente din cauza diminuării fondurilor cu această destinație; cerința proporționalității măsurii este îndeplinită prin faptul că norma legală reglementează raportat la interesul public eșalonarea și nu exonerarea de la plată; în plus, pentru a înlătura situația în care persoana în cauză ar putea suporta o sarcină specială și exorbitantă (cauza Sporrong și Lonnroth împotriva Suediei), O.U.G. nr.71/2009 menționează și actualizarea debitului cu indicele de inflație comunicat de Institutul Național de S..
Recurenta a arătat, de asemenea, că nu s-a ținut cont nici de deciziile Curții Constituționale a României nr.188/02.03.2010 și nr.190/02.03.2010, prin care au fost respinse excepțiile de neconstituționalitate ale prevederilor O.U.G. nr.71/2009 și nu a făcut nici un fel de referire la acestea, ceea ce a condus la soluționarea greșită a cauzei.
În drept, a invocat dispozițiile art.304 pct. 9 Cod pr. civ.
Recursul este fondat.
Articolul 6 al Convenției garantează oricărei persoane dreptul ca o instanță să judece orice contestație privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil. Dreptul de a obține executarea unei hotărâri judecătorești este parte a procesului civil și este garantat oricărei persoane prin art. 6 din Convenție ( CEDO, Cauza Ulger c. Turciei,_/02, hot. din 26 iunie 2007, M. și D. c. României ,_/00).
Dreptul de acces la justiție nu este însă un drept absolut, fiind recunoscute limitări ale acestuia, în anumite condiții.
Instanța europeană recunoaște că statele au o mare libertate în alegerea mijloacelor proprii pentru a permite sistemului lor judiciar să răspundă exigențelor art. 6 ( cauza Ashingdane c. Regatului Unit, 28 mai 1985), atâta vreme cât limitările impuse nu ating chiar substanța dreptului. Limitarea dreptului de acces la instanță este permisă dacă are un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat.
În speță, instituția debitoare nu a refuzat executarea silită, însă a făcut aplicarea actului normativ care dă posibilitatea de a se plăti creanța eșalonat, la anumite intervale de timp. O astfel de normă juridică reprezintă o ingerință a statului în dreptul creditorului de a obține executarea silită și finalizarea procesului civil, dar este o ingerință care are un scop legitim, acela de a proteja bugetul de stat într-o perioadă critică, și este rezonabil proporțională cu scopul urmărit.
Caracterul proporțional al limitării dreptului creditoarei de a obține executarea hotărârii judecătorești rezultă din faptul că OUG 71/2009, modificată prin OUG nr.45/19 mai 2010, nu neagă dreptul la executare, ci doar stabilește modul în care creanța se va realiza, cu o întârziere rezonabilă, apreciată ca atare și de instanța europeană în cauza Vasyl Petrovych Krapynytskly împotriva Ucrainei, având în vedere că titlul executoriu a fost obținut în anul 2008. Măsura eșalonării plății este proporțională cu scopul urmărit, deoarece creditoarea a beneficiat de drepturile salariale care constituie un bun, titlul executoriu privind doar anumite restanțe, diferențe salariale datorate de angajator pentru o perioadă anterioară, rezultate din aplicarea greșită a unor prevederi legale. În al doilea rând, obligația efectuării plății din titlul executoriu nu a fost stinsă, prin voința legiuitorului, ci doar amânată pentru o perioadă rezonabilă de timp iar creditorul va benefica da data executării efective de actualizarea creanței cu indicele prețurilor de consum.
Prin norma de drept internă nu se aduce atingere nici dreptului reclamantei de proprietate, garantat de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1, deoarece alineatul 2 al articolului conferă dreptul statului de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general. Expunerea de motive la adoptarea Ordonanței relevă situația financiară dificilă a statului și argumentează eșalonarea plăților prin necesitatea protejării interesului general, astfel că sunt incidente dispozițiile convenției europene. În plus, dreptul de proprietate al reclamantei asupra bunului constituit de creanța împotriva statului nu este negat, nu îi este atinsă substanța, așa încât sentința ce reprezintă titlu executoriu nu rămâne inoperantă.
În concluzie, instanța apreciază că OUG nr. 71/2009 nu contravine Convenției Europene pentru Drepturile Omului, întrucât prin această ordonanță de urgență a fost amânată și eșalonată executarea hotărârilor judecătorești care au ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar (categorie în care se încadrează și titlul executoriu al intimatei).
Asupra conformității OUG 71/2009 cu normele constituționale s-a pronunțat Curtea Constituțională prin mai multe decizii. Astfel, prin Decizia 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 237 din 14 aprilie 2010, s-a statuat că actul normativ criticat este o măsură de natură să întărească finalitatea procesului judiciar, în sensul că reprezintă un prim pas important al debitorului de a-și executa creanța. Faptul că acesta își execută creanța într-o perioadă de 3 ani nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătorești, datorită caracterului sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii ale personalului bugetar. S-a arătat că executarea eșalonată a unor titluri executorii care au ca obiect drepturi bănești nu este interzisă în niciun mod de Convenție.
Guvernul, prin adoptarea ordonanței de urgență criticate, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătorești și nu refuză punerea în aplicare a acestora. Măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenției, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în condițiile unei crize financiare accentuate.
În temeiul art. 312 Cod pr. Civilă coroborate cu dispozițiile art.304 Cod procedură civilă, instanța va admite recursul formulat, va modifica decizia atacată cu recurs, va admite apelul și, în consecință, va schimba sentința în sensul că va respinge acțiunea de validare poprire formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de debitoarea C. de A. de S. D., împotriva deciziei civile nr. 595 din 16.12.2011, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata creditoare P. M., și intimata terț poprit T. C., având ca obiect validare poprire.
Modifică decizia.
Admite apelul formulat de debitoarea C. de A. de S. D., împotriva sentinței civile nr._ din 06.10.2011 pronunțată de Judecătoria C..
Schimbă sentința.
Respinge cererea de validare a popririi formulată de creditorul P. M..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Mai 2012.
Președinte, I. B. | Judecător, O. C. G. | Judecător, R. M. |
Grefier, G. Ț. |
Red.jud. O.C.G./ 17.05.2012
Teh.3/G.Ț.
J.F.C.I.C.
| ← Evacuare. Decizia nr. 6171/2012. Curtea de Apel CRAIOVA | Contestaţie la executare. Decizia nr. 6195/2012. Curtea de Apel... → |
|---|
