Legea 10/2001. Decizia nr. 1403/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1403/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 27-11-2013 în dosarul nr. 451/45/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1403/2013
Ședința publică de la 27 Noiembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE VALERIA CORMANENCU-STANCIU
Judecător C. A.
Judecător L. P.
Grefier A.-M. P.
Pe rol se află judecarea contestației în anulare formulată de contestatorii C. (fostă G.) I. O. și G. I. G. în contradictoriu cu intimata U. A. I. C. IAȘI, împotriva deciziei civile nr. 376 din 20.03.2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași, în dosarul având ca obiect legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns contestatoarea C. O., prin reprezentant convențional, mandatar C. C., lipsă fiind contestatorul G. G. și reprezentantul legal al intimatei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanța faptul că procedura de citare este legal îndeplinită; cauza se află la al patrulea termen de judecată; s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Instanța, față de obiectul cererii și calea procesuală de atac exercitată, a contestației în anulare, constată că nu se impune formularea unei cereri prejudiciale, astfel că respinge cererea contestatorilor de interpelare a Curții de Justiție Euopeană.
Mandatar C. C. solicită instanței să se consemneze faptul că insistă asupra acestei cereri prejudiciale.
Instanța învederează mandatarului C. C. prevederile art. 68 alin. 4 și 5 Cod procedură civilă potrivit cărora dacă mandatul este dat unei alte persoane decât unui avocat, mandatarul nu poate pune concluzii decât prin avocat, cu excepția cazului în care este doctor sau licențiat în drept, fapt care nu a fost dovedit în prezenta cauză.
Mandatar C. C. solicită acordarea unui termen pentru a depune concluzii scrise.
Instanța îi pune în vedere mandatarului C. C. să depună concluziile scrise până la sfârșitul ședinței de judecată.
Mandatar C. C. solicită amânarea pronunțării pentru o săptămână întrucât nu are posibilitate să depună concluziile scrise până la sfârșitul zilei.
Instanța, declarând dezbaterile încheiate, în baza art. 150 Cod procedură civilă, rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, contestatorii C. I. O., prin mandatar C. C. și G. I. G. au formulat contestație în anulare împotriva deciziei Curții de Apel Iași nr. 376/20.03.2013, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Motivând în fapt cererea, contestatorii au prezentat situația de fapt a terenului deținut de autorii lor, în suprafață de 379 mp, din care le-a fost restituită suprafața de 313 mp, precizând că diferența de 66 mp teren a făcut obiectul Notificării nr. 439/N/14.02.2002, fiind ocupată abuziv de U. „Al. I. C.” Iași.
Au arătat contestatorii că terenul în litigiu nu figurează la donații sau exproprieri și au invocat prevederile art. 480, 481 cod civil și cele ale art. 44, 46 din Constituția României referitoare la dreptul de proprietate.
Contestatorii au susținut că nu există niciun decret de expropriere, astfel cum rezultă din actele dosarului și că se consideră victime ale unei încălcări continue a dreptului lor de proprietate, motiv pentru care au solicitat acordarea unui teren în compensație sau acordarea despăgubirilor bănești.
Au apreciat contestatorii că nu reprezintă un motiv întemeiat și legal împrejurarea că U. „Al. I. C.” Iași nu dispune de bunuri sau servicii în compensare pentru terenul proprietatea lor, întrucât aceasta deține în proprietate suprafețe mari de terenuri și încasează sume importante de bani din contractele încheiate cu terții.
Instanța de recurs a refuzat să administreze probele solicitate de recurenți și totodată a refuzat să oblige U. „Al. I. C.” să le acorde în compensare o altă suprafață de teren.
Au mai arătat contestatorii că sunt interesați de acordarea unor servicii în echivalent (bursă de doctorat, master, acces la publicații, închiriere gratuită a unui spațiu, etc) și că universitatea este de rea-credință întrucât nu le-a făcut nici o propunere privitoare la serviciile și bunurile deținute, pe care le poate oferi.
Contestatorii au susținut că au adus completări cererii lor de recurs, prin care au invocat și prevederile art. 3041 Cod procedură civilă, instanța trebuind să cerceteze cauza sub toate aspectele întrucât nu avea deschisă calea apelului.
Instanța nu a cercetat fiecare punct invocat la art. 304, adică pct. 1, 3, 5, 7, 8 și 9 și le-a refuzat depunerea concluziilor scrise și amânarea pronunțării, încălcându-le astfel dreptul la apărare.
Au mai susținut contestatorii că instanța a refuzat nemotivat să dea curs cererii prejudiciale formulate și depuse în recurs la data de 30.01.2013.
P. întâmpinare, intimata U. „Al. I. C.” Iași a solicitat respingerea contestației ca nefondată, motivat de faptul că, prin cererea lor, contestatorii reiterează motivele de recurs analizate în dosarul nr.._ al Curții de Apel Iași.
Intimata a susținut că motivele invocate de contestatori nu vizează motivele de contestație prevăzute de art. 317 și 318, cererea fiind în realitate promovată pentru a se repune în discuție fondul dreptului, ceea ce echivalează cu un recurs la recurs, care nu este admisibil.
P. răspunsul la întâmpinare, contestatorii au indicat în drept prevederile art. 317 și 318 alin. 13 Cod procedură civilă, susținând că instanța de recurs a omis să cerceteze toate motivele de modificare sau casare invocate prin cererea de recurs, respectiv nu a cercetat și nu a motivat fiecare punct enumerat la art. 304 (pct. 1, 3, 5, 7, 8 și 9) și art. 3041 Cod procedură civil, refuzând probele solicitate.
Contestatorii au depus la dosar cerere de sesizare a Curții Europene de Justiție cu întrebări referitoare la admisibilitatea probelor necesare stabilirii situației de fapt (fila 44 dosar).
P. încheierea de ședință din 27 noiembrie 2013, instanța a respins solicitarea contestatorilor de sesizare a Curții Europene de Justiție, având în vedere faptul că cele două întrebări formulate de contestatori se referă la admisibilitatea unor probe („dacă solicitarea unor probe care să ducă la aflarea adevărului și elucidarea dosarului pot fi respinse (…)” și nu la validitatea sau interpretarea uneia dintre actele prevăzute la art. 35 par. 1 din Tratatul privind Uniunea Europeană, astfel cum prevăd dispozițiile art. 2 alin. 1 din Legea nr. 340/2000.
Analizând motivele de contestația formulate de contestatori, instanța constată că sunt neîntemeiate, pentru considerentele ce urmează:
Instanța reține că, prin cererea introductivă, contestatorii au invocat atât motive de fond, de netemeinicie și nelegalitate, cât și motivul de contestație prevăzut de dispozițiile art. 318 alin. 1 Cod procedură civilă, potrivit cu care instanța de recurs nu a cercetat unele motive de modificare sau de casare.
În ce privește motivele de fond, instanța nu le poate analiza în acest cadru procesual întrucât hotărârea contestată este definitivă și irevocabilă, astfel că fondul cererii nu poate fi repus în discuție.
În același sens s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Cauza M. împotriva României), instanța apreciind că o cale extraordinară de atac, fie ea și introdusă de una din părțile procesului, nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui „defect fundamental”.
Ori, în speță, nu s-a invocat existența unui „defect fundamental”, ci netemeinicia și nelegalitatea hotărârii, ceea ce echivalează cu exercitarea unui recurs la recurs, care tinde la rejudecarea în fond a cauzei, ceea ce este inadmisibil în calea contestației în anulare.
Legiuitorul a prevăzut că această cale de atac se poate exercita numai pentru motivele expres prevăzute la art. 317, 318 Cod procedură civilă (când procedura de citare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii; când s-au încălcat dispozițiile privitoare la competență – art. 317 Cod procedură civilă, respectiv când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare – art. 318 Cod procedură civilă).
În speță, contestatorii au susținut că instanța de recurs a omis să analizez fiecare punct invocat la art. 304 (pct. 1, 3, 5, 7, 8 și 9) și art. 3041 Cod procedură civil, fără a preciza care sunt aceste motive neanalizate, motive care nici nu se regăsesc indicate ca atare în cererea de apel (calificată drept recurs), ce constituie actul de sesizare a Curții de apel.
Instanța constată că aspectele invocate prin cererea de recurs (apel recalificat) din 28.12.2012 au fost analizate prin decizia contestată și privesc atât situația de fapt a imobilului ce a făcut obiectul notificării, cât și îndreptățirea reclamanților la acordarea de măsuri reparatorii – inclusiv în compensare – potrivit Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată.
Cât privește completările la motivele de recurs, făcute pentru termenul din 27.02.2013, în care sunt indicate prevederile art. 304 pct. 1, 3, 5, 7, 8 și 9 și art. 3041 Cod procedură civil, instanța constată că acestea nu cuprind decât solicitarea de probe și indicarea în drept a prevederilor legale apreciate de recurenți ca relevante, nu însă și motive de recurs dezvoltate, care să poată fi încadrate în punctele enumerate, prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă.
Așa cum se arată în cuprinsul precizărilor, prin aceste completări, recurenții au completat temeiurile de drept ale cererii și au solicitat probele enumerate în cerere, fără a aduce efectiv o completare motivelor de recurs.
P. urmare, instanța constată că susținerea contestatorilor potrivit cu care instanța de recurs nu a analizat motivele de recurs prevăzute de art. 304, 3041 Cod procedură civilă, indicate în cererea de completare, este vădit nefondată și va fi respinsă ca atare.
Criticile formulate de contestatori referitoare la încălcarea dreptului la apărare de către instanța de recurs, respectiv la refuzul de a curs cererii prejudiciale nu pot fi valorificate în această cale de atac, întrucât nu se regăsesc printre motivele pentru care să poată fi exercitată contestația în anulare, astfel cum s-a arătat mai sus.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge contestația formulată împotriva deciziei civile nr. 376/20.03.2013 a Curții de Apel Iași ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorii C. I. O. (fostă G.) prin mandatar C. C. și G. I. G., împotriva deciziei civile nr. 376/20.03.2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Noiembrie 2013
Președinte, V. C.-S. | Judecător, C. A. | Judecător, L. P. |
Grefier, A.-M. P. |
Redactat: P.L.
Tehnoredactat: P.A.M.
2 exemplare/19.12.2013
Curtea de Apel Iași: C.-S. V.
T. C.
A. C.
| ← Rectificare carte funciară. Decizia nr. 840/2013. Curtea de... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 479/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
