Rectificare carte funciară. Decizia nr. 840/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 840/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 21-06-2013 în dosarul nr. 239/45/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 840/2013
Ședința publică de la 21 Iunie 2013
Completul compus din:
Președinte C. P.
Judecător E. G.
Judecător C. A.
Grefier L. R.-C.
S-a luat spre soluționare contestația în anulare formulată de B. T. C., T. P., T. G. și B. M. împotriva deciziei civile 249/29.03.2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași, intimați fiind C. A., V. G., V. M., V. C., J. I. și G. M., având ca obiect rectificare carte funciară.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatoarea B. T. C. asistată de av R. M. și av S. F. care reprezintă și pe ceilalți contestatori, intimatul J. I. asistat de av Tzeller care reprezintă și pe intimata G. M., lipsă intimații C. A., V. G., V. M. și V. C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care arată că este la al treilea termen de judecată, nu s-a solicitat judecata cauzei în lipsă.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și probe de administrat, instanța constată contestația în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Av S. F. pentru contestatori solicită admiterea contestației pentru motivele expuse pe larg în scris. Contestația formulată are ca temei juridic dispozițiile art. 318 teza I având în vedere șirul de greșeli materiale comis de instanța de recurs și dispozițiile art. 317 alin. 1 punctul 2 Cod procedură civilă având în vedere că instanța de recurs, judecând după apel nu are competență materială de a analiza și judeca motivele de netemeinicie asupra cărora instanța de apel este suverană.
Primul motiv avut în vedere în formulare prezentei contestații îl reprezintă încălcarea dispozițiilor de ordine publică de către instanța de recurs, respectiv a dispozițiilor art. 304 potrivit căruia modificarea sau casarea hotărârii se poate cere doar pentru motive de nelegalitate. În speța de față instanța de recurs a analizat motive de netemeinicie și pentru aspecte de netemeinicie a admis recursul.
Al doilea motiv vizează faptul că în mod corect instanța a stabilit temeiul de drept al acțiunii ca fiind art. 62 din Legea nr. 1/1997 dar a stabilit în mod greșit că sunt aplicabile în speță. Inexplicabilă afirmația instanței de recurs că este corect temeiul dar a fost aplicat greșit. Acest raționament eronat evidențiază împrejurarea că instanța de judecată a fost în eroare materială față de obiectul cauzei. După ce trece în revistă probele, analizând astfel motive de netemeinicie, instanța de recurs face referire la aceste probe, cum ar fi înregistrarea și valabilitatea expertizei, orientarea topo a terenului, constatând că se impune necesară translarea spre est, în contrasens cu expertul care a reținut că ar fi necesară translarea spre est. Instanța insistă asupra relațiilor primite la dosar de la organe de stat având în vedere tot motive de netemeinicie.
Toate aspectele reținute pentru reformarea hotărârii vizează motive de netemeinicie, motive ce sunt de competența de analiză a instanțelor de fond.
Pentru acest motive solicită av S. admiterea contestației în anulare, schimbarea soluției instanței de recurs, respingerea recursului și păstrarea hotărârii tribunalului ca legală și temeinică. Fără cheltuieli de judecată.
Av Tzeller pentru intimații J. I. și G. M. solicită respingerea contestației. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac clar reglementată de Codul de procedură civilă. Contestatorii invocă o eroare în care s-ar fi aflat instanța cu privire la obiectul cauzei, respectiv critică modul de judecare a recursului. Aceste critici nu sunt specifice contestației în anulare și nu pot fi îndreptate greșelile de judecată pe calea contestației în anulare. Este invocată necompetența instanței, însă Curtea de Apel era competentă material să judece recursul împotriva hotărârii tribunalului. O eventuală eroare cu privire la obiectul cauzei și modalitatea greșită de apreciere și analizare a probatoriului nu se poate invoca pe calea acestei căi extraordinare de atac. Solicită av Tzeller respingerea contestației, depune concluzii scrise.
Av S. F. pentru contestatori precizează că la invocarea necompetenței curții nu a avut în vedere competența materială în judecarea recursului, ci faptul că, în preambulul articolului 304 Cod procedură civilă, se indică faptul că instanța de recurs va analiza și eventual modifica hotărârea, pentru motive de nelegalitate. Curtea de Apel, în speța de față, a judecat recursul analizând aspecte de netemeinicie, asupra cărora nu era competentă.
Declarând dezbaterile închise instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra contestației în anulare de față:
Prin cererea înregistrată sub nr._ contestatorii B. T. C., T. P., T. G. și B. M. au formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 249/22.02.2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosar nr._/245/2010.
În motivarea contestației, contestatorii au susținut că instanța de recurs a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență prin săvârșirea de erori materiale grave.
Astfel, instanța de recurs reține că temeiul juridic al acțiunii este corect stabilit (art. 62 raportat la art. 33 din Legea nr. 7/1997), însă aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile în speță.
Instanța de recurs a comis o greșeală materială în legătură cu obiectul analizei instanței de fond în situația în care disputa vizează doar valabilitatea înscrierii în Cartea Funciară.
Competența materială a instanței de recurs este cantonată strict doar la motivele de nelegalitate, potrivit dispozițiilor art. 304 Cod procedură civilă, în cauză nefiind incidente dispozițiile art. 304 indice 1 Cod procedură civilă.
Contrar acestei competențe materiale speciale și limitate, instanța de recurs, plecând de la raționamente eronate și contradictorii menționate, analizează exclusiv motive de netemeinicie, rezultând din criteriul eronat, denumit „amplasamentele proprietăților ambelor părți prin prisma documentațiilor cadastrale întocmite”.
Instanța de recurs constată că ambele proprietăți sunt translate spre est, deși din rapoartele de expertiză efectuate în cauză rezultă deplasarea proprietăților spre est din cauza documentațiilor cadastrale greșit întocmite de ambele părți.
Mai susțin contestatorii că instanța de recurs, judecând după apel, face o apreciere globală a înscrisurilor emise de Primăria M., pe care nu le identifică, reținând întocmirea greșită a schițelor cadastrale și care contravin planului parcelar al comunei M..
Contestatorii invocă dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă, teza I având în vedere șirul de greșeli materiale comis de instanța de recurs, cât și faptul că instanța de recurs, judecând după apel, nu are competență materială de a analiza motivele de netemeinicie, asupra cărora instanța de apel este suverană.
Contestatorii solicită admiterea contestației, anularea deciziei civile nr. 249/2013 a Curții de Apel Iași, respingerea recursului și menținerea hotărârilor instanței de fond și apel.
Intimații J. I. și G. M. au depus întâmpinare prin care solicită respingerea contestației în anulare deoarece argumentele folosite reprezintă o critică a hotărârii și nu motive ale contestației în anulare.
Contestatorii au depus la dosar înscrisuri: încheierea nr._/8.04.2013 din dosar nr._ al Biroului de cadastru și Publicitate Imobiliară Iași, extras de Carte Funciară nr._, procesul-verbal de trasare din 10.04.2013.
Analizând actele și lucrările dosarului raportat la motivele contestației în anulare, curtea reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 249/22.02.2013, Curtea de Apel Iași decide:
Admite recursul declarat de J. I. și G. M. împotriva deciziei civile nr. 482/2012 din 11.07.2012 a Tribunalului Iași, decizie pe care o modifică în parte.
Admite cererea de apel formulată de J. I. și cererea de aderare la apel formulată G. M. împotriva sentinței civile nr._ din 21.10.2011 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o schimbă în parte.
Respinge capătul de cerere formulat de reclamanții B. T. C., C. A., T. P., T. G., B. M., V. G., V. M., V. C. în contradictoriu cu J. I. și G. M. – moștenitori ai defuncților J. N. și J. D. -, având ca obiect constatarea nevalabilității înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate a defunctului J. N..
Respinge cererea de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței și ale deciziei.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs reține următoarele:
Reclamanții au solicitat constatarea nevalabilității înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate al defunctului J. N., motivat de împrejurarea că înscrierea dreptului de proprietate al acestuia din urmă se suprapune pe o suprafață de 800 mp. peste dreptul de proprietate al reclamanților.
Astfel cum precizează reclamanții nu se contestă titlul de proprietate al pârâtului ci însăși operațiunea înscrierii.
În mod corect instanța a stabilit temeiul de drept al acțiunii reclamanților ca fiind art. 62 din Legea 7/1997 cu referire la art. 33 din aceeași lege, dar a stabilit în mod greșit că sunt aplicabile în speță.
În temeiul acestor dispoziții legale instanța este ținută să analizeze atunci când disputa vizează valabilitatea înscrierii în cartea funciară a unui drept de proprietate, amplasamentele proprietăților ambelor părți prin prisma documentațiilor cadastrale întocmite.
Or, în cauză, atât prin expertiza efectuată de ing. A. C. în cauza penală în care părțile au fost implicate, expertiză însușită de ambele părți, cât și prin concluziile expertizei efectuată în cauză de expertul G. C. se constată că documentațiile cadastrale ale ambelor părți nu s-au întocmit corect, fapt ce a dus la suprapunerea suprafeței de 824 mp.
Astfel, se constată de către experți că ambele proprietăți sunt translate spre vest, astfel încât amplasamentele ambelor părți se află pe un alt amplasament decât cel pus în posesie. Se consideră că ambele amplasamente sunt translate spre vest, ceea ce înseamnă că este vorba de o eroare tehnică, la întocmirea documentațiilor cadastrale pentru ambele părți.
În ceea ce privește proprietatea defunctului J. N., acesta deține amplasamentul intabulat în suprafață fixă de 5000 mp. teren, or din calculele efectuate asupra vechiului amplasament, acesta deține suprafața de 4980, 086 mp.
Acest fapt a fost posibil prin mărirea lățimii suprafeței de teren primită în posesie de 22 metri la 24,68 metri, în partea de sud, din cartea funciară, iar în partea de nord de la 20 de metri la 20,41 metri iar această situație fiind regăsită și în documentațiile cadastrale întocmite pentru reclamanți.
Astfel, aceștia au intabulată suprafața de 3600 mp. exact ca în titlu de proprietate, dar amplasamentul primit în posesie are suprafața de 3789,209 mp., astfel că valorile cuprinse în planul parcelar nu corespund cu cele înscrise în cartea funciară, deoarece, în planul parcelar la drumul județean amplasamentul figurează înscris cu lățimea de 20 mp. în timp ce în cartea funciară amplasamentul este de 20,96 mp. iar în partea de nord pe planul parcelar apare înscrisă o lățime de 16 metri în timp ce în cartea funciară este înscrisă cu 19,06 metri.
Constatările experților sunt în sensul că ambele proprietăți au fost intabulate cu o deplasare spre est datorită documentațiilor cadastrale întocmite greșit pentru ambele părți.
În acest sens sunt și înscrisurile emise de Primăria comunei M., care atestă întocmirea greșită a schițelor cadastrale la solicitarea reclamanților și care contravin planului parcelar al comunei M..
Curtea notează că atâta timp cât s-a dovedit că documentațiile cadastrale ce au stat la baza înscrierilor în cartea funciară a drepturilor de proprietate ale ambelor părți sunt greșit întocmite, nu există elementele de identificare obiective pentru a se stabili în mod concret și real limitele ambelor proprietăți, de natură a se putea verifica în echitate și cu realizarea protecției ambelor proprietăți, și nu în ultimul rând a securității circuitului civil, a valabilității înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate al părților.
D. urmare se constată că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 33 și 62 din Legea 7/1996, motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. 2 și 3 Cod procedură civilă se admite recursul, se modifică decizia tribunalului, iar pe fond se respinge capătul de acțiune având drept obiect valabilitatea înscrierii dreptului de proprietate al pârâtului în cartea funciară.
Contestatorii B. T. C., T. P., T. G. și B. M. au formulat contestație în anulare împotriva deciziei instanței de recurs invocând grave greșeli materiale comise de instanța de ultim control judiciar. Astfel, se susține în esență că instanța de recurs a efectuat o analiză a probatoriului specifică acțiunilor în care se contestă valabilitatea titlului de proprietate, dar a analizat și criticile privind netemeinicia hotărârii instanței de apel.
Contestatorii și-au întemeiat contestația în anulare pe dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă, prima ipoteză, referitoare la greșeli materiale.
Textul are în vedere greșeli materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pe această cale neputând fi remediate greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale.
Toate criticile contestatorilor vizând conținutul expertizelor efectuate în cauză referitoare la amplasamentul proprietăților vizează fondul cauzei, modul în care instanța de recurs a analizat și interpretat probele.
De asemeni, analiza, în opinia contestatorilor, a netemeiniciei hotărârii instanței de apel, nu constituie o greșeală materială în sensul legii.
Reaprecierea probelor sau interpretarea unor dispozițiile legale sunt greșeli de judecată, ce nu pot fi analizate în cadrul contestației în anulare.
În consecință, constatând că nu se invocă greșeli materiale, ci greșeli de judecată, curtea va respinge contestația în anulare formulată și va menține decizia civilă nr. 249/2013 a Curții de Apel Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorii B. T. C., T. P., T. G. și B. M. împotriva deciziei civile 249/29.03.2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosar nr._/245/2010, decizie pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21 iunie 2013.
Președinte, C. P. | Judecător, E. G. | Judecător, C. A. |
Grefier, L. R.-C. |
Red jud PC_
Tehnored gref RCL_
2 ex
| ← Anulare act. Decizia nr. 535/2013. Curtea de Apel IAŞI | Legea 10/2001. Decizia nr. 1403/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
