Obligaţie de a face. Decizia nr. 479/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 479/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 10-04-2013 în dosarul nr. 39119/245/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 479/2013
Ședința publică de la 10 Aprilie 2013
Completul compus din:
Președinte: C. T.
Judecător: C. A.
Judecător: V. C.-S.
Grefier: A. H.
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de C. P. împotriva deciziei civile nr. 586 din 12 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția I Civilă, intimat fiind P. G., având ca obiect obligația de a face – înscriere în cartea funciară.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat G. L. pentru recurentul C. P., lipsă fiind intimatul P. G..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este la primul termen de judecată; declarat în termen; recurentul C. P. a fost citat cu mențiunea de a timbra cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar ; nu se solicită judecata în lipsă.
Avocat G. pentru recurentul C. P. depune la dosar chitanța nr. ISXUC_ din 20.03.2013 în cuantum de 4 lei și timbru judiciar mobil în cuantum de 0,15 lei, prin care face dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Președintele completului dă citire raportului asupra recursului, potrivit căruia acesta este declarat în termen, motivat și legal timbrat.
Avocat G. pentru recurent depune la dosar chitanța reprezentând dovada achitării impozitului de către recurent pentru anul în curs.
Apărătorul recurentului solicită suspendarea judecării recursului în temeiul dispozițiilor art. 244 punctul 1 Cod procedură civilă în vigoare la momentul sesizării instanței cu acțiunea de fond, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cererii având ca obiect acțiunea în constatare înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr._, ce are ca obiect contractul inițial ce a stat la baza dobândirii dreptului de proprietate de către intimat și are legătură cu motivele de recurs încadrate în art. 304 punctul 7 Cod procedură civilă. Depune la dosar certificat de grefă emis de Judecătoria Iași. Precizează că atât la instanța de fond, cât și la instanța de apel a formulat și cerere de verificare de scripte.
Se prezintă și avocat B. A. pentru intimatul P. G., care depune la dosar împuternicire avocațială. Arată că nu are alte înscrisuri pentru a fi depuse la dosar. I se înmânează duplicatul înscrisurilor depuse la dosar de către apărătorul recurentului.
Avocat G. pentru recurent reiterează cererea privind suspendarea judecării recursului până la soluționarea acțiunii aflată pe rolul Judecătoriei Iași, ce are ca obiect acțiune în constatare, în sensul constatării falsului semnăturii de pe contractul de donație și a nulității contractului de donație, de vânzare – cumpărare ce a stat la baza dobândirii dreptului de proprietate în cauză de către intimatul P. G., respectiv a contractului încheiat între I. M. și A. E.. Precizează că a formulat cereri în acest sens la fond și apel ce au fost respinse fără nici o motivare și există o legătură de cauzalitate între cauze, în condițiile în care recurentul și intimatul au dobândit același drept de proprietate de la același autor. Apreciază că soluționarea cauzei de față depinde de soluția ce se va pronunța în acel dosar aflat pe rolul Judecătoriei Iași, în condițiile în care motivele de recurs se încadrează în prevederile art. 304 punctul 7 Cod procedură civilă, criticându-se soluția de respingere nemotivată a cererii de verificare de scripte.
Avocat B. A. pentru intimatul P. G. având cuvântul, se opune cererii de suspendare formulată de apărătorul recurentului C. P., apreciind că nu există legătură de cauzalitate între prezenta cauză și cauza aflată pe rolul Judecătoriei Iași. Astfel, într-o acțiune de prestație tabulară se verifică doar dacă actul de proprietate al intimatului are preferință la intabulare. La Judecătoria Iași s-a solicitat constatarea falsului unui act în care intimatul popa G. nu este parte și orice soluție s-ar pronunța în acea cauză nu poate produce efecte în cauza de față, nefiind o acțiune care să vizeze modul de dobândire a bunului, ci se contestă semnătura lui I. M. de pe actul de donație ce a stat la baza vânzărilor succesive. Principiul bunei credințe nu este pus sub semnul bunei credințe, iar solicitarea recurentului nu este decât un mijloc de tergiversare a soluționării cauzei.
Avocat G. pentru recurentul C. P. având cuvântul în replică, susține că există dependență între cele două cauze. Susține că a formulat acțiune și cu privire la celelalte două contracte de vânzare cumpărare încheiate între A. și C. și apoi între C. și P., însă acțiunea este înregistrată sub Noul Cod de procedură civilă și nu are primit termen de judecată. Actul pretins că nu a fost semnat de donatorul I. M. a stat la baza transferurilor ulterioare de proprietate.
La interpelarea instanței, apărătorii părților litigante arată că nu au alte chestiuni prealabile.
Față de cazul de suspendare facultativă și împrejurarea că raportat la certificatul de grefă depus la dosar, pricina aflată pe rolul Judecătoriei Iași nu are înrâurire asupra recursului, Curtea respinge cererea de suspendare formulată de recurentul C. P. întemeiată pe dispozițiile art. 244 punctul 1 Cod procedură civilă.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat G. pentru recurentul C. P. având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea deciziei atacate și a sentinței instanței de fond și respingerea acțiunii, susținând că motivele de recurs formulate se încadrează în cele prevăzute la art. 304 punctele 7,8 și 9 Cod procedură civilă.
Sub aspectul motivelor de recurs încadrate în cele prevăzute la art. 304 punctul 7 Cod procedură civilă, avocat G. susține că le-a coroborat cu cele prevăzute la art. 261 punctul 5 Cod procedură civilă, apreciind că hotărârea instanței de judecată trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se sprijină, această obligație menținându-se și cu privire la măsurile instanței ce sunt luate pe parcursul judecății, respectiv și cu privire la încheierile premergătoare. În speță, instanța de apel în mod greșit nu a motivat respingerea solicitării formulată de C. P. de verificare de scripte. Această solicitare are legătură cu contractul de donație ce a stat la baza vânzărilor succesive ulterioare. Această solicitare a fost formulată și la instanța de fond, iar instanța de apel nu a verificat acest motiv de apel și nu s-a pronunțat.
Cu privire la motivele de recurs încadrate în cele prevăzute la art. 304 punctele 8 și 9 Cod procedură civilă, avocat G. susține că acestea se referă la un singur aspect, respectiv faptul că instanța de apel, încălcând principiul accesului liber la justiție și principiul dreptului la un proces echitabil, nu a pus în discuția contradictorie a părților aplicabilitatea Ordinului nr. 1330/C/1999. Acest ordin este un act intern ce nu a fost publicat în Monitorul Oficial și prin urmare nu operează în raport de acest document principiul oficialității și cel al publicității. Momentul intrării în vigoare al unei legi este momentul publicării în Monitorul Oficial dacă în cuprinsul acesteia nu se regăsește o prorogare legală cu privire acest aspect. Apreciază că instanța ar fi trebuit să supună dezbaterii aplicabilitatea acestui act intern. Înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate era obligatorie pentru că acel ordin nu poate fi aplicabil în cauză, neîndeplinind condițiile legale. S-a constatat că în realitate Legea nr. 7/1996 a intrat în vigoare la data de 01.07.1999 și nu la data de 24 iunie 1996 când s-a publicat în Monitorul Oficial, această interpretare fiind total greșită deoarece se adaugă la lege, în condițiile în care nu a operat o prorogare legală a termenului de intrare în vigoare a legii. Instanța de apel a făcut un deserviciu recurentului prin faptul că nu a pus în discuție aplicabilitatea acestui ordin și astfel C. P. nu a avut posibilitatea să pregătească apărarea cu privire la acest aspect.
Avocat G. susține totodată că I. M. nu a semnat contractul de donație și vânzările ulterioare sunt lovite de nulitate absolută. La momentul la care s-a încheiat donația către C. P., notarul a efectuat toate verificările pe care legea le prevedea pentru întocmirea actului și la Cartea Funciară nu era înscris actul de vânzare – cumpărare prin care P. G. solicita înscrierea în Cartea Funciară prioritar dreptului dobândit de C. P.. Din anul 1991 și până la încheierea actului de donație impozitul nu a fost achitat de I. M., fiind achitat de C. P. pentru I. M.. Nici la rolul fiscal nu au existat mențiuni de natură a da de știre terților că reclamantul este proprietarul terenului în litigiu.
Prin urmare, nu se poate susține că intimatul a fost dobânditor de bună credință, în condițiile în care nu a transcris dreptul, deși Legea în vigoare aplicabilă la momentul întocmirii actului era Legea nr. 7/1996. Ordinul invocat este o interpretare dată de redactor și prin acel ordin nu poate fi modificată o lege. Dacă în cuprinsul legii nu se menționează că se prorogă . intrării în vigoare este publicarea în Monitorul Oficial.
Sub acest aspect, interpretarea dată de instanțele anterioare art. 27 din legea nr. 7/1996 coroborată cu celelalte aspecte este greșită, motiv pentru care solicită admiterea recursului, fiind încălcat principiul opozabilității față de terți, iar sancțiunea ce lipsește de eficacitate juridică un act este inopozabilitatea.
Recurentul C. P. este de bună credință, notarul a fost de bună credință și donatorul de asemenea a fost de bună credință, în timp ce intimatul P. G. nu s-a comportat ca un adevărat proprietar. De altfel s-au depus și imagini din care rezultă că acea suprafață de teren arăta ca un loc părăsit. Din momentul în care s-a dobândit bunul de către recurent, acesta s-a comportat ca un adevărat proprietar și a arătat acest lucru tuturor terților.
Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată efectuate în fazele procesuale anterioare, fără cheltuieli de judecată pentru instanța de recurs.
Avocat B. A. pentru intimatul P. G. având cuvântul, susține că unul din primele aspecte criticate de recurent este faptul că instanța de apel nu a motivat soluția de respingere a cererii de verificare de scripte. Solicită a se constata că pe ultima pagină a deciziei recurate se află motivarea instanței de apel cu privire la acest aspect, în sensul că reține că o astfel de procedură nu era utilă și concludentă cauzei. Sub acest aspect criticile formulate de recurent sunt nefondate și solicită respingerea acestora, acest aspect fiind similar și cu cel avut în vedere de instanța de fond.
Cu privire la celelalte motive de recurs, avocat B. arată că s-a invocat de către recurent că Legea nr. 7/1996 a intrat în vigoare în 1996 și reclamantul intimat P. G. avea obligația de a intabula dreptul de proprietate, însă ceea ce nu cunoaște recurentul este faptul că nu au fost înființate tot în anul 1996 cărțile funciare, nu era stabilit un cadrul legal pentru înființarea cărților funciare și nici metodologia după care urmau să se întocmească documentațiile cadastrale. Intabularea se realizează la momentul la care se întocmește documentația cadastrală și schița, ori în anul 1996 nu exista infrastructura înscrierii în cartea funciară. Nefiind înființate cărțile funciare, intimatul nu avea o altă soluție, nedepinzând de acesta intabularea dreptului său de proprietate. Intimatul s-a conformat dispozițiilor legale ce se aplicau la acel moment, în sensul că singura posibilitate de a face opozabil dreptul său de proprietate proaspăt dobândit era cea dată de registrul de transcripțiuni și inscripțiuni aplicabil la acel moment. Intimatul și-a înscris dreptul său de proprietate și l-a făcut opozabil erga omnes prin acel sistem care funcționa la momentul dobândirii dreptului. Nu este culpa intimatului că funcționarii nu au verificat corect evidențele pentru a constata că există înscris un drept de proprietate și în ceea ce privește modalitatea în care s-a desfășurat procedura de eliberare a certificatului de sarcini, Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară răspunzând pentru actele emise. Prin ordine de ministru succesive s-a reglementat procedura înscrierii în cartea funciară. Ordinul invocat de recurent nu a amânat . Legii nr. 7/1996, ci a stabilit momentul de la care se pot face înscrieri în cărțile funciare și instanța nu avea nici un motiv pentru a pune în discuție aplicabilitatea acestui ordin.
Apărătorul arată că s-a mai invocat de către recurent faptul că intimatul nu s-a comportat ca un bun proprietar, însă acest aspect ține de temeinicie și nu se impune ca instanța de recurs să verifice acest aspect. Recurentul ignoră actele depuse la dosar prin care se face dovada că intimatul a achitat impozitul de la achiziționarea terenului și până în prezent,acest impozit fiind plătit anual, plata fiind la zi. Apreciază că este de rea credință ignorarea acestor înscrisuri de către recurent și susținerea că intimatul nu s-ar fi comportat ca un adevărat proprietar nu poate fi primită, în condițiile în care nici recurentul nu s-a comportat ca un adevărat proprietar, terenul fiind lăsat în paragină. Impozitul a fost plătit deodată la momentul la care s-a încheiat contractul de donație, primăriile având în evidență doar persoanele, nu și imobilele pentru care se plătesc imobilele, putând fi încasat impozitul de la mai multe persoane pentru același imobil dacă nu se contestă acest aspect.
Solicită respingerea recursului ca nefundat și menținerea deciziei instanței de apel ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată. Depune la dosar concluzii scrise.
Avocat G. pentru recurent având cuvântul în replică, susține că intimatul ar fi putut formula o cerere de Cartea Funciară pentru înscrierea dreptului său de proprietate, ar fi putut formula plângere. Solicită a i se permite să depună la dosar concluzii scrise. Legea nr. 7/1996 a intrat în vigoare la data de 24 iunie 1996.
Declarându-se dezbaterile închise,după deliberare,
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față, din lucrările cauzei rezultă următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Iași la data de 15.12.2010 reclamantul P. G. a chemat în judecată pârâtul C. P. pentru înscrierea în Cartea funciară nr. 128.481 a Municipiului Iași, a dreptului său de proprietate asupra suprafeței de 424 mp situată în Iași, .. 15 pe numele său, înscriere căreia să i se acorde rang preferabil.
În motivarea în fapt a cererii, se susține în esență că terenul s-a aflat în proprietatea lui I. M. și prin transmisiuni succesive a devenit proprietatea sa în anul 1999. Ulterior, fostul proprietar a vândut același teren pârâtului prin contract autentificat sub nr. 626 din 15.07.2010, noul subdobânditor fiind înscris în cartea funciară nr._.
În drept sunt invocate și precizate dispozițiile art. 27 și art. 28 alineat 5 din Legea nr. 7/1996.
Pârâtul prin întâmpinare a invocat excepția inadmisibilității, condițiile cerute de art. 27 din Legea nr. 7/1996 nu sunt îndeplinite. Se precizează că părțile contractante au fost de bună credință, I. M. nu a fost niciodată în posesia fizică a titlului de proprietate. Reclamantul pretins proprietar din anul 1999 nu și-a înscris dreptul în cartea funciară, nu a deschis rol fiscal, nu a îngrijit și întreținut terenul.
Judecătoria Iași prin sentința civilă nr._ din 30 noiembrie 2011 admite acțiunea. Dispune înscrierea în cartea funciară nr._ a municipiului Iași a dreptului de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 424 mp situat în Iași, .. 15, amplasat în tarlaua 38, . reclamantului, înscriere ce va avea rang preferabil celei a pârâtului din aceeași carte funciară.
Prima instanță a stabilit următoarea situație de fapt:
Reclamantul prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1345/1999 a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 467 m.p. situat în Iași, .. 15, tarlaua 38, . a fost proprietatea numitului I. M., care l-a dobândit, la rândul său, prin reconstituirea dreptului de proprietate prin titlul de proprietate nr._/1992. Acesta din urmă l-a donat fiicei sale, care la rândul său, l-a înstrăinat, prin act autentic, către soții C. în anul 1996, aceștia fiind cei care i l-au vândut reclamantului.
În anul 2010 proprietarul inițial, I. M., în baza unei copii a titlului de proprietate inițial, a donat 424 m.p., din cei 467, prin act autentic, către pârâtul din prezenta cauză.
În motivarea în drept a cererii, prima instanță citează și interpretează dispozițiile art. 28 și art. 27 alineat 5 din Legea nr. 7/1996 și constată îndeplinite condițiile impuse de lege și anume:
- Actul juridic în baza căruia se solicită prestația tabulară s-a încheiat anterior celui în baza căruia a fost înscris dreptul terțului în cartea funciară, respectiv contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1345/1999. Pârâtul a dobândit dreptul de proprietate prin actul de donație autentificat sub nr. 626/2010, condiție îndeplinită.
- A doua condiție constă în dobândirea de către terț a imobilului cu titlu gratuit sau, dacă l-a dobândit cu titlu oneros, să fie de bună-credință.
Pârâtul a dobândit imobilul prin donație cu titlu gratuit, astfel fiind îndeplinite cele două condiții de admisibilitate a cererii.
În apelul declarat, pârâtul a formulat critici constând în: acțiunea întemeiată pe art. 27 din Legea nr. 7/1996 nu este admisibilă deoarece reclamantul nu a solicitat înscrierea dreptului său anterior înscrierii celui al său în cartea funciară. Reiterează pârâtul apărările din întâmpinare și invocă principiul opozabilității față de terți și inopozabilității în cazul în care dreptul nu s-a înscris în cartea funciară. Redă modalitatea în care s-a procedat la stabilirea dreptului său, fiind de bună-credință, a achitat taxele și impozitele. Se invocă faptul că reclamantul și-a asumat riscul achiziționării unui teren fără a efectua verificările de rigoare și nu s-a comportat anterior anului 2010 ca proprietar.
Tribunalul Iași, Secția I civilă, prin decizia nr. 586 din 12 octombrie 2012 respinge apelul formulat de C. P. și păstrează sentința Judecătoriei Iași.
Constată tribunalul că la momentul de referință 23 aprilie 1999 dată la care s-a autentificat contractul de vânzare – cumpărare nr. 1345/1999- titlul reclamantului – dreptul său de proprietate a fost făcut opozabil terților în sistemul de publicitate al registrelor de transcripțiuni și inscripțiuni în vigoare la acea dată. Înființarea cărților funciare cu caracter nedefinitiv a avut loc începând cu data de 1.07.1999 prin art. 1 Ordinul nr. 133/C/25.06.1999 al Ministrului Justiției ( art. 61 ).
Reține instanța de apel în aplicarea art. 56 alineat 1 din Legea nr. 7/1996 că înscrierile făcute în conformitate cu actele normative în vigoare în registrul de transcripțiuni și inscripțiuni își produc efecte și ulterior adoptării Ordinului MJ nr. 1330/C/25.06.1999 cu excepția cazurilor în care drepturile de proprietate și celelalte drepturi reale au fost afectate în orice mod prin efectul legii, situație în care nu se află reclamantul.
Se arată în considerentele hotărârii că existența unei transcripțiuni anterioare valabil încheiată face ca la momentul celei de a doua transcripțiuni, dreptul real să nu se mai găsească în patrimoniul autorului comun. Legea conferă prioritate primei transcripțiuni, primul dobânditor care face dovada autenticității și valabilității titlului său poate să pretindă înscrierea dreptului în cartea funciară, în pofida înscrierii făcute, în speță de pârât ca al doilea dobânditor.
Constată tribunalul că titlul de proprietate al reclamantului este prezumat valabil în absența unei hotărâri judecătorești care să-l desființeze. Titlurile de proprietate ale subdobânditorilor succesivi cât și cel inițial al lui I. M. sunt transcrise în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni în modalitatea impusă de lege la data transmiterii dreptului de proprietate.
În recursul formulat împotriva hotărârii pronunțată de Tribunalul Iași pârâtul a formulat critici pe care le-a încadrat în art. 304 punctele 7,8 și 9 Cod procedură civilă:
- instanța de apel nu a indicat motivele de fapt și de drept care au determinat-o să respingă solicitarea de verificare de scripte în contextul în care a indicat că semnătura de pe contractul de donație dintre I. și Dalloul nu aparține donatorului ( art. 304 punctul 7 Cod procedură civilă ).
- tribunalul a aplicat și interpretat greșit dispozițiile art. 27 din Legea nr. 7/196, acțiunea fiind inadmisibilă sau cel puțin prematur introdusă.
În dezvoltarea motivului de recurs sunt reiterate criticile din apel, invocându-se că dreptul real imobiliar nu poate fi opus terților decât prin înscrierea potrivit legii în cartea funciară, sancțiunea omisiunii înscrierii fiind inopozabilitatea care lipsește de eficacitate juridică un act sau fapt juridic, din cauza neîndeplinirii cerințelor de publicitate prevăzute de lege. Se susține că instanța a dat o interpretare greșită principiului înscrierilor prioritare și prin urmare primul care solicită înscrierea este și primul în drept, chiar dacă titlul său are o dată posterioară.
Recurentul invocă că reclamantul nu a depus nici o cerere de înscriere în rang preferabil dreptului său în cartea funciară.
O altă critică vizează faptul că în aprecierea situației de fapt dedusă judecății tribunalul nu a observat buna credință a părților la momentul încheierii actului invocând situația personală a lui I. M., verificările făcute de notar la autentificarea actului, sistemul cărților funciare fiind instituit din anul 1996. Ordinul nr. 1330/1999 în cuprinsul căruia se reține că Legea nr. 7/1996 intrată în vigoare la 24.06.2009 în fapt nu a intrat în vigoare decât la 01.07.1999 este un act normativ inferior legii, de organizare, lămurire și aplicare ce nu a fost publicat, adus la cunoștința publicului. Recurentul cere să se facă distincție între modalitățile în care s-a comportat reclamantul și cei de la care a cumpărat, în stabilirea bunei credințe și a sa. Să se aprecieze dacă este o neglijență gravă a notarului ori a unei pasivități suspecte din partea reclamantului ce nu a făcut nici un demers în perioada 1999-2010 pentru a se manifesta față de terți că este proprietarul terenului.
Se susține că recurentul și intimatul nu au dobândit terenul de la același autor cum greșit a considerat tribunalul putând proba că terenul nu a ieșit din patrimoniul lui I. M. în fapt și nici scriptic prin procedura înscrierii în fapt. Instanța nu a fost investită cu o acțiune în revendicare pentru a compara titlurile, pentru a putea vorbi despre aplicarea principiului nemo dat quod non habet. Reclamantul avea deschisă calea unei înscrieri în cartea funciară la data cumpărării bunului, cu obligația întocmirii documentației topocadastrale, a deschiderii rolului fiscal, cerințe pe care nu le-a îndeplinit.
Analizând lucrările cauzei, Curtea constată că situația de fapt stabilită în primă instanță și păstrată în apel are corespondent în probele administrate. Astfel, pentru contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1345/1999 din 23.04.1999 prin care P. G. a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu s-au efectuat lucrările de publicitate imobiliară sub nr. 5225/T/2904/1999, operațiune atestată de Judecătoria Iași sub semnătură și aplicare de sigiliu conform dispozițiilor legale în vigoare la acea dată. Cauza a fost soluționată în limitele investirii prin cererea de chemare în judecată, motivată în fapt și temeiul de drept așa cum a fost precizat, judecătorul având competența de a aprecia care sunt probele concludente de natură a duce la rezolvarea cauzei.
În faza procesuală a judecății în primă instanță pârâtul asistat prin avocatul ales în ședința publică din 5 octombrie 2011 a declarat că nu dorește administrarea unei probe grafoscopice cu privire la actul de donație încheiat în anul 1992, ce a deschis transmisiunile succesive până la reclamant. Instanța de fond a respins motivat cererea de sesizare din oficiu a parchetului pentru infracțiunea de fals.
În calea de atac a apelului, pârâtul a enunțat mijloacele de probă constând în înscrisuri, interogatoriul reclamantului, documentația de carte funciară și martori.
Prin încheierea din 13 iunie 2012 tribunalul admite proba cu înscrisuri solicitată de pârâtul apelant. Respinge cererea de declanșare a procedurii falsului în ceea ce privește contractul de donație autentificat sub nr._/1992 cu motivarea: împrejurarea pe care partea tinde a o dovedi în cuprinsul procedurii excedează limitelor de analiză impuse de actul de investire și nu este de natură a duce la rezolvarea litigiului.
Curtea constată că instanța de apel nu a încălcat drepturile procedurale ale părții recurente în admiterea și administrarea probelor, respingerea cererii fiind motivată. O altă verificare de scripte nu s-a impus, partea având și posibilitatea de a sesiza autoritatea competentă în cercetarea pretinsului fals.
În consecință, critica formulată sub acest aspect încadrată în art. 304 punctul 7 Cod procedură civilă nu este întemeiată.
Curtea reține că recursul este o cale extraordinară de atac în care casarea sau modificarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate expres prevăzute în art. 304 Cod procedură civilă de la 1865.
În consecință, orice susțineri cum sunt cele privind conduita părților, buna credință, obligațiile ce revin proprietarilor în plata taxelor și impozitelor constituie aspecte de netemeinicie ce nu se impun a fi analizate. Apărarea și respectiv critica asupra inadmisibilității acțiunii, așa cum a fost motivată nu constituie o excepție de procedură pe care instanța să o soluționeze în prealabil ( art. 137 Cod procedură civilă ) reprezintă doar apărări pe fond și constau în neîndeplinirea condițiilor cerute de art. 27 din Legea nr. 7/1996 pentru care acțiunea în opinia recurentului este inadmisibilă, deci nu poate fi admisă.
Curtea reține că hotărârea atacată cuprinde considerentele în fapt și drept ce au format convingerea instanței de apel, conform art. 261 Cod procedură civilă, cât și cele pentru care s-au înlăturat apărările părților, ce nu se impun a fi reluate.
Tribunalul a redat, analizat și interpretat dispozițiile legale în vigoare la data transmiterii dreptului de proprietate pentru părți, sub imperiul Legii nr. 7/1996, modificată și republicată, cât și a Ordinului pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a birourilor de carte funciară dat de Ministrul Justiției nr. 2371/1997 pentru reclamant, lucrările de publicitate imobiliară fiind efectuate la solicitarea notarului public ( art. 56 alineat 1 din Legea nr. 7/1996).
Dispozițiile art. 27 alineat 5 din Legea nr. 7/1996 sunt corect aplicate de tribunal.
Curtea are în vedere motivarea în drept pe dispozițiile art. 27 alineat 5 din Legea nr. 7/1996 ce stabilesc că acțiunea în prestație tabulară se va îndrepta împotriva terțului dobânditor înscris în cartea funciară dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții: a) actul juridic în baza căruia se solicită prestația tabulară să fie încheiat anterior celui în baza căruia a fost înscris dreptul terțului în cartea funciară ; b) terțul să fi dobândit imobilul cu titlu gratuit, ceea ce în cauză s-a dovedit.
Cum prin efectul legii dreptul de proprietate al reclamantului nu a fost afectat, iar lucrările de publicitate imobiliară s-au efectuat pentru actul autentificat sub nr. 1345/1999 la solicitarea notarului de Judecătoria Iași sub nr. 5225/I/2904/1999 pentru a fi opozabil terților nu era necesară o altă cerere a lui P. G.. De asemenea își produce toate efectele juridice între care și dreptul la acțiune întemeiată pe art. 27 alineat 5 din Legea nr. 7/1996.
În procedura instituită de Legea cadastrului și publicității imobiliare pentru acțiunea în prestație tabulară și limitelor investirii prin motivele de apel tribunalul a procedat corect atunci când a verificat îndeplinirea condițiilor cerute de lege pe temeiul de drept precizat. Actele de proprietate ale părților au fost analizate numai sub aspectul condițiilor validității. Susținerile privind data încheierii și a dobândirii cu titlu gratuit a acestora, cât și al transmisiunilor succesive nu sunt obiect al judecății, iar cel nemulțumit poate uza de alte mijloace procedurale.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de C. P. împotriva deciziei civile nr. 586 din 12.10.2012 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția I Civilă, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 10 Aprilie 2013.
Președinte, C. T. | Judecător, C. A. | Judecător, V. C.-S. |
Grefier, A. H. |
Redactat C.S.V.
Tehnoredactat A.H.
02 exemplare/10 mai 2013
Tribunalul Iași: C. M.;S. A.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1403/2013. Curtea de Apel IAŞI | Legea 10/2001. Sentința nr. 326/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
