Pretenţii. Decizia nr. 64/2015. Curtea de Apel IAŞI

Curtea de Apel IAŞI - Sentințe și decizii civile / 2015

Decizia nr. 64/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 26-01-2015 în dosarul nr. 64/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 64/2015

Ședința publică de la 26 Ianuarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C.-A. S.

Judecător A. G.

Judecător V. C.-S.

Grefier A.-M. P.

Ministerul Public – DIICOT – Serviciul Teritorial Iași a fost reprezentat procuror Z. L..

Pe rol se află judecarea cererii de recurs formulată de recurentul A. C. în contradictoriu cu intimatul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 1078/2014 din 11 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul Iași – Secția I civilă, în dosarul având ca obiect pretenții daune morale și materiale.

Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 19.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie civilă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când în aceeași compunere, a hotărât:

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față,

Prin sentința civilă nr. 1078/2014 din 11 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul Iași – Secția I civilă a fost respinsă ca nefondată cererea formulată de reclamantul A. C. în contradictoriu cu pârâtul S. român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Așa cum rezultă din actele de urmărire penală, cât și din hotărârile judecătorești aflate la dosar, prin rezoluția din 04.10.2007 în dosarul nr. 81D/P/2007 al DIICOT - Serviciul teritorial Iași s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva reclamantului pentru săvârșirea infracțiunilor de ,,inițiere, constituire, sau aderare la un grup infracțional organizat prev. și ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, furt calificat prev. de art. 208 alin.1, art. 209 alin.2 ind.1 lit.a, alin.5 Cod penal, spălare de bani prin dobândirea, deținerea și folosirea unor bunuri cunoscând că acestea provin din infracțiuni, prev. de art. 23 alin.1 lit. c din Legea nr. 656/2002, deținere, comercializare sau orice operație privind circulația bunurilor culturale mobile care fac parte din patrimoniul cultural al unui stat străin și care au fost exploatate ilegal prev. de art. 70 indice 1 alin. 1 din Legea nr. 182/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a din Cod penal.

La data de 05.10.2007 reclamantul a fost reținut, iar prin încheierea din 06.10.2007 Tribunalul Iași a dispus arestarea reclamantului pentru 29 de zile, măsura fiind prelungită ulterior până la 05.11.2007, când măsura arestării a fost înlocuită cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, reclamantul fiind totodată pus în libertate.

Prin ordonanța procurorului din 15.09.2011 după 4 ani de cercetări s-a dispus:

- încetarea urmăririi penale pentru infracțiunea de furt calificat întrucât aceasta fusese săvârșită în Spania unde fapta se pedepsește la plângere prealabilă iar în urma audierii părților vătămate a rezultat că acestea nu doresc să formuleze vreo sesizare;

- scoaterea de sub urmărire penală pentru fapta de inițiere, constituire sau aderare la un grup infracțional organizat întrucât din cercetări nu a rezultat că cei trei s-au constituit într-un astfel de grup;

- scoaterea de sub urmărire pentru deținere și comercializare de bunuri culturale mobile care fac parte din patrimoniul cultural al unui stat străin și care au fost exploatate ilegal întrucât autoritățile spaniole au transmis că respectivele obiecte sustrase nu fac parte din patrimoniul național cultural al Spaniei.

Prin rezoluția din 30.03.2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași în dosarul nr. 2291/P/2011 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru spălare de bani, potrivit art. 10 lit. d din Codul de procedură penală, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii.

Potrivit art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală, are dreptul la repararea pagubei si persoana care, în cursul procesului penal, a fost privata de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea in mod nelegal.

Privarea sau restrângerea de libertate in mod nelegal trebuie stabilita, după caz, prin:

- ordonanța a procurorului de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate,

- prin ordonanta a procurorului de scoatere de sub urmarire penala sau de incetare a urmaririi penale pentru cauza prevazuta in art. 10 alin. 1 lit. j)

- ori prin hotarare a instantei de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate,

În cauza de față, a reținut tribunalul că nu există vreo hotărâre judecătorească sau ordonanță a procurorului de revocare a măsurii arestării preventive, prin care să se fi constatat că această măsură ar fi fost dispusă în mod nelegal. Măsura preventivă restrictivă de libertate a încetat ca urmare a înlocuirii ei cu o altă măsură mai puțin restrictivă, pe motive de oportunitate iar nu de nelegalitate.

De asemenea, deși este adevărat că pentru trei din cele patru infracțiuni a intervenit o soluție de scoatere de sub urmărire penală, totuși pentru una din infracțiuni (infracțiunea de furt calificat) s-a dispus doar încetarea procesului penal în temeiul art. 10 lit. f Cod procedură penală (lipsa plângerii prealabile a părților vătămate). Or pentru a putea vorbi de o privare nelegală de libertate în cazul încetării urmăririi penale, este necesar ca această soluție să fie dispusă ca urmare a intervenirii cauzei prev. la art. 10 lit. j Cod procedură penală, respectiv să fi existat autoritate de lucru judecat.

Cu alte cuvinte legiuitorul a ales să facă o distincție între acest caz de încetare a urmăririi penale al autorității de lucru judecat (când e de presupus că există o culpă a organelor de cercetare care nu au verificat suficient și nu au sesizat că aceeași faptă mai fusese cercetată) și celelalte cazuri de încetare a procesului penal, inclusiv cea prev. la art. 10 lit. f Cod procedură penală: lipsa plângerii prealabile (în care continuarea procesului penal nu e determinată de vreo culpă a organelor de cercetare ci de o împrejurare externă, independentă de organele de urmărire penală, ivită ulterior luării măsurii preventive). În concret, soluția de încetare a urmăririi penale nu se datorează inexistenței faptei, sau nevinovăției reclamantului și nici vreunei culpe a organelor de cercetare ci este urmarea manifestării de voință a persoanelor vătămate, potrivit legislației spaniole.

Soluția dată acestei infracțiuni face ca arestarea să fie legală chiar în contextul unei soluții de scoatere de sub urmărire penală pentru celelalte trei infracțiuni, căci furtul calificat prin el însuși, chiar dacă ar fi fost singura infracțiune reținută, ar fi putut justifica arestarea prin prisma limitelor de pedeapsă.

Cu alte cuvinte dacă reclamantul ar fi fost arestat doar pentru furt și apoi s-ar fi dispus încetarea urmăririi penale pentru lipsa plângerii prealabile, arestarea nu ar fi fost nelegală prin prisma art. 504 Cod procedură penală. Cu atât mai mult arestarea nu apare ca nelegală în prezența a încă trei infracțiuni pentru care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală.

În cazul unei încetări a urmăririi penale, arestarea poate fi considerată ca fiind nelegală doar atunci când ea a avut loc în contextul unui proces penal care nici nu ar fi trebuit să aibă loc, de vreme ce pentru aceeași faptă anterior se mai dispusese o soluție definitivă, încălcându-se astfel principiul autorității de lucru judecat.

În consecință, cum nu pentru toate infracțiunile cercetate s-a dispus soluția mai favorabilă a scoaterii de sub urmărire penală, ci, pentru una din ele s-a dispus doar încetarea urmăririi penale în temeiul art. 10 lit. f Cod procedură penală, instanța a respins ca nefondată acțiunea.

Împotriva sentinței civile nr. 1078/2014 din 11 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul Iași – Secția I civilă a formulat recurs reclamantul A. C., criticând-o că este data cu aplicarea greșita a legii, apreciind-o a fi și netemeinica.

Reclamantul A. C. susține că a fost reținut si, ulterior arestat preventiv pentru 29 de zile de la data de 06.10.2007 pana la 3.11.2007, măsura fiind prelungita ulterior pana la data de 5.11.2007 când, măsura arestării a fost înlocuită cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Analizând conținutul actelor procedurale ale autorităților judiciare prin care s-a dispus privarea, respectiv restrângerea libertății reclamantului, se poate observa ca măsurile preventive au fost justificate exclusiv prin prisma gravitații deosebite a faptelor pentru care era cercetat, respectiv săvârșirea infracțiunilor de "inițiere, constituire sau aderare la un grup infracțional organizat", prevăzuta si pedepsita de art. 7 din Legea 39/2003, „spălare de bani prin dobândirea, deținerea si folosirea unor bunuri, cunoscând ca acestea provin din infracțiuni” prevăzuta si pedepsita de art. 23 alin. 1 lit. c) din Legea 656/2002, „deținere, comercializare sau orice operație privind circulația bunurilor culturale mobile, care fac parte din patrimoniul cultural al unui stat străin si care au fost exploatate ilegal” prevăzuta si pedepsita de art. 701 alin. 1 din Legea 182/2000, "furt calificat" prevăzuta si pedepsita de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 21 lit. a), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) Cod penal, fapte constând in aceea ca „in perioada 1997-2007 au inițiat un grup infracțional in scopul săvârșirii unor infracțiuni grave contra patrimoniului, intrând ilegal in posesia mai multor bunuri culturale mobile din state membre ale U.E., cu o valoare foarte mare, provenite din infracțiuni de furt, bunuri pe care le-au transportat si introdus ilegal in România si in prezent le oferă spre vânzare” ( încheierea din data de 03.10.2007, a Tribunalului Iasi in dosarul nr._ )

După o perioada de 4 ani de la momentul in care s-a demarat procedura penala împotriva reclamantului, prin acte ale procurorilor s-a dispus, scoaterea de sub urmărire penala pentru infracțiunile cele mai grave de care a fost învinuit si care au avut un rol determinant în luarea masurilor preventive împotriva acestuia.

Astfel, prin ordonanța procurorului din 15.09.2011, pronunțata in dosarul nr. 81D/P/2007 al D.I.I.C.O.T- Serviciul Teritorial Iași, s-a dispus, in temeiul art. 11 pct. 1 lit. b), c) Cod procedura penala si art. 10 lit. d), f) Cod procedura penala, art. 38 Cod procedura penala si art. 45 Cod procedura penala:

- scoaterea de sub urmărire penala pentru comiterea infracțiunii de "inițiere, constituire sau aderare la un grup infracțional organizat, prevăzuta si pedepsita de art. 7 din Legea 39/2003, întrucât, din cercetări nu a rezultat ca cei trei s-au constituit . grup.

- scoaterea de sub urmărire penala pentru comiterea infracțiunii de "deținere, comercializare sau orice operație privind circulația bunurilor culturale mobile, care fac parte din patrimoniul cultural al unui stat străin si care au fost exploatate ilegal prevăzuta si pedepsita de art. 701 alin. 1 din Legea 182/2000, deoarece autoritățile spaniole au transmis ca respectivele obiecte nu fac parte din patrimoniul național cultural al Spaniei.

- încetarea urmăririi penale pentru comiterea infracțiunii de furt calificat" prevăzuta si pedepsita de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 21 lit. a) întrucât, fapta a fost săvârșita in Spania, unde infracțiunea se pedepsește la plângerea prealabila, însă in urma audierii pârtilor vătămate a rezultat ca acestea nu doresc sa formuleze vreo sesizare împotriva autorilor.

Prin rezoluția din 30.03.2012, pronunțată de P. de pe lângă Tribunalul Iași, in dosarul nr. 2291/P/2011, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penala pentru săvârșirea infracțiunii de "spălare de bani prin dobândirea, deținerea si folosirea unor bunuri, cunoscând ca acestea provin din infracțiuni prevăzuta si pedepsita de art. 23 alin. 1 lit. c) din Legea 656/2002, întrucât faptei ii lipsește unul din elementele constitutive ale faptei.

Instanța de fond, a respins acțiunea reclamantului, motivat de faptul ca nu pentru toate infracțiunile pentru care a fost cercetat reclamantul s-a dispus scoaterea de sub urmărire penala ci, pentru una dintre ele, cea de furt calificat, s-a dispus incetarea urmăririi penale.

Aceasta interpretare excede spiritului legii in ceea ce privește noțiunea de „restrângere a libertății in mod nelegal”.

Astfel, art. 504 alin. 2 din vechiul Cod de procedura penala prevede ca: „are dreptul la repararea pagubei si persoana care, in cursul procesului penal a fost privata de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea in mod nelegal”.

Alineatul 3 al aceluiași art. 504, prevede ca: „privarea sau restrângerea de libertate in mod nelegal trebuie stabilita după caz, prin ordonanța a procurorului de revocare a măsurii preventive sau restrictive de libertate, prin ordonanța a procurorului de scoatere de sub urmărire penala sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzuta la art. 10 alin. 1 lit. j) ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, ori prin hotărâre definitiva de achitare sau prin hotărâre definitiva de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzuta la art. 10 alin. 1 lit. j).

In cauza de față, consideră recurentul că este incident art. 504 alin. 3 din vechiul cod de procedura penala, si anume in cazul in care privarea de libertate in mod nelegal a fost stabilita prin 3 ordonanțe ale procurorului de scoatere de sub urmărire penala.

Este adevărat ca s-a dispus si încetarea urmăririi penale cu privire la o fapta reținută la acel moment in sarcina reclamantului însă este de netăgăduit faptul ca reclamantul a fost propus pentru arestare preventiva pentru că ar fi săvârșit mai multe infracțiuni nu doar pe cea de furt calificat. Analizând conținutul actelor procedurale ale autorităților judiciare prin care s-a dispus privarea, respectiv restrângerea libertății reclamantului, se poate observa ca masurile preventive au fost justificate exclusiv prin prisma gravitații deosebite a faptelor pentru care era cercetat. Astfel, nu se poate susține ca s-ar fi dispus arestarea preventiva si daca singura fapta pentru care era cercetat ar fi fost doar cea de furt calificat.

Ori ceea ce a contat cel mai mult la luarea si prelungirea măsurii arestării a fost deosebita gravitate a faptelor (in întregul lor, in ansamblul de acuzații). Instanțele au motivat arestarea, respectiv prelungirea acestei masuri preventive luate fata de reclamant, din perspectiva îndeplinirii condițiilor legale, astfel: "in cauza continua sa existe indicii temeinice si chiar probe certe in sensul art. 148 Cod procedură penală care justifica bănuiala legitima ca, in perioada 1997-2007 inculpații au săvârșit faptele deosebit de grave in legătura cu care sunt cercetați"

Totodată, in ceea ce privesc condițiile prevăzute de dispozițiile art. 148 lit. f din vechiul Cod de procedura penala, instanțele au reținut ca: "lăsarea in libertate a inculpaților continua sa prezinte un pericol concret pentru ordinea publica, pericol ce rezulta din analiza coroborata a următoarelor elemente extrase din mijloacele de proba mai sus-expuse: gravitatea deosebita a faptelor bănuit ca au fost comise; natura si importanta deosebita a valorilor sociale pretins lezate; modalitatea concreta in care se presupune ca a fost desfășurata activitatea infracționala (de mai multe persoane, pe o perioada îndelungata de timp, cu implicații transfrontaliere); urmările produse; de sentimentul de insecuritate sociala pe care îl generează in societate săvârșirea faptelor de genul celor presupus comise de către inculpați "

Instanțele care au fost investite cu judecarea propunerilor de luare sau de prelungire a măsurii arestării preventive au avut in vedere faptele in ansamblul lor, având in principal in vedere, faptul ca reclamantul era bănuit de comiterea unor fapte deosebit de grave si rare si faptul ca acesta ar fi făcut parte dintr-un grup infracțional. Astfel, motivul principal si fără de care nu s-ar fi ajuns la arestarea preventivă nelegală a reclamantului nu a fost faptul ca ar fi săvârșit un furt, chiar si calificat, ci acela ca ar fi făcut parte dintr-un grup infracțional cu scopuri "inalte" in săvârșirea de infracțiuni ca spălarea de bani, deținere, comercializare de bunuri culturale care fac parte din patrimoniul cultural al unor state.

Faptul ca după 4 ani de cercetări organele in drept au decis scoaterea de sub urmărire penala pentru aceste infracțiuni, denota in mod clar ca arestarea preventiva s-a făcut nelegal.

De asemenea, faptul ca părțile vătămate au ales sa nu formuleze plângere prealabila pentru infracțiunea de furt calificat, decizie care a dus la o soluție de încetare a urmăririi penale, fiind un impediment pentru exercitarea acțiunii penale si a tragerii la răspundere penala, nu duce la concluzia, ca reclamantul se face vinovat de săvârșirea acestei infracțiuni, așa cum se subînțelege din motivarea instanței.

Susține recurentul că nu poate fi de acord cu motivarea instanței potrivit căreia, fiindcă s-a dispus o alta soluție decât scoaterea de sub urmărire penala, cu privire la aceasta fapta, se legitimează astfel luarea si prelungirea măsurii arestării preventive de la acel moment si i se acorda legalitate pentru motivele prezentate mai sus.

Solicită, in temeiul art. 296 din vechiul Cod de procedura civila, să se admită apelul formulat, să se desființeze hotărârea instanței de fond si in rejudecare să se constate ca soluția instanței de fond este nelegala si netemeinica, ca luarea si prelungirea arestării preventive s-au dovedit a fi nelegale prin 3 masuri de scoatere de sub urmărire penala, astfel încât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru repararea pagubei cauzată prin privarea nelegala de libertate, si să se dispună obligarea pârâtului la plata daunelor așa cum au fost ele formulate prin cererea de chemare in judecata.

S. român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală Regionala a Finanțelor Publice Iași, în termen legal a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat.

Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j) ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit.j).

Verificând dispozițiile legale aplicabile in speța, Tribunalul Iași a constatat ca, in cauza prezenta, nu exista nicio hotărâre judecătoreasca sau ordonanța a procurorului de revocare a măsurii arestării preventive, prin care sa se fi constatat ca aceasta măsura ar fi fost dispusa nelegal.

Analizând situația prezentata de reclamantul-apelant, se poate observa ca in ceea ce il privește nu sunt aplicabile dispozițiile art. 504 s.u. din Codul de procedură penală, motivat de faptul ca acesta nu a fost in primul rând condamnat definitiv pentru faptele pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale, si pe cale de consecința nu exista nicio hotărâre definitiva de achitare in ceea ce îl privește.

Mai mult, prin ordonanța procurorului din 15.09.2011, pronunțata in dosarul nr. 81D/P/2007 al DIICOT-Serviciul Teritorial Iași, s-a dispus încetarea urmăririi penale si scoaterea de sub urmărire penala, motivat de faptul ca fapta fusese săvârșita in Spania, unde infracțiunea se pedepsește la plângerea prealabila, însă in urma audierii părților vătămate a rezultat ca acestea nu doresc sa formuleze vreo sesizare împotriva autorilor. Reiese clar ca încetarea si scoaterea de sub urmărire penala a rezultat ca urmare a faptului ca pe teritoriul statului unde s-a săvârșit fapta exista o alta procedura in desfășurarea proceselor penale, si nicidecum nu s-a constatat ca fapta nu există sau că reclamantul nu ar fi autorul acesteia. Întrucât părțile vătămate nu au formulat sesizare împotriva autorilor, procedura prealabila obligatorie in vederea pedepsirii faptei pe teritoriul spaniol, autoritățile române au dispus încetarea si scoaterea de sub urmările penala.

Așa cum, temeinic a reținut si instanța de fond, pentru a vorbi de o privare nelegala de libertate in cazul încetării urmării penale, este necesar ca această soluție să fie dispusă ca urmare a interveniției cauzei prevăzuta de art. 10 lit. j Cod procedură penală, respectiv sa fi existat autoritate de lucru judecat. Astfel, in situația de fata, soluția de încetare a urmăririi penale nu se datorează inexistentei faptei, sau nevinovăției apelantului si nici culpei organelor de cercetare, ci este urmarea manifestării de voința a persoanelor vătămate, conform legislației spaniole.

Mai mult, raportat la acțiunea promovata de recurent in prezenta cauza, intimatul a invocat excepția prescrierii dreptului material la acțiune.

Arată reclamantul apelant ca prezenta acțiune este întemeiată, motivat de faptul ca, la data de 05.10.2007 a fost reținut, iar prin încheierea din data de 06.10.2007 Tribunalul Iași a dispus arestarea acestuia pentru 29 de zile, măsura fiind prelungita ulterior pana la 05.11.2007 când măsura arestării a fost înlocuită cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, fiind totodată pus in libertate.

Răspunderea pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare este reglementată principial în art. 52 alin. (3) din Constituția României, unde se prevede: „S. răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condițiile legii și nu înlătură răspunderea magistraților care și-au exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență”.

Textul constituțional este dezvoltat în Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor. Astfel, în cele opt alineate ale art. 96 al acestei legi sunt cuprinse dispozițiile aplicabile răspunderii statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare în general precum și unele reguli care se aplică exclusiv în cazul erorilor judiciare săvârșite în alte procese decât cele penale. In ce privește cazurile în care persoana vătămată are dreptul la repararea prejudiciului cauzat prin erori judiciare săvârșite în procese penale, art. 96 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 prevede că sunt stabilite de Codul de procedură penală; așadar prevederile Legii nr. 303/2004 sunt completate cu reglementările art. 504-506 Cod procedură penală (in prezent art. 538-539 Cod procedură penală).

In conformitate cu prevederile art. 504 Cod procedură penală are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.

Termenul de introducere a acțiunii pentru repararea pagubei este de 18 luni (in prezent 6 luni) de la data rămânerii definitive a hotărârii instanței de judecata, precum si a ordonanței sau încheierilor organelor judiciare, prin care s-a constatat eroarea judiciara, respectiv privarea nelegala de libertate.

In prezenta cauza, măsura de privare de libertate a reclamantului a fost revocata prin încheierea de ședința a Curții de Apel Iași din data de 05.11.2007, când s-a dispus înlocuirea cu obligarea de a nu parasi localitatea Iași pe o perioada de 30 de zile, acesta fiind pus in libertate.

Conform susținerilor reclamantului din cererea de chemare in judecata, reiterate si in apelul formulat, privarea nelegala de libertate a acestuia a fost stabilita, in mod definitiv, prin încheierea Curții de apel Iași, pronunțata in data de 05.11.2007, prin care s-a revocat măsura arestării preventive, si s-a dispus punerea in libertate a reclamantului de sub puterea mandatului de arestare.

Rezulta astfel ca, termenul de prescripție a dreptului la acțiunea in despăgubire formulata de reclamant a început sa curgă de la data pronunțării definitive a încheierii de revocare a măsurii privative de libertate, si nu de la data rămânerii definitive a ordonanței procurorului din 15.09.2011 al DIICOT-Serviciul Teritorial Iași in dosarul nr. 81D/P/2007 sau a rezoluției din 30.02.2013 pronunțata de P. de pe lângă Tribunalul Iași in dosarul nr. 2291/P/2011. Aceasta întrucât, in cadrul controlului judiciar instanța penala nu s-a mai pronunțat cu privire la revocarea vreunei masuri privative ori restrictive de libertate, in înțelesul art. 504 Cod procedură penală, reclamantul fiind cercetat in stare de libertate.

Având in vedere cele arătate, solicită intimatul să se constate că dreptul reclamantului la acțiunea in despăgubire s-a prescris in data de 05.05.2009 (conform dispozițiilor din Codul de procedura penala aplicabile la data pronunțării încheierii sus menționate), situație in care se impune a se constata tardivitatea cererii de chemare in judecata înregistrata la data de 28.01.2013, urmând a se dispune respingerea acesteia.

In acest sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație si Justiție, prin Decizia nr. 737/08.02.2012, in dosarul nr._ .

Prioritar, Curtea notează că, la termenul de judecată din 29 septembrie 2014, calea de atac a apelului a fost recalificată drept recurs, având în vedere data sesizării tribunalului cu cererea de chemare în judecată, respectiv 28 ianuarie 2013.

Verificând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției invocate cât și a criticilor formulate, Curtea constată - prioritar - că excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iași este nefondată.

I. Analizând cu prioritate excepția invocată, conform art. 137 din Codul de procedură civilă, Curtea reține că, prin întâmpinarea formulată de S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice se invocă excepția prescripției dreptului material la acțiune susținându-se că termenul de introducere a acțiunii în repararea pagubei este de 18 luni și curge de la data pronunțării definitive a încheierii de revocare a măsurii privative de libertate pronunțate de Curtea de Apel Iași la data de 5.11.2007, si nu de la data rămânerii definitive a ordonanței procurorului din 15.09.2011 al DIICOT-Serviciul Teritorial Iași, in dosarul nr. 81D/P/2007 sau a rezoluției din 30.02.2013 pronunțata de P. de pe lângă Tribunalul Iași, in dosarul nr. 2291/P/2011.

Invocă drept practică judiciară relevată decizia nr. 737/8 februarie 2012, pronunțată de ICCJ în dosarul nr._ .

Curtea notează că decizia invocată nu are relevanță în cauza pendinte întrucât vizează o altă ipoteză, respectiv respingerea propunerii de arestare formulată de parchet, cu consecința revocării măsurii arestării preventive și a anulării mandatului de arestare preventivă emis de judecător, urmat de punerea de îndată în libertate a reclamantului de sub puterea acestui mandat. Ulterior acestei soluții, procurorul a dat o ordonanță de scoatere de sub urmărire penală, dosarul fiind finalizat în etapa de urmărire penală, fără a se ajunge în instanță.

În cauza pendinte, prin încheierea penală nr. 102/5 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Iași a fost respinsă propunerea de prelungire a arestării preventive a inculpaților cărora li s-a aplicat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, fără încuviințarea instanței, pe o perioada de 30 zile.

În raport de cele anterior expuse, nu ne aflăm în ipoteza revocării măsurii privative de libertate ci doar a înlocuirii acesteia, astfel încât urmează a fi respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iași.

II. Verificând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate în recursul declarat, Curtea constată că recursul este nefondate, pentru considerentele expuse în cele ce urmează:

Criticile formulate de recurent se încadrează în punctul 9 al articolului 304 Cod procedură civilă și cauza se examinează, potrivit articolului 304 indice 1 Cod procedură civilă, sub toate aspectele invocate, în condițiile în care hotărârea tribunalului nu a putut fi atacată cu apel. In cauza de față, recurentul susține că, în mod greșit a reținut tribunalul că nu ar fi incidente dispozițiile art. 504 alin. 3 din vechiul cod de procedura penala, întrucât privarea sa de libertate in mod nelegal a fost stabilita prin 3 ordonanțe ale procurorului de scoatere de sub urmărire penala.

Curtea constată că tribunalul a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor legale operante în cauză, respectiv cele ale art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Astfel, potrivit art. 504 alin. 2 din vechiul Cod de procedura penală: „are dreptul la repararea pagubei si persoana care, in cursul procesului penal a fost privata de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea in mod nelegal”.

Alineatul 3 al aceluiași art. 504, reglementează expres și limitativ situațiile în care intervine privarea de libertate sau restrângerea de libertate in mod nelegal, respectiv: „privarea sau restrângerea de libertate in mod nelegal trebuie stabilita după caz, prin ordonanța a procurorului de revocare a măsurii preventive sau restrictive de libertate, prin ordonanța a procurorului de scoatere de sub urmărire penala sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzuta la art. 10 alin. 1 lit. j) ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, ori prin hotărâre definitiva de achitare sau prin hotărâre definitiva de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzuta la art. 10 alin. 1 lit. j).

Curtea notează că, potrivit art. 52 alin. (3) din Constituție, statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, iar răspunderea acestuia este stabilită "în condițiile legii".

Dispozițiile art. 504 Cod procedură penală fac parte din cap. IV "Repararea pagubei materiale sau a daunei morale în cazul condamnării pe nedrept sau al privării ori restrângerii de libertate în mod nelegal" al titlului IV "Proceduri speciale" din Codul de procedură penală și stabilesc cine are calitatea de a beneficia de reparație, și anume persoana care a fost condamnată definitiv, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare, precum și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.

Curtea Constituțională a apreciat că reglementarea de către legiuitor, în mod expres și limitativ, doar a acestor situații, nu are semnificația unei încălcări a dreptății ca valoare supremă în statul de drept și nici a unei limitări a accesului liber la justiție, garantat de art. 21 din Constituție, sau a dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât este la latitudinea legiuitorului să stabilească aceste condiții și limite.

Ulterior Deciziei nr. 45/1998, ce se referea la o formă anterioară a art. 504 Cod procedură penală, Curtea a apreciat că dispozițiile sus-menționate sunt constituționale și nu contravin nici dreptului internațional, astfel cum rezultă din decizia nr. 619 din 3 octombrie 2006, referitoare la aprecierea asupra constituționalității dispozițiilor art. 504 alin. 1 și 2 și ale art. 505 alin. 1 și 4 din Codul de procedură penală.

Curtea Constituțională a constatat că, potrivit art. 52 alin. (3) din Constituție, statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, iar răspunderea acestuia este stabilită "în condițiile legii".

Cu ocazia examinării constituționalității dispozițiilor art. 504 Cod procedură penală, Curtea Constituțională a pronunțat, de nenumărate ori, decizii prin care s-a apreciat că acestea sunt conforme Constituției în vigoare, cât și tratatelor internaționale la care România este parte, câtă vreme acordarea de către stat a despăgubirilor, în cazul unei arestări sau detenții ilegale, se face, potrivit art. 52 alin. 3 din Constituție, "în condițiile legii", autoritatea legislativă fiind cea în măsură să dispună asupra cazurilor și condițiilor în care se poate beneficia de asemenea despăgubiri.

Legiuitorul a înțeles să delimiteze în mod clar cazurile în care pot fi acordate despăgubirile pentru repararea erorilor judiciare, art. 504 Cod procedură penală stabilind că acestea se pot acorda în cazul persoanelor condamnate definitiv doar dacă, în urma rejudecării cauzei, s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare, iar în cazul persoanelor private de libertate sau a căror libertate a fost restrânsă ilegal, doar dacă nelegalitatea măsurii a fost stabilită printr-o ordonanță de revocare a măsurii de scoatere de sub urmărire penală, de încetare a urmăririi penale sau a hotărârii instanței de revocare a măsurii, de achitare sau încetare a procesului penal în baza art. 10 alin. 1 lit. j Cod procedură penală.

În fapt, Curtea notează că, prin rezoluția din 04.10.2007 în dosarul nr. 81D/P/2007 al DIICOT - Serviciul teritorial Iași s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva recurentului pentru săvârșirea infracțiunilor de ,,inițiere, constituire, sau aderare la un grup infracțional organizat prev. și ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, furt calificat prev. de art. 208 alin.1, art. 209 alin.2 ind.1 lit.a, alin.5 Cod penal, spălare de bani prin dobândirea, deținerea și folosirea unor bunuri cunoscând că acestea provin din infracțiuni, prev. de art. 23 alin.1 lit. c din Legea nr. 656/2002, deținere, comercializare sau orice operație privind circulația bunurilor culturale mobile care fac parte din patrimoniul cultural al unui stat străin și care au fost exploatate ilegal prev. de art. 70 indice 1 alin. 1 din Legea nr. 182/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a din Cod penal.

Ulterior, la data de 05.10.2007, recurentul a fost reținut, iar prin încheierea din 06.10.2007 Tribunalul Iași a dispus arestarea reclamantului pentru 29 de zile, măsura fiind prelungită ulterior până la 05.11.2007, când s-a dispus înlocuirea acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, reclamantul fiind totodată pus în libertate.

Prin ordonanța procurorului din 15.09.2011 după 4 ani de cercetări s-a dispus: încetarea urmăririi penale pentru infracțiunea de furt calificat întrucât aceasta fusese săvârșită în Spania unde fapta se pedepsește la plângere prealabilă iar în urma audierii părților vătămate a rezultat că acestea nu doresc să formuleze vreo sesizare; scoaterea de sub urmărire penală pentru fapta de inițiere, constituire sau aderare la un grup infracțional organizat întrucât din cercetări nu a rezultat că cei trei s-au constituit într-un astfel de grup; scoaterea de sub urmărire pentru deținere și comercializare de bunuri culturale mobile care fac parte din patrimoniul cultural al unui stat străin și care au fost exploatate ilegal întrucât autoritățile spaniole au transmis că respectivele obiecte sustrase nu fac parte din patrimoniul național cultural al Spaniei.

În raport de situația de fapt expusă, Curtea constată că dispozițiile art. 504 Cod procedură penală, invocate de reclamant ca temei de drept al acțiunii, în reglementarea actuală, nu pot opera în cauza de față, întrucât răspunderea materială a statului intervine numai în situațiile limitativ și expres prevăzute de lege, între care nu se încadrează și cea a reclamantului.

În cauza pendinte, nu există vreo hotărâre judecătorească sau ordonanță a procurorului de revocare a măsurii arestării preventive, prin care să se fi constatat că această măsură ar fi fost dispusă în mod nelegal.

Măsura preventivă restrictivă de libertate a încetat ca urmare a înlocuirii ei cu o altă măsură mai puțin restrictivă insă nu pentru motive de nelegalitate.

Cu toate că pentru trei din cele patru infracțiuni a intervenit o soluție de scoatere de sub urmărire penală, în mod judicios s-a reținut că, pentru una din infracțiuni (infracțiunea de furt calificat) s-a dispus doar încetarea procesului penal în temeiul art. 10 lit. f Cod procedură penală, respectiv lipsa plângerii prealabile a părților vătămate.

Or, pentru a putea vorbi de o privare nelegală de libertate în cazul încetării urmăririi penale, este necesar ca această soluție să fie dispusă ca urmare a intervenirii cauzei prevevăzute la art. 10 lit. j Cod procedură penală, respectiv să fi existat autoritate de lucru judecat, deoarece legiuitorul a ales să facă o distincție între acest caz de încetare a urmăririi penale, efect al autorității de lucru judecat (când e de presupus că există o culpă a organelor de cercetare, care nu au făcut verificările cuvenite) și celelalte cazuri de încetare a procesului penal, - inclusiv cea prev. la art. 10 lit. f Cod procedură penală, respectiv lipsa plângerii prealabile - (care nu e de natură a contura vreo culpă a organelor de cercetare ci o împrejurare externă, independentă de organele de urmărire penală, ivită ulterior luării măsurii preventive).

În cauza dedusă judecății, soluția de încetare a urmăririi penale nu se datorează inexistenței faptei, sau nevinovăției reclamantului și nici vreunei culpe a organelor de cercetare ci este urmarea manifestării de voință a persoanelor vătămate, potrivit legislației spaniole.

În raport de soluția dată cu privire la această infracțiune, în mod judicios s-a apreciat că arestarea apare a fi legală, chiar în contextul unei soluții de scoatere de sub urmărire penală pentru celelalte trei infracțiuni, câtă vreme furtul calificat, chiar dacă ar fi fost singura infracțiune reținută, ar fi putut justifica arestarea, din perspectiva limitelor de pedeapsă prevazute de lege pentru această infracțiune.

Câtă vreme recurentul-reclamantul nu se încadrează în niciuna din aceste situații, în mod corect Tribunalul a constatat că nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 504 și urm. Cod procedură penală, hotărârea fiind legală.

Urmează ca, în baza disp. art. 312 cod procedură civilă să fie respins recursul formulat de reclamantul A. C. împotriva sentinței civile nr. 1078/2014 din 11 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul Iași – Secția I civilă, hotărâre care va fi menținută.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de reclamantul A. C. împotriva sentinței civile nr. 1078/2014 din 11 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul Iași – Secția I civilă, hotărâre pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi 26 ianuarie 2015.

Președinte,

C.-A. S.

Judecător,

A. G.

Judecător,

V. C.-S.

Grefier,

A.-M. P.

Redactat/Tehnoredactat: S.C.A.

2 exemplare/18 februarie 2015

Tehnoredactat: P.A.M.

2 exemplare/18 februarie 2015

Tribunalul Iași: D. M.

← Grăniţuire. Decizia nr. 59/2015. Curtea de Apel IAŞI		Acţiune în constatare. Decizia nr. 606/2015. Curtea de Apel IAŞI →

Pretenţii. Decizia nr. 64/2015. Curtea de Apel IAŞI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 64/2015. Curtea de Apel IAŞI