Acţiune în constatare. Hotărâre din 02-12-2014, Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 02-12-2014 în dosarul nr. 982/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 982/2014
Ședința publică de la 02 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. G.
Judecător C. P.
Judecător G. P.
Grefier I. P.
S-a luat spre examinare cererea de recurs formulată de către Muntianașu T. prin procurator B. C. împotriva sentinței civile nr. 4082 din 5.12.2013 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, intimat fiind S. R. prin reprezentant legal Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală Regională A Finanțelor Publice Iași, având ca obiect acțiune în constatare.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc la data de 18 noiembrie 2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte din prezenta, și când, având nevoie de timp mai îndelungat pentru deliberare, pronunțarea s-a amânat pentru 25 noiembrie 2014 și pentru astăzi, 2 decembrie 2014.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față:
P. sentința civilă nr. 4082/5 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Iași s-a respins acțiunea, astfel cum a fost restrânsă și precizată, formulată de reclamantul Muntianașu T. – C.N.P._, domiciliat în . Iloaiei, jud. Iași, prin mandatar B. C. domiciliat în Iași, . nr. 3, ., . ,cu domiciliul procedural ales în . Iloaiei, jud. Iași, Șoseaua Europeană nr.1 în contradictoriu cu pârâtul S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul reține următoarele:
P. sentința nr. 1137/28.11.1972 a Tribunalului M. Cluj, reclamantul din cauza de față, Muntianașu T., a fost condamnat la 3 ani și 6 luni închisoare și interzicerea tuturor drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b Cod penal pe o perioadă de 3 ani pentru insubordonare, în temeiul art. 334 alin. II Cod penal combinat cu art. 65 Cod penal. În sarcina inculpatului s-a reținut că inculpatul soldat Muntianașu T. este un element stăpânit de mentalități înapoiate, refractar la ordinea socială. În ziua de 03 octombrie 1972 a fost încorporat și repartizat pentru îndeplinirea serviciului militar la U.M._ A. I.. Pentru a-și perfecta instruirea militară, în ziua de 28 octombrie 1972 i s-a repartizat o armă pe care inculpatul a refuzat să o primească motivând că face parte din secta religioasă „Adventist – reformistă” și că preceptele acestei secte îi interzic să pună mâna pe armă, să depună jurământul militar și să desfășoare vreun fel de activitate în ziua de sâmbătă. S-au făcut nenumărate încercări în unitate pentru a-l convinge pe inculpat să renunțe la astfel de idei greșite. În fața procurorului militar, precum și în fața instanței de judecată inculpatul soldat Muntiananșu T. a declarat că refuză să îndeplinească orice îndatorire militară, pentru că el este adeptul sectei interzise „Adventist – reformistă” și că dogmele acestei secte îi interzic să răspundă obligațiilor cu caracter militar. I s-a atras atenția inculpatului că legea pedepsește sever asemenea fapte, însă și în instanță a declarat că mai bine înțelege să suporte rigorile legii decât să renunțe la ideile sale.
Astfel, după cum rezultă din fișa matricolă penală, reclamantul a fost arestat preventiv la 10.11 1972 și a fost pus în libertate, după ce a executat o parte din pedeapsă, la 05.08.1975 (fila 10 dosar).
Conform art. 1 al Legii nr.221/2009, constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusa printr-o hotărâre judecătoreasca definitiva, pronunțată in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după aceasta dată si care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.
Potrivit art.1 alin.(3) si alin. (4), constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic si condamnarea pronunțată in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penala, daca prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 214/1999 (respectiv exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum si abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politica; susținerea sau aplicarea principiilor democrației si a pluralismului politic; propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale pana la 14 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii fata de aceasta; acțiunea de împotrivire cu arma si răsturnare prin forță a regimului comunist; respectarea drepturilor si libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea si respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale si culturale; înlăturarea masurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnica, de limba ori de religie, de apartenența sau opinie politica, de avere ori de origine sociala).
Caracterul politic al condamnărilor prevăzute la alin. (3) se constata de instanța judecătoreasca.
Legea impune astfel ca instanța să constate, în mod definitiv, că fapta pentru care a avut loc condamnarea a avut drept scop împotrivirea fata de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.
Constituția României din anul 1965, a garantat în art.30 libertatea conștiinței și libertatea cultului religios, dar totodată în art.40 a instituit obligația tuturor cetățenilor țării, de a îndeplini serviciul militar. În acel context, condamnările în temeiul art.334 și art.335 din Codul penal, pentru săvârșirea infracțiunilor de insubordonare sau de neprezentare la încorporare, nu pot fi înțelese ca încălcări ale drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, ori ca negări și nerespectări ale drepturilor civile și politice.
Asemenea condamnări, nu au fost dispuse pe criteriul apartenenței la un anumit cult religios, în speță „Adventiști reformiști”, ci pentru săvârșirea unor fapte strict determinate de norme penale, iar problema libertății de conștiință și de religie în legătură cu obligația de satisfacere a stagiului militar, nu poate fi considerată ca fiind indisolubil legată de regimul politic existent în acea perioadă, deoarece nu are la bază raționamente ce țineau de valorile comuniste, ci de organizarea și legiferarea modului de efectuare a stagiului militar. Rezultă că restrângerea libertății de conștiință, în legătură cu executarea serviciului militar obligatoriu, în fostul regim comunist, nu ținea strict de regimul dictatorial, ci de cadrul instituțional și legal de îndeplinire a unei obligații constituționale, cadru menținut și în perioada post-decembristă, până la reglementarea serviciului militar alternativ și apoi a celui profesionist. Din perspectiva CEDO, prin Hotărârea Comisiei din 14 octombrie 1985 în cauza Johansen contra Norvegiei, s-a decis că dispozițiile art.4 parag.3 lit.b), nu obligă statele contractante să prevadă un serviciu civil de substituție a serviciului militar, pentru cei care nu sunt în măsură să îl satisfacă din motive de conștiință, obligația îndeplinirii lui fiind compatibilă cu exigențele textului Convenției. De asemenea, prin Hotărârea din 9 mai 1984 în cauza A contra Elveției, prin Hotărârea din 12 decembrie 1966, în cauza Grandrath contra Germaniei și prin Hotărârea din 11 octombrie 1984 în cauza N contra Suediei, s-a stabilit că nu constituie o încălcare a art.9 din Convenție, care garantează libertatea de gândire, conștiință și de religie, pronunțarea unei pedepse pentru refuzul executării serviciului militar.
Concluziile instanței au fost fundamentate pe considerentele deciziei nr. XXXII din 13 noiembrie 2009 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, relevantă în cauză, considerente în care s-a arătat că problema de drept care se cere a fi soluționată prin recursul în interesul legii vizează stabilirea naturii infracțiunii de neprezentare la incorporare sau concentrare și a celei de insubordonare, săvârșite din motive de conștiință religioasă, și, pe cale de consecință, a condamnării dispuse pentru aceste infracțiuni prin hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945—22 decembrie 1989, respectiv dacă acestea trebuie privite ca având caracter politic sau dimpotrivă, caracterul lor este de drept comun; prin decizia menționată Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.1 alin. (1) lit. a) din Decretul-lege nr.118/1990, republicată, persoanele condamnate definitiv pentru infracțiunile contra capacității de apărare a țării, prevăzute de art.334 și 354 din Codul penal, săvârșite din motive de conștiință, nu pot beneficia de drepturile acordate pentru persoanele persecutate din motive politice.
Existând identitate de situații-premisă între cea care a stat la baza pronunțării deciziei nr.32/2009 și cea de la care a s-a plecat în promovarea acestei acțiuni, considerentele deciziei nr. 32/2009 se impun în cauză, pentru identitate de raționament juridic. Forța probantă a unei astfel de motivări, deși nu este cea prevăzuta de art. 329 Cod procedura civila, în sensul că are caracter obligatoriu pentru cauzele identice viitoare, este totuși suficientă în a tranșa asupra caracterului politic al condamnării.
P. urmare, tribunalul a notat că în speță nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.1 alin. (4) și de art.4 alin. (1) din Legea nr.221/2009, pentru a se putea constata caracterul politic al condamnării dispusă pentru o infracțiune de drept comun, contra capacității de apărare a țării, astfel încât să i se poată acorda reclamantului daunele morale solicitate, motiv pentru care a respins acțiunea, astfel cum a fost precizată și restrânsă.
Reclamantul Muntianașu T. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 4082/2013 a Tribunalului Iași și a invocat incidența dispozițiilor art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
În motivarea cererii, recurentul susține că instanța de fond a interpretat Hotărârea Comisiei din 14 octombrie 1985 în cauza Johanseu contra Norvegia ca un drept al statului român de a folosi detenția în locul serviciului militar.
Mai susține recurentul că nu este incidentă în cauză Hotărârea din 9 mai 1984 în cauza A contra Elveției, Hotărârea din 12 decembrie 1966 în cauza Grandrath contra Germaniei și Hotărârea din 11 octombrie 1984în cauza N contra Suediei deoarece nu a refuzat executarea serviciului militar obligatoriu, ci a refuzat să tragă cu arma.
S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, activitatea recurentului neîncadrându-se în condamnările cu caracter politic enumerate în Legea nr. 221/2009.
Recursul este nefondat.
Fără a mai relua situația de fapt, pe larg descrisă de instanța de fond, Curtea reține că recurentul a fost condamnat, prin sentința penală nr. 1137/1972 a Tribunalului M. Cluj la pedeapsa de 3 ani cu închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 334 alin.2 Cod penal.
Legea nr. 221/2009 enumeră condamnările cu caracter politic, cu referire la art. 1 alin.2 lit.a) pentru cele prevăzute de Codul penal din 1936, respectiv în 1948 cu modificările și completările ulterioare.
La alin.1 al aceluiași articol sunt definite condamnările cu caracter politic ca fiind cele constatate printr-o hotărâre judecătorească definitivă pronunțată în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.
Raportat la speța din prezenta cauză, recurentul a fost condamnat, printr-o hotărâre definitivă, pentru o infracțiune din Codul penal, dar care nu se regăsește enumerat la art. 1 alin.2 lit. a din Legea nr. 221/2009, astfel că, în mod legal, instanța de fond a apreciat asupra scopului faptei săvârșite de către recurent la acel moment folosindu-se de jurisprudența CEDO.
Curtea reține că jurisprudența CEDO la care a făcut referire instanța de fond, dar și recurentul prin criticile formulate, a fost invocată de Înalta Curte de Casație și Justiție în considerentele deciziei nr. 32/2009 atunci când a admis recursul în interesul legii și a interpretat dispozițiile art. 1 alin.1 din Decretul lege nr. 119/1990 republicat în sensul că: Persoanele condamnate definitiv pentru infracțiunile contra capacității de apărare a țării, prevăzute de art. 334 și 354 Cod penal, săvârșite din motive de conștiință, nu pot beneficia de drepturile acordate persoanei persecutate din motive politice.
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că fapta ce constituie obiectul infracțiunii prevăzute de art. 334 Cod penal nu a avut ca scop al încriminării rațiuni politice specifice orânduirii comuniste, astfel că nu se poate pune problema unei infracțiuni politice, iar condamnarea nu are caracter politic.
Având în vedere că Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat asupra caracterului de drept comun a infracțiunilor prevăzute de art. 334 Cod penal, în mod corect tribunalul a constatat că recurentului nu-i sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 221/2009.
În consecință, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea v respinge recursul și va menține sentința recurată ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către recurentul Muntianașu T. împotriva sentinței civile nr. 4082/5 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 02 decembrie 2014.
Președinte, E. G. | Judecător, C. P. | Judecător, G. P. |
Grefier, I. P. |
Red. P.C.
Tehnored. P.I.
2 ex. – 19.12.2014.
Tribunalul Iași – C. A. M.
| ← Anulare act. Decizia nr. 212/2014. Curtea de Apel IAŞI | Acordare daune interese. art 580 ind.3 alin.2 CPC. Sentința nr.... → |
|---|
