Pretenţii. Sentința nr. 814/2014. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 814/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 19-12-2014 în dosarul nr. 359/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 359/2014
Ședința publică de la 19 Decembrie 2014
Completul compus din:
Președinte: CLAUDIA-ANTOANELA SUSANU
Judecător: A. G.
Grefier: D. G.
S-a luat în examinare cererea de apel civil formulată de I. D. împotriva sentinței civile nr. 814/2014 din 06 martie 2014 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția I civilă în contradictoriu cu intimații S. R. prin M. Finanțelor P. reprezentat de Direcția G. R. a Finanțelor P. Iași, și reprezentantul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că în termenul de amânare a pronunțării cauzei au fost depuse la dosar concluzii scrise din partea apelantului I. D..
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 15 decembrie 2014, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și față de cererea de amânare a pronunțării cauzei formulată de apărătorul apelantului, pentru a depune la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea cauzei la data de astăzi, când:
După deliberare,
C. DE A.
Asupra apelului civil de față, reține următoarele:
P. sentința civilă nr. 814/2014 din 06 martie 2014 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția I civilă a fost respinsă cererea formulată de I. D. în contradictoriu cu paratul S. R., prin M. Finantelor P., prin D.G.R.F.P. IASI.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
În fapt, reclamantul I. D., la data de 14.05.2009, a fost condamnat de Tribunalul Iași în dosarul 9396/2003 la o pedeapsă de 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Sentința de condamnare a fost atacată cu apel, cale de atac ce a fost admisă de C. de A. Iași, prin decizia 121, la data de 23.06.2011 în sensul că s-a pronunțat o decizie de achitare a reclamantului. Decizia pronuntata de C. de A. Iași a fost menținuta de Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin respingerea recursului.
Tribunalul a notat ca situațiile în care persoana vătămată are dreptul la repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârșite în procese penale sunt stabilite de Codul de procedură penală, de art. 504 C. proc. pen., prin această dispoziție excluzându-se implicit orice altă posibilitate a persoanei vătămate de a solicita în orice mod și sub orice alt temei legal acoperirea unui prejudiciu de această natură. S. R. nu răspunde patrimonial decât pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare.
Cu privire la antrenarea răspunderii civile a Statului R. în temeiul art. 504 C. proc. pen., se constata că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de norma specială, întrucât, pentru a exista o eroare judiciară în sensul legii, este necesar ca persoana să fi fost condamnată definitiv și, ulterior, în rejudecare să se pronunțe o hotărâre definitivă de achitare, condiție care, în speță, nu este îndeplinită.
De asemenea, nici din perspectiva alineatului 2 al articolului, care prevede că are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal, nu se poate reține faptul că reclamantul ar putea avea dreptul la o dezdăunare pentru prejudiciul suferit.
Reglementarea legală ce stabilește în ce constau erorile judiciare pentru care poate fi angajată răspunderea statului este art. 504 C. proc. pen., raportat la art. 52 alin. (3) din Constituția României, care statuează că statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.
Tribunalul a constatat ca potrivit dispozițiilor art. 504 ș.u. Cod procedură penală, numai persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare, precum și în cazul în care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.
Ori în cauza de față reclamantul nu a fost condamnat definitiv și nu a făcut dovada că i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.
Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prev. de art. 10 alin. 1 lit. j Cod procedură penală ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prev. de art. 10 alin. 1 lit. j Cod procedură penală.
Cerința esențială este îndeplinirea oricăreia din condițiile expuse anterior, ori din înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu rezultă că ar fi îndeplinită vreuna din condițiile enumerate limitativ de prevederea legală.
In plus, Tribunalul a notat ca în mod constant s-a statuat în jurisprudența în materie că actele procedurale săvârșite de organele de urmărire penală nu pot fi incluse în categoria „erorilor judiciare”, pe toată perioada cercetării penale reclamantul beneficiind de prezumția de nevinovăție care, în speță, s-a și concretizat prin dispozițiile hotărârii definitive pronunțată de C. de A. Iași - decizia 121/23.06.2011, prin care s-a dispus achitarea reclamantului pentru fapta în legătură cu care s-a dispus trimiterea în judecată.
F. de considerentele anterior expuse, Tribunalul a respins cererea formulata de reclamant, ca fiind neîntemeiata.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul I. D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii de apel, se arată că în mod nelegal instanța de fond a respins acțiunea motivat de neîncadrarea in condițiile impuse de art. 504 C. p. p., practic respingând acțiunea motivat exclusiv de încadrarea in drept a acțiunii, fara sa analizeze obiectul acțiunii, situația faptica si probele administrate.
Astfel, instanța s-a limitat la a analiza formal, din punct de vedere al temeiului de drept, încadrarea situației de fond în aceste prevederi legale si a constatat ca aceste prevederi legale invocate de reclamant nu sunt aplicabile situației de fapt.
Apelantul învederează că instanța de fond nu a analizat fondul cauzei si nu a pus în discuția părților, pe parcursul procesului, excepția de inadmisibilitate ori recalificarea acțiunii sau schimbarea temeiului juridic, ci - in final, dupa concluziile de fond - se pronunța pe neaplicabilitatea art. 504 raportat la situația de fapt prezentata.
El apreciază ca instanța a procedat la încălcarea prevederilor Codului de procedura civila art. 129 coroborat cu art. 83 care indica:
„Cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicații oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare.
Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice si legale. Dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanța va dispune ca părțile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuția părților necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părțile se împotrivesc.
În toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății”.
Apelantul susține că instanța de fond nu a analizat obiectul acțiunii, așa cum a fost investita.
Obiectul acțiunii este în fapt solicitarea de obligare a paraților la plata de daune materiale si morale pentru faptele indicate in cadrul acțiunii, adică pentru suferințele legate de o cercetare si o judecata care s-a dovedit a fi nelegala si neîntemeiata.
Indiferent daca această nelegalitate este rezultatul unei erori judiciare sau nu, consideră că s-a probat fondul cauzei si a probat atât daunele materiale produse de aceasta cercetare si judecata abuziva cat si daunele morale, suferința produsa.
Daca aceasta se încadreaza sau nu in art. 504 C. p. p. sau putea fi încadrata în alt temei juridic, cum ar fi fost art. 998 - 999 vechiul cod civil sau 1349 NCC, acest aspect instanța era obligata sa îl analizeze.
Însă, instanța nu a analizat deloc obiectul acțiunii, ci doar raportarea la un temei juridic.
În opinia apelantului, instanța daca observă, pe baza susținerilor părților, că în cauză ar fi deopotrivă incidente mai multe texte legale, avea obligația de a pune în discuție această problemă și de a cere reclamantului (ori ambelor părți) să-și precizeze temeiul juridic al acțiunii, fără a putea să îl impună.
Apelantul pretinde că în acest sens vine si literatura juridica, care indica:
„Nu este obligatoriu ca reclamantul sa indice chiar textele de lege pe care se întemeiază pretenția sa, deoarece judecătorul va face el încadrarea juridica, având la dispoziție obiectul si motivele de fapt.
In multe cazuri, pentru calificarea juridica a cererii ajunge o simpla expunere clara si ordonata a faptelor”.
„Este suficient ca reclamantul sa arate temeiul pretenției sale (cum ar fi uzucapiunea, contractul de locatiune, s. a.) fara a indica si textul de drept substanțial corespunzător”. (V. M. C., G. B., D. procesual civil Ed. All B., București. 2003. pag. 190.)
In aceste condiții, apreciază ca instanța a analizat netemeinic si nelegal cererea dedusa judecații și consideră că a probat condițiile de admitere a recursului, impunându-se casarea sentinței si trimiterea cauzei pe fond in vederea analizării probelor. Daca instanța de fond va considera necesar, se va pune in discuție un alt temei juridic al acțiunii, raportat la obiectul cererii deduse judecații.
Formulând întâmpinare, intimatul S. R., prin M. Finanțelor P. reprezentat de D.G.R.F.P. Iași, arată că este temeinica si legala sentința Tribunalului Iasi.
Învederează că acțiunea formulata de I. D. are ca obiect pretenții - daune materiale și morale, temeiul de drept arătat în susținerea acesteia fiind foarte bine precizat si anume dispozițiile art. 504 CPP si urm, art. 52 alin. (3) din Constituție.
Răspunderea pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare este reglementată principial în art. 52 alin. (3) din Constituția României, unde se prevede: „S. răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condițiile legii și nu înlătură răspunderea magistraților care și-au exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență”.
Textul constituțional este dezvoltat în Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor; astfel, în cele opt alineate ale art. 96 al acestei legi sunt cuprinse dispozițiile aplicabile răspunderii statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare în general precum și unele reguli care se aplică exclusiv în cazul erorilor judiciare săvârșite în alte procese decât cele penale. In ce privește cazurile în care persoana vătămată are dreptul la repararea prejudiciului cauzat prin erori judiciare săvârșite în procese penale, art. 96 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 prevede ca sunt stabilite de Codul de procedură penală; așadar prevederile Legii nr. 303/2004 sunt completate cu reglementările art. 504 - 506 Cod pr. penală.
Potrivit art. 504 (1) C. p. p.: „Persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare. (2) Are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal. (3) Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanță a procuroridui de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art 10 alin. 1 lit. j) ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j). (4) Are drept la repararea pagubei suferite și persoana care a fost privată de libertate după ce a intervenit prescripția, amnistia sau dezincriminarea faptei”.
Dispozițiile legale arătate stabilesc in mod clar cazurile care dau dreptul la reparație:
•eroarea judiciara, cu îndeplinirea următoarelor condiții: pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare urmata de rejudecarea cauzei in care s-a pronunțat o hotărâre definitiva de achitare.
•privarea nelegala de libertate, care trebuie sa fie stabilita, dupa caz, prin: de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j) ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j).
Intimatul învederează că în mod corect instanța de fond a constatat ca, în situația apelantului, nu se face dovada existentei unei hotărâri definitive de achitare a instanței de judecata prin care sa se fi constatat eroarea judiciara si, mai mult, nu se probează nici privarea sau restrângerea de libertate in mod nelegal, condiții esențiale in promovarea unei acțiuni in repararea pagubei, prevăzuta de art. 504 Cod procedura penala.
Acest text de lege constituie o dispoziție speciala privind răspunderea statului pentru prejudiciile cauzate de erori judiciare, astfel încât invocarea ca temei legal al răspunderii statului a dispozițiilor art. 504 C. pr. pen. presupune dovedirea condițiilor reglementate in mod expres de norma juridica. Aceasta reglementează nu numai limitele, dar si condițiile răspunderii patrimoniale a statului, precum si cazurile in care statul este exonerat de aceasta răspundere.
Analizând înscrisurile depuse la dosarul de fond, cu precizarea ca reclamantul nu a depus hotărârile penale invocate prin acțiunea introductiva de instanța, ceea ce considera ca este total neprocedural, solicită sa se constate ca starea de fapt invocata de reclamant nu se încadrează în dispoz. art. 504.
Decizia penala nr. 121/23.06.2011 a Curții de A. Iasi prin care recurentul a fost achitat nu se circumscrie dispozițiilor art. l din 504 C. pr. pen., nefiind pronunțata ca urmare a unei rejudecări ulterior condamnării definitive, deoarece sentința penala a Judecătoriei Iasi in dosarul nr. 9396/2003 nu fusese definitiva, fiind atacata cu apel, cale de atac ce s-a soluționat prin decizia menționata. Hotărârea de condamnare data in prima instanța, urmata de alta de achitare ca urmare a exercitării cailor de atac nu poate constitui temei al solicitării reparațiilor de către stat deoarece, potrivit sistemului actual, prima hotărâre, in principiu nefiind definitiva, nu este nici executorie, existenta mai multor grade de jurisdicție oferind posibilitatea efectuării ulterior a controlului jurisdicțional.
Intimatul învederează că greșit reclamă apelantul faptul ca instanța de fond ar fi trebuit sa analizeze daca acțiunea lui se încadrează sau nu în dispozițiile art. 504 CPP sau putea fi încadrata conform altui temei juridic, cum ar fi fost art. 998 - 999 Cod civil sau 1349 Noul Cod Civil. Apreciază ca nu acesta este rolul magistratului, de a încadra cererile de chemare in judecata funcție de cum profita reclamantului. Cererea de chemare in judecata din prezenta cauza a fost foarte clar redactata si argumentata, indicându-se exact temeiurile de drept pe baza cărora au fost întemeiate pretențiile reclamantului. Arată că reclamantul a fost reprezentat de apărătorul ales, începând cu etapa conceperii si redactării acțiunii si pana la formularea concluziilor in fata instanței de fond.
În mod evident, în opinia intimatului, Tribunalul Iași, pentru a se pronunța asupra temeiniciei pretențiilor formulate a trebuit sa analizeze daca situația de fapt in care se afla reclamantului răspunde condițiilor expres prevăzute de dispozițiile art. 504 CPP. Chiar daca, aparent, la o simpla lectura a cererii de chemare in judecata acțiunea ar fi putut fi încadrata pe temeiul art. 504 CPP, analizând ulterior probatoriul administrat in cauza, instanța a putut constata faptul ca aceasta nu poate fi admisibila raportat la temeiurile de drept invocate.
Susține intimatul că nu se poate pretinde ca instanța de fond era obligata sa dispună recalificarea obiectului acțiunii, astfel cum fusese formulat de inițiatorul litigiului, transformând o acțiune în pretentii - daune materiale si morale . răspundere delictuala.
Arată că, oricum, o cerere de chemare in judecata a Statului R. pentru a răspunde pentru prejudiciile cauzate unui inculpat într-un proces penal ar fi fost inadmisibila, având in vedere Decizia nr. 6976/09.12.2004 a ICCJ, conform căreia statul răspunde pentru prejudiciile cauzate unui inculpat într-un proces penal numai în temeiul și în situațiile prevăzute de art. 504 și urm. din Codul de procedură penală, iar nu în temeiul art. 998 - 999 din Codul civil (in prezent art. 1357 - 1371 C. civil), precum și pentru alte situații neprevăzute în textul citat din Codul de procedură penală. In același sens, prin decizia nr. 422/17.01.2006 instanța supremă a statuat că dispozițiile art. 998 - 999 Cod civil privind răspunderea civilă delictuală nu pot constitui temei pentru antrenarea răspunderii statului pentru erorile judiciare.
Reglementarea legală ce stabilește în ce constau erorile judiciare pentru care poate fi angajată răspunderea statului este in prezent art. 538 s. u. (anterior art. 504 s. u.) Cod procedură penală, raportat la art. 52 alin. 3 din Constituția României, care statuează că statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.
Răspunderea statului este o răspundere obiectiva si directă, limitată însă la prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale si nu una subiectiva, bazata pe o culpa in supraveghere a statului.
De asemenea, dispozițiile art. 504 s. u. Cod pr. penală nu constituie o aplicare a principiilor consacrate de Codul civil, această interpretare putând conduce la ideea că S., prin M. Finanțelor P., are o răspundere nelimitată și necondiționată, situație în care normele legale care reglementează răspunderea statului în alte domenii nu se mai justifică din moment ce principiile consacrate de Codul civil sunt general aplicabile.
Din interpretarea normelor legale rezultă că legiuitorul a reglementat răspunderea statului numai în temeiul art. 504 s. u. (in prezent art. 538 s. u.) Cod procedură penală și numai în cazurile în care se înlătură răspunderea penală în cadrul unui proces penal.
Analizând cererea de chemare in judecata atât sub aspectul formei sale cat si a conținutului, sub aspectul pretențiilor reclamantului, a temeiurilor de drept invocate, în opinia intimatului ne găsim in mod indubitabil in fata unei acțiuni în pretentii - daune, reglementata de dispozițiile art. 504 s. u. Cod procedura penala, instanța de fond respingand-o in mod temeinic si legal, având in vedere situația de fapt a reclamantului, astfel cum a fost ea prezentata si probata, acesta nefiind condamnat definitiv si fata de care nu s-a dispus restrângerea libertății in mod nelegal.
Examinând actele și lucrările dosarului, conform art. 295 alineat (1) Cod procedură civilă, curtea constată că apelul este nefondat, în condițiile în care tribunalul a stabilit corect situația de fapt, care are pe deplin corespondent în probele administrate și a aplicat judicios dispozițiile legale relevante.
C. reține că tribunalul a fost învestit cu o acțiune întemeiată pe prevederile art. 504 Cod procedură penală și art. 52 alineat (3) din Constituție.
Cererea de chemare în judecată a fost redactată și semnată de avocat. În această situație și față de principiul disponibilității, care guvernează procesul civil, nu se poate imputa primei instanțe lipsa de rol activ în ce privește calificarea juridică a acțiunii, articolul 129 alineat (6) nefiind încălcat. Contrar celor susținute de apelant, tribunalul a examinat obiectul acțiunii și s-a pronunțat asupra acestuia.
Instanța de apel notează că este judicioasă concluzia tribunalului, potrivit cu care condițiile de la art. 504 Cod procedură penală nu sunt îndeplinite în ce îl privește pe reclamant, în cazul căruia nu s-a comis o eroare judiciară.
Susținerea apelantului, că instanța ar fi trebuit să examineze cauza și din perspectiva răspunderii civile delictuale (potrivit vechiului ori noului Cod civil) nu poate fi primită, în condițiile în care este de principiu că răspunderea patrimonială a statului pentru erori judiciare nu se antrenează decât în condițiile arătate de art. 52 din Constituție, dezvoltate de art. 504 evocat.
Raportat considerentelor expuse și în aplicarea art. 296 teza I Cod procedură civilă curtea va respinge apelul și va păstra sentința tribunalului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de reclamantul I. D. împotriva sentinței civile nr. 814/2014 din 06 martie 2014, pronunțată de Tribunalul Iași, Secția I civilă, hotărâre pe care o păstrează.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi, 19 Decembrie 2014.
Președinte, Judecător,
S. C. AntoanelaGhideanu A.
Grefier,
G. D.
Red. și tehnored. G.A.
Tehnoredactat
G.D.
2 ex./08.10.2015
Tribunalul Iași: P. E. C.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 815/2014. Curtea de Apel... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 3796/2014. Curtea... → |
|---|
