Contestaţie la executare. Decizia nr. 815/2014. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 815/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 04-11-2014 în dosarul nr. 815/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 815/2014
Ședința publică de la 04 Noiembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE G. P.
Judecător E. G.
Judecător C. P.
Grefier A.-M. P.
Pe rol se află judecarea cererii de recurs formulată de recurentul D. A. în contradictoriu cu intimații S.C P. B. R. S.A, B. G. A. și P. F., împotriva deciziei nr. 228/A/12 martie 2014 pronunțată de Tribunalul Iași, în dosarul având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 21.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie civilă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la 28.10.2014, când, pentru același motiv, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât:
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin sentința civilă nr. 505/05 iunie 2013 pronunțată de Judecătoria Huși s-a admis cererea formulată de D. A. în contradictoriu cu intimații S.C. P. B. S.A., B.E.J. G. A. și debitorul P. F., având ca obiect contestație la executare.
S-au anulat formele de executare efectuate în dosarul execuțional nr.164/2012 al B. G. A. din Huși, inclusiv somația nr.164/13.08.2012 și procesul-verbal privind cheltuielile nr.164/13.08.2012.
S-a anulat încheierea de încuviințare pronunțată în camera de consiliu la data de 01.08.2012 de Judecătoria Huși în dosarul civil nr._ .
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă a fost obligată intimata . să achite contestatorului suma de 796 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria Huși reține următoarele:
Potrivit art. 399 Cod procedură civilă din 1865 (aplicabil în speță) împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.
În situația de față contestatorul D. A. a solicitat pe calea contestației formulate, anularea tuturor formelor de executare pornite ce fac obiectul dosarului de executare nr. 164/2012 al B. G. A., implicit și împotriva somației nr. 164/2012.
Prin încheierea din camera de consiliu din 01.08.2012 pronunțată de Judecătoria Huși în dosarul_, s-a dispus încuviințarea executării silite a contractului de credit nr. 7302 din 30.03.2009 încheiat între . și debitorul P. F..
De asemenea instanța a dispus ca executarea să se facă în mun. Huși, la adresa indicată în dispozitivul încheierii, care așa cum a arătat contestatorul este domiciliul său și nu cel al debitorului din contract (P. F. locuind în jud. Călărași).
Cu toate că a fost citat în cadrul contestației, debitorul P. nu s-a prezentat în instanță, astfel că nu s-a putut afla poziția acestuia.
Instanța, din dosarul nr._, reține că cererea creditoarei P. B. SA. a fost îndreptată împotriva debitorului din contractul de credit, solicitând B. G. A. să se dispună încuviințarea executării silite a contractului de credit împotriva împrumutatului care este altul decât persoana contestatorului din cauza de față.
În cazul procedurii executării silite, în analiza propriei competențe, pentru determinarea locului în care se va face executarea, instanța are mai multe criterii la care să se raporteze, cum ar fi formele de executare - directă sau indirectă, pe care executorul judecătoresc le are în vedere la momentul sesizării instanței sau natura obligației (a da, a face sau a nu face) stabilită prin titlu executoriu.
Înalta Curte a statuat că principiul disponibilității nu poate opera în materia determinării competenței instanței de executare, care se face după criterii legale și nu după opțiunea discreționară a părții, creditorul neputând alege competența după criterii pur subiective care ar conduce la înlocuirea normelor de competență cu opțiunea părții (Decizia nr. 1179 din 22 februarie 2012 pronunțată în recurs de Secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție având ca obiect încuviințarea executării silite în baza unui contract de credit). Potrivit art.120 din O.U.G nr. 99/2006 „Contractele de credit sunt titluri executorii”.
Potrivit dispozițiilor art. 373 alin.1 și 2 Cod de procedură civilă, competentă este instanța de la domiciliul debitorului unde se prezuma că se afla și averea acestuia, adică una din judecătoriile din județul Călărași, care are arondat satul Curcani, unde domiciliază debitorul P. F..
Teoretic, în soluționarea unei cereri de încuviințare executare silită, instanța trebuie să verifice caracterul cert, lichid și exigibil al creanței, precum și calitatea părților. Fiind îndeplinite aceste condiții, instanța încuviințează executarea silită, fara a încerca sa verifice, într-o procedură necontencioasă, aspecte care privesc validitatea contractului de credit.
Cu toate acestea, instanța, în mod eronat și cu încălcarea regulilor de competență a admis cererea de încuviințare la Huși, în condițiile în care debitorul obligației contractuale are domiciliul în jud. Călărași.
Mai mult, s-a dispus în mod lapidar și fără să se motiveze, ca executarea silită să se desfășoare la o adresă din Huși, fără a se specifica în încheiere, în ce constă executarea.
În aceste condiții, executorul judecătoresc, a emis somația adresată debitorului P. F., pentru adresa din Huși, unde domiciliază contestatorul care are calitatea de terț față de contractul de credit ce fusese încuviințat spre executare silită.
Somația este lovită de nulitate întrucât ea nu a fost comunicată debitorului obligației, așa cum prevede legea.
Intimata a arătat în cadrul contestației la executare că solicitarea sa a fost făcută la Huși, având în vedere că autoturismul asupra căruia a fost constituită garanția reală mobiliară conform contractului de credit (art.10.1), a fost descoperit în Huși, acolo unde locuiește contestatorul.
Ori, așa cum a arătat, contestatorul a achiziționat autoturismul marca Skoda în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit, încheiat la București, la 3.04.2009. Vânzătorul este un anume G. L., cartea de identitate a vehiculului atestându-l pe acesta ca fiind primul său detentor. De asemenea, primul număr de înmatriculare a fost_ .
Intimata a susținut faptul că acest autoturism corespunde cu cel care formează obiectul contractului de credit din 20.03.2009, deoarece prezintă aceeași . șasiu, însă nu a prezentat nici un înscris (certificat de înmatriculare sau cartea de identitate a vehiculului) pentru a putea stabili acest aspect, în condițiile în care contestatorul a prezentat cartea de identitate și rezultă că primul proprietar înscris este G. L..
Executarea garanțiilor reale mobiliare, este o procedură reglementată de lege pentru valorificarea bunurilor afectate garanțiilor destinate să asigure îndeplinirea unei obligații civile sau comerciale născute din orice contract încheiat între persoane fizice sau juridice.
Garanția reală mobiliară constituie un drept real, ce are ca scop garantarea îndeplinirii oricărei obligații, prin afectarea unui bun, precum și a produselor acestuia. Această garanție se poate constitui cu sau fără deposedarea celui ce constituie garanția de bunul afectat garanției; ea privește orice tip de obligație de a da, a face sau a nu face, inclusiv obligații prezente sau viitoare, sub condiție sau nu, divizibile sau indivizibile, determinate sau determinabile, conferind creditorului garantat dreptul de a-și satisface creanța cu bunul afectat garanției înaintea oricărui creditor negarantat și înaintea altor creditori ale căror garanții reale sau drepturi asupra bunului afectat au un grad de prioritate inferior.
În cazul neîndeplinirii obligației garantate, creditorul va putea să aleagă între: a) inițierea procedurii de executare prevăzută de Codul de procedură civilă; b) executarea garanției reale în condițiile prevăzute prin Titlul VI al Legii nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice.
Potrivit Legii nr. 99/1999, pentru a-și satisface creanța cu bunul afectat garanției, creditorul are două posibilități:
a) să ia în posesie, în mod pașnic, bunul afectat garanției sau produsele rezultate din valorificarea acestuia, precum și titlurile și înscrisurile care constată dreptul de proprietate al debitorului asupra bunului, fără a fi necesară vreo autorizație sau notificare prealabilă și fără a plăti taxe sau vreun tarif. Pentru a proceda astfel, contractul de garanție va trebui să includă formula prevăzută de lege. Până la vânzarea bunului de către creditor, debitorul poate plăti totalitatea sumei datorate, cu cheltuielile rezonabile făcute pentru luarea în posesie și vânzarea bunului, stingând astfel datoria. Creditorul este obligat să accepte plata;
b) dacă nu este posibilă luarea în posesie a bunului, creditorul poate, prin intermediul executorului judecătoresc sau, după caz, al executorului bancar ori cu sprijinul oricărui alt organ de executare, să intre în posesia bunului, în vederea scoaterii lui la vânzare; în acest sens, în termen de 48 de ore de la primirea cererii organul de executare se va deplasa la locul unde se află bunul afectat garanției, va intra în posesia acestuia și îl va preda imediat creditorului, întocmind proces-verbal. Creditorul va avansa cheltuielile și va suporta riscurile legate de transportarea și depozitarea bunurilor în cauză.
Art. 63 din Legea nr. 99/1999 prevede că: (1) In cazul in care debitorul nu își îndeplinește obligația, creditorul are dreptul de a-si satisface creanța cu bunul afectat garanției. In acest scop creditorul are dreptul sa ia in posesie, in mod pașnic, bunul afectat garanției sau produsele rezultate din valorificarea acestuia, precum si titlurile si înscrisurile care consta dreptul de proprietate al debitorului asupra bunului, fara a fi necesara vreo autorizație sau notificare prealabila si fara a plăti taxe sau vreun tarif. (2) In exercitarea dreptului de a lua in posesie bunul creditorul nu poate tulbura ordinea publica, nici nu poate face uz de forța fizica sau de orice alt tip de intimidare asupra persoanei debitorului ori sa recurgă la orice alt mijloc de a-l constrânge pe debitor în momentul luării în posesie.
Art. 67 din Legea nr. 99/1999 prevede că: Daca nu este posibila luarea in posesie a unui bun afectat garanției in forma pașnica, creditorul garantat poate, prin intermediul executorului judecătoresc sau, după caz, al executorului bancar ori cu sprijinul oricărui alt organ de executare, să intre în posesia bunului. Cererea creditorului va fi însoțită de o copie certificată de pe înscriere la arhiva, o copie de pe contractul de garanție si de o descriere a bunului ce urmează a fi luat in posesie. La solicitarea organului de executare organele de politie sunt obligate sa acorde tot sprijinul pentru luarea în posesie a bunului.
Așadar, în mod greșit s-a dispus de către executorul judecătoresc emiterea somației către debitor, câtă vreme bunul se afla la contestator, iar executarea a fost pornită împotriva debitorului, potrivit încheierii de încuviințare.
Față de considerentele în fapt și în drept, instanța a admis contestația formulată de D. A..
Creditorul P. B. România a declarat apel împotriva sentinței civile nr. 505/05 iunie 2013 a Judecătoriei Huși, apel admis prin decizia nr. 288/A/12 martie 2014 a Tribunalului V.. S-a schimbat în parte sentința Judecătoriei Huși în sensul respingerii contestației la executare formulată de D. A. în contradictoriu cu intimații . și cu P. F. având ca obiect anularea încheierii de încuviințare executare din 01.08.2012 a Judecătoriei Huși. S-au păstrat celelalte dispoziții care nu sunt contrare prezentei decizii. S-a respins cererea intimatului D. A. de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul V. a reținut următoarele:
Primul motiv cu privire la necompetenta teritorială a instanței care a încuviințat executarea silită este întemeiat.
Judecătoria Huși a încuviințat executarea silita in baza unei interpretări eronate a regulilor privind competenta. Astfel, instanța din dosarul nr._ a reținut că cererea creditoarei S.C. P. B. România S.A. a fost îndreptată împotriva debitorului din contractul de credit, solicitând B. G. A. să dispună încuviințarea executării silite a contractului de credit împotriva împrumutatului P. F., debitorul inițial.
Potrivit dispozițiilor art. 373 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă, competentă in cazul executării silite este instanța de la domiciliul debitorului sau instanța unde se află bunurile, in cazul urmăririi acestora.
În cauză, cererea de executare silită formulată de Porche B. România SA a fost împotriva debitorului P. F., care are domiciliul in localitatea Curcani, județul Călărasi, pentru predarea vehiculului care face obiectul unui contract de garanție mobiliară încheiată potrivit Titlului VI din Legea nr. 99/2006. În cerere se arată că executarea silită se solicită la adresa din H., care ulterior s-a stabilit a fi a intimatului D. A..
Temeiul in drept al cererii de executare silită a fost art. 67 din Titlul VI al Legii nr. 99/2006.
Întrucât bunul fată de care se solicită executarea silită prin modalitatea predării, se afla in Huși, rezultă că potrivit art. 373 alin 1 si 2 Cod procedură civilă, încuviințarea executării silite se poate dispune si de instanța unde se face executarea, în cauză Judecătoria H..
In consecință in mod corect a fost încuviințată executarea silită pentru creditoare împotriva lui F. P..
Al doilea motiv de apel cu privire la eroarea materială cuprinsă in somație, in sensul că de fapt destinatarul somației este intimatul-terț D. A. nu poate fi reținut.
Somația emisă in baza art. 411 coroborat cu art. 575 Cod procedură civilă (care reprezintă temeiul în drept pentru predarea bunului mobil) a fost emisă pe numele debitorului P. F., cu indicarea domiciliului din H., care aparține deținătorului bunului, D. A..
Această eroare materială invocată de apelată nu a fost îndreptată, deși executorul judecătoresc are posibilitatea de a o realiza potrivit art. 57 din Legea nr. 188/2000.
Somația este lovită de nulitate întrucât ea a fost comunicată debitorului obligației si nu cuprinde domiciliul debitorului, mențiune prevăzută potrivit art. 387 pct. 3 coroborat cu art. 391 sub sancțiunea nulității exprese, fără a fi necesară probarea vreunei vătămări.
Al treilea motiv de apel cu privire la faptul că apelanta are un drept de garanție reală mobiliară înscris in arhiva de garanții, înainte ca D. A. să fi dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului este întemeiat.
Apelanta a încheiat cu debitorul P. F. contractul de credit nr. 7302/20.03.2009, având ca obiect contractarea unui credit in valoare de 13.745,14 euro, în scopul achiziționării unui autovehicul marca Skoda O. Trend TDI 105 CP, . TMBCS21Z48C010296.
Potrivit dispozițiilor art. 10 din contractul de credit nr. 7302/20.03.2009 si in lumina prevederilor art. 13 si următoarele din Legea nr. 99/1999 titlul VI - Regimul juridic al garanțiilor mobiliare, împrumutatul a constituit in favoarea apelantei o garanție reala mobiliara asupra autovehiculului, dreptul societății asupra autovehiculului fiind înscris in arhiva electronică de garanții mobiliare prin avizul nr. 2009-_-ZBR din data de 24.03.2009.
Din certificatul de înmatriculare al vehiculului rezultă că acesta ar fi fost înmatriculat pe numele G. L., la data de 31 03 2009, de la care ulterior debitorul a cumpărat vehiculul, prin contractul din 3.04.2009. Data la care a fost emis certificatul este ulterioară înscrierii in arhiva electronică a garanției reale mobiliare care conferă un rang de prioritate, potrivit art. 28 din Legea nr. 99/1999.
Chiar fată de acest drept de prioritate al apelantei somația trebuie să fi anulată si fată de împrejurarea că in cauză s-a procedat la executarea silită potrivit Codului de procedură civilă, deși in cererea de executare se solicită executarea potrivit procedurii din Legea nr. 99/1999, art 667 si următoarele.
Potrivit art. 62 din Legea nr. 99/1999 în cazul neîndeplinirii obligației garantate, creditorul va putea să aleagă între: a) inițierea procedurii de executare prevăzută de Codul de procedură civilă; b) executarea garanției reale în condițiile prevăzute prin Titlul VI al Legii nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice.
În cauză creditoarea a solicitat predarea vehiculului potrivit art. 67 din această lege, iar executorul a urmat executarea silită prin predarea bunurilor, art. 575 si urm.
În consecință actul de executare – somația este lovită de nulitate pentru necomunicarea către debitor, pentru neindicarea domiciliului debitorului si pentru neurmarea procedurii din Legea nr. 99/1999.
În temeiul art. 296 Cod procedură civilă, tribunalul a admis apelul si a schimbat în parte sentința in sensul că a respins contestația la executare având ca obiect anularea încheierii de încuviințare executare din 01.08.2012 a Judecătoriei Huși si a păstrat celelalte dispoziții care nu erau contrare deciziei.
Cererea de cheltuieli de judecată a apelantei a fot respinsă pentru că taxa judiciară de timbru aferentă apelului poate fi restituită potrivit art. 23 lit. e din Legea 146/1997, aplicabilă, fată de data înregistrării apelului.
Cererea intimatului D. A. de acordare cheltuieli a fost respinsă fată de soluția din apel.
D. A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 228/A/12.03.2014 pronunța de Tribunalul V. invocând nelegalitatea acesteia.
În cererea de recurs, recurentul susține că motivarea deciziei apelate este sumară și confuză și poate duce la interpretarea greșită a efectelor hotărârii judecătorești.
Deși apelanta a invocat mai multe critici în cuprinsul memoriului aflat la dosar, tribunalul răspunde sintetic doar la trei dintre acestea.
Din cuprinsul hotărârii nu se desprinde în mod cert care sunt dispozițiile din sentința Judecătoriei Huși care se păstrează, dacă D. A. are calitatea de cumpărător de bună-credință, dacă procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor se menține.
Recurentul critică decizia tribunalului și sub aspectul soluționării excepției necompetenței teritoriale.
Astfel, recurentul susține că cererea creditoarei a fost îndreptată împotriva debitorului din contractul de credit, respectiv P. F..
Soluționând cererea, instanța a dispus ca executarea să se facă la adresa de domiciliul a lui D. A., în municipiul Huși, și nu la domiciliul debitorului din contract.
P. F. își are domiciliul în județul Călărași, astfel că bunurile acestuia asupra cărora se va putea face executarea sunt situate la acest domiciliu.
Recurentul susține că are calitatea de terț care pretinde un drept cu privire la bunul executat, iar executarea s-a făcut de către executorul judecătoresc în temeiul dispozițiilor Codului de procedură civilă și nu în baza dispozițiilor art. 62 din Legea nr. 99/1999.
În cazul procedurii executării silite, în analiza propriei competențe, pentru determinarea locului în care se va face executarea, instanța are mai multe criterii la care să se raporteze.
Mai mult, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit prin decizia nr. 1179/2012 că instanța de executare este instanța domiciliului debitorului, în speță Judecătoria Călărași.
Recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei Tribunalului V. și păstrarea sentinței Judecătoriei Huși.
Prin întâmpinare, intimata Porche B. România SA a solicitat respingerea recursului.
În esență, intimata susține că a inițiat procedura executării silite prin executarea garanției, respectiv prin preluarea autovehiculului achiziționat prin intermediul creditului.
S-a constatat că bunul se află în posesia recurentului D. A., astfel că a fost sesizată instanța de la domiciliul acestuia, conform art. 373 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate, ce au fost încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă, curtea reține următoarele:
Cu privire la nemotivarea deciziei Tribunalului V., curtea constată că această critică este formulată prin raportare la apelul declarat de creditoarea Porche B. România SA.
Astfel, recurentul invocă faptul că instanța de apel nu a răspuns tuturor motivelor de apel formulate de partea adversă.
Ori, față de motivele de apel intimatul a formulat întâmpinare prin care a combătut susținerile apelantei.
Cum Tribunalul V. a admis apelul creditoarei, D. A. putea critica decizia apelată doar prin prisma apărărilor formulate în întâmpinare în sensul că instanța de apel nu a argumentat susținerile sale și nu prin aceea că instanța de apel nu a analizat toate criticile formulate în apel de către apelantă. O asemenea vătămare putea fi invocată doar de partea interesată, respectiv apelanta.
Sub acest aspect, critica referitoare la nemotivarea deciziei apelate este nefondată.
Cu privire la competența instanței privind încuviințarea executării silite, curtea reține că în mod corect tribunalul a constatat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 373 alin. 2 și 3 Cod procedură civilă.
Astfel, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se face executarea, dispoziție cuprinsă în art. 373 alin. 2 Cod procedură civilă.
În cazul bunurilor mobile, aceasta se realizează chiar dacă sunt deținute de un terț (art. 411 alin. 1 Cod procedură civilă), iar încuviințarea executării silite se face de instanța unde urmează a se efectua executarea, deci de către instanța în a cărei circumscripție se află bunul (art. 373 alin. 1 Cod procedură civilă).
Cu bunul (autoturismul Skoda O.) se află în posesia recurentului D. A., iar bunul se găsește la domiciliul acestuia din municipiul Huși, în mod legal Judecătoria Huși a încuviințat executarea silită.
Celelalte critici vizând nelămurirea bunei/relei credințe a cumpărătorului, situația cheltuielilor de executare nu mai pot fi analizate deoarece prin decizia apelată s-au anulat toate actele de executare emise ca urmare a încuviințării executării silite.
În consecință, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul și va menține decizia apelată, în cauză nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de către D. A. împotriva deciziei nr. 228/A/12 martie 2014 pronunțată de Tribunalul Iași, decizie pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 04 noiembrie 2014.
Președinte, G. P. | Judecător, E. G. | Judecător, C. P. |
Grefier, A.-M. P. |
Redactat: P.C.
Tehnoredactat: P.A.M.
2 exemplare/28.11.2014
Tribunalul V.: I.-M. P.
C. A.
| ← Validare poprire. Decizia nr. 95/2015. Curtea de Apel IAŞI | Pretenţii. Sentința nr. 814/2014. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
