Pretenţii. Decizia nr. 141/2015. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 141/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 08-04-2015 în dosarul nr. 141/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 141/2015
Ședința publică de la 08 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. O.
Judecător C. A.
Grefier A. H.
M. Public, P. de pe lângă C. de A. Iași reprezentat de procuror B. M.
S-a luat în examinare cererea de apel formulată de C. L. împotriva sentinței civile nr. 3082 din 1.10.2014 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția I Civilă, intimat fiind S. R., prin M. Finanțelor P., reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. a județului Iași, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat C. V. pentru apelantul C. L., consilier juridic S. N. pentru intimatul S. R., prin M. Finanțelor P., reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. a județului Iași și procuror B. M. pentru P. de pe lângă C. de A. Iași.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelul este la primul termen de judecată, că în procedura de regularizare a cererii de apel s-a depus întâmpinare formulată de intimatul S. R., prin M. Finanțelor P., reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. a județului Iași, duplicatul fiind comunicat de instanță apelantului; apelantul C. L. a depus răspuns la întâmpinare; nu se solicită judecata în lipsă.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat C. V. pentru apelantul C. L. având cuvântul, solicită admiterea apelului, modificarea sentinței instanței de fond în sensul respingerii excepției prescripției dreptului la acțiune și trimiterea cauzei pentru continuarea judecății pe fond.
Apărătorul apreciază că soluția Tribunalului Iași este nelegală întrucât a confundat efectele și natura actelor de urmărire penală. Instanța a apreciat că dreptul la acțiune de 18 luni curge de la momentul revocării măsurii arestării, respectiv încheierea de ședință din 18 mai 2010. În cauză instanța a confundat natura actelor juridice penale, fiind vorba despre acte ale procurorului în cursul urmăririi penale și de acte ale instanței de judecată în cursul judecății. Apelantul C. L. a fost trimis în judecată, deci prin rechizitoriul Parchetului, în stare de arest, a fost trimis în judecată. La primul termen de judecată, instanța constată prin încheierea din ianuarie 2010 legalitatea și temeinicia măsurii arestării. Apreciază apărătorul că nu se poate aplica prima parte a art. 504 alineat 3 Cod procedură penală potrivit căruia nelegalitatea măsurii se constată prin ordonanța procurorului de încetare, de scoatere sau prin încheierea instanței de încetare a măsurii. Există măsuri revocate în cursul urmăririi penale care se pot solda cu netrimiterea în judecată când procurorul prin ordonanță dispune scoaterea de sub urmărire penală sau încetează urmărirea sau soluția contrară în cazul de față, când în cursul urmării penale procurorul la final l-a trimis prin rechizitoriu în judecată. Din acel moment, răspunderea pentru continuarea stării de arest revine exclusiv instanței, iar încheierile instanței nu sunt definitive decât la soluția finală. Apelul formulat împotriva sentinței este considerat formulat și împotriva încheierilor. Nu se poate susține că s-a revocat măsura arestării în luna mai 2010, s-a înlocuit măsura arestării cu obligația de a nu părăsi localitatea și s-a continuat judecata până în anul 2011, când apelantul a fost achitat. Împotriva soluției de achitare P. a formulat apel și în cursul judecății apelului a fost menținută măsura de a nu părăsi localitatea. Împotriva deciziei Curții de A. Iași care a respins apelul Parchetului s-a formulat recurs și Înalta Curte de Casație și Justiție a luat de retragerea recursului Parchetului la data de 7 octombrie 2013. În acel moment hotărârea de achitare a inculpatului a devenit definitivă și de la acea dată curge termenul prevăzut de art. 504 și art. 506 Cod procedură penală, adică termenul de 18 luni în care se putea introduce acțiunea în răspunderea obiectivă a Statului. Nu se pune problema că prelungirile de arestare au fost nelegale în cursul judecății, fiind respectate dispozițiile legale în condițiile în care era vorba despre o infracțiune extrem de gravă de omor, măsura se încadra în fostul art. 148, era justificată, era necesară, era oportună, fiind necesară și oportună până la momentul la care instanța a considerat că s-a lămurit asupra probatoriului și că inculpatul lăsat în libertate nu mai poate schimba situația. Achitarea însă a rămas definitivă abia în luna octombrie 2013.
Apărătorul solicită a se aprecia că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile legale, reținând că termenul curge de la revocarea măsurii, respectiv înlocuirea cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea și că de la acel termen ar trebui să curgă termenul de introducere a acțiunii, fapt ce presupune ca în timp ce apelantul se judeca pe fond pentru infracțiunea de omor, în paralel să se judece că a fost arestat nelegal. Nelegalitatea măsurii a devenit evidentă abia prin achitare, și data de la care curge termenul este data rămânerii definitive a soluției de achitare. Arată că are în vedere dispozițiile art. 504 din vechiul Cod de procedură penală pentru că toată procedura penală s-a desfășurat sub vechiul cod, inclusiv soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție și aceea este legea aplicabilă.
Solicită admiterea apelului, trimiterea cauzei spre rejudecare, fără cheltuieli de judecată.
Consilier juridic S. N. pentru intimatul S. R., prin M. Finanțelor P., reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. a județului Iași având cuvântul, solicită a se avea în vedere cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată în fața instanței de fond, respectiv acordarea de daune morale pentru prejudiciul cauzat printr-o privare nelegală de libertate într-o perioadă pe care reclamantul o menționează. P. cererea de chemare în judecată reclamantul a indicat două temeiuri de drept care se exclud reciproc, respectiv cel de drept comun – 1357 cod civil și următoarele privind răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, precum și cel de drept special al răspunderii Statului – art. 504 și următoarele Cod procedură penală.
Reprezentantul intimatului consideră că Tribunalul Iași nu a făcut nici un fel de confuzie atunci când s-a pronunțat, reținându-se în mod corect că răspunderea materială a Statului nu este o categorie a răspunderii delictuale, ci o instituție juridică distinctă, întemeiată pe reglementarea constituțională a dreptului la repararea pagubelor produse prin erori judiciare în procesele penale. De altfel, și Înalta Curte de casație și Justiție a statuat prin Decizia nr. 6976/2004 că S. răspunde doar pentru prejudiciile cauzate unui inculpat, cum a fost cazul apelantului de față, într-un proces penal, numai în temeiul și în situațiile prev. de art. 504 Cod procedură penală și nu în temeiul dispozițiilor Codului civil pe care reclamantul le-a invocat în cererea de chemare în judecată. Achitarea dispusă în procesul penal nu echivalează automat cu nelegalitatea măsurii restrângerii de libertate având în vedere motivele detaliate în întâmpinarea formulată.
Consilier juridic S. consideră că Tribunalul Iași în mod corect a constatat că dreptul la acțiune al reclamantului s-a prescris în termenul de 18 luni calculat de la data revocării măsurii privative de libertate care s-a pronunțat la data de 19 mai 2010. Consideră ca fiind legală și temeinică sentința Tribunalului Iași, solicită păstrarea acesteia și respingerea apelului formulat de C. L. reținând obiectul cererii de chemare în judecată, precum și temeiurile de drept ce au fost invocate.
Procuror B. M. pentru P. de pe lângă C. de A. Iași având cuvântul, susține că cererea formulată trebuie să fie soluționată în cadrul legal special stabilit prevăzut fie de vechile dispoziții ale art. 504-507 Cod procedură penală, fie de dispozițiile art. 538 și următoarele din noul Cod de procedură penală. Cu privire la data de la care se naște posibilitatea de a acționa în instanță pentru a solicita despăgubiri, procuror B. susține că art. 504 Cod procedură penală în modalitatea în care a fost formulat și în care prevedea că privarea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită între altele prin hotărârea instanței de revocare a măsurii privative sau prin hotărârea definitivă de achitare. Apreciază că termenul de la care putea apelantul să depună cerere trebuie să fie corelat cu hotărârea definitivă de achitare, pentru că numai de la data respectivă putea să aprecieze cu privire la caracterul legal sau nelegal al măsurii privative de libertate. Este adevărat că instanța a dispus revocarea măsurii privative de libertate în timpul judecății, dar a dispus această măsură considerând că în lumina probatoriului administrat nu se mai impune privarea de libertate, fără a stabili la aceeași dată că se impune și achitarea. Achitarea s-a conturat abia la finalizarea probatoriului când s-a stabilit că apelantul s-a aflat în situația de legitimă apărare. Consideră că apelantul se afla în termen pentru a depune cererea și nu se impunea admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune. Cu privire la cadrul normativ specific în care ar fi trebuit să se judece cererea, procuror B. apreciază că cererea trebuia soluționată având în vedere dispozițiile din noul Cod de procedură penală, în vigoare la data formulării cererii. Solicită admiterea apelului.
Avocat C. susține că dispozițiile art. 539 din noul Cod de procedură penală prevede că dreptul la acțiune se prescrie în termen de 6 luni, iar hotărârea definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție este pronunțată la 7 octombrie 2013, iar acțiunea a fost introdusă în martie 2014, în termenul de 6 luni.
Declarându-se dezbaterile închise,după deliberare,
C. DE A.
P. cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr._, reclamantul C. L. a chemat în judecată pârâtul S. R., prin M. Finanțelor P. pentru obligarea acestuia la plata sumei de 800.000 lei reprezentând daune morale pentru acoperirea prejudiciului cauzat printr-o privare nelegală de libertate în perioada 20.08._10.
In fapt, susține reclamantul ca prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași din 18.01.2010 in ds. nr. 1383/P/2009 a fost trimis in judecata in stare de arest preventiv pentru savarsirea infracțiunii de „omor calificat” prev. si ped. de art. 174 alin 1-175 lit.i Cod penal, cu aplicarea art. 73 lit.b Cod Penal in dauna parții vătămate Corobuta D..
P. sentința penala nr. 58/2011 a Tribunalului Iasi s-a dispus achitarea in baza art. 11 pct. 2 lit.a Cod pr.penala raportat la art. 10 lit.e Cod pr.penală cu privire la art. 44 alin 1 si 3 Cod penal, sub aspectul savarsirii infractiunii de omor calificat si revocarea masurii preventive a obligarii de a nu parasi localitatea Iasi, masura dispusa prin incheierea din 18.05.2010 in dosar_ a Tribunalului Iasi.
P. decizia penala nr. 22/2013 a Curtii de A. Iași sentința a fost menținuta. Înalta Curte de Casatie și Justiție a luat act de retragerea recursului declarat de catre parchet privind pe C. L..
Dreptul la libertate este garantat prin Constituția României si art. 5 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului (CEDO).
Dreptul la despăgubiri in condițiile lipsirii de liberate este garantat de art. 5 paragraf 5 in aceeasi Conventie.
P. decizia nr. 3082 din 1 octombrie 2014 a Tribunalului Iași – Secția I Civilă s-a admis excepția de prescripție a dreptului la acțiune invocată de către pârâtul S. român prin M. Finanțelor P. și în consecință:
Respinge pentru prescripția dreptului la acțiune cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul C. L. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P..
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că legea aplicabilă cauzei de față este legea de procedură penală în vigoare la data încetării acțiunii prejudiciabile – 19.05.2010, fiind aplicabile dispozițiile art. 504 – 507 Cod procedură penală de la 1968, nefiind supus termenului de prescripție a Codului de procedură penală din 2010.
Astfel, dreptul la acțiune al reclamantului pentru prejudiciul creat de măsura arestării preventive s-a prescris odată cu împlinirea termenului de 18 luni calculat de la data revocării definitive a măsurii privative de libertate – 19.05.2010 – adică la data de 19.11.2011.
Împotriva deciziei nr. 3082 din 1 octombrie 2014 a Tribunalului Iași – Secția I Civilă a declarat apel C. L..
Se critică decizia apelată pentru următoarele considerente:
- instanța de judecată a calificat acțiunea pe o cauză juridică, în condițiile în care în acțiunea introductivă au fost indicate două temeiuri juridice distincte.
- reclamantul a dedus judecății analiza unei situații de fapt care are temei juridic special – răspunderea patrimonială a Statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, precum și unul de drept comun.
- temeiul duratei excesive al arestării este indisolubil legat de soluția de achitare a reclamantului.
- instanța de fond în mod nelegal a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Termenul de prescripție aplicabil este de 18 luni conform art. 504 Cod procedură penală și curge de la data rămânerii definitive a sentinței penale prin care s-a dispus achitarea inculpatului C. L..
- interesul inculpatului în promovarea acțiunii a devenit actual numai de la data la care a fost achitat în mod definitiv și nu prin raportare la altă dată.
Apelul formulat este întemeiat pentru considerentele la care ne vom referi.
P. rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași din 18 ianuarie 2010 în dosarul nr. 1383/P/2009 a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de „ omor calificat” prev. și ped. de art. 174 alin. 1 – 175 lit.”i” Cod penal cu aplicarea art. 73 lit. b Cod penal în dauna părții vătămate C. D., inculpatul C. L..
P. sentința penală nr. 58/28 ianuarie 2011 a Tribunalului Iași s-a dispus achitarea inculpatului C. L. în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. e Cod procedură penală cu privire la art. 44 alin. 1 și 3 Cod penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat și revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea Iași, măsură dispusă prin încheierea din 18.05.2010 în dosarul nr._ a Tribunalului Iași.
P. sentința penală nr. 58 din 28 ianuarie 2011 a tribunalului Iași s-a constatat că inculpatul C. L. a fost reținut și arestat în cauză de la data de 20.08.2009 la 19.05.2010.
Sentința penală nr. 58 din 28 ianuarie 2011 a fost menținută de C. de A. Iași prin decizia penală nr. 22 din 21 februarie 2013 rămasă definitivă prin Decizia ÎCCJ la 7 octombrie 2013.
Reclamantul C. L. a introdus prezenta acțiune pentru repararea pagubei în cazul privării nelegale de libertate la data de 18 martie 2014.
Potrivit art. 504 din Codul procedură penală din data de 12 noiembrie 1968 are dreptul la repararea pagubei persoana care în cursul procesului penal a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal dacă potrivit alin. 3 al aceluiași articol 504 privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal este stabilită după caz și prin hotărâre definitivă de achitare.
Textul art. 504 din Codul de procedură penală de la 1968 este preluat în esență cu privire la acest aspect și de actualul Cod de procedură penală din 1 iulie 2010 în articolul 538.
Ca atare, dreptul persoanei, al reclamantului C. L. pentru repararea de către Stat a pagubei suferite curge de la momentul pronunțării hotărârii definitive de achitare.
Sentința penală nr. 58/2011 a Tribunalului Iași a rămas definitivă la data de 7 octombrie 2013, dată de la care reclamantul poate introduce acțiunea pentru repararea pagubei.
Totodată, raportat la dispozițiile art. 506 Cod procedură penală de la 1968 alin. 2, acțiunea poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii instanței de judecată prevăzută de art. 504 Cod procedură penală de la 1968.
Or, la data introducerii prezentei acțiuni – 18 martie 2014, față de momentul rămânerii definitive a hotărârii de achitare (7 octombrie 2013) nu trecuseră cele 18 luni în care acțiunea putea fi introdusă potrivit art. 506.
Mai mult, nici raportat la actualele dispoziții ale Noului Cod de procedură penală – art. 541 din Codul de procedură penală din 1 iulie 2010 prezenta acțiune nu este prescrisă, acțiunea putând fi introdusă în termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii instanței de judecată.
Față de aceste considerente și de dispozițiile art. 480 Cod procedură civilă, se va admite apelul, se va anula decizia nr. 3082 din 1 octombrie 2014 a Tribunalului Iași, se va respinge excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de S. R., prin M. Finanțelor P. și se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Secția I Civilă a Tribunalului Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de C. L. împotriva sentinței civile nr. 3082 din 1.10.2014 a Tribunalului Iași, Secția I Civilă pe care o anulează.
Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul S. R., prin M. Finanțelor P..
Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, tribunalul Iași – Secția I Civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi 08 Aprilie 2015.
Președinte, V. O. | Judecător, C. A. | |
Grefier, A. H. |
Redactat OV
Tehnoredactat AH
02 exemplare/4 mai 2015
Tribunalul Iași: T. Doinița
| ← Pretenţii. Sentința nr. 3228/2015. Curtea de Apel IAŞI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 465/2014. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
