Pretenţii. Decizia nr. 489/2015. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 489/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 21-09-2015 în dosarul nr. 489/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 489/2015
Ședința publică de la 21 Septembrie 2015
Completul compus din:
Președinte: A. G.
Judecător: C.-A. S.
Judecător: L. P.
Grefier: C. A.
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de S. R. prin M. Finanțelor P. în contradictoriu cu intimata M. G., având ca obiect pretenții, formulat împotriva sentinței civile nr. 3669 din 12.11.2014 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția I Civilă.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 14.09.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru azi, când:
C. DE A.
Asupra recursului civil de față, reține următoarele:
P. sentința civilă nr. 3669/2014 din 12 noiembrie 2014 a Tribunalului Iași, Secția I civilă, s-a respins excepția nulității cererii de revizuire. S-a respins excepția inadmisibilității cererii de revizuire. S-a admis excepția tardivității cererii de revizuire, invocată de intimata M. G..
S-a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuentul S. R. prin M. F. P. în contradictoriu cu intimata M. G..
S-a respins cererea intimatei privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că revizuentul S. R. prin M. Finanțelor P. a solicitat revizuirea sentinței civile nr. 2389/2012 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr._/99/2011, invocând in drept dispozițiile art. 322 alin. 1 pct. 6 din Codul de procedură civilă, ce prevăd ipoteza în care statul nu a fost apărat deloc sau a fost apărat cu viclenie de cei însărcinați să îl apere.
Cauza soluționată prin sentința civilă nr. 2389/2012 a avut ca obiect despăgubiri materiale solicitate de intimata din prezenta cauză, M. G., în temeiul Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
P. sentința civilă nr. 2389/03.10.2012, pronunțată în dosarul nr._/99/2011 al Tribunalului Iași (rămasă irevocabila prin respingerea recursului prin decizia 211/2013 a Curții de A. Iași) s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta M. G., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. si a fost obligat, in baza Legii nr. 221/2009, pârâtul să plătească reclamantei suma de 776.625,36 lei, cu titlu de despăgubiri.
În mod prioritar, tribunalul a soluționat excepțiile invocate de intimată, văzând disp. art. 137 Cod procedură civilă de la 1865 aplicabil în cauză, față de disp. art. 24 NCPC și de data începerii procesului civil în dosarul nr._/99/2011 al Tribunalului Iași, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 2389/2012, respectiv în anul 2011, anterior intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă.
Tribunalul a constatat ca fiind neîntemeiate excepțiile nulității cererii de revizuire, a lipsei dovezii calității de reprezentant și excepția inadmisibilității, ce au fost invocate de intimată prin întâmpinare.
Astfel, tribunalul a reținut că cererea de revizuire a fost formulată de reprezentantul Ministerului Finanțelor P., potrivit art. 10 alin. 2 din H.G. 34/2009 și art. 1 alin. 3 pct. 4.5 din Ordinul 1554/2013, respectiv de directorul general al Direcției Generale Juridice, numit prin Ordinul nr. 469/2012 (fila 99 dosar).
De asemenea, s-a reținut că cererea a fost în mod legal semnată de directorul general adjunct numit prin Ordinul 3021/28.12.2011 (fila 106 dosar), în considerarea atribuțiilor conferite acestuia de art. 1 alin. 3 pct. 6 din Regulamentul de Organizare aprobat prin Ordinul 1554/2013 (filele 95 - 96 dosar).
Tribunalul a constatat că excepția inadmisibilității este vădit neîntemeiată, întrucât sentința civilă nr. 2389/03.10.2012 evocă fondul si poate face obiectul revizuirii potrivit disp. art. 322 alin. 1 Cod procedură civilă.
Tribunalul a constatat, însă, ca fiind întemeiată excepția tardivității cererii de revizuire, această cerere fiind depusă cu depășirea termenului legal de o lună, prevăzut de art. 324 alin. 1, raportat la art. 322 alin. 1 pct. 6 Cod procedură civilă, ce a fost invocat ca temei de drept in prezenta cauza.
Deși revizuentul a invocat faptul că s-ar fi realizat comunicarea sentinței către Direcția Generală a Finanțelor P. a județului Iași, care nu a avut mandat de reprezentare a Statului R. prin M. Finanțelor P., tribunalul a constatat că probatoriul administrat în cauză relevă faptul că această sentință nu numai că a fost cunoscută de pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., dar s-au realizat și demersuri pentru punerea acesteia în executare.
Astfel, la dosarul cauzei s-a depus, la fila 36, adresa nr._/25.06.2013 a Direcției Generale a Finanțelor P. a județului Iași, care atestă comunicarea, in original, a sentinței civile nr. 2389/03.10.2012 a Tribunalului Iași, definitivă și irevocabilă, către reprezentantul legal al revizuentului - M. Finanțelor P..
Tribunalul a notat, în plus, că o dovadă certă a comunicării, atestată de înscrisul anterior menționat, este și împrejurarea că împotriva sentinței civile nr. 2389/03.10.2012 a Tribunalului Iași, S. R., prin reprezentant M. Finanțelor P., a promovat la data de 05.08.2013 calea extraordinară de atac a contestației în anulare, în dosarul nr._, astfel cum rezulta din sentința 3080/26.09.2013 (filele 33-35 dosar).
De asemenea, la data de 20.01.2014 M. Finanțelor P. a comunicat reprezentantului intimatei M. G. faptul că această autoritate a emis avizul nr._/2014, privind legalitatea procedurii de punere în executare a sentinței civile nr. 2389/2012 a Tribunalului Iași, astfel cum rezultă din adresa nr._/20.01.2014 (fila 38 dosar).
În consecință, s-a constatat că nu se poate considera, în prezența acestor dovezi, că Statului R. prin M. Finanțelor P. nu i s-ar fi comunicat sentința civilă nr. 2389/2012, deși acesta a emis în luna ianuarie 2014 avizul nr._/2014, privind executarea sentinței civile ce se solicită a fi revizuită.
Instanța a constatat că S. R. prin M. Finanțelor P. avea cunoștință, in mod cert, în luna ianuarie 2014, de hotărârea nr. 2389/2012 a Tribunalului Iași pronunțată în dosarul nr._/99/2011.
Tribunalul a notat, prin urmare, că termenul de o lună prevăzut de art. 324 pct. 5 Cod procedură civilă era vădit depășit la data de 30.04.2014, când a fost depusă la poștă cererea de revizuire, potrivit dovezii atașate la fila 11 dosar.
În considerarea celor anterior expuse, tribunalul, în baza art. 322 si urm. Cod procedură civilă, a respins cererea de revizuire, ca tardiv formulată.
Cererea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată a fost respinsă, nefiind depuse dovezi privind cuantumul acestora.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs S. R., prin M. Finanțelor P..
În motivarea recursului, arată că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă). În plus, recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele, conform art. 304 indice 1 Cod procedură civilă.
Recurentul învederează că a formulat prezenta cale de atac în considerarea erorilor de ordin procedural săvârșite în dosar, care se includ în cele prevăzute de art. 322 pct. 6 din Codul de procedură civilă, în sensul că statul nu a fost apărat sau a fost apărat cu viclenie.
În acest sens, în esență, s-a arătat că, deși prin hotărârea respectivă S. R. prin M. Finanțelor P. a fost obligat la plata unei sume de bani către M. G., niciun act de procedură nu a fost realizat în contradictoriu cu acesta, ci cu Direcția Generală a Finanțelor P. a județului Iași, în reprezentarea Statului R., în lipsa unui mandat legal sau mandat convențional.
P. Sentința civilă nr. 3669/2014, Tribunalul Iași a respins ca tardiv formulată cererea de revizuire, reținând că S. R. prin M. Finanțelor P. ar fi luat la cunoștință de hotărârea atacată cu mai mult de o lună de zile de a fi formulată revizuirea.
Or, aspectele reținute de instanță nu sunt de natură să conducă la concluzia pretinsei nerespectări a termenului prevăzut de art. 324, punctul 5 din Codul de procedură civilă.
Astfel, susține recurentul că, în cazul în care revizuirea se întemeiază pe art. 322, pct. 6, aceasta se formulează în termen de o lună de la comunicarea hotărârii definitive făcută statului.
Din economia dispozițiilor invocate, rezultă că termenul de formulare a cererii de revizuire începe să curgă de la comunicarea hotărârii, iar nu de la orice alt moment, respectiv de la luarea la cunoștință, astfel cum reține în mod greșit instanța.
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca termenul să curgă de la luarea la cunoștință, atunci ar fi reglementat în acest sens, astfel cum dispune, de exemplu, la art. 401 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
Or, textul de lege prevede în mod expres că termenul de formulare a revizuirii curge de la data comunicării hotărârii, care, tot potrivit textelor de lege, se face de către instanță, iar niciunul dintre aspectele reținute de instanță nu echivalează cu comunicarea hotărârii potrivit Codului de procedură civilă.
Astfel, menționează că citarea, ca și comunicarea oricărui act de procedură, deci și a hotărârii, se face în persoana pârâtului.
În speță, deși hotărârea a cărei revizuire se solicită a fost pronunțată în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., nu a fost comunicată acestuia.
Recurentul susține că o comunicare a hotărârii oricăror altor subiecte de drept nu este de natură să conducă la o altă concluzie, cu atât mai mult cu cât nu există vreo dovadă contrară.
Astfel, faptul că Sentința civilă nr. 2389/2012 a fost comunicată Direcției Generale a Finanțelor P. a județului Iași, astfel cum a susținut și intimata, nu răstoarnă raționamentul expus, întrucât - după cum a arătat prin cererea de revizuire - aceasta nici nu se confundă cu M. Finanțelor P. și nici nu a avut mandat de reprezentare al pârâtului obligat - S. R. prin M. Finanțelor P..
După cum a arătat și prin cererea de revizuire, potrivit art. 87 alin. 1 din Codul de procedură civilă, statul va fi citat în persoana capului autorității, la contenciosul sediului central al administrației respective, art. 85 din codul de procedură civilă instituind interdicția de a dispune cu privire la orice cerere în lipsa legalei citări a părților.
De asemenea, art. 266 alin. 3 din Codul de procedură civilă stipulează că hotărârea se comunică, în copie, părților.
Din economia dispozițiilor legale invocate, rezultă obligația expresă ca actele de procedură, inclusiv comunicarea hotărârii, să se facă față de stat la sediul autorității publice centrale mandatate prin lege să îl reprezinte.
Art. 4. alin. 4 din Legea nr. 221/2009 prevede expres că cererile de chemare în judecată având respectivul temei de drept se judecă în contradictoriu cu statul, reprezentat prin M. Finanțelor P..
Pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor legale exprese, legiuitorul a acordat mandat legal de reprezentare a statului român numai Ministerului Finanțelor P. (care, astfel cum a învederat anterior, nu se confundă cu instituțiile publice din subordine), cu sediul în .. sector 5, București, astfel cum prevede art. 1 din HG nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor P..
Faptul că mandatarul legal, în speță M. Finanțelor P., poate opta ca reprezentarea să se realizeze prin mandatari convenționali nu este de natură să conducă la un alt raționament, fiind un drept al acestuia, iar nu o obligație. Mai mult decât atât, alegerea sediului mandatarului convențional pentru comunicarea actelor de procedură, deci și a hotărârilor, fiind facultativă, este lăsată de legiuitor la aprecierea mandatarului legal, în vederea respectării principiului disponibilității, care guvernează procesul civil.
În speță, S. R. prin M. Finanțelor P. nu a acordat mandat de reprezentare DGFP Iași, mandatul nr._/19.10.2011 invocat prin întâmpinarea formulată împotriva cererii de chemare în judecată care face obiectul dosarului nr._/99/2011 fiind acordat DGFP Iași într-o altă cauză, respectiv în dosarul nr._/99/2011, înregistrat pe rolul Tribunalului Iași, care privește pe reclamanta M. E..
În contextul în care S. R. prin M. Finanțelor P. nu a acordat Direcției Generale a Finanțelor P. a județului Iași mandat de reprezentare în cauza în care a fost pronunțată hotărârea supusă revizuirii, comunicarea făcută acesteia nu poate fi considerată ca fiind efectuată cu respectarea dispozițiilor legale.
Mai mult decât atât, astfel cum a arătat și prin cererea de revizuire, niciun act de procedură, inclusiv comunicarea hotărârii supusă revizuirii, nu a fost realizat cu S. R. prin M. Finanțelor P., la sediul contenciosului administrativ.
Pe cale de consecință, în contextul de împrejurări potrivit căruia Direcția Generală a Finanțelor P. a județului Iași nici nu se confundă cu M. Finanțelor P., nici nu a avut mandat de reprezentare a Statului R. prin M. Finanțelor P., comunicarea hotărârii acesteia nu echivalează cu îndeplinirea actului de procedură cu S. R. prin M. Finanțelor P..
Aspectele expuse sunt susținute chiar de intimată, care a arătat atât prin întâmpinare cât si prin concluziile orale că demersul procedural a fost realizat cu Direcția Generală a Finanțelor P. a județului Iași.
Recurentul învederează că, potrivit art. 266 alin. 3 din Codul de procedură civilă, hotărârea se comunică, în copie, părților, iar Sentința civilă nr. 2389/2012 fiind pronunțată în contradictoriu cu S. R. prin M. Finanțelor P., în calitate de pârât, trebuia comunicată acestuia.
Or, deși din considerentele hotărârii recurate rezultă că instanța a primit susținerile sale potrivit cărora hotărârea supusă revizuirii nu a fost comunicată Statului R. prin M. Finanțelor P. la sediul contenciosului administrativ, potrivit dispozițiilor art. 266 alineat (3) din Codul de procedură civilă invocate mai sus, în mod contradictoriu și cu încălcarea dispozițiilor legale a fost pronunțată soluția supusă controlului judiciar.
Susține recurentul că, fără nicio motivare, instanța nu a avut în vedere susținerile sale că hotărârea supusă revizuirii a fost comunicată Statului R. prin M. Finanțelor P. de C. de A. Iași prin adresa înregistrată la M. Finanțelor P. sub nr._/2.04.2014, cererea de revizuire fiind formulată în termenul de o lună de la comunicare, în contextul transmiterii acesteia la instanță prin poștă, data poștei fiind 30.04.2014.
Or, în condițiile în care textul de lege prevede în mod expres că termenul de formulare a revizuirii curge de la data comunicării, care, tot potrivit textelor de lege, se face de către instanță, revizuirea a fost formulată în termenul legal, astfel că soluția contrară pronunțată de Tribunalul Iași se impune a fi reformată.
Astfel cum a arătat anterior, dacă legiuitorul ar fi dorit ca termenul să curgă de la luarea la cunoștință, atunci ar fi reglementat în acest sens.
Recurentul învederează că dacă dispozițiile legale prevăd în mod clar și expres că termenul curge de la data comunicării hotărârii, o interpretare contrară ar echivala cu o modificare sau o completare a acestora, respectiv o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești și o încălcare a celor ale puterii legislative, ceea ce nu poate fi primit.
Menționează că prin Decizia nr. 838/2009 referitoare la sesizarea formulată de Președintele României, în exercitarea funcției de mediere între puterile statului, privind existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, C. Constituțională a constatat existența respectivului conflict juridic.
Astfel, C. a statuat cu privire la conduita în acord cu prevederile constituționale la care autoritățile publice trebuie să se conformeze. În acest sens, C. a avut în vedere prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție, în conformitate cu care „România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor Revoluției din decembrie 1989, și sunt garantate”. De aceea, a apreciat că una dintre condițiile realizării obiectivelor fundamentale ale statului român, definite în textul citat, o constituie buna funcționare a autorităților publice, cu respectarea principiilor separației, și echilibrului puterilor, fără blocaje instituționale
În ceea ce privește autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, conduita conformă Constituției transpare din cele statuate mai sus, și anume exercitarea competențelor stabilite de lege în conformitate cu prevederile constituționale referitoare la separația puterilor în stat și, deci, abținerea de la orice acțiune care ar avea ca efect subrogarea în atribuțiile altei autorități publice. P. urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate a acestora.
Recurentul învederează că instanța este chemată să aplice legea (iar nu să o creeze) și, în acest sens, să descopere adevărul și să pronunțe hotărâri temeinice și legale. În speță, în esență, trebuie să constate că intimatei i-au fost acordate sume de bani fără bază legală, iar nu să interpreteze dispozițiile legale în favoarea justițiabilului, creând cadru legal pentru soluționarea favorabilă a pretențiilor și, astfel, generarea cheltuirii banului public în condițiile expuse.
De asemenea, Legea nr. 221/2009 a fost concepută ca un act reparatoriu în raport cu măsurile cu caracter politic din perioada comunistă (1945 - 1989), la edictarea acestui act normativ intenția legiuitorului fiind aceea de a repara nedreptățile politice produse de regimul comunist, iar nu o îmbogățire în afara cadrului legal, care, de altfel, poate fi imputată.
Or, în condițiile în care aspectele expuse și dispozițiile legale invocate confereau caracter neîntemeiat excepției tardivității formulării revizuirii, soluția contrară a instanței de fond se impune a fi reformată.
Recurentul adaugă că, potrivit art. 312 alin. 3 din Codul de procedură civilă, casarea se pronunță în toate cazurile în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, iar în conformitate cu art. 312 alin. 5 din Codul de procedură civilă, cauza se trimite spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casată sau altei instanțe de același grad.
Față de aspectele prezentate și actele normative invocate, solicită admiterea recursului formulat împotriva Sentinței civile nr. 3669/2014, casarea în parte a hotărârii recurate, respingerea excepției tardivității formulării cererii de revizuire și, pe cale de consecință, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
Formulând întâmpinare, intimata M. G. susține că este legală și temeinică admiterea de către instanța de fond a excepției tardivității cererii de revizuire, raportat la prevederile art. 324 alineat (l) pct. 5 din Codul de procedură civilă.
Arată că, în cazul de față, sentința civilă a cărei revizuire se cere a fost comunicată Statului R. la data de 20.11.2012, așa cum rezultă din dovada și procesul-verbal de înmânare existent la fila 122 din dosarul nr._/99/2011 al Tribunalului Iași.
Dovada de înmânare a sentinței civile nr. 2389/3.10.2012 Statului R. a fost semnată și stampilată de mandatarul desemnat de acesta, Direcția Generală a Finanțelor P. a Județului Iași.
În opinia intimatei, probele depuse la dosar (înscrisuri) demonstrează că sentința a cărei revizuire se cere a fost comunicată recurentului-revizuent S. R., prin M. Finanțelor P., de către mandatarul desemnat D.G.F.P. Iași încă din data de 25 iunie 2013, care este o dată certă și probată cu înscrisuri.
Încercarea revizuentului de a obține un nou termen, prin solicitarea de comunicare a sentinței civile nr. 2389/2012, nu îl îndreptățește la un nou termen de revizuire, în condițiile în care acestuia i s-a comunicat sentința civilă la sediul procedural ales al mandatarului desemnat, care și acesta la rândul său face dovada comunicării în original a sentinței civile nr. 2389/2012.
Referitor la motivul de revizuire, intimata învederează că, dacă nu ar fi fost reprezentat, revizuentul avea posibilitatea deschisă de lege ca pe calea recursului să invoce toate apărările, având în vedere și caracterul devolutiv al acestei căi de atac în cauza pendinte.
De asemenea, la judecata fiecărei cereri și la fiecare ședință de judecată prezența unui reprezentant al Ministerului Public a fost asigurată, procurorul prin prezența sa girând apărarea intereselor Statului R..
S. R., prin reprezentantul său, a formulat și concluzii scrise, pe fond, solicitând respingerea pretențiilor reclamantei-intimate M. G.. Și instanțele de judecată care au soluționat cauza în diverse etape procedurale au respectat dreptul la apărare al tuturor părților, inclusiv al Statului R., prin citarea acestora, comunicarea actelor de procedură, acordarea posibilității de formulare a concluziilor etc. Cu alte cuvinte, S. R., prin reprezentanții săi, a uzat de toate prerogativele dreptului la apărare.
Intimata precizează că în cererea de contestație în anulare s-a invocat ca motiv principal faptul că S. R. nu a fost legal citat, pentru ca în această cerere de revizuire să se invoce că nu a fost apărat sau a fost apărat cu rea-credință. În opinia intimatei, cele două susțineri ale Statului R. sunt contradictorii și se exclud reciproc.
Examinând actele și lucrările dosarului, curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în cele ce urmează:
Punctul 9 al articolului 304 Cod procedură civilă invocat de recurent nu este incident în speță, câtă vreme - respingând ca tardivă cererea de revizuire - prima instanță a interpretat și aplicat judicios dispozițiile legale incidente
În același timp, instanța de control judiciar reține că acele critici care excedează cadrului articolului 304 Cod procedură civilă, care se examinează conform art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, se vădesc nefondate, în măsura în care situația de fapt a fost corect stabilită de tribunal.
C. de apel constată că, potrivit art. 324 alineat (1) punctul 5 Cod procedură civilă, termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazurile prevăzute de art. 322 punctul 6 (ca în speță), de la comunicarea hotărârii definitive făcută statului ori celorlalte persoane de drept public.
Instanța de recurs notează că este adevărat că Direcția Generală a Finanțelor P. a județului Iași nu se confundă cu M. Finanțelor P. și că nu a avut mandat de reprezentare a Statului R. prin M. Finanțelor P..
În același timp, însă, comunicarea sentinței către S. R., prin M. Finanțelor P., s-a realizat, în original, de către Direcția Generală a Finanțelor P. a județului Iași, la data de 25 iunie 2013, cu adresa nr._.
De asemenea, împotriva sentinței civile nr. 2389/03.10.2012 a Tribunalului Iași, S. R., prin reprezentant M. Finanțelor P., a promovat la data de 05.08.2013 calea extraordinară de atac a contestației în anulare, care a format obiectul dosarului nr._, soluționat prin sentința civilă nr. 3080/26.09.2013.
C. de apel reține și că M. Finanțelor P. a comunicat reprezentantului intimatei M. G. faptul că această autoritate a emis avizul nr._/2014, privind legalitatea procedurii de punere în executare a sentinței civile nr. 2389/2012 a Tribunalului Iași, astfel cum rezultă din adresa nr._/20.01.2014. Acest aviz nu ar fi putut fi elaborat în lipsa hotărârii a cărei executare se solicita de către intimată.
În context, noua comunicare, din 02 aprilie 2014, pe care recurentul o invocă, nu este de natură să determine curgerea unui nou termen de revizuire.
Raportat considerentelor expuse și în aplicarea art. 312 alineat (1) teza a doua Cod procedură civilă curtea va respinge recursul și va menține sentința Tribunalului Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de S. R., prin M. Finanțelor P., împotriva sentinței civile nr. 3669/2014 din 12 noiembrie 2014 a Tribunalului Iași, Secția I civilă, hotărâre pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21 septembrie 2015.
Președinte, A. G. | Judecător, C.-A. S. | Judecător, L. P. |
Grefier, C. A. |
Red. GA
Tehnored. AC/GA
2 ex./20.10.2014
Tribunalul Iași: E. C. P.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 549/2014. Curtea de... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 522/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
