Despăgubiri Legea nr.221/2009. Hotărâre din 19-03-2014, Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 19-03-2014 în dosarul nr. 3339/83/2013
ROMÂNIA | |
CURTEA DE APEL ORADEA | |
- Secția I civilă - | |
completul II/ a apel nr. operator de date cu caracter personal: 3159 | |
Dosar nr._ |
DECIZIA CIVILĂ NR. 166/2014-A
Ședința publică din data de 19 martie 2014
Președinte : | V. P. | - judecător |
D. M. | - judecător | |
A. B. | - grefier |
Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de apelanta reclamantă H. M., CNP_, domiciliată în Carei, Calea Armatei Române, nr. 44, județul Satu M., în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, Cod de identificare fiscală_, cu sediul în București, sector 5, . și P. DE PE L. CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în Oradea, .. 12, județul Bihor împotriva sentinței civile nr. 3108/D din 04.10.2013 pronunțată de Tribunalul Satu M. în dosar nr._, având ca obiect: despăgubiri–Legea nr.221/2009.
Ministerul Public-P. de pe lângă Curtea de Apel Oradea este reprezentat de doamna procuror V. D..
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi nu se prezintă nimeni, părțile fiind lipsă.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că prezentul apel este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și al timbrului judiciar, având în vedere natura litigiului dedus judecății, precum și faptul că la dosarul cauzei a parvenit, prin Serviciul Registratură, la data de 14 ianuarie 2014, întâmpinare din partea intimatului pârât, după care:
Întrebată fiind, reprezentanta Ministerului Public arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat, sens în care solicită cuvântul asupra prezentului apel.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului de față.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea apelului promovat de partea reclamantă și menținerea hotărârii atacate.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra apelului civil de față, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3108/D din 4 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Satu M., s-a respins acțiunea civilă înaintată de reclamanta H. M., CNP_, împotriva pârâtului S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cod poștal_, Cod de identificare fiscală_, reprezentat prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI SATU M., în temeiul delegației nr._/21.05.2013, având ca obiect obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 10.000 euro reprezentând daune morale solicitate în temeiul dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 221/2009 cu modificările ulterioare.
Fără cheltuieli de judecată pentru pârât, nefiind solicitate.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de fond a reținut următoarele aspecte:
În ședința publică de la termenul de judecată din 06 septembrie 2013 instanța de judecată a invocat, ca un aspect prejudicial, împrejurarea că a fost soluționat un recurs în interesul legii, vizând tocmai sfera de aplicare a disp. art. 5 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 221/2009.
În acest sens, prin Decizia nr.12/19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în dosarul nr. 14/2011, s-a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel București și Colegiul de conducere al Curții de Apel G. și s-a stabilit că „urmare a deciziilor Curții Constituționale nr.1358/2010 și nr.1360/2010, dispozițiile art.5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial”, instanța reținând totodată caracterul obligatoriu al acestei decizii în urma publicării în Monitorul oficial, din perspectiva disp. art. 3307 alin.4 din codul de procedură civilă (1865) – raportat la data pronunțării deciziei în cauză, respectiv la data publicării acesteia în Monitorul oficial – coroborat cu dispozițiile corelative ale art. 517 alin. 4 din noul act normativ incident în cauză, în speță Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă (NCPC), care guvernează procedura de judecată a litigiului de față.
Prin prisma acestor considerente, instanța a respins acțiunea promovată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel apelanta reclamantă H. M., solicitând admiterea apelului și modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
Critică sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că în mod greșit instanța nu a luat în considerare dispozițiile Legii nr.221/2009, respectiv probele administrate în cauză, din care rezultă că antecesorul său a fost deportat în fosta U.R.S.S., măsură administrativă care are caracter politic prin prisma acestor dispoziții legale, respectiv prin trimiterile pe care legea le face la dispozițiile OUG. nr. 214/1999 și Decretul - lege nr.118/1990.
Invocă faptul că, în cauze similare instanțele au admis cererile formulate în sensul constatării caracterului politic al măsurii deportării, acordând daune morale, astfel încât pentru anii petrecuți în deportare de către antecesoarea sa solicită acordarea de despăgubiri.
La dosarul cauzei intimatul pârât a depus întâmpinare solicitând respingerea apelului.
Intimatul P. de pe lângă Curtea de Apel Oradea precizându-și poziția procesuală a solicitat respingerea apelului arătând în esență că deportarea nu este din punct de vedere al naturii sale juridice urmare a unei condamnări ci a unei măsuri administrative.
De asemenea, măsura deportării nu a fost dispusă în baza vreunuia din actele normative enumerate la art. 3 din Legea nr. 221/2009, neavând deci caracter politic de drept .
Apoi analizată prin prisma art. 4 al. 2 care face trimitere la art. 1 și 3 din lege și implicit art. 2 alin 1 din OUG nr. 214/1999 se constată că deportarea nu satisface cerințele prevăzute și de care depinde caracterul politic al măsurii.
În continuare intimata face referire la decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, prin care au fost declarate neconstituționale prevederile art. 5 alin 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009, respectiv la decizia nr. 12/19.09.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea constată următoarele:
Curtea de Apel Oradea până la data publicării în Monitorul Oficial nr.789/7.11.2011 a deciziei civile nr.12/19.09.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în baza art.329 Cod procedură civilă în soluționarea unui recurs în interesul legii, a admis acțiunile întemeiate pe Legea nr. 221/2009 constatând caracterul politic al măsurilor administrative, al condamnărilor cu caracter politic din perioada 6.03.1945-decembrie 1989 și acordând daune morale chiar și după publicarea deciziilor Curții Constituționale nr.1358/2010 și nr.1360/2010, cu referire la declararea neconstituționalității dispozițiilor art.5 alin.1 lit.a teza I din Legea nr.221/2009.
Prin hotărârile pronunțate Curtea de Apel Oradea a reținut că deciziile Curții Constituționale sus menționate nu pot fi aplicate cauzelor aflate pe rol la data publicării, pentru a nu încălca dreptul la un proces echitabil instituit de art.6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, legea incidentă la data formulării cererii de chemare în judecată, fiind aplicabilă pe tot parcursul procesului, invocând cauzele Blecic/Croației, Stratis Andreatis/Greciei, Popageorgiu/Greciei, pronunțate în acest sens de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, respectiv art.14, art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției arătate mai sus.
Prin Decizia nr.12/19.09.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție însă, se reține că s-a stabilit –cu forță obligatorie pentru instanțe conform art.330/7 alin.4 Cod procedură civilă (dezlegările date problemelor de drept judecat, sunt obligatorii pentru instanțe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial ) că, urmare a Deciziilor Curții Constituționale nr.1358/2010 și nr.1360/2010, dispozițiile art.5 alin.1 lit.a teza I din Legea nr.221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constituit temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut în considerente, obligatoriu pentru instanțe, că, efectele deciziilor de neconstituționalitate se produc pentru viitor și nu aduc atingere drepturilor câștigate; faptul că acțiunea întemeiată pe art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009 s-a promovat când era în vigoare, nu înseamnă că efectele acesteia se întind în timp pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, nefiind un act juridic convențional și nefiind raporturi juridice determinate de părți, cu drepturi și obligații precis stabilite pentru a opera legea incidentă la momentul în care raporturile au luat naștere.
S-a apreciat că judecata nu se poate întemeia pe o dispoziție legală inexistentă juridic urmare a declarării neconstituționalității ei iar dreptul pretins, s-a considerat că nu mai are nici un fundament în legislația internă și nici nu este incidentă noțiunea de bun pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Așadar, deși până la publicarea acestei decizii Curtea de Apel Oradea a admis acțiunile introduse anterior publicării deciziilor de neconstituționalitate, reținând în acest sens existența unei speranțe legitime pentru realizarea dreptului pretins precum și faptul că în cauză nu pot fi discriminați reclamanții ale căror acțiuni nu au fost soluționate până la data publicării deciziilor de neconstituționalitate și care au fost promovate anterior acestui moment urmare a publicării deciziei nr. 12/2011 în recurs în interesul legii, prin care s-a statuat expres că dreptul pretins nu mai are nici un fundament în legislația internă, instanța urmează a respinge recursul.
A proceda altfel decât a conchis Înalta Curte de Casație și Justiție ar însemna, o încălcare a dispozițiilor art. 330/7 alin.4 Cod procedură civilă, dispoziții ce sunt imperative.
Raportat la considerentele expuse, instanța de apel în temeiul dispozițiilor art. 480 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat apelul și va menține în întregime sentința apelată ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat apelul civil declarat de apelanta reclamantă H. M., CNP_, domiciliată în Carei, Calea Armatei Române, nr. 44, județul Satu M., în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, Cod de identificare fiscală_, cu sediul în București, sector 5, . și P. DE PE L. CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în Oradea, .. 12, județul Bihor, împotriva sentinței civile nr. 3108/D din 04.10.2013 pronunțată de Tribunalul Satu M., pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică din 19 martie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
V. P. D. M. A. B.
- judecător fond – E. R.
- redactat decizie – judecător D. M. - 01.04.2014
- dactilografiat grefier A. B. – 01.04.2014 – 5 ex.
comunicat 04.04.2014- 3 ex.
-H. M., CNP_, domiciliată în Carei, Calea Armatei Române, nr. 44, județul Satu M.
-S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, Cod de identificare fiscală_, cu sediul în București, sector 5, .
-P. DE PE L. CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în Oradea, .. 12, județul Bihor
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Hotărâre din 11-12-2014,... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 196/2014. Curtea de Apel... → |
|---|








