Partaj judiciar. Decizia nr. 209/2014. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 209/2014 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 23-01-2014 în dosarul nr. 9312/271/2008
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția I civilă – - Nr.operator de date cu caracter personal - 3159 - |
Dosar nr._ |
DECIZIA CIVILĂ NR.209/2014-R
Ședința publică din 23 ianuarie 2014
Președinte –– S. A. L. - judecător
- T. D. – judecător
- M. E. - judecător
- C. G. – grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de reclamant D. C. V., cu domiciliul în Oradea, ., ..19, județul Bihor, în contradictoriu cu intimata pârât F. B. O. –cu domiciliul în S., ..Z 16, ., împotriva deciziei civile nr. 216/A din 11 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr._, prin care a fost schimbată în parte sentința civilă nr._ din 21 septembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Oradea, în dosar nr._, având ca obiect: partaj judiciar.
Se constată că fondul cauzei s-a dezbătut în ședința publică din 16 ianuarie 2014, când părțile prezente au pus concluzii asupra recursului, concluzii cuprinse în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea hotărârii, pentru data de 23.01.2014, ora 14,oo, dată la care s-a pronunțat hotărârea.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța de recurs, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr._ din data de 21 septembrie 2012 a Judecătoriei Oradea pronunțată în dosar_ a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul D. C. V. împotriva pârâtei F. B. O., a fost admisă în parte cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă reconvențională F. B. O. împotriva reclamantului pârât reconvențional D. C. V., s-a constatat că părțile sub durata căsătoriei au dobândit in comun, pe lângă bunurile tranzacționate cu actul din 17.12.2009 bunuri in valoare totală de 3509.612,5 lei, după cum urmează: autoturism Audi cu nr._ în valoare de 22.500 lei; 13/16 părți din apartamentul din Oradea, . din CF 6230 S. top 191/2/12 în valoare de_, 25 lei și apartamentul 19 din Oradea, . cf_ S. in valoare de 192.000 lei, s-a constatat că din totalul bunurilor de mai sus, în valoare de_, 5 lei, contribuția reclamantului este de 90%, respectiv 323.651,25 lei iar a reclamantei reconventionale este de 10%, respectiv 35.961, 25 lei, a dispus sistarea devălmășiei cu privire la autoturism și cele două imobile prin atribuirea lor in natură reclamantului, care va plăti pârâtei o sultă de 35.961, 25 lei, au fost compensate în întregime cheltuielile de judecată ale părților.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că părțile s-au căsătorit la 10.07.1999 si au divorțat la data de 26.06.2008 iar pe parcursul căsătoriei au dobândit in comun bunuri mobile si imobile. Bunurile mobile dobândite au fost împărțite de foștii soți amiabil, conform tranzacției pe care au încheiat-o la data de 17.12.2009. În aceste condiții, obiect al partajului judiciar îl constituie, imobilul cumpărat de părți cu contractul de vânzare- cumpărare 3169 din 18.012.2002, înscris in CF_ top 629/133/19 și cota de 13/ 16 părți din imobilul situat în Oradea, ., înscris in CF 6230 S., top 192/2/12, dobândit cu contractul de vânzare cumpărare nr. 1587/2006 al BNP L. F.; precum și autoturismul Audi cu nr. de înmatriculare_ dobândit prin vânzare- cumpărare conform cu facturii din 17.01.2002.
Valoarea bunurilor imobile de împătrit a fost stabilită de instanța de fond în baza concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză de către experții ing. M. A., Rajna Koppanyi Z. și Tirla A., astfel, la efectuarea partajului s-a luat pentru apartamentul din ., o valoare de 192.000 lei, iar pentru apartamentul din Oradea, . de 178.600 lei.
Cu privire la autoturism, s-a reținut că după separarea în fapt a soților, a rămas în posesia reclamantului, care l-a si vândut pentru suma de 5000 euro, prin contractul de vânzare- cumpărare din 23.03.2010, iar valoarea de partaj a autoturismului este în suma de 5000 euro, respectiv prețul obținut de reclamant ca urmare a vânzării acestuia. Această sumă s-a apreciat că este valoarea de piață a acestui autoturism, valoare care rezultă și din contractele de asigurare RCA ale acesteia, contracte din care rezultă gradul de devalorizare a autoturismului raportat la vechimea acestuia.
Valoarea totală a bunurilor ce urmează a fi partajate judiciar prin prezenta hotărâre este dată de valoarea apartamentului din ..000 lei, a cotei de 13/16 parte din apartamentul din . reprezintă 145.112, 5 lei, precum și din valoarea autoturismului, care este de 22.500 lei, rezultând astfel o valoare totală a masei de împărțit de 359.612,5 lei.
Cu privire la contribuția foștilor soți la dobândirea bunurilor supuse împărțelii, instanța de fond a luat in calcul contribuția reclamantului in procent de 90%, iar a pârâtei, de 10%, având în vedere faptul că pe toată durata căsătoriei, cel care realiza venituri substanțial mai mari, a fost reclamantul, astfel, acesta pe o perioadă îndelungată de timp a activat, fie cu contract civil, fie cu contrat de muncă, ca sportiv profesionist pentru mai multe cluburi de fotbal. Activitatea pe care a desfășurat-o ca sportiv este ilustrată de contractele existente la dosar, precum și a veniturilor pe care reclamantul le-a obținut ca urmare a acestei îndeletniciri. Termenii financiari ai acestor contracte, declarațiile martorului Cheșeriu A., precum și certificatul de moștenitor 31 din 27.04.2005 îl îndreptățesc pe reclamant in solicitarea sa privind constatarea de către instanță a unei cote contributive important mai mare decât cea a pârâtei. În aprecierea cotei contributive a acesteia, instanța de fond a avut în vedere faptul că în timpul căsătoriei aceasta, în cea mai mare parte nu a fosta angajată în muncă, dar că a avut unele contribuții în gospodăria comună a părților, contribuții la care s-au referit in concret martorii Osvalt D. și Căplăreț A. M.. S-a avut în vedere că după divorț, cu toate că reclamanta reconvențională este angajată în muncă, realizează venituri modeste, la nivelul minimului pe economie, venituri în funcție de care a si primit ajutor public judiciar, ceea ce denotă faptul că în timpul căsătoriei, când nu a fost angajată în muncă, nu a avut resurse financiare cu care să contribuie la achiziționarea bunurilor comune cu un procent de 40% asa cum pretinde prin acțiunea reconvențională.
Prin urmare, în baza probațiuni administrate in cauză, instanța de fond a reținut că la dobândirea celor trei bunuri supuse partajului în prezenta hotărâre, contribuția părților este de 90% pentru reclamant și 10% pentru reclamanta reconvențională. În aceste condiții, în raport de modalitatea de partaj avută în vedere de instanța de fond în baza criteriilor prevăzute de art. 6739 Cod procedură civilă, dar și de dorința părților, sistarea devălmășiei se va realiza în baza art. 31 lit „b” și art 36 Codul Familiei, art. 728 si 742 cod civil și art. 6731 si urm. Cod civil prin atribuirea bunurilor pe seama reclamantului, care va plăti reclamantei reconvenționale o sultă în valoare de 35.961, 25 lei.
Cu privire la capătul de cerere formulat de reclamanta reconvențională referitor la datoria comună rezultată din contactul de credit încheiat cu Reiffeisen Bank la 11.08.2006, instanța de fond a apreciat că acesta este atât inadmisibil, cât și lipsit de interes legitim. Acest capăt de cerere, astfel cum a fost formulat de reclamantă, poate fi caracterizat ca fiind o acțiune în constatare întemeiată pe dispozițiile art. 111 Cod procedură civilă. Datoria comună la care se referă reclamanta reconvențională provine dintr-un contract astfel încât este atât o stare de fapt, cât si o stare de drept. Nici una dintre părți, și nici creditorul nu contestă existența creditului și a datoriei solidare pe care foștii soți o au cu privire la restituirea acesteia. În fapt, obligația de restituire a creditului a fost si este îndeplinită în continuare de către reclamant, așa cum rezultă din înscrisurile de la dosar. În aceste condiții, reclamanta nu are nici un interes, doar să se constate existența unei datorii comune, și aceasta cu atât mai mult cu cât ea rezultă în mod clar din constatul de credit, nefiind astfel necesară o hotărâre judecătorească care să confirme clauza contractuală care se referă la solidaritatea intre debitori.
Cu privire la cheltuielile de judecată, instanța de fond a constat că reclamantul a solicitat doar împărțirea onorariilor experților care au evaluat imobilele, însă conform chitanțelor de la dosar acestea au fost achitate de reclamanta reconvențională, astfel încât instanța in temeiul art. 276 Cod procedură civilă a compensat in întregime restul cheltuielilor de judecată a părților.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal și timbrat cu 1884 lei taxă timbru și 5 lei timbru judiciar a declarat recurs pârâta reclamantă reconvențională, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate în sensul reținerii unei cote contributive la dobândirea bunurilor comune de 40% în favoarea sa și 60% în favoarea intimatului și obligarea acestuia la plata unei sulte în cuantum de 129.460 lei, cu cheltuieli de judecată.
Prin cererea depusă prin registratura instanței la data de 4 iunie 2013, intimatul a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului său, menționând că în baza art. 2821 Cod procedură civilă este de acord cu recalificarea căii de atac din recurs în apel.
În ședința publică din 4 iunie 2013, instanța de recurs, față de valoarea obiectului litigiului și poziția părților a recalificat calea de atac în cauză din recurs în apel raportat la dispozițiile art. 2821 Cod procedură civilă.
Prin decizia civilă nr.216/A din 11 iunie 2013, Tribunalul Bihor a admis ca fondat apelul civil formulat de apelanta F. B. O. cu dom. în S., .. Z 16, . în contradictoriu cu intimatul D. C. V. cu dom. în Oradea, ., .. 19, jud. Bihor împotriva sentinței civile nr._ din 21.09.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea pe care a schimbat-o în parte în sensul că a constatat că masa bunurilor comune dobândite de părți sub durata căsătoriei se compune și din pasivul în cuantum de 33.436 euro reprezentând creditul acordat părților în temeiul contractului de credit nr. RFI_ din 11 august 2006 încheiat cu Raiffeisen Bank S.A.
A constatat că la dobândirea întregii mase a bunurilor de împărțit reclamantul are o cotă de contribuție de 75% iar reclamanta reconvențională o cotă de contribuție de 25%.
A obligat reclamantul în favoarea pârâtei la plata sumei de 89.903 lei cu titlu de sultă.
A obligat reclamantul pârât reconvențional în favoarea reclamantei reconvenționale la plata sumei de 1353 lei cheltuieli de judecată și a compensat restul cheltuielilor de judecată ale părților.
A menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.
A dispus restituirea de către apelantă a sumei de 3850 lei de care a beneficiat cu titlu de ajutor public judiciar, după rămânerea irevocabilă a prezentei decizii și a obligat intimatul să plătească apelantei suma de 2888 lei cheltuieli de judecată.
A obligat intimatul în favoarea apelantei la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în apel.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele considerente:
Sentința apelată a fost criticată sub aspectul cotei contributive a părților reținută la data dobândirii bunurilor comune și implicit a cuantumului sultei la care a fost obligat intimatul reclamant, prima instanță la stabilirea cotelor contributive nu a coroborat probele în ansamblul lor.
Conform art. 30 Codul familiei, bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți sunt de la data dobândirii lor bunuri comune ale soților. Comunitatea de bunuri este un efect legal al căsătoriei și bunul dobândit de oricare dintre soți în aceste condiții este comun chiar dacă numai unul dintre ei a contribuit efectiv la acea dobândire. Prin urmare, contribuția soților la dobândirea bunurilor comune este presupusă de lege, dar nu este o condiție pentru considerarea bunurilor ca fiind comune. De această contribuție se ține seama pentru determinarea părților ce se cuvin soților în cazul împărțirii bunurilor.
S-a mai reținut că în speță, nu a fost contestată calitatea de bunuri comune a imobilelor și autoturismul incluse în masa de împărțit, ceea ce părțile și-au contestat reciproc prin pozițiile procesuale exprimate în cauză a fost cotele pretins contributive ale acestora la dobândirea bunurilor comune, inclusiv criticile apelantei privesc cotele contributive ale părților reținute de prima instanță și la determinarea cărora nu s-a avut în vedere coroborarea probațiunii administrate.
Așa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3169 din 18.12.2002 de BNP V. C., contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1587 din 31.07.2006 de BNP L. F. și factura din 17.01.2002, bunurile au fost dobândite sub durata căsătoriei părților, respectiv în luna ianuarie, decembrie 2002 și iulie 2006.
Autoturismul marca Audi a fost înstrăinat sub durata prezentului litigiu de către intimat cu titlu de vânzare-cumpărare pentru prețul de 5.000 euro, contravaloarea acestei sume fiind inclusă de prima instanță în masa de împărțit a bunurilor, valoarea totală a acesteia fiind stabilită de prima instanță la suma de 359.612,5 lei, necontestată de părți și cu privire la care nu s-au adus critici prin motivele de apel.
S-a mai reținut din probațiunea administrată în cauză că masa bunurilor comune dobândite de părți sub durata căsătoriei se compun și din pasivul în cuantum de 33.436 euro, conform graficului de rambursare depus la instanța de fond, reprezentând datoria din creditul acordat părților în temeiul contractului de credit nr. RFI_ din 11 august 2006 încheiat cu Reiffeisen Bank SA autentificat sub nr. 1828 din 11.08.2006 de BNP V. C., credit care a fost utilizat conform recunoașterilor ambelor părți la dobândirea celui de al doilea apartament. Acest credit are caracterul de datorie comună, fiind contractat în timpul căsătoriei, aspect ce rezultă și din clauza contractuală a art. 4.11 din contractul de credit conform căreia codebitorul se obligă solidar și indivizibil cu împrumutatul să îndeplinească obligațiile de rambursare a creditului, de plată a dobânzilor, comisioanelor aferente acestuia precum și a oricăror alte obligații de plată asumate de împrumutat prin acest contract.
Cât privește contribuția foștilor soți la dobândirea bunurilor comune, aceasta a fost stabilită de prima instanță în procent de 90% pentru reclamant și 10% pentru pârâtă, avându-se în vedere faptul că pe toată durata căsătoriei veniturile substanțiale mai mari au fost realizate de reclamant în timp ce în privința pârâtei s-a avut în vedere faptul că sub durata căsătoriei părților în cea mai mare parte a timpului nu a fost angajată în muncă, având unele contribuții în gospodăria comună a părților.
La stabilirea cotei de contribuție a soților la dobândirea bunurilor comune, instanța de apel a reținut că nu există criterii legale după care instanța să procedeze la stabilirea acestor cote. În lipsa criteriilor legale, practica judiciară a statuat că, contribuția fiecărui soț la dobândirea bunurilor comune se stabilește în funcție de contribuția reală pe care acesta a avut-o la dobândirea bunurilor, inegalitatea veniturilor conduce la o cotă de contribuție mai mare a fostului soț care, pe o perioadă mai îndelungată, veniturile sale sunt net superioare veniturilor realizate de cealaltă parte, contribuția la întreținerea gospodăriei, munca prestată în cadrul acesteia.
În speță, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la instanța de fond, convenții civile, contract de muncă, reclamantul intimat a activat ca sportiv profesionist pentru diferite cluburi de fotbal și care evidențiază veniturile realizate de către acesta. Faptul că intimatul a realizat venituri mai mari a fost recunoscut și de apelantă prin răspunsul la interogatoriu. De altfel, s-a mai constatat de către instanța de apel, că și prin motivele de apel nu se contestă acest lucru și recunoaște că, cota de contribuție a intimatului reclamant este mai mare ca și cota sa de contribuție, însă arată apelanta că la determinarea și întinderea cotelor nu s-au avut în vedere toate probele administrate.
Referitor la veniturile din muncă ale apelantei, rezultă din probele administrate și recunoașterile la interogatoriu a acesteia că au fost mai mici decât ale intimatului. Mai recunoaște apelanta că în perioada căsătoriei cu intimatul a avut 3 locuri de muncă, la care a prestat activitate în muncă, câteva luni la fiecare, la ultima 6 luni. Conform susținerilor acesteia, coroborate în primul rând cu răspunsul la interogatoriu al intimatului reclamant și cu declarațiile martorilor, intimatul, datorită specificului activități de sportiv profesionist, care a presupus mutarea părților dintr-o localitate în alta în primii ani ai căsătoriei, a fost însoțit de apelantă, la solicitarea acestuia, fiind evident că raporturile sale juridice de muncă nu au avut un caracter de continuitate,abia la ultimul loc de muncă, activitatea în muncă a apelantei a cunoscut o continuitate începând cu anul 2004 și până la data desfacerii căsătoriei.
Partea fiecărui soț în bunurile comune se determină în raport de contribuția sa la dobândirea și conservarea acestora, care se întemeiază în principal pe veniturile în muncă, încasate și folosite în scopul realizări sarcinilor comune căsătoriei. În stabilirea aportului fiecărui soț se va lua în considerare și munca soțului depusă în gospodărie.
Din probațiunea administrată în cauză, respectiv declarațiile martorelor C. M. și Osvald D., coroborate cu răspunsul al interogatoriu al intimatului reclamant, rezultă că pe parcursul căsătoriei apelanta s-a ocupat de munca în gospodăria părților, menajul comun și de achiziționarea materialelor de construcție pentru renovarea apartamentelor și de supravegherea lucrărilor de renovare. Munca depusă în gospodărie la menajul comun este considerată ca fiind o contribuție a acestui soț la dobândirea bunurilor comune, ca și în cazul soțului care a realizat venituri în muncă. În cauză veniturile reclamantului intimat sunt mai mari și depășesc pe cele ale apelantei, aspect recunoscut și de aceasta prin răspunsul la interogatoriu, însă sumele consemnate în acele contracte civile și de muncă nu coincid cu cele nete, pentru că sunt afectate de contribuțiile datorate bugetului de stat și al asigurărilor sociale.
Modul de partajare al bunurilor mobile ale părților prin învoiala acestora, nu poate fi apreciată ca o recunoaștere din partea reclamantului intimat a unei contribuții mai mari ale apelantei la dobândirea bunurilor supuse partajului prin prezenta cerere. În opinia instanței de apel această modalitate de partajare a bunurilor mobile nu exprimă decât înțelegerea părților cu privire la modul de împărțire a acestora.
Instanța de apel, față de considerentele mai sus reținute a apreciat că la dobândirea întregii mase a bunurilor de împărțit deduse judecăți cauzei, reclamantul are o cotă de contribuție de 75%, iar reclamanta reconvențională o cotă de 25%.
Instanța de apel a mai reținut că prin motivele de apel nu a fost criticată valoarea bunurilor de împărțit și nici modalitatea de sistare a devălmășiei, stabilită de prima instanță, la stabilirea căreia s-a ținut cont atât de dorința părților cât și de criteriile stabilite de art. 6739 Cod procedură civilă și avându-se în vedere contribuțiile părților la dobândirea bunurilor comune de 75% pentru reclamantul intimat și de 25% pentru pârâta apelantă, prin mențiunea dispoziției de atribuire a bunurilor pe seama reclamantului intimat, a fost obligat acesta în favoarea apelantei pârâta la plata sumei de 89.903 lei cu titlu de sultă.
Cât privește critica adusă sentinței apelate sub aspectul cheltuielilor de judecată, cu privire la care prima instanță a dispus compensarea acestora în întregime, instanța de apel a apreciat-o ca fiind fondată, astfel, pârâta apelantă a solicitat obligarea intimatului reclamant la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa de timbru, timbru judiciar, onorariu expert și onorariu avocat, conform înscrisurilor depuse la dosar. Conform chitanțelor depuse la dosar, rezultă că reclamanta reconvențională apelantă a suportat costurile raportului de expertiză în cuantum de 1.805 lei, iar pentru efectuarea lucrării de contraexpertiză aceasta a beneficiat de ajutor public judiciar, valoarea contraexpertizei fiind de 3.850 lei. Ambele părți au justificat cheltuieli de judecată reprezentând taxă timbru și onorariu avocațial.
Instanța de apel, având în vedere soluția de admitere în parte, atât a acțiunii principale, cât și a acțiunii reconvenționale, cotele de contribuție a părților la dobândirea bunurilor, a obligat reclamantul intimat în favoarea apelantei reclamante reconvenționale la plata sumei de 1.353 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în prima instanță, reprezentând onorariu expertiză și a menținut dispozițiile privind compensarea restului cheltuielilor de judecată ale părților, reprezentând taxă timbru și onorariu avocațial.
Instanța de apel, în contextul considerentelor mai sus expuse, a apreciat ca fondat apelul formulat împotriva sentinței apelate, admițându-l ca atare în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, a schimbat în parte sentința conform dispozitivului prezentei decizii și a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.
Întrucât apelanta reclamantă reconvențională a beneficiat de ajutor public judiciar pentru lucrarea de contraexpertiză, în cuantum de 3.850 lei și reținând că în urma partajului în favoarea acesteia a fost stabilită o sultă în cuantum de 89.903 lei, depășind de 10 ori valoarea contraexpertizei pentru care a beneficiat de ajutor public, instanța de apel a făcut în speță aplicarea dispozițiilor art. 502 din OG 51/2008, modificată și a dispus restituirea de către apelantă a sumei de 3.850 lei de care a beneficiat cu titlu de ajutor public judiciar, după rămânerea irevocabilă a prezentei decizi și a obligat intimatul să plătească apelantei suma de 2.888 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, instanța de apel reținând că după restituirea acestei sume, intimatul, raportat la cota reținută în favoarea acestuia la dobândirea bunurilor și la dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, este ținut și la plata acestei sume către reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, reținând culpa intimatului și având în vedere soluția pronunțată, instanța de apel l-a obligat pe acesta în favoarea apelantei la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în apel, reprezentând taxă timbru, justificată cu chitanța de plată depusă la dosar.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, timbrat cu suma de 1003 lei și timbru judiciar de 5 lei, a declarat recurs intimatul reclamant D. C. V., solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei, admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
Prin motivele de recurs, s-a invocat că a avut o contribuție superioară la dobândirea bunurilor, aspect ce a fost recunoscut de intimată, bunurile imobile s-au evaluat prin intermediul unor rapoarte de expertiză, iar cele mobile s-au împărțit de comun acord. Prin cererea reconvențională, pârâta a solicitat includerea în masa bunurilor comune a sumei ce reprezintă datorie comună –contractul de credit încheiat la 19.05.2006 cu Raiffesen Bank, însă el a invocat o cotă proprie de contribuție de 97,6%, fiind stabilită doar la 90%, cu obligarea la sultă de_,25 lei, fiind compensate cheltuielile de judecată. Pârâta a solicitat reținerea unei cote contributive de 60%.
Termenul de apel prin raportare la comunicarea inițială a fost probabil depășit, fiind formulată o cerere de repunere în termen, aspect asupra căruia instanța nu s-a pronunțat.
Reducerea cotei sale contributive este nejustificată, nu s-a motivat dispoziția, simpla argumentare a muncii în gospodărie a celuilalt soț a fost avută în vedere de instanța de fond, care a stabilit contribuția la 90% față de 97,6%, iar reducerea la 75% nefiind justificată.
Nu se justifica reducerea cotei sale, câtă vreme a dovedit că a participat la activitățile casnice, asigurând curățenia, întreținerea domiciliului comun, sumele de bani prezentate în contracte, sunt nete nu brute, contribuțiile datorate statului erau suportate de cluburile cu care erau semnate, iar acestea nu cuprindeau primele de joc – martorul Keseru – aspect la care instanța nu a făcut referire.
Veniturile sale ca fotbalist, care a activat în L. 1 națională, în străinătate, sunt mult superioare celor realizate de pârâtă, reflectate la cota de 97,6%, rezultată din înscrisuri, însă, a acceptat o cotă de 90% luând în considerare și activitățile casnice desfășurate, neputând accepta o cotă inferioară.
Instanța a omis a se pronunța asupra modalității de achitare a datoriei, el a achitat-o și o va achita, asupra sa va apăsa executarea silită a bunurilor atribuite. Se impunea a fi stabilit activul net prin scăderea din cel brut de_,5 lei a sumei reprezentând pasivul ce la momentul pronunțării hotărârii era de 31.000 Euro -139.500 lei, sumă inferioară celei reținute de instanța de fond -33.436 Euro, deoarece a mai achitat din aceasta ratele exigibile.
Activul net era de_,50 lei, referitor la care trebuiau aplicate cotele de contribuție, stabilită sulta. El a urmărit achitarea ratelor, chiar dacă se aplica cota de 25% recunoscută pârâtei, aceasta ar fi fost de 55.028,12 lei, nu de 89.903 lei.
Nu a căzut el în pretenții în totalitate, expertiza s-a realizat la solicitarea pârâtei, achitată de aceasta, nu îi profită lui evaluarea, este o cheltuială ce putea fi evitată, el nu poate fi obligat la plata cheltuielilor nejustificate.
S-a invocat în drept art.304 alin.7, 8, 9, art.312 Cod procedură civilă.
Intimata pârâtă, prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat, respingerea recursului ca nefondat și menținerea în totalitate a deciziei recurate, cu cheltuieli de judecată, invocând excepția de inadmisibilitate a recursului, câtă vreme s-a solicitat modificarea sentinței, iar recursul vizează o decizie, el nu a declarat apel. Sentința a fost atacată în termen legal, câtă vreme nu i-a fost comunicată la adresa corectă, tardivitatea nu poate fi invocată, ca motiv de recurs.
S-a motivat reținerea cotelor de contribuție prin analiza pertinentă a probelor, s-a ocupat de menajul conjugal, de renovarea celor două apartamente, corect reținută fiind cota sa de contribuție de 75%. Referitor la datorie, acest aspect s-a tranșat prin sentința civilă nr._/2012 a Judecătoriei Oradea, din acest punct de vedere recursul fiind inadmisibil. Ratele de credit reprezentând datoria comună se achită din chiria încasată de recurent pentru imobilul de pe .> Cheltuielile de judecată s-au acordat urmare a admiterii apelului, a reținerii cotei contributive de 75% a recurentului.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs, cât și din oficiu, instanța de recurs, constată următoarele:
Referitor la excepția de inadmisibilitate a recursului, invocată de intimată prin întâmpinarea depusă la dosar, urmare a solicitării modificării sentinței atacate, câtă vreme, în motivele de recurs s-a făcut referire la cuprinsul deciziei pronunțate în apel, prin care s-au modificat cotele de contribuție stabilite prin sentința apelată, este o evidentă greșeală de redactare a petitului cererii de recurs, astfel că, aceasta va fi respinsă ca nefondată. În acest sens s-a și precizat verbal acest aspect de către avocatul recurentului.
Potrivit dovezii de comunicare a sentinței pronunțate de instanța de fond, -fila 234-, se reține că aceasta a fost comunicată intimatei apelante la data de 15.10.2012, prin afișare la domiciliul din localitatea Oradea, ..16, ..105, deși domuciliul acesteia s-a indicat ca fiind în localitatea S., ..Z 16, .> Calea de atac, recursul-, a fost înregistrată prin oficiul poștal –fila 9, la data de 30.10.2012, recalificat ca apel în ședința publică din 4.06.2013, ori, câtă vreme termenul de 15 zile, impus de art.284 alin.1 Cod procedură civilă, nu a fost depășit, expirând doar la data de 31.10.2012, deci după depunerea acestuia la oficiul poștal, nu se mai impunea ca instanța de apel să se pronunțe asupra cererii de repunere în termenul de apel, criticile în sensul că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii, că apelul era tardiv, apar ca nefondate, apărările intimatei fiind întemeiate și de altfel, recurentul a renunțat la susținerea acestui motiv de recurs.
Referitor la cotele de contribuție ale părților, la dobândirea bunurilor comune, sub durata căsătoriei, se rețin următoarele:
Astfel cum s-a stabilit de instanța de fond, valoarea bunurilor supuse partajului este de 359.612,5 lei, compusă din valoarea apartamentului situat în localitatea Oradea, . lei –cotă de 13/16 părți din apartamentul situat în localitatea Oradea, .,25 lei și 22.500 lei –autoturismul înstrăinat de recurent. Pentru cumpărarea apartamentului situat în localitatea Oradea, . contractat un credit bancar, din care a rămas de rambursat -33.436 Euro, datorie comună, pasivă.
Bunurile dobândite sub durata căsătoriei, conform art.30 Codul familiei, sunt bunuri comune, calitate ce nu a fost contestată de părți, ceea ce s-a contestat a fost cota contributivă a fiecăruia dintre soți. Faptul că sub durata căsătoriei recurentul a obținut venituri substanțial mai mari decât intimata, a reieșit din toate probele administrate, convenții, contracte civile, contracte de muncă, acesta a activat ca fotbalist profesionist pentru mai multe cluburi –filele 32, 33 -58 dosar de fond, iar împrejurarea că acesta a realizat atât venituri din salariu cât și din prime, a fost recunoscut de intimată la interogatoriu –fila 82 dosar de fond.
În cea mai mare parte a timpului în care părțile au conviețuit, într-adevăr intimata a lucrat doar sporadic, a realizat venituri substanțial mai mici ca ale recurentului, însă, aceasta l-a însoțit, s-a ocupat de menajul conjugal, de renovarea celor două apartamente, martorul Osvalt D. – fila 94 dosar de fond, martorul Căpleț A. M. –fila 100 dosar de fond. Referitor la martorul Cheșeriu –fila 101 dosar de fond, acesta a arătat că ambii soți au amenajat împreună cele două apartamente, însă, nu cunoaște cum și-au repartizat sarcinile familiale.
Curtea reține că, probele administrate nu dovedesc cu certitudine o cotă contributivă fixă în favoarea părților, la dobândirea bunurilor comune, chiar dacă intimata realiza venituri mai mici decât recurentul, a participat la activitățile ce au fost necesare în vederea renovării celor două imobile, a asigurat menajul conjugal, iar o reapreciere a probelor referitor la cotele de contribuție reprezintă o analiză a temeiniciei deciziei, nu un aspect de nelegalitate în sensul art.304 Cod procedură civilă, astfel că, neexistând aspecte de nelegalitate în acest sens, criticile apar ca nefondate.
Valoarea masei de partaj, conform celor expuse mai sus, a fost evaluată la suma de 359.612,5 lei, fiind stabilit însă și un pasiv în valoare de 31.000 Euro-echivalent a 139.500 lei, care însă nu a fost scăzut din valoarea de împărțit, deși urmează a fi achitat de recurent. Câtă vreme acesta nu a declarat apel împotriva sentinței pronunțate, criticile apar ca neavenite, neputând fi avute în vedere în lipsa declarării unei căi de atac –omisio medio- altfel i s-ar înrăutăți situația intimatei apelante în propria cale de atac, ceea ce ar contraveni art.296 Cod procedură civilă, excepția invocată de aceasta fiind fondată.
Deoarece părțile nu au convenit asupra valorii bunurilor comune, s-a impus administrarea probațiunii, cu expertize de specialitate, nefiind vorba astfel de o cheltuială ce putea fi evitată, astfel că, în mod corect instanța de apel a făcut aplicarea art.276 Cod procedură civilă referitor la cheltuielile de judecată care de altfel au fost acordate doar în parte.
Față de toate considerentele expuse, nefiind incidente dispozițiile art.304 Cod procedură civilă, instanța de recurs, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul, menținând în întregime decizia recurată, ca fiind legală și temeinică.
Reținând culpa procesuală a recurentului D. C. V., în baza art.274 Cod procedură civilă, instanța de recurs îl va obliga să-i plătească intimatei F. B. O., suma de 2.000 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de reclamant D. C. V., cu domiciliul în Oradea, ., ..19, județul Bihor, în contradictoriu cu intimata pârât F. B. O. –cu domiciliul în S., ..Z 16, ., împotriva deciziei civile nr. 216/A din 11 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă partea recurentă D. C. V., să plătească părții intimate F. B. O., suma de 2.000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
I R E V O C A B I L Ă.
Pronunțată în ședința publică din 23 ianuarie 2014.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
S. A. L. T. D. M. E. C. G.
Red.concept decizie:S. A.L.
Data:27.01.2014
Jud.fond:C. S.
Jud.apel:S. M./R. C.
Dact.C.G.
Data:28.01.2014
2 ex.
| ← Prestaţie tabulară. Decizia nr. 921/2014. Curtea de Apel ORADEA | Rectificare carte funciară. Decizia nr. 920/2014. Curtea de... → |
|---|
