Rectificare carte funciară. Decizia nr. 920/2014. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 920/2014 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 13-10-2014 în dosarul nr. 185/255/2013*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA I CIVILĂ
Număr operator de date cu caracter personal 3159
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.920/R/2014
Ședința publică din 13 octombrie 2014
PREȘEDINTE: B. D. M.
JUDECĂTOR: V. I. S.
JUDECĂTOR: S. A. L.
GREFIER: G. M.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor civile formulate de recurenta reclamantă P. G.-CATOLICĂ VĂȘAD, cu sediul procesual ales în loc. Marghita, .. 3/A, județul Bihor și de recurenta pârâtă P. O. ROMÂNĂ VĂȘAD, cu sediul ., nr. 23, jud. Bihor, împotriva sentinței civile nr.189/C din 14 martie 2014, pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect rectificare carte funciară.
Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 29 septembrie 2014, când părțile prezente au formulat concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, și când s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 06 octombrie 2014 respectiv pentru data de azi.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.189/C din data de 14 martie 2014, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr._, a fost respinsă excepția prematurității acțiunii, invocată de pârâta P. O. Română Vășad.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamanta P. G. Catolică Vășad, în contradictoriu cu pârâta P. O. Română Vășad.
S-a dispus rectificarea parțială a înscrierilor de sub B4 din CF 76 Vășad, cu privire la imobilele cu nr. topo 104 și 105 (de sub A IV 1-2), constând în casă parohială și terenul aferent în suprafață de 1072 mp și, respectiv, 2082 mp, în sensul radierii dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtei cu privire la aceste imobile și restabilirii situației anterioare de carte funciară.
S-a dispus evacuarea pârâtei din imobilul mai sus menționat.
Au fost respinse celelalte capete de cerere formulate.
În considerentele sentinței s-a reținut că prin acțiunea introdusă împotriva pârâtei, reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a încheierii nr. 99/17.02.1965, în baza căreia s-a dispus înscrierea în CF nr. 76 Vășad a imobilelor cu nr. topo 104 și 105, în natură casă parohială și teren aferent, imobile ce au aparținut cultului catolic și au fost preluate de Statul Român prin Decretul nr. 358/1948.
Astfel, prin Decretul nr. 177/1948 și art. 2 din Decretul nr. 358/1948, cultul greco-catolic din România a fost desființat, iar averea acestuia a trecut în patrimoniul Statului Român sau a Bisericii Ortodoxe Române, în cazul parohiilor averea fiind preluată de către Biserica O. Română, prin procedura prevăzută de art. 37-39 din Decretul nr. 177/1948.
Ulterior, aceste două acte normative au fost abrogate prin Legea nr. 486/2006 și, respectiv, Decretul-Lege nr. 9/1989.
În art. 2 din Decretul – Lege nr. 126/1990 se arată că „bunurile preluate de către stat prin efectul Decretului nr. 358/1948 (...) se restituie în starea actuală Bisericii Române Unită cu R. (greco-catolică), iar în art. 3 se menționează că situația juridică a lăcașurilor de cult (…) care au aparținut Bisericii Române Unită cu R. (greco-catolice) și au fost preluate de către Biserica O. Română se va stabili de către o comisie mixtă”.
Prin O.G. nr. 64/2004 a fost modificat art. 3 din Decretul-Lege nr. 126/1990 introducându-se aliniatul 2 care prevede următoarele: „în cazul în care reprezentanții clericali ai celor două culte religioase nu ajung la un acord în cadrul comisiei mixte, partea interesată are deschisă calea acțiunii în justiție potrivit dreptului comun”.
Din înscrisurile de la dosarul cauzei s-a reținut că P. G.-Catolică a procedat la convocarea Parohiei Ortodoxe Vășad la conciliere, prin scrisoarea recomandată cu confirmare de primire nr. AR_/28.02.2008, conciliere care urma să aibă loc la sediul Primăriei Curtuișeni la data de 31 martie 2008, orele 14.00. Reprezentanții Parohiei Ortodoxe Vășad nu s-au prezentat și au trimis un răspuns la invitație în care au propus o altă dată și o altă locație pentru desfășurarea dialogului.
Instanța, examinând convocarea la conciliere directa, a constatat că aceasta a respectat procedura prevăzută de art. 3 din Decretul-Lege nr.126/1990. Reprezentanții Bisericii Ortodox, deși conștienți că au ocupat aceste imobile în baza unor acte normative abuzive emise de regimul comunist, realități istorice ce nu pot fi ignorate, au urmărit să tergiverseze luarea măsurilor ce se impun pentru .>
Față de aceste aspecte, instanța a respins excepția prematurității acțiunii invocată de pârâtă.
Cu privire la fondul cauzei, instanța a reținut că preluarea imobilelor înscrise în CF nr.76 Vășad, nr. topo 104 si 105, în natură casă parohială și teren aferent, imobile ce au aparținut cultului catolic, s-a făcut în baza Decretului nr.358/1948, decret care este în prezent abrogat, astfel că actul în baza căruia s-a făcut întabularea fiind desființat s-a impus și rectificarea de carte funciară în baza art. 33 din Legea 7/1996, în sensul radierii dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtei cu privire la aceste imobile și restabilirea situației anterioare de carte funciară.
Ca o consecință a celor mai sus arătate, instanța a dispus evacuarea pârâtei din imobilul mai sus identificat, în baza art. 1033-1039 Cod civil.
Cât privește solicitarea de constatare a nulității parțiale a încheierii, instanța a respins-o ca neîntemeiată, neexistând niciun motiv legal care să atragă această sancțiune.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta P. G.-Catolică Vășad, solicitând instanței admiterea acestuia și modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii principale și cu privire la capătul de cerere privind constatarea nulității absolute parțiale a înscrierii de sub B4 din CF nr.76 Vășad și a încheierii de întabulare nr.99 din data de 17 februarie 1956, cu privire la imobilele cu nr. topo 104 și 105 Vășad, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a recursului, recurenta-reclamantă a arătat că în mod greșit a fost respins capătul de cerere privind nulitatea înscrierilor din cartea funciară, acest petit constituind un element esențial al acțiunii introductive.
Rectificarea situației de carte funciară are un caracter subsidiar față de capătul de cerere privind constatarea nulității înscrierii sau a titlului care a stat la baza acestei înscrieri, conform art.34-35 din Decretul-Lege nr.115/1938, în vigoare la acel moment.
Ca urmare a acestui caracter subsidiar, rectificarea înscrierilor din cartea funciară se poate face numai după constatarea, în prealabil, a nevalabilității înscrierii sau a titlului pe care aceasta se fundamentează.
Înscrierea de sub B4 din CF nr.76 Vășad este lovită de nulitate absolută, întrucât, pe de o parte, nu a avut la bază niciun act juridic translativ, constitutiv sau declarativ care să justifice trecerea în proprietatea Parohiei Ortodoxe a dreptului de proprietate asupra parcelelor respective, iar, pe de altă parte, nu există o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, în baza căreia să se fi putut face rectificarea, conform art.35 din Decretul-Lege nr.115/1938.
Încheierea nr.99/1956 a fost întocmită de un notar de stat, pe baza unei simple cereri, fără a avea nici dreptul și nici competența legală de a dispune rectificarea unei situații de carte funciară, care se putea face doar în baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Ca atare, înscrierea de sub B4 nu a fost și nu este valabilă, în conformitate cu prevederile art.34 pct.1 din Decretul-Lege nr.115/1938, aplicabil la momentul respectiv.
În drept, au fost invocate prevederile art.282 și următoarele din codul de procedură civilă de la 1865.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat apel, recalificat de instanță ca fiind recurs, și pârâta P. O. Română Vășad, solicitând instanței admiterea acestuia și schimbarea în totalitate a hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii, în principal, ca prematur formulată, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat că termenul de o lună solicitat pentru realizarea concilierii între părți era unul întemeiat, neputându-se reține că aceasta ar fi intenționat să tergiverseze soluționarea diferendului, în condițiile în care reclamanta nu a întreprins niciun demers timp de 18 ani de la abrogarea Decretului nr.358/1948.
Prima instanță a apreciat procedura concilierii directe ca fiind o simplă formalitate, reținând ca suficientă convocarea pârâtei de către reclamantă printr-o scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
Scopul legiuitorului a fost însă altul, urmărindu-se întâlnirea celor două culte tocmai pentru a se ajunge la o înțelegere, iar recurenta-pârâtă a acceptat această întâlnire, solicitând însă o altă dată la care aceasta să aibă loc. Întrucât întrunirea nu s-a mai realizat, scopul legii nu a fost atins, astfel încât nu se poate vorbi de îndeplinirea procedurii prevăzute de lege, iar aceasta numai din culpa reclamantei.
În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională care, în motivarea deciziei nr.127/1994, a arătat că, fără a fi îngrădit dreptul la justiție, cultele religioase se pot adresa justiției în aceleași condiții, dar numai după epuizarea procedurii prevăzută de art.3 din Decretul-Lege nr.126/1990, dacă este vorba de stabilirea situației juridice a lăcașelor de cult și a caselor parohiale.
Cu toate că prima instanță a respins capătul de cerere vizând constatarea nulității parțiale a încheierii de carte funciară, aceasta a admis, de fapt, în totalitate acțiunea formulată.
Abrogarea Decretului-Lege nr.358/1948 nu conduce în mod automat la admiterea acțiunii formulate și rectificarea înscrierilor din cartea funciară.
Din analiza dispozițiilor art.34 din Legea nr.7/1996 rezultă că orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor de carte funciară, dacă printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă s-a constatat că actul sau înscrierea a fost greșit calificată, dacă nu sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris, au încetat efectele actului în baza căruia s-a făcut înscrierea sau aceste înscrieri nu mai sunt în concordanță cu situația reală a imobilului.
Prima instanță nu a analizat apărările formulate de recurenta-pârâtă, limitându-se la aprecierea caracterului abuziv al regimului comunist.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.296 și următoarele Cod procedură civilă.
Analizând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază că aceasta este legală și temeinică, pentru următoarele considerente:
În mod corect prima instanță a respins excepția prematurității acțiunii, având în vedere că din înscrisurile depuse la dosar rezultă că P. G.-Catolică Vășad a procedat la convocarea Parohiei Ortodoxe Vășad pentru conciliere, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, la sediul Primăriei Curtuișeni, la data de 31 martie 2008, la ora 14.00, cu respectarea dispozițiilor art.3 din Decretul-Lege nr.126/1990.
Întrucât reprezentanții clericali ai celor două culte religioase nu au ajuns la un acord în cadrul comisiei mixte, cu toate că P. G.-Catolică Vășad a întreprins demersuri în acest sens, aceasta a formulat acțiune în justiție potrivit dreptului comun.
Potrivit mențiunilor înscrise în CF nr.76 Vășad, imobilele cu nr. topo 104 și 105, în natură casă parohială și teren aferent, au format dreptul de proprietate al Bisericii G.-Catolice din Vășad, drept întabulat în anul 1899, conform mențiunii de sub B1.
La data de 17 februarie 1956, în baza Decretului-Lege nr.358/1948, s-a notat ca proprietar asupra imobilelor mai sus-menționate P. O. Vășad, conform mențiunii de sub B4 din coala funciară.
Potrivit art. 1 din Decretul nr. 358/02.12.1948 pentru stabilirea situației de drept a fostului cult greco-catolic, în urma revenirii comunităților locale ale cultului greco-catolic la cultul ortodox, și în conformitate cu art.13 din Decretul nr. 177/1948, organizațiile centrale și statutare ale acestui cult, ca Mitropolia, Episcopiile, Capitolurile, ordinele, congregațiile, mănăstirile, fundațiile, asociațiunile, precum și orice alte instituții și organizațiuni, sub orice denumire, încetează a mai exista, iar, conform art. 2, averea mobilă, imobilă, aparținând acestor organizații, instituții, cu excepția expresă a averii fostelor parohii, revine Statului român, care le va lua în primire imediată, act normativ în baza căruia s-a operat în cartea funciară nr.76 Vășad schimbarea denumirii proprietarului P. G.-Catolică în P. O., deși art.2 din acest act normativ excepta expres averea fostelor parohii.
Modalitatea de trecere a patrimoniului de la un cult religios la altul era reglementată în acea perioadă, alături de Decretul nr. 358/1948 și de Decretul nr. 177/1948 – privind regimul general al cultelor religioase – și care prevedea expres că toate cazurile de trecere de la un cult religios la altul se constată și se soluționează de judecătoria locului conform art. 37. Analizând cuprinsul acestei dispoziții, se reține faptul că era prevăzută o procedură specială în acest sens, respectiv, dacă cel puțin 10% din numărul credincioșilor comunității locale a unui cult trec la alt cult, comunitatea locală religioasă a cultului părăsit pierde de drept o parte din patrimoniul său, proporțională cu numărul credincioșilor care au părăsit-o și această parte proporțională se strămută tot de drept în patrimoniul comunității locale a cultului adoptat de noii credincioși. Dacă cei care părăsesc comunitatea locală alcătuiesc majoritatea, biserica – locașul de închinăciune, casa de rugăciuni – edificiile anexe, aparțin de drept comunității locale a cultului nou adoptat, cealaltă avere cuvenindu-se celor două comunități locale. Dacă cei trecuți de la un cult la altul reprezintă cel puțin 75% din numărul credincioșilor comunității locale a cultului părăsit, întreaga avere se strămută de drept în patrimoniul comunității locale a cultului adoptat, cu drept de despăgubire pentru comunitatea locală părăsită, proporțional cu numărul celor rămași, fără a se socoti biserica cu edificiile anexe, despăgubire ce va fi plătită în cel mult 3 ani de la stabilirea ei, cazurile sus-menționate urmând a fi constatate și soluționate de judecătoria populară a locului.
Prin Decretul Lege nr. 9/31.12.1989, Biserica Română Unită cu R. - G. Catolică este recunoscută oficial prin abrogarea Decretului nr. 358/1948.
Ulterior, se emite Decretul Lege nr.126 /24.04.1990, în care, la art. 2, se stipulează că ”bunurile preluate de stat prin efectul Decretului nr. 358/1948 aflate în prezent în proprietatea statului cu excepția moșiilor, se restituie în starea lor actuală Bisericii Române Unite cu R.-G. Catolică, iar pentru identificarea și predarea acestor bunuri se instituie o comisie mixtă, compusă din reprezentanți ai Guvernului și ai Bisericii G.-Catolice, prin hotărâre de guvern”.
Decretul Lege nr. 126/1990 a statuat la art. 3 (forma inițială) că situația lăcașelor de cult și a caselor parohiale care au aparținut Bisericii Române Unite cu R. - G. Catolică și au fost preluate de Biserica O. Română se va stabili de către o comisie mixtă formată din reprezentanții celor două culte, care trebuie să țină seama de dorința credincioșilor de aici.
Articolul 3 din Decretul Lege 126/1990 a fost completat prin OG nr. 64 din 13.08.2004, care a adăugat al doilea aliniat, potrivit căruia „în cazul în care reprezentanții clericali ai celor două culte religioase nu ajung la un acord în cadrul comisiei mixte prevăzute la alin. 1, partea interesată are deschisă calea acțiunii în justiție potrivit dreptului comun”.
Ulterior, Legea nr.182/13.06.2005 de aprobare a OG nr. 64/2004 a modificat al doilea aliniat al art.3 și a adăugat altele două în care se stipulează că partea interesată va convoca prin scrisoare recomandată cealaltă parte, comunicându-i în scris pretențiile sale și dovezile pe care se sprijină, iar data nu se va fixa decât după 30 de zile de la primirea actelor, iar în cazul în care la termenul fixat comisia (constituită din câte trei reprezentanți) nu se întrunește sau nu se ajunge la rezultat, ori nemulțumește una din părți, partea interesată are deschisă calea acțiunii în justiție potrivit dreptului comun, acțiunea fiind în competența tribunalului.
Conform art. 21 din Constituția României, accesul la justiție este liber, orice persoană putându-se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, fără să poată fi îngrădită prin lege exercitarea acestui drept, părțile având dreptul la un proces echitabil, iar jurisdicțiile administrative sunt facultative și gratuite.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat România în cauza P. G.-Catolică Sâmbăta împotriva României, hotărând că prin art. 3 din Decretul Lege nr. 126/1990 a fost încălcat art. 6 și art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv dreptul la un proces echitabil, dreptul la judecarea cauzei de către o instanță care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.
Art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede că exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de Convenție trebuie asigurată fără discriminare, aici fiind inclusă și deosebirea de religie sau orice altă situație, aceasta în condițiile în care instanțele naționale au interpretat art. 3 din Decretul Lege nr. 126/1990, în mod contradictoriu, uneori refuzând, alteori acceptând să se pronunțe cu privire la litigiile deduse judecății în fața lor de parohiile greco–catolice.
Așadar, conform art.20 din Constituția României, prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului sunt obligatorii pentru Statul Român, având prioritate în raport cu legile naționale, iar instanțele trebuie să țină seama de acestea.
Pe de altă parte, în cazul de față, astfel cum rezultă din probele administrate, reclamanta a demarat și procedura prevăzută de art. 3 din Decretul Lege nr. 126/1990 și a încercat concilierea cu pârâta, dar fără rezultat.
Art. 3 din Decretul Lege nr. 126/1990, la aliniatul 1, statuează că doar în faza necontencioasă comisia mixtă trebuie să țină seama de dorința credincioșilor, această obligație nemaifiind prevăzută pentru procedura în baza dreptului comun.
Potrivit art. 34 alin. 1 pct. 1 din Decretul Lege nr. 115/1938, rectificarea unei întabulări sau înscrieri provizorii se va cere de orice persoană interesată, dacă înscrierea sau titlul în baza căruia s-a săvârșit nu au fost valabile, dispoziție preluată și de Legea nr. 7/1996 și de Noul Cod Civil. Or, câtă vreme actul normativ în baza căruia s-a rectificat numele proprietarului din cartea funciară a fost abrogat, iar procedura instituită de Decretul nr. 177/1948, art. 37, nu a fost respectată la data înscrierii, în mod corect instanța de fond a dispus rectificarea mențiunilor din cartea funciară referitoare la imobilele în litigiu.
Dreptul de proprietate este garantat atât de art.44 din Constituția României, de art. 480 din vechiul cod civil aplicabil în speță, cât și de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Proprietatea privată, conform art. 44 alin. 1, punctul 2 din Constituția României, este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Așadar, acest drept nu poate depinde de numărul persoanelor ce în speță aparțin cultului ortodox, de faptul că aceștia ar fi mai numeroși decât cei greco catolici, fiind cert însă că dreptul de proprietate înscris în cartea funciară în favoarea pârâtei nu a avut la bază un act juridic valabil, astfel că se impune rectificarea acesteia și obligarea pârâtei la predarea în proprietatea reclamantei a imobilelor în litigiu.
În mod corect prima instanță a respins solicitarea de constatare a nulității parțiale a încheierii nr.99 din data de 17 februarie 1956, care nu a fost depusă la dosar, apreciind că nu s-a dovedit în cauză niciun motiv legal care să atragă această sancțiune. De altfel, această solicitare apare ca fiind superfluă, în condițiile în care s-a dispus de către instanță rectificarea parțială a înscrierilor de sub B4 din CF nr.76 Vășad, cu privire la imobilele cu nr. topo 104 și 105, în sensul radierii dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtei și restabilirii situației anterioare de carte funciară.
Raportat la considerentele mai sus-expuse, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, reținând că nu este incident în cauză niciunul din motivele de recurs reglementate de art.304 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondate recursurile civile declarate de recurentele P. G.-Catolică Vășad și P. O. Română Vășad, împotriva sentinței civile nr.189/C din data de 14 martie 2014, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o va menține în întregime.
Față de soluția de respingere a ambelor recursuri declarate, nu vor fi acordate cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondate recursurile civile declarate de recurentele P. G.-CATOLICĂ VĂȘAD, cu sediul procesual ales în loc. Marghita, .. 3/A, județul Bihor și P. O. ROMÂNĂ VĂȘAD, cu sediul ., nr. 23, jud. Bihor, împotriva sentinței civile nr.189/C din 14 martie 2014, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
I R E V O C A B I LĂ.
Pronunțată în ședința publică din 13 octombrie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR GREFIER,
B. D. M. V. I. S. S. A. L. G. M.
Cu opinie separată
Red.dec.jud.B. D.M./în concept 18.11.2014
Jud. fond B. J.
Tehnored.GM/2 ex./18.11.2014
Opinia separată a domnului judecător V. I. S.
În acord cu o parte a practicii judiciare (decizia nr. 189/A/05.12.2013 a Curți de Apel Timișoara, depusă în copie la dosar, decizia nr. 7525/R/11.12.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), diferită de jurisprudența majoritară a Curții de Apel Oradea, apreciez că trebuie aplicat și în fața instanței criteriul legal, prevăzut de art. 3 din Decretul – Lege nr. 126 din 24 aprilie 1990 privind unele măsuri referitoare la Biserica Română Unită cu R. (greco-catolică), anume să se țină seama de dorința credincioșilor.
Situația juridică a lăcașurilor de cult și a caselor parohiale, care au aparținut Bisericii Române Unite cu R. (greco-catolică) și care au fost preluate de Biserica O. Română, se stabilește, într-o primă variantă, pe cale amiabilă de către o comisie mixtă formată din reprezentanți clericali ai celor două culte religioase, ținând seama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri.
Dacă una dintre părți nu este de acord, poate oricând paraliza procedura, apelând la concursul instanței de judecată. Consider că și în acest caz rațiunea legiuitorului a fost în sensul de a se ține seama de același factor. Deci instanța trebuie să aibă în vedere dorința oamenilor. Este firesc, având în vedere destinația bunurilor vizate și singurul scop al existenței acestor imobile.
Interpretarea conform căreia criteriul legal enunțat s-ar aplica numai în cazul în care se soluționează chestiunea pe cale amiabilă este eronată. Practic, ori de câte ori o parte nu ar dori să se țină cont de opinia credincioșilor ar fi liberă în acest sens, recurgând la calea litigioasă. Este nefiresc acest lucru, din moment ce norma conferă totuși un reper.
De aceea, mi-am manifestat opțiunea de a se da posibilitatea recurentului-pârât P. O. Română să depună lista cu susținerile și semnăturile cetățenilor din localitate. Subsecvent stabilirii eventuale a acestui element, se putea trece la clarificarea situației juridice a imobilului în litigiu (casa parohială), în care localnicii ortodocși își improvizaseră o biserică, după retrocedarea imobilului lăcaș de cult Parohiei G.–Catolice.
judecător V. I. S.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 209/2014. Curtea de Apel ORADEA | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1000/2014. Curtea de... → |
|---|
