Pretenţii. Hotărâre din 21-05-2014, Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 21-05-2014 în dosarul nr. 3831/111/2009*
ROMÂNIA | |
CURTEA DE APEL ORADEA | |
- Secția I civilă - | |
completul II/b-apel nr. operator de date cu caracter personal: 3159 | |
Dosar nr._ |
DECIZIA CIVILĂ NR. 266/2014-A
Ședința publică din data de 21 mai 2014
Președinte : | F. T. | - judecător |
V. P. | - judecător | |
A. B. | - grefier |
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelurilor civile declarate de apelanții-reclamanți H. T., cu domiciliul procedural ales la SCA P. și Asociații - sector 3, București, Splaiul Unirii, nr. 223, . D., cu domiciliul procedural ales la SCA P. și Asociații - sector 3, București, Splaiul Unirii, nr. 223, . de apelanta - pârâtă . BUCUREȘTI, cu sediul în București, sector 1, ., și cu sediul procedural ales la SCA Z. R./PARTNERS - sector 2, București, Plantelor, nr. 12, împotriva sentinței civile nr. 238/C din 14 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr._, având ca obiect: pretenții.
La apel nu se prezintă nimeni.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din data de 7 mai 2014, dată la care părțile prezente au pus concluzii asupra apelurilor declarate, concluzii care au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 14 mai 2014, respectiv 21 mai 2014.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra apelurilor civile de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 238/C din 14 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr._, s-a admis în parte acțiunea formulată, completată și precizată de către reclamantul G. D., în contradictoriu cu pârâta S.C. O. P. SA.
S-a admis în parte cererea de intervenție în interes propriu formulată, completată și precizată de către intervenientul în interes propriu H. T., în contradictoriu cu pârâta S.C. O. P. SA.
S-a dispus obligarea pârâtei S.C. O. P. SA la plata în solidar către reclamantul G. D. și către intervenientul în interes propriu H. T. a sumei de 872.594 lei cu titlu de recompensă pentru eficiența economică rezultată prin utilizarea brevetului de invenție nr._/1987 de către pârâtă, pentru perioada 01.01._07, sumă actualizată la data de 30.04.2012, conform raportului de expertiză contabilă și tehnică judiciară întocmită de expert B. M. și expert B. E. și care face parte integrantă din prezenta hotărâre precum și la plata către aceștia a dobânzii legale aferentă acestei sume, începând cu data introducerii cererii principale și a cererii de intervenție și până la plata efectivă.
Au fost respinse ca neîntemeiate capetele de cerere din acțiunea principală precizată și din cererea de intervenție precizată, a reclamantului, respectiv a intervenientului în interes propriu, privind acordarea daunelor interese pentru perioada 01.01._07.
S-a dispus obligarea pârâtei S.C. O. P. SA la plata în către reclamant și intervenient principal, în solidar, a cheltuielilor parțiale de judecată, reprezentând onorariu de expert parțial, în sumă de 7000 lei, conform chitanțelor de la dosar.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de fond a avut în vedere următoarele aspecte:
Prin acțiunile formulate inițial, reclamantul și intervenientul au solicitat „drepturile patrimoniale restante cuvenite cu titlu de despăgubiri urmare a exploatării Brevetului de Invenție nr._ din 11.05.1987” în conformitate cu (art. 66 alin. 2 din) Legea nr. 64/1991, pe perioada de valabilitate și exploatare a brevetului de invenție, mai exact pe perioada 01.01._07.
Printr-o precizare de acțiune, reclamantul a indicat că își întemeiază dreptul la acțiune și pe prevederile art. 2 pct. 2 din Legea nr. 214/2008 pentru completarea O.U.G. nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială, acesta invocând și dispozițiile art. 1 pct. 2 din Legea nr. 214/2008 pentru a solicita „trimiterea dosarului cauzei la Tribunalul București pentru competentă soluționare”.
Cu ocazia rejudecării cauzei, reclamantul a depus două cereri completatoare de acțiune privind acordarea de daune interese, la termenul din luna iunie 2011, aflată la filele 20-21, respectiv septembrie 2011 (filele 70-71), prin care s-au invocat prevederile art. 1073, 1075, 1082, 1084 și 1090 cod civil și art. 36 din Legea nr. 64/1991 și s-a solicitat și plata dobânzii, motivându-se că „prejudiciul efectiv suferit de reclamant se concretizează în mod evident în venitul net pe care acesta l-ar fi obținut prin valorificarea produsului protejat prin brevet, la care se adaugă prejudiciul suferit ca urmare a devalorizării acestor sume rezultând din aplicarea coeficientului de devalorizare a leului în raport cu dolarul”, și că este admisibil cumulul dobânzii cu actualizarea obligației cu rata inflației, dat fiind natura juridică diferită a celor două care nu conduc astfel la o dublă reparație, ceea ce ar reprezenta o îmbogățire fără justă cauză a creditorului, prin urmare, „având în vedere că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de plată către reclamant neachitând debitul în cuantum reactualizat la data plății, rezultă că aceasta se face vinovată de o faptă prejudiciabilă, culpabilă, de natură a atrage și plata dobânzii, ca sancțiune.”
Cererile privind daunele interese conțin în partea a doua și un capitol privind „calculul drepturilor bănești reprezentând daune interese”, în cuprinsul cărora se indică în concret modalitatea de calcul a acestor sume, în viziunea reclamantului, calcul care pornește de la dispozițiile art. 66 din Legea nr. 64/1991 și are în vedere valoarea eficienței economice a invenției în cuantumul calculat în dosarul anterior și încasat de reclamant în anul 2000.
În ceea ce privește modalitatea de cuantificare a drepturilor patrimoniale pretinse, atât reclamantul cât și intervenientul au făcut referire la prevederile Regulamentului de aplicare a Legii nr. 61/1991 (art. 91 alin. 3) potrivit cărora „Drepturile patrimoniale ale inventatorului salariat, potrivit prevederilor art. 36 din lege, se stabilesc pe baza de contract si se acorda in funcție de efectele economice si/sau sociale rezultate in perioada de valabilitate a brevetului din exploatarea brevetului sau in funcție de aportul economic al invenției si numai pentru perioada de exploatare a acesteia”.
Prin Sentința civilă nr. 145/C/21.05.2010 pronunțată în primul ciclu procesual Tribunalul Bihor a respins excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Bihor ca neîntemeiată. Astfel, cu privire la incidența Legii nr. 214/2008 și a competenței atrase de această lege, Tribunalul Bihor a reținut că „Excepția de necompetență materială a Tribunalului Bihor, întemeiată pe prevederile O.U.G. nr. 100/2005, completată cu prevederile Legii nr. 214/2008 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială este neîntemeiată.”
Instanța a apreciat că reclamantul G. D. nu îndeplinește condițiile stipulate prin art. 4 din O.U.G. nr. 100/2005, întrucât dreptul său patrimonial conferit de brevet nu a fost încălcat prin exploatarea invenției în mod abuziv, fără consimțământul titularului său prin orice fapte de încălcare a drepturilor acestuia.
Prin apelul formulat, reclamantul G. D. a criticat hotărârea instanței de fond numai în ceea ce privește soluția de respingere a acțiunii pe fondul acesteia, fără a aduce critici împotriva soluției de respingere a excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului Bihor față de neaplicarea Legii nr. 214/2008, prin urmare, dezlegarea dată de Tribunalul Bihor privind respingerea excepției necompetenței teritoriale precum și considerentele care au stat la baza acestei soluții au intrat în puterea de lucru judecat.
Instanța a mai reținut și faptul că, conform prevederile art. 43 alin. (2) și (3) din Legea nr. 64/1991, pe întreaga durată de valabilitate a brevetului de invenție, titularul (anume pârâtele) datorează anual taxe de menținere în vigoare a brevetului. Neplata acestor taxe atrage decăderea titularului din drepturile ce decurg din brevet. Aceste texte de lege impun în sarcina titularului de brevet achitarea unor taxe, anuale către OSIM pentru a menține în vigoare a brevetului de invenție.
Pârâtele s-au apărat în prezenta cauză prin a spune că au încetat să achite aceste taxe, ceea ce a făcut ca invenția să nu mai fie protejată și, implicit – consideră pârâtele – că nu mai datorează subsemnaților drepturi de autor. Instanța apreciază, din contră,că neplata taxelor în discuție nu le exonerează pe pârâte de plata drepturilor de autor cuvenite reclamntului și intervenietului, în condițiile legii.
Atitudinea pârâtelor care au încetat a mai plăti taxele aferente brevetului de invenție, fără a încunoștința reclamantul și intervenientul, după cum o impun textele art. 4 alin. (1), respectiv art. 39 alin. (1) și (2) din Legea nr. 64/1991, poate îmbrăca forma abuzului de drept ce a avut drept rezultat încălcarea drepturilor de autor ale acestora. Conform art. 4 alin. (1) Legea nr. 64/1991: „în cazul invenției pentru care o unitate este îndreptățită la eliberarea brevetului, aceasta are obligația de a informa inventatorul asupra stadiului examinării cererii de brevet în cadrul OSIM cât și asupra stadiului și rezultatelor aplicării invenției”.
Prevederile art. 39 alin. (1) și (2) din Legea nr. 64/1991 stabilesc că: „titularul poate renunța, în tot sau în parte, la brevet pe baza unei declarații scrise înregistrate la OSIM” respectiv ”titularul brevetului este obligat să comunice inventatorului intenția sa de renunțare; la cererea inventatorului, titularul este obligat să transmită acestuia dreptul asupra brevetului”.
Rezultă că nu poate fi vorba despre faptul că „titularul de brevet că nu mai înțelege să aplice invenția la un moment dat”, așa cum stipulează partea pârâtă, întrucât invenția este aplicată și în prezent (anul 2012).
Instanța a constatat că pârâtele, prin refuzul de a mai achita taxele aferente brevetului au încercat să se sustragă de la achitarea drepturile patrimoniale cuvenite reclamantului și intervenientului, rezultate din efectele economice și efectele sociale obținute în urma aplicării invenției. Acest fapt le-a produs acestora grave prejudicii prin privarea acestora de dreptul de a cesiona brevetul de invenție, prejudicii care pot și trebuie a fi reparate prin acordarea unor recompense pentru eficiența economică rezultată prin utilizarea brevetului de invenție nr._/1987 de către pârâtă, pentru perioada 01.01._07.
Conform prevederilor art. 66 alin. (2) din Legea 64/1991, ,,drepturile bănești cuvenite inventatorilor pentru invenții brevetate și aplicate, parțial recompensate sau nerecompensate pana la . prezentei legi, se vor negocia intre inventator și unitatea care a aplicat invenția”.
Legea prevede că, negocierea se va face pornind de la drepturile bănești maxime cuvenite inventatorului, prevăzute în legislația în vigoare la data înregistrării cererii de brevet, în cazul brevetului care face obiectul prezentului dosar, data de 11.05.1987.
Conform Regulamentului de aplicare a Legii 64/1991, aprobat prin Hotărârea de Guvern 152/1992 [Regula 53 alin. (2)], ,,la baza negocierii drepturilor bănești cuvenite inventatorului, conform art. 66 din Legea 64/1991, stau următoarele:
a) postcalculul avantajelor economice anuale obținute prin aplicarea invenției, întocmit de unitatea care a aplicat invenția;
b) avantajele economice sau sociale stabilite de unitate prin apreciere, atunci când nu se poate efectua un postcalcul direct al avantajelor economice (diferența de costuri, eliminarea sau reducerea importurilor etc.)”.
Din probatoriul administrat în cauză și din cele reținute de experții care au întocmit raportul de expertiză, rezulta ca unitatea nu a avut si nu are organizata o evidenta contabila ,,postcalcul” în scopul cuantificării avantajelor economice si sociale anuale, obținute prin aplicarea invenției. În aceste condiții, rezultă că pârâtele au încălcat prevederile art. 71 din Legea nr. 64/1991: „brevetele de invenție în vigoare reprezintă active necorporale și se înregistrează în patrimoniul titularului, persoană juridică”.
De asemenea nu exista documente care, în lipsa unei evidente contabile, să evidențieze determinarea prin alte metode de apreciere a eficientei economice si a efectelor sociale rezultate prin aplicarea invenției.
Dovada celor învederate mai sus este făcută atât cu raportul de expertiză întocmit în prezenta cauză cât și cu Raportul de Expertiza efectuat in Dosarul nr.3065/1992 al Judecătoriei Oradea în cauza având ca obiect ,,despăgubiri pentru exploatarea invenției_/1987 cu titlul Piston de către Schela de petrol Suplacu de B. Bihor”.
S-a reținut în acest din urmă raport de expertiză că în contabilitatea Schelei de Petrol Suplacu de B. nu s-a evidențiat și înregistrat ca și activ necorporal brevetul de invenție_/1987, ceea ce a denaturat veniturile și cheltuielile și în concluzie rezultatele financiare ale Schelei de Petrol Suplacu de B.. O altă dovadă în sensul celor arătate mai sus o face și Raportul de Expertiza efectuat in Dosarul nr.675/1995 a Tribunalului B. în cauza având ca obiect ,,despăgubiri pentru exploatarea invenției_/1987 cu titlul Piston de către Schela de Petrol Suplcau de B. Bihor”. Și în acest raport de expertiză se constată că în contabilitatea Schelei de Petrol Suplacu de B. nu s-a evidențiat și înregistrat ca activ necorporal brevetul de invenție_/1987, ceea ce a denaturat veniturile si cheltuielile si in concluzie rezultatele financiare ale Schelei de Petrol Suplacu de Barcau.
S-a solicitat instanței să constate că anterior prezentului litigiu pârâta a mai fost chemată în justiție în două rânduri de către reclamant și intervenient, iar în raporturile de expertiză administrate în acele cauze s-au găsit aceleași nereguli descoperite în prezenta cauză – nu s-a evidențiat și înregistrat în contabilitate ca și activ necorporal brevetul de invenție_/1987; nu s-a întocmit fișa cu postcalculul (fiind încălcate prevederile art. 71 din Legea nr. 64/1991) – împrejurare ce demonstrează că pârâta deși a fost găsită în culpă în alte două litigii cu privire la acest aspect, a refuzat să-și îndeplinească obligațiile legale ce-i reveneau în legătură cu exploatarea brevetului de invenție.
Astfel, instanța a apreciat că neplata taxelor aferente brevetului de către pârâți nu-i poate exonera de despăgubirile ce le sunt datorate reclamantului și intervenientului, ci din contră au generat prejudicii acestora ce trebuie acoperite prin acordarea unor sume cu titlu de recompensă pentru eficiența economică rezultată prin utilizarea brevetului de invenție nr._/1987 de către pârâtă, pentru perioada 01.01._07.
Cu privire la acest aspect instanța a apreciat că operează autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 114/A/2010 a Curții de Apel Oradea (irevocabilă), care în primul ciclu procesual, a admis apelul și a trimis cauza spre rejudecare cu următoarea motivare:
„În situația în care titularul brevetului este altul decât inventatorul, neplata taxei prevăzute de lege pentru menținerea în vigoare a invenției nu poate fi invocată de titularul brevetului pentru a se sustrage de la plata obligațiilor ce-i revin (potrivit art. 36 din Lege) față de autorul invenției în baza cesiunii legale a invenției.
Rezultă per a contrario că titularul de brevet are obligația de a achita inventatorului drepturile de autor cuvenite atât în situația în care se bucură de un drept de exploatare exclusivă a invenției, ca urmare a plății taxei de menținere în vigoare a acestuia, cât și în situația în care a pierdut acest drept, prin neplata taxei respective.”
Prin urmare, neplata taxelor aferente brevetului de către titularul acestuia nu are efect de exonerare de la plata drepturilor cuvenite către inventatori, aceste obligații fiind menținute. În același sens s-a pronunțat și jurisprudența în materie, Curtea de Apel C. reținând, prin decizia nr. 293 din 5 noiembrie 2009 că ,,Titularului de brevet îi revine sarcina de a achita taxa de menținere în vigoare a brevetului. Acesta are obligația de a achita inventatorului drepturile de autor convenite atât în situația în care se bucură de un drept de exploatare exclusivă a invenției, ca urmare a plății taxei de menținere în vigoare a acesteia, cât și în situația în care a pierdut acest drept, prin neplata taxei respective”.
Cu privire la perioada de protecție a brevetului de invenție s-a pronunțat deja Curtea de Apel Oradea, prin decizia nr 114/A/2010, rămasă irevocabilă (fila 4 parag. 4, 5 și 6). Astfel instanța de judecată a considerat, în mod judicios (în această privință operând autoritatea de lucru judecat), că legea aplicabilă în prezenta cauză este Legea nr. 64/1991 care statuează în termeni extrem de clari prin art. 32 că „durata de valabilitate a unui brevet de invenție este de 20 de ani”.
În aceste condiții, s-a apreciat că rezultă fără nici un dubiu că solicitarea reclamantului și intervenientului de a le fi achitate drepturile patrimoniale (cu titlu de recompense și daune interese) este întinsă pe o perioadă de 20 de ani, anume până la data de 31.05.2007.
Totodată în prezenta cauză sunt incidente și cele reținute în mod irevocabil în Dosarul nr.3065/1992 ce a fost dedus judecății Judecătoriei Oradea în cauza având ca obiect ,,despăgubiri pentru exploatarea invenției_/1987 cu titlul Piston de către Schela de Petrol Suplcau de B. Bihor”, cât și cele reținute în Dosarul nr.675/1995 ce a fost dedus judecății Tribunalului B. în cauza având ca obiect ,,despăgubiri pentru exploatarea invenției_/1987 cu titlul Piston de către Schela de Petrol Suplcau de B. Bihor”.
În acest din urmă dosar, Curtea de apel B., prin decizia nr. 49/. a stabilit că suma ce urmează a fi achitată inventatorilor drept recompensă pentru perioada 1987-1998 este în cuantum de 1._ lei vechi, reprezentând drepturile inventatorilor pentru folosirea invenției pe perioada 1987-1998.
Expertul a calculat suma ce li se cuvine reclamantului și intervenientului pentru perioada 01.01._07 luând drept reper hotărârea Curții de Apel B., actualizând sumele astfel rezultate la valoarea din prezent, respectiv la momentul la care a fost depusă expertiza. Astfel, experții concluzionează că suma totală de încasat de către autorii invenției cu titlu de recompensă pentru eficiența economică rezultată prin utilizarea brevetului de invenție nr._/1987 de către pârâtă, pentru perioada 01.01._07, este de 872.594 lei, sumă actualizată la data de 30.04.2012, sumă pe care pârâta va fi obligată să o plătească acestora dintâi, precum și să plătească către aceștia dobânda legală aferentă acestei sume, începând cu data introducerii cererii principale și a cererii de intervenție și până la plata efectivă.
În aceste condiții, față de cele statuate în mod irevocabil de către Curtea de Apel B., prin decizia nr. 49/., în sensul că pârâtele trebuie să achite reclamantului și interevnientului drepturile de proprietate intelectuală aferente invenției lor, instanța precizează că aceste constatări se impun și în prezenta cauză cu putere de lucru judecat.
La termenul din data de 21.11.2011 instanța a dispus efectuarea unei expertize în specialitatea contabilitate având ca obiectiv: ,,calcularea eficienței economice pentru aplicarea invenției ,,piston pentru compresoare si pompe, brevet de invenție_/1987 la Schela de producție petrolieră Suplacu de B. – Statia de compresoare XOB, C163, OB, M1FU și M2FU pe perioada 01.01.1999 – 31.05.2007 și reactualizarea sumelor rezultate anterior datei de 24.10.2011”.
Totodată, s-a mai dispus efectuarea unei expertize în proprietate intelectuală – industrială având ca obiectiv: “Să se calculeze eficiența economică pentru aplicarea invenției PISTON PENTRU COMPRESOARE SI POMPE pe perioada 12 mai 1997 – 31 mai 2002 prin efectuarea verificărilor faptice pe teren în cadrul stației de compresoare”.
Instanța a mai dispus ca experții să răspundă și obiectivelor depuse în scris de către părți, respectiv celor formulate în scris la data de 18.10.2011 de reclamantul G. D., și celor formulate de pârâtă prin adresa din data de 17.11.2011, amintite mai sus.
În ce privește susținerile pârâtei . cu privire la legalitatea, temeinicia și corectitudinea concluziilor expertizei, instanța a reținut că experții au convocat părțile de 9 ori, după cum urmează:
a) pentru data de 06.02.2012, dată la care a fost prezent doar reclamantul G. D., în calitate de reprezentant al colectivului de inventatori, reprezentanții pârâților lipsind;
b) pentru data de 20.02.2012 dată la care a fost prezent doar reclamantul
G. D., în calitate de reprezentant al colectivului de inventatori, reprezentanții pârâților lipsind;
c) pentru data de 29.02.2012 dată la care s-a efectuat cercetarea la fața locului. Pentru această convocare s-au prezentat toate părțile, reprezentanții O. solicitând termen pentru a depune înscrisuri;
d) pentru data de 20.03.2012 s-au prezentat toate părțile, reprezentanții O. au depus o . înscrisuri și s-au angajat să depună Situația cu producția valorică realizată la nivelul anului 1998, la data de 02.04.2012 la sediul firmei INTELECT SRL – ORADEA;
e) pentru data de 02.04.2012 s-au prezentat toate părțile, reprezentanții pârâtelor solicitând un nou termen pentru data de 09.04.2012 pentru a depune și alte documente solicitate, menționate în procesul verbal din 20.03.2012 cât și note scrise pentru experții desemnați;
f) pentru termenul din 09.04.2012 reprezentanții O. nu s-au prezentat pentru a depune și alte documente solicitate, menționate în procesul verbal din 20.03.2012 cât și note scrise pentru experții desemnați;
g) pentru termenul din 08.05.2012 dată la care a fost prezent doar reclamantul G. D., în calitate de reprezentant al colectivului de inventatori, reprezentanții pârâților lipsind;
h) pentru termenul din 04.06.2012 dată la care a fost prezent doar reclamantul G. D., în calitate de reprezentant al colectivului de inventatori, reprezentanții pârâților lipsind;
i) pentru termenul din 06.06.2012 dată la care a fost prezent doar reclamantul G. D., în calitate de reprezentant al colectivului de inventatori, reprezentanții pârâților lipsind.
Având în vedere aceste aspecte, precum și faptul că experții au răspuns obiectivelor și obiecțiunilor formulate de părți și cenzurate de instanță cu privire la lucrarea efectuată, instanța a apreciat drept inoportună și inutilă efectuarea unei contraexpertize, conform prevederilor art.212 al.1 cod procedură civilă din 1948 care dispun că doar ,, dacă instanța nu este lămurită prin expertiza făcută, poate dispune întregirea expertizei sau o nouă expertiză”
În ceea ce privește acordarea daunelor interese solicitate de reclamant și intervenient prin concluziile lor pe fondul cauzei instanța le- a apreciat drept neântemeiate pentru următoarele copnsiderente:
Pentru a putea fi acordate daune interese reclamantului și intervenientului, aceștia trebuiau să facă dovada prejudiciului invocat (eventus domni), adică a pierderii efective (damnum emergens) și a beneficiului nerealizat (lucrum cessans), conform articolului 1084 Cod civil de la 1864, aplicabil în cauză.
Instanța a apreciat că reclamantul și intervenientul nu au făcut această dovadă, suma de 65.313.600 lei pe care pârâta ar datora-o reclamantului și intervenientului cu titlul de daune interese a fost calculată de experți în absența unui obiectiv încuviințat de către instanță, motiv pentru care această concluzie a fost înlăturată.
Astfel, „Expertul în proprietate intelectuală – industrială susține dreptul inventatorilor de a fi recompensați prin plata de daune interese.”Justificarea pentru care sunt calculate aceste daune interese este explicată de către experți, acesta considerând că reclamanții ar fi suferit anumite privațiuni, și anume: de dreptul de cesionare asupra brevetului; nu au fost remunerați pentru importantele efecte economice obținute în urma aplicării industriale a invenției conform legislației aplicabile în domeniul proprietății intelectuale – industriale în vigoare la data cererii depuse de inventatori în instanță pentru obținerea drepturilor cuvenite; nu au fost înștiințați de sistarea plătii taxelor anuale de menținere în vigoare a brevetului; nu au fost remunerați pentru asistența tehnică acordată unității la implementarea soluțiilor brevetate în producție.
Instanța a apreciat că ceea ce au calculat experții cu titlul de ,,daune interese” reprezintă cuantificarea unor „privațiuni” ce ar fi fost suferite de reclamant și intervenient ca urmare a unor fapte ilicite ale pârâtei nu fac obiectul cererilor introductive de instanță și nu se includ în categoria drepturilor patrimoniale la care se referă dispozițiile Legii nr. 64/1991 care reprezintă temeiul juridic al cererii reclamantului și intervenientului.
De asemenea, o parte din faptele reținute de către experți au fost tranșate deja în mod irevocabil între părți prin hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul anterior (respectiv Sentința civilă nr. 176/S/22.04.1999 a Tribunalului B. menținută prin Decizia civilă nr. 49/. a Curții de Apel B.) în care a fost respinsă cererea inventatorilor de obligare a pârâtei la încheierea oricărui contract de licență cu autorii invenției, aceste chestiuni nemaiputând fi repuse în discuție în prezenta cauză, opunându-se puterea de lucru judecat.
În cuprinsul raportul de expertiză, la pag. 52, acest calcul al daunelor interese pentru perioada 1999 – 2002 este efectuat în capitolul nr. 5, care tratează obiectivul numit de instanță, anume „să se calculeze eficiența economică pentru aplicarea invenției piston pentru compresoare si pompe pe perioada 12 mai 1997 – 31 mai 2002 prin efectuarea verificărilor faptice pe teren în cadrul stației de compresoare”. Suma acordată este de 36.628.907 lei. Astfel cum rezultă cu evidență, aceste obiect nu se referă deloc la un astfel de calcul.
La pag. 57 din Raportul de expertiză, este reluat calculul daunelor interese însă pentru perioada 1999 – 2007, suma rezultată fiind 65.313.600 lei. Calculul este situat la răspunsul la obiectivul nr.4 al reclamantului, anume „stabilirea cuantumului drepturilor patrimoniale rămase de încasat din brevetul de invenție nr._/1987 pentru perioada 01.01.1999 – 31.05.2007”.
Instanța a apreciat că sintagma „cuantumul drepturilor patrimoniale” nu se referă nici în accepțiunea reclamantului la daune-interese pentru anumite fapte ilicite ale pârâtei, ci numai la drepturile bănești cuvenite reclamanților în calitate de inventatori. Că este așa confirmă și petitul cererii de chemare în judecată, prin care reclamanții au solicitat „obligarea pârâtei la plata drepturilor patrimoniale restante”, iar în cuprinsul acțiunii se arată că perioada pentru care se solicită drepturile bănești este cea rămasă, ca urmare a litigiului anterior, anume cea cuprinsă între 01.01.1999 – 11.05.2007.
De asemenea, tribunalul a apreciat că, pentru aceleași considerente reținute de Tribunalul B. prin sentința civilă nr. 176/s/1999, cererea reclamantului și a intervenientului este admisibilă, în parte, instanța neputând acorda recompense pentru viitor, ci doar pentru pentru perioada indicată în petitul acelei cereri și până la pronunțarea acelei hotărâri.
Instanța a considerat că admiterea primului capăt de cerere al acțiunii reclamantului și al intervenientului presupune tocmai acordarea acestor despăgubiri sau recompense pentru eficiența economică rezultată prin utilizarea brevetului de invenție nr._/1987 de către pârâtă și exclude acordarea de daune interese, pentru prejudiciul suferit în perioada 01.01._07; rațiunea legiuitorului de la 2005 care a modificat legea – cadru privind brevetele de invenție prin OUG 100/2005, a fost, în opinia instanței, aceea de a repara o eventuală nedreptate comisă față de titularii unui brevet de invenție nedespăgubiți integral sau corespunzător, și nu aceea de a crea premisele unei îmbogățiri fără justă cauză a acestor titulari, cum sunt în speță reclamantul și intervenientul.
Față de aceste considerente de fapt și de drept instanța a admis în parte acțiunea formulată, completată și precizată de către reclamantul G. D. și cererea de intervenție în interes propriu formulată, completată și precizată de către intervenientul în interes propriu H. T., în contradictoriu cu pârâta S.C. O. P. SA.
A dispus obligarea pârâtei S.C. O. P. SA la plata în solidar către reclamantul G. D. și către intervenientul în interes propriu H. T. a sumei de 872.594 lei cu titlu de recompensă pentru eficiența economică rezultată prin utilizarea brevetului de invenție nr._/1987 de către pârâtă, pentru perioada 01.01._07, sumă actualizată la data de 30.04.2012, conform raportului de expertiză contabilă și tehnică judiciară întocmită de expert B. M. și expert B. E. și care face parte integrantă din prezenta hotărâre precum și la plata către aceștia a dobânzii legale aferentă acestei sume, începând cu data introducerii cererii principale și a cererii de intervenție și până la plata efectivă.
S-au respins ca neîntemeiate capetele de cerere din acțiunea principală precizată și din cererea de intervenție precizată, a reclamantului, respectiv a intervenientului în interes propriu, privind acordarea daunelor interese pentru perioada 01.01._07.
S-a dispus obligarea pârâtei S.C. O. P. SA la plata în către reclamant și intervenient principal, în solidar, a cheltuielilor parțiale de judecată, reprezentând onorariu de expert parțial, în sumă de 7000 lei, conform chitanțelor de la dosar.
Instanța a luat act că, cheltuielile de judecată reprezentând onorariu de avocat au fost solicitate pe cale separată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamantul G. D. și intervenientul H. T., cât și apelanta pârâtă ..
Apelanții G. D. și H. T. au solicitat admiterea apelului declarat și modificarea hotărârii apelate în parte, în sensul admiterii inclusiv a capătului de cerere referitor la acordarea de daune interese pentru perioada 01.01._07 în cuantum de 65.313.600 RON.
În dezvoltarea motivelor de apel invocă netemeinicia concluziei instanței de fond cu privire la faptul că nu a existat un obiectiv de expertiză, încuviințat de instanța de judecată, referitor la calculul daunelor interese, respectiv aprecierea greșită a situației de fapt, a probelor și prevederilor legale incidente în ceea ce privește acordarea daunelor interese în cuantum de 65.313.600 RON.
Învederează că pârâtele au fost de rea credință, atât în ceea ce privește obligația de a proteja brevetul de invenție prin achitarea taxelor datorate la OSIM și obligația de întocmire a fișei cu privire la postcalculul avantajelor economice anuale obținute prin aplicarea invenției și înregistrarea ei în contabilitate cât și prin raportare la obligațiile procesuale ce le reveneau în prezentul litigiu de a pune la dispoziția instanței de judecată și a experților judiciari documentele necesare întocmirii expertizelor.
În continuare susțin netemeinicia concluziei instanței de fond cu privire la faptul că nu a existat un capăt de cerere, respectiv un obiectiv de expertiză, încuviințat de instanța de judecată, cu privire la acordarea, respectiv pentru calculul daunelor interese, arătând că, deși în cererea de chemare în judecată nu a fost formulată o cerere de daune interese, totuși la data de 06.06.2011, a fost depusă o precizare la cererea de chemare în judecată ce a fost comunicată inclusiv pârâtelor, care nu s-au opus primirii acestei precizări, motiv pentru care, de la acel moment petitul acțiunii a fost modificat, aceștia solicitând inclusiv obligarea pârâtelor la plata daunelor interese.
Pe de altă parte, cu privire la inexistența unui obiectiv de expertiză încuviințat de instanța de judecată referitor la calculul daunelor interese, menționează că aspectele reținute de instanța de fond în acest sens sunt neîntemeiate întrucât prin încheierea de ședință din 21.11.2011, instanța a statuat că experții vor răspunde și la obiectivele formulate în scris de către părți, printre aceste obiective, conform cererii depuse de aceștia pentru termenul din 21.11.2011, solicitându-se la punctul 3 și 4 „stabilirea cuantumului drepturilor patrimoniale rămase de încasat din brevetul de invenție nr._/1987 pentru perioada 01.01.1999 până la 31.05.2007 și reactualizarea sumelor obținute la data de finalizare a expertizei.
Învederează în acest sens că din moment ce în data de 06.06.2011 au formulat o cerere adițională prin care au solicitat inclusiv acordarea de daune interese și câtă vreme instanța de judecată a încuviințat ca obiectiv de expertiză stabilirea cuantumului drepturilor patrimoniale ce li se cuvin, în mod evident s-a încuviințat și calcularea sumelor cu titlu de daune interese, deoarece daunele interese sunt și ele drepturi patrimoniale.
Referitor la criticile vizând aprecierea greșită a situației de fapt, a probelor și prevederilor legale incidente în ceea ce privește acordarea daunelor interese în cuantum de 65.313.600 RON, apelanții fac referire la dispozițiile legale indicate ca fiind aplicabile în prezenta cauză, pe care instanța de fond le-a nesocotit, invocând prevederile art. 39, art. 66 al. 2 din Legea nr. 64/1991, respectiv Regula 53 din HG nr. 152/1992, menționând că pârâtele au refuzat să încheie contract cu aceștia respectiv că aveau obligații legate de înscrierea în contabilitate a postcalculului avantajelor economice anuale obținute prin aplicarea invenției, iar neîndeplinirea acestei obligații deschide calea daunelor interese suferite de către aceștia, prin aceea că s-au aflat în imposibilitatea de a încasa sumele ce li se cuveneau.
Mai invocă dispozițiile art. 46 al. 1 și art. 39 al. 2 din Legea nr. 64/1991, arătând că încălcarea obligațiilor legale prevăzute de aceste texte de lege, de către pârâte, le-au creat grave prejudicii, fapt reținut și în cadrul expertizei administrate în fața instanței (fila 52 a raportului de expertiză).
Arată în acest sens că expertul în proprietate intelectuală a reținut existența dreptului inventatorilor de a fi recompensați prin plată de daune interese, întrucât inventatorii au fost privați de dreptul de cesionare asupra brevetului, nu au fost remunerați pentru importantele efecte economice obținute prin aplicarea industrială a invenției, conform legislației aplicabile în domeniul proprietății intelectuale-industriale, în vigoare la data cererii depusă de inventatori la instanță pentru obținerea drepturilor cuvenite, nu au fost înștiințați de sistarea plății taxelor anuale de menținere în vigoare a brevetului, nu au fost remunerați pentru efectele sociale obținute în urma aplicării industriale a invenției, nu au fost remunerați pentru asistența tehnică acordată unității la implementarea brevetului de invenție în producție.
Învederează că față de aceste grave prejudicii generate prin nerespectarea obligațiilor de a face/a nu face, au susținut în fața instanței de fond că se impune ca pârâții să le plătească despăgubiri (inclusiv daune interese) aspecte care nu au fost avute în vedere de instanță, situație în care instanța de judecată a pronunțat o hotărâre cu încălcarea prevederilor art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă.
Invocă puterea de lucru judecat a sentinței nr. 329/PI/1998 pronunțată de Tribunalul T., sentință rămasă irevocabilă, prin care au fost acordate autorului inovației, din acea cauză, despăgubiri în baza art. 67 din Legea nr. 64/1991, de peste 12 milioane de lei (120 miliarde lei vechi), cu titlu de daune interese, arătând că există similarități multiple între aceste cauze, aspecte care, de asemenea, au fost trecute cu vederea de către instanța de fond.
Subliniază că cererea de acordare a unor daune interese este temeinică, arătând că în fața primei instanțe au solicitat acordarea de daune interese în temeiul art. 1073 și următoarele din Codul Civil de la 1864. Precizează că dispozițiile art. 1075 Cod Civil sunt incidente în cauză, încălcările repetate ale obligațiilor de a face, respectiv de a nu face, de către pârâte, producându-le grave prejudicii, împrejurare care îi îndreptățește să solicite daune interese, fiind incidente totodată și dispozițiile art. 1082 Cod Civil, precum și dispozițiile art. 1084 Cod Civil, menționând că au fost privați de posibilitatea de a cesiona brevetul de invenție din cauza faptului că pârâtele nu și-au îndeplinit obligația de a le aduce la cunoștință decizia lor de a nu mai achita taxele aferente brevetului de invenție.
Concluzionând, arată că prejudiciul efectiv pe care l-au suferit se concretizează în venitul net pe care l-ar fi obținut prin valorificarea produsului protejat prin brevet, la care se adaugă prejudiciul suferit ca urmare a devalorizării acestor sume și întrucât pârâtele intimate nu au respectat prevederile legale indicate, acestea sunt obligate să repare toate pagubele pricinuite prin neexecutarea obligațiilor de a face/de a nu face, în speță, argumentele invocate privind temeinicia cererii de acordare a daunelor interese respectiv incidența dispozițiilor legale invocate nefiind analizate de instanța de fond, hotărârea fiind pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește temeinicia cuantumului despăgubirilor arată că prin raportul de expertiză întocmit în cauză expertul în proprietate intelectuală a calculat cuantumul daunelor interese ce li se cuvin, la suma de 65.313.600 RON, la această sumă ajungându-se printr-un calcul identic cu cel ratificat prin sentința civilă nr. 329/PI/1998 pronunțată de Tribunalul T. a cărei putere de lucru judecat au invocat-o în cauză.
Apelanta . solicită admiterea apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 238 pronunțată la data de 14 octombrie 2013 de Tribunalul Bihor, precum și împotriva încheierilor premergătoare (încheierea din data de 22.04.2013 și încheierea din 21.11.2011), modificarea în parte a sentinței și în tot a încheierii atacate în sensul admiterii în totalitate a apărărilor și excepțiilor invocate, și pe cale de consecință, a respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul G. D. și a cererii de intervenție în interes propriu formulată de H. T..
Subliniază că înțelege să atace cu apel numai partea din sentința atacată prin care au fost acordate drepturi patrimoniale reclamantului și intervenientului principal, iar nu și partea din sentință prin care s-a respins cererea de acordare și a daunelor interese.
Face trimitere la parcursul prezentului litigiu, cu referire la precizarea de acțiune depusă de reclamant în primul ciclu procesual, la aspectele invocate de aceasta prin întâmpinare, la cererea de intervenție în interes propriu depusă de intervenient în cel de-al doilea ciclu procesual, la excepțiile invocate de către aceasta în rejudecare, precum și la cererile completatoare de acțiune privind acordarea de daune interese formulate de reclamant, respectiv la probațiunea încuviințată și administrată în primă instanță.
Critică sentința pronunțată de instanța de fond, pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând următoarele:
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, arată că încheierea din data de 22.04.2013, prin care s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, este nelegală. Menționează că la termenul de judecată din data de 26.02.2013 a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepție respinsă sumar prin încheierea de la termenul din data de 22.04.2013, practic instanța nemotivând respingerea excepției, astfel încât raționamentul instanței să poată fi cenzurat de instanța de control judiciar. Învederează că, în primă instanță a arătat faptul că societatea a mai invocat în primul ciclu procesual o excepție intitulată excepția prescripției, însă în realitate aceasta viza aspectul duratei valabilității brevetului de invenție, iar nu în sine o analiza a termenului de prescripție.
Arată că în ședință, instanța a menționat că respinge excepția față de dispozițiile art. 71 din Legea nr. 64/1991, însă chiar și cu această mențiune neregăsită în cuprinsul încheierii, motivarea practic lipsește, motiv pentru care înțelege să reitereze pe scurt susținerile din fața primei instanțe privind prescrierea dreptului la acțiune, în raport de temeiul acțiunii invocate de reclamant, și anume, art. 3 și următoarele din Legea nr. 64/1991 și Legea nr. 214/2008.
Astfel, temeiul acțiunii reclamantului și a intervenientului îl reprezintă dispozițiile art. 3 și următoarele din Legea nr. 64/1991 și art. 2 pct. 2 din Legea nr. 214/2008, susținând apelanta că dispozițiile Legii nr. 214/2008 nu sunt aplicabile în cauză, însă în ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune concluzia ce se impune este aceea că inclusiv în condițiile Legii nr. 214/2008, acțiunea reclamantului și a intervenientului principal, astfel cum a fost formulată și completată este prescrisă.
Menționează în acest sens că Legea nr. 214/2008 a reglementat un nou caz de suspendare a cursului prescripției, ceea ce presupune însă că termenul de prescripție a început să curgă și nu a fost împlinit până la intervenirea cauzei de suspendare.
Legiuitorul a reglementat un caz de suspendare a termenului de prescripție a dreptului la despăgubiri pentru folosirea abuzivă a invenției, pentru perioada în care „nu au putut să introducă sau să continue o acțiune juridică, ori să îndeplinească formalitățile necesare pentru valorificarea drepturilor lor ca urmare a măsurilor și a legislației restrictive impuse de regimul comunist în România după data de 6 martie 1945”.
În ceea ce privește sfera de aplicare, consideră apelanta că motivul de suspendare nu se referă la tipul de acțiune ce formează obiectul prezentului dosar, anume acțiune pentru drepturile patrimoniale cuvenite inventatorilor pentru exploatarea invenției, potrivit art. 71 alin. 3 din Legea nr. 64/1991. Acest drept al inventatorilor împotriva unității titulare a brevetului de invenție, pentru plata drepturilor bănești (în cazul în care nu au fost recompensați sau au fost recompensați parțial în temeiul legii vechi), este reglementat deja prin dispozițiile tranzitorii ale art. 71 alin. 3 din Legea nr. 64/1991.
Arată că termenul de prescripție pentru acțiunea având ca obiect drepturile patrimoniale cuvenite inventatorilor, reglementată de dispozițiile tranzitorii ale art. 71 alin. 3 din Legea nr. 64/1991 este termenul general de prescripție de trei ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termen ce a început să curgă potrivit art. 7 din Decretul nr. 167/1958 de la data nașterii dreptului la acțiune; pentru ipoteza reglementată de art. 71 alin. 3 din legea nr. 64/1991, termenul de prescripție începând să curgă de la data intrării în vigoare a acestei legi, anume data de 21.01.1992, ulterior expirării regimului comunist, astfel că termenul de prescripție s-a împlinit la data de 21.01.1995.
Prin urmare, întrucât termenul de prescripție s-a împlinit la data de 21.01.1995 acesta nu mai putea fi suspendat începând cu anul 2008, data intrării în vigoare a Legii nr. 214/2008, căci se opune însăși semnificației de suspendare a cursului prescripției.
Apelanta susține și teza subsidiară invocată, potrivit căreia, în măsura în care s-ar considera că drepturile bănești s-ar datora periodic, acțiunea este prescrisă pe perioada 01.01._06, ca fiind anterioară termenului de trei ani anteriori introducerii acțiunii.
Mai arată că prin încheierea din 21.11.2011, pe care înțelege să o atace în ceea ce privește modalitatea de soluționare a excepției prescripției s-a respins în mod greșit această excepție, ce era întemeiată pe raționamentul potrivit căruia acțiunea ar fi fost în termen numai pentru trei ani anteriori introducerii acțiunii și anume 25.05._09, însă întrucât perioada de valabilitate a brevetului de invenție de 20 de ani (în ipoteza în care s-ar reține această perioadă de valabilitate) a expirat oricum la data de 11.05.2007, acțiunea ar fi putut fi susținută numai pentru perioada 25.05._07.
Învederează că la termenul din 06.06.2011, în al doilea ciclu procesual, societatea a invocat, sub titlul -excepția tardivității- aceleași argumente și anume posibilitatea susținerii acțiunii numai pentru perioada 25.05._07, astfel că atacă și dezlegarea dată acestei excepții.
Referitor la încheierea de ședință din data de 10.05.2013, prin care s-a respins excepția necompetenței teritoriale, menționează că, așa cum a arătat în contextul discutării excepției prescripției și a incidenței Legii nr. 214/2008, societatea a susținut că această lege nu se aplică în cauză, astfel cum a fost reținut de Tribunalul Bihor și apoi de Curtea de Apel Oradea, cu autoritate de lucru judecat. Astfel, în primul ciclu procesual reclamantul a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Bihor, față de competența Tribunalului București, în temeiul Legii nr. 214/2008, excepția fiind respinsă.
Prin încheierea de ședință din data de 10.05.2013 instanța de fond, după ce a interpelat părțile și a solicitat punctele de vedere cu privire la modalitatea de soluționare a excepției necompetenței teritoriale invocate de reclamant invocând prevederile Legii nr. 214/2008 a respins această excepție ca neîntemeiată.
Apelanta precizează că nu înțelege să atace această încheiere, menționând că această soluție semnifică confirmarea încă odată a faptului că Legea nr. 214/2008 nu este aplicabilă în cauză, pentru lipsa calității reclamantului prevăzută de art. 4 lit. c din Legea nr. 214/2008.
Arată că prin sentința civilă nr. 145/C/2010 pronunțată de Tribunalul Bihor, în primul ciclu procesual, instanța a reținut cu putere de lucru judecat (prin neatacarea sentinței pe acest aspect) faptul că reclamantul „nu îndeplinește condițiile stipulate prin art. 4 –sus menționat, întrucât dreptul său patrimonial conferit de brevet nu a fost încălcat prin exploatarea invenției în mod abuziv, fără consimțământul titularului sau prin orice fapte de încălcare a drepturilor acestuia”. Astfel, față de dezlegarea irevocabilă a problemei de drept a neaplicării în cauză a Legii nr. 214/2008, rezultă că reclamantul și intervenientul principal nu beneficiază nici de prevederile art. 4 ind. 1 ale OUG nr. 100/2005, introdus prin Legea nr. 214/2008.
Pe fond, critică sentința pentru nelegalitate și netemeinicie arătând că instanța a analizat greșit o . aspecte esențiale.
Astfel, cu referire la efectul neplății taxelor anuale de menținere în vigoare a brevetului de invenție învederează că instanța a reținut eronat că neplata taxelor în discuție nu le exonerează pe pârâte de plata drepturilor de autor cuvenite reclamantului și intervenientului, în condițiile legii, reținând autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 114/A/2010 a Curții de Apel Oradea.
Sub acest aspect arată că, astfel cum a indicat încă din cuprinsul primelor apărări formulate în prezenta cauză, deși brevetul de invenție a fost acordat, potrivit Legii nr. 62/1974, pentru o perioadă de 15 ani, începând cu data de 11.05.1987 și până la data de 11.05.2002, în spiritul aplicării art. 43 alin. 2 și 3 din Legea nr. 64/1991, protecția juridică a brevetului de invenție a încetat la data de 12.05.1997 din cauza neplății taxelor anuale de menținere în vigoare.
Susține că plata taxelor se putea realiza de orice persoană interesată, iar autorii invenției aveau această calitate și puteau să achite taxele prevăzute de lege pentru a menține în vigoare brevetul de invenție și a beneficia de drepturile ce decurg din acesta, cu atât mai mult cu cât era pe rol un proces și au inițiat procedura de preluare a brevetului de invenție.
Subliniază că, fără nici un temei, instanța de fond a reținut faptul că, prin neachitarea în continuare a taxelor aferente brevetului de invenție, societatea ar fi încercat să se sustragă de la achitarea drepturilor patrimoniale cuvenite reclamantului și intervenientului, rezultate din efectele economice și sociale obținute în urma aplicării invenției.
În realitate însă, decizia societății de a nu mai achita taxele anuale de menținere în vigoare a brevetului de invenție, a fost luată ca urmare a acțiunilor reclamantului, făcând referire în acest sens la sentința civilă nr. 2346/1993 a Judecătoriei Oradea, prin care Schela a fost decăzută din dreptul de cesiune asupra invenției începând cu data de 21.01.1992; la adresa Ronconex nr. 140/19.02.1993, semnată de reclamant în calitate de director general, învederând că, fără a fi în cunoștință de cauză asupra demersurilor de preluare a brevetului de invenție, Schela Suplacu de B. a continuat, cu bună credință, să achite taxele pentru menținerea în vigoare a brevetului de invenție până la data de 12.05.1997.
Arată că, după expirarea perioadei de valabilitate a brevetului de invenție, protecția juridică a încetat, iar invenția a trecut în domeniul public, putând fi folosită în mod liber și gratuit de către orice persoană interesată, făcând trimitere și la dispozițiile art. 40 alin. 2 ind. 2, art. 41 alin. 3 ind. 3 din Legea nr. 64/1991 (care au fost preluate în prezent de art. 34 lit. f și g) precum și la practica Înaltei Curți de Casație și Justiție sub acest aspect, invocând totodată și dispozițiile art. 91 alin. 3 din regulamentul de aplicare a Legii nr. 64/1991, menționând că raportat la obiectul acțiunilor introductive este evident că, în prezent, societatea nu mai datorează nici o sumă reclamanților .
În ceea ce privește perioada de valabilitate a brevetului de invenție, învederează că instanța a reținut, în mod greșit, termenul de 20 de ani, invocând autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 114/A/2010 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, susținând apelanta că instanța nu era ținută de soluția dispusă de Curtea de Apel Oradea, pe acest aspect. Astfel, menționează, în primul rând, că dispozițiile acestei decizii nu sunt obligatorii pentru instanța inferioară în grad în condițiile în care la momentul pronunțării acesteia nu exista temei procedural în acest sens (în mod similar celor prevăzute de art. 315 Cod procedură civilă), nefiind aplicabil textul art. 297 alin. 1 în forma sa modificată prin Legea nr. 202/2010.
În al doilea rând invocă faptul că hotărârea Curții de Apel Oradea, care a casat sentința Tribunalului Bihor, prin care se reține că reclamantul nu îndeplinea condițiile cerute de Legea nr. 214/2008 nu poate produce efecte și față de intervenientul H., ce a intervenit în prezentul dosar, în al doilea ciclu procesual, deci ulterior acestei dezlegări.
În cauză a susținut faptul că brevetul de invenție nu a putut beneficia de extinderea perioadei de la 15 ani la 20 de ani - situație reglementată prin Legea nr. 203/2002 pentru modificarea și completarea Legii nr. 64/1991, întrucât la data intrării acesteia în vigoare, anume 22.08.2002, brevetul de invenție era expirat de drept încă din data de 11.05.2002. La momentul intrării în vigoare a Legii nr. 203/2002 brevetul de invenție nu mai era valid pe teritoriul României.
Mai arată că, în speță Curtea de Apel Oradea nu a soluționat cauza pe fond, ci considerând că instanța de fond a soluționat cauza pe excepție, a trimis cauza spre rejudecare instanței de fond, considerentele instanței de apel neputând fi obligatorii decât în măsura în care sprijină dispozitivul, astfel că, raportat la soluția pronunțată, restul chestiunilor antamate prin decizia de apel nu sunt obligatorii pentru judecătorul fondului, acesta având puteri depline pentru a judeca pricina pe fond, în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile.
Cu referire la aspectele analizate greșit de instanța de fond mai arată că, aceasta a creat o confuzie între instituția drepturilor patrimoniale datorate inventatorilor și cea a daunelor-interese, cerere pe care de altfel a respins-o.
Menționează sub acest aspect că în raporturile dintre inventatori și unitatea la care acesta activa și care a devenit astfel titulară a brevetului de invenție, legea brevetelor (fie Legea nr. 62/1974, fie Legea nr. 64/1991) a definit sumele de bani cuvenite inventatorilor ca „drepturi patrimoniale” datorate ca sumă globală sau redevență periodică, în considerarea unei evaluări globale a eficienței invenției, potrivit art. 36 din Legea nr. 64/1991.
Subliniază că inventatorul este îndreptățit la obținerea unor sume cu titlu de drepturi patrimoniale în considerarea calității sale de inventator care nu este și titular al invenției, iar nu pentru eventuale fapte ilicite ale societății titulare a invenției și care ar fi creat prejudicii inventatorilor.
Arată că instanța de fond a admis acțiunea și a acordat drepturi patrimoniale cu motivarea că „acest fapt (neplata taxelor anuale) le-a produs acestora grave prejudicii prin privarea acestora de dreptul de a cesiona brevetul de invenție, prejudicii care pot și trebuie să fie reparate prin acordarea unor recompense pentru eficiența economică rezultată prin utilizarea brevetului de invenție de către pârâtă, pentru perioada 01.01._07’’ ori judecata instanței pe acest aspect este eronată, la baza admiterii drepturilor patrimoniale stând eventuale raționamente pentru acordarea unor eventuale daune interese.
Susține că reparația prevăzută de art. 66 alin. 2 din Legea nr. 64/1991, reprezintă o unică reparație ce a fost achitată de societate urmare a pronunțării sentinței civile nr. 176/S/22.04.1999 de către Tribunalul B..
Arată, raportat la dispozitivul acestei hotărâri că, în condițiile în care, în fața Tribunalului B. s-au stabilit și acordat deja drepturile globale datorate raportat la insuficiența recompensării anterioare, este evident că acestea nu se datorează și nu pot fi recalculate distinct pe fiecare an/perioadă, reparația materială definită de art. 66 alin. 2 fiind unică și neputând fi asimilată unor obligații periodice.
Mai arată că, în măsura în care instanța ar trece peste apărările invocate privind excepția prescripției, perioada de valabilitate a brevetului de invenție, caracterul unic al drepturilor patrimoniale, critică soluția instanței de fond care, deși a reținut puterea de lucru judecat a dezlegărilor date de Curtea de Apel B., în primul litigiu dintre părți, nu a aplicat raționamentul integral, omologând raportul de expertiză cu toate aspectele care nu mai puteau fi repuse în discuție altfel decât în litigiul menționat.
Subliniază că expertiza efectuată în prezenta cauză nu respectă dispozițiile art. 91 alin. 3 și alin. 4 ale Regulamentului de aplicare a Legii nr. 61/1991, sumele calculate de experți nu se raportează la eficiența economică rezultată din exploatarea efectivă a brevetului, pe perioada de exploatare a acestuia, singurul algoritm de calcul care putea fi utilizat în speță, raportat la puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 176/S/22.04.1999, fiind cel folosit în litigiul anterior.
Arată totodată că, în mod greșit instanța de fond a respins cererea de contraexpertiză, considerând utile concluziile raportului de expertiză judiciară, specialitatea contabilă și proprietate intelectuală.
Menționează în acest sens că a criticat în fața instanței de fond, raportul de expertiză efectuat în cauză, susținând o părtinire vădită între experți și poziția procesuală a reclamantului și intervenientului, arătând pe larg lipsa răspunsului experților inclusiv la obiectivul stabilit de instanță precum și calculul unor sume - daunele interese, pentru care nu a existat obiectiv la expertiză.
Astfel, prin raportul de expertiză nu s-a răspuns obiectivului fixat de instanță acela de „ calculare a eficienței economice rezultate din aplicarea invenției prin efectuarea verificărilor faptice de pe teren în cadrul stației de compresoare, întrucât: nu a fost calculată nici o eficiență economică a aplicării invenției în litigiu; constatarea situației de fapt, confirmată și prin fotografii, din care rezultă că majoritatea compresoarelor la care s-a aplicat invenția între anii 1987-1991 nu mai subzistă după anul 1994, compresoarele fiind dezmembrate și predate treptat la fier vechi, experții judiciari desemnați nu au luat în calcul perioada de aplicare reală a invenției după anul 1999.
Învederează că, deși expertul în proprietate industrială a constatat prin verificarea faptică pe teren că, începând cu anul 1998, numărul total de compresoare la care s-a aplicat invenția_/1987 a fost de opt compresoare, iar la data de 29.02.2012, experții desemnați au constatat că funcționau doar două compresoare, aceștia au calculat drepturile bănești pretins cuvenite reclamanților prin actualizarea sumei acordate acestora anterior, pentru perioada 1987-1998, când invenția era aplicată unui număr de peste 70 de compresoare. Susține prin urmare că expertul în proprietate industrială nu a răspuns obiectivului instanței și anume acela de calculare a eficienței economice în funcție de numărul de compresoare la care invenția se mai aplică.
Subliniază că, prin raportul de expertiză s-a procedat la calculul unor daune interese pentru care nu a existat obiectiv de expertiză, iar suma calculată, fără nici o bază legală de către experți a fost de 65.313.600 lei. Arată că, întrucât instanța de fond a respins cererea reclamantului și intervenientului principal de acordare a daunelor interese nu critică această parte însă aceste aspecte susțin nelegalitatea raportului de expertiză efectuat în fața primei instanțe, solicitând în consecință refacerea, în cadrul apelului, a probei cu expertiză, specialitatea contabilitate și proprietate intelectuală.
În continuare indică modul de calcul corect, în opinia sa, în ipoteza în care s-ar aprecia că durata de valabilitate a brevetului ar fi de 20 de ani, fără a se lua în seamă efectele decăderii din dreptul de brevet ca urmare a neplății taxelor de menținere în vigoare; nu s-ar ține cont de faptul că drepturile patrimoniale reprezintă o prestație care se datorează global, în funcție de o estimare anticipată a eficienței economice încă de la începutul perioadei de valabilitate a brevetului și de faptul că deja societatea a achitat suma de 181.795 lei în cadrul primului litigiu dintre părți, calcul efectuat până la data de 11.05.2007, potrivit art. 91 alin. 4 din regulamentul de aplicare a Legii nr. 61/1991, corespunzător eficienței economice în funcție de numărul maxim de compresoare la care invenția s-ar mai fi aplicat, și potrivit căruia suma totală datorată reclamanților ar fi de 73.984, 37 Ron .
Subliniază că instanța nu a fost investită cu solicitări ale reclamantului sau intervenientului principal, de atragere în vreun fel a răspunderii societății pentru ținerea necorespunzătoare a contabilității, prin urmare aceste critici cu privire la aceste chestiuni au fost în afara obiectului prezentei cauze, instanța pronunțându-se așadar pe aspecte cu care nu a fost sesizată.
În drept, sunt invocate prevederile art. 287 alin. 2 Cod procedură civilă.
Intimații G. D. și H. T. au depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea apelului declarat de pârâta apelantă ..
Arată că instanța de fond a respins în mod corect excepția de prescripție extinctivă, învederând că, prin decizia civilă nr. 114/A/2010, Curtea de Apel Oradea s-a pronunțat în mod irevocabil (hotărârea nu a fost atacată cu recurs) asupra excepției de prescripție extinctivă statuând în termeni lipsiți de echivoc că „acțiunea reclamantului nu este prescrisă”.
Mai invocă netemeinicia excepției, arătând că pârâta încearcă să atribuie ideea că prevederile Legii nr. 214/2008 nu se aplică și drepturilor cuvenite inventatorilor pentru exploatarea invenției, deși textul de lege (art. II din Legea nr. 214/2008) face vorbire despre „valorificarea drepturilor lor”, ale inventatorilor. Face trimitere și la decizia nr. 1437/25.10.2011 pronunțată de Curtea Constituțională.
Subliniază totodată că instanța de fond a respins în mod corect excepția de necompetență teritorială arătând în acest sens că, întrucât niciuna dintre părți nu a atacat hotărârea pronunțată de Tribunalul Bihor, în primul ciclu procesual (sentința nr. 145/C/21.05.2010) cu privire la excepția de necompetență, iar împotriva deciziei Curții de Apel Oradea nr. 114/A/2010, de trimitere spre rejudecare a cauzei, O. nu a formulat recurs, problema dezlegată de Curtea de Apel Oradea în sensul trimiterii cauzei spre competentă soluționare la Tribunalul Bihor este prezumată în mod absolut că exprimă adevărul, beneficiind de autoritate de lucru judecat definitivă.
Mai arată că, excepția de necompetență teritorială invocată este relativă, iar nu absolută și prin urmare, nu mai poate fi invocată.
Pe fond, în ceea ce privește acordarea sumei de 872.594 Ron cu titlu de recompensă, susțin intimații că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.
Cu referire la critica apelantei pârâte în ceea ce privește problema legată de neplata taxelor anuale cu privire la drepturile ce decurg din brevet, invocă prevederile art. 43 alin. 2 și 3 din Legea nr. 64/1991, texte de lege care impun în sarcina titularului de brevet achitarea unor taxe anuale către OSIM, pentru a menține în vigoare brevetul de invenție.
Subliniază că, în speță, neplata taxelor nu le exonerează pe pârâte de la plata drepturilor de autor, ci deschide posibilitatea solicitării de către aceștia a daunelor interese, invocând dispozițiile art. 4 alin. 1 și art. 39 alin. 1 și 2 din Legea nr. 64/1991, precizând totodată că în cauză nu poate fi vorba despre faptul că „titularul de brevet nu mai înțelege să aplice invenția la un moment dat” așa cum susține pârâta apelantă, întrucât invenția este aplicată și în prezent (anul 2012).
Afirmă că pârâtele apelante, printr-o acțiune unilaterală, anume refuzul de a mai achita taxele aferente brevetului, au încercat să se sustragă de la achitarea drepturilor patrimoniale ce li se cuvin, rezultate din efectele economice și efectele sociale obținute în urma aplicării invenției, acest fapt ilicit producându-le grave prejudicii prin privarea acestora de dreptul de a cesiona brevetul de invenție.
Solicită a se constata că anterior prezentului litigiu, pârâta apelantă a mai fost chemată în justiție, în două rânduri de către aceștia, iar în expertizele administrate în acele cauze s-au găsit aceleași nereguli descoperite în prezenta cauză - nu s-a evidențiat și înregistrat în contabilitate ca și activ necorporal brevetul de invenție nr._/1987; nu s-a întocmit fișa de postcalcul - împrejurare ce demonstrează că pârâta, deși a fost găsită în culpă în cele două litigii, cu privire la acest aspect, a refuzat să-și îndeplinească obligațiile legale ce-i reveneau în legătură cu exploatarea brevetului.
Învederează că neplata taxelor aferente brevetului, de către pârâți, nu-i poate exonera de despăgubirile ce le sunt datorate acestora,ci din contră, le-au generat prejudicii ce trebuie acoperite prin acordarea daunelor interese solicitate în prezenta cauză. Arată că referitor la acest aspect în mod judicios a reținut instanța de fond autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 114/A/2010 a Curții de Apel Oradea (irevocabilă).
Mai arată că, perioada de protecție a brevetului de invenție este de 20 de ani, ea expirând la data de 31.05.2007, aspect cu privire la care s-a pronunțat Curtea de Apel Oradea prin decizia nr. 114/A/2010, rămasă irevocabilă.
Cu referire la argumentul pârâtei apelante în sensul că reparația prevăzută de art. 66 alin. 2 din Legea nr. 64/1991 reprezintă o unică reparație ce a fost achitată de aceasta ca urmare a pronunțării sentinței civile nr. 176/S/22.04.1999 invocă prevederile art. 71 alin. 3 din Legea nr. 64/1991, arătând totodată că, potrivit sentinței pronunțate de Tribunalul B. s-a acordat suma de 1._ lei (vechi), cu titlu de contravaloare obligații restante ca titular al brevetului de invenție.
Referitor la respingerea cererii de contraexpertiză arată că nemulțumirile pârâtei cu privire la concluziile experților nu pot face obiectul unor cereri de contraexpertiză, ci ele vor fi analizate de instanța de judecată odată cu pronunțarea asupra fondului litigiului iar, referitor la susținerile apelantei pârâte în sensul că experții au fost părtinitori la momentul întocmirii raportului de expertiză, învederează că aceste argumente nu se pot constitui în motive de netemeinicie a hotărârii atacate deoarece orice pretinsă lipsă de imparțialitate a expertului trebuie să fie tranșată prin intermediul unei cereri de recuzare a expertului, conform art. 204 Cod procedură civilă, fiind inadmisibilă critica cu privire la acest aspect, prin motivele de apel.
Mai arată că, întrucât pârâta nu a respectat obligațiile legale ce-i reveneau în ceea ce privește necesitatea întocmirii unui postcalcul cu privire la avantajele economice obținute din aplicarea invenției, experții au luat drept referință pentru calculul drepturilor bănești aferente anilor 1999-2002 expertizele realizate în celelalte dosare ce au avut ca obiect drepturile bănești până în anul 1999, aplicând în mod judicios prevederile alin. 4 din regula nr. 53 din regulamentul de aplicare a legii nr. 64/1991.
Intimata . a depus la dosar întâmpinare, ( „note de ședință” conform precizărilor din ședința publică din 9 aprilie 2014), solicitând respingerea apelului formulat de apelanții-reclamanți ca neîntemeiat și menținerea sentinței apelate, ca legală și temeinică, în ce privește respingerea capătului de cerere privind acordarea de daune interese.
Arată că instanța de fond a reținut în mod corect cadrul procesual și a indicat cererile cu care a fost sesizată, motivele de apel invocate de reclamanții apelanți fiind neîntemeiate.
Raportat la obiectul cererilor formulate de reclamant menționează că în mod corect a reținut instanța faptul că apelanții reclamanți nu au investit instanța cu calculul daunelor interese astfel cum sunt acum pretinse de apelanții reclamanți, care au formulat într-o modalitate vagă și ambiguă, solicitare de daune interese pentru pretinsa nerespectare de către societate a obligației „de plată a drepturilor patrimoniale datorate”.
Cu referire la inexistența unui obiectiv la expertiză, încuviințat de instanță, referitor la calculul daunelor interese, arată că în mod corect instanța de fond a reținut că experții au procedat la calculul daunelor interese, din proprie inițiativă, cu depășirea obiectivelor, în lipsa unui obiectiv care să aibă ca obiect calcularea daunelor interese, astfel cum au fost invocate de reclamanți. De altfel, analiza modului de calcul efectuat de experți confirmă faptul că aceștia nici nu au avut în vedere justificarea daunelor interese așa cum au fost solicitate de reclamanții-apelanți - sens în care ar fi rezultat și dintr-un obiectiv la expertiză, dacă ar fi fost solicitat de reclamanții-apelanți, experții propunând alte forme de daune interese, fără nici o legătură cu cele susținute de reclamanții-apelanți.
Învederează că în mod greșit consideră apelanții - reclamanți, a posteriori, faptul că răspunsul experților se încadrează la obiectivul acestora anume :” stabilirea cuantumului drepturilor patrimoniale rămase de încasat din brevetul de invenție nr._/1987 pentru perioada 1 ianuarie 1999 până la 31.05.2007. Reactualizarea sumelor obținute la data de finalizare a expertizei”, de altfel, reclamanții-apelanți, redând în cuprinsul apelului, propriul obiectiv în mod diferențiat, omițând să indice faptul că obiectivul presupunea actualizarea sumei de 1._ Rol, sumă stabilită prin decizia nr. 49/. a Curții de Apel B., din care să se scadă perioada de utilizare parțială a invenției.
Raportat la obiectivul reclamanților rezultă faptul că aceștia nu au înțeles să includă în acest calcul și daunele interese, căci suma acordată de Curtea de Apel B. a fost cu titlu de despăgubiri bănești, iar nu de daune interese, experții justificând daunele interese prin cuantificarea unor „privațiuni” astfel cum corect a reținut instanța, fără nici o legătură cu modalitatea în care reclamanții-apelanți au descris pretinsele daune interese prin cererile completatoare.
Menționează că, în cuprinsul raportului de expertiză calculul daunelor interese este efectuat la capitolul 5 care tratează obiectivul numit de instanță privind calcularea eficienței economice pentru aplicarea invenției pe perioada 12 mai 1997-31 mai 2002, prin efectuarea verificărilor faptice pe teren, în cadrul stației de compresoare, ori acest obiect nu se referă deloc la un astfel de calcul, iar la pagina 57 din raportul de expertiză este reluat calculul daunelor interese însă pentru perioada 1999-2007, calculul fiind situat la răspunsul la obiectivul nr. 4 al reclamantului și anume „stabilirea cuantumului drepturilor patrimoniale rămase de încasat din brevetul de invenție nr._/1987 pentru perioada 01.01._07”. Susține intimata că sintagma „cuantumul drepturilor patrimoniale” nu se poate referi și nu se referă nici în accepțiunea reclamanților la daune interese pentru anumite pretinse fapte ilicite ale societății, ci numai la instituția drepturilor bănești pretins cuvenite reclamanților apelanți în calitate de inventatori, fapt confirmat și de petitul cererii de chemare în judecată.
Mai arată, referitor la criticile apelanților privind aprecierea greșită a situației de fapt, a probelor și a prevederilor legale incidente în ceea ce privește acordarea daunelor interese în cuantum de 65.313.600 Ron, că apelul formulat de apelanții-reclamanți precum și acțiunea introductivă, operează în permanență confuzia, suprapunerea drepturilor bănești cu daunele interese, neindicându-se concret unde se termină drepturile bănești, unde încep daunele interese, susținându-se într-un mod superficial că toate drepturile sunt patrimoniale, lipsind delimitarea clară în raționamentul apelanților-reclamanți a temeiului pentru care solicită drepturile bănești precum și a temeiului pentru daunele interese, dispozițiile legale menționate de apelanții reclamanți în capitolul 2.3 privind temeinicia cererii de acordare a unor daune interese fiind aplicabile în cazul răspunderii civile contractuale, ceea ce nu este cazul în speță.
Subliniază că invocarea puterii de lucru judecat cu privire la sentința pronunțată într-o cauză străină de prezenta cauză este neîntemeiată.
În drept, sunt invocate dispozițiile art. 289 și următoarele Cod procedură civilă.
Examinând sentința și încheierile apelate prin prisma motivelor de apel invocate de părți cât și din oficiu, instanța urmează a respinge ambele apeluri ca nefondate având în vedere următoarele:
Prezenta cauză se află în al doilea ciclu procesual, prin sentința civilă nr. 145/C/2010 instanța de fond respingând acțiunea formulată de reclamantul G. D., fiind respinsă și excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Bihor, reținându-se în ceea ce privește soluția de respingere a acțiunii, că deși brevetul de invenție a fost acordat potrivit Legii nr. 62/1974 pentru o perioadă de 15 ani, începând cu data de 11 mai 1987 și până la 11 mai 2002, protecția juridică a invenției a încetat la data de 12 mai 1997 din cauza neplății taxelor anuale de menținere în vigoare, astfel că începând cu această dată invenția putea fi folosită de orice persoană interesată, fără nici o obligație de plată.
Această hotărâre a fost desființată cu trimitere pentru o nouă judecare la Tribunalul Bihor prin decizia civilă nr. 114/A/2010 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, decizie care nu a fost atacată cu recurs de către niciuna dintre părți, așa încât aspectele analizate de instanța de apel și prin care s-au dat dezlegări în cauză au intrat în puterea lucrului judecat, corect fiind avute în vedere de instanța de fond în rejudecare, criticile apelantei pârâte sub acest aspect fiind apreciate ca nefondate.
Faptul că prin această decizie s-a dispus desființarea sentinței pronunțate de Tribunalul Bihor, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, nu este de natură a înlătura dezlegările date de instanța de apel, câtă vreme acestea au fundamentat soluția pronunțată, fiind considerate de instanță ca relevante sub acest aspect și constituind temei al hotărârii de desființare a sentinței apelate cu trimiterea cauzei spre rejudecare. Astfel, prin decizia pronunțată de instanța de apel, în primul ciclu procesual, instanța a analizat și s-a pronunțat cu referire la perioada de valabilitate a brevetului de invenție în cauză, la efectele neplății taxelor anuale de menținere în vigoare a acestuia și a încetării protecției juridice a invenției, dând dezlegări asupra unor probleme de drept, obligatorii pentru instanța de rejudecare, analiză efectuată raportat la considerentele care au fundamentat soluția pronunțată de instanța de fond în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
De asemenea, excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Bihor, invocată de reclamant prin raportare la prevederile Legii nr. 214/2008, a fost respinsă în primă instanță, reținându-se că reclamantul nu îndeplinește cerințele stipulate de art. 4 din OUG nr. 100/2005 completată de Legea nr. 214/2008, invocată de acesta ca temei de drept al acțiunii, alături de alte dispoziții legale, soluția instanței de fond nefiind atacată cu apel sub acest aspect.
Tot astfel, prin decizia pronunțată de instanța de apel a fost înlăturată și excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă în primul ciclu procesual, în cuprinsul considerentelor deciziei reținându-se faptul că durata de valabilitate a brevetului de invenție în cauză este de 20 de ani și nu de 15 ani, cum greșit s-a reținut de către instanța de fond, făcându-se referire în acest sens la dispozițiile art. 66 din Legea nr. 64/1991 astfel cum au fost modificate prin Legea 203/2002 și la dispozițiile art. 32 din Legea nr. 64/1991, aspecte prin prisma cărora s-a reținut și faptul că acțiunea formulată nu este prescrisă.
Ori, câtă vreme instanța de fond a respins acțiunea formulată de reclamant, în baza unor temeiuri de fapt și de drept înlăturate de instanța de apel, decizia pronunțată în apel nefiind atacată cu recurs, aceste dezlegări, inclusiv cele date cu referire la excepția prescripției dreptului material la acțiune au intrat în puterea lucrului judecat, neputând forma obiect de analiză în rejudecare, respectiv în prezenta cale de atac.
Pe de altă parte, celelalte argumente invocate de pârâtă în rejudecarea cauzei, cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune sunt apreciate ca nefondate.
Se reține în acest sens că între părți nu s-a încheiat o convenție prin care să se stabilească drepturile patrimoniale de care beneficiază autorii invenției și modalitatea de acordare a acestor drepturi patrimoniale, fie sub forma unor prestații periodice, succesive, fie sub forma unei sume globale, drepturile patrimoniale solicitate în temeiul legii raportându-se la întreaga perioadă de valabilitate a brevetului de invenție, avându-se în vedere în acest sens și dispozițiile art. 36 și 71 din Legea nr. 64/1991.
În speță obiectul cauzei vizează acordarea drepturilor patrimoniale aferente perioadei 1999-2007 pretinse de reclamant și intervenient în temeiul Legii nr. 64/1991, în calitatea acestora de autori ai invenției, pârâta având calitatea de titular al brevetului de invenție, aceștia invocând și decizia civilă nr. 49/. Curtea de Apel B. prin care li s-au acordat despăgubiri pentru perioada 11 mai 1987-1998.
Raportat la aspectele anterior reținute și în condițiile în care drepturile pretinse, aferente perioadei 1999-2007 se încadrează în durata de valabilitate a brevetului de invenție, de 20 de ani (după cum s-a statuat cu referire la această durată, în mod irevocabil, prin decizia pronunțată de instanța de apel, în primul ciclu procesual) pârâta exploatând invenția în această perioadă (aspecte ce rezultă din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză) excepția prescripției este apreciată ca nefondată, avându-se în vedere și prevederile art. 7 din Decretul nr. 167/1958.
Se apreciază în acest sens că, în lipsa unor clauze contractuale exprese referitoare la modalitatea de executare a obligațiilor prevăzute de lege privind drepturile patrimoniale cuvenite reclamantului și intervenientului, în calitatea acestora de inventatori, aceștia au posibilitatea ca, în funcție de modalitatea concretă de executare aleasă, să-și exercite dreptul la acțiune, fie pe durata derulării raportului juridic dintre părți, în cazul în care se solicită executarea sub forma unor prestații succesive, fie la expirarea duratei de valabilitate a brevetului de invenție, în măsura în care se solicită plata drepturilor bănești sub forma unei sume globale pentru toată perioada în discuție, situație în care termenul de prescripție începe să curgă de la data expirării termenului de valabilitate a brevetului de invenție.
Tot astfel, câtă vreme între părți nu a existat o convenție în sensul acordării drepturilor patrimoniale sub forma unor prestații succesive, anuale, susținerile apelantei pârâte potrivit cărora pretențiile aferente perioadei anterioare datei de 25.05.2006 ( 1.01._06) ar fi prescrise sunt apreciate ca nefondate, nefiind incidente dispozițiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, faptul că despăgubirile au fost calculate, raportat la fiecare an, conform raportului de expertiză efectuat atât în dosarul Curții de Apel B. cât și în prezenta cauză, nefiind de natură a conduce la o altă concluzie sub acest aspect.
Se reține totodată că, deși prin apelul declarat, pârâta apelantă a atacat și încheierea din data de 10.05.2013 cu referire la respingerea excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului Bihor, în cuprinsul motivelor de apel depuse la dosar precizează că nu mai înțelege să atace această încheiere, arătând că invocă soluția pronunțată de instanța de fond sub acest aspect ca o confirmare a faptului că Legea nr. 214/2008 nu este aplicabilă în cauză, în contextul argumentelor susținute cu privire la excepția prescripției extinctive, analiză care nu se mai impune însă a fi efectuată raportat la aspectele anterior reținute, cu referire și la dezlegările date de instanțe în primul ciclu procesual.
Și celelalte critici invocate de apelanta pârâtă pe fondul cauzei sunt apreciate ca nefondate, corect instanța de fond reținând îndreptățirea reclamantului și intervenientului în interes propriu la plata drepturilor patrimoniale cuvenite acestora, în calitate de inventatori.
Potrivit dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 64/1991, pentru invențiile create și realizate, conform textului de lege, inventatorul beneficiază de drepturi patrimoniale stabilite pe bază de contract încheiat cu solicitantul sau, după caz, cu titularul brevetului, drepturile patrimoniale stabilindu-se în funcție de efectele economice și/sau sociale rezultate din exploatarea brevetului de invenție sau în funcție de aportul economic al invenției, în speță pârâta având calitatea de titular al brevetului de invenție, iar potrivit dispozițiilor art. 71 alin. 3 din lege drepturile bănești cuvenite inventatorilor pentru invențiile brevetate, aplicate, parțial recompensate sau nerecompensate până la data intrării în vigoare a acestei legi, se vor negocia între inventator și unitatea care a aplicat invenția, în aceste cazuri negocierea începând de la drepturile bănești maxime cuvenite inventatorului, prevăzute de legea aplicabilă la data înregistrării cererii de brevet, text de lege prin care s-a urmărit să fie recompensați și inventatorii care nu au fost recompensați sau au fost insuficient recompensați, potrivit actelor normative anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 64/1991, în cazul neînțelegerii între părți drepturile bănești urmând a se stabili potrivit prevederilor art. 63, fiind de competența instanțelor.
Astfel cum anterior s-a reținut, prin decizia civilă pronunțată de instanța de apel în primul ciclu procesual, s-au dat dezlegări în cauză în ceea ce privește durata de valabilitate a brevetului de invenție ca fiind de 20 de ani și nu de 15 ani, raportat la dispozițiile Legii nr. 64/1991, respectiv sub aspectul efectelor neplății de către pârâtă a taxelor de menținere în vigoare a brevetului de invenție, reținându-se în acest sens că neplata taxelor de menținere în vigoare a brevetului de invenție nu afectează drepturile inventatorilor și nu exonerează pârâta de la plata acestor drepturi, neputând fi invocată de titularul de brevet pentru a se sustrage de la plata obligației ce-i revine (potrivit art. 36 din lege) față de autorul invenției.
Prin urmare, în mod corect au fost înlăturate apărările reiterate de pârâtă în rejudecare, cu referire la efectele neplății taxelor anuale de menținere în vigoare a brevetului de invenție, la faptul că acesta nu a putut beneficia de extinderea perioadei de valabilitate de la 15 ani la 20 de ani, criticile invocate de apelanta pârâtă sub acest aspect fiind apreciate ca nefondate, aceste aspecte fiind tranșate în mod irevocabil prin decizia pronunțată în apel, în primul ciclu procesual, nerecurată, neputând forma obiect de analiză în prezenta cale de atac. Susținerile apelantei pârâte în sensul că prin sentința civilă nr. 176/22.04.1999 pronunțată de Tribunalul B. s-au stabilit și acordat deja drepturile globale cuvenite reclamantului și intervenientului în interes propriu raportat la insuficiența recompensării anterioare, sens în care aceasta nu mai datorează nici o sumă cu acest titlu, nu pot fi primite, câtă vreme prin hotărârea anterior menționată și prin decizia civilă nr. 49/. Curtea de Apel B., prin care a fost schimbată în parte hotărârea Tribunalului B., nu s-a dispus în acest sens, iar potrivit considerentelor acestor hotărâri, despăgubirile au fost stabilite și acordate pentru perioada 11 mai 1987-1998, astfel cum au fost calculate și prin raportul de expertiză efectuat în acel dosar și care a fost avut în vedere de instanță.
Cât privește cuantumul drepturilor patrimoniale cuvenite reclamantului și intervenientului în interes propriu, în mod corect instanța de fond a reținut concluziile raportului de expertiză contabilă și în proprietate industrială efectuat în cauză de către experții B. M. și B. E., obligând pârâta la plata sumei de 872.594 lei, în favoarea reclamantului și intervenientului, în calitatea acestora de autori ai invenției, cu titlu de recompensă pentru eficiența economică, criticile invocate de apelanta pârâtă sub acest aspect fiind apreciate ca nefondate.
După cum rezultă din cuprinsul raportului de expertiză și din răspunsurile experților la obiecțiunile formulate de pârâta apelantă, aceasta nu are organizată o evidență contabilă „postcalcul” în scopul cuantificării avantajelor economice și sociale anuale, obținute prin aplicarea invenției, nefiind prezentate alte documente care, în lipsa unei evidențe contabile să evidențieze determinarea prin alte metode de apreciere a eficienței economice și a efectelor sociale rezultate din aplicarea invenției, în speță experții calculând drepturile bănești ce li se cuvin reclamantului și intervenientului, luând ca reper hotărârea pronunțată de Curtea de Apel B., în litigiul anterior derulat între părți, și raportul de expertiză contabilă efectuat în acel dosar.
Prin răspunsul la obiecțiuni depus la dosar de expertul B. M., se arată că din documentele puse la dispoziție de către Schela de Petrol Suplacul de B. rezultă că invenția s-a folosit pe toată perioada 01.01._07, la data deplasării la fața locului (29.02.2012) constatându-se că sunt în funcțiune compresoare la care se folosește invenția (fila 455 vol.II dosar fond), iar referitor la lipsa calculelor de eficiență privind utilizarea invenției se arată că aceasta se datorează faptului că pârâta nu a pus la dispoziția expertului documentele tehnice și de evidență contabilă pe baza cărora să se poată face calculele efective de eficiență, pe toată perioada de utilizare a invenției și la numărul și tipul de compresoare la care pârâta susține că s-a aplicat invenția.
În același sens expertul tehnic B. E. menționează în răspunsul la obiecțiuni și faptul că economiile de teflon din documentele predate de pârâtă nu sunt explicit înregistrate în fiecare an în parte referitor la aplicarea brevetului de invenție.
Ori, în condițiile în care pârâta apelantă nu a prezentat acte referitoare la efectele economice și sociale rezultate în urma aplicării invenției, nedeținând o evidență contabilă „postcalcul” în scopul cuantificării avantajelor economice și sociale, în sensul dispozițiilor art. 91 alin.3 și 4 din HG nr. 547/2008 pentru aprobarea regulamentului de aplicare a Legii nr. 64/1991, invocate de aceasta, respectiv conform dispozițiilor HG nr.152/1992- regula 53, nefiind depuse alte documente pentru a se putea proceda la o apreciere a eficienței economice și a efectelor sociale, deși experții au convocat părțile de 9 ori, tocmai în scopul depunerii documentelor apreciate ca relevante și necesare în acest sens, criticile apelantei pârâte cu referire la raportul de expertiză sunt apreciate ca nefondate, experții determinând cuantumul drepturilor patrimoniale prin raportare la documentele prezentate de părți, și la raportul de expertiză efectuat în litigiul anterior.
În același sens și criticile vizând respingerea cererii privind efectuarea contraexpertizei respectiv calculele efectuate de pârâta apelantă privind drepturile patrimoniale ce ar putea fi acordate reclamantului și intervenientului, vor fi înlăturate, experții răspunzând la obiectivele și obiecțiunile formulate de părți, încuviințate de instanță, raportat la documentele depuse, dând toate lămuririle necesare sub acest aspect, concluziile acestora fiind cenzurate de către instanța de fond, nefiind astfel justificată această probă, cu atât mai mult cu cât pârâta apelantă a avut posibilitatea să depună toate documentele financiar contabile deținute și considerate relevante, cu ocazia efectuării raportului de expertiză, experții convocând părțile de mai multe ori în acest scop, acte care nu au fost depuse nici cu ocazia solicitării contraexpertizei.
Având în vedere considerentele anterior expuse instanța apreciază ca fiind nefondate criticile apelantei pârâte, urmând în consecință a respinge apelul formulat de aceasta, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă.
Cât privește apelul formulat de apelanții G. D. și H. T., respectiv criticile invocate de aceștia cu referire la neacordarea daunelor interese pentru perioada 01.01._07, în cuantum de 65.313.600 lei (RON) acesta este apreciat, de asemenea, ca nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Astfel cum rezultă din cuprinsul cererii privind acordarea de daune interese, depusă la dosar în rejudecare, pentru termenul din data de 6 iunie 2011 (fila 20 vol. I fond), reclamantul G. D., solicită acordarea de daune interese în temeiul art. 1073, 1075, 1082, 1084 și 1090 din Codul civil, arătând în acest sens că „prejudiciul efectiv suferit de reclamant se concretizează în mod evident în venitul net pe care acesta l-ar fi obținut prin valorificarea produsului protejat prin brevet, la care se adaugă prejudiciul suferit ca urmare a devalorizării acestor sume, rezultând din aplicarea coeficientului de devalorizare a leului în raport cu dolarul”, respectiv că este admisibilă cumularea dobânzii cu actualizarea obligației cu rata inflației, dată fiind natura juridică diferită a celor două, care nu conduce astfel la o dublă reparație.
Mai arată că, întrucât pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile de plată către reclamant, neachitând debitul în cuantumul reactualizat la data plății, rezultă că aceasta se face vinovată de o faptă prejudiciabilă, culpabilă, de natură a atrage și plata dobânzii ca sancțiune.
Aceleași aspecte sunt invocate și prin cererea depusă pentru termenul din 26 septembrie 2011 (fila 70-72 vol. I dosar fond) cererile privind acordarea daunelor interese conținând și calculul drepturilor bănești, reprezentând daune interese, efectuat de reclamant, indicându-se și modalitatea de calcul a acestor sume, calcul care are în vedere valoarea eficienței economice a invenției, în cuantumul stabilit în dosarul anterior, al Curții de Apel B., și încasat de reclamant în anul 2000.
În cuprinsul raportului de expertiză (pag. 52) la obiectivul stabilit de instanța de fond privind calcularea eficienței economice prin aplicarea invenției piston pentru compresoare și pompe pe perioada 12 mai 1997-31 mai 2002, prin efectuarea verificărilor faptice pe teren în cadrul stației de compresoare, expertul în proprietate intelectuală efectuează calculul daunelor interese cuvenite inventatorilor pentru perioada mai 1997-mai 2002, raportat la împrejurarea că inventatorii au fost privați de dreptul de cesionare asupra brevetului, nu au fost remunerați pentru importantele efecte economice obținute în urma aplicării industriale a invenției, nu au fost înștiințați de sistarea plății taxelor anuale de menținere în vigoare a brevetului, nu au fost remunerați pentru efectele sociale obținute în urma aplicării industriale a invenției, respectiv pentru asistența tehnică acordată unității la implementarea brevetului de invenție.
Acest calcul este reluat de expert la pag. 57-65 din raportul de expertiză, cu referire la obiectivul reclamantului privind „stabilirea drepturilor patrimoniale rămase de încasat din brevetul de invenție nr._/1987 pentru perioada 01.01._07, suma rezultată fiind de 65.313.600 lei.
Ori, raportat la cererile formulate de reclamant și la obiectivele raportului de expertiză, corect reține instanța de fond că ceea ce a calculat expertul cu titlu de daune interese, reprezintă cuantificarea unor privațiuni ce ar fi fost suferite de reclamant și de intervenient ca urmare a unor fapte ilicite ale pârâtei, ce nu fac obiectul cererilor introductive în instanță și nu se includ în categoria drepturilor patrimoniale la care se referă dispozițiile Legii nr. 64/1991, care reprezintă temeiul juridic al cererii reclamantului și intervenientului. Pe de altă parte, obligarea pârâtei la plata sumei de 65.313.600 lei calculată de expert este apreciată ca neîntemeiată, reclamantul și intervenientul nefăcând dovada existenței unui astfel de prejudiciu cert, produs ca o consecință a privării de dreptul de cesionare asupra brevetului de invenție sau ca urmare a faptului că nu au fost înștiințați de sistarea plății taxelor anuale de menținere în vigoare, iar suma de 872.594 lei, a fost corect acordată de instanța de fond în favoarea reclamantului și intervenientului, în calitatea acestora de autori ai invenției, cu titlu de recompensă pentru eficiența economică, instanța dispunând totodată și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferentă acestei sume, reactualizate, astfel cum s-a solicitat în cuprinsul precizărilor de acțiune.
Susținerile apelanților privind puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 329/PI/1998 pronunțată de Tribunalul T., în prezenta cauză, urmează a fi înlăturate ca nefondate, existența unor similitudini între două cauze nefiind de natură a justifica reținerea puterii de lucru judecat, hotărârea invocată de apelanți vizând alte părți, nefiindu-le astfel opozabilă și neproducând efecte în sensul obligativității acesteia în privința părților din prezenta cauză.
Prin urmare, criticile apelanților reclamanți sunt apreciate ca nefondate, în mod judicios instanța de fond respingând cererea formulată de aceștia privind obligarea pârâtei la plata sumei de 65.313.600 lei, cu titlu de daune interese, apelul formulat urmând a fi respins ca nefondat.
Raportat la considerentele anterior expuse, neputând fi reținute criticile apelanților la adresa hotărârii apelate, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă instanța va respinge ca nefondate ambele apeluri, păstrând sentința apelată, în totalitate, ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate apelurile civile declarate de apelanții-reclamanți H. T., cu domiciliul procedural ales la SCA P. și Asociații - sector 3, București, Splaiul Unirii, nr. 223, . D., cu domiciliul procedural ales la SCA P. și Asociații - sector 3, București, Splaiul Unirii, nr. 223, . de apelanta - pârâtă . BUCUREȘTI, cu sediul în București, sector 1, ., și cu sediul procedural ales la SCA Z. R./PARTNERS - sector 2, București, Plantelor, nr. 12, împotriva sentinței civile nr. 238/C din 14 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor și împotriva încheierilor atacate de apelanta ., pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
DEFINITIVĂ.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 21 mai 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
F. T. V. P. A. B.
- judecător fond – C. A. D.
- redactat decizie – judecător F. T. – 06.06.2014
- dactilografiat grefier A. B. – 06.06.2014 – 6 ex.
- comunicat 4 ex.
-H. T., cu domiciliul procedural ales la SCA P. și Asocia - sector 3, București, Splaiul Unirii, nr. 223, .> -G. D., cu domiciliul procedural ales la SCA P. și Asociații - sector 3, București, Splaiul Unirii, nr. 223, .> -. BUCUREȘTI, cu sediul în București, sector 1, .,
- și cu sediul procedural ales la SCA Z. R./PARTNERS - sector 2, București, Plantelor, nr. 12
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 624/2014. Curtea de Apel... | Servitute. Hotărâre din 12-11-2014, Curtea de Apel ORADEA → |
|---|
