Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 837/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 837/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 03-04-2014 în dosarul nr. 5204/120/2010
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA Nr. 837
Ședința publică din data de 3 aprilie 2014
Președinte – A.-M. R.
Judecători - M. P.
- A.-C. B.
Grefier - C. G.-A.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. T. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de reclamantul D. P. L., decedat pe parcursul procesului, cu ultim domiciliu în com. Gura Foii, .>succesibili fiind D. E., domiciliată în cm. Gura Foii, .. Dâmbovița, P. G. domiciliat în P., ., jud. Dâmbovița, D. G. domiciliat în com. Gura Foii .. Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 210 din 20 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în București, sector 5, ..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată după repunerea pe rol a cauzei, recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru,.
Curtea, din oficiu, invocă excepția perimării cererii de recurs.
Reprezentantul Parchetului solicită admiterea excepției invocată din oficiu.
CURTEA
Prin cererea de chemare în judecată a pârâtului S. R., înregistrată la data de 20.10.2010 pe rolul Tribunalului Dâmbovița, reclamantul D. P. L. a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 400.000 euro, pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea sa politică.
Motivând cererea, reclamantul a arătat că la 01.08.1958 a fost arestat, iar prin sentința penală nr.340/16.08.1958 a Tribunalului M. C., a fost condamnat în baza art.209 pct.2 lit.b și art.284 Cod penal, la 15 ani muncă silnică și 10 ani degradare civică pentru crima de uneltire contra ordinii sociale și favorizare, dispunându-se totodată confiscarea totală a averii personale.
S-a menționat că prin decizia nr.210/13.08.1963 a Tribunalului Suprem al Colegiului M., s-au casat în parte sentința menționată și decizia nr.2266/16.10.1958 a Tribunalului M. București și schimbându-se încadrarea juridică, i s-a aplicat o pedeapsă de 6 ani detenție grea, 3 ani degradare civică pentru favorizare și 2 ani și 6 luni interdicție corecțională pentru uneltire.
Reclamantul a învederat că prin Decretul nr.176/09.04.1964 a fost grațiat de restul pedepsei executate, fiind eliberat la 18.04.1964 și efectiv privat de libertate pe durata a 5 ani, 8 luni și 17 zile, în penitenciarele din Pitești, Ocnele M., Jilava și G. unde a fost supus unui regim dur de detenție și muncă silnică, ce i-a cauzat suferințe fizice și psihice.
Sub acest aspect, reclamantul a arătat că a fost obligat să stea în celule pline de igrasie și apă (Jilava) și în barăci de trestie (Periprava), cu regim de hrană la limita subzistenței, a fost maltratat de către gardienii care îl loveau frecvent cu pumnii și bastoanele de cauciuc. Mai mult, ca urmare a confiscării tuturor bunurilor, familia a rămas fără ajutorul său și fără mijloace de subzistență, accentuându-i trauma produsă de durata exagerată a pedepsei, stabilită prin hotărârea inițială.
S-a susținut că această condamnare i-a știrbit reclamantului onoarea și reputația, îngrădindu-i și drepturile nepatrimoniale ocrotite de lege, efectele acestea producându-se și după eliberarea sa, deoarece era privit cu suspiciune și teamă de cei din jur și nu s-a putut angaja, fiind obligat să lucreze ca zilier la CAP.
In drept s-a invocat Legea nr. 221/2009.
S-a anexat cererii, scutită de plata taxei judiciare de timbru potrivit art. 4(4) din Legea nr. 221/2009, în copie, sentința penală 340/16.08.1958 a Tribunalului M. C., certificate de stare civilă, hotărârea nr.103/25.08.1990 a Comisiei pentru acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice, conform Decretului –Legea nr.118/1990 și sentința civilă nr.376/27.03.1959 a Tribunalului Popular al Raionului Găești.
Pârâtul, reprezentat de Direcția generală a Finanțelor Publice Dâmbovița a solicitat prin întâmpinare, respingerea cererii pe considerentul că suma pretinsă este foarte mare, or, daunele datorate trebuie să reprezinte o justă despăgubire, care la rândul său să reprezinte pierderea efectivă a creditorului și beneficiul de care a fost lipsit, în plus trebuie să fie dovedite.
In completarea probațiunii, reclamantul a mai atașat la dosar, în copie, 2 fișe matricole din perioada încarcerării sale, adresa nr._/10/26._ emisă de Consiliul național pentru Studierea Arhivelor Securității prin care s-a confirmat înregistrarea cererii de eliberare a copiilor de pe înscrisurile aflate în evidența acestei instituții și declarația notarială autentificată sub nr.491/06.11.2010.
Solicitarea reclamantului de întregire a probelor cu declarații testimoniale și înscrisuri, s-a respins ca neconcludentă la termenul de judecată din 20.01.2011.
Prin sentința civilă nr. 210 din 20 ianuarie 2011, Tribunalul Dâmbovița a respins acțiunea.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că în conformitate cu dispozițiile art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009, privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 06 martie 1945 – 22 decembrie 1989, astfel cum a fost modificată prin OUG nr.62/30.06.2010, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic perioada 06 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, poate solicita instanței prevăzută la art.4 alin.4, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Însă, prin deciziile nr. 1354, 1358 și 1360/21.10.2010 ale Curții Constituționale, textul citat care reprezintă temeiul de drept pentru acordarea daunelor morale, a fost declarat neconstituțional.
În această situație, după cum prevede expres Constituția României prin art. 147, dacă în termen de 45 de zile de la data publicării deciziilor în monitorul oficial, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, dispozițiile respective însă încetează efectele juridice la expirarea celor 45 de zile.
Întrucât în acest interval nu a intervenit corelarea menționată, din 31.12.2010 textul amintit și-a încetat efectele, considerent pentru care nu mai există temei de acordare a prejudiciului pretins.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs reclamantul D. P. L., criticând-o pentru motive de nelegalitate.
Pe rolul Curții de Apel Ploiești, cauza a avut mai multe termene de judecată iar la termenul din data de 15 noiembrie 2012, instanța a dispus suspendarea judecării recursului, în baza disp. art. 243 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, deoarece recurentul reclamant a decedat pe parcursul procesului, iar persoanele indicate ca și succesori ai acestuia nu au făcut dovezi cu privire la acceptarea succesiunii.
Prin referatul întocmit din oficiu de către instanță la data de 12 februarie 2014, s-a învederat că de la data ultimei suspendări a cauzei a trecut mai mult de un an, perioadă în care dosarul a rămas în nelucrare din vina părților.
Astfel, cauza a fost repusă pe rol din oficiu, primind termen la data de 3 aprilie 2014, când Curtea, din oficiu, a invocat excepția de perimare a recursului.
Examinând excepția invocată în raport de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
Conform art.248 alin.1 C.pr.civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
Prin urmare, perimarea este o sancțiune procesuală care se bazează pe prezumția de desistare a părții la cererea făcută, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată.
În speță, la data de 15 noiembrie 2012, judecata recursului a fost suspendată potrivit art. 243 alin. 1 pct. 1 C.pr.civilă
În aceste condiții, având în vedere că dosarul a rămas în nelucrare din vina părților mai mult de un an, în conformitate cu argumentele expuse anterior, în baza art. 248 alin.1 Cod procedură civilă și art. 252 Cod procedură civilă, Curtea va constata perimată cererea de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite excepția de perimare a cererii de recurs, invocată din oficiu.
Constată perimată cererea de recurs formulată de reclamantul D. P. L., decedat pe parcursul procesului, cu ultim domiciliu în com. Gura Foii, .>succesibili fiind D. E., domiciliată în cm. Gura Foii, .. Dâmbovița, P. G. domiciliat în P., ., jud. Dâmbovița, D. G. domiciliat în com. Gura Foii .. Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 210 din 20 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în București, sector 5, ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 3 aprilie 2014.
Președinte, Judecători,
A.-M. R. M. P. A.-C. B.
Grefier,
C. G.-A.
Red. Gref.
2 ex./14.04.2014
d.f._ – Tribunalul Dâmbovița
j.f. A. S.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 1395/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Grăniţuire. Decizia nr. 2609/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
