Revendicare imobiliară. Decizia nr. 112/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 112/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 16-01-2014 în dosarul nr. 6267/281/2008

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA NR. 112

Ședința publică din data de 16 ianuarie 2014

Președinte – C.-M. M.

Judecători – A.-M. R.

- M. P.

Grefier - C. G.-A.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul O. V. domiciliat în Ploiești, ., jud. Prahova și cu domiciliu ales la Cabinetul de avocatură D. N. cu sediul în Ploiești, ., . împotriva Deciziei civile nr. 411 din 12 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova – Secția I Civilă în contradictoriu cu pârâta . cu sediul în Ploiești, ., jud. Prahova.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: recurentul reclamant O. V. personal și asistat de avocat D. N. din Baroul Prahova în baza împuternicirii avocațiale aflată la fila 35 dosar, intimata pârâtă . Ploiești prin avocat C. D. din Baroul Prahova, în baza împuternicirii avocațiale aflată la fila 37 dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată, recursul este timbrat cu 130 lei și 2,50 lei timbru judiciar, potrivit chitanței fiscale nr._/2014, anulată și atașată la fila 39 dosar.

S-a mai învederat că s-a depus la dosar de intimata pârâtă întâmpinare, prin intermediul Serviciului registratură, înregistrată la nr. 535/10.01.2014.

Curtea, comunică recurentului reclamant, prin apărător, întâmpinarea formulată de intimată pentru a lua cunoștință de aceasta.

Avocat D. N. pentru recurentul reclamant, solicită admiterea probei cu înscrisuri și depune la dosar un set de acte și o notă de probatorii și solicită a se acorda termen pentru a mai depune și alte înscrisuri, respectiv un extras de Carte funciară, sentința civilă nr. 3090 din 9 martie 2013, precum și 2 adrese necesare la obținerea unei situații exacte a rolului imobilelor, pentru care solicită fie abilitarea prin încheierea de ședință în vederea obținerii acestora, fie emiterea de adrese de către instanță în vederea obținerii informațiilor necesare, astfel cum rezultă din nota de probatorii depusă la dosar.

Avocat C. D. pentru intimata pârâtă arată că în ce privește actele depuse la acest termen de judecată, nu reprezintă acte noi, acestea fiind deja depuse la dosar, iar în ce privește admiterea probelor solicitate de recurent, se opune admiterii acestei cereri, apreciind că solicitările formulate nu au legătură cu obiectul cauzei.

Curtea, încuviințează pentru recurentul reclamant proba cu înscrisurile depuse la dosar la acest termen de judecată și constată astfel că a fost administrată, respinge cererea de amânare a cauzei pentru depunerea de alte documente, iar în ce privește emiterea de adrese sau abilitarea de a obține relații, o respinge, având în vedere că excede dispozițiilor art. 305 Cod procedură civilă.

Părțile pe rând, prin apărători, arată că nu au alte cereri și solicită cuvântul în fond.

Curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.

Avocat D. N. pentru recurentul reclamant O. V., arată că recursul declarat se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304 pct. 7 Cod procedură civilă.

Arată că trebuie analizat dacă acțiunea în revendicare este temeinică și legală și dacă s-a aplicat legea în mod corect.

Solicită a se avea în vedere că instanțele trebuia să cerceteze în profunzime cu privire la imobil, până la proprietarii inițiali, că a demonstrat cu actele depuse la dosar că reclamantul a făcut dovada dreptului său de proprietate cu acte mai vechi decât cele prezentate de pârâtă, pentru imobilul situat în ., pe o suprafață de teren cumulată, care avea o deschidere la stradă de 10 metri liniari în anul 1939.

De asemenea, arată că a demonstrat că toate cele trei terenuri, cumulate, sunt proprietatea recurentului reclamant.

Dreptul de proprietate al recurentului reclamant se dovedește și conform încheierii de intabulare nr. 1415 din 16 februarie 2005, devenind opozabil erga omnes, act în care granița proprietății este dreaptă.

A arătat în continuare că în anul 2005, intimata a intrat pe terenul recurentului, acaparând o porțiune din terenul acestuia.

În opinia recurentului, expertiza efectuată în cauză este nelegală, și deși a formulat și obiecțiuni, a solicitat și efectuarea unei cercetări locale, instanța de fond le-a respins

A solicitat admiterea acțiunii în revendicare și stabilirea liniei de delimitare a proprietăților pe linia din planul de amplasament, în prelungire, în linie dreaptă.

Totodată, a solicitat admiterea și a celorlalte motive de recurs.

A mai arătat că instanța de fond l-a obligat pe recurent să efectueze lucrări de subzidire la proprietatea intimatei, dar pe teren nu există decât o magazie, construcție metalică.

Referitor la obligarea recurentului de retragere a acoperișului, consideră că și aceasta este tot nelegală, deoarece construcția acestuia este regulamentară.

În ce privește motivarea instanței, apreciază că se subscrie disp. art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă.

A solicitat admiterea recursului conform motivelor depuse în scris la dosar, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

Avocat C. D. pentru intimata pârâtă . solicită respingerea recursului ca nefondat.

Arată că recurentul a edificat construcția fără autorizație, respectiv un imobil cu etaj, pe linia de hotar, fiind lipit de imobilul intimatei, care a început să se surpe.

Solicită a se avea în vedere că în cauză s-au efectuat suficiente probatorii, 2 expertize topometrice, care au avut aceleași concluzii, că s-a constatat reaua credință a recurentului.

Totodată, solicită a se avea în vedere că în motivele scrise de recurs s-a solicitat casarea deciziei, modificarea deciziei și efectuarea unei noi expertize și nu casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare, astfel cum a susținut oral.

A arătat că susținerile recurentului sunt nelegale, că intimata are intabulat dreptul de proprietate, că nu există nicio acaparare din terenul recurentului.

Referitor la obligarea recurentului la efectuarea lucrărilor de subzidire, s-a constatat necesitatea efectuării acestora, datorită construcției imense a recurentului.

Solicită deci, respingerea recursului ca nefondat.

Cu cheltuieli de judecată.

În replică, avocat D. N. pentru recurentul reclamant, arată, referitor la construcția intimatei că este nelegală și efectuată fără autorizație iar intimata a făcut intabularea în anul 2008, deci ulterior celei a recurentului reclamant.

CURTEA:

Prin acțiunea civilă înregistrată cu nr._ /09.05.2008 la Judecătoria Ploiești, reclamanții O. V., O. A. au chemat în judecată pe pârâtul I. N., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună grănițuirea proprietăților părților constând în stabilirea liniei de hotar care desparte proprietățile, obligarea pârâtului să le lase în deplină proprietate și posesie un teren de cca. 7 m.p. situat în Ploiești, ., precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt proprietarii unui teren de 170,50 m.p. situate în Ploiești, ., dobândit în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 659/24.01.2005, drept de proprietate înscris în C.F., însă, pârâtul a edificat pe linia de hotar o clădire în scopul desfășurării unor activități comerciale, acaparând o suprafață de teren de cca. 70 cm pe o lungime de cca. 10 m, motiv pentru care se impune grănițuirea proprietăților părților pe linia reală de hotar și obligarea pârâtului să le predea suprafața de teren acaparată.

La data de 09.0.6.2008, pârâtul a formulat o întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive, motivându-se că potrivit titlului de proprietate existent la dosar, nu are calitatea de proprietar al terenului care aparține în realitate unei societăți comerciale.

De asemenea, reclamanții în ședința publică din 09.06.2008 și-au precizat acțiunea, solicitând stabilirea liniei de hotar dintre proprietăți în raport de actele de vânzare-cumpărare din 04.12.1930, 20.06.1955, 24.01.2005 și actul de alipire nr. 7156/2007.

La data de 02.09.2008, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului și s-a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a ..

La data de 30.09.2008, pârâta a formulat o întâmpinare în cadrul căreia a arătat că nu a acaparat nicio suprafață de teren, fiind de acord cu grănițuirea, precum și o cerere reconvențională, solicitând stabilirea liniei de hotar în funcție de titlurile de proprietate, obligarea reclamanților să-și închidă balconul, cu vedere înspre proprietatea sa, aflat la o distanță mai mică decât distanța legală, cu geamuri mate, să-și îndrepte acoperișul într-o modalitate în care direcționarea apelor pluviale să se realizeze pe terenul proprietatea acestora, să-i restituie întreaga aparatură distrusă ca urmare a scurgerii apelor pluviale în partea de imobil în care se găseau acestea, respectiv calculator, imprimantă, monitor, casă de marcat, inclusiv refacerea zugrăvelii, în camera respectivă, 2 motoare Wolswagen, Volvo 747, să efectueze lucrări de subzidire în scopul protejării imobilului proprietatea sa, existând riscul prăbușirii planșeului, motivându-se că reclamanții au edificat o construcție fără autorizație care nu respectă dispozițiile legale în materie și în urma căreia a suferit un prejudiciu prin distrugerea parțială a imobilului său.

La data de 15.10.2008, reclamanții au formulat o întâmpinare față de cererea reconvențională, solicitând disjungerea acesteia, în subsidiar, respingerea atât timp cât cererea reconvențională vizează o obligație de a face, în raport de capetele principale ale acțiunii, fiind prematur formulat capătul referitor la închiderea balconului cu geamuri mate, ținându-se seama că imobilul nu este locuit, iar apele pluviale se scurg pe terenul proprietatea lor, cu atât mai mult cu cât, deteriorarea bunurilor pretinse de către pârâtă s-a datorat culpei acesteia care le-a depozitat necorespunzător.

La data de 04.11.2008, pârâta și-a precizat cererea reconvențională, solicitând obligarea reclamanților să efectueze la imobilul lor, pe cheltuiala lor, lucrări de subzidire sau să le realizeze pe cheltuiala acestora, să demoleze balconul edificat deasupra proprietății lor, să realizeze acoperișul în limita întinderii proprietății lor, să-și capteze apele pluviale pe terenul proprietatea lor, să respecte servitutea de vedere.

La data de 24.03.2009, instanța, având în vedere că reclamanta O. A. a decedat, a dispus introducerea în cauză în calitate de reclamantă a moștenitoarei acesteia, G. A. Severine, respectiv fiică, luându-se act că reclamantul are calitatea de moștenitor legal al defunctei, respectiv soț supraviețuitor.

La data de 16.12.2010, instanța, având în vedere certificatul de moștenitor suplimentar nr. 28/2010, s-a luat act că reclamanta G. A. Severine nu are calitatea de moștenitoare legală a defunctei O. A., fiind străină de succesiunea acesteia, motiv pentru care aceasta nu a mai figurat ca parte în prezenta cauză.

După administrarea probelor cu acte, interogatoriu, expertize tehnice topo și construcții, prin Sentința civilă nr.476/27.03.2012 a Judecătoriei Ploiești, au fost admise în parte atât acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâtei, cât și cererea reconvențională și s-a dispus stabilirea liniei de hotar dintre imobilele situate în Ploiești, ., 36 aparținând părților, potrivit anexei de la raportul de expertiză tehnică topometrică ing. Simaciu V., pct. 5,6,7,8,9,10,11, obligarea reclamantului să efectueze lucrări de subzidire la imobilul proprietatea pârâtei, în caz contrar, urmând să fie efectuate de către pârâtă pe cheltuiala reclamantului, să-și retragă acoperișul cu 50 cm, pe aliniamentul liniei de hotar 8-9, să capteze apele pluviale într-o modalitate încât acestea să nu se mai scurgă pe terenul pârâtei, fiind respinse capetele cererilor privind revendicarea imobiliară, demolarea balconului reclamantului ca neîntemeiate.

Au fost compensate în totalitate cheltuielile de judecată.

Pentru a se pronunța o asemenea soluție, s-a reținut că în baza contractelor de vânzare nr. 659/2005, 1885/2007, 2495/2010, raportului de expertiză efectuat în cauză, reclamantul a dobândit în proprietate un teren de 170,50 m.p., în timp ce pârâta a dobândit un teren de 191,7 m.p. potrivit contractului de vânzare cumpărare nr. 6309/1995, pe care se află amplasată o construcție conform autorizației de construire nr. 268/1996, astfel încât, în urma analizării raportului de expertiză topo ing. Simaciu V., s-a stabilit că părțile dețin, în realitate, suprafețe mai mici de teren în raport de cele înscrise în actele de proprietate, caz în care pârâta nu a acaparat nicio suprafață de teren de la reclamant, linia de hotar existentă în prezent fiind cea reală, ținându-se seama de suprafețele folosite de către părți, motiv pentru care se impune stabilirea liniei de hotar dintre cele două proprietăți pe aliniamentul delimitat de pct. 5,6,7,8,9,10,11.

De asemenea, s-a menționat că în urma administrării expertizei tehnice construcții ing. M. G., s-a constatat că reclamantul a edificat o casă de locuit fără autorizație de construire, limita acoperișului depășind linia de hotar stabilită între părți cu 50 cm, apele pluviale scurgându-se pe terenul pârâtei, iar în ceea ce privește balconul, nu se impune demolarea acestuia în condițiile în care nu depășește linia de hotar, reclamantul fiind cel care a edificat construcția pe linia de hotar, lipită parțial de construcția aparținând pârâtei, în mod nelegal, fără proiect de execuție, determinând efectuarea unor lucrări de subzidire la fundația construcției pârâtei, motiv pentru care a fost admisă în parte cererea reconvențională și s-a dispus obligarea reclamantului să efectueze lucrări de subzidire la imobilul pârâtei, să-și retragă acoperișul cu 50 cm, pe aliniamentul liniei de hotar pct.8-9, să-și capteze apele pluviale în vederea scurgerii acestora pe terenul său.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând completarea probatoriilor cu o nouă expertiză tehnică topometrică, schimbarea în tot a sentinței în sensul admiterii în totalitate a acțiunii, inclusiv a capătului privind revendicarea, respingerea cererii reconvenționale, motivându-se că eronat au fost interpretate obiectul acțiunii, probele, normele de drept aplicabile, fiind analizată trunchiat cauza, nefiind aplicate dispozițiile Codului Civil, normele CEDO care garantează dreptul de proprietate privată, analizându-se doar contractul de vânzare cumpărare nr.659/2005, fără să țină seama de toate celelalte acte, având loc o încălcare flagrantă a drepturilor procesuale, a dreptului la un proces echitabil și că instanța de fond era obligată să examineze capătul de cerere referitor la revendicare potrivit jurisprudenței, să compare titlurile de proprietate, care atestă dreptul său de proprietate datând din anul 1939, considerentele sentinței fiind o preluare ad literam, a concluziilor experților, neexistând nicio referire la celelalte probe privind dreptul de proprietate al reclamantului care a făcut dovada acestuia conform principiului probatio diabolica.

În continuare, reclamantul a arătat că schița de plan din 1955 atestă configurația, dimensiunile reale ale proprietăților părților, actele sale de proprietate având o vechime foarte mare, datând din anul 1939, față de actul de proprietate al pârâtei, beneficiind de prezumția legală conform căreia titlul său de proprietate este prioritar față de actul de proprietate al pârâtei, preferabil, plauzibil și că expertul topo nu a ținut seama de actele de proprietate ale pârâtei(contractele de vânzare-cumpărare nr. 2112/1995, 6309/1995, autorizația nr.268/1996, schițele de plan) conform cărora latura de pe . de 10,40 m.l., 11,15 m.l., 10,15 m.l., 10,75 m.l., de actele de proprietate ale vânzătorilor R. L., D. A., în baza cărora latura din spate a terenului pârâtei are 0,15 m.l., în loc de 0,40 m.l., dovedindu-se acapararea terenului, mai ales că în urma comparării schițelor de plan de la autorizația de construcție nr. 268/1996, necertificată, modificată, terenul pârâtei avea la 29.03.1996 alte dimensiuni decât cele înscrise în expertiza topo și anume: pe laturile cu .,nr. 34, 18 m.l., hotarul fiind o linie dreaptă care trecea prin spatele casei vechi de locuit a familiei sale, existând o suprafață neconstruită de 0,60m.l. între gard și zidul casei, în timp ce la . avea o deschidere de 10,75 m.l., pe latura din spate fiind 10,15 m.l., menționându-se în cuprinsul expertizei topo ca dimensiuni 18 m.l., 18,57 m.l. prin fracționarea liniei de hotar, fapt care demonstrează acapararea terenului aparținând familiei sale în spatele casei, pârâta având la . de 11,11 m.l., în spate de 10,40 m.l., deși în acte există 10,75 m.l., respectiv în spate 10,15 m.l..

De asemenea, reclamantul a precizat că pârâta nu justifică suprafața acaparată de 18 m.l. și 0,77 m lățime, expertul topo dovedind rea-credință în efectuarea lucrării, pârâta modificând configurația liniei de hotar, dreptul reclamantului fiind întabulat în baza Încheierii nr. 1415/16.02.-2005, având o dată anterioară întabulării proprietății pârâtei și că a avut loc un plus petita în urma admiterii în parte a cererii reconvenționale, care nu are nicio justificare legală, probatorie, atât timp cât nu a fost timbrată corespunzător, fiind nulă în baza disp. art. 105 alin. 2 C. pr. civ., având mai multe capete de cerere în raport de care se achită taxa de timbru corespunzătoare, aspect neanalizat de către instanța de fond, impunând-se respingerea cererii ca netimbrată, mai ales că un capăt de cerere viza restituirea sau c/valoarea unor bunuri în raport de care nu s-a timbrat, precizarea de la fila 54 dosar neîndeplinind condițiile legale pentru a fi calificată drept o renunțare în baza disp. art. 246 și urm. C. pr. civ., nefiind semnată, ștampilată de reprezentantul legal al pârâtei, avocatul neavând împuternicire din partea pârâtei privind renunțarea la anumite capete de cerere.

Totodată, reclamantul a menționat că cererea reconvențională nu are nicio justificare legală, probatorie, preluându-se concluziile expertului fără nici un argument, sentința fiind nulă în baza disp. art. 261 C. pr. civ., nefiind indicate motivele de fapt, de drept care au stat la baza soluției pronunțate, neexistând nicio motivare a cererilor reclamantului, nicio analiză a actelor în combaterea cererii reconvenționale privind efectuarea lucrărilor de subzidire, de demolare a balconului, neexistând nicio autorizație de construcție pentru atelierul – service auto, pârâta executând lucrări de construcție la imobilul său, fără a poseda autorizație, aspect confirmat de Adresa nr._/_/27.03.2012, impunându-se înlăturarea expertizei construcții și că în urma analizării contractelor de vânzare cumpărare nr. 6309/1995, 2112/1995, nu există nicio mențiune certă privind dimensiunile proprietății pârâtei, nefiind evidențiate la data încheierii contractelor anexele, alte construcții menționate în actul inițial, existând diferențe, încălcări succesive ale dreptului de proprietate al reclamantului, demonstrate în urma comparării schițelor de plan, anexate contractelor, pârâta achiziționând doar o casă de locuit și anexe.

Pe de altă parte, reclamantul a învederat că schița de plan de la autorizația de construcție nr. 268/1996, modificată cu pixul, necertificată, atestă existența unui corp C edificat fără autorizație care se suprapune, potrivit schiței de plan de la expertiza construcții, cu atelierul pârâtei edificat nelegal, în condițiile în care autoritățile și-au exprimat acceptul doar pentru extindere clădire existentă (casă de locuit) – sediu de firmă, spațiu comercial – construcție garaj auto, o boxă, adică corpurile A, B și nicidecum corpul C (atelier), edificat pe proprietatea reclamantului, adică pe hotar, expertul refuzând să constate inexistența autorizației pentru acest atelier, mai ales că autorizația de construcție depusă la dosar, necertificată, fără documentația aferentă, cu o schiță modificată, dovedește intenția pârâtei de a induce în eroare instanța, spre deosebire de actele reclamantului, contractul de vânzare cumpărare nr. 803/1955, documentația, certificatul de urbanism nr. 1653/2006, proiectul de execuție care atestă dimensiunile laturilor terenului evidențiate de expertul topo pe schița de plan cu linie verde, edificarea casei sale pe terenul său de terenul de 170,5 m.p.

În continuare, reclamantul a precizat că eronat s-a stabilit în baza expertizei construcții că locuința sa afectează imobilul pârâtei, fără să se țină seama de fotografiile care atestă colectarea apelor pluviale prin jgheaburi și burlane, preîntâmpinând scurgerea acestora pe terenul pârâtei, fiind respectate disp. art. 615 C. civ., acoperișul respectând proiectul avizat prin certificatul de urbanism și că locuința sa îndeplinește toate condițiile legale pentru eliberarea autorizației, fără să afecteze proprietățile învecinate, aspect confirmat de expertiza nr.535/2011, balconul fiind amplasat integral pe terenul său și nicidecum deasupra atelierului pârâtei sau pe linia de hotar, documentația tehnică, proiectul acestuia, având la baza terenul întabulat, aspect confirmat de fotografia anexată la expertiza, mai ales că expertul constructor ing. M. G. nu a răspuns obiecțiunilor admise de către instanță, validându-se eronat lucrarea și că pârâta nu a făcut dovada unui prejudiciu concret, nu s-a ținut seama de doctrina și jurisprudența în materie, care prevede obligativitatea verificării în cazul acțiunilor în grănițuire a condițiilor referitoare la existența unui prejudiciu concret, a unui act de folosință făcut de proprietari asupra imobilului său, a intenției de a vătăma, a lipsei unui interes serios și legitim.

Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată cu nr._ la data de 18.07.2012.

La data de 22.10.2012, pârâta a formulat o întâmpinare, solicitând respingerea apelului, atât timp cât instanța de fond a reținut corect situația de fapt și a admis în parte pretențiile părților, ținând seama de toate probele administrate în cauză.

Prin Decizia civilă nr. 411 din 12 septembrie 2013 Tribunalul Prahova – Secția I Civilă a respins cererea de completare a probatoriilor formulată de apelantul reclamant în contradictoriu cu intimata pârâtă, ca neîntemeiată.

Prin aceiași hotărâre tribunalul a respins apelul ca nefondat și a obligat apelantul la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimată, reprezentând onorariu apărător.

Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că, în conformitate cu contractul de vânzare cumpărare nr.803/21.06.1955, numiții V. G., V. A. au înstrăinat numitei O. F. un teren de 70,50 m.p. situat în Ploiești, . B, achiziționat de vânzători în urma contractului de vânzare cumpărare nr.359/5.02.1942, iar prin actul de vânzare nr.6973/04.12.1939 numiții V. M., V. N. au înstrăinat numiților O. F., O. V. un teren de 100 m.p. situat în Ploiești, Fundătura Gr.B..

În baza contractului de vânzare cumpărare nr.659/24.01.2005, numiții O. F., S. E. au înstrăinat reclamantului drepturile indivize de 53/64 din imobilul situat în Ploiești, ., având un teren de 170,50 m.p. și o construcție, restul cotei de 11/64 din imobil reprezentând proprietatea exclusivă a reclamantului dobândită prin moștenire de la autorii săi, înscriindu-și în CF dreptul de proprietate la data de 16.02.2005, aspect confirmat de încheierea nr.1415/2005.

Potrivit contractului de vânzare cumpărare nr.-6309/27.03.1995, numiții D. A., D. F. au înstrăinat pârâtei imobilul situat în Ploiești, ., jud. Prahova, având un teren de 191,70 m.p. și o construcție edificată din cărămidă, acoperită cu tablă, având două camere, un hol, o anexă gospodărească, reprezentând o magazie din lemn, o magazie din cărămidă, un coteț și wc din lemn, contract în cuprinsul căruia s-a menționat că imobilul sus menționat a fost dobândit de vânzători în temeiul contractului de vânzare cumpărare nr.2112/06.02.1995.

Prin contractul de vânzare cumpărare nr.2112/06.02.1995, numitul R. L. a înstrăinat numiților D. A., D. F. imobilul situat în Ploiești, ., jud. Prahova, având un teren de 191,70 m.p., și o locuință cu două camere, hol, anexă gospodărească, constând într-o magazie din lemn, o altă magazie din cărămidă, coteț, wc, imobil achiziționat de către vânzători în urma certificatului de moștenitor nr.3138/1994, sentința civilă nr.303/1993.

Conform contractului de vânzare cumpărare nr.1885/16.08.2007, actului de alipire nr.7156/29.11.2007, numitul V. I. a vândut reclamantului imobilul situat în Ploiești, ..99, jud. Prahova, constând într-un teren de 83 m.p., teren dobândit în temeiul sentinței civile nr.7168/2006 a Judecătoriei Ploiești, actului de lotizare nr.1884/2007, întregit ulterior de către reclamant cu . m.p., suprafața totală de teren situată în Ploiești, ., rezultată în urma măsurătorilor și alipirii, fiind de 254 m.p.

În baza contractului de vânzare cumpărare nr.2495/04.06.2010, acordului unic nr.118/26.02.2008, certificatului de urbanism nr.1653/09.10.2006, reclamantul a dobândit un teren de 106 m.p. situat în Ploiești, ..97, jud.Prahova, acesta obținând la data de 29.04.2008 o autorizație de desființare a unei locuințe situată în Ploiești, ., motiv pentru care începând cu data de 09.10.2006, a obținut un certificat de urbanism în vederea edificării unei construcții amplasată pe un teren situat în Ploiești, ., fiindu-i emis un acord unic la data de 26.02.2008.

În temeiul autorizației de construcție nr.268/23.03.1996, a fost autorizată pârâta să edifice o extindere situată în Ploiești, ., constând în sediu de firmă și spațiu comercial, inclusiv construcție, garaj auto cu boxă.

În cuprinsul raportului de expertiză tehnică topometrică ing.M. C. D. s-a menționat că terenul în litigiu situat în Ploiești, .-36, jud. Prahova este compus din parcele de 171 m.p. descrisă în contractul de vânzare cumpărare nr.1059/1995 și de 191 m.p. descrisă în contractul de vânzare cumpărare nr.6309/1995, existând o suprapunere între cele două parcele de 2 m.p., fiind imposibilă stabilirea liniei de hotar dintre proprietăți.

Din raportul de expertiză tehnică construcții ing.M. G., inclusiv răspuns la obiecțiuni, reiese că reclamantul a edificat o construcție având subsol, parter, etaj și mansardă, fără autorizație de construcție, amplasată pe linia de hotar, construcție al cărei acoperiș depășește linia de hotar cu 50 cm, acoperișul fiind executat în două pante, datorită cărora apele pluviale pe latura de nord se scurg pe terenul reclamantului, în timp ce pe latura de sud apele se scurg pe terenul pârâtei, balconul nefiind deasupra proprietății pârâtei, iar construcția edificată de reclamant a fost lipită parțial de construcția aparținând pârâtei, fapt ce determină necesitatea executării unor lucrări de subzidire la fundația construcției pârâtei.

De asemenea, în cuprinsul raportului de expertiză tehnică topometrică, ing.Simaciu V., s-a specificat că terenurile de 170,50 m.p., 83 m.p., 106 m.p., descrise în contractele de vânzare cumpărare nr.659/2005, 1885/2007, 2495/2010, în suprafață totală de 359,5 m.p., se identifică pe aliniamentul poșat cu linie albastră, aliniament stabilit în baza documentației cadastrale, terenul descris în contractul de vânzare cumpărare nr.803/1955, fiind identificat cu culoare verde, în timp ce terenul descris în contractele de vânzare cumpărare nr.6309/1995, 2112/1995, de 191,70 m.p., fiind identificat de pct.12-13-14-8-9-10-11-12 cu linii roșii, magente, astfel încât au fost descrise cu linie neagră terenurile rezultate în urma măsurătorilor efectuate la fața locului, terenuri care se suprapun în urma analizării actelor deținute de către părți, motiv pentru care suprafața folosită în prezent de către reclamant delimitată de pct.1,2,3............9,10,11,1 este de 353 m.p. adică cu 6,5 m.p. ( 1,8%) mai mică decât în acte, iar suprafața folosită de către pârâtă delimitată de pct.7,8,9.....13,14,7 este de 186 m.p., respectiv cu 5,7 m.p. (2,97%) mai mică decât în acte.

A învederat instanța de apel că, în baza dispozițiilor art.480 cod civil nemodificat, dreptul de proprietate presupune exercitarea cumulativa de către titularul acestui drept asupra unui bun a următoarelor prerogative: dreptul de a folosi bunul potrivit destinației acestuia, dreptul de a-i culege fructele sau productele și dreptul de a dispune de bun prin înstrăinare sau consumare.

Dispozițiile art.611- 613 cod civil nemodificat, stipuleaza ca edificarea unor ferestre sau deschideri privind vederea spre proprietatea vecinului, se poate realiza la o distanta de 1,90 mp. daca vederea este dreapta (zidul în care s-a practicat deschiderea aflându-se paralel cu linia despărțitoare de hotar), sau de 0,60 m. daca vederea este piezișă (zidul în care s-a practicat deschiderea se afla perpendicular pe linia despartitoare), caz în care distantele se calculeaza în ambele situatii de la zid pana la linia despartitoare a celor doua proprietăți și nu pana la casa vecinului, insa deschiderile pentru aer și lumina se pot practica la orice inaltime și distanta de fondul vecin, constituind un atribut al dreptului de proprietate și nu sunt de natura sa aduca nici un prejudiciu proprietarului fondului vecin.

In conformitate cu art. 615 cod civil nemodificat, cel care construiește o casa are obligatia sa edifice streasina astfel incat apele rezultate din ploi sa se scurga pe terenul său sau în . terenul vecinului.

Așadar, din analiza probelor administrate în cauză, tribunalul a reținut că în baza contractelor de vânzare cumpărare nr.659/2005, 803/1955, 6973/1939, 1885/2007, 2495/2010, actului de alipire nr.7156/2007, autorii reclamantului, au dobândit inițial o parcelă de teren de 170,50 m.p. situată în Ploiești, ., pe care au edificat o construcție, după care, reclamantul, la rândul său, a achiziționat terenurile de 83 m.p., 106 m.p., dobândind în calitate de moștenitor și . m.p., folosind în prezent suprafața totală de teren de 353 m.p. pe care a edificat o construcție fără autorizație, în timp ce pârâta, în conformitate cu contractele de vânzare cumpărare nr.2112/1995, 6309/1995, autorizația de construcție nr. 268/1996, a dobândit imobilul situat în Ploiești, ., compus dintr-un teren de 191,70 m.p. și o construcție, teren pe care a edificat un spațiu comercial, reprezentat de un garaj auto, cu boxă, un sediu de firmă, folosind în prezent o parcelă de 186 m.p., astfel încât în urma delimitării terenurilor descrise în actele sus menționate, a suprafețelor folosite efectiv de către părți, s-a stabilit că terenurile părților se suprapun în raport de actele deținute, fiecare folosind efectiv suprafețe mai mici decât cele înscrise în actele de proprietate și anume reclamantul cu 6,5 m.p. și pârâta cu 5,7 m.p.

S-a mai reținut că, potrivit raportului de expertiză tehnică construcții ing. M. V., ținându-se seama de raportul de expertiză tehnică topometrică ing. Simaciu V., de linia de hotar identificată în raport de suprafețele de teren folosite efectiv de către părți, respectiv aliniamentul delimitat de pct.5-6-7-8-9-10-11, construcția situată în Ploiești, ., a fost edificată de reclamant fără autorizație de construcție, fiind amplasată pe linia de hotar, lipită parțial de construcția aparținând pârâtei, lipire care a determinat degradarea construcției pârâtei, efectuarea unor lucrări de subzidire la fundație, iar apele pluviale pe latura de Sud se scurg de pe acoperișul locuinței reclamantului pe terenul pârâtei, acoperiș care depășește linia de hotar cu 50 cm, balconul acestei construcții fiind amplasat deasupra terenului aparținând reclamantului.

Ca atare, atât timp cât în baza contractelor de vânzare cumpărare sus menționate, reclamantul a dobândit terenuri în suprafață totală de 359,5 m.p., situate în Ploiești, ., deținând în prezent o parcelă de 353 m.p., în timp ce pârâta a dobândit în conformitate cu contractele de vânzare cumpărare nr.6309/1995, 2012/1995, o parcelă în suprafață totală de 191,70 m.p., folosind în prezent o parcelă de 186 m.p. situată în Ploiești, ., parcelă care se învecinează pe o latură cu terenul aparținând reclamantului, respectiv pe aliniamentul 5-6-7-8-9-10-11, înseamnă că, în realitate, la stabilirea liniei de hotar se ține seama nu numai de suprafețele înscrise în actele de proprietate sus menționate, ci și de întinderea reală a terenurilor folosite efectiv de către părți, de amplasamentul construcțiilor, existente de-a lungul timpului, întrucât în urma analizării tuturor actelor, a raportului de expertiză tehnică topometrică, reiese cu certitudine că terenurile se suprapun, suprapunere în urma căreia construcția edificată de reclamant se află pe linia de hotar, fiind lipită de construcția pârâtei.

S-a menționat că, analizându-se raportul de expertiză tehnică topometrică și actele sus menționate era imposibil ca în perioada 1939-1955 reclamantul și autorii acestuia să dețină în mod real o suprafață de teren de 170,50 mp, suprafața înscrisă în contractele de vânzare cumpărare și deci ca pârâta să edifice atelierul și sediul de firmă pe terenul reclamantului identificat cu culoare verde în raport de contractul de vânzare cumpărare nr.803/1955, deoarece în realitate la stabilirea întinderii reale a celor două parcele de teren aflate în litigiu se ține seama de întinderea efectivă a acestora începând cu anul 1955, de faptul că la data încheierii contractelor de vânzare cumpărare nr.803/1955, 6973/1939, nu existau mijloace de măsurare performante pentru a se determina exact întinderea parcelelor de teren descrise în aceste două contracte, măsurătorile efectuându-se cu mijloace empirice existente la momentul respectiv, motiv pentru care la stabilirea suprafețelor exacte dobândite la momentul respectiv se ține seama nu numai de elementele înserate în cuprinsul acestora, de vecinătățile respective, ci și de amplasamentele construcțiilor existente în prezent, de modalitatea în care fiecare parte s-a comportat de-a lungul timpului în raport de suprafețele folosite.

De fapt, analizându-se conținutul actului de vânzare nr.6973/1939, reiese cu certitudine că nu există elemente de identificare exacte, de stabilire a dimensiunilor reale ale parcelei de 100 m.p. descrisă în cuprinsul acestui act, împrejurare care se analizează în strânsă legătură cu toate celelalte acte autentice existente la dosar, cu contractele de vânzare cumpărare ne.6309/1995, 2012/1995, cu întinderea reală a terenurilor, mai ales că însuși reclamantul a edificat construcția lipită de construcția pârâtei, fără autorizație, motiv pentru care acesta nu-și poate invoca propria culpă pentru a obține cu orice preț o suprafață de teren de cca 7 m.p. pentru a justifica modalitatea de scurgere a apelor pluviale pe terenul pârâtei, de amplasare a construcției, pe o suprafață mai mare de teren decât cea folosită efectiv la momentul edificării construcției.

Faptul că fiecare parte folosește în prezent parcele de teren mai mici decât cele înscrise în actele de proprietate și anume reclamantul de 353 m.p., deci cu 6,5 m.p. mai puțin decât suprafața totală de 359,5 m.p., iar pârâta suprafața de 186 m.p. cu 5,7 m.p. mai puțin decât suprafața de 191,70 m.p., nu înseamnă în mod automat că în realitate reclamantul are dreptul la suprafața de 6,5 m.p. în vederea întregirii suprafeței înscrisă în actele de proprietate și că pârâta i-ar fi acaparat această parcelă de teren, întrucât analizându-se toate actele existente la dosar, raportul de expertiză tehnică topometrică ing.Simaciu V., rezultă cu certitudine că fiecare parte deține suprafețe mai mici de teren, înregistrând minusuri aproximativ egale, care se înscriu în toleranțele admise de lege, privind întinderea reală a terenurilor, ținându-se seama că la data întocmirii tuturor actelor de proprietate ale părților mijloacele de măsurare ale terenurilor nu erau performante, măsurătorile realizându-se după caz, fie cu pasul, anterior anilor 1960, fie cu ruleta în perioada 1960-1996.

Mai mult chiar, înscrierea unor suprafețe de teren în diferite contracte de vânzare cumpărare încheiate de-a lungul timpului nu reprezintă prin însăși natura lor criterii în raport de care să se stabilească linia reală de hotar dintre proprietățile părților, ci, dimpotrivă, constituie elemente în funcție de care se stabilesc dimensiunile, întinderile reale ale terenurilor, ținându-se seama de modalitatea în care a avut loc înserarea anumitor dimensiuni, elemente de identificare, vecinătăți, mai ales că în speță linia reală de hotar se stabilește în funcție de terenurile folosite efectiv de către părți, de minusurile înregistrate de ambele părți deopotrivă și nicidecum numai în raport de suprafețele înscrise în actele de proprietate ale reclamantului, de interesele, opțiunile acestuia, care încearcă pe cale ocolită să dobândească din terenul aparținând pârâtei, o parcelă de teren de 6,5 m.p. pentru a justifica modalitatea de edificare a propriei construcții .

A mai reținut tribunalul că, o dovadă în acest sens o reprezintă faptul că însuși reclamantul la data edificării construcției a înțeles să respecte actuala linie de hotar delimitată de pct.5-6-7-8-9-10-11 și să edifice construcția fără autorizație direct pe acest aliniament, procedând la lipirea acesteia de construcția pârâtei, împrejurări care atestă prin însăși natura lor recunoașterea de către reclamant a întinderii reale a terenului pe care l-a dobândit și pe care îl deține, înțelegând să accepte actuala linie de hotar și să nu promoveze, anterior edificării construcției, pe cale judecătorească o acțiune în vederea obținerii unei diferențe de teren pe care o avea în minus.

Dacă, într-adevăr, reclamantul ar fi deținut de-a lungul timpului împreună cu autorii săi o suprafață mai mare de teren de 353 m.p., respectiv 359, 5 m.p., ar fi însemnat ca acesta să pretindă un drept de proprietate asupra diferenței în minus de 6,5 m.p. începând cu anul 1995, anul dobândirii de către pârâtă a terenului învecinat cu terenul reclamantului, să-și valorifice o asemenea pretenție anterior edificării construcției, ceea ce însă nu s-a întâmplat, caz în care edificarea construcției de către reclamant pe linia actuală de hotar constituie prin însăși natura sa o dovadă certă că în realitate terenul dobândit de către reclamant de la autorii săi și de la foștii vânzători a avut dintotdeauna suprafața reală de 353 m.p. și nicidecum de 359,5 m.p.

Tribunalul a constatat că pretențiile pârâtei privind producerea în dauna sa a unui prejudiciu în urma edificării construcției de către reclamant care a amplasat construcția direct pe linia de hotar, constând în deteriorarea fundației, încălcarea limitelor dreptului său de proprietate, inclusiv prin scurgerea apelor de pe acoperișul casei reclamantului pe terenul proprietatea sa, edificarea acoperișului cu depășirea liniei de hotar sunt întemeiate, deoarece, analizându-se raportul de expertiză tehnică construcții ing.M. G., reiese cu certitudine că într-adevăr construcția aparținând reclamantului a fost edificată pe linia de hotar, fiind amplasată într-o manieră în care acoperișul depășește cu 5o cm linia de hotar, permițând scurgerea apelor pluviale pe latura de Sud pe terenul pârâtei, iar în urma lipirii construcției de imobilul aparținând pârâtei fundația acestuia din urmă a înregistrat deteriorări, necesitând lucrări de subzidire în scopul înlăturării consecințelor negative determinate de alipirea de către reclamant a construcției sale de construcția pârâtei, fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 1073-1077 cod civil nemodificat, art. 615 cod civil nemodificat.

Astfel, a reținut tribunalul că în mod corect, instanța de fond a reținut situația de fapt și a admis în parte atât acțiunea cât și cererea reconvențională și s-a dispus în baza dispozițiilor art.584, art.1073-1077 cod civil nemodificat, art. 615 cod civil nemodificat, stabilirea liniei de hotar dintre cele două proprietăți pe aliniamentul delimitat de pct.5-6-7-8-9-10-11, obligarea reclamantului la efectuarea unor lucrări de subzidire la construcția aparținând pârâtei, la retragerea acoperișului cu 50 cm pe aliniamentul liniei de hotar pct.8-9, la captarea apelor pluviale într-o manieră în care să nu mai permită scurgerea acestora pe terenul pârâtei, în condițiile în care raportul de expertiză tehnică construcții efectuat în cauză reprezintă o dovadă, certă, concludentă în ceea ce privește edificarea de către reclamant a construcției fără autorizație, încălcarea dreptului de proprietate al pârâtei în urma edificării acestei construcții, iar linia reală de hotar sus menționată constituie prin însăși natura sa linia de demarcație ce desparte în mod real cele două terenuri învecinate, ținându-se seama de dimensiunile reale ale acestora.

A mai reținut tribunalul că în mod corect instanța de fond a respins capătul de cerere referitor la revendicarea unei parcele de teren de către reclamant față de pârâtă în condițiile în care nu sunt îndeplinite cerințele prev. de art. 480 cod civil nemodificat deoarece nu există nicio dovadă la dosar că pârâtă ar folosi vreo suprafață de teren din terenul proprietatea reclamantului, mai ales că fiecare parte deține în realitate suprafețe mai mici de teren decât cele înscrise în actele de proprietate.

Susținerile reclamantului în sensul că, eronat au fost interpretate obiectul acțiuni, probele, normele de drept aplicabile, neaplicându-se dispozițiile Codului Civil, normele CEDO privind dreptul de proprietate privată, analizându-se doar contractul de vânzare cumpărare nr.659/2005, fără să se țină seama de toate celelalte acte, având loc o încălcare flagrantă a drepturilor procesuale, a dreptului la un proces echitabil, nu au putut fi avute în vedere de tribunal, deoarece, în realitate, au fost analizate, interpretate toate actele existente la dosar, normele legale aplicabile în materie, ținându-se seama de obiectul, natura cauzei în condițiile în care a avut loc o comparare a titlurilor de proprietate, a diferențelor de teren în minus existente în cauză, a liniei reale de hotar, iar, în speță, reclamantul și-a exercitat toate drepturile procesuale reglementate de dispozițiile legale în materie constând în administrarea probelor, formularea unor cereri, acordarea cuvântului în fond, exprimarea tuturor punctelor de vedere, a tuturor susținerilor și apărărilor sale.

Împrejurările invocate de către reclamant privind neanalizarea cererii de revendicare potrivit jurisprudenței, inexistența unei comparări a titlurilor de proprietate, care atestă dreptul său de proprietate din anul 1939, considerentele sentinței fiind o preluare ad literam, a concluziilor experților, neexistând nicio referire la dreptul său de proprietate, făcând dovada acestui drept conform principiului probatio diabolica, constituie prin însăși natura lor simple afirmații ale reclamantului, fără niciun corespondent în cuprinsul considerentele sentinței, în raport de probele administrate în cauză, atât timp cât în realitate au fost analizate toate pretențiile deduse judecății, inclusiv capătul de cerere referitor la revendicare, constatându-se neacapararea de către pârâtă a unei parcele din terenul aparținând reclamantului, având loc o comparare a titlurilor de proprietate prin prisma tuturor probelor administrate, a tuturor actelor existente la dosar, aparținând ambelor părți deopotrivă.

Tribunalul a reținut că afirmațiile reclamantului în sensul că, schița de plan din 1955 atestă configurația, dimensiunile reale ale proprietăților, actele sale de proprietate datând din anul 1939, față de actul de proprietate al pârâtei, beneficiind de prezumția legală privind caracterul prioritar, preferabil, plauzibil al titlului său de proprietate față de actul de proprietate al pârâtei și că expertul topo nu a verificat actele de proprietate ale pârâtei, care a ocupat succesiv 0,19 ml pe latura cu ., nu au relevanță în cauză deoarece în speță la stabilirea situațiilor de fapt, de drept deduse judecății nu se ține seama în exclusivitate doar de împrejurările sus menționate, ci, dimpotrivă, în ce măsură terenurile înscrise în toate actele de proprietate au în realitate suprafețele descrise în cadrul acestora, vechimea actelor nefiind un argument de plano referitor la acapararea de către pârâtă a unei suprafețe de teren, neinstituind în mod direct un drept de proprietate în favoarea reclamantului asupra unei suprafețe de teren mai mare decât cea folosită efectiv de către acesta, mai ales că expertul topo a procedat la identificarea terenurilor în raport de toate actele de proprietate, de întinderea reală a acestora.

Apărările reclamantului, potrivit cărora contractele de vânzare-cumpărare nr. 2112/1995, 6309/1995, autorizația nr.268/1996, schițele de plan atestă existența anumitor dimensiuni față de expertiza topo ing. M., neținându-se seama de ..p., de actele inițiale de proprietate ale vânzătorilor R. L., D. A., privind dimensiunea pe latura din spate a terenului pârâtei de 0,15 m.l., în loc de 0,40 m.l., dovedindu-se acapararea terenului și că în urma comparării schițelor de plan de la autorizația de construcție nr. 268/1996, necertificată, modificată, terenul pârâtei avea la 29.03.1996 alte dimensiuni decât cele înscrise în expertiza topo, s-au considerat nejustificate întrucât la stabilirea întinderii reale a terenurilor se ține seama nu numai de dimensiunile înscrise în actele de proprietate, ci și de configurația actuală a terenurilor, de modalitatea de amplasare a construcțiilor, fiind de notorietate că înserarea la un moment dat a unor dimensiuni la momentul încheierii unor contracte nu reprezintă de plano, elemente în raport de care se stabilește în prezent linia de hotar, limitele terenurilor, mai ales că la stabilirea dimensiunilor respective au stat anumite mijloace de măsurare care în raport de gradul tehnic al acestora existent la momentul respectiv exista posibilitatea unor erori în plus sau în minus în ceea ce privește evidențierea exactă a întinderii terenurilor respective.

Referitor la existența unor dimensiuni ale terenurile dobândite de către părți înserate în cuprinsul actelor de proprietate, înscrierea unor dimensiuni în cuprinsul raportului de expertiză topo, tribunalul a reținut că nu reprezintă prin însăși natura lor dovezi certe referitoare la acapararea de către pârâtă a unor suprafețe de teren, edificarea în mod corespunzător pe terenul aparținând reclamantului a construcției în litigiu, ci, pur și simplu, constituie stări de fapt care se analizează în strânsă legătură cu conținutul propriu zis al actelor de proprietate, cu modalitatea de edificare a construcțiilor de-a lungul timpului, cu întinderea reală a terenurilor stabilită pe baza limitelor reale ale acestora.

Cu privire la motivele invocate de către reclamant conform cărora, pârâta nu ar justifica suprafața de 18 m.l. și 0,77 m lățime, modificând configurația liniei de hotar, expertul topo dovedind rea-credință, ignorând actele de proprietate, intabularea dreptului său în baza încheierii nr. 1415/2005, anterioară intabulării proprietății pârâtei și că a avut loc un plus petita în urma admiterii în parte a cererii reconvenționale, care nu are nicio justificare legală, probatorie, a reținut tribunalul că sunt neîntemeiate deoarece nu există nicio dovadă la dosar că pârâta ar fi acaparat vreo parcelă de teren din terenul aparținând reclamantului, expertul nefăcând altceva decât să descrie situația de fapt existentă la fața locului, în urma suprapunerii terenurilor înscrise în acte, împrejurare care atestă prin însăși natura sa dobândirea în realitate de către părți a unor suprafețe mai mici decât cele înscrise în actele de proprietate, indiferent de data întabulării, iar în realitate nu s-a acordat mai mult decât s-a cerut în ceea ce privește cererea reconvențională, respectându-se principiul disponibilității, ținându-se cont de toate probele administrate în cauză.

A constatat tribunalul că aspectele invocate de către reclamant referitoare la nulitatea sentinței privind cererea reconvenționale, în baza disp. art. 105 alin. 2 c. pr.civ. atât timp cât aceasta nu a fost timbrată corespunzător, având mai multe capete de cerere, aspect neanalizat, impunând-se respingerea cererii ca netimbrată, și că un capăt de cerere viza restituirea sau c/val. mai multor bunuri în raport de care nu s-a timbrat, precizarea de la fila 54 dosar neîndeplinind condițiile legale pentru a fi calificată drept o renunțare în baza disp. art. 246 și urm. C. pr. civ., nefiind semnată, ștampilată de reprezentantul pârâtei, avocatul neavând împuternicire în acest sens, nu au niciun temei legal întrucât în realitate toate actele procedurale atestă timbrarea corespunzătoare a cererii reconvenționale, ținându-se seama de toate capetele de cerere formulate, în baza principiului disponibilității, împrejurare necontestată în primă instanță de către reclamant, iar, în speță, pârâta, în virtutea principiului sus menționat, și-a precizat cererea reconvențională, înțelegând să nu mai susțină capătul de cerere referitor la predarea unor bunuri, fiind singura care putea să dispună asupra pretențiilor pe care le-a formulat împotriva reclamantului și care să conteste eventual în căile de atac modalitatea în care a avut loc precizarea cererii și nicidecum reclamantul.

Criticile reclamantului, în sensul că în ceea ce privește cererea reconvențională au fost preluate concluziile expertului fără nici un argument, sentința fiind nulă în baza disp. art. 261 C. pr. civ., nefiind indicate motivele de fapt, de drep, neexistând nicio motivare a cererilor, nicio analiză a actelor în combaterea cererilor reconvenționale, inclusiv referitoare la lucrările de subzidire, de demolare a balconului atât timp cât nu există nicio autorizație de construcție pentru atelierul – service auto, pârâta executând lucrări de construcție fără a poseda autorizație, aspect confirmat de Adresa nr._/_/27.03.2012, impunându-se înlăturarea expertizei construcții, au fost apreciate ca nefondate deoarece în realitate la modalitatea de soluționare a cererii reconvenționale s-a ținut seama de dispozițiile legale în materie ce reglementează dreptul de proprietate, limitele exercitării acestuia de către părți, consecințele nerespectării deopotrivă a unui asemenea drept, considerentele sentinței reflectând situațiile de fapt, de drept deduse judecății pe baza probelor administrate în cauză, iar autorizația depusă la dosar atestă edificarea de către pârâtă în mod legal a atelierului, a unui sediu de firmă, prejudiciul suportat de către aceasta în urma edificării fără autorizație a construcției de către reclamant, neexistând nicio împrejurare care să ateste existența unui caz de nulitate a sentinței pronunțate.

Împrejurările, invocate de către reclamant potrivit cărora, nu există nicio mențiune certă privind dimensiunile proprietății pârâtei în cuprinsul contractelor de vânzare cumpărare nr. 6309/1995, 2112/1995, achiziționarea unor anexe, alte construcții în contractul din 27.03.1995, existând diferențe, încălcarea dreptului său de proprietate, în urma comparării schițelor de plan, anexate contractelor și că la data dobândirii de către pârâtă a imobilului, aceasta a dobândit doar o casă de locuit, anexe, nu au fost avute în vedere motivat de faptul că pârâta nu are nicio culpă în ceea ce privește modalitatea de întocmire a contractelor sus menționate, contracte care au avut la bază schițe de plan ce atestă întinderea terenurilor indiferent de înscrierea sau neînscrierea unor dimensiuni în cuprinsul acestora, iar în speță pârâta a achiziționat nu numai construcții, ci și terenul aferent acestora de 191,70 m.p., neexistând încălcarea dreptului de proprietate al reclamantului în condițiile în care pârâta nu deține o suprafață mai mare de teren decât cea înscrisă în actele de proprietate, posedând ca și reclamantul o suprafață mai mică de teren.

S-a apreciat de tribunal că susținerile reclamantului în sensul că schița de plan anexată autorizației de construcție nr. 268/1996, modificată, necertificată, atestă existența unui corp C, edificat fără autorizație, care se suprapune cu atelierul pârâtei, aceasta având acceptul doar pentru extinderea clădirii existente (casă de locuit) – sediu de firmă, spațiu comercial – construcție garaj auto, o boxă, adică corpurile A, B și nicidecum pentru corpul C (atelier), edificat pe terenul său, adică pe hotar, expertul refuzând să constate inexistența autorizației pentru acest atelier, nu au relevanță în cauză deoarece, în realitate, analizându-se raportele de expertiză tehnică construcții, topo, reiese cu certitudine că pârâta deține pe terenul său două construcții, inclusiv un atelier, neexistând nicio dovadă la dosar că aceasta ar fi edificat în mod nelegal vreo construcție, spre deosebire de reclamant care a construit o casă cu subsol, parter, etaj, mansardă în mod nelegal, fără autorizație, prevalându-se pur și simplu de o autorizație de demolare, de un certificat de urbanism, de un acord unic, amplasând construcția direct pe linia de hotar, fără să existe acordul din partea pârâtei.

Mai mult chiar, a învederat instanța de apel, existența unei autorizații de construcție nr.268/1996, a unei schițe anexată acesteia, a actelor de proprietate aparținând reclamantului, a unei documentații tehnice, a acordului unic, a certificatului de urbanism nr.1653/2006, a contractului de vânzare cumpărare nr.803/1955, a unui proiect de execuție, dobândirea parcelei de 170,50 m.p. amplasarea construcției pe terenul situat în Ploiești, ., nu atestă prin însăși natura lor reaua credință a pârâtei, acapararea de către aceasta a unei parcele de teren din terenul aparținând reclamantului, dimensiunile reale ale terenurilor, refuzul instanțelor de a analiza actele sus menționate, al expertului de a identifica terenurile în litigiu, întrucât toate aceste acte se analizează în strânsă legătură cu actele de proprietate ale pârâtei, cu configurația actuală a terenurilor, a construcțiilor, cu întinderea reală a celor două parcele de teren învecinate, în raport de minusurile înregistrate în ceea ce privește suprafețele înscrise în actele de proprietate de către ambele părți și nicidecum numai în funcție de interesele reclamantului care a amplasat propria construcție pe linia de hotar lipită de construcția pârâtei edificată încă din anul 1996.

Motivele invocate de către reclamant, potrivit cărora, eronat s-a stabilit că locuința sa afectează imobilul pârâtei, fără să se țină seama de expertiza construcții depusă la dosar, de fotografiile care atestă colectarea apelor pluviale prin jgheaburi și burlane, acoperișul respectând proiectul avizat prin certificatul de urbanism, încadrându-se pe terenul reclamantului, preîntâmpinând scurgerea acestora pe terenul pârâtei, respectându-se disp. art. 615 C. civ., și că locuința sa îndeplinește toate condițiile legale pentru eliberarea autorizației, aspect confirmat de expertiza nr.535/2011, s-a apreciat că sunt neîntemeiate, deoarece expertiza sus menționată, planșele fotografice atestă edificarea construcției de către reclamant fără să existe o autorizație de construcție, scurgerea apelor pluviale pe latura de Sud de pe acoperișul reclamantului pe terenul pârâtei, indiferent de existența sau inexistența unor jgheaburi, burlane, acoperiș care depășește cu 50 cm. linia reală de hotar, iar în urma edificării construcției lipită de construcția pârâtei aceasta din urmă a suferit degradări impunând executarea unor lucrări de subzidire, ținându-se seama de nivelul la care a fost edificată, având pe lângă subsol, parter, etaj și mansardă.

De asemenea, a menționat tribunalul că și criticile reclamantului în sensul că balconul a fost amplasat pe terenul său, conform actelor, aspect confirmat de fotografia anexată la expertiza susmenționată, validându-se eronat expertiza construcții atât timp cât expertul nu a răspuns la obiecțiunile admise și că nu s-a făcut dovada unui prejudiciu concret de către pârâtă, nu s-a ținut seama de doctrina, jurisprudența care prevăd obligativitatea verificării în cazul acțiunilor în grănițuire a condițiilor privind existența unui prejudiciu concret, a unui act de folosință făcut de proprietari asupra imobilului său, a intenției de a vătăma, a lipsei unui interes serios și legitim, sunt nefondate întrucât, indiferent de modalitatea de edificare a balconului amplasat deasupra terenului reclamantului, raportul de expertiză construcții atestă în mod cert necesitatea executării unor lucrări de subzidire la construcția pârâtei, mai ales că reclamantul are obligația să depună toate diligențele necesare pentru a înlătura prejudiciul creat pârâtei în urma edificării construcției lipită de imobilul acesteia din urmă.

De fapt, la soluționarea cauzei s-a ținut seama de formularea tuturor pretențiilor de către părți, inclusiv de către pârâtă împotriva reclamantului, a dispozițiile care reglementează regimul juridic al acestor pretenții și nicidecum doar de obiectul acțiunii referitor la revendicarea unei suprafețe de teren de către reclamant, stabilirea unei linii de hotar, la dispozițiile legale ce reglementează asemenea categorii de acțiunii, instanțele judecătorești având obligația să analizeze o cauză dedusă judecății prin prisma tuturor cererilor formulate și deci a tuturor dispozițiilor aplicabile deopotrivă cererilor respective.

În raport de aceste considerente, tribunalul, constatând că nu există niciun motiv de nelegalitate sau netemeinicie și ținând seama de dispozițiile legale incidente în cauză, în baza dispozițiilor art.296 c.pr.civ. a respins apelul, ca nefondat și de asemenea, a respins și cererea de completare a probatoriilor ca neîntemeiată, constatând că în speță nu există nicio împrejurare rezultată din dezbateri care să determine necesitatea administrării unei noi expertize tehnice topometrice privind terenurile în litigiu, mai ales că în speță au fost administrate în primă instanță, probe legale, concludente și pertinente, nefiind îndeplinite condițiile prev. de art.295 c.pr.civ.

În baza disp.art.274 c.pr.civ. a fost obligat apelantul la 1000 lei cheltuieli de judecată către apelantă reprezentând onorariu apărător.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul O. V..

În motivarea cererii de recurs recurentul a arătat că hotărârile judecătorești pronunțate în fond și apel sunt rezultatul aplicării greșite a legii, nu au temei legal, subzistând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod pr. civ.

A mai precizat recurentul că analiza situației de fapt dedusă judecății, a probatoriului administrat și a modului de soluționare duc la concluzia certa ca hotărârile judecătorești nu au fost rezultatul fundamentării juridice, incalcandu-se flagrant normele legale elementare.

Astfel, acțiunea în revendicare imobiliara formulata a fost respinsa nelegal, ignorandu-se cu desăvârșire dreptul de proprietate al reclamantului – recurrent O. V., confirmat prin art. 480 și urm din vechiul Cod Civil - art. 555 și urm.Noul Cod Civil – și art. 1 din Protocolul Adițional la CEDO

A învederat recurentul că, practicii judiciare și doctrinare proliferată de profesori de drept civil sau practicieni recunoscuți, este obligatorie compararea titlurilor și probatio diabolica potenta juridica, ca efect la . conform principiului prior tempore potior iure și care titlu are un drept preferabil înscris în cartea funciara.

În opinia recurentului, trebuie avută în vedere situația juridica a titlurilor.

Astfel, a arătat că în ce privește recurentul reclamant, actele de proprietate ale acestuia sunt mult mai vechi, familia sa deținând în proprietate terenul din ., încă din anul 1939, conform contractului de vânzare cumpărare 6973/2.12.1939, act transcris sub nr. 779/1939 la Tribunalul Prahova de către părinții reclamantului, O. V. și O. F.. In anul 1955, soții O., părinții reclamantului au mai cumpărat încă o suprafața de teren, care a fost alipită terenului deținut anterior. TerenuI a fost cumpărat conform contractului de vânzare cumpărare nr.803/162/21.06.1955, însoțit de o schiță de plan vizată spre neschimbare. In anul 1970, reclamantul a devenit proprietar pe o cotă de 3/8 (6/16) ca urmare a decesului tatălui sau O. V.. În anul 1997, în urma decesului fratelui sau O. T., reclamantul a preluat cota legala a acestuia, iar în anul 2005, prin contractul de vânzare cumpărare nr. 659/24.01.2005, a cumpărat de la mama și sora sa restul drepturilor succesorale și a devenit proprietar pe întreaga suprafața de teren, actul fiind consemnat la OCPI prin încheierea de intabulare nr 1415/16.02.2005.

A învederat recurentul că deci a făcut dovada dreptului sau de proprietate cu acte mult mai vechi (1939 și 1955) decât cele prezentate de pârâtă, și pe cale de consecința O. V. beneficiază de prezumția legala, titlul său fiind prioritar în raport de actele ., având un drept preferabil, mai plauzibil, contrar afirmației instanței de fond.

A mai arătat că în toate actele de proproprietate, deschiderea spre . a proprietății este de 10,50ml, la fel ca și latura opusa hotarului cu imobilul de la nr .36 și este o linie continua pe toata lungimea acestuia.

Referitor la pârâta ., a arătat că înainte de anul 1995 terenul din ., în prezent posedat de parata intimata . nu era deținut legal de nicio persoana. In schița aferenta contractului de vânzare cumpărare nr_ (a familiei O.), la nr 36 nu se consemnează nicio persoană, deci era o proprietate libera, fara detentor legal. In anul 1993, în instanța se desfășoară o acțiune dubioasa, prin care o persoana, F. L., cheama în judecata trei persoane, pretinși proprietari in baza unei chitanțe de mana, întocmita în anul 1989, prin care ar fi cumpărat imobilul din Ploiești, ., și terenul aferent. Instanța de judecata, nu verifica daca parații sunt proprietari, nu se efectuează o expertiza topografica și constructor, nu se prezintă titluri de proprietate, și admite acțiunea declanșata de „proprietara" F. L. prin sentința civila nr. 3030/9.03.1993. Este evident ca profitandu-se de faptul ca nu mai existau proprietari în zonă, s-a confecționat total nelegal un titlu, dar fara o schița privind amplasarea în spațiu.

A mai precizat recurentul că în anul 1995, apare moștenitorul Rostas L. care, conform contractului de vânzare cumpărare nr. 2112/6.02.1995 vinde terenul în discuție lui D. A. și pentru prima data se întocmește o schița în care deschiderea proprietății în direcția străzii Oltului nr 36 este de 11 ml, iar în direcția proprietății V. de 10,40ml, iar dupa 50 de zile, D. A. vinde imobilul în discuție către intimata . conform contractului de vânzare cumpărare 6309/27.03.1995, dar se modifică hotarele, respectiv spre . externa cu 0,15 ml. de la 11 mila 11,15 ml iar în spate scade de la 10,40 ml la 10,15 ml. Aceste dimensiuni și formatul au existat numai pe hârtie, dar în fapt parata a păstrat latura de 10,40 ml construind atelierul auto pana la aceasta limită. Aceste pretinse acte de proprietate sunt în contradicție cu autorizația de construcție nr 268/1996 depusa la dosar de către parata la data de 15.03.2010 care atesta ca terenul presupusului proprietar avea alte dimensiuni decât cele înscrise în acte.

A mai arătat recurentul că pe latura dinspre proprietatea lui F. I. ( .), dimensiimea laturii era de 18 ml, aceiași ca și pe latura cu O. F. -mama reclamantului (.), iar hotarul era o linie dreapta, care trecea prin spatele vechii case de locuit a familiei reclamantului, intre gard și zidul casei ramandand o suprafața neconstruita de 0,70 ml ce aparține tot familiei O..

Față de această situație, consideră recurentul că se demonstrează ca în realitate suprafata de teren a fost mult mai mica și cu deschidere la ..50 ml, respectiv cu 0,70 ml mai puțin decât au găsit în prezent experții.

Totodată, recurentul apreciază că cel mai important aspect juridic ignorat de instanțele de judecată în ansamblul ciclului procesual a fost încheierea de carte funciară nr 1415 din 16.02.2005 și schița aferentă înregistrata care atesta faptul ca linia de hotar între proprietățile din Ploiești . și . este dreaptă, la fel ca și cea din anul 1955, fără modificări sinusoide, iar deschiderea la stradă, spre . 34 este de 10 respectiv 10,50 ml, iar experții au găsit 9,75 ml deci cu certitudine intimata pârâtă a acaparat teren.

A mai arătat că în conformitate cu actele intabulate, pe latura din spate care aparține tot recurentului reclamant, lătimea este de 10,50 ml, iar construcția executata respectă dreptul de proprietate. In realitate suprafața deținută de recurentul- reclamant și autorii să a fost mai mare cu 12 mp., iar prin schița aferentă raportului de expertiză nr 980/2011, expertul topograf Simaciu recunoaște implicit marcând cu verde terenul aferent cvc_ .

În prezent atelierul . se suprapune în punctele 8.9 cu o suprafață de 0.77ml x 7,20 ml peste terenul proprietatea reclamantului O. V., dar îl ignora în propunerea de grănițuire.

Pe de altă parte, în perioada 1955-2008, când reclamantul O. nu a administrat zona, intimata pârâtă a intrat și în direcția străzii Oltului pe o suprafață de 7,47 mp x 0,70 ml, ocupând-o abuziv, fără titlu de propritate, fiind astfel, evident, că gradul de acaparare progresivă pe latura dintre proprietăți, pe lungime de 18 ml a fost între 0,77ml (direcția proprietar V.), 0,60 ml (mijloc) și 0,44 ml -0,75 ml în direcția . circa 9-12 mp.

Așa fiind, instanța de judecată a încălcat legea - deposedându-1 pe un proprietar legal în zona de vecinătate de 12 mp drept pentru care conform art. 480 și urm. C Civ. - art. 555 și urm Noul Cod Civ - și art. 1 din Protocolul Adițional la CEDO, trebuie admis recursul.

Referitor la acțiunea în grănițuire recurentul a arătat că pornind de la actele de proprietate ale recurentului -reclamant și mai ales de la încheierea de intabulare nr. 1415 din 16.02.2005, instanța de judecată trebuia să dispună grănițuirea pe limita de vecinătate, pornind de la linia verde lungă de 7,20 m - conform contractului de vânzare cumpărare_ - și să continue linia dreaptă până la cota de 11 ml din . cu cota de 10,75 ml a pârâtei din autorizația de construcție.

A mai precizat recurentul că în mod nelegal s-au respins obiecțiunile la expertiza topografică și nu s-a realizat o variantă de demarcație conform actelor de proprietate deși le recunoaște, singurul scop, din motive îndoielnice, al instanței de apel fiind să o favorizeze pe intimata-pârâtă ..

Singura variantă a expertului Simaciu de granițuire, respectiv menținerea proprietății pentru pârât acaparatoare, nu are nicio susținere legală și contravine proprietății intabulate și actelor mai vechi prezentate de reclamant.

Pentru a se pronunța o hotărâre legală este necesară efectuarea unei expertize topografice corecte în baza de acte acceptate legal.

A mai arătat recurentul că instanța de judecată a admis în mod total nelegal cererea reconventională, iar instanța de apel a validat cereri absurde, ilegale, situații care generează suspiciuni flagrante și duce la scăderea vertiginoasă a încrederii in justiție.

Conform sentinței civile nr. 4776 din 27.03.2012 pronunțata de Judecătoria Ploiești în dosarul_ recurentul reclamant pârât O. V. a fost obligat să efectueze lucrări de subzidire la imobilul proprietatea intimate -pârâte-reclamante ., iar în caz contrar să fie efectuate pe cheltuiala reclamantului O., și să retragă acoperișul pe aliniamentul 8-9 și să se capteze apele fluviale.

Referitor la acest aspect, a arătat recurentul că deși a cerut cercetarea locală și a prezentat și fotografii ale zonei, instanța de apel le-a respins și a refuzat sa le examineze.

A mai menționat că, construcția edificată de recurentul- reclamant se circumscrie pe amprenta care rezulta din contractului de vânzare cumpărare nr._ de 10,50 ml x 7,20 ml, deci pe dreptul sau de proprietate, iar titlul de proprietate al . se bazează pe o chitanță de mână dubioasă din anul 1989 care anterior nu se fundamentează pe un titlu, iar imobilul pârâtei nu are autorizație de construcție fapt care rezultă din toate actele emise de Primăria Ploiești, respectiv adresa_/_/27.03.2012 emisa de Primăria Muncipîului Ploiești- Direcția Generala de Dezvoltare Urbana C. Control Documentații Publice, Disciplina în Construcții.

Pârâta intimată a încercat sa inducă în eroare OCPI și a prezentat documente, respectiv să declare proprietatea pe suprafața de 199 mp.

Referitor la autorizația de construcție 268/1996 se va reține ca aceasta vizează o construcție pe un alt amplasament care nu s-a mai realizat.

Recurentul a arătat că hotărârea judecătorescă este nelegala și netemeincă, fiind motivată contradictoriu pe false argumente sau probe dubioase, străine cauzei, subzistând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct 7 C..

În opinia recurentului, analiza motivării nelegale de respingere a apelului și pe fond, duce la concluzia văditei neanalizări a mijloacelor de probă și a prevederilor legale .

Recurentul a reiterat aspecte din motivarea hotărârii, concluzionând în sensul că motivarea nu are nicio legătură cu probele dosarului și legea, că nu s-a analizat cu atenție autorizația de construcție 268/1996 modificată, care viza construcții pe un alt amplasament care nu s-au realizat, că au fost ignorate actele Primăriei Ploiești.

Față de cele învederate recurentul a solicitat, în conformitate cu prevederile art 312 Cod pr. civ., casarea a Deciziei civile nr. 411/12.09.2013 a Tribunalului Prahova și rejudecând sa se dispună admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței civile nr. 4776/2012 a Judecătoriei Ploiești și pe fond admiterea acțiunii în revendicare și granituire și respingerea cererii reconventionale, dupa administrarea probei cu expertiza de specialitate topometrie care sa se stabilească cert linia de hotar raportat la toate actele de proprietate ale părtilor, respectandu-se linia de hotar și configurația terenurilor astfel cum au existat inca din 1955.

În temeiul art. 308 al. 2 Cod pr. civ. intimata pârâtă . Ploiești, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului sub toate aspectele invocate, ca nefondat.

În motivarea întâmpinării intimata a arătat că motivele invocate nu reprezintă decât o reluare a motivelor de apel.

Cu privire la contextul faptic și juridic prezentat, a arătat că recurentul a edificat pe terenul proprietatea sa o construcție cu etaj, pe linia de hotar, fără autorizație de construcție, că un prim litigiu l-a reprezentat imposibilitatea obținerii autorizației de construcție de către recurent.

Constatând că, imobilul edificat de recurent a început să ducă la surparea imobilului proprietatea intimatei, a solicitat acestuia luarea măsurilor legale pentru remediere, însă răspunsul recurentului a fost formularea acțiunii de chemare în judecată.

Cu privire la recursul formulat, a arătat intimata în întâmpinare că instanța de apel, prin hotărârea pronunțată a a motivat în extenso respingerea criticilor formulate.

A solicitat intimata respingerea motivului de recurs privind legalitatea actelor de proprietate care au fost avute în vedere la stabilirea liniei de hotar dintre părți, concluzionând că atâta timp cât au o suporafață de teren mai mică decât cea cu care figurează în acte, nu a acaparat nicio suprafață de teren de la recurent.

Referitor la motivele de recurs ce vizează admiterea în parte a cererii reconvenționale, a solicitat a se constata că sunt neîntemeiate, că la baza obligării recurentului de a efectua lucrări de subzidire au stat expertizele tehnice de specialitate, care au concluzionat în sensul reținut de instanța de fond.

Celalte motive, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, în sensul că instanța nu a comparat titlurile de proprietate, nu sunt altceva decât o reluare a primului motiv de recurs unde s-a avut în vedere analizarea în extenso a titlurilor de proprietate ale părților.

Față de cele învederate intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Curtea, analizând cererea de recurs prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente reține următoarele:

O primă critică a recurentului vizează modul de soluționare de către instanțele de fond a petitului privitor la revendicare.

Sub acest aspect Curtea constată că ambele părți litigante au exhibat titluri scrise privind dreptul de proprietate asupra bunului revendicat și care provin de la autori diferiți.

Într-o atare situație, devin aplicabile regulile din materia probațiunii dreptului de proprietate în materia acțiunii în revendicare.

Ori, pentru situația premisă din speța pendinte, principiul jurisprudențial a fost acela al comparării între ele al drepturilor autorilor de la care provin cele două titluri, urmând a se da câștig de cauză acelui litigant care a dobândit de la autorul al cărui drept este preferabil.

Contrar susținerilor recurentului atât prima instanță, cât și instanța de apel au procedat la o astfel de compare, analizând actele de dobândire succesive și concluzionând că dat fiind momentul încheierii unora dintre acestea, într-o epocă în care mijloacele de măsurare erau empirice, fără ca înscrisul să fie însoțit de schiță de plan și în contextul în care ambele părți stăpânesc mai puțin decât în acte nu se poate stabili o acaparare din partea pârâtei.

Curtea nu poate avea în vedere susținerile recurentului în sensul că trebuia să se dea prevalență actelor sale de proprietate întrucât sunt mai vechi și deci dreptul său de proprietate este preferabil, mai plauzibil.

În realitate, vechimea titlului în materia probațiunii revendicării imobiliare prezintă relevanță juridică în ipoteza în care titluri opuse de părți provin de la același autor și niciuna dintre acestea nu a îndeplinit formalitățile de publicitate imobiliară, ceea ce nu este cazul în speță.

Asemănător prevalența dată de înscrierea în cartea funciară se verifică tot în ipoteză titlurilor provenind de la același autor.

De altfel, contrar susținerilor recurentului Curtea constată că dreptul de proprietate al intimatei pârâte este înscris în cartea funciară, potrivit Încheierii nr._/31.10.2005 aflată în copie la dosarul de apel.

Sub aspectul susținerilor recurentului privitoare la actele de proprietate asupra terenului aflat în proprietatea pârâtei Curtea reține că în ceea ce privește hotărârea judecătorească, acesta se bucură de deplină credință și are valoarea juridică a unui înscris autentic, modul de administrare a probatoriilor în respectiva cauză sau legitimarea procesuală a părților neputând fi puse în discuție prin intermediul unui litigiu ca cel pendinte.

Faptul că actele ulterioare de transmitere au fost însoțite de schițe de plan nu pot conduce la concluzia acaparării vreunei suprafețe de teren de către pârâtă.

Referitor la nesocotirea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 480 și urm din Codul civil - aplicabil speței și art. 1 din Protocolul nr. 1 Curtea reține că, tribunalul a făcut o corectă aplicare în cauză a dispozițiilor interne și europene în discuție.

Astfel, raportat la situația de fapt stabilită pe bază de probatorii și la principiile care guvernează acțiunea în revendicare imobiliară, în mod legal a apreciat tribunalul că soluția de primă instanță cu privire la petitul analizat este corectă.

Pentru motivele arătate Curtea apreciază ca nefondate toate criticile recurentului subsumate primului motiv de recurs vizând modul de soluționare a acțiunii în revendicare.

Nefondate sunt și criticile ce fac obiectul celui de al doilea motiv de recurs privitoare la modul de stabilire a liniei de hotar.

Astfel, în ceea ce privește susținerile potrivit cărora în mod greșit au fost respinse obiecțiunile la expertiza topografică, scopul tribunalului fiind acela de a favoriza intimata pârâtă Curtea reține că, în lumina dispozițiilor art. 295 al. 2 din vechiul Cod de procedură civilă aplicabil speței, instanța va putea încuviința refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, precum și administrarea de probe noi propuse în condițiile art. 292, dacă consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei.

Textul procedural menționat instituie așadar o facultate, iar nu o obligație pentru instanța de apel de a încuviința astfel de probe, respingerea solicitării neechivalând cu favorizarea părții adverse celei care a solicitat-o.

Pe de altă parte, Curtea reține că în mod corect a apreciat tribunalul că nu se mai impune efectuarea în cauză a unei noi expertize topometrice, de vreme ce în fața primei instanțe a fost administrat un probatoriu complex, fiind întocmite în ceea ce privește specialitatea topografie chiar două lucrări de experți diferiți.

Celelalte susțineri ale recurentului subsumate motivului de recurs privitor la modul de trasare a liniei de hotar vizează preferabilitatea titlului acestuia prin prisma vechimii și a îndeplinirii formalităților de carte funciară, aspecte ce au făcut deja obiect de analiză în precedentul prezentelor considerente, astfel încât nu se va mai reveni asupra acestora.

Sub aspectul criticilor privitoare la modul de soluționare a cererii reconvenționale Curtea reține că, la fundamentarea soluției sub acest aspect au stat concluziile unei lucrări de specialitate construcții întocmită în fața primei instanțe și care a avut în vedere toate elementele construcției proprietatea reclamantului, inclusiv cele ce rezultă din planșele fotografice, concluzionându-se că o parte din apele pluviale se scurg pe terenul pârâtei.

Pe de altă parte, instanța de apel a analizat susținerile apelantului, recurent în prezenta fază procesuală inclusiv prin prisma planelor fotografice, așa cum rezultă din chiar considerentele deciziei, iar proba cu cercetare locală nu a fost solicitată.

În ceea ce privește susținerile recurentului cum că imobilul proprietatea pârâtei este edificat fără autorizație de construire, nu numai că este contrazisă de autorizația de construire aflată la fila 44 dosar apel, dar nu poate fi un argument pentru înlăturarea atitudinii culpabile a recurentului.

Printr-o astfel de soluție nu se protejează o construcție nelegală, ci recurentul este constrâns să respecte limitările impuse de lege dreptului său de proprietate.

Celelalte susțineri referitoare la titlul de proprietate al pârâtei au fost deja analizate.

Pentru motivele arătate Curtea constată că sunt nefondate criticile recurentului privitoare la modul de soluționare a cererii reconvenționale.

Sub aspectul criticilor potrivit cărora hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii, bazate pe argumente false sau probe străine pricinii, Curtea reține că și acestea sunt nefondate.

Astfel, în acest context Curtea reamintește că, așa cum s-a arătat în doctrină și s-a decis în jurisprudență, există contradicție între considerente atunci când dintr-o parte a acesteia se apreciază temeinicia pretențiilor deduse judecății, iar din altă parte, dimpotrivă netemeinicia, astfel încât nu se poate stabili ce a hotărât instanța.

Ori, în speța pendinte o astfel de contradictorialitate nu se susține, instanța de apel prezentând argumentele pentru care a considerat că este nefondată calea de atac declarată de reclamant împotriva hotărârii de primă instanță.

Pe de altă parte, instanța de apel a avut în vedere tocmai probele administrate în cauză și care au fost încuviințate la solicitarea părților litigante.

Împrejurarea că recurentul nu este mulțumit de modul de stabilire a situație de fapt de către instanța de apel nu echivalează cu contradictorialitatea considerentelor sau cu o motivarea bazată pe elemente străine pricinii.

Așa fiind în cauză nu își verifică incidența niciuna din situațiile circumscrise cazului de modificare reglementat de art. 304 pct. 7 Cod pr. civ. invocat în susținerea motivului de recurs analizat.

Pentru toate motivele arătate Curtea, în temeiul art. 312 al. 1 Cod pr. civ. urmează să respingă recursul ca nefondat.

În temeiul art. 274 Cod pr. civ. Curtea va obliga recurentul la plata cheltuielilor de judecată către intimat reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge recursul declarat de reclamantul O. V. domiciliat în Ploiești, ., jud. Prahova și cu domiciliu ales la Cabinetul de avocatură D. N. cu sediul în Ploiești, ., ., jud. Prahova, împotriva deciziei civile nr. 411 din 12 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta . cu sediul în Ploiești, ., jud. Prahova.

Obligă recurentul la 1500 lei cheltuieli de judecată către intimată reprezentând onorariu de avocat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 16 ianuarie 2014.

Președinte, Judecători,

C.-M. M. A.-M. R. M. P.

Grefier,

C. G.-A.

Red. RAM

2 ex./23.01.2014

d.f. nr._ – Judecătoria Ploiești

j.f. C. R.

d.a. nr._ – Tribunalul Prahova

j.a. C. R., M. Cârcioiu

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120

← Grăniţuire. Decizia nr. 2609/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI		Conflict de competenţă. Hotărâre din 18-09-2014, Curtea de... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 18/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI Partaj judiciar. Decizia nr. 1395/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 837/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI Grăniţuire. Decizia nr. 2609/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI Conflict de competenţă. Hotărâre din 18-09-2014, Curtea de Apel PLOIEŞTI Obligaţie de a face. Decizia nr. 162/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI Pretenţii. Decizia nr. 52/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI Grăniţuire. Decizia nr. 2518/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI