Servitute. Decizia nr. 1953/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1953/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 23-09-2014 în dosarul nr. 1041/232/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA NR.1953
Ședința publică din data de 23 septembrie 2014
Președinte - C. Ș.
Judecători – V. S.
– E. M.
Grefier - A. F.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanții-pârâți T. E. și T. M., ambii cu domiciliul în Găești, .. 48B, județ Dâmbovița, împotriva deciziei civile nr.45 din 20 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-pârâtă-reclamantăE. E., domiciliată în Găești, .. 130, județul Dâmbovița.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții reprezentanți de avocat D. G. din Baroul Dâmbovița, lipsind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
Curtea, în temeiul disp.art.6 din Legea nr.192/2006, informează părțile asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.
Recurs timbrat cu 1101,00 lei taxă judiciară de timbru conform chitanței nr._/12.06.2014 anulată la fila 17 dosar și 5,00 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că apărătorul recurenților a înaintat la dosar, prin fax, o cerere prin care a solicitat lăsarea pricinii la ultima strigare deoarece are de susținut interesele altor părți în cauze aflate pe rolul Tribunalului Dâmbovița și Judecătoriei Târgoviște, cerere rămasă însă fără obiect întrucât avocat D. G. a răspuns la apelul nominal.
Avocat D. G. având cuvântul arată că nu mai are cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.
Curtea ia act de declarația acestuia și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat D. G. având cuvântul pentru recurenți susține pe larg și punctual motivele de recurs depuse în scris la dosar, invocând în drept disp.art.304 pct. 6, 7 și 9 Cod pr.civilă.
În esență, susține că în mod greșit instanța de fond a respins capătul de cerere prin care s-a solicitat constituirea unui drept de superficie pentru terenul pe care se află amplasate fosa septică și căminul de vizitare al hidroforului; că s-a acordat mai mult decât s-a cerut deoarece prin cererea reconvențională E. E. a solicitat nominal construcțiile solicitate a fi ridicate, printre acestea neregăsindu-se și cămin vizitare hidrofor și plantația de viță de vie; că în opinia sa servitutea de trecere trebuia acordată conform variantei B și nu variantei A care este defavorabilă reclamantei; că tot greșit recurenții au fost obligați să lase în deplină proprietate și posesie diferența dintre suprafața de 906,33 mp. și cea de 107 mp. afectată de servitute, precizând că după obținerea hotărârii judecătorești în baza Legii 10/2001 reclamanta nu a venit niciodată la recurenți să discute situație în care nu se poate susține că suprafața a fost ocupată fără drept întrucât era folosită ca și curte a construcțiilor și că, de asemenea, greșit instanța a obligat recurenții la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință a curții pe care aceștia nici nu o puteau folosi întrucât era formată din două bucățele la stradă, plantată cu flori, restul fiind pietruită.
Precizează că nu mai susține cel de-al șaselea motiv de recurs referitor la obligarea de a plăti statului parte din ajutorul public judiciar acordat părții adverse.
Solicită admiterea recursului, modificarea hotărârilor și rejudecând solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat. Cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.
C u r t e a
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Găești sub nr._, reclamanții T. E. și T. M. au chemat în judecată pe pârâta E. E., solicitând să li se constituie un drept de superficie cu privire la terenul aflat sub fosă (6,90 m.p), magazie (12,80 mp.) și cotețele de păsări și porci (22,36 mp.), imobile situate pe terenul în suprafață de 906,33 mp. proprietatea pârâtei, să se creeze alei de acces pe terenul pârâtei pentru folosirea construcțiilor proprietatea reclamanților, casă, bucătărie, pătul, fosă, magazie, cotețe, precum și la calea publică, în suprafață totală de 330 mp. urmând ca ei să fie obligați la plata unei despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului potrivit legii.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că prin sentința civilă nr. 604 din 9.09.2004 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr. 5230/2001, definitivă prin decizia civilă nr. 279/01.03.2005 a Curții de Apel Ploiești (dosar nr._/2004) și irevocabilă prin decizia civilă nr. 9461/21.11.2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._/1/2005, a fost admisă plângerea formulată de pârâtă împotriva reclamantului T. E., Primăriei orașului Găești, Prefecturii județului Dâmbovița și Ministerului Finanțelor Publice, a fost anulată în parte dispoziția nr. 100/22.06.2001, emisă de primarul orașului Găești și s-a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 906,33 mp., situat în Găești, .. 48 B, precum și acordarea de despăgubiri pentru imobilele edificate și pentru terenul de sub construcții în suprafață de 170,67 mp. rămase în proprietatea reclamantului (o casă de locuit, o bucătărie din lemn și un pătul din cărămidă).
A mai precizat reclamanții că pe acest teren au construit și o fosă, o magazie și 2 cotețe de păsări și porci, motiv pentru care solicită să li se constituie un drept de superficie cu privire la terenul aflat sub aceste imobile în suprafață totală de 42,06 mp.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii și obligarea reclamanților la cheltuieli de judecată. În motivare, pârâta a arătat că este proprietara suprafeței de 906,33 mp situată în Găești, .. 48B, restituită în natură prin sentința civilă nr. 604/2004, teren care împreună cu cel de 170,67 mp dat reclamanților și construcțiile au fost ale părinților ei, iar din 1995 a făcut demersuri permanente să recupereze imobilul de la adresa menționată, fapt cunoscut de reclamanți care erau chiriași și care au formulat cerere de intervenție în dosarul ce avea ca obiect demersul ei de recuperare a imobilului pe dreptul comun.
A susținut pârâta că, cu toate acestea, reclamanții au început să construiască, cu rea-credință pe terenul din gospodărie, în ideea ocupării cu construcții au unei suprafețe cât mai mari, sperând că vor reuși să devină proprietari pe întregul teren, edificând construcții cu toate că i-a somat prin Judecătoria Găești în dosarul nr. 256/1996 să sisteze și să nu mai construiască pe terenul ei.
Deoarece construcțiile fosă, magazie și cotețe au fost construite cu rea credință și fără autorizație de construcție, reclamanții nu au cum să pretindă un drept de superficie, impunându-se potrivit Legii nr. 50/1991, demolarea acestor construcții și lăsarea terenului liber.
A mai arătat pârâta că ea este cea care nu și-a putut exercita niciodată dreptul de proprietate în acea gospodărie, deși este proprietară pe 906,33 mp, din vina reclamanților care i-au folosit permanent terenul până în prezent, fără să o despăgubească niciodată cu nimic. Reclamanții au cumpărat proprietatea ei de la Primăria Găești cu un preț derizoriu de 16.000.000 lei vechi, preț pe care îl plătesc în rate în 10 ani, după o evaluare care a sfidat Legea nr. 112/1995 și a apreciat că cererea reclamanților prin care i s-ar bloca o suprafață de 372,06 mp reprezintă un abuz de drept, căci pretind să ocupe o suprafață mai mult decât dublul suprafeței pe care o au în proprietate.
În finalul motivării, pârâta a susținut că legea nu permite constituirea dreptului de superficie prin hotărâre judecătorească, modalitățile de dobândire a acestui drept fiind prin lege, acordul părților, legat și uzucapiune, iar dobândirea acestui drept prin hotărâre judecătorească reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 1 din Protocolul CEDO care garantează dreptul de proprietate.
Pârâta a formulat și cerere reconvențională, prin care a solicitat în temeiul art. 494 alin. 1 Cod civil, obligarea reclamanților să-și ridice de pe terenul de 906,33 mp situat în Găești, .. 48 B, proprietatea ei, construcțiile edificate fără forme legale, fosă magazie, cotețe de porci și păsări; obligarea reclamanților să-i lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 906,33 mp pentru care deține act de proprietate, respectiv sentința civilă nr.306/2004, definitivă și irevocabilă și pe care reclamanții i-au ocupat-o fără niciun drept și nu îi permit folosirea ei; obligarea reclamanților la despăgubiri reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a suprafeței de 906,33 mp, acaparată de reclamanți, inclusiv impozitul pe care reclamanta l-a achitat din 2004 la zi pentru terenul pe care nu l-a putut folosi datorită reclamanților.
În situația în care se impune crearea căii de acces, se solicită ca aceasta să fie stabilită pe calea cea mai scurtă, astfel încât proprietate ei să fie afectată cât mai puțin, pe o lățime cât să poată intra în clădire persoane, nu pentru a intra în curte cu vehicule, iar . direct din stradă, deoarece pârâții nu au curte, terenul fiind al ei. Invocă art. 618 Cod civil. Solicită să fie despăgubită lunar pentru calea de acces, pe toată durata servituții, atât ea, cât și moștenitorii ei.
În motivarea cererii reconvenționale, pârâta-reclamantă a reiterat aspectele invocate în întâmpinare și a apreciat că, deoarece a fost și este lipsită de folosința terenului, reclamanții-pârâți trebuie să fie obligați să o despăgubească, ei fiind cei care au folosit terenul pentru care pârâta reclamantă a achitat impozitele. S-a solicitat ca despăgubirea să fie apreciată cel puțin la valoarea unei chirii practicate în zonă, relații ce apreciază că se pot obține foarte ușor de la Administrația Financiară. S-a invocat practica Judecătoriei Găești în acest sens, indicând sentința civilă nr. 414/26.04.2006 pronunțată în dosarul nr. 525/2005.
Prin precizările formulate ulterior, pârâta-reclamantă a solicitat suma de 7200 lei reprezentând c/val lipsei de folosință pe ultimii 3 ani, pentru suprafața de 906,33 mp și suma de 115 lei reprezentând impozit.
Prin sentința civilă nr. 1512/22.07.2008 pronunțată de Judecătoria Găești în dosarul nr._, a fost admisă în parte acțiunea principală, pârâta-reclamantă a fost obligată să permită accesul reclamanților-pârâți de la construcția cu destinația de locuință la calea publică (stradă) pe suprafața identificată prin raportul de expertiză pct. a,e,f iar de la magazie și bucătăria de vară pe lățimea de 3 m cuprinsă între pct. e-j și lungimea de la acestea la stradă și a fost respins ca nefondat capătul de cerere principală privind dreptul de superficie.
Prin aceeași sentință a fost admisă în parte cererea reconvențională, au fost obligați reclamanții pârâți să lase în deplină proprietate și posesie pârâtei-reclamante suprafața de 906,33 mp teren pentru care s-a dispus restituirea în natură conform sentinței civile nr. 306/2004 a Tribunalului Dâmbovița, au fost obligați reclamanții pârâți să ridice construcțiile realizate pe terenul pârâtei reclamante în suprafață de 906,33 mp (fosă, magazie, cotețe de porci si păsări) și să despăgubească pe pârâta reclamantă cu suma de 7.200 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a suprafeței de 906.33 mp pe ultimii 3 ani. A fost declarat nul capătul de cerere reconvențională privind despăgubirile pentru lipsa de folosință a terenului afectat de servitutea de trecere și au fost compensate cheltuielile de judecată între părți.
Prin decizia civilă nr. 22/28.01.2009 au fost admise apelurile declarate de părți, a fost desființată sentința civilă nr. 1512/22.07.2008 pronunțată de Judecătoria Găești, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.
În motivare, instanța de control judiciar a apreciat că nu sunt incidente dispozițiile art. 133 C.p.c. în cazul capătului de cerere având ca obiect despăgubiri pentru terenul afectat de servitute, iar cu ocazia rejudecării, a dispus ca instanța de fond să procedeze la identificarea suprafețelor de teren afectate de dreptul de servitute și la stabilirea chiriei aferente.
În urma administrării probelor încuviințate, Judecătoria Găești prin sentința civilă nr.1082/30.04.2013 a admis în parte cererea principală formulată de reclamanții pârâți T. E. și T. M. în contradictoriu cu pârâta reclamantă E. E., a instituit pe terenul proprietatea pârâtei reclamante situat în Găești, .. 48B și în favoarea terenului proprietatea reclamanților pârâți situat la aceeași adresă, o servitute de trecere pe suprafața de 107 mp, conform variantei A propusă de pârâta reclamantă și figurată în anexa nr. 3 la refacerea raportului de expertiză tehnică topo întocmit de expert tehnic G. V. (f 85, vol. II dosar nr._ ), luând act că reclamanții pârâți au renunțat la capătul de cerere având ca obiect drept de superficie pentru magazie și cotețe și terenul aferent acestora, a respins capătul de cerere principală având ca obiect drept de superficie pentru fosa septică și cămin de vizitare și terenul aferent acestora.
De asemenea, a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă E. E. în contradictoriu cu reclamanții pârâți T. E. și T. M., i-a obligat pe reclamanții pârâți să lase în deplină proprietate și posesie pârâtei reclamante diferența dintre suprafața de 906,33 mp (916,33 mp din măsurători) identificată în anexa nr. 1 la refacerea raportului de expertiză tehnică topo întocmit de expert tehnic G. V. (f 83, vol. II dosar nr._ ) și suprafața de 107 mp afectată de servitutea de trecere, i-a obligat pe reclamanții pârâți să ridice fosa septică, căminul de vizitare și plantațiile (bolta de viță de vie) aflate pe terenul de 906,33 mp (916,33 mp din măsurători), i-a obligat pe reclamanții pârâți să plătească pârâtei reclamante suma de_ lei reprezentând c/val lipsă de folosință pentru terenul de 906,33 mp, aferentă perioadei 2005-2012, precum și despăgubiri de 1,62 lei/mp/an pentru suprafața de 107 mp afectată de servitutea de trecere.
Au fost respinse capetele de cerere reconvențională având ca obiect despăgubiri reprezentând impozitul aferent terenului revendicat și obligația de a desființa aleile betonate și parte din magazie, fiind obligați reclamanții pârâți să plătească statului suma de 700 lei reprezentând parte din ajutorul public judiciar acordat pârâtei-reclamante, constând în onorariul expert tehnic I. V., precum și pârâtei-reclamante suma de 700 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariul expert tehnic M. I., prezenta hotărâre fiind comunicată Administrației Finanțelor Publice Găești și compensate celelalte cheltuieli de judecată suportate de părți.
Pentru a hotărî astfel, instanța de trimitere reținut că prin sentința civilă nr. 604/09.09.2004 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, irevocabilă prin respingerea apelurilor și recursurilor, a fost admisă plângerea formulată de E. E. în contradictoriu cu T. E., Primăria Găești, Prefectura jud. Dâmbovița și Ministerul Finanțelor Publice, a fost anulată dispoziția nr.100/22.06.2001 emisă de Primăria Găești, s-a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 906,33 mp situat în Găești, .. 48B (fost 79), identificat prin raportul de expertiză întocmit în acea cauză și prin schița plan de la fila 93 din acel dosar și s-a dispus acordarea de despăgubiri bănești pentru construcțiile situate pe terenul în suprafață de 170,67 mp situat în Găești, .. 48B precum și pentru terenul de sub construcții având suprafața de 170,67 mp, rămase în proprietatea lui T. E..
În considerentele acestei sentințe civile Tribunalul Dâmbovița a reținut autoritatea de lucru judecat a dispozitivului sentinței civile nr. 1446/2002 pronunțate de Judecătoria Găești în dosarul nr. 1046/2002, prin care s-a constatat nulitatea parțială pentru suprafața de 531,73 mp a contractului de vânzare-cumpărare nr. 241/13.01.1999 încheiat între Primăria Găești și T. E., autoritate de lucru judecat care se întinde și asupra considerentelor acestei sentințe civile în care s-a apreciat că vânzarea a respectat legile în vigoare la data încheierii, în ceea ce privește construcțiile și terenul de sub acestea a cărei suprafață a fost reținută ca fiind de 170,67 mp.
Față de acestea, instanța de fond a constatat că pârâta reclamantă este proprietara terenului de 906,33 mp situat în Găești, .. 48B, iar reclamanții-pârâți sunt proprietarii terenului de 170,67 mp și a construcțiilor aflate pe acest teren situat la aceeași adresă.
Terenurile au fost identificate și reprezentate pe schiță de expert tehnic G. V., lucrare pe care instanța a avut-o în vedere, înlăturând lucrarea efectuată de expert tehnic D. Z. care nu a răspuns în totalitate obiectivelor stabilite. Astfel, în anexa 5 a raportului G. V. este reprezentată suprafața de 906,33 mp proprietatea pârâtei reclamante, suprafața de 170,67 mp proprietatea reclamanților-pârâți și construcțiile situate pe aceste suprafețe.
În urma măsurătorilor, conform completărilor raportului de expertiză s-a constatat că imobilele construcții casă, bucătărie, wc și magazii proprietatea reclamanților-pârâți ocupă o suprafață de 171,70 mp, așadar cu 1,07 mp mai mult decât suprafața de teren aflată în proprietatea acestora, aceea de 170,67 mp cum s-a arătat mai sus, diferență care este sub 1% și poate fi datorată erorilor din măsurătorile anterioare la care s-au raportat instanțele.
A mai constatat expertul că pe terenul proprietatea pârâtei-reclamante există edificate de reclamanții pârâți cămin de vizitare alimentare cu apă (2 mp), borduri ciment construcții (10 mp) și fosă (6 mp), precum și boltă de viță de vie. Aceste construcții și plantații au fost edificate pe terenul pârâtei- reclamante, dar fără acordul acesteia.
Dreptul de superficie este format din dreptul de proprietate asupra construcției și dreptul de folosință asupra terenului aferent acesteia. El se dobândește prin lege, prin convenție, prin uzucapiune sau prin legat.
În cauză, nu a fost întrunit acordul de voință al proprietarului terenului și al proprietarilor construcțiilor fosă și cămin de vizitare (reclamanții-pârâți renunțând la solicitarea dreptului de superficie aferent magaziei și cotețelor), nu a fost invocată uzucapiunea și nici existența unui legat sau a unei prevederi legale, situație în care capătul de cerere principală având ca obiect drept de superficie pentru fosa septică și cămin de vizitare și terenul aferent acestora, fiind respins ca neîntemeiat.
Așa cum rezultă din schițele întocmite de expertul tehnic G. V., terenul proprietatea reclamanților-pârâți nu are ieșire la calea publică, aspect constatat și cu ocazia cercetării locale efectuate în cauză.
Potrivit art. 616 Cod civil, proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nicio ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorire de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona, iar potrivit art. 617 Cod civil, trecerea trebuie făcută pe partea ce ar scurta calea proprietarului fondului închis, dar prin locul ce ar pricinui o mai puțină pagubă acelui pe al cărui loc trecerea urmează a fi deschisă.
Dintre variantele identificate pentru calea de trecere solicitată prin acțiunea principală, instanța a apreciat că varianta A propusă de pârâta reclamantă și figurată în anexa nr. 3 la refacerea raportului de expertiză tehnică topo întocmit de expert tehnic G. V., răspunde cel mai bine cerințelor impuse de dispozițiile legale menționate.
În consecință, s-a instituit pe terenul proprietatea pârâtei-reclamante situat în Găești, .. 48B și în favoarea terenului proprietatea reclamanților pârâți situat la aceeași adresă, o servitute de trecere pe suprafața de 107 mp, conform variantei A propusă de pârâta reclamantă și figurată în anexa nr. 3 la refacerea raportului de expertiză tehnică topo întocmit de expert tehnic G. V..
Pentru servitutea de trecere instituită pe terenul pârâtei-reclamante în favoarea imobilului proprietatea reclamanților-pârâți, aceștia din urmă datorând despăgubiri, iar pentru stabilirea cuantumului acestor despăgubiri instanța a avut în vedere concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit de expert tehnic I. V.. Astfel, reclamanții-pârâți în calitate de proprietari ai fondului dominant au fost obligați să plătească pârâtei-reclamante despăgubiri de 1,62 lei/mp/an pentru suprafața de 107 mp afectată de servitutea de trecere.
Având în vedere instituirea dreptului de superficie asupra terenului pârâtei-reclamante și ținând seama de răspunsurile reclamanților-pârâți la întrebarea nr.6 din interogatoriu și de dispozițiile art. 480 Cod civil, instanța a apreciat întemeiat în parte capătul de cerere reconvențională având ca obiect revendicare și a obligat pe reclamanții pârâți să lase în deplină proprietate și posesie pârâtei reclamante diferența dintre suprafața de 906,33 mp (916,33 mp din măsurători) identificată în anexa nr. 1 la refacerea raportului de expertiză tehnică topo întocmit de expert tehnic G. V. și suprafața de 107 mp afectată de servitutea de trecere.
Totodată, în temeiul art. 494 Cod civil, reclamanții-pârâți au fost obligați să ridice fosa septică, căminul de vizitare și plantațiile (bolta de viță de vie) aflate pe terenul de 906,33 mp (916,33 mp din măsurători), edificate de ei pe terenul pârâtei-reclamante, fără acordul acesteia.
Cât privește despăgubirile pentru lipsa de folosință a terenului de 906,33 mp. pe ultimii 3 ani anteriori introducerii cererii reconvenționale și până la zi, așa cum s-a solicitat de către pârâta-reclamantă prin precizările referitoare la cuantumul taxei judiciare de timbru datorate în cauză, depuse la dosar la termenul din 24.04.2013 și comunicate reclamanților pârâți la aceeași dată, instanța a apreciat că acestea sunt datorate de reclamanții-pârâți care au folosit în intervalul de timp menționat acest teren fără drept, deși proprietatea aparținea pârâtei reclamante.
Pentru determinarea cuantumului acestor despăgubiri au fost avute în vedere, de asemenea, concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit de expert tehnic I. V.. Potrivit acestor concluzii cuprinse în anexa 3 a raportului, beneficiul a fost determinat ca fiind 1,35 lei/mp/an pentru cultura de tomate în câmp, expertul tehnic reținând precizările reclamantului pârât în acest sens, iar suprafața afectată de grădina de tomate a fost determinată ca fiind 483 mp, ținând seama de varianta de servitute de trecere propusă de pârâta reclamantă. Pentru diferența dintre 906,33 mp și 483 mp, respectiv pentru suprafața de 423,33 mp, dat fiind amplasamentul acesteia, s-a apreciat lipsa de folosință aceeași cu cea determinată pentru suprafața afectată de servitutea de trecere, de 1,62 lei/mp/an, suprafața de 423,33 mp incluzând terenul de 107 mp pe care s-a instituit servitutea.
Astfel, pentru perioada 2005 – 2012 valoarea despăgubirilor pentru lipsa de folosință a terenului de 906,33 mp proprietatea pârâtei-reclamante, datorate de reclamanții pârâți este de_ lei (483 mp x 1,35 lei/mp/an x 8 ani + 423,33 mp x 1,62 lei/mp/an x 8 ani =_ lei).
Cât privește impozitul, acesta cade în sarcina proprietarului imobilului, fie că acesta are sau nu posesia, astfel că cererea privind obligarea reclamanților-pârâți la plata acestuia s-a apreciat neîntemeiată.
Neîntemeiat s-a considerat și capătul de cerere reconvențională având ca obiect obligația de a desființa aleile betonate și parte din magazie. Aceasta deoarece aleile betonate se află pe terenul pe care s-a instituit servitutea de trecere și sunt o amenajare a căii de trecere, iar suprafața totală ocupată în plus de construcțiile proprietatea reclamanților pârâți reprezintă mai puțin de 1% din terenul de 170,67 mp proprietatea acestora, diferență care poate fi urmarea erorilor măsurătorilor anterioare la care s-au raportat instanțele și care nu justifică desființarea unei construcții.
Având în vedere dispozițiile art. 274 C.p.c., reclamanții-pârâți au fost obligați să plătească pârâtei-reclamante suma de 700 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariul expert tehnic M. I..
În baza art. 18 din OUG nr. 51/2008, reclamanții-pârâți au fost obligați să plătească statului suma de 700 lei reprezentând parte din ajutorul public judiciar acordat pârâtei-reclamante constând în onorariul expert tehnic I. V., restul ajutorului public judiciar rămânând în sarcina statului, în temeiul art. 19 alin. 1 din același act normativ, ținând seama că acțiunea principală a fost admisă în parte.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel în termen legal reclamanții-pârâți T. E. și T. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
O primă critică a vizat greșita respingere a capătului de cerere având ca obiect constituirea unui drept de superficie cu privire la terenul afectat de fosa septică (6 mp.) și căminul de vizitare - hidrofor (2 mp.), și, pe cale de consecință, greșita admitere a cererii reconvenționale privind obligarea lor de a ridica aceste construcții, precum și plantația de viță de vie aflată pe terenul în suprafață de 906,33 mp. (9.16,33 mp. din măsurători), potrivit dispozițiilor art. 494 cod civil anterior.
În dezvoltarea acestei critici apelanții au susținut că potrivit contractului de închiriere nr.929/1 iunie 1974, încheiat între T. E., în calitate de locatar principal și S.G.C.L. Găești în calitate de locator, act a cărui valabilitate a fost prelungită până la 1 aprilie 1999, apelanții reclamanți-pârâți au închiriat o locuință formată din 3 camere, hol, vestibul și dependințe, precum și suprafața de 876 mp., imobile situate în orașul Găești, .. 48 B, județul Dâmbovița.
În perioada 1988 – 1989 au edificat pe acel teren cu bună - credință o fosă septică, precum și un cămin de vizitare - hidrofor, când această suprafață era proprietate de stat, situație în care nu trebuia să obțină acordul pârâtei-reclamante, care nu era proprietara terenului, nu se împlinise termenul de prescripție achizitivă până la data introducerii acțiunii - 11 decembrie 2007 - și nici nu puteau invoca existența unui legat sau a unei dispoziții legale.
În baza contractului de vânzare-cumpărare înregistrat sub nr.241/13 ianuarie 1999 reclamantul T. E. a cumpărat de la Primăria orașului Găești suprafața de 702,40 mp., precum și construcțiile - anexa, contract care a fost desființat parțial prin sentința civilă nr.1447/10 octombrie 2002 pronunțată de Judecătoria Găești, când s-a constatat nulitatea absolută parțială a acestuia pentru suprafața de 531,73 mp.
Prin sentința civilă nr. 604/9 septembrie 2004 a Tribunalului Dâmbovița definitivă prin decizia civilă nr. 279/1 martie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești și irevocabila prin decizia civilă nr. 9461/21 noiembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost admisă plângerea formulată de pârâta-reclamantă împotriva lui T. E., a Primăriei orașului Găești, Prefecturii județului Dâmbovița și Ministerului Finanțelor Publice; a fost anulată în parte Dispoziția nr. 100/22 iunie 2001 emisă de Primarul orașului Găești și s-a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 906,33 mp., situat în Găești, .. 48 B, județ Dâmbovița, precum și acordarea de despăgubiri pentru imobilele edificate și pentru terenul de sub construcții în suprafață de 170,67 mp., rămase în proprietatea lui T. E. (o casă de locuit, o bucătărie din lemn și un pătul
din cărămidă);
Atât fosa septică, cât și căminul de vizitare - hidrofor reprezintă utilități indispensabile gospodăriei, în condițiile în care pe . orașul Găești nu există canalizare, iar apele reziduale trebuie preluate de o astfel de construcție, pe de o parte, iar pe de altă parte, locuința și anexele proprietatea lor (apelanții reclamanți-pârâți ) trebuie racordate la rețeaua de apă curentă.
S-a evidențiat și că dispunând ridicarea fosei septice, a căminului de vizitare și a plantației de viță de vie, instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut, deoarece prin cererea reconvențională intimata-pârâtă E. E. a solicitat numai ridicarea fosei septice, a magaziei și a cotețelor de porci și păsări, în condițiile în care la termenul din 4 februarie 2011 ei au renunțat, în baza art. 246 alin. 1 din codul de procedură civilă anterior, la constituirea unui drept de superficie cu privire la terenul aflat sub magazia din lemn și cotețele de pasări și porci, în suprafață de 20 mp. (12 mp. + 8 mp. = 20 mp.), precum și la servitutea de trecere pentru exploatarea acestor construcții, întrucât în timpul procesului purtat cu intimata-pârâtă E. E. au demolat aceste imobile, aspect care rezultă și din raportul de expertiză întocmit de expert G. V. la 30 martie 2011.
O a doua critică a privit împrejurarea potrivit căreia prima instanță trebuia să dispună crearea unei servituți de trecere pentru folosirea construcțiilor, proprietatea apelanților reclamanți-pârâți, precum și la calea publică potrivit variantei B, anexa 6, în suprafață de 248 mp. în baza art. 616 Cod civil anterior, deoarece ei nu au nicio ieșire la calea publică, situație în care ar fi trebuit să fie obligați la plata sumei de 402 lei anual, reprezentând lipsa de folosință a terenului afectat de servitutea de trecere și dreptul de superficie potrivit raportului de expertiză întocmit de ing. I. V..
O a treia nemulțumire a apelanților s-a referit la greșita obligare a lor să-i lase în deplină proprietate și posesie intimatei-pârâte diferența dintre suprafața de 906,33 mp. (.916,33 mp. din măsurători) identificată în anexa 1 la refacerea raportului de expertiză tehnică întocmit de expert G. V. și suprafața de 107 mp. afectată de servitutea de trecere (799,33 mp. sau 809,33 mp.), deoarece nu au posedat fără drept terenul în litigiu, ci numai l-au folosit, acesta constituind curtea locuinței lor; oricum, suprafața revendicată fiind de 667,30 mp. și nu cea stabilită de instanță [1.087 mp. - (171,70 mp. + 248 mp.) = 667,30.mp.].
O altă critică a vizat împrejurarea conform căreia prima instanță trebuia să respingă cererea reconvențională privind obligarea lor să plătească intimatei-pârâte suma de 10.703 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului în suprafață de 906,33 mp., aferentă perioadei 2005 -2012, întrucât hotărârea prin care i-a fost restituit terenul în suprafață de 906,33 mp. a devenit irevocabilă abia la 21 noiembrie 2006, după terminarea anului agricol, ei necultivând terenul respectiv, iar intimata-pârâtă nu a pus niciodată în executare sentința civilă nr. 604/9 septembrie 2004 a Tribunalului Dâmbovița, nu le-a cerut să-i lase în deplină proprietate și posesie această suprafață, nu le-a trimis nicio notificare și nu i-a chemat în judecată, ci le-au cerut numai acordul pentru a efectua măsurătorile cadastrale, iar ei nu s-au opus.
O ultimă nemulțumire a apelanților a privit greșita obligare a lor la plata către stat a sumei de 700 lei, reprezentând parte din ajutorul public judiciar acordat intimatei-pârâte (reclamante) cu titlul de onorariu expert I. V. și suma de 700 lei intimatei-pârâte (reclamante) cu titlul de cheltuieli de judecată, constând în onorariul expertului M. I., întrucât aceasta nu trebuia să beneficieze de ajutor public judiciar, iar raportul de expertiză întocmit de expert M. I. a fost considerat de prima instanță ca necorespunzător.
S-a solicitat admiterea apelului și schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul arătat.
Intimata-pârâtă-reclamantă E. E. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului, arătând că instanța de fond corect și legal a respins capătul de cerere având ca obiect drept de superficie pentru fosa septică, cămin de/vizitare - hidrofor și terenul aferent acestora și a dispus ridicarea acestora precum și a boltei de viță de vie de pe terenul proprietatea sa, toate acestea fiind construcții edificate ilegal, cu rea-credința și fără autorizație de construire.
S-a mai susținut că apelanții-reclamanți nu pot cere constituirea unui drept de superficie prin hotărâre judecătoreasca, deoarece legea nu permite așa ceva și nici prin acordul părților, legat sau uzucapiune, că fosa pentru care se pretinde drept de superficie este de fapt o groapa cu pereții laterali din beton, în care se scurg resturile menajere, construcție care contravine normelor igienico - sanitare și de mediu.
Contrar celor susținute de apelanți care au mai cerut drept de superficie pentru cămin vizitare - hidrofor susținând că pe . nu există canalizare și rețea de apa curentă, utilități indispensabile gospodăriei, intimata a subliniat că este un lucru neadevărat, sens în care depune pentru edificare adresa nr. 1237/6.12.2013 de la Compania de apa Târgoviște, Centrul Găești, în care se arată că pe . de apa curentă din anul 1974, iar rețea de canalizare din anul 2003. În consecința s-a solicitat respingerea acestui capăt de cerere.
În ceea ce privește al doilea capăt de cerere în care apelanții-reclamanți au cerut crearea unei servituți de trecere in suprafața de 248 mp, suprafața cu mult mai mare decât suprafața de 170,67 mp pe care o dețin în proprietate, intimata a invocat că potrivit art.616 Cod civil coroborat cu art.617 Cod civil trecerea trebuie făcută pe partea ce ar scurta calea proprietarului fondului închis, dar prin locul ce ar pricinui o mai puțină paguba acelui pe al cărui loc trecerea urmează a fi deschisă. D. urmare, consideră că suprafața de 107 mp, servitute de trecere, instituită pe terenul proprietatea sa este suficientă și s-a solicitat respingerea acestui capăt de cerere și păstrarea soluției data de instanța de fond.
În final, s-a subliniat că dacă apelanții-pârâți nu doreau să i se acorde ajutor public judiciar trebuiau să se opună la momentul acordării acestuia, în consecința s-a solicitat respingere și acestui capăt de cerere ca nefundat.
Tribunalul Dâmbovița, prin decizia civilă nr. 45 din 20 februarie 2014, a respins ca nefondat apelul, a păstrat hotărârea atacată și a respins cererea apelanților privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că primă critică ce vizează greșita respingere a capătului de cerere având ca obiect constituirea unui drept de superficie cu privire la terenul afectat de fosa septică (6 mp.) și căminul de vizitare - hidrofor (2 mp.) și, pe cale de consecință, greșita admitere a cererii reconvenționale privind obligarea lor de a ridica aceste construcții, precum și plantația de viță de vie aflată pe terenul în suprafață de 906,33 mp. (9.16,33 mp. din măsurători), nu a fost primită.
În argumentarea criticii, apelanții au susținut în esență că nu era necesar să obțină acordul pârâtei-reclamante, care nu era proprietară a terenului în perioada 1988 – 1989 când au edificat pe acel teren cu bună - credință o fosă septică, precum și un cămin de vizitare - hidrofor, nu se împlinise termenul de prescripție achizitivă până la data introducerii acțiunii - 11 decembrie 2007 - și nici nu puteau invoca existența unui legat sau a unei dispoziții legale.
Contrar opiniei apelanților și în conformitate cu cele reținute corect de prima instanță, dreptul de superficie se poate naște, fie în baza convenției dintre proprietarul terenului și constructor, fie prin prescripția achizitivă, fie în baza legii.
Cum în cazul de față reclamanții nu au dovedit existența vreuneia dintre modalitățile de dobândire a acestui drept (lege, uzucapiunea, convenția cu actualul proprietar - pârâta din speța de față), tribunalul a apreciat că soluția instanței de fond de respingere ca neîntemeiat a capătului de cerere privind constituirea dreptului de superficie este corectă.
În acest sens, s-a pronunțat și C.E.D.O care a reținut în Hotărârea din 15 februarie 2007 (Bock și P. contra României) că dreptul de superficie poate fi dobândit numai prin lege, convenția părților sau prin prescripție achizitivă, iar simplul fapt de a ridica o construcție pe terenul altuia, chiar de buna-credință, constructorul având convingerea că este proprietarul terenului pe care o construiește, nu ar fi de natură să conducă la recunoașterea unui drept de superficie în favoarea celui ce construiește pe terenul ce nu este proprietatea sa, în absența posibilității aplicării unuia din modurile de dobândire sus amintite, deoarece aparenta de drept nu intra în categoria actelor și faptelor juridice prin care se poate dobândi dreptul de superficie, astfel ca recunoașterea dobândirii dreptului de superficie pe cale judiciară ar reprezenta o încălcare a dispozițiilor art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție, considerente pentru care cererea reclamanților se impune, de asemenea, a fi respinsă.
În contextul reținut, argumentele apelanților în sensul că nu trebuia obținut acordul pârâtei și că, atât fosa septică, cât și căminul de vizitare - hidrofor reprezintă utilități indispensabile gospodăriei, s-a apreciat că nu au nicio relevanță juridica asupra soluției pronunțate sub aspectul relevat.
Neîntemeiată s-a considerat și critica potrivit căreia dispunând ridicarea fosei septice, a căminului de vizitare și a plantației de viță de vie, instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut.
Astfel, prin cererea reconvențională intimata-pârâtă E. E. a solicitat ca pârâta să-și ridice de pe terenul proprietatea sa de 906,33 mp construcțiile ridicate fără forme legale, fiind enumerată și fosa septică.
Ulterior, prin obiectivele fixate de judecătorul fondului s-a stabilit și ca expertul topo să identifice toate construcțiile edificate de reclamanți pe terenul proprietatea pârâților, experta G. V. identificând și un cămin de vizitare, experții numiți anterior făcând referire și la plantațiile de viță de vie.
Or, reclamanții aveau posibilitatea să se opună stabilirii unui astfel de obiectiv dacă ar fi considerat că se depășesc limitele judecății.
Cum reclamanții nu au manifestat niciun fel de opoziție, în sensul arătat coroborat și cu solicitarea reclamanților de obligare a pârâților a tuturor construcțiilor edificate pe terenul său, văzând și precizările acțiunii, precum și interesul ambelor părți de a se curma litigiul început din anul 2007, tribunalul a apreciat că prima instanță nu a acordat mai mult decât s-a cerut, pronunțându-se în limitele învestirii.
Nici cea de-a doua critică nu a fost primită, față de împrejurarea că potrivit art.617 Cod civil trecerea trebuie făcută pe partea ce ar scurta calea proprietarului fondului închis, dar prin locul ce ar pricinui o mai puțină pagubă acelui pe al cărui loc trecerea urmează a fi deschisă.
Or, așa cum corect a apreciat și prima instanță, verificând schița existentă la dosar, s-a constatat că varianta omologată răspunde cel mai bine cerințelor legale mai sus menționate, constituind calea cea mai scurtă și cea mai economică de ieșire la drumul public, fiind afectată o suprafață de 107 mp teren, spre deosebire de varianta solicitată de apelanți în care s-a afecta o suprafață dublă de teren (248 mp).
Cu referire la a treia nemulțumire a apelanților potrivit căreia greșit au fost obligați să-i lase în deplină proprietate și posesie intimatei-pârâte diferența dintre suprafața de 906,33 mp. (.916,33 mp. din măsurători), identificată în anexa 1 la refacerea raportului de expertiză tehnică întocmit de expert G. V. și suprafața de 107 mp. afectată de servitutea de trecere (799,33 mp. sau 809,33 mp.), tribunalul a apreciat că nici această critică nu poate fi primită, apărarea apelanților că nu au posedat fără drept terenul în litigiu, ci numai l-au folosit, acesta constituind curtea locuinței lor, nefiind relevantă în ceea ce privește soluționarea capătului de cerere privind revendicarea.
Împrejurarea invocată de către apelanți în sensul că suprafața revendicată ar fi de 667,30 mp. și nu cea stabilită de instanță [1.087 mp. - (171,70 mp. + 248 mp.) = 667,30.mp.], în contextul mai sus reținut, s-a reținut că nu are niciun suport legal sau probator, fiind în contradicție cu probele administrate și cu soluția pronunțată de judecătorul fondului în ceea ce privește constituirea dreptului de servitute de trecere, motiv pentru care critica s-a apreciat nefondată.
În ceea ce privește a patra critică potrivit căreia prima instanță trebuia să respingă cererea reconvențională privind obligarea lor să plătească intimatei-pârâte (reclamante) suma de 10.703 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului în suprafață de 906,33 mp., aferentă perioadei 2005 -2012, tribunalul a apreciat-o de asemenea neîntemeiată, fiind respinsă.
Susținerile apelanților în sensul că pe de o parte, sentința civilă nr.604/9 septembrie 2004 a Tribunalului Dâmbovița prin care pârâtei i-a fost restituit terenul în suprafață de 906,33 mp. a devenit irevocabilă la 21 noiembrie 2006, după terminarea anului agricol, ei necultivând terenul respectiv, iar intimata-pârâtă nu a pus în executare această hotărâre, s-au apreciat nerelevante sub aspectul soluției pronunțate, deoarece reclamanții au fost cei ce au folosit terenul fără drept în perioada pentru care s-au acordat despăgubiri, cu atât mai mult cu cât reclamanții aveau cunoștință de procesul intentat de pârâtă în vederea obținerii terenului, formulând cerere de intervenție.
Nici ultimă nemulțumire referitoare la greșita obligare la plata către stat a sumei de 700 lei reprezentând parte din ajutorul public judiciar acordat intimatei-pârâte (reclamante) cu titlul de onorariu expert I. V. și suma de 700 lei intimatei-pârâte (reclamante) cu titlul de cheltuieli de judecată constând în onorariul expertului M. I. nu a fost primită.
Singurele argumente pentru care apelanții au formulat această critică referitoare la faptul că pârâta nu trebuia să beneficieze de ajutor public judiciar, iar raportul de expertiză întocmit de expert M. I. a fost considerat de prima instanță ca necorespunzător, nu au putut determina reformarea soluției întrucât, pe de o parte, reclamanții puteau să atace soluția de acordare a ajutorului public judiciar - ceea ce nu s-a întâmplat iar, pe de altă parte, onorariul expertului cade în sarcina părții ce a pierdut procesul, chiar reclamanții fiind de acord la prima instanță cu înlocuirea expertului.
Față de considerentele expuse, tribunalul a apreciat hotărârea atacată legală și temeinică, așa încât în baza art. 296 Cod pr.civilă a respins ca nefondat apelul, păstrând hotărârea atacată.
În mod corespunzător soluției pronunțate, în temeiul dispozițiilor art.274 Cod pr.civilă a fost respinsă și cererea apelanților de acordare a cheltuielilor de judecată, aceștia fiind părți aflate în culpă procesuală.
Împotriva sus-menționatei decizii au declarat recurs în termen legal reclamanții-pârâți, considerând-o nelegală și netemeinică.
În motivele de recurs reclamanții au susținut că în mod greșit le-as fost respins capătul de cerere având ca obiect constituirea unui drept de superficie asupra terenului afectat de fosa septică și căminul de vizitare – hidrofor, fără a se avea în vedere că aceste utilități sunt absolut necesare normalei folosințe a construcției, că le-au edificat în perioada 1988 – 1989 fiind de bună credință și când terenul respectiv era în proprietate de stat, astfel că nu era necesar să obțină acordul pârâtei-reclamantă pentru că nu ea era proprietara terenului.
Au mai arătat recurenții că, dispunând ridicarea fosei septice și a căminului de vizitare precum și a plantației de viță de vie, instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut deoarece prin cererea reconvențională intimata a solicitat numai ridicarea fosei septice, a magaziei și a cotețelor de porci și păsări, față de renunțarea la judecata cererii de constituire a dreptului de servitute cu privire la terenul aflat sub magazia din lemn și cotețele de păsări și porci, în suprafață de 20 mp., precum și la servitutea de trecere necesare exploatării acestor construcții, renunțarea făcându-se datorită faptului că în timpul procesului a demolat aceste imobile.
Arată recurenții că instanța trebuia să dispună crearea unei servituți de trecere pentru folosirea construcțiilor proprietatea recurenților, precum și la calea publică potrivit variantei B anexa 6 din expertiză pentru o suprafață de 248 mp., deoarece nu au ieșire la calea publică, în această situație urmând să le revină în proprietate terenul afectat de fosa septică și căminul de vizitare – hidrofor.
O altă critică se referă la faptul că recurenții au fost obligați la plata sumei de 402 lei anual reprezentând lipsa de folosință a terenului afectat de servitutea de trecere și dreptul de superficie potrivit raportului de expertiză, în condițiile în care nu s-a dovedit c pârâta-intimată ar fi folosit acest teren vreodată sau că ar fi fost împiedicată să-l folosească prin faptele recurenților și că, se impunea respingerea cererii reconvenționale prin care s-a solicitat obligarea recurenților la plata sumei de_ lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului de 906,33 mp. pentru perioada 2005-2012 deoarece intimatei i s-a restituit terenul la data de 21.11.2006, după terminarea anului agricol hotărârea prin care s-a dispus acest lucru, respectiv sentința civilă nr. 604/09.09.2004 a Tribunalului Dâmbovița nefiind pusă în executare.
Printr-o ultimă critică s-a susținut că în mod greșit au fost obligați să plătească statului suma de 700 lei reprezentând parte din ajutorul public judiciar acordat intimatei-pârâte cu titlu de onorariu pentru expert și suma de 700 lei pârâtei cu titlu de cheltuieli de judecată întrucât aceasta nu trebuia să beneficieze de ajutor public judiciar, iar raportul de expertiză întocmit de expert M. I. a fost considerat de prima instanță ca necorespunzător.
La această ultimă critică recurenții prin apărător au precizat că nu înțeleg să o mai susțină.
Examinând hotărârea atacată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicate în cauză, Curtea reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Printr-o primă critică se susține că în mod greșit s-a respins cererea reclamanților de acordare a unui drept de superficie asupra terenului afectat de fosa septică și căminul de vizitare – hidrofor, împrejurări în care s-a admis greșit cererea reconvențională a pârâtei prin care a solicitat obligarea reclamanților-recurenți să ridice aceste construcții și plantația de viță de vie aflată pe terenul în suprafață de 906,33 mp.
Critica este neîntemeiată deoarece din probatoriul administrat rezultă în mod cert că aceste utilități au fost edificate de recurenți în perioada în care terenul pe care au fost construite s-a aflat nu în proprietatea pârâtei ci în proprietatea statului, astfel că la momentul edificării reclamanții, într-adevăr, nu aveau nevoie de acordul intimatei pentru edificarea acestor construcții.
Ulterior, în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 241/13 ianuarie 1999 reclamantul-recurent a cumpărat de la Primăria Oraș Găești în suprafață de 702,40 mp. și construcțiile anexă, contractul însă fiind desființat parțial conform sentinței civile nr. 1447/10.10.2002 a Judecătoriei Găești, constatându-se nulitatea absolută parțială a acestuia pentru suprafața de 531,73 mp.
Prin sentința civilă nr. 604/09.09.2004 a Tribunalului Dâmbovița definitivă prin decizia nr. 279/01.03.2005m a Curții de Apel Ploiești și irevocabilă prin decizia nr. 9461/21.11.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis plângerea formulată de intimată împotriva recurentului, a Primăriei oraș Găești și Prefecturii Dâmbovița, Min. Finanțelor Publice, anulându-se în parte dispoz. 100/22 iunie 2001 a Primarului oraș Găești cu consecința restituirii în natură a terenului de 906,33 mp. situat în Găești, .. 48B către pârâta-intimată și acordarea de despăgubiri pentru imobilele edificate și pentru terenul de sub construcții de 170,67 mp. rămași în proprietatea recurentului.
În aceste împrejurări, fosa septică își căminul de vizitare au intrat în terenul restituit pârâtei și asupra terenului afectat de aceste construcții s-a solicitat de către recurent instituirea dreptului de superficie, cerere care în mod corect a fost respinsă de instanțele anterioare deoarece dreptul de superficie se naște fie prin convenția părților, fie prin prescripție achizitivă, fie prin lege.
Reclamanții din cauza de față nu au dovedit că în cauză ar opera vreunul din modurile de dobândire a dreptului de superficie, astfel că în mod corect s-a respins cererea acestora, soluția fiind în conformitate și cu practica CEDO, așa cum corect a reținut și instanța de apel, făcând trimitere în acest sens la Hotărârea din 15 februarie 2007.
S-a susținut că fiind obligați să ridice fosa septică, căminul de vizitare și plantația de viță de vie, instanța a acordat mai mult decât s-a cerut deoarece pârâta nu a solicitat prin cererea reconvențională decât ridicarea construcțiilor edificate fără respectarea legii, printre care a enumerat fosa septică.
În cauză s-au efectuat multiple probatorii, iar expertul desemnat în cauză – expert G. V., a avut ca obiect să identifice construcțiile aflat pe terenul pârâtei, aceasta le-a identificat, făcând referire și la plantațiile de viță de vie.
Faptul că s-a dispus ridicarea și a plantației de viță de vie, pe lângă construcțiile aflate pe terenul intimatei, nu înseamnă că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, deoarece pârâta a solicitat ridicarea construcțiilor aflate pe terenul proprietatea sa, și cum pe acest teren s-a aflat și plantația de viță de vie, aspect necontestat de recurenți, în mod corect instanța a dispus desființarea și a acesteia pentru că și aceasta, ca și construcțiile respective (fosă septică și hidrofor) se află pe terenul pârâtei-intimate.
Se critică de recurenți și faptul că instanța nu a dispus crearea servituții de trecere care să le asigure ieșirea la calea publică și folosirea construcțiilor potrivit variantei din anexa 6 din expertiză pe un teren în suprafață de 248 mp., care, dacă era adoptată de instanță ar fi făcut ca și cele două utilități (fosă septică și hidrofor) să rămână în folosința recurenților.
Critica este neîntemeiată, așa cum corect a apreciat-o și instanța de apel, deoarece instanța nu se putea abate de la prevederile art. 617 Cod civil, în conformitate cu care servitutea trebuie făcută pe calea cea mai scrută pentru a pricinui o pagubă cât mai mică proprietarului fondului aservit.
Având în vedere că varianța omologată de instanță respectă cerințele art. 617, fiind cea mai scurtă,cea mai economică cale de ieșire la drumul public afectând doar suprafața de 107 mp. din pro0peietatea pârâtului și nu248 mp. cum doresc recurenții, critica este neîntemeiată,
O altă susținere care se referă la greșita obligare a recurenților de a lăsa pârâtei în deplină proprietate și posesie suprafața de 906,33 mp. astfel cum a fost identifică de expertul G. V. ci suprafața de 107 mp. afectată de servitutea de trecere, este neîntemeiată.
Este irelevant faptul că recurenții au folosit acest teren voit sau nevoit, și în contextul în care trebuiau respectate hotărârile judecătorești pronunțate anterior cu incidență asupra terenului în discuție, în mod corect –a soluționat de instanțe și capătul de cerere privind revendicarea terenului de 906,33 mp., după cum în mod corect s-a admis cererea reconvențională și au fost obligați recurenții la plata sumei de_ lei reprezentând lipsa de folosință a terenului de 906,33 mp. aferentă perioadei 2005-2012.
Faptul că intimata nu a pus în executare sentința civilă 604/2004 a Tribunalului Dâmbovița, care a devenit irevocabilă în 21.11.2006, nu are importanță de vreme ce recurenții au cunoscut că terenul în discuție nu le aparține, fiind recunoscută pârâta ca proprietară a acestuia, după cum nu are importanță nici faptul că aceasta nu a făcut dovada că ar fi cultivat terenul respectiv pentru că numai astfel i s-ar fi cuvenit lipsa de folosință.
Susținerile sunt total neîntemeiate deoarece s-a dovedit că terenul trebuia să fie retrocedat intimatei, că acest lucru nu s-a întâmplat, el continuând să fie folosit de recurenți, care în aceste împrejurări datorează lipsa de folosință aferentă terenului.
Ultima critică formulată nu va mai fi analizată în condițiile în care recurenții prin apărător au declarat că nu înțeleg să o mai susțină și având în vedere considerentele expuse mai sus, ca și faptul că motivele de recurs sunt absolut identice cu motivele de apel, astfel cum au fost corect analizate de Tribunalul Dâmbovița, Curtea urmează a constata că recursul de față este nefondat urmând a fi respins ca atare față de prevederile art. 312 Cod pr.civilă, în cauză neputându-se reține incidența vreunui motiv de casare sau de modificare a hotărârii prev. de art. 304 Cod pr.civilă.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții-pârâți T. E. și T. M., ambii cu domiciliul în Găești, .. 48B, județ Dâmbovița, împotriva deciziei civile nr.45 din 20 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-pârâtă-reclamantăE. E., domiciliată în Găești, .. 130, județul Dâmbovița.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 23 septembrie 2014.
PreședinteJudecători
C. ȘtefanVioleta S. E. M.
Grefier
A. F.
Operator de date cu caracter personal
nr.notificare 3120/2006
EM/VM
2 ex.
2014-09-26
j.f. M. E. N.
d.f. Jud.Găești nr._
d.a. Trib. Dâmbovița nr._
j.a. D. Ș.
A. S.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1019/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Cereri. Decizia nr. 1062/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
