Acţiune în constatare. Decizia nr. 1439/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1439/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 29-10-2013 în dosarul nr. 13019/325/2008*
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMISOARA OPERATOR 2928
SECTIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr. 1439
Ședința publică din 29 octombrie 2013
PREȘEDINTE: D. C.
JUDECĂTOR: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
GREFIER: O. IOȚCOVICI
S-a luat în examinare recursul declarat de recurentele Draguța N. și R. J. împotriva deciziei civile nr. 159/A/27.02.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții L. D., C. A. și M. D. A., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal, lipsesc părțile.
Dată fără citarea părților.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 22.10.2013, când a fost amânată pronunțarea pentru termenul de astăzi, încheierea făcând parte integrantă din prezenta decizie.
În termenul de pronunțare, se constată că recurentele au depus la dosar la data de 25.10.2013, concluzii scrise formulate prin reprezentant.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 943/28.03.2012, Curtea de Apel Timișoara a admis recursurile declarate de pârâții C. A. și M. D. împotriva deciziei civile nr. 699/A din 17.10.2011 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, a casat decizia atacată și a decis trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul T..
Pentru a decide astfel, curtea a constatat că, prin decizia atacată, pronunțată în dosarul nr._ 2009, Tribunalul T. a admis apelul declarat de reclamantele Drăguța N. și R. J. împotriva sentinței civile nr._/22.06.2010 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții intimați L. D., C. A. și M. D. A., a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Timișoara.
Tribunalul a reținut că Judecătoria Timișoara nu a avut în vedere că, sub durata procesului, anterior pronunțării sentinței apelate, la data de 31.05.2010, reclamanta D. D. a decedat, împrejurare ce nu i-a fost adusă la cunoștință instanței și de natură să atragă aplicarea dispozițiilor art. 243 pct. 1 Cod procedură civilă. Prin urmare, instanța de apel a stabilit că se impune desființarea hotărârii, conform art. 297 Cod procedură civilă și trimiterea cauzei spre rejudecare, dat fiind că apelantele Drăguța N. și R. J. se prevalează de calitatea de moștenitoare acceptante ale succesiunii defunctei reclamante D. D. și nu au fost citate la soluționarea litigiului de către instanța de fond.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții C. A. și M. D..
În urma examinării deciziei atacate, în raport de motivele invocate și de dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 3, 5 și 61 Cod procedură civilă, Curtea a apreciat că se impune soluția admiterii recursului și casarea deciziei cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, pentru argumentele ce succed.
Potrivit art. 243 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă judecata pricinilor se suspendă de drept prin moartea uneia din părți, afară de cazul când partea interesată cere termen pentru introducerea în cauză a moștenitorilor, iar conform aliniatului 2 al aceluiași articol, faptele arătate mai sus (la alin. 1) nu împiedică pronunțarea hotărârii, dacă ele s-au ivit după închiderea dezbaterilor.
A reținut că în speță, prima instanță a închis dezbaterile, conform art. 150 Cod procedură civilă, la data de 27 mai 2010, când s-a amânat pronunțarea, iar reclamanta D. D. a decedat, potrivit certificatului de moștenitor la data de 31.05.2010.
Prin urmare, văzând că decizia atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 243 alin. 2 Cod procedură civilă și că instanța de apel nu a cercetat fondul cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 3, 5 și 61 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul reclamantului C. A. și, ca o consecință a admiterii recursului acestuia, în vederea soluționării unitare a cauzei, a admis și recursul pârâtului M. D., a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul T., unde s-a înregistrat la data de 08.05.2012, în dosarul_ 3008.
Prin decizia civilă nr. 159/A/14.05.2013 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a respins apelul declarat de reclamantele Draguța N. și R. J. împotriva sentinței civile nr._/22.06.2010 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații L. D., C. A. și M. D. A., apelanții fiind obligați să plătească intimatului C. A. suma de 1.000 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că, prin sentința apelată, prima instanță a anulat acțiunea, reținând lipsa calității avocatului Kasai M., de reprezentant al reclamantei.
Tribunalul a apreciat că sentința apelată este temeinică și legală, reținând critica apelantelor că reclamanta D. D. nu avea capacitate de exercițiu, raportat la expertiza și declarațiile martorilor, ca fiind nefondată. În acest sens, s-a făcut trimitere la dispozițiile Decretului nr. 31/1954, incident în speță, conform căruia capacitatea de exercițiu a persoanei fizice încetează prin moartea acesteia sau prin hotărâre definitivă de punere sub interdicție.
S-a constatat că, în speța de față, reclamanta D. D. era majoră și nu există nicio hotărâre judecătorească definitivă de punere sub interdicție. De asemenea, s-a reținut, cu privire la capacitatea de exercițiu, că este o stare de drept, și nu o stare de fapt, care ar putea fi înlăturată cu depoziții de martor.
În opinia instanței de apel, în circumstanțele în care reclamanta D. D. era în viață la data introducerii acțiunii și avea capacitatea de exercițiu, în mod legal avocatul Kasai M. trebuia să aibă împuternicire dată de reclamantă pentru introducerea acțiunii, și nu de fiica acesteia, așa cum a recunoscut avocatul în fața instanței de fond.
Totodată, s-a opiniat că fiica reclamantei ar fi putut să îl împuternicească pe avocat numai dacă ea ar fi avut o procură de la mama ei, reclamanta D. D..
De asemenea, tribunalul a apreciat că este irelevant și aspectul că, în timpul procesului, reclamanta D. D. a decedat, argumentându-se că faptul că aceasta a decedat, nu înseamnă că excepția lipsei calității de reprezentant a rămas fără obiect, fiindcă, în speță, nu este ipoteza reprezentării în instanță, ci este vorba despre introducerea unei acțiuni de o persoană în numele altei persoane, fără a avea mandat pentru acest lucru.
S-a considerat ca fiind evident faptul că instanța trebuia să se raporteze la data introducerii acțiunii în legătură cu existența mandatului, fiind vorba despre introducerea unei acțiuni. Mai mult, s-a făcut trimitere la dispozițiile art. 161 alin.1 și 2 C.pr.civ., potrivit cărora, după invocarea excepției lipsei calității de reprezentant, avea posibilitatea să îndeplinească aceste lipsuri, constatându-se că acest lucru nu a fost realizat.
Reprezentantul reclamantei a avut posibilitatea ca, după ce această excepție a fost invocată de pârâtul M. D., să îndeplinească aceste lipsuri. În sensul art. 161 C.pr.civ., aceste lipsuri nu se îndeplinesc de iure prin moartea reclamantei, așa cum, în mod nefondat, susțin apelanții.
De asemenea, tribunalul a reținut că prima instanță a dat o interpretare corectă și art. 126 alin. 5 din Statutul profesiei de avocat, cât timp reclamanta nu a afirmat că a acceptat tacit încheierea contractului în aceste condiții și nici nu a fost dovedită această acceptare.
În baza art. 274 C.proc.civ., a obligat apelantele să plătească intimatului C. A. suma de 1000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat în apel.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantele Draguța N. și R. J., solicitând casarea sentinței civile nr._/22.06.2010 pronunțată de Judecătoria Timișoara și a deciziei civile nr. 159/27.02.2013 pronunțată de Tribunalul T., cu trimiterea cauzei în vederea rejudecării fondului la Judecătoria Timișoara.
În motivare, au arătat că instanța de apel a interpretat în mod greșit actul juridic dedus judecații, schimbând natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia (în sensul art.304 alin.1 pct. 8 din C.proc.civ.) și că hotărârea instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a legii (invocând art.304 pct.9 din C.proc.civ.)
Astfel, au considerat că, în mod nelegal, instanța de apel a menținut soluția de admitere a excepției lipsei calității de reprezentant a avocatului reclamantei D. D., pronunțată de instanța de fond, sub o altă motivație, fundamentată pe inexistența „mandatului” din partea titularului dreptului subiectiv, respectiv aceea a nedovedirii acceptării mandatului de către D. D..
Recurentele au mai învederat faptul că instanța de apel a înlăturat argumentația instanței de fond referitoare la admiterea excepției lipsei calității de reprezentant al avocatului, soluție bazată, în opinia greșită a instanței de fond, pe faptul că D. D. nu avea capacitate de exercițiu, fiind necesară numirea unui curator cu ocazia derulării cauzei în prima instanță, care, eventual, putea să confirme sau să infirme mandatul avocatului.
Reclamantele au solicitat instanței de recurs să înlăture în totalitate această motivare a instanței de apel, față de prevederile art. 67 și 68 al. 1 C.pr.civ., art. 83 C.pr.civ., Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, art. 161 C.pr.civ. precum și art. 113 alin. 1 și 2, art. 126 și 127 alin 1 și 2 din Statului profesiei de avocat, de care se pot prevala în prezenta cauză.
Raportat la dispozițiile art. 127 din Statului profesiei de avocat, au învederat că lipsa elementelor prevăzute la alin. 2 lit. a-g atrage nevalabilitatea contractului dacă s-a produs o vătămare ce nu poate fi altfel remediată, condiție legală care nu este îndeplinită în cauză, întrucât acțiunea în cadrul căreia a fost depus mandatul a fost exercitată în scopul protejării intereselor legitime a mandantei D. D..
Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat prevede că avocatul reprezintă partea în temeiul unui contract de asistență juridică încheiat în formă scrisă între avocat și client sau mandatarul acestuia. În baza acestui contract, avocatul se legitimează cu împuternicirea avocațială, aceasta reprezentând „procura” la care se referă Codul de procedură civilă.
Totodată, potrivit dispozițiilor art. 161 C.proc.civ., „când reprezentantul părții nu face dovada calității sale, se poate da un termen pentru îndeplinirea acestor lipsuri. Dacă lipsurile nu se împlinesc, instanța va anula cererea”.
Recurentele apreciază că, în speță, există un mandat reglementat de o lege specială, respectiv Legea nr.51/1995 și Statutul profesiei de avocat adoptat în ședința Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România din 25 septembrie 2004 și publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 13 ianuarie 2005, modificat prin Hotărârea nr. 10 din 30.07.2007 a Congresului U.N.B.R. de modificare a Statutului profesiei de avocat, publicată în Monitorul Oficial nr.511 din 31 iulie 2007, dispozițiile din Statut fiind incidente în cauză la data inițierii demersului judiciar pendent și a nașterii raporturilor juridice între client și avocat, fiind citate în acest sens prevederile art. 113 alin. 1 și 2, art. 126 alin. 2, 3, 4 și 5 și art. 127 alin. 1 și 2 din Statutul profesiei de avocat.
Recurentele confirmă faptul că clienta D. D. nu a semnat contractul de asistență juridică, ci fiica acesteia, Drăguța N., însă această chestiune nu poate conduce în mod automat la nulitatea mandatului de reprezentant, întrucât, chiar dacă nu există procură ca și „instrumentum” din partea mamei, D. D., Statutul profesiei de avocat permite încheierea contractului de asistență juridică de persoane aflate în grad de rudenie cu clientul, iar, pe de altă parte, potrivit prevederilor art. 127 alin. 2 din Statutul profesiei de avocat, lipsa elementelor prevăzute la alin. 1 lit. a), b), c), d), e) și g) atrage nevalabilitatea contractului dacă s-a produs o vătămare ce nu poate fi altfel remediată.
Învederează că nu există niciun fel de vătămare a intereselor reclamantei D. D., ci, dimpotrivă, a fost vorba despre o protejare a intereselor acesteia, câtă vreme a fost formulată în numele lui D. D. o acțiune în constatarea nulității absolute și o contestație la executare silită, prin care s-au contestat și se contestă o . acte juridice care au fost încheiate în frauda intereselor clientului (contract de împrumut încheiat de nepot, pentru nevoile sale exclusive, executare silită ilegală, bazată pe un titlu executoriu viciat, finalizată cu evacuarea persoanei din spațiu).
Consideră că această condiție a vătămării trebuie analizată în mod riguros de către instanța de judecată, în raport, în primul rând, de interesele părții reprezentate, acțiuni care nu sunt menite să o prejudicieze, ci, dimpotrivă, să îi apere patrimoniul împotriva unor acțiuni ilicite provenite din partea unor terți.
Totodată apreciază că, chiar dacă s-ar trece peste toate argumentele expuse, în ipoteza confirmării mandatului de către client, în speță, este vorba de o reprezentare validă și un mandat valid, deoarece există confirmarea clientului D. D. în timpul exercitării mandatului avocațial.
Sub acest aspect, precizează că pe de o parte, D. D. a fost prezentă la unul din termenele de judecată în fața primei instanțe, aspect consemnat in încheierea de ședință, confirmând mandatul avocatului. În plus, arată că D. D. s-a prezentat în fața comisiei I.M.L. T. în vederea examinării sale, dat fiind faptul că în prima instanță a fost administrată proba cu expertiza psihiatrică, în vederea stabilirii discernământului acesteia la momentul încheierii actelor juridice a căror nulitatea absolută a fost invocată, împrejurări de fapt care nu au fost avute în vedere de către instanța de apel și, respectiv, instanța de fond.
În opinia recurentelor, toate aceste elemente trebuiesc coroborate și cu starea de sănătate precară pe care a avut-o D. D. în momentul inițierii raporturilor de mandat, stare de sănătate confirmată de către I.M.L. T. cu ocazia ascultării acesteia.
În atare condițiile descrise, consideră că fiica acesteia, Drăguța N., a procedat în mod corect încheind contractul de asistență cu avocatul, tocmai pentru a proteja interesele mamei sale, fără ca prin aceasta să îi cauzeze vreun prejudiciu sau să genereze o situație sau ipoteză juridică nefavorabilă reclamantei D. D..
Un alt argument de recurs s-a referit la decesul reclamantei D. D., survenit la data de 31.05.2010, în timpul litigiului ce face obiectul prezentului dosar, în condițiile în care recurentele au calitatea de singure moștenitoare legale ale acesteia, deces care conduce la ideea ratificării mandatului dat avocatului, chestiune menită să paralizeze excepția lipsei calității de reprezentant, în virtutea căreia a fost pronunțată sentința și decizia recurate, chestiune care, oricum, a devenit din punct de vedere al fondului superfluu, putând fi avută în vedere doar ca element formal de analiza a căii de atac a recursului, câtă vreme moștenitoarele reclamantei D. D. au fost introduse în cauză, având calitatea de părți, în faza de judecată a apelului.
În ce privește aspectele de fond, recurentele au reluat aspectele privind starea de fapt existentă în cauză, probatoriul administrat în cauză, precum și dispozițiile legale pe care le consideră a fi incidente în cauză.
Au arătat că, în mod fraudulos, pârâtul L. D. a încheiat mai multe acte, contestate în speță, cu D. D., care, la momentul respectiv avea tulburări serioase ale discernământului, putând efectiv, din cauza stadiului evolutiv al maladiei Alzheimer, să îi fie influențat în mod direct discernământul.
Apreciază ca fiind evident faptul că mandatul acordat lui L. D., cât și contractul de împrumut încheiat ulterior, nu reprezintă voința reclamantei sub nicio forma, câtă vreme aceasta nu a avut reprezentarea juridică a actului care se încheie, nu a avut nevoie de niciun fel de împrumut, astfel după cum o arată probele administrate în cauză.
Mai mult, contrar realității din probele administrate în cauză, a menționat faptul ca bătrâna avea mâna ruptă, pentru a putea justifica aplicarea amprentei digitale în cuprinsul procurii, care conform conținutului este un act de dispoziție, procura întocmită în această modalitate având o formulare generică, fără a se referi la o anumită sumă de bani sau creditor.
Raportat la această stare de fapt, consideră ca lipsește cauza celor trei acte juridice, intenția reală și dovedită din probele administrate în cauză fiind ca pârâtul L. D. să contracteze împrumutul în nume propriu, acesta folosind banii în interes personal.
Consideră incidente în speță dispozițiile art. 966 Cod civil, conform cărora, pentru a fi valabilă, cauza actului juridic trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: să existe, să fie reală și să fie licită și morală. Neîndeplinirea acestor condiții va antrena nulitatea absolută a actului juridic.
În drept, au invocat dispozițiile art. 304 alin. 1 pct. 8, 9 C.pr.civ. și textele legale mai sus arătate.
Prin concluziile scrise depuse pentru termenul de judecată din data de 22.10.2103, pârâtul C. A. a solicitat respingerea recursului declarat de Draguța N. și R. J., în calitate de moștenitoare ale reclamantei D. D., și menținerea, ca temeinice și legale, a hotărârilor anterioare, considerând că, în mod corect, ambele instanțe anterioare au respins demersul juridic ce face obiectul litigiului. De asemenea, a solicitat cheltuieli de judecată.
În motivare, a arătat că nu sunt incidente prevederile art. 304 alin. 1 pct. 8, 9 C.pr.civ., considerând că este evident că demersul juridic pe care l-au întreprins recurentele nu reprezintă voința antecesoarei acestora, reclamanta D. D., care, în timpul vieții, a dispus liber de bunurile sale. De asemenea, învederează că reclamanta D. D. nu a confirmat niciodată angajamentul de asistență judiciară întocmit de fiicele sale, fapt ce face ca acțiunea să fie promovată de către o persoană fără de mandatar.
În egală măsură, apreciază că nu sunt întemeiate nici apărările recurentei pe fond.
Prin concluziile scrise formulate depuse pentru termenul de judecată din data de 22.10.2103, pârâtul M. D. a solicitat anularea recursului, pe excepția lipsei timbrării, iar, pe fond, respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Pârâtul M. D. a arătat că nu reiese de niciunde o dovadă că defuncta D. D. ar fi dorit promovarea acestei acțiuni. Pentru ca avocatul să aducă dovezi în susținerea mandatului de către defuncta D. D., ca aceasta să se prezinte la instanță să accepte tacit sau expres acest contract, s-a dat termen în data de 27.05.2010, dată la care defuncta era în viață, nu s-a prezentat să susțină mandatul avocatului și nici această acțiune, care nu era nici măcar semnată de aceasta, sens în care consideră că nu era promovată de aceasta, având în vedere că aceasta trăia și se evita prezentarea acesteia chiar și la interogatoriu.
Susținerile ca aceasta ar fi fost prezentă în sală la un termen de judecată sunt nereale, deoarece conform actelor aflate în dosar, deși insista în aducerea reclamantei, nu s-a procedat în consecință, fiind depuse acte medicale care să ateste imposibilitatea prezentării.
În drept, invocă disp. art. 115 și următoarele C.proc.civ.
Cu privire la excepția netimbrării prezentului recurs, invocată prin întâmpinare, curtea constată că recurentele, prin reprezentant, au depus la dosar la termenul de judecată din 22.10.2013 dovada achitării taxei judiciare de timbru, respectiv 2 chitanțe, fiecare eliberată pentru suma de 4 lei și 2 timbre judiciare a câte 0,50 lei, conformându-se dispozițiilor instanței de judecată, astfel că se constată că nu sunt incidente prevederile art. 20 alin. 1-3 din Legea nr. 146/1997, motiv pentru care se va respinge această excepție, ca neîntemeiată.
Examinând decizia atacată, prin prisma motivelor invocate, în limitele trasate de art. 304 și art. 306 alin. 2 C.proc.civ., față de actele și lucrările dosarului, de prevederile art. 299 și urm. C.proc.civ., art. 68 și art. 161 C.proc.civ., art. 126 din Statutul profesiei de avocat, curtea constată că prezentul recurs nu este întemeiat, atât Judecătoria Timișoara, cât și Tribunalul T. pronunțând hotărâri temeinice și legale, pentru considerentele expuse în cuprinsul acestora și pe care instanța de recurs și le însușește.
Se constată că, față de recunoașterea expresă a recurentei D. N., în sensul că ea a semnat contractul de asistență juridică cu avocatul ce a promovat acțiunea în prezentul litigiu, excepția lipsei calității de reprezentant a apărătorului a fost corect soluționată de instanțele anterioare, ca urmare a unei juste interpretări și aplicări a prevederilor art. 68 C.proc.civ. și art. 126 alin. 5 din Statutul profesiei de avocat.
Astfel, curtea constată că recurentele au decelat corect dispozițiile legale ce reglementează reprezentarea părții prin avocat, respectiv modul de încheiere valabilă a unui astfel de contract, dar, au avansat un mod eronat de aplicare a acestor norme raportat la particularitățile speței.
Cu privire la susținerea recurentelor că nu trebuie reținută lipsa calității de reprezentant, întrucât art. 127 alin. 2 din Statutul profesiei de avocat prevede că nulitatea contractului de reprezentare intervine în absența mențiunilor obligatorii doar dacă s-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel, curtea constată că, în speță, se pune prioritar problema inexistenței contractului însuși, nu a unor elemente obligatorii din acesta, astfel că se impune a verifica existența unui contract de reprezentare avocațială, și, doar ulterior, în cazul în care se apreciază că există un astfel de act, dacă au fost respectate condițiile de formă arătate.
Legea permite încheierea unui contract între un avocat și un client, pentru furnizarea de servicii juridice unui terț, prin art. 126 alin. 5 din Statut, dar, totodată, există și o cerință suplimentară pentru ca un astfel de act să fie valabil, respectiv aceea ca terțul să accepte, chiar și tacit, încheierea contractul în astfel de condiții, cu alte cuvinte, să ratifice actul încheiat în numele său.
În speță, nu s-a probat că D. D. ar fi ratificat, expres sau tacit, contractul încheiat între domnul avocat Kasai M. și D. N., deși, de la declanșarea procesului și până la soluționarea acestuia în baza excepției lipsei calității de reprezentant a trecut un interval considerabil de timp. În condițiile în care excepția a fost invocată de partea adversă în ședința publică din data de 07.04.2010, fiind prezent avocatul angajat de D. N. pentru a promova acțiunea, acesta trebuia să își dovedească calitatea de reprezentant, în condițiile art. 161 C.proc.civ., la umătorul termen de judecată, însă nu a înțeles să producă această probă, deși au fost acordate trei termene de judecată și a fost amânată pronunțarea în cauză.
Din cuprinsul încheierilor de ședință aflate la dosarul primei instanțe, curtea constată că nu se verifică afirmația reprezentantului recurentelor privind ratificarea contractului prin prezența personală a reclamantei, în condițiile în care aceasta nu a participat la niciun termen de judecată, potrivit constatărilor judecătorului și ale grefierului cuprinse în încheierile de ședință, care fac dovada celor afirmate până la înscrierea în fals, potrivit art. 1171-1173 C.civ., lucru ce nu s-a realizat,
Prezentarea numitei D. D. la institutul de Medicină Legală în vederea expertizării discernământului nu poate fi reținută ca reprezentând ratificare tacită a contractului de asistență juridică, în condițiile în care nu s-a clarificat dacă aceasta a înțeles să se prezinte pentru a susține prezentul demers judiciar sau în alt scop, având în vedere și starea acesteia de sănătate psihică, constatată prin expertiza întocmită.
Afirmația recurentelor că fiica reclamantei a încheiat contractul de asistență juridică pentru promovarea prezentei acțiuni, în vederea protejării intereselor mamei sale, care nu mai avea discernământ, nu poate fi reținută de curte, în condițiile în care, procedura de urmat, conform legii, în această ipoteză, era demararea formalităților legale pentru punerea sub interdicție a acestei persoane, iar, ulterior, după admiterea unei astfel de cereri și instituirea tutelei interzisului, reprezentantul desemnat al acesteia (care putea fi și o altă persoană decât fiica) să promoveze o acțiune în numele ei. Semnarea unui contract, fie el de reprezentare avocațială, pentru o persoană cu probleme de discernământ nu are niciun suport legal.
Decesul numitei D. D. în timpul procesului nu poate, în niciun caz, să fie echivalată cu ratificarea mandatului, față de faptul că, prin natura sa, ratificarea reprezintă o manifestare a voinței persoanei în numele căreia s-a semnat contractul. Decesul unei persoane nu poate fi privit ca o ratificare a unui act pretins făcut în numele acesteia, iar introducerea recurentelor în proces pe durata judecării apelului nu reprezintă ratificare, acestea putând dobândi calitatea de parte în proces, ca și succesoare a mamei lor, doar în condițiile art. 243 pct. 1 C.proc.civ., ceea ce presupune un proces demarat cu respectarea dispozițiilor legale, inclusiv cele cu privire la reprezentare, lucru ce nu se verifică în speță.
Ca atare, având în vedere toate argumentele expuse, curtea constată că se impune a conchide că, în speță, nu s-a dovedit că avocatul care a promovat acțiunea în numele lui D. D. a acționat în baza unui contract de reprezentare avocațială semnat sau măcar ratificat de aceasta, fiind just reținută excepția lipsei calității de reprezentant. Față de această concluzie, că nu există contractul însuși de reprezentare încheiat cu persoana în numele căreia s-a pornit procesul, nu se mai impune a se analiza dacă actul semnat cu fiica D. N. este lovit de nulitate relativă sau se impune salvarea acestuia în condițiile art. 127 alin. 2 din Statutul profesiei de avocat.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor legale invocate, coroborate cu prevederile art. 299 și urm. C.proc.civ., curtea constată că prezentul recurs nu este întemeiat, motiv pentru care, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ., îl va respinge, fără a mai analiza motivele de recurs vizând fondul pricinii, față de prioritatea excepției reținute a fi întemeiate și de prevederile art. 137 alin. 1 C.proc.civ.
În baza art. 274 C.proc.civ., curtea nu va acorda părților cheltuieli de judecată în recurs, ca nesolicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentele Draguța N. și R. J. împotriva deciziei civile nr. 159/A/27.02.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații L. D., C. A. și M. D. A..
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.10.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. C. C. R. M. L.
GREFIER,
O. IOȚCOVICI
Red. C.R./ 18.12.2013
Tehnored. O.I./2ex./ 19.12.2013
Primă instanță: Judecătoria Timișoara, jud. D. P.
Instanța de apel: Tribunalul T.: jud. D. H., jud. L. D.
| ← Cereri. Decizia nr. 362/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 2183/2013. Curtea... → |
|---|
