Acţiune în declararea simulatiei. Decizia nr. 1727/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
Comentarii |
|
Decizia nr. 1727/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 10-12-2013 în dosarul nr. 881/59/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1727
Ședința publică din 10 decembrie 2013
PREȘEDINTE: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
GREFIER: L. P.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul T. D. Ș. împotriva încheierii civile nr. 317/A din 23.04.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații V. (T.) C. M., T. M. și S.C. Logic C. SRL, având ca obiect acțiune în declararea simulației – lămurire dispozitiv.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă av. M. D. pentru recurent și reclamanta personal și asistată de av. T. M. L., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului, modificarea în tot a încheierii recurate și, pe cale de consecință, admiterea cererii de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 355/A pronunțată de Tribunalul T., fără cheltuieli de judecată.
În susținerea recursului arată că, prin încheierea recurată Tribunalul T. a respins, în mod netemeinic și nelegal, cererea de lămurire a dispozitivului, apreciind că cererea este lipsită de obiect având în vedere faptul că prin decizia civilă nr. 891/27.03.2012 Curtea de Apel Timișoara a modificat dispozitivul acestei hotărâri în ceea ce privește simulația contractului de vânzare-cumpărare și nu în ceea ce privește părțile sociale deținute de pârât la ..
Învederează instanței faptul că, prin decizia civilă nr. 355/A/31.05.2011 Tribunalul T. a admis apelul pârâtului și a schimbat în parte dispozitivul sentinței civile nr. 595/12.01.2010 pronunțată de Judecătoria Timișoara, în sensul înlăturării din componența lotului I atribuit reclamantei a celor 10 părți sociale deținute de către recurent la . și solicită să se lămurească cui revin cele 20% din părțile sociale deținute la societatea amintită.
Reprezentanta reclamantei solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii civile recurate, fără cheltuieli de judecată.
Depune la dosar note de ședință și arată că instanța de apel pe bună dreptate a respins cererea de lămurire a dispozitivului hotărârii pronunțate, întrucât acesta a fost modificat prin dispozițiile instanței de recurs, la solicitarea pârâtului.
Susține că pârâtul nu a uzat de mijloacele procesuale legale corespunzătoare, ci a cerut lămurirea dispozitivului hotărârii din apel care, ulterior, a fost modificat de instanța de recurs, fără să ceară acesteia în mod expres admiterea apelului său în întregime, inclusiv cu privire la părțile sociale.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin Încheierea civilă 317/23.04.2013, Tribunalul T. – Secția I Civilă a respins cererea pârâtului T. D. Ș. de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 355/A/31.05.2011 pronunțată de Tribunalul T..
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că prin cererea înregistrată la Tribunalul T., la data de 01.03.2013, petentul apelant T. D. Ș. și pârâta intimata ., au solicitat in contradictoriu cu reclamanta V. C. M., lămurirea dispozitivului Deciziei civile nr.355/A, pronunțata de Tribunalul T., la data de 31.05.2011, in soluționarea apelurilor declarate împotriva sentinței civile nr.595/12.01.2010, pronunțata de Judecătoria Timisoara.
In motivare, petentul apelant a învederat instanței ca dispozitivul hotărârii necesită lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea si aplicarea acestuia, in sensul ca prin admiterea apelului declarat de acesta a fost schimbata in parte hotărârea atacata, in sensul că reclamantei nu i-au fost atribuite cele 10 părți sociale deținute de pârât la ., pârâtul deținând toate cele 20 de parți sociale.
Reclamanta intimata V. C. M., nu a depus întâmpinare.
Având a se pronunța asupra cererii formulată de pârâtul apelant, tribunalul a constatat următoarele:
Prin decizia civila nr.355/A/31.05.2011, pronunțata de Tribunalul T., in dosar nr._, au fost admise apelurile declarate de reclamanta-apelantă V. C. M. și pârâtul-apelant T. D. Ș., împotriva sentinței civile nr.595/12.01. 2010, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții-intimați T. M. și .; a fost schimbată în partea hotărârea atacată, în sensul că: a fost admisa în parte acțiunea formulată de reclamanta V. C. M., împotriva pârâților T. D. Ș., T. M. și .; a fost admisa în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant reconvențional T. D. Ș., împotriva reclamantei - pârâtă reconvențională V. C. M.; s-a constatat caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr.418/22.05.2005 la B.N.P. „M. A. - Renate”, încheiat între T. M. și ., în sensul că pârâta ., având calitatea de cumpărătoare este persoană interpusă, iar reclamanta V. C. M. este adevărata cumpărătoare a imobilului situat în Timișoara, ./A, înscris în CF ind. nr._ Timișoara, nr. top._/1/1/1/1/1/2/I; s-a constatat că reclamanta V. C. M. și pârâtul T. D. Ș. au dobândit sub durata căsătoriei cu o contribuție de 60 % reclamanta și 40 % pârâtul, imobilul situat în Timișoara, ./A, în valoare de 535.654 lei și autoturismul Skoda F., nr. de înmatriculate_, în valoare de 32.000 lei; s-a dispus sistarea stării de coproprietate, în următoarea modalitate: Lotul A, în valoare de 535.654 lei, compus din imobilul situat în Timișoara, . A s-a atribuit reclamantei V. C. M. și Lotul B, în valoare de 32.000 lei, compus din autoturism Skoda F., nr. de înmatriculare_, s-a atribuit pârâtului T. D. Ș.; a fost obligată reclamanta la plata unei sulte către pârâtul T. D. Ș., în cuantum de 195.053 lei; a s-a dispus intabularea în CF_ Timișoara, nr. top._/1/1/1/1/1/2/I a dreptului de proprietate al reclamantei V. C. M. cu titlu de sistare a comunității de bunuri; au fost respinse în rest cererile părților si a fost obligat pârâtul T. D. Ș. la plata sumei de 4.749 lei, către stat, reprezentând taxă judiciară de timbru parțială pentru care reclamanta a beneficiat de ajutor public judiciar.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs pârâții T. D. Ș. si ., iar Curtea de Apel Timisoara, prin Decizia civila nr.891/27.03.2012, a admis recursul declarat de pârâții T. D. Ș. și S.C. Logic Connection S.R.L. împotriva deciziei civile nr.355/A/31.05.2011, pronunțată de Tribunalul T. - Secția Civilă, în contradictoriu cu reclamanta V. (fostă T.) C. M. și pârâtul T. M., pe care a modificat-o în sensul că: a respins apelul declarat de reclamanta V. C. M. împotriva sentinței civile nr.595/12.01.2010, pronunțată de Judecătoria Timișoara; a admis apelul declarat de pârâtul T. D. Ș. împotriva aceleiași sentințe pe care a schimbat-o în parte în sensul constatării faptului că bunul comun autoturismul marca Skoda F. are o valoare echivalentă în lei a 5000 euro și, pe cale de consecință, a obligat pârâtul să plătească reclamantei o sultă echivalentă în lei a 2500 euro; a menținut în rest celelalte dispoziții ale sentinței si a obligat intimata reclamantă să plătească recurentului pârât T. D. Ș. suma de 2405 lei cu titlul de cheltuieli parțiale de judecată.
Având în vedere ca instanța de recurs a modificat decizia data de Tribunalul T. in soluționarea caii de atac a apelului, in sensul ca a admis apelul paratului împotriva sentinței civile nr.595/12.01.2012, pronunțată de Judecătoria Timișoara, in privința valorii de circulație a autoturismului supus partajului, precizând în mod expres ca sunt menținute restul dispozițiilor hotărârii atacate cu apel, si anume ale sentinței civile nr.595/12.01.2010, context în care cererea de lămurire întemeiata pe dispozițiile art.281 ind.1 C.P.Civ., este lipsită de obiect, întrucât dispozitivul hotărârii pronunțata de Tribunalul T. fiind modificat in întregime, nu mai este apt a produce vreun efect.
Împotriva acestei Încheieri a declarat recurs, în termen legal, pârâtul apelant T. D. Ș. solicitând modificarea ei, cu consecința admiterii cererii sale de lămurire a dispozitivului deciziei menționate.
Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 312, art. 2811 Cod proc.civ. (art. 443 Noul Cod proc.civ.) iar în fapt pe mai multe argumente de nelegalitate.
S-a susținut în acest sens că în procesul de fond instanța de recurs a admis recursul pârâtului cu consecința respingerii apelului reclamantei V. C. M. (căreia îi fusese admisă cererea de constatare ca simulat a contractului de vânzare-cumpărare) și a admiterii apelului pârâtului și cu privire la valoarea autoturismului Skoda F., (tribunalul admițând inițial cererea lui de scoatere din masa bunurilor partajabile a celor 10 părți sociale din S.C. Logic Connection SRL, atribuite prin partaj reclamantei V. C. M.).
Această soluție a Tribunalului T. nu a fost recurată de către reclamantă, motiv pentru care a rămas irevocabilă ca atare.
Cererea de față are ca obiect lămurirea dispozitivului deciziei în sensul de a se preciza că, prin admiterea apelului său, a fost schimbat în parte dispozitivul sentinței civile nr. 595/12.01.2010 a Judecătoriei Timișoara, respectiv al înlăturării din componența lotului I atribuit reclamantei V. C. M. a celor 10 părți sociale din societatea menționată, așa cum el și solicitase prin apel și cum, de altfel, s-a și stabilit prin considerentele deciziei din apel (pag.9, ultimul aliniat).
În opinia recurentului, admiterea cererii formulate potrivit art. 2811 Cod proc.civ. (art. 443 Noul Cod proc.civ.) este, în condițiile date, nu numai legală ci și dovedită.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata reclamantă V. C. M. a solicitat respingerea recursului pârâtului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată, considerând că, în raport cu dispozițiile art. 2811 Cod proc.civ. (sub imperiul căruia a debutat procesul dintre părți), Tribunalul T. a făcut o corectă interpretare și aplicare a lor, omisiunea instanței de apel de a menționa în dispozitiv aspectele asupra cărora a statuat prin considerente, neputând fi îndreptată printr-o asemenea cerere ca cea de față.
Examinând Încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 306 alin. 2 Cod proc.civ., sub toate temeiurile de nulitate și pe baza tuturor probelor de la dosar, se constată că recursul declarat în cauză este nefondat.
Rezultă astfel că prin apelul declarat de pârâtul T. D. Ș. împotriva sentinței civile nr. 595/12.01.2010 a Judecătoriei Timișoara acesta a solicitat – prin altele – și înlăturarea dispoziției de atribuire, prin partaj, către reclamanta V. C. M. a celor 10 (din cele 20) părți sociale deținute de pârât la S.C. Logic Connection SRL, solicitare pe care instanța de apel a apreciat-o ca justificată, menționând în considerentele deciziei (pag. 9 alin.final) că „soluția primei instanțe de partajare în natură a părților sociale încalcă atât principiul disponibilității (întrucât niciuna din părți nu a solicitat aceasta) și contravine prevederilor Legii nr. 31/1990….. motiv pentru care va fi înlăturată această dispoziție din conținutul hotărârii, critica adusă sub acest aspect de pârâtul apelant T. D. Ș., găsindu-se a fi întemeiată”.
Deși a statuat în acest fel, instanța de apel a omis să menționeze acest aspect și în conținutul dispozitivului.
Decizia Tribunalului T. a rămas irevocabilă în raport cu reclamanta V. C. M., ea fiind atacată doar de pârâtul T. D. Ș. sub aspectul constatării calității de bun comun a autoturismului Skoda F. cu cotă de contribuție de 60% în favoarea sa și de 40% în favoarea reclamantei, al stabilirii valorii sale reale (de 5000 euro), al atribuirii lui către pârât și al respingerii apelului reclamantei (care fusese admis de tribunal în privința constatării ca simulat a contractului de vânzare-cumpărare al imobilului litigios).
Niciuna din solicitările pârâtului recurent nu s-a referit la omiterea din dispozitivul deciziei din apel a dispoziției de înlăturare din masa bunurilor partajabile a părților sociale deținute de pârât în societatea comercială menționată, motiv pentru care, potrivit art. 129 alin. 6 Cod proc.civ., instanța de recurs s-a pronunțat doar asupra cererilor cu care a fost investită.
La data de 1.03.2013, pârâtul T. D. Ș. a formulat o cerere de lămurire a dispozitivului deciziei din apel, bazată pe textul art. 2811 Cod proc.civ., în sensul că prin admiterea apelului său, sentința Judecătoriei Timișoara a fost schimbată în parte, respectiv că reclamantei V. C. M. nu i-au fost atribuite cele 10 părți sociale din cele 20 deținute de el la S.C. Logic Connection SRL.
Curtea constată că omisiunea din dispozitivul deciziei din apel a celor pretinse de pârât deși este reală nu putea fi complinită printr-o cerere de lămurire a acestuia ca cea de față.
Potrivit art. 2811 Cod proc.civ., părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul unei hotărâri sau să înlăture dispozițiile potrivnice în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului ori când acesta conține dispoziții potrivnice, ipoteze care nu se confirmă în cauză, decizia din apel fiind logică și clară sub toate aspectele menționate în dispozitivul ei.
Prin urmare, nu faptul că hotărârea din apel a fost schimbată în recurs împiedică admiterea cererii de lămurire a dispozitivului deciziei din apel (așa cum a considerat Tribunalul T. în Încheierea recurată în prezentul dosar) ci faptul că pentru stabilirea unei concordanțe între acest dispozitiv și considerentele deciziei trebuia utilizată o altă procedură din cele prevăzute de lege la data pronunțării ei.
Pentru toate argumentele expuse în cuprinsul prezentei și prin susținerea celor reținute de tribunal, Curtea va păstra soluția de principiu pronunțată de această instanță și va respinge ca nefondat recursul pârâtului T. D. Ș..
Luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul T. D. Ș. împotriva Încheierii civile nr. 317/A/23.04.2013 pronunțată de Tribunalul T. – Secția I Civilă.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10 decembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. R. M. L. D. C.
GREFIER,
L. P.
Red. D.C./11.12.2013
Tehnored L.P./16.12.2013
Ex.2
Primă instanță: C. G. – Judecătoria Timișoara
Instanța de apel: D. J., A. I. – Tribunalul T.
← Acţiune în constatare. Decizia nr. 33/2013. Curtea de Apel... | Strămutare. Sentința nr. 34/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
---|