Cereri. Decizia nr. 891/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
Comentarii |
|
Decizia nr. 891/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 19-06-2013 în dosarul nr. 393/59/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ - 09.04.2013
DECIZIA CIVILĂ NR. 891/R
Ședința publică din 19 iunie 2013
PREȘEDINTE: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
GREFIER: C. J.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatoarea I. M. împotriva deciziei civile nr. 516/2.04.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._ *, în contradictoriu cu intimații I. N. și I. A. N..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatoarea I. M. și intimata I. A. N., lipsă fiind intimatul I. N..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care părțile prezente arată că nu au cereri de formulat.
Curtea, văzând că nu mai sunt formulate alte cereri, constată contestația în anulare în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acesteia.
Contestatoarea solicită admiterea contestației în anulare așa cum a fost formulată în scris.
Intimata I. A. N. pune concluzii de admitere a contestației în anulare.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 516/2.04.2013, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._ * a fost admis recursul declarat de reclamanta I. M. împotriva deciziei civile nr. 137/A/18.10.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. – Secția I Civilă; instanța a modificat-o în parte în sensul că a exclus din masa bunurilor comune partajabile suma de 8000 lei și, pe cale de consecință, a obligat reclamanta I. M. să plătească pârâtului I. N. o sultă de 46.653 lei; a menținut în rest celelalte dispoziții ale deciziei; a obligat intimatul pârât să plătească recurentei reclamante suma de 600 lei cu titlul de cheltuieli parțiale de judecată.
Împotriva deciziei a formulat prezenta contestație în anulare contestatoarea I. M..
În motivare a expus cererile cu care prima instanță a fost investită, măsurile dispuse de instanță, hotărârile date până la sesizarea instanței de recurs care a pronunțat decizia contestată și a învederat că această hotărâre este rezultatul unei erori materiale a instanței, consecința erorii fiind omisiunea de a examina unul dintre motivele de recurs (motivul 2 în numerotarea dată în recurs).
Astfel, instanța de recurs a apreciat că poate analiza motivul de recurs vizând includerea în masa partajabilă a sumei de 8000 lei și a exclus din masă această sumă de bani astfel că, urmând același raționament, instanța trebuia să examineze și motivul de recurs vizând creditul ipotecar în valoare de 282 milioane lei vechi (28.000 lei).
A expus soluția dată în apel cu privire la acest credit, a criticat această soluție, a expus consecințele menținerii deciziei tribunalului sub acest aspect și a învederat că instanța de recurs era ținută să clarifice starea de fapt vizând situația creditului și a persoanei care l-a achitat și îl achită în continuare.
În drept, a invocat dispozițiile art. 317, 318 C.p.c.
Pe calea concluziilor scrise, intimatul I. N. a solicitat respingerea contestației.
Examinând decizia contestată prin prisma susținerilor contestatoarei și în baza art. 317 și urm. C.p.c., instanța reține următoarele:
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care partea interesată tinde să obțină anularea unei hotărâri irevocabile de către însăși instanța care a pronunțat-o.
Date fiind natura juridică a acestei căi de atac și consecințele admiterii ei (anularea unei hotărâri irevocabile), normele ce o reglementează sunt de strictă interpretare și nu pot fi extinse la alte cazuri decât cele expres și limitativ prevăzute de lege.
În cauză, contestatoarea a invocat că hotărârea atacată este rezultatul unei erori materiale ce a condus la omisiunea analizării unuia dintre motivele de recurs invocate, numărul 2 în numerotarea din recurs.
Pe calea acestui motiv de recurs, reclamanta recurentă a învederat că instanța de apel a reținut, ca argument al echivalării contribuțiilor părților la dobândirea bunurilor partajabile, că pârâtul a contractat un credit ipotecar de 282 milioane lei în anul 2004, fiind titular al contractului; a expus istoricul contractării creditului și a modului în care banii au fost utilizați; a învederat că recurenta personal achită creditul, că este injustă majorarea- pe această cale- a contribuției pârâtului, că apartamentul este grevat de acest împrumut și că pârâtul nu va mai achita vreo rată (apartamentul fiind atribuit reclamantei).
Din examinarea deciziei contestate rezultă că instanța de recurs a grupat acest motiv de recurs și pe cel anterior reținând că ambele vizează contribuția părților la dobândirea bunurilor comune (alin. 1,2 fila 4 dosar recurs) și, pronunțându-se asupra acestor critici în ansamblul lor, a reținut că ele vizează temeinicia hotărârii recurate și nu legalitatea acesteia.
Rezultă, astfel, că instanța nu a omis să se pronunțe asupra motivului de recurs indicat de contestatoare în sensul art. 318 teza a doua C.p.c.
Faptul că instanța de recurs a apreciat că sus-menționatele critici nu vizează nelegalitatea hotărârii atacate ci netemeinicia acesteia în sensul art. 304 pct. 10 C.p.c. nu se constituie într-o greșeală materială în sensul art. 318 teza întâi C.p.c., acest aspect reprezentând o apreciere a instanței de recurs ce nu poate fi invocat pe calea contestației în anulare.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 317, 318 C.p.c., instanța va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea I. M. împotriva deciziei civile nr. 516/2.04.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._ *.
În baza art. 274 C.p.c., va obliga contestatoarea la plata către intimat I. N. a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea I. M. împotriva deciziei civile nr. 516/2.04.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._ *.
Obligă contestatoarea la plata către intimat I. N. a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.06.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. O. RUJIȚA R. F. Ș.
GREFIER,
C. J.
Red. F.Ș.- 20.06.2013;
Tehnored. C.J.- 03.07.2013; 2 ex.
Instanță de recurs: Curtea de Apel Timișoara
Judecători: C. R., D. C., M. L.
Instanță fond: Judecătoria Reșița – jud. M. C.
Instanța de apel: Tribunalul C.-S. – jud. M. M., jud. S. L. B.
← Pretenţii. Hotărâre din 13-06-2013, Curtea de Apel TIMIŞOARA | Conflict de competenţă. Sentința nr. 25/2013. Curtea de Apel... → |
---|