Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 990/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 990/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 10-09-2013 în dosarul nr. 4902/30/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 990
Ședința publică din 10 septembrie 2013
PREȘEDINTE: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
JUDECĂTOR:C. R.
GREFIER: I. P.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul G. F. împotriva sentinței civile nr. 429/6.02.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a constatat lipsa părților.
Din partea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel s-a prezentat doamna procuror M. V..
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei după care, nemaifiind alte cereri formulate sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentata Ministerului Public a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii recurate ca temeinică și legală.
CURTEA,
Deliberând, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă promovată de reclamantul G. F. în contradictoriu cu pârâtul S. R. reprezentat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. T., înregistrata la Tribunalul T. în dosarul_ /19.06.2012, în temeiul dispozițiilor legii nr. 221/2009, coroborat cu art. 112 C. și art. 1 Protocolul nr. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, solicită ca prin hotărârea care se va pronunța, instanța să constatate caracterul politic al măsurii de dislocare cu domiciliul forțat al familiei sale în perioada 18.06._55-localitatea:Vădeni ., sa fie obligat pârâtul la plata despăgubirilor morale, în suma de 500.000 euro, reprezentând suferințele, persecuțiile, relele tratamente la care am fost supus și le-am îndurat, în perioada 18 iunie 1951-17 august 1955;obligarea pârâtei la plata despăgubirilor materiale, în valoarea pieței reprezentând 13,45 hectare, suprafața arabilă, doi cai și două vaci, un plug și casa de locuit; cu cheltuieli de judecată;
A arătat că în perioada 18 iunie 1951 - 17 august 1955, întreaga familie, alcătuita din torii membrii: G. N.; tatăl, cap de familie, născut la 14.05.1905 in tatea Comloșul M.; decedat la 27.11.1982 in Homburg,Germania; G. A. (fosta Eck) mama; născuta in 04.02.1912, decedata la 22.09.2009 in Homburg, Germania; G. A.; bunica, mama lui tata (GRAUFOGEL N.), decedata in 1953 in localitatea Vadeni,.; G. A. (după căsătorie MUHLROTH), sora; născuta la 5.10.1936 in localitatea Comloșul M., județul T.; cu domiciliul actual in localitatea Homburg (Germania) .; reclamantul G. F. (F.) nascut in data de 1.12.1939 inlocalitatea Condusul M., cu domiciliul actual in Kirkel Orsteil Limbach-Grmania. .. Arata ca în baza deciziei MAI 200/1951, au fost deportați cu domiciliul obligatoriu în localitatea VADENI. .. Locuiam in ..25 județul T. ducând o viata liniștita.
A învederat că a solicitat despăgubiri materiale în valoare de 80.000 de euro echivalentul pentru 13,45 hectare, casa de locuit. doi cai, două vaci si un plug care au fost confiscate ca urmare a măsurii administrative de dislocare .
Pârâtul pin întâmpinare a invocat excepția de necompetenta teritoriala iar în ceea ce privește acordarea despăgubirilor morale, apreciază că în prezent acțiunea reclamanților este lipsita de temei legal, având în vedere faptul ca prin Decizia nr. 1358/21.10.2010, publicata in Monitorul Oficial nr. 761/15.11.2010, Curtea Constituționala a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/200, privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările si completările ulterioare, drept pentru care acțiunea reclamantelor se impune a fi respinsa ca neîntemeiată în drept.
Prin sentința civilă nr. 429/6.02.2013, Tribunalul T. a respins acțiunea civilă promovată de reclamantul G. F. în contradictoriu cu pârâtul S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. T..
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut în esență că cererea de acordare a despăgubirilor morale întemeiată pe dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a nu poate fi primită, în raport de dispozițiile Deciziei civile nr. 1358/2010 a Curții Constituționale.
Petitul privind acordarea de despăgubiri materiale, tribunalul l-a respins întrucât aceste pretenții au fost întemeiate pe prevederile art. 5 alin.1 lit.”b” din Legea nr. 221/2009.
Din economia acestui text de lege rezultă ca se pot solicita despăgubiri, reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate „dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicata, cu modificările si completările ulterioare sau al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domenii proprietății si justiției precum si unele masuri adiacente cu modificările si completările ulterioare.”
Din condiția impusa de legiuitor pentru acordarea despăgubirilor reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate si anume aceea ca bunurile respective sa nu fi fost restituite sau sa nu fi obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr.10/2001 si ale Legii nr.247/2005, rezultă că numai echivalentul bănesc al bunurilor ce intra în domeniul de reglementare al legii de reparație nr.10/2001 poate fi solicitat în temeiul art. 5 alin.1 lit.”b” din Legea nr. 221/2009.
Numai în acest fel se justifica trimiterea expresă făcută de legiuitor în cuprinsul normei citate la prevederile Legii nr. 10/2001 si ale Legii nr. 247/2005.
Or, în domeniul de reglementare al Legii nr. 10/2001 nu intră decât terenurile si construcțiile (imobile prin natura) si utilajele si instalațiile preluate odată cu imobilul (imobile prin destinație).
În consecință, în baza art. 5 alin.1 lit.”b” din Legea nr. 221/2009 pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru bunurile imobile care se subsumează sferei de aplicare a Legii 10/2001, respectiv terenuri si construcții și utilaje si instalații ( imobile prin destinație).
În cauză însa, bunurile a căror contravaloare este solicitată de reclamant sunt fie bunuri mobile, care dată fiind natura lor nu intră în sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001, fie bunuri imobile prin destinație care intră în sfera de reglementare a acestei legi (utilaje) dar pentru care reclamantul nu a făcut dovada că a urmat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, în cadrul căreia nu a obținut restituirea în natură sau prin echivalent, fie bunuri imobile prin natura terenuri, pentru care reclamantul nu a facut dovada ca le-a solicitat în baza legii speciale, respectiv Legea nr.18/1991, nefiind astfel îndeplinită condiția imperativă în acest sens de art. 5 alin.1 lit.”b” din Legea nr. 221/2009 pentru acordarea despăgubirilor solicitate. În acest sens este si interpretarea dată de Înalta Curte de Casație si Justiție prin Decizia civila nr. 2192/2012.
Pentru toate aceste considerente, instanța a respins în tot acțiunea formulata.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termen legal, reclamantul G. F., care a solicitat în principal, admiterea acestuia și modificarea în tot a hotărârii atacate, cu consecința admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, iar în subsidiar, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
În motivare, a arătat că prima instanță a respins acțiunea pe care a formulat-o, fără a se pronunța asupra petitului nr. 1 și fără să examineze probele privind petitul nr. 3, aspecte ce conduc, în mod evident, la casarea hotărârii menționate.
Ținând cont de lipsa căii de atac a apelului precum și de dispozițiile conținute de art. 304 și art. 304 indice 1 Cod de procedură civilă, solicită astfel, instanței de control judiciar să cerceteze sub toate aspectele cauza dedusă judecății.
Arată că tribunalul a respins capătul de cerere formulat la pct. nr. 2, motivând în esență, că textul de lege menționat ca temei juridic (art. 5 al. 1 lit. A din Legea nr. 221/2009) a fost declarat neconstituțional de către Curtea Constituțională, încetând a produce efecte juridice. Această motivare o consideră nelegală, întrucât, în lumina dispozițiilor CEDO și Constituției României, atunci când există neconcordanțe între prevederile legislației române și pactele internaționale la care țara noastră este parte, au întâietate acestea din urmă.
În ceea ce privește petitul 3 al cererii de chemare în judecată, arată că este de asemenea criticabilă soluția instanței de fond, întrucât interpretarea conform căreia intră în categoria bunurilor confiscate pentru care se pot acorda despăgubiri în echivalent doar bunurile prevăzute de Legea nr. 10/2001, este una care adaugă la lege, în afara cadrului legal.
A învederat că textul art. 5 alin. 1 lit. b nu trebuie interpretat limitativ, restrictiv, pentru că nu se impune această interpretare din punct de vedere gramatical și logic, ci trebuie interpretat în sensul că persoanele care au făcut obiectul unei condamnări sau măsuri administrative cu caracter politic sunt îndreptățite la acordarea de despăgubiri în echivalent pentru orice bunuri mobile sau imobile ce le-au fost confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, cu excepția bunurilor pentru care au primit deja despăgubiri în baza Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 247/2005.
Invocă în acest sens, Decizia nr. 1097/05.10.2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara.
În drept, invocă art. 242, 299 și urm. C., Legea nr. 221/2009.
Examinând decizia civilă atacată prin prisma motivelor invocate, ale art. 304 Cod pr. civ., cât și din oficiu, potrivit art. 3041 Cod pr. civ., Curtea constată că recursul este nefondat.
În ceea ce privește critica adusă hotărârii cu privire la constatarea caracterului politic al măsurii deportării, se constată că întrucât familia reclamantului a fost deportată în baza deciziei - M.A.I. nr. 200/1951 – act normativ ce intră în categoria actelor ce conferă de drept caracter politic al măsurii deportării, omisiunea instanței de a constata acest aspect, respectiv de a se pronunța asupra acestui petit nu constituie motiv de casare a hotărârii pronunțate în cauză.
Pe fondul cauzei se constată că cererea de acordare a daunelor morale, raportat la decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010 ce a constatat caracterul neconstituțional a dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, a fost în mod corect respinsă de prima instanță.
Astfel, prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a Deciziei nr. 1358/21.10.2010 a Curții Constituționale, prin raportare la prevederile art. 147 alin. 1 din Constituția României și art. 31 alin. 3 din Legea nr. 47/1992, fiind justă concluzia acestuia că a dispărut temeiul de drept invocat de reclamant în susținerea acțiunii, astfel că solicitarea sa nu mai poate fi admisă. De asemenea, în acest sens este și jurisprudența CEDO arătată.
În ceea ce privește efectele Deciziei nr. 1358/21.10.2010 a Curții Constituționale în raport cu cauza de față, Curtea are în vedere că sunt aplicabile dispozițiile art. 147 alin. 1 din Constituție ( prevăzute și de art. 31 alin. 3 din Legea nr. 47/1992), potrivit cărora „Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției”.
De asemenea, sunt aplicabile speței și dispozițiile art. 147 alin. 4 din Constituție, potrivit cărora deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României, iar de la data publicării sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
Astfel, având în vedere că Decizia nr. 1358/21.10.2010 a Curții Constituționale a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010, iar în intervalul de 45 de zile de la publicare, Parlamentul nu a pus de acord prevederile declarate neconstituționale ( art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/1009) cu dispozițiile Constituției, în mod corect tribunalul a constatat că aceste prevederi și-au încetat efectele juridice, ceea ce înseamnă că nu mai pot fi aplicate și că nu mai sunt obligatorii, la fel ca normele abrogate.
Așadar, fiind desființat temeiul juridic care a stat la baza admiterii acțiunii reclamantului, respectiv art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, Curtea apreciază în mod just a fost respinsă acțiunea acestuia.
Această soluție se impune, chiar dacă pricina se afla pe rolul tribunalului la data deciziei arătate, avându-se în vedere că norma constatată ca fiind neconstituțională a dat naștere unei situații juridice legale ( obiective), aflată în curs de desfășurare (facta pendentia), care nu este pe deplin constituită până la pronunțarea unei hotărâri definitive.
Referitor la daunele materiale solicitate, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata despăgubirilor la 13,45 ha teren arabil, 2 cai și 2 vaci, un plug și casa de locuit.
Este adevărat că din înscrisul de la fila 12 dosar fond, rezultă că familia reclamantului a posedat anterior deportării 13,45 ha teren, 2 cai, 1 vacă, plug și casă, însă reclamantul nu a precizat și nu a probat în cauză, care este contravaloarea acestor bunuri, și nu a propus probe concludente pentru dovedirea prejudiciului (pe care de altfel nu l-a cuantificat).
Fiind vorba de o despăgubire prin echivalent bănesc, singura probă pertinentă și concludentă ar fi fost expertiza care ar fi putut oferi informații corecte despre contravaloarea bunurilor, însă reclamantul nu a înțeles și nu a dorit să administreze vreo probă în vederea determinării despăgubirilor solicitate.
Pe de altă parte, este de menționat că Legea nr. 221/2009 permite acordarea despăgubirilor prin raportare doar la Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005, astfel cum rezultă și din alin. 5 al art. 5 al acestei legi care stabilește că acordarea de despăgubiri în condițiile prevăzute la alin. 1 lit. b atrage încetarea de drept a procedurilor de soluționare a notificărilor depuse potrivit Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 247/2005, astfel cum ele au fost modificate și completate.
În concret, din condiția impusă de textul menționat pentru acordarea despăgubirilor reprezentând echivalentul valoric al bunurilor confiscate (și anume aceea ca bunurile respective să nu fi fost restituite sau să nu se fi obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 247/2005) rezultă că numai echivalentul bănesc al bunurilor ce intră în domeniul de reglementare al acestor legi poate fi solicitat în baza articolului menționat, întrucât numai așa se explică trimiterea făcută de legiuitor la acestea.
În atare condiții, se impune a fi observat faptul că în domeniul de reglementare al Legii nr. 10/2001 – astfel cum ea a fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2005 – nu intră decât terenurile și construcțiile (imobile prin natura lor) precum și utilajele și instalațiile preluate o dată cu imobilul (imobile prin destinație), fapt ce rezultă din conținutul neechivoc al art. 6 alin. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001.
Art. 6 alin. 1 definește imobilele ce fac obiectul Legii nr. 10/2001 ca fiind terenurile cu sau fără construcții, cu oricare din destinație avute la data preluării în mod abuziv precum și bunurile mobile devenite imobile prin incorporare în aceste construcții.
Art. 6 alin. 2 al Legii nr. 10/2001 prevede că măsurile reparatorii privesc și utilajele și instalațiile preluate de stat sau alte instituții juridice o dată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse.
Rezultă, deci, că pretențiile care vizează orice alte bunuri mobile sau contravaloarea lipsei de folosință a bunurilor confiscate ori a recoltelor neculese nu intră în sfera a reglementare a Legii nr. 221/_, prin care nu s-a intenționat de altfel nici o repunere a persoanelor interesate în termenul de exercitare a procedurilor altor legi speciale de reparație materială.
În condițiile în care despăgubirile solicitate de reclamant poartă asupra bunurilor mobile și utilajelor agricole rămase în locuința și gospodăria din care au fost deportați membrii familiei sale de origine, asupra animalelor domestice pe care au fost siliți să le abandoneze, în mod justificat urmează a se reține că aceste pretenții sunt excluse de la beneficiul măsurilor reparatorii, expres și limitativ prevăzute de art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/_.
În raport de cele menționate, Curtea în baza art. 312 Cod pr. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul G. F. împotriva sentinței civile nr. 429/6.02.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul G. F. împotriva sentinței civile nr. 429/6.02.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 10.09.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. L. D. C. C. R.
GREFIER,
I. P.
Red. M.L./18.09.2013
Tehnored. I.P. 2 ex./19.09.2013
Prima instanță: Tribunalul T., jud. D. H.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1529/2013. Curtea de... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 343/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
