Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 405/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 405/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 14-03-2013 în dosarul nr. 3493/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 405
Ședința publică din 14 martie 2013
PREȘEDINTE: C. P.
JUDECĂTOR: M. G.
JUDECĂTOR: A.-M. N.
GREFIER: S. C.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta reclamantă M. S. în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T. împotriva Sentinței civile nr. 33/PI din 9.01.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Ministerul Public este reprezentat de procuror A.-I. S., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depusă la dosar, prin Serviciul de registratură al instanței, la 12.03.2013 întâmpinare formulată de pârâta intimată Direcția Generală a Finanțelor Publice T., Curtea constatând ca are natura juridica a unor concluzii scrise, nefiind depusă cu respectarea termenului prevăzut de art. 308 alin. 2 Cod procedură civilă.
Nefiind formulate alte cereri și văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului declarat de reclamantă, întrucât deportarea în URSS nu face obiectul Legii nr. 221/2009.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 33/PI din 9.01.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta M. S. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă sub nr._, reclamanta M. S. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate caracterul politic abuziv al deportării la munca obligatorie in Rusia sovietică în perioada ianuarie 1945- 24. octombrie 1949, să constate calitatea sa de persoana îndreptățită la masuri reparatorii prin despăgubire sau indemnizație, pentru suferințele indurate in lagărul de muncă din Rusia în perioada deportării cât si după aceasta perioadă și obligarea Statului R. prin organele sale abilitate la plata despăgubirilor cuvenite, conform Legii nr. 221/2009 și Decretului Lege 118/1990.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a fost deportată în Rusia sovietică unde a fost internată într-un lagăr și obligată a munci din greu în minele de cărbuni, că si-a petrecut 5 ani din tinerețe (22-27 ani ) într-un lagăr de muncă rusesc, că la data deportării avea 21 ani, si se afla în pregătirea profesională și că nu a beneficiat de vreo despăgubire pentru aceasta deportare politică în URSS .
Prin Sentința civilă nr.1880/01.11.2012, pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a Civilă, a fost admisă excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta M. S., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în favoarea Tribunalului T., în raport de prevederile art. 4 alin. 4 din Legea nr. 221/2009 și având în vedere că reclamanta a indicat drept domiciliu ales Municipiul Timișoara.
Urmare a declinării competenței, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului T., sub nr._ /12.12.2012, în data de 12.12.2012.
Analizând acțiunea dedusă judecății, prin prisma probelor administrate în cauză și a dispozițiilor legale aplicabile, tribunalul a constatat următoarele:
În perioada ianuarie 1945 – octombrie 1949, reclamanta M. S., născută Wonner, a participat la munca de reconstrucție în URSS, așa cum rezultă din adeverința nr.066.073/09.07.1962, eliberată de Ministerul Afacerilor Interne.
Reclamanta solicită a se constata caracterul politic al măsurii administrative de deportare la muncă forțată în fosta URSS și să se dispună obligarea Statului român la plata despăgubirilor cuvenite, conform Legii nr. 221/2009 și Decretului Lege 118/1990.
Instanța reține că potrivit dispozițiilor art.4 alin.2 din Legea nr.221/2009, privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989: ”Persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător”.
Totodată, instanța constată că, în conformitate cu prevederile art.5 alin. 1 din Legea nr. 221/2009: ”Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art.4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:
a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului - lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare;
b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare”.
Prin Decizia nr. 15/12.11.2012, pronunțată în dosarul nr.12/2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a stabilit că: „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 raportat la art. 1 alin. (3) din același act normativ și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 214/1999, deportarea și prizonieratul în fosta URSS anterior datei de 6 martie 1945 nu reprezintă măsuri administrative cu caracter politic, în sensul Legii nr. 221/2009”.
Având în vedere că reclamanta M. S., a fost deportată în fosta URSS anterior datei de 6 martie 1945, iar potrivit Deciziei nr. 15/12.11.2012, pronunțată în dosarul nr.12/2012, de Înalta Curte de Casație și Justiție, obligatorie potrivit prevederilor art. 3307 alin. (4) din Codul de procedură civilă, această deportare nu reprezintă o măsură administrativă cu caracter politic, în sensul Legii nr. 221/2009, instanța a constatat că acțiunea formulată este neîntemeiată și prin urmare a dispus respingerea acesteia.
Împotriva Sentinței civile nr.33/PI din 9.01.2013 pronunțată de Tribunalul T. a formulat recurs reclamanta prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței civile recurate și admiterea acțiunii așa cum a fost dovedită și precizată.
În motivarea recursului reclamanta a arătat că în mod greșit instanța de fond a respins capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative a deportării politice în lagăr de muncă obligatorie din Rusia Sovietică susținând că deportarea în fosta URSS anterior datei de 6.03.1945 nu reprezintă măsură administrativă cu caracter politic în sensul legii nr.221/2009, neținând cont de faptul că reclamanta a fost deportată din ianuarie 1945 până în 24.10.1949 și că noul stat român instaurat după 6.03.1945 nu a rechemat reclamanta, cetățean român, din aceste lagăre.
Reclamanta a mai invocat art.6, art.14 din CEDO și art.1 Protocolul nr.12 adițional la CEDO, arătând că CEDO a evidențiat că pe baza art.14 din Convenție, o distincție este discriminatorie dacă nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, adică dacă nu urmărește un scop legitim sau nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat.
În drept au fost invocate art.304 pct.7,8 și 9 C.pr.civ., art.4 alin.2 din Legea nr.22/2009, art.1 din Protocolul 1 la CEDO, art.6, 14 din CEDO, art.1 Protocolul nr.12 adițional la CEDO.
Prin întâmpinarea calificată de instanță ca fiind concluzii scrise ca urmare nerespectării termenului prevăzut de art. 308 alin. 2 Cod procedură civilă, intimatul pârât S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP T. a solicitat respingerea recursului declarat de reclamanta ca nefundat, menținerea ca temeinica si legala a Sentinței civile nr. 33/09.01.2013 pronunțata de Tribunalul T..
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma motivelor de recurs, precum și față de prevederile art.304 ind.1 C.pr.civ., Curtea consideră că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Așa cum rezultă din cuprinsul cererii de recurs formulate de reclamantă, acesta a adus critici sentinței civile pronunțate de tribunal din perspectiva respingerii cererilor de constatare a caracterului politic al deportării în URSS întemeiată pe dispoz. art.4 alin.2 din Legea nr.221/2009 și de obligare a pârâtului la plata despăgubirilor pentru daune morale în temeiul art.5 lit.a) din Legea nr.221/2009.
În ceea ce privește primul motiv de recurs referitor la constatarea caracterului politic al deportării în URSS, Curtea reține că în mod legal și temeinic a respins prima instanță acest capăt de cerere.
Astfel, conform dispozițiilor art.3 din Legea 221/2009, „constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative:
a) Decretul nr. 6 din 14 ianuarie 1950, Decretul nr. 60 din 10 martie 1950, Decretul nr. 257 din 3 iulie 1952, Decretul nr. 258 din 22 august 1952, Decretul nr. 77 din 11 martie 1954 și Decretul nr. 89 din 17 februarie 1958;
b) Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 2/1950, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.154 din 26 octombrie 1950, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 344 din 15 martie 1951, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 326/1951, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.554 din 22 august 1952, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 337 din 11 martie 1954, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 237 din 12 februarie 1957, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 282 din 5 martie 1958 și Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.108 din 2 august 1960;
c) Ordinul nr. 100/Cabinet din 3 aprilie 1950 al Direcțiunii Generale a Securității Poporului;
d) Ordinul nr. 5/Cabinet/1948, Ordinul nr. 26.500/Cabinet/1948, Ordinul nr. 490/Cabinet/1952 și Ordinul nr. 8/20/Cabinet/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne;
e) deciziile nr. 200/1951, nr. 239/1952 și nr. 744/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne;
f) Ordinul nr. 838 din 4 decembrie 1952 al Ministerului Securității Statului.”
Art.4 alin.2 din același act normativ prevede că persoanele care au făcut obiectul unor masuri administrative, altele decât cele prevăzute la art.3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecata sa constate caracterul politic al acestora, aplicându-se in mod corespunzător prevederile art.1 alin.3 din lege. Acestea arată că reprezintă condamnare cu caracter politic condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penala decât cele enumerate la art.1 alin. 2 din lege, daca prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul din scopurile prevăzute la art.2 alin.1 din OUG 214/1999.
Interpretând în mod logico-juridic și corelat toate dispozițiile legale mai sus citate, Curtea reține că pentru a se constata caracterul politic al unei măsuri administrative (alta decât cea care are caracter politic de drept), aceasta trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:
- să fi fost luată în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989
- să fi fost dispusă pentru fapte prin săvârșirea cărora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art.2 alin.1 din OUG 214/1999.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a arătat că a fost deportată în URSS în luna ianuarie 1945. Or, având în vedere cele mai sus arătate, rezultă că măsura deportării în URSS nu se încadrează în dispozițiile art.4 alin.2 din Legea 221/2009, nefiind luată în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 prevăzută de art.1 alin.3 la care face trimitere expresă art.4 alin.2 din lege.
Împrejurările invocate de recurentă referitoare la culpa Statului R. în ceea ce privește deportările în URSS și prelungirea efectelor acestei măsuri după martie 1945 nu sunt în măsură să modifice prevederile legale exprese ale Legii nr.221/2009. Aceasta reprezintă o lege specială care se aplică doar situațiilor expres prevăzute, neputând fi extinsă prin analogie.
Prin Decizia nr.15 din 12.11.2012 pronunțată de ICCJ în dosarul nr.12/2012, publicată în M. OF. 837/12.12.2012, obligatorie potrivit art. 330 ind. 7 alin. (4) din Codul de procedură civilă, a fost admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 raportat la art. 1 alin. (3) din același act normativ și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 214/1999, deportarea și prizonieratul în fosta URSS anterior datei de 6 martie 1945 nu reprezintă măsuri administrative cu caracter politic, în sensul Legii nr. 221/2009.
Ca urmare, și pentru aceleași considerente, nici motivul de recurs prin care se critică respingerea cererii de acordare a despăgubirilor pentru daunele morale în baza art.5 lit.a din legea nr.221/2009 nu este întemeiat.
Mai mult, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr.12/19.09.2011 (publicată în M.Of. 789/7.11.2011) a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel București și Colegiul de conducere al Curții de Apel G. și a stabilit că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1.358/2010 și nr. 1.360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Nu pot fi reținute nici susținerile recurentei în sensul că respingerea acțiunii sale ar reprezenta o discriminare față de alte persoane deoarece, așa cum a statuat ÎCCJ prin Decizia nr.15 din 12.11.2012, publicată în M. OF. 837/12.12.2012, mai sus menționată, nicio altă deportare și situație de prizonierat în fosta URSS anterior datei de 6 martie 1945 nu reprezintă măsură administrativă cu caracter politic, în sensul Legii nr. 221/2009, această hotărâre aplicându-se tuturor persoanelor aflate în situații similare.
Pentru aceste motive, instanța de recurs consideră că Sentința nr.33/PI din 9.01.2013 pronunțată de Tribunalul T. este temeinică și legală, astfel încât recursul împotriva acestei hotărâri urmează să fie respins conform art.312 alin.1 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul formulat de recurenta reclamantă M. S. în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP T. împotriva Sentinței civile nr.33/PI din 9.01.2013 pronunțată de Tribunalul T..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14.03.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. P. M. G. A.-M. N.
GREFIER,
S. C.
Red. A.M.N. – 2.04.2013
Tehnored. S.C. - 2 ex./2.04.2013
Tribunalul T., Judecător: Ș. L.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 21/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1251/2013. Curtea de... → |
|---|
