Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 228/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 228/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 14-02-2013 în dosarul nr. 2621/115/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 228
Ședința publică din 14 februarie 2012
PREȘEDINTE: C. P.
JUDECĂTOR: M. G.
JUDECĂTOR: A.-M. N.
GREFIER: S. C.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanții B. I. și MUSTEȚEA M. împotriva sentinței civile nr.1384/01.10.2012 pronunțată de Tribunalul C. S. în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâtul intimat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile
Ministerul Public este reprezentat de procuror A.-I. S., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nefiind formulate alte cereri, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului reclamanților, apreciind ca temeinică și legală hotărârea primei instanțe care a respins în totalitate acțiunea prin care reclamanții au solicitat acordarea de daune morale, făcând o corectă a aplicare a Deciziilor Curții Constituționale referitoare la Legea nr. 221/2009.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1348/01.10.2012 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul C. S. a respins acțiunea civilă formulată de reclamații Mustețea M., domiciliată în O. ,.,nr. 54, jud. C.-S.,și B. I. domiciliat în Vărădia,nr. 349,ju. C.-S., împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor cu sediul în București, .,sector 5,prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S., .. 2,jud. C.-S..
Pentru a pronunța această sentința, instanța de fond a reținut că, prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /05.06.2012 reclamanții Mustețea M. și B. I. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. solicitând daune morale în sumă de 300.000 Euro pentru prejudiciul moral suferit prin deportarea reclamantei Mustețea M. și a familiei sale în Câmpia Bărăganului.
În fapt, la data de 18.06.1951 reclamanta Mustețea M. împreună cu familia sa au fost urcați în trenuri și trimiși în Câmpia Bărăganului unde au trăit aproximativ 5 ani,fiind înfometați și umiliți. Întorcându-se acasă nu au mai găsit nimic din agoniseala avută înainte de deportarea în Câmpia Bărăganului.
În drept au fost invocate dispozițiile art.1 alin.2 art.5 alin.1 lit.a și alin.3 și 4 din Legea 221/2009.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare în cauză .
În cauză au fost administrate probe cu înscrisuri, acte de stare civilă,decizii de pensionare,deciziile acordare a indemnizației în baza DL 118/1990 din care instanța de fond a constatat ca reclamanții Mustețea M. și B. I. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. solicitând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin deportarea în Câmpia Bărăganului.
Potrivit dispozițiilor art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009, orice persoană care a făcut în perioada 06.03._89 obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, precum și după decesul acesteia, soțul sau descendenții acesteia, până la gradul al II-a inclusiv, pot solicita instanței de judecată acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
Prin Decizia nr.1358/21.10.2010 a Curții Constituționale a României, dispozițiile art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009 au fost declarate ca fiind neconstituționale.
Prin decizia nr. 12/19.09.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ICCJ-Colegiul de conducere al Curții de Apel București și Colegiul de Conducere al Curții de Apel G., s-a stabilit că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin.1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Față de aceste considerente, ținând seama de dispozițiile Deciziei nr.1358/21.10.2010 ale Curții Constituționale a României, decizie obligatorie pentru instanțele de judecată, tribunalul a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții Mustețea M. și B. I. împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S..
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen, reclamanții B. I. și Mustețea M., motivat în drept cu disp.art.304 pct.7 și 9 C.pr.civ.
În esență, prin memoriul de recurs, recurenții au solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii.
În concret, după ce a reprodus starea de fapt menționată și în cuprinsul cererii introductive de instanță, recurenții au susținut că instanța de fond a aplicat greșit disp.art.5 lit.a din l.221/2009 în raport cu principiul tempus regit actum, în condițiile în care acțiunea domniilor lor, chiar dacă a fost introdusă la instanță după adoptarea deciziilor nr.1354 și 1358 din 21.10.2010 a Curții Constituționale, dreptul lor s-a născut anterior, astfel că acestea din urmă nu pot avea un efect retroactiv și golirea de conținut a temeiului legal în baza căruia reclamanții pot solicita despăgubiri pentru prejudiciul moral.
De asemenea, recurenții au făcut referiri la jurisprudența CEDO, privind discriminarea precum și cele privind neretroactivitatea.
Pârâta – intimată, DGFP C. S., deși legal citată, nu a formulat întâmpinare în cauză.
Curtea, analizând recursul reclamanților B. I. și Mustețea M. din perspectiva motivelor de fapt și de drept invocate, cu aplicarea disp.art.299 și urm. C.pr.civ. rap.la art.304/1 și la art.312 C.pr.civ., va constata că acesta este neîntemeiat, în cauză nefiind incidente motivele de modificare prev. de art.304 pct.7,8 și 9 C.pr.civ.
Singura critică de fond explicită din memoriul de recurs al reclamanților s-a referit la interpretarea dată de tribunal disp.art.5 lit.a din L.221/2009, astfel că sub aspectul prev.art.304 pct.9 C.pr.civ., curtea va constata că, referitor la interpretarea dată de tribunal efectelor art.5 alin.1 lit. a, ca o consecinta a Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, aceasta este justificata si corecta din punct de vedere juridic.
Astfel, Curtea va constata că a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Curtea Constituțională a reținut că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă există două norme juridice cu aceeași finalitate, și anume art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990 și art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, diferența constând doar în modalitatea de plată, adică prestații lunare, în cazul art. 4 din Decretul-Lege nr. 118/1990 și o sumă globală, în cazul art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, așa încât despăgubirile prevăzute în cel de-al doilea text mai sus menționat nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile.
Curtea Constituțională a mai avut în vedere că, prin Decretul-lege nr. 118/1990, legiuitorul a stabilit condițiile și cuantumul indemnizațiilor lunare, astfel încât intervenția sa prin art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/1009, după 20 de ani de la adoptarea primei reglementări cu același obiect, aduce atingere valorii supreme de dreptate, precizând în acord cu jurisprudența C.E.D.O. că atenuarea vechilor violări nu trebuie să creeze noi nedreptăți (Hotărârea din 5 noiembrie 2002 în cauza Pincova și Pink contra Cehiei) și că nu s-ar putea susține ideea că, prin adoptarea art. 5 alin. 1 lit. „a” din Legea nr. 221/2001, persoanele în cauză ar putea avea o „speranță legitimă” la acordarea despăgubirilor morale (Hotărârea din 28 septembrie 2004 în cauza Kopecky contra Slovaciei, Decizia asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în cauza Slavov și alții contra Bulgariei), câtă vreme dispoziția legală este anulată pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia.
Totodată, Curtea Constituțională a reținut în motivarea deciziei că reglementarea criticată încalcă normele de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000, care consacră unicitatea reglementării în materie, precum și principiul legalității, conchizând că dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, contravin dispozițiilor art. 1 alin. 3 și 5 din Constituție.
În ceea ce privește efectele Deciziei nr. 1338/21.10.2010 a Curții Constituționale în raport cu cauza de față, Curtea are în vedere că sunt aplicabile dispozițiile art. 147 alin. 1 din Constituție (prevăzute și de art. 31 alin. 3 din Legea nr. 47/1992), potrivit cărora „Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției”.
De asemenea, sunt aplicabile speței și dispozițiile art. 47 alin. 4 din Constituție, potrivit cărora deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României, iar de la data publicării sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
Astfel, având în vedere că Decizia nr. 1358/21.10.2010 a Curții Constituționale a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010, iar în intervalul de 45 de zile de la publicare Parlamentul nu a pus de acord prevederile declarate neconstituționale (art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/1009) cu dispozițiile Constituției, rezultă că aceste prevederi și-au încetat efectele juridice, ceea ce înseamnă că nu mai pot fi aplicate și că nu mai sunt obligatorii, la fel ca normele abrogate.
Așadar, fiind desființat temeiul juridic care ar fi stat la baza admiterii acțiunii reclamantilor, respectiv art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, Curtea constata că se impune în cauză respingerea recursului acestora si astfel, mentinerea solutiei de respingere a acțiunii.
Această soluție se impune, chiar dacă cauza se află în recurs, avându-se în vedere că norma constatată ca fiind neconstituțională a dat naștere unei situații juridice legale (obiective), aflată în curs de desfășurare (facta pendentia), care nu este pe deplin constituită până la pronunțarea unei hotărâri definitive.
Or, recursul actual, după . L.202/2010 este devolutiv, ceea ce înseamnă că el readuce în fața instanței de control judiciar toate problemele de fapt și de drept dezbătute în prima instanță, provocând o nouă judecată asupra fondului, de aceea în cauză nu este aplicabilă nici ipoteza avută în vedere de CEDO în cauza Blecic vs. Croatia, unde era avuta in vedere o hotarare definitiva, nefiind astfel înfrânt principiul neretroactivității.
Această soluție se impune cu atât mai mult cu cât potrivit art. 322 alin. 1 pct. 10 Cod procedură civilă, revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după ce hotărârea a rămas definitivă, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională legea sau dispoziția dintr-o lege care a făcut obiectul acelei excepții.
De altfel, aceasta interpretare a fost însușită și preluată si de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia în interesul legii nr.12/19.09.2011, obligatorie de asemenea pentru instantele nationale.
Pentru aceste considerente, curtea, în temeiul prev. art.312 C.pr.civ., rap.la art.304 pct7,8 și.9 C.pr.civ. va respinge ca neîntemeiat recursul declarat de reclamanții B. I. și Mustețea M. împotriva sentinței civile nr. 1384/01.10.2012 pronunțată de Tribunalul C. S. în dosar nr._ .
Va constata că nu sunt aplicabile disp.art.274 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de reclamanții B. I. și MUSTEȚEA M. împotriva sentinței civile nr.1384/01.10.2012 pronunțată de Tribunalul C. S. în dosar nr._ .
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 14 februarie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. P. M. G. A.-M. N.
GREFIER,
S. C.
Red. C.P. – 22.02.2013
Tehnored. C.P./ S.C. - 2 ex./22.02.2013
Tribunalul C.-S., Judecători: R. L. M.
| ← Anulare act. Decizia nr. 227/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Expropriere. Decizia nr. 96/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
