Obligaţie de a face. Decizia nr. 1518/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 1518/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 12-11-2013 în dosarul nr. 11268/325/2012**

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR.1518

Ședința publică din 12 noiembrie 2013

PREȘEDINTE: C. R.

JUDECĂTOR: M. L.

JUDECĂTOR: D. C.

GREFIER: L. P.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul D. I. B. împotriva deciziei civile nr. 408/29.05.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul P. M. Timișoara – Direcția Patrimoniu – C. Pompe Funebre Timișoara, având ca obiect obligația de a face.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul D. I. B. personal, iar pentru instituția intimată d-na c.j. S. V..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că instituția intimată a depus la dosar întâmpinare, prin serviciul registratură, la data de 01.11.2013.

Totodată, se constată că reclamantul a depus la data de 5.11.2013, note de ședință, bilet de ieșire din spital, scrisoare medicală, precum și dovada achitării taxei de timbru în cuantumul solicitat de instanță.

Instanța comunică un exemplar din întâmpinare cu reclamantul.

Instanța, din oficiu, față de data comunicării hotărârii atacate către recurent (respectiv 26.06.2013) și de data promovării prezentei căii de atac, în baza dispozițiilor art.137 alin.1 și ale art. 301 Cod proc. civ., invocă excepția tardivității formulării prezentului recurs și acordă cuvântul reclamantului pe excepția invocată.

Reclamantul D. I. B. solicită respingerea excepției pentru motivele medicale arătate și susține că a depus cererea de recurs în termenul prevăzut de lege.

Cu privire la recursul formulat, solicită admiterea acestuia reluând apărările invocate în ciclurile procesuale anterioare.

Reprezentanta instituției intimate, d-na c.j. S. V., arată că lasă la aprecierea instanței soluția cu privire la excepția tardivității invocată, iar cu privire la recurs solicită respingerea acestuia ca neîntemeiat, conform motivelor arătate în întâmpinare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată:

Prin sentința civilă nr._/20.06.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ a fost admisă excepția lipsei de interes în formularea cererii si a fost respinsă cererea formulată de reclamant.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul D. I.B. (recalificat ca fiind apel de către instanța de judecată), solicitând admiterea cererii și anularea sentinței pronunțate de instanța de fond.

În motivare, a precizat că fiind o persoană cu grad de handicap Accentuat-în baza legii nr. 309/2002 a cerut Primăriei Orașului Timișoara-C. Pompe Funebre să fie scutit de plata taxei de gratuitate a locului de veci.

Posedă în Cimitirul Calea Lipovei al Eroilor,la ., mormîntul 5,un cavou unde si-a înmormântat soția care avea un diagnostic de gradul I.handicap.

A mai precizat și faptul că a contestat adresa nr.DP.21l2 întrucât consideră că a fost o persoană persecutată politic întrucat a efectuat stagiul militar în Detașament de muncă pentru faptul că părinți sai au fost categorisiți în comună ca chiaburi-tatăl sau a fost de carieră militar.

În probațiune, a anexat Certificatul de încadrare in grad handicap nr.lo3ol/l.12.2007, Certificatul medical nr.2166/o7. 20l2 ziua 5.

Prin decizia civilă nr. 408/29.05.2013 pronunțată în dosarul nr._/2012**, Tribunalul T. a respins apelul civil formulat de către apelantul-reclamant D. I. B. împotriva sentinței civile nr._/20.06.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata-pârâtă P. M. Timișoara - Direcția Patrimoniu - C. Pompe Funebre, și nu au fost acordate cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, a formulat recurs reclamantul D. I. B., recurs care a fost înregistrat la Tribunalul T., la data de 16 iulie 2013.

Recurentul a solicitat admiterea recursului și scutirea de la plata taxei pentru locul de veci ce îl deține în Cimitirul Calea Lipovei începând cu anul 2014, întrucât se consideră o persoană persecutată politic, potrivit prevederilor Decretului - Lege nr.118/1990 și Ordonanței nr. 105/1999 cu privire la drepturile persoanelor persecutate politic.

La termenul de judecată din 12.11.2013, instanța, din oficiu, având în vedere dispozițiile art. 301 C.proc.civ., față de data comunicării hotărârii recurate și data promovării prezentului recurs, a invocat excepția tardivității introducerii cererii de recurs, excepție ce va fi soluționată cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 137 alin. 1 C.proc.civ.

Astfel, având în vedere dispozițiile art. 301, potrivit cărora termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii recurate, față de faptul că, în cauză, decizia a fost comunicată recurentului la data de 26.06.2013 și că recursul a fost înregistrat la data de 16.07.2013, acesta putând declara recurs până la data de 12.07.2013, instanța constată că prezentul recurs a fost promovat peste termenul prevăzut de lege, excepția invocată fiind întemeiată.

Pentru aceste motive, în baza art. 301 C.proc.civ., Curtea va admite excepția invocată și va respinge prezentul recurs, ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamantul D. I. B. împotriva deciziei civile nr. 408/29.05.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12 noiembrie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

C. R. M. L. D. C.

GREFIER,

L. P.

Red. M.L./15.11.2013

Tehnored L.P./28.11.2013

Ex.2

Primă instanță: Ș. R. – Judecătoria Timișoara

Instanța de apel:L. D., D. H. – Tribunalul T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Decizia nr. 1518/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA