Expropriere. Sentința nr. 452/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 452/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 15-05-2013 în dosarul nr. 2267/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr.726
Ședința publică din 15 mai 2013
PREȘEDINTE: F. Ș.
JUDECĂTOR: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
GREFIER: M. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta B. E. R. împotriva Sentinței civile nr.452 din 6 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu în contradictoriu cu pârâtul S. R., PRIN M.T.I., PRIN COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA – DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI TIMIȘOARA, având ca obiect expropriere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanta recurentă B. E. R. avocat Stoianov L., în substituirea avocatului P. E. B., iar pentru pârâtul intimat S. R. prin M.T.I. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumurilor Naționale din România SA – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara se prezintă avocat Bătăniaț B..
Ministerul Public este reprezentat de procuror D. L. C., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat în termen și este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depuse la dosar prin registratura instanței la data de 09.05.2013 notele de ședință formulate de reclamanta recurentă B. E. R., la care s-a anexat în xerocopie un set de înscrisuri.
Reprezentanta reclamantei recurente depune la dosar împuternicire avocațială de substituire și concluzii scrise.
Reprezentantul pârâtului intimat depune la dosar, de asemenea, împuternicire avocațială și concluzii scrise.
Reprezentanții părților și procurorul arată că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Avocat Stoianov L., pentru reclamanta recurentă B. E. R., solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, cu obligarea pârâtului la plata despăgubirilor conform raportului de expertiză efectuat în cauză, fără cheltuieli de judecată. Susține că instanța de fond cu a ținut cont de concluziile raportului de expertiză, care a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.26 din Legea nr.33/1994.
Avocat Bataniaț B., pentru pârâtul intimat S. R. prin M.T.I. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumurilor Naționale din România SA – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, solicită respingerea recursului reclamantei și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii recurate pentru motivele invocate în cuprinsul concluziilor scrise.
Procurorul solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond.
CURTEA
În deliberare constată că prin Sentința civilă nr.452 din 06.02.2013, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul A. a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta B. E. R. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii reprezentat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, având ca obiect expropriere.
A dispus anularea în parte a Hotărârii de despăgubiri nr.125/187 din data de 08.10.2011 emisă de Comisia de aplicare a Legii nr.256/0010 cu privire la valoarea despăgubirilor și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 1326 euro sau echivalentul în lei la data plății potrivit cursului de schimb al Băncii Naționale Române, cu dobânda legală calculată asupra diferenței dintre valoarea despăgubirii stabilită de instanță și suma de 2904,76 lei stabilită prin Hotărârea comisiei nr.125/187 din data de 08.10.2012, începând cu data de 10.01.2012, până la data plății pentru exproprierea suprafeței de 4074 mp de teren arabil.
A obligat pârâtul la plata sumei de 1900 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr.125/187 din 08.10.2011 a Comisiei de aplicare a Legii nr.255/2010, s-a dispus exproprierea de la reclamantă a suprafeței de 4074 mp din terenul situat în localitatea Pecica, jud.A., având număr cadastral A846/2/2 fiindu-i acordat, în echivalent, o despăgubire în sumă de 2904,76 lei.
Reclamanta contestă această hotărâre, susținând că suma oferită de expropriator este derizorie, atât față de valoarea de circulație a terenurilor, cât și față de sumele oferite pentru alte terenuri, în baza legilor de expropriere anterioare.
Cererea reclamantei se grefează pe dispozițiile art.22 al.1 din Legea nr.255/2010 conform cărora expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute stabilite de expropriator se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferului dreptului de proprietate.
Stabilirea despăgubirilor cuvenite în caz de expropriere, chiar dacă aceasta se realizează în temeiul legii speciale - Legea nr.255/2010 – se face în conformitate cu prevederile cadrului normativ general cuprins în Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Prin urmare, în cauză sunt incidente prevederile art.26 al.2 din Legea nr.33/1994, conform cărora:
„al.1 - Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.
al.2 - La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.”
Pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamantei, instanța a procedat conform art.25 din Legea nr.33/1994, numind o comisie de trei experți, din care unul desemnat de instanță și câte unul nominalizat de persoana expropriată, respectiv de către pârâtul expropriator.
Conform concluziilor raportului de expertiză, valoarea de circulație a suprafeței de 4074 mp, ar fi de 69.752 lei, echivalentul a 15.644 euro.
Raportul de expertiză a fost semnat cu observații de către domnul expert M. B., dânsul subliniind faptul că raportul de expertiză nu tratează corect abordarea prin piață.
Deși experții au arătat că pentru estimarea valorii de piață se utilizează două metode, metoda comparațiilor de piață și metoda randament, iar după aplicarea celor două metode, în baza reconcilierii rezultatelor, se estimează rezultatul final, instanța apreciază că suma de_ euro pentru o parcelă 4074 mp, pentru un teren agricol situat în extravilanul unei localități ce nu este nici măcar reședință de județ, este una exorbitantă, plasată în afara realității obiective.
În totală contradicție cu aceste concluzii, raportul de evaluare globală a imobilelor valabil pe anul 2012, luat în considerare de notarii publici la autentificarea actelor juridice notariale privitoare la imobile și care are la bază date statistice culese din activitatea notarială din anul precedent 2011, stabilește pentru Orașul Pecica o valoare de 2000 euro/ha, ceea ce în echivalent înseamnă 0,2 euro/mp, adică 0,9 lei/mp.
Finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă (justă) despăgubire, în condițiile în care exproprierea reprezintă o ingerință permisă nu numai de art.44 din Constituție, dar și de art.1 Protocolul nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.
Or, o dreaptă sau justă despăgubire presupune acordarea proprietarului expropriat a prețului pe care l-ar fi încasat în cazul în care ar fi vândut de bună voie terenul, acesta fiind prețul pieții, adică prețul cu care se vând sau se cumpără, în mod obișnuit astfel de terenuri.
Fiind în realitate o vânzare forțată, în care consimțământul vânzătorului nu este cerut de lege, în considerarea efectelor general benefice a utilității publice căreia îi va fi afectat imobilul, este firesc ca despăgubirea pentru bunul expropriat să cuprindă doar un preț echivalent cu prețul la care s-ar fi vândut, în mod normal bunul, în cazul unei vânzări obișnuite, consimțite de ambele părți, dar și eventualul prejudiciu cauzat proprietarului-vânzător reprezentat inclusiv de eventualul beneficiu de care a fost lipsit ca urmare a unei exproprieri intempestive, în raport de lucrările realizate și care urmau să aducă un beneficiu cert și previzibil.
Acesta a fost și motivul pentru care tribunalul, din oficiu, în baza rolului activ consacrat de art.129 al.5 C.pr.civ., în raport de concluziile raportului de expertiză, a solicitat unui birou notarial situat în apropierea zonei în care se găsește terenul expropriat, de a comunica instanței o copie a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în cursul anilor 2011–2012, cu obturarea datelor de identificare ale părților și cu păstrarea elementelor care interesau în soluționarea cauzei, respectiv data contractului, suprafața vândută și prețul stabilit de părți.
În total, au fost depuse la dosar un număr de 19 contracte (filele 333 – 352 dosar fond), prin care s-au vândut diverse suprafețe de teren, unele mai reduse, de numai 5000 mp, până la suprafețe mai mari de 6,2 ha, 6,3 ha sau chiar 6,4 ha de teren arabil. Toate contractele depuse la dosar datează din perioada 2011–2012, astfel că prețurile indicate în cuprinsul lor sunt de certă actualitate.
Dintr-o analiză sumară a acestor contracte s-a constatat că, în cele mai multe cazuri, prețul de vânzare a fost de 1,3 lei/mp. În unele contracte au putut fi identificate și prețuri mai reduse, respectiv între 0,6–0,9 lei/mp, dar au existat convenții de vânzare a unor terenuri agricole, chiar la prețuri mai ridicate, potrivit adresei nr.221 din data de 08.05.2012 emisă de BNP Asociații „D.”, în zona Pecica s-au înregistrat, în situații mai rare de 2900–3000 euro/ha, respectiv 0,3 euro/mp, preț pe care instanța l-a reținut ca fiind un indicator elocvent pentru stabilirea valorii aproximative de circulație a suprafeței de 4074 mp expropriată de la reclamantă pentru construirea autostrăzii A.–Nădlac.
Din înmulțirea suprafeței expropriate de 4074 mp de teren din proprietatea reclamantei, cu un preț de 0,3 euro/mp, cu cât s-au vândut terenurile în general în ultimii 2 ani în extravilanul Orașului Pecica, a rezultat o valoare de 1.222,2 euro.
Instanța nu a reținut valoarea de piață din contractul de vânzare–cumpărare încheiat în noiembrie 2012, întrucât acesta a fost încheiat cu mult după data exproprierii, este un contract izolat, mai mult, terenul a fost achiziționat în vederea realizării de către vânzători a obiectului de activitate a Întreprinderii Individuale Kocsik M. „Agro press”, teren care are deschidere la DN 7 și acces direct la rețeaua de gaze, nefiind astfel comparabil cu terenul expropriat de la reclamantă.
La fel, nici contractul de vânzare-cumpărare din 17.05.2012, prin care o societate a dobândit un teren, nu este relevant, deoarece acesta are categoria de folosință curți și construcții, ceea ce nu este cazul în speță, ipoteza fiind identică și în ceea ce privește contractul de ipotecă autentificat la data de 17.02.2011. Pe de altă parte, contractul autentificat la 12 august 2011, încheiat între două societăți comerciale, nu este relevant față de criteriul stabilit de art.26 al.1 și 2 din Legea nr.33/1994. Contractele din 2007, respectiv 2009, nu se referă la perioada supusă exproprierii, neputând fi luate în considerare, iar contractele de locațiune nu sunt acte de vânzare.
Sintagma de ,,prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele” are semnificația de preț plătit efectiv și consemnat ca atare în contractele autentice de vânzare-cumpărare, și nu ofertele de preț ale agențiilor imobiliare ori prețurile de tranzacționare extrase de la rubricile de vânzări de pe internet și din anunțurile de mică publicitate din zonele locale privind imobilele de același fel, în aceeași unitate administrativ-teritorială. În aceste condiții concluziile comisiei de experți trebuie să aibă la bază prețurile de tranzacționare a terenurilor de același fel și din aceeași unitate administrativ-teritorială la momentul efectuării lucrării.
Metodele utilizate de experți, respectiv de comparație și randament, nu se regăsesc printre criteriile prevăzute expres și neechivoc de Legea nr.33/1994, și anume prețul cu care se vând în mod obișnuit, în zona în discuție, terenuri similare celui expropriat. În cazul în care experții nu au analizat vânzări efective, instanța nu a putut ține seama la stabilirea despăgubirilor, de raportul de expertiză întocmit.
În cauză nu s-a pus problema lipsei de tranzacții pentru perioada vizată, așa cum rezultă din contractele atașate la dosar și din adresa notarului public D. S., astfel încât contractele autentice de vânzare-cumpărare exprimă cel mai convingător prețul rezultat în urma întâlnirii cererii și ofertei.
Afirmația experților că în realitate părțile declară la notar un preț mai mic pentru a eluda taxele și onorariile notariale, nu este susținută de nicio probă, astfel, atâta timp cât nu s-a constatat de către instanță vreo simulație privind prețul, nu se pune problema înlăturării unor convenții autentice care beneficiază de prezumția de validitate.
În afară de această valoare de circulație a terenului, tribunalul a reținut a fi pertinente și juste aprecierile din cuprinsul raportului de expertiză conform cărora, în cuantumul despăgubirilor cuvenite, trebuie incluse și sumele necesare reclamantei pentru a-și reîntregi proprietatea diminuată ca efect al exproprierii, prin cumpărarea în aceeași zonă, de pe piața liberă, a unei alte suprafețe de teren egală ca întindere cu cea preluată în domeniul public și care cuprind 5% comisioane.
Prin urmare, instanța a concluzionat că, în cadrul despăgubirilor cuvenite reclamantei, trebuie inclusă și suma de 61,11 euro, reprezentând procentul menționat din valoarea de circulație a terenului expropriat.
În schimb, nu se justifică includerea în cuantumul despăgubirilor a valorii pierderii producției agricole pentru un an de zile, a reținut instanța de fond.
Din întreg ansamblul probator administrat în cauză nu rezultă că la momentul exproprierii terenul ar fi fost însămânțat ori cultivat și că, urmare a exproprierii, reclamanta nu ar mai fi putut să culeagă recolta adică roadele muncii depuse. De altfel, nu rezultă că terenul cu pricina ar fi fost cultivat până la momentul la care a intervenit exproprierea, astfel că acordarea de despăgubiri pentru pretinsul prejudiciu eventual și incert, legat de imposibilitatea cultivării terenului expropriat, nu își are nicio fundamentare legală.
De asemenea, nu se justifică nici acordarea unor despăgubiri suplimentare pentru dauna provocată ca urmare a interdicției de construire pe lățimea benzii de siguranță și protecție, atâta timp cât terenul expropriat a fost teren agricol, iar reclamanta nu a făcut dovada că a fost aprobat un plan urbanistic zonal care anterior exproprierii nu a schimbat categoria de folosință a terenului din teren agricol extravilan în teren cu construcții.
Argumentele și susținerile reclamantei legate de faptul că unii proprietari au intrat deja în posesia despăgubirilor exorbitante stabilite inițial, nu pot constitui un argument care să determine instanța a stabili o despăgubire mai mare decât cea care rezultă din prospectarea pieței imobiliare din zonă, criteriul legal din art.26 din Legea nr.33/1994 nu a putut fi înlăturat pe acest considerent.
Pentru aceste considerente, instanța a admis în parte acțiunea reclamantei, respectiv a anulat în parte hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr.125/187 din data de 08.10.2011 emisă de Comisia de aplicare a Legii nr.256/2010 cu privire la valoarea despăgubirilor, să plătească reclamantei suma de 1326 euro sau echivalentul în lei la data plății potrivit cursului de schimb al BNR, cu dobândă legală calculată asupra diferenței dintre valoarea despăgubirii stabilită de instanță și suma de 2904,76 lei stabilită prin hotărârea emisă de Comisie, începând cu data de 10.01.2012 până la data plății efective pentru exproprierea suprafeței de 4074 mp de teren arabil.
În ceea ce privește dobânda legală, temeiul acordării acesteia îl constituie art.1 din OG nr.13/2011.
Având în vedere că acțiunea s-a admis în parte, în baza art.274 Cod procedură civilă, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1900 lei cheltuielile de judecată, reprezentând onorar avocat și onorar expert.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta B. E. R., solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată cu privire la cuantumul despăgubirilor și dobânzii, și menținerii dispoziției cu privire la cheltuielile de judecată.
Reclamanta recurentă și-a motivat în drept recursul cu dispozițiile art.304 pct. 8 și 9 C.pr.civ., arătând că prevederile Legii nr.33/1994 sunt imperative în sensul necesității efectuării expertizei evaluatorii asupra terenurilor expropriate și, cu toate acestea, prima instanță a înlăturat raportul de expertiză, considerând că valoarea de despăgubire rezultată „este una exorbitantă, plasată în afara realității obiective”, justificând această apreciere prin aceea că terenul este „situat în extravilanul unei localități ce nu este nici măcar reședință de județ”, apreciere care este absurdă, în condițiile în care experții au ținut cont de ea în efectuarea expertizei și au făcut deprecierea care rezultă din acest aspect.
Că, localitatea Pecica este cel mai apropiat oraș de orașul reședință de județ, fiind punct de tranzit spre Occident între A. și Nădlac, și are terenuri agricole cu solul de cea mai bună calitate din România, acestea fiind doar câteva din criteriile care trebuie avute în vedere în cadrul unei evaluări.
Recurenta a mai arătat că valorile incluse în expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici sunt valori orientative conform art.771 al. 4 din Codul fiscal, fiind destinate pentru uzul cabinetelor notariale, indicând valori minimale, iar pe de altă parte, a precizat că valoarea de despăgubire trebuie să țină cont și de lipsirea proprietarilor de libertatea de a pierde din patrimoniu terenul prin libera negociere pe care o oferă piața tranzacțiilor și că prima instanță a făcut abstracție, pe lângă raportul de expertiză, și de celelalte înscrisuri (contracte de vânzare-cumpărare, ipotecă, închiriere, hotărâri de expropriere din zonă, precum și de primul raport de expertiză efectuat de expertul U. R.), toate cu prețuri similare celui solicitat.
La al doilea punct din cererea de recurs, recurenta a arătat că instanța a depășit limitele rolului activ, aplicând greșit art.129 al.5 C.pr.civ., prin aceea că a depus din oficiu la dosarul cauzei contracte de vânzare-cumpărare.
La al treilea punct al motivelor de recurs, reclamanta recurentă a învederat că prima instanță a aplicat greșit art.25 din Legea nr.33/1994, din care rezultă că intenția legiuitorului este aceea de a da prevalență în cadrul ansamblului probator expertizei tehnice, iar prima instanță a înțeles greșit să considere elementul principal al probațiunii adresa BNP D. din care rezultă prețul declarat de părți, fiind de notorietate că acest preț nu este cel real și este făcut în scopul de a micșora taxele.
Recurenta au susținut că anterior emiterii respectivei adrese, la BNP D. s-au vândut terenuri și la alte prețuri, respectiv la prețul de 2,5 euro/mp, conform contractului autentic nr.1608/12.08.2011, precizând că metoda comparației prin bonitare folosită de dl. expert G. N. nu este conformă cu legislația în vigoare și cu standardele internaționale de evaluare, potrivit adresei UNEAR.
Totodată, recurenta a învederat că prima instanță a încălcat și art.26 din Legea nr.33/1994, în sensul că deși raportul de expertiză stabilește și valoarea prejudiciului și legea impune acordarea lui, prima instanță nu l-a acordat.
De asemenea, a invocat și încălcarea dispozițiile art.16 din Constituția României, art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.21 al.1 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, arătând că despăgubirea propusă lor prin HG nr.488/2011 și Comisia de Aplicare a Legii nr.255/2010, precum și cea acordată de către prima instanță este discriminatorie, încălcând drepturi fundamentale ale omului și Constituția României, prin aceea că sunt cu 70% mai mici decât cele acordate vecinilor lor în baza HG nr.416/2010 (4 euro/mp).
În fine, a arătat că au fost încălcate dispozițiile legale cu privire la caracterul just al despăgubirilor, respectiv art.44 al.3 din Constituția României, art.1 și 26 al.2 din Legea nr.33/1994, art.8 din Legea nr.255/2010, art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție.
Pârâtul S. R. reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România nu a depus întâmpinare, dar a solicitat, prin concluziile scrise, respingerea recursului reclamantei.
În urma examinării sentinței atacate, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.304 pct.8 și 9 și art.312 al.3 C.pr.civ., Curtea apreciază că este întemeiat recursul declarat în cauză, cu consecința casării sentinței și trimiterii cauzei spre rejudecare, pentru considerentele de mai jos.
Potrivit art.1 din Legea nr.33/1994 „exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire (…)”, iar conform art.8 al.2 din Legea nr.255/2010 „în termen de 20 de zile calendaristice de la data notificării prevăzute la al.(1), proprietarii imobilelor cuprinse în listă au obligația prezentării la sediul expropriatorului, în vederea stabilirii unei juste despăgubiri.”
De asemenea, art.26 al.1 din Legea nr.33/1994 stabilește că „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”, iar alineatul 2 al aceluiași articol prevede că „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.”
Din cuprinsul actelor normative mai sus menționate (în concordanță cu art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului), reiese că ele consacră caracterul just (drept) al despăgubirii, pentru imobilele expropriate, și precizează explicit că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului, stabilind obligația legală atât în sarcina instanței, cât și în sarcina experților de a ține seama de prețul cu care se vând, de regulă, imobilele similare (de același fel, adică cu aceleași caracteristici) în zona respectivă.
Or, în speță, prima instanță nu s-a conformat dispozițiilor legale mai sus menționate, în sensul că nu a stabilit despăgubirea pe baza raportului de expertiză cerut de art.26 al.2 din Legea nr.33/1994, care să aibă în vedere valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat, precum și prețul cu care se vând imobile similare, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei, ci a avut în vedere adresa BNP D., cu caracter general, în baza căreia instanța a făcut un simplu calcul matematic.
În acest sens, este de menționat că însuși expertul B. M., care a semnat cu observații raportul de expertiză, a arătat, prin scriptul de la filele 195-196 din dosarul de fond, că rezultatele obținute prin raportul de expertiză sunt eronate, deoarece comparabilele folosite nu sunt similare cu terenul expropriat, ele referindu-se la terenuri care au potențial de conversie din teren agricol în teren pentru uz industrial, respectiv sunt cuprinse în PUZ sau PUD, fapt ce le crește mult valoarea, pe când terenul expropriat nu a fost cuprins în planuri de dezvoltare urbanistică, astfel încât comparabilele care sunt cu adevărat similare sunt terenuri agricole extravilane.
Or, observațiile aduse raportului de expertiză de către acest expert nu au fost luate în considerare de către prima instanță, care atât ea, cât și experții erau obligați, potrivit art.26 al.2 din Legea nr.33/1994, prin utilizarea metodei comparațiilor directe, să utilizeze comparabile cu adevărat similare, respectiv terenuri cu aceleași caracteristici, cu atât mai mult cu cât în recurs reclamanta au depus un contract de vânzare-cumpărare încheiat de B.N.P. D. la 12 august 2011, în care prețul era de 2,5 euro/mp.
Față de cele de mai sus și având în vedere că este necesară administrarea unei probe noi, respectiv unui supliment la raportul de expertiză prin care să se stabilească despăgubirea în raport de prețul cu care se vând imobilele similare la data întocmirii raportului de expertiză și de prejudiciul cauzat proprietarului, în baza art.304 pct.8 și 9 și art.312 al.3 și 61 C.pr.civ., va admite recursul reclamantei și va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul A..
În rejudecare, instanța va ordona experților să compare, în concret, caracteristicile terenului expropriat și ale terenurilor similare, ce au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare depuse în primă instanță și în recurs, urmând ca instanța să țină seama și de celelalte critici aduse prin cererile de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta B. E. R. împotriva Sentinței civile nr.452 din 6 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la tribunalul A..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15 mai 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
F. Ș. G. O. RUJIȚA R.
Grefier,
M. M.
Red.GO/21.05.2013
Tehnored.MM/2 ex/20.06.2013
Instanță fond: Tribunalul T. – jud.A. Ș.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Partaj judiciar. Decizia nr. 1210/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
