Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 546/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 546/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 11-04-2013 în dosarul nr. 30506/325/2010*

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 546

Ședința publică din 11 aprilie 2013

PREȘEDINTE: C. P.

JUDECĂTOR: M. G.

JUDECĂTOR: A.-M. N.

GREFIER: S. C.

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul reclamant T. V. A. în contradictoriu cu intimații pârâți S. J. C.-M. și C. I., O. de C. și Publicitate Imobiliară T. – BCPI T. și Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile M. și Mijlocii SA - IFN împotriva Deciziei civile nr.707/A din 19.10.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depuse la dosar, prin Serviciul registratură al instanței, la 08.04.2013, întâmpinare formulată de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile M. și Mijlocii SA – IFN (F.), având anexate împuternicire avocațială și delegație de substituire. Instanța constată că acest înscris are caracterul unor concluzii scrise, nefiind depus în termenul prevăzut de art. 308 alin.2 Cod procedură civilă.

Nefiind formulate alte cereri și văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.

CURTEA

În deliberare, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 707/A din 19.10.2012 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a respins apelul declanșat de către apelantul-reclamant T. V. A., contra sentinței civile nr._ dată, la 25.04.0212 în dosarul pendent, având nr._, de Judecătoria Timișoara, în contradictoriu cu intimații Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile M. ȘI Mijlocii Sa-IFN; S.C.PEJ J. C. M. și C. I., și, respectiv, OCPI T.- BCPI T..

A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că prin plângerea formulată și înregistrate pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr._ din 23.11.2010 petentul T. V. A. a chemat in judecata intimații S. J. C. M. & C. I., OCPI T. - BCPI Timișoara și Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi M. si Mijlocii SA-IFN (F.) solicitând admiterea plângerii împotriva încheierii de carte funciara nr._ din 27.10.2010 ,constatarea nulității absolute a încheierii de carte funciara antemenționate, a cererii introduse de către S. J. & C., a referatului asistentului registrator și a comunicării,desființarea tuturor actelor antemenționate și radierea din CF a somației de plată din dosar execuțional nr. 830/ex/2010 pentru suma de 240.466,89 Euro, cu cheltuieli de judecata.

In motivarea plângerii petentul arată că, prin încheierea de către funciară nr._ din 27.10.2010 a fost admisă cererea S. J. & C., fără indicarea articolului din Legea 7/1996, privind notarea somației de plata în dosar execuțional nr. 830/ex/2010 pentru suma de 240.466,89 Euro plătibili in lei, reprezentând debit la care se va adăuga dobânda legala de la data scadentei biletului la ordin si pana la data plații efective a debitului +4769,78 lei cheltuieli de executare silită cu onorariu avocat 24.476,62 lei reprezentând parțial onorariu minimal legal de executare silita cu TVA inclus 1946,8 lei reprezentând cheltuieli de executare cu TVA inclus care se vor achita în funcție de stadiu procedurii de executare silita, în momentul recuperării integrale a debitului raportat la actele întocmite pana în acel moment in favoarea F. sub C2 din CF_-C1-U13 (provenită din conversia de pe hârtie a CF_) UAT Timișoara.

Petentul a arătat că încheierea este nelegala întrucât nu conține referire la documentele atașate, nu este motivata nici in fapt si nici in drept.

In drept, plângerea petentului nu este motivată.

Intimata F., legal citată a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetentei generale a instanței și a solicitat respingerea plângerii ca inadmisibila.

In motivarea întâmpinării intimata a arătat că împotriva încheierii de carte funciară se poate formula cerere de reexaminare ,petentul formulând cererea de reexaminare soluționata de către registratorul sef de carte funciara prin încheierea nr._ din 13.12.2010. Intimata arată că prezenta cerere nu poate fi calificata ca fiind o plângere de carte funciara ci ca o noua cerere de reexaminare care este de competenta aceluiași registrator sef.

Prin sentința civilă nr. 9906 din 20.04.2011 a fost admisa excepția netimbrării și a fost anulată ca netimbrată plângerea petentului.

Prin decizia civila nr. 49/A/18.01.2012 a fost admis apelul petentului, a fost desființată sentința civila antementionata și a fost trimisă cauza spre rejudecare.

La dosarul cauzei se află atașată lucrarea de carte funciară din dosarul nr._.

Judecătoria Timișoara prin sentința civilă nr._/25.04.2012 pronunțată în dosar nr._ a respins excepția necompetentei generale a instanțelor judecătorești invocate de către intimate Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi M. si Mijlocii SA –IFN ca neîntemeiata.

A respins excepția inadmisibilității invocate către intimate Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi M. si Mijlocii SA –IFN ca neîntemeiata.

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a OCPI T. –BCPI Timișoara.

A respins plângerea de carte funciară formulată de către petentul T. V. A. domiciliat în Timișoara, . (Hotel Dominique), jud. T. în contradictoriu cu intimații Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi M. și Mijlocii SA –IFN și S. J. C. M. & C. I., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța aceasta hotărâre, prima instanța a reținut că:

Față de excepția necompetentei generale a instanței în soluționarea prezentei cauze, excepție de procedură, absolută și dilatorie instanța a reținut că aceasta este neîntemeiată.

Astfel, prima instanța analizând cererea de chemare în judecată a petentului formulată la data de 23.11.2010 a reținut că deși aceasta este intitulata „contestație” aceasta are natura juridică a unei plângeri de carte funciară. Astfel instanța a reținut că petentul a criticat în cuprinsul cererii sale legalitatea încheierii de carte funciară nr._ din 27.10.2010, astfel ca instanța a reținut că potrivit art. 50 alin. 2 indice 2 din Legea 7/1996 “plângerea împotriva încheierii se poate depune și direct la judecătoria în a cărei rază de competență teritorială se află imobilul, situație în care instanța a solicitat din oficiu biroului teritorial comunicarea dosarului încheierii și copia cărții funciare, precum și notarea plângerii în cartea funciară.”

Pentru aceste considerente raportat la disp.art.86 c.proc.civila potrivit căruia instanța nu este ținută de denumirea actului cu care este ea sesizata ci de conținutul sau concret instanța a reținut că prezenta cerere reprezintă o plângere de carte funciară de competenta Judecătoriei Timișoara urmând a respinge excepția necompetentei generale a instanțelor.

Analizând excepția inadmisibilității invocate de către intimată prin întâmpinare, excepție de fond, peremptorie și absoluta instanță a fost respinsă, ca neîntemeiată.

Astfel instanța a reținut că deși petentul a formulat prezenta plângere de carte funciară la data de 23.11.2010 împotriva încheierii de carte funciară nr._ din 27.10.2010, petentul a înțeles să formuleze la data de 18.11.2010, anterior promovării prezentei acțiuni si o cerere de reexaminare împotriva încheierii de carte funciara antemenționate.

Această cerere de reexaminare a fost soluționată prin încheierea nr._ din 13.12.2010 de către registratorul șef de carte funciară prin respingerea sa.

Prima instanță analizând dispozițiile art. 50 din Legea 7/1996 raportat la speța de față a reținut că petentului nu i se poate imputa nici un fel de omisiune în condițiile în care acesta a formulat atât cerere de reexaminare prevăzuta de art. 50 alin 2 din Legea 7/1996 cât și plângere de carte funciară prevăzută de art. 50 alin. 2 indice 2 din Legea 7/1996. Astfel instanța a reținut că petentul deși a formulat prezenta plângere anterior emiterii încheierii nr._ din 13.12.2010 prin care a fost soluționată cererea de reexaminare, prin respingerea acesteia plângerea petentului se răsfrânge și asupra acestui act.

Pentru aceste considerente instanța a respins excepția inadmisibilității ca neîntemeiată.

Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive a OCPI T. - BCPI Timișoara instanța a reținut că potrivit art. 50 indice 1 din Legea 7/1996 actualizata “soluționarea plângerii împotriva încheierii de carte funciară, a acțiunii în justificare tabulară, în rectificare, precum și prestație tabulară se face fără citarea oficiului teritorial”. Instanța a reținut de asemenea ca potrivit deciziei nr. 72/2007 a Înaltei Curți de Casație si Justiție în cauzele care au ca obiect plângere de carte funciara întemeiată pe disp.art. 50 din Legea 7/1996 OCPI, nu are calitate procesuala pasivă.

Pentru aceste considerente instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a OCPI T. - BCPI Timișoara și a respins plângerea petentului formulată în contradictoriu cu aceasta intimată ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă în cauză.

Analizând pe fond plângerea de carte funciară prima instanță a reținut următoarele:

Prin încheierea de carte funciară nr._ din 27.10.2010 O. de C. și publicitatea Imobiliară T., Biroul de C. și Publicitatea Imobiliară Timișoara a admis cererea formulata de către S. J. C. M. & C. I. si a fost notata in cartea funciara nr._ U1-C13 Timișoara (provenita din conversia de pe hârtie a CF nr._ Timișoara ) somația de executare emisa in data de 26.10.2010 in dosar execuțional nr. 830/ex/2010 pentru suma de 240.466 Euro dobânzi si cheltuieli de executare silita in favoarea intimatei F. SA –IFN.

Din interpretarea coroborata a disp. art. 47-50 din Legea nr. 7/1996 rezulta ca obiectul plângerii împotriva încheierii de înscriere a unui act sau fapt juridic in cartea funciara il constituie verificarea legalității cererii de înscriere, respectiv daca emana de la o persoana îndreptățită (autoritate competenta sau titular de drept) si daca întrunește condițiile legale de forma, lucrătorul de carte funciara nefiind abilitat sa verifice in fond valabilitatea actului care sta la baza înscrieri.

Analizând condițiile de legalitate ale încheierii de carte funciara contestate, la momentul emiterii acestei încheieri instanța retine următoarele:

Din extrasul de carte funciară în litigiu instanța reține faptul că imobilul înscris in cartea funciara asupra căruia s-a efectuat notarea somației de executare din dosar execuțional nr. 830/ex/2010 este proprietatea tabulara a petentului.

Conform art. 26 alin.4 pct. c din Legea 7/1996 printre înscrierile de carte funciara se numără și notarea, aceasta având ca obiect înscrierea drepturilor personale, a actelor si faptelor juridice referitoare la stare și capacitatea persoanelor, acțiunilor și căilor de atac în justiție, precum și a măsurilor de indisponibilizare, în legătura cu imobilele din cartea funciară.

Instanța a reținut de asemenea faptul ca art.84 alin.2 din Regulament enumera cu titlu exemplificative și nu limitative cazurile de notare în cartea funciară.

Analizând obiectul notarii din perspectiva notarii actelor de urmărire silita și a masurilor asiguratorii din codul de procedură civilă instanța a reținut faptul că notarea somației de executare în cartea funciară în cadrul urmăririi silite a bunurilor imobile este prevăzută în mod expres de disp. art.19 pct. C din Legea 7/1996 și art.84 alin.2 lit. g ) din Regulament ,dispozițiile Codului de procedura civila, respectiv art. 497 alin.1 si 2 prevăzând in mod obligatoriu aceasta obligativitate de notare in cartea funciara a imobilului a somației de executare

Având în vedere cele arătate mai sus instanța a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petent împotriva intimaților.

Instanța a lua act de faptul ca pârtile nu au solicitat cheltuieli de judecata.

Contra acestei hotărâri a declarat apel petentul T. V. A., solicitând admiterea apelului, criticând hotărârea primei instanțe pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivarea apelului s-a arătat că prima eroare judiciară o constituie faptul ca intimata F. nu a invocat o astfel de excepție iar excepția a fost respinsă fără să se facă trimitere la an.38 alin. l (1) din Legea nr.304/2004 republicată. Totul s-a limitat la prevederea art.50 alin.2 din Legea 7/1996 cu trimitere la art.86 C.pr.civ. Textele la care a făcut trimitere instanța au în vedere o instanța cu personalitate juridica și nu) instanța fără personalitate juridică. Acest subiect a fost eludat. Deci nu avem un răspuns specific si explicit ca sentința sa fie motivata corespunzător, excepția este atribuita unei alte părți, aplicabil este art.261 alin. l pct.5 C.p.c.

În schimb este admisă „excepția lipsei calității procesuale pasive a OCPI - BCPI Timișoara". S-a mai arătat că, ANCPI, OCPI - BCPI a fost preluată de la Ministerul Dezvoltării și Turismului în Subordinea Guvernului României, finanțată de Secretariatul General al Guvernului, prin O.G publicată în M.O. partea I nr.314/10.V.2012. S-a argumentat că soluționarea Plângerii împotriva încheierii CF se face fără citarea Oficiului teritorial și s-a invocat decizia 72/2007 ICCJ. Dispozitivul nu este făcut opozabil în sensul respingerii plângerii împotriva încheierii de Carte funciară cu OCPI - BCPI Timișoara.

Si aceasta necorespondență dintre dispozitiv și motivarea sentinței este motiv de nulitate absoluta a sentinței (vezi art.261 (1) pct.5 si 6 C.p.c.). Prima instanță trebuia să realizeze că excepția de necompetență generala a instanței pentru lipsa ei de personalitate juridică, aceasta nu mai poate fi un arbitru imparțial pe cauză, fiindcă este o instanță controlată ceea ce implica prevederile art.4 (1) din Legea 554/2004 cu modificările și completările ulterioare. Se impunea suspendarea cauzei, admiterea excepției de nelegalitate a procedurii și jurisdicției și trebuia sesizată instanța competentă, după punerea in discuție contradictorie cu celelalte parți.

O.C.P.I T. a fost chemată în judecată nu doar ca emitenta a încheierii de admitere in CF ci si pentru prejudiciul produs prin actul emis - prin soluția de admitere dată în favoarea părții adverse.

În motivarea apelului s-a arătat că, prin încheierea nr._/27.10.2010 registrator Șaman O. P. si asistent registrator C. M. fără să indice articole din legea nr.7/1996 republicata, au admis cererea pârâtei.

Aceasta încheiere este motivată decât specificându-se „si în baza documentelor atașate:-Somație nr.830/26.10.2010 emis de S. J. C. - M. & C. loan; văzând referatul asistentului - registrator in sensul ca nu exista piedici la înscriere fiind îndeplinite condițiile prevăzute in legea nr.7/1996 republicata”.Nu s-a motivat și nu s-au specificat "Documentele atașate". De asemeni nu s-au specificat si motivat constatarea din referatul asistentului - registrator formulata: "In sensul ca nu exista piedici la înscriere, fiind îndeplinite condițiile din legea nr.7/1996 republicata". La fel nu s-a indicat norma de drept din legea precitata și nu s-a specificat ce anume condiții sunt îndeplinite pentru a se putea concluziona "Ca nu exista piedici la înscriere".

Raționamentul cuprins în încheiere nu este unul logic, este eliptic și nemotivat suficient pentru a înțelege rațiunile admiterii cererii cu pricina (alături de celelalte acte).

S-a impus comunicarea documentelor atașate cererii pârâtei de rang 3 adresate pârâtei de rang 1, înfățișarea și comunicarea referatului asistentului - registrator C. M., a cererii introduse de pârâta de rang 1, a somației de plata din dos. Ex nr.830/Ex/2010 al piritei de rang 1.

In drept s-au invocat prevederile Legii nr.7/1996, republicată și alte acte normative incidente în cauză.

Tribunalul, examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, în limitele devoluate, cu observarea particularităților pricinii, a constatat că reproșurile ce se aduc primei instanțe se verifică a fi neîntemeiate.

Sintetizând criticile aduse judecătoriei de o manieră alambicată și de natură a crea dificultăți instanței de control judiciar, se observă că acestea vizează exclusiv modalitatea de soluționare a unor incidente procedurale, fără a antama legalitatea notării somației de executare în cartea funciară. Situație în care soluția judecătoriei de a aprecia că în mod legal s-a dispus notarea acestui act de urmărire silită în cartea funciară a intrat în puterea lucrului judecat. Abstracție făcând de faptul că, în adevăr, notarea somației de executare emisa in data de 26.10.2010 in dosar execuțional nr. 830/ex/2010 este permisă de art. 19 pct. C lit. c din legea cu nr.7/1996, așa cum judicios a reținut și prima instanță.

Reproșurile vizând neconcordanța dispozitivului cu considerentele sentinței apelate se privesc a fi neîntemeiate, de vreme ce soluțiile date incidentelor procedurale (excepțiilor) se reflectă expres în partea dispozitivă a hotărârii pendinte repudiată, după ce în partea expozitivă, judecătoria a motivat exhaustiv soluția la care s-a oprit cu privire la acestea.

În ceea ce privește probatoriul pretins solicitat, tribunalul amintește că, în procedura necontencioasă a plângerii de carte funciară, părțile nu se pot prevala de alte înscrisuri decât cele aflate în compunerea dosarului la data pronunțării încheierilor de carte funciară date de registrator, și, mai apoi, de registratorul-șef.

Cum nici reproșurile vizând pretinsele omisiuni din corpul încheierile atacate nu au aptitudinea de a conduce la o concluzia că acestea ar fi fost pronunțate cu încălcarea dispozițiilor art. 47-49 în corelație cu art. 19 pct. C lit. c - toate apartenente deja evocatei legi cu nr. cu nr.7/1996.

De aceea, tribunalul a găsit nefondat apelul. Context în care, în temeiul art. 296 c. proc. civ. l-a respins și a păstrat sentința judecătoriei ca fiind legală și temeinică.

În cauză a formulat recurs reclamantul T. V. A. împotriva deciziei civile nr.707/A/19 octombrie 2012, a încheierii din data 5.10.2012, a încheierii din 12.10.2012 pronunțate de Tribunalul Tlmis secția al-a civila in dosar nr._, a sentinței civile nr._/25.04.2012 pronunțata de Judecătoria Timișoara in dosar nr._ solicitând casarea hotărârii recurate, constatarea competentei de prima instanța a Tribunalului T. si trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente.

În motivarea recursului reclamantul a arătat că instanța de apel evita in prolixa argumentare, fara sa se dea un răspuns expres si explicit sa se refere la nulitatea sentinței si a procedurii urmate de prima instanța .

Competenta de prima instanța revine Tribunalului T. acesta insa a judecat in apel cauza.

Decizia civila nr.707/A/19.10.2012 pronunțata de Tribunalul T. secția al-a civila in dosar nr._ nu răspunde punctual, concret la motivele de apel, practic ea nu este motivata pe fondul problematicii. A creat doar o aparenta in motivare. Mai mult se refera la stilul lucrării reclamantului, accepta ca are dificultăți sa înțeleagă cele comunicate, dar nu se straduie sa lămurească aceste nelămuriri.

Aceste considerente se refera la reproșuri, expresie repetata .

Reiterează ca motive distincte de recurs ca motive de nelegalitate (de casare ):

In fapt, este respinsa excepția necompetentei generale a instanței " ... neîntemeiata ".

O prima eroare judiciara o constituie faptul ca intimata F. nu a invocat o astfel de excepție.

Excepția a fost respinsa fara sa se faca trimitere la art.38 alin.l (1) din Legea nr.304/2004 republicata . Totul s-a limitat la prevederea art.50 alin.2 din Legea 7/1996 cu trimitere la art.86 C.pr.civ.

Textele la care a făcut trimitere instanța au in vedere o instanța cu personalitate juridica si nu o instanța fara personalitate juridica. Acest subiect a fost eludat. Deci nu are un răspuns specific si explicit ca sentința sa fie motivata corespunzător. Excepția este atribuita unei alte parti. Aplicabil este art.261 alin.l pct.5 C.p.c.

In schimb este admisa "excepția lipsei calității procesuale pasive a OCPI - BCPI Timișoara".

In prezent ANCPI, OCPI - BCPI a fost preluata de la Ministerul Dezvoltării si Turismului in subordinea Guvernului României, finanțata de Secretariatul General al Guvernului, prin OG publicata in M.O.F partea I nr.314/10.V.2012 .

S-a argumentat ca soluționarea Plângerii împotriva încheierii CF se face fara citarea Oficiului Teritorial si s-a invocat decizia 72/2007 ICCJ.

Concluziv la aceasta chestiune la pagina 5, paragraful 1 se motivează:

"Pentru aceste considerente instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a OCPI T. - BCPI Timișoara si va respinge plângerea petentului formulata in contradictoriu cu aceasta intimate ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva in cauza".

In dispozitiv nu se regăsește decât:" admite excepția lipsei calității procesuale pasive a OCPI T. - BCPI Timișoara ". In rest dispozitivul mai prevede: "Respinge plângerea de Carte Funciara ... in contradictoriu cu intimata F. ... si S. J. C. - M. & C. loan ... ca neintemeiata . "

Dispozitivul nu este făcut opozabil in sensul respingerii plângerii impotriva încheierii de Carte Funciara cu OCPI - BCPI Timișoara.

Si aceasta necorespondenta dintre dispozitiv si motivarea sentinței este motiv de nulitate absoluta a sentinței (vezi art.261 (1) pct.5 si 6 C.p.c.).

Instanța trebuia sa realizeze ca excepția de necompetenta generala a instanței pentru lipsa ei de calitate juridica, aceasta nu mai poate fi un arbitru imparțial pe cauza, fiindcă este o instanța controlata ceea ce implica prevederile art.4 (1) din Legea 554/2004 cu modificările si completările ulterioare. Se impunea suspendarea cauzei, admiterea excepției de nelegalitate a procedurii si jurisdicției si trebuia sesizata instanța competenta, dupa punerea in discuție contradictorie cu celelalte parti .

OCPI T. a fost chemata in judecata nu doar ca emitenta a încheierii de admitere in CF, ci si pentru prejudiciul produs prin actul emis-prin soluția de admitere data in favoarea pârtii adverse.

Decizia 72/2007 ICCJ este DEVANSATA de . prevederilor art.221 NCC, vezi si Legea 60/2012 privind modificarea art.56, etc. din NCC.

Din moment ce a intrat in conflict de interese cu instanța, cat si cu OCPI T., instanța nu mai poate judeca ,cauza fiindcă nimeni nu este judecător in propria sa cauza, excepția conflictului de interese este prevalenta, a se vedea art.75 din Legea 161/2003 si art.5/2 din Legea 303/2004 republicata.

S-au respins probatoriile, inclusiv procedura interogatoriu întrebările, cu atașarea dosarului executional si cu procedura înscrierii in fals (cu motivarea ca: "este un incident apărut in administrarea probelor încuviințate de către instanța si nu un mijloc de proba proprîu-zis. M. mult instanța retine ca petentul nici nu a indicat care anume inscris il tăgăduiește ca fiind fals si cine este autorul falsului.")

Se consemnează, instanța omite solicitarea cu: "infatisarea si comunicarea actelor la care am făcut trimitere care sunt specificate in "Plângerea" inregistrata la 23.04.2012, mai mult se confunda Plângerea cu concluziile scrise.

A se vedea pagina 2 paragraful 1 din sentința civila nr._/25 aprilie 2012 dosar_ Judecătoria Timișoara: "Instanța constata ca prin faxul instanței intimata F. a depus concluzii scrise . "

In acest mod s-a evitat analiza pertinenta, punctuala a "Plângerii" inregistrata la 23.04.2012 omițându-se multe aspecte invocate.

De altfel instanța a fost sesizata cu Plângere dar aceasta nu s-a pronunțat pe intreg petitul solicitărilor sale, respectiv:

" -Sa declarați nule total si absolut actele sus menționate . -Sa desființați toate actele contestate, facand cuvenitele mențiuni în CF în sensul radierii somației de plata din dos.nr.830/Ex/2010 al S. J. C. - M. & C. loan pentru suma de 240.466,89 Euro."

In temeiul art.172 și următoarele C.p.c se solicită ca pârâtele de rang 1, 2 si 3 să depună: documentele atașate nespecificate dar menționate de piritele rang 1 si 3, documentele atașate despre care se face mențiune in încheierea contestata precum si referatul asistent - registrator C. M. ; a cererii introduse de pirita de rang 1, a somației de plata din dosar nr. Ex nr.830/Ex/2010 al pârâtei de rang 1.

In drept: prevederile art.299, art.304 punctele 1,3,4,5,7,8,9, art. 306/2, art.312/1/2 s.a. C.p.c.

Examinând legalitatea deciziei atacate prin prisma motivelor de recurs, precum și față de prevederile art.304 C.pr.civ., curtea de apel consideră că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În primul rând, instanța de recurs reține că potrivit dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., „Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum si, in condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului." Ca atare, din interpretarea acestor dispoziții rezultă că, în sensul prevederilor legale mai sus citate, sunt susceptibile a fi atacate cu recurs hotărârile pronunțate în apel și hotărârile date în primă instanță fără drept de apel. Așadar, căii de atac a recursului îi sunt supuse hotărârile definitive, stabilite ca atare prin art. 377 C. proc. civ. Aplicând dispozițiile legale mai sus menționate la speța de față, se constată că obiect al recursului îl poate constitui doar decizia instanței de apel, respectiv Decizia civilă nr.707/A din 19.10.2012 a Tribunalului T., astfel încât criticile aduse de reclamant sentinței civile nr._ din 25.04.2012 a Judecătoriei Timișoara nu pot fi analizate în cadrul prezentului recurs.

În ceea ce privește motivele de recurs formulate de reclamant împotriva deciziei pronunțate în apel de tribunal, Curtea constată că sunt nefondate. Astfel, decizia recurată este motivata, fiind arătate considerentele de fapt si de drept pentru care tribunalul a respins apelul reclamantului. Așa cum a reținut și CEDO în jurisprudența sa, obligația de motivare a hotărârii nu presupune a da un răspuns detaliat fiecărui argument, instanța putând să grupeze mai multe susțineri ale părții la care să răspundă printr-un considerent comun. Așa cum rezultă din decizia pronunțată în apel, tribunalul a indicat motivele pentru care a înlăturat susținerile apelantului referitoare la modalitatea de soluționare de către judecătorie a unor incidente procedurale, reținând că apelantul a formulat doar astfel de critici în apel, fără a antama legalitatea notării somației în cartea funciară.

În ceea ce privește necompetența materială a tribunalului de a judeca în apel cauza, Curtea constată că în conformitate cu art.2 pct.2 C.pr.civ., tribunalul judecă apelurile declarate împotriva sentințelor pronunțate de judecătorie în primă instanță. În ceea ce privește susținerea recurentului conform căreia judecătoria nu are personalitate juridica, motiv pentru care nu este competentă să judece cauza în primă instanță, Curtea reține că acest aspect – lipsa personalității juridice a judecătoriei – nu atrage necompetența de a judeca pricina, instanțele judecătorești având conform cap.6 din Constituție și legii organice de organizare judiciară competența generală de a soluționa litigii și a pronunța hotărâri.

Pentru considerentele mai sus arătate, curtea de apel retine ca motivele de recurs invocate nu sunt fondate si, conform art. 312 alin.1 C.pr.civ., va respinge recursul formulat împotriva Deciziei civile nr.707/A din 19.10.2012 pronunțată de Tribunalul T..

Având în vedere soluția pronunțată, precum și faptul că recurenții nu au solicitat cheltuieli de judecată în recurs, instanța nu va acorda astfel de cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge recursul formulat de recurentul reclamant T. V. A. în contradictoriu cu intimații pârâți S. J. C.-M. și C. I., O. de C. și Publicitate Imobiliară T. – BCPI T. și Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile M. și Mijlocii SA - IFN împotriva Deciziei civile nr.707/A din 19.10.2012 pronunțată de Tribunalul T..

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 11.04.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

C. P. M. G. A.-M. N.

GREFIER,

S. C.

Red. A.-M.N. – 24.04.2013

Tehnored. S.C. - 2 ex./23.04.2013

Tribunalul T., Judecători: Z. H., D. D.

Judecătoria Timișoara, Judecător: A. R.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 546/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA