Obligaţie de a face. Decizia nr. 25/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 25/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 21-02-2013 în dosarul nr. 5297/30/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 25
Ședința publică din 21 februarie 2012
PREȘEDINTE: C. P.
JUDECĂTOR: M. G.
GREFIER: S. C.
S-au luat în examinare apelurile declarate de reclamantul C. V. și de către pârâții S. de Urgență pentru Copii „Louis Ț.” Timișoara, M. Timișoara, prin Primar și C. L. al Municipiului Timișoara împotriva sentinței civile nr. 322/26.01.2011 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâții intimați M. Sănătății București și Direcția de Sănătate Publică T., având ca obiect obligația de a face.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților cu ocazia judecării în fond a apelurilor au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 14.02.2013 care face parte integrantă din prezenta decizie și potrivit căreia pronunțarea a fost amânată la data de 21 februarie 2013.
Se constată depuse la dosar, prin Serviciul registratură al instanței, la 20 februarie 2013, concluzii scrise formulate de reclamantul apelant C. V. și concluzii scrise formulate de pârâții apelanți M. Timișoara, prin Primar și C. L. al Municipiului Timișoara.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.322/26.01.2011 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a admis în parte acțiunea civilă formulata de reclamantul C. V., cu domiciliul procedural ales la cabinetul avocat Kasai M. situat in T. ..1 (parter) în contradictoriu cu pârâții M. S., cu sediul în Bucuresti .. 1-3, sectorul 1, D. DE S. PUBLICA TIMIS, cu sediul in Timișoara .. 10, S. DE U. PENTRU COPII ” LOUIS T.” TIMIȘOARA, cu sediul in Timișoara . nr. 3, C. L. T. si M. T. prin Primar cu sediul in Timișoara . nr. 1.
A obligat pârâții sa respecte dreptul de proprietate al reclamantului asupra imobilului situat in Timișoara . nr. 2 (actualmente .) și în consecință:
A dispus evacuarea pârâtului S. Clinic de U. pentru Copii „Louis Ț.” din imobil.
A respins in rest acțiunea.
De asemenea, tribunalul a respins cererea reconvențională formulată de pârâtele M. Timișoara prin Primar si C. L. al Municipiului Timișoara.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prin cererea de chemare in judecata înregistrata la Tribunalul Timis în dosarul_ /24.08.2009, reclamantul C. V. în contradictoriu cu pârâții M. S., D. DE S. PUBLICA TIMIS, S. DE U. PENTRU COPII ” LOUIS T.” TIMIȘOARA, solicită ca prin hotararea ce se va pronunta sa fie admisa actiunea formulata si sa se dispună ca pârâtii sa-i respecte dreptul de proprietate asupra imobilului situat in Timișoara ..2 (fostă Galati, actualmente .) format din casa cu etaj si curte in suprafată de 515 mp, drept pe care arata ca l-a dobandit cu bună credintăă, prin cumpărare conform contractului de vanzare-cumpărare autentificat sub nr. 124/16.02.2006 la BNP „S. N.” din T., inscris in CF nr. 580 Timișoara nr.top. 1103, sens in care revendica imobilul susmentionat de la pârâti, pe care solicita sa fie obligati sa-l restituie, sa i-l predea, respectiv sa-i lase deplina, linistita si netulburata posesie cât si folosinta asupra acestui imobil pe care parata 3 îl detine fară drept, si îl ocupa abuziv, fără vreun titlu (valabil) care sa-i fie opozabil în vreun fel; sa se dispuna evacuarea neconditionată a pârâtului S. de U. pentru copii „Louis T.” T. din întreg imobilul situat in Timișoara .(fosta Galati, actuala .) nr.2 format din casa cu un etaj si curte in suprafață de 515 mp, inscris in CF nr. 580 Timișoara nr.top. 1103 .
De asemenea, solicita obligarea pârâtilor sa-i plătească suma de 112.500 euro, reprezentand contravaloarea lipsei de folosintă a imobilului sus mentionat pe ultimii 3 ani( perioada 27.08.2006 – 27.08.2009) conform raportului de expertiza de evaluare – valoarea de închiriere intocmita de expertul evaluator imobiliar B. L. in luna august 2009 care face parte integranta din prezenta actiune, totodata solicita obligarea pârâtilor la plata contravalorii folosintei intregului imobil construit si neconstruit incepand cu data introducerii actiunii si pâna la data eliberării si predării efective a întregului imobil construit si neconstruit, conform raportului de expertiza de evaluare – valoarea de inchiriere intocmita de expertul evaluator imobiliar B. L.. Solicita si obligarea pârâtilor la plata cheltuielilor de judecată.
In fapt reclamantul arata ca este proprietarul tabular al imobilului situat in Timișoara . (fosta G., actuala .) nr.2 format din casa cu un etaj si curte in suprafață de 515 mp, inscris in CF nr. 580 Timișoara nr.top. 1103, drept de proprietate dobandit cu buna credința de la numiții P. M. D. si P. A., prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 124/16.02.2006 la BNP „S. N.” din T...
Reclamantul arată că imobilul a fost retrocedat inițial in anul 1996 numitei G. E. Iudita, ca moștenitoare a foștilor proprietari de la data naționalizării, la 2.05.2006 M. Timișoara a promovat actiune in nulitatea contractului de vanzare cumpărare incheiat cu sus numitii precum si în nulitatea tuturor contractelor de vanzare cumpărare încheiate după retrocedarea imobilului către numita G. E. Iudita si in nulitatea inscrierilor din cartea funciara referitoare la aceste transmiteri succesive ale dreptului de proprietate.
Reclamantul arata ca prin sent.civ. 755/30.03.2007 a Tribunalului Timis pronuntata in dosaurl nr._, definitiva si irevocabila prin dec.civ. 509/22.11.2007 a Curtii de Apel T. si dec.civ. 241/19.01.2009 a Înaltei Curti de Casație si Justiție, a fost respinsa actiunea in nulitatea contractelor succesive de vanzare-cumpărare si a inscrierilor din carte funciara.
La 15.05.2005 când a convocat reprezentantii spitalului la sediul executorului judecătoresc, nu s-a prezentat nimeni, ceea ce s-a consemnat în procesul verbal încheiat la 15.05.2006 de executorul judecatoresc M. S. R. si ca urmare a promovat prezenta acțiune.
Reclamantul solicita sa se constate ca prin ocuparea fără drept a imobilului si folosirea sa de către pârâte, a fost lipsit de exercițiul dreptului de folosință asupra imobilului, sens in care solicita sa se facă aplicarea disp. art. 480 C.civ., obligând parata la plata sumelor reprezentând prejudiciul cauzat, în cauză fiind de asemenea incidente disp. art. 998 – 999 C.civ. considerând pretentiile intemeiate, iar acordarea sumei de bani privind contravaloarea nefolositei si a prejudiciului cauzat, reprezentat tocmai despăgubiri cuvenite prin antrenarea răspunderii pârâților pentru prejudiciul produs.
Reclamantul arata ca aplicarea efectelor juridice in cazul răspunderii civile delictuale presupune in prealabil, dovedirea întrunirii condițiilor generale ale acesteia, astfel cum sunt reglementate de art. 998 -999 C . civ. și anume existența unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate intre primele doua si a vinovăției celui care a provocat prejudiciul in oricare din formele prevăzute de lege.
Reclamantul arata ca prejudiciul consta tocmai in lipsirea sa de exercițiul concret al dreptului de folosință pentru imobilul încă nerestituit, nepredat in libera, liniștita si netulburata posesie si folosința de către pârâti. Acest prejudiciu a făcut obiectul evaluării de către un expert, suma ce solicita a fi acordata are la baza concluziile raportului întocmită de expertul evaluator imobiliar B. L. din care rezulta o valoare de închiriere finala de 3.125 euro /luna fără TVA.
Reclamantul arata ca fapta ilicita a pârâților constă in deținerea in continuare a imobilului in litigiu si exercitarea in ceea ce privește a imobilului construit si a terenului aferent, a tuturor atributelor dreptului de proprietate, inclusiv cel al folosintei, desi pârâtii nu au calitate de proprietari, iar pârâții au fost încunostintati despre calitatea si demersul său încă din aprilie 2006 prin notificarea nr. 147/3.05.2006. Arata ca deținerea nelegala a imobilului se coroborează cu lipsa conformării pârâților la cele solicitate prin notificare, fără ca pârâtii să prezinte justificări pertinente, pârâții fiind mai degrabă interesați de situație intervenirii prescriptiei in ceea ce privește pretențiile sale, sens in care arata ca perioada de nefolosință si de împiedicare de a-și exercita prerogativele si atributele dreptului de proprietate, fiind mai mare de 3 ani.
Mai arata ca atât păstrarea bunului, cat si lipsa conformării la notificare sunt imputabile paraților, deoarece cunoșteau obligația legala de a rezolva notificarea si cererea sa, neîndeplinirea obligatiei de a rezolva notificarea in termenul mentionat in cuprinsul acesteia a avut ca reultat păstrarea imobilului pe toata perioada ulterioara expirării termenului invederat si pana in prezent.
In ce privește legătura de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciul produs arata ca este elocventa, omisiunea paratei de a se conforma notificării corelata cu păstrarea imobilului au generat lipsirea sa de exercițiul dreptului de folosinei asupra unui bun in sensul cel mai concret al art. 1 din Protocolul Aditional nr.1 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului, ca atribut important al dreptului de proprietate dar si de valorificare concreta a tuturor beneficiilor materiale pe care folosinta unui bun le poate asigura titularului dreptului(de exemplu, posibilitatea de a ceda aceasta folosinta catre un tert contra unei sume de bani). Reclamantul arata ca prejudiciul creat prin lipsirea de folosința imobilului nu se poate considera reparat numai prin restituirea forțată a imobilului, si din acest punct de vedere pretentiile sale pentru perioada anterioara la care a facut referire supra, îsi gasesc fundaentat si temei legal, tocmai in cadrul oferit de dispozitiile care reglementeaza raspunderea civila delictuala, sens in care o admitere a pretentiilor formulate prin petitul 3 privind contravaloarea lipsei de folosinta a constructiilor nedemolate si de acordare a despagubirilor civile, cu acest titlu, este legala, corectă, întrunind toate condițiile prevăzute de art. 998-999 C.civ. pentru antrenarea răspunderii pârâtilor .
In drept art. 480 C.civ., art. 1 din Protocolul Aditional nr.1 din Conventia pentru Apărarea Drepturilor Omului si a Libertărilor Fundamentale, art. 998 – 999 C.civ.
In probațiune reclamantul anexează cererii: contract de vânzare cumpărare 124/2006; extras Cf; sent.civ. 755/2007 a Tribunalului Timis ; dec.civ. 509/2007 a Curții de Apel Timișoara; dec.civ. 241/2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție; notificarea 147/3.05.2006; raport de evaluare chirie întocmit de expertul evaluator B. L..
Paratul M. Sănătății a formulat întâmpinare prin care invoca excepția netimbrării acțiunii, excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății, arătând ca imobilul potrivit actelor normative in vigoare, se afla in domeniul public al Mun.Timișoara si administrarea Consiliului L. Timișoara, M. Sănătății nu este deținătorul imobilului in cauza, unitatea deținătoare a imobilului are personalitate juridica, putând sa încheie in nume propriu un contract de închiriere, M. Sănătății nu finanțează spitalele cu sume necesare pentru plata chiriilor. Mai arată că nu a fost notificat de reclamant. motiv pentru care este surprinzător ca reclamantul cheamă în judecată în calitate de pârât M. Sănătății, clădirea în cauză nu se află în administrarea Ministerului Sănătății, aspecte față de care solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive si să fie respinsă acțiunea față de Ministerului Sănătății.
Reclamantul a formulat la data de 19.02.1010 precizare si răspuns la întâmpinare (fila 84), prin care întregește cadrul procesual in sensul ca înțelege sa cheme in judecata in calitate de parate: M. Timișoara prin Primar si C. L. al M. Timișoara, având în vedere că din întâmpinarea si înscrisurile depuse la dosar de M. Sănătății rezulta ca a fost întocmit intre S. Clinic de U. pentru Copii „L.T.” T. si Primaria Timișoara, un Protocol de de conținutul căruia nu a avut cunoștință. Referitor la petitul a al acțiunii arată că îl precizează în sensul că solicită să se dispună ca toti pârâtii (1,2,3,4 si 5) sa-i respecte dreptul de proprietate asupra imobilului pe care parata 3 îl detine fără drept, îl ocupă abuziv și fără titlu.
Referitor la petitul 2 al acțiunii arată ca îl menține în întregime în forma inițială si referitor la petitul 3 înțelege să-l precizeze astfel: obligarea tuturor pârâților in solidar să plătească suma de 112.500 euro reprezentând contravaloarea lipsei de folosința a imobilului susmenționat pe ultimii 3 ani (perioada 27.08.2006 – 27.08.2009), conform raportului de expertiza de evaluare întocmit de expertul B. L., în luna august 2009, care face parte integranta din prezenta actiune, obligarea pârâților la plata contravalorii folosinței întregului imobil construit si neconstruit începând de la data introducerii acțiunii și până la eliberarea si predarea efectiva a imobilului.
Referitor la temeiul de drept al acțiunii reclamantul arata ca in ce priveste obligarea si a paratelor M. Sănătății, respectiv DSP Timis, M. T., respectiv C.L.M. T. în solidar la plata contravalorii folosinței îl constituie și prev.art. 1000 alin.3 C.civ.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății și a DSP T. solicită să fie unite cu fondul cauzei, solicitând respingerea acestora, arătând că între cele doua pârâte exista raporturi de subordonare ierarhică și administrativă atât din punct de vedere funcțional cât și bugetar.
Referitor la prevederile anexei 2 lit.a pct. 3 si 4 din Legea 247/2005 invocata de pârâta DSP T. solicită să fie înlăturate în totalitate, nefiind aplicabile în cauză.
M. T. prin Primar și C. L. Timișoara au formulat întâmpinare si cerere reconvențională, solicitând respingerea acțiunii. În principal solicita suspendarea judecații în prezentul dosar in temeiul art. 244 pct. 1 si 2 C.proc.civ., învederând instanței ca pe rolul Tribunalului Timis se afla în curs de soluționare apelul împotriva sent.civ. 2642/9.02.2010 pronunțată în dosarul_ prin care s-a respins plângerea împotriva încheierii 9058/27.01.2009 pronunțată de OCPI Timis și având in vedere rezoluția data de P. de pe lângă Tribunalul T. în dosarul 535/II/2/2010, solicitat admiterea cererii de suspendare.
Prin cererea reconvenționala M. Timișoara prin Primar și C. L. Timișoara în contradictoriu cu reclamantul C. V. solicita: să se constate că subscrisa are un drept de retenție asupra imobilului situat în Timișoara . nr.2, ce face obiectul prezentei acțiuni pentru suma de 20.000 lei după cum urmează: să se constate ca valoarea lucrărilor de îmbunătățire aduse imobilului este in cuantum de 17.000 lei; să se constate ca subscrisa are investiții în bunuri mobile corporale si necorporale al căror cuantum este de 3000 lei.
Solicita sa se permită rămânerea spațiului in posesia lor pana la data la care pârâții reconventionali vor plătii aceasta suma solicitata, in caz de refuz sa se constate ca nu sunt obligați la eliberarea spațiului folosit cu destinație de laborator -spital copii si TBC – spital copii. Solicita cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru, timbru judiciar, onorarii experti precum si orice alte cheltuieli pe care la vor avea in legătură cu prezenta cauză.
Pentru aceste considerente solicita in principal admiterea cererii de suspendare, admiterea cererii reconventionale asa cum a fost formulata iar in subsidiar respingerea actiunii petentului C. V. ca neîntemeiata, nefondata si nelegala. In susținerea întâmpinării și a cererii reconvenționale sa-u depus: plângerea OCPI împotriva încheierii nr._/25.03._, plângerea OCPI împotriva încheierii nr. 9058/27.01.2009, copie citație, plângere penala, protocol preluare din 2003, Anexa nr.265 la HGR, HCL nr. 221/2006, adresa nr. D82009-55/2009, notificarea nr. 608/6.08.2001 si nr. 639/6.08.2001, cererea cu nr. SC2005-_/26.09.2005 depusa in baza Legii nr.247/2005.
Analizând actele si lucrările dosarului instanța de fond a reținut ca reclamantul este proprietarul imobilului situat in Timișoara . nr.2, înscris in CF nr.580 – Timișoara, top. 1103, însă nu reușește să intre în posesia bunului său întrucât pârâtul S. Clinic de U. pentru copii „Louis Ț.”, nu îl eliberează pentru a-i preda folosința proprietarului său.
Nu poate fi reținută apărarea pârâților C. L. T. si M. T. prin Primar, câtă vreme toate litigiile purtate între părți cu privire la dreptul de proprietate al reclamantului s-au finalizat prin recunoașterea acestui drept,, cu consecința menținerii înscrierilor în acest sens efectuate în evidentele de carte funciară.
Argumentele pârâților C. L. Timișoara si M. Timișoara prin Primar,sunt pe de o parte, faptul că există o plângere, nesoluționată irevocabil împotriva unei încheieri de carte funciară prin care s-a respins o cerere pe care a formulat-o împotriva încheierii prin care s-a solicitat radierea unui proces purtat cu privire la imobilul din litigiu ,și, pe de altă parte, că imobilul este înregistrat in evidentele mun. Timișoara ca fiind in domeniul public si în administrarea pârâtului S. Clinic de U. pentru Copii „Louis Ț.”.
De asemenea pârâții susțin ca reclamantului i-a lipsit buna credință in momentul dobândirii imobilului întrucât acesta putea, cu o minima diligentă, sa facă o verificare exterioara a imobilului si sa constate astfel ca in imobil funcționează o instituție publică, nefiind suficientă întemeierea bunei credințe pe cuprinsul cărții funciare si pe conținutul titlului vânzătorului..
Or, nici nu poate fi analizată buna credință a reclamantului, întrucât ea a făcut obiectul mai multor litigii care s-au finalizat cu concluzia că acesta a dobândit imobilul din litigiu cu bună credință, dreptul său de proprietate nemaiputând fi contestat.
În legătură cu plângerea împotriva încheierii de carte funciară, instanța de fond a constatat ca ea nu are relevanță în speță, fată de obiectul acesteia . Pârâtul a atacat încheierea OCPI T. prin care acesta a procedat la radierea unui proces soluționat irevocabil, pe considerentul ca a promovat o cerere de revizuire a hotărârii irevocabile pronunțate in procesul radiat. Or, înscrierea sau radierea unui proces nu afectează dreptul de proprietate al reclamantului asupra bunului in privința căruia s-a notat respectivul proces.
Pârâții își susțin apărarea și pe faptul ca imobilul a fost trecut in domeniul public al Statului, însă această trecere s-a făcut printr-o hotărâre a Consiliului local din 2006, ce a fost avuta in vedere de instanțele ce au dezlegat problemele litigioase ivite între părți si nu mai prezintă relevantă în speță.
Așa fiind, instanța de fond a constatat ca în cauza se impune admiterea capătului de cerere din acțiunea introductivă privitor la predarea posesiei imobilului din litigiu – proprietatea reclamantului, potrivit art. 480 C.civ. si având în vedere art. 43 din Constituția României ce garantează dreptul de proprietate, precum și Convențiile Internaționale încheiate in același sens .
In legătură însa cu pretențiile reclamantului privind despăgubirea sa pentru lipsa de folosință a bunului, tribunalul a apreciat ca acesta nu a reușit sa dovedească printr-un probatoriu administrat in fața instanței, în mod nemijlocit, astfel cum dispozițiile procedurale aplicabile o cer, întinderea prejudiciului pe care l-a suferit prin privarea sa de posesia proprietății sale.
Astfel, acesta își susține cererea doar cu o expertiză extrajudiciară care însă nu poate fi avută în vedere că dovada, întrucât nu s-a administrat potrivit art. 169 C.pr.civ. in fața instanței de judecată, și cu respectarea tuturor dispozițiilor procedurale privind acest aspect prevăzut de art. 167 si urm. C.pr.civ., valorificarea expertizei extrajudiciare conduce la pronunțarea unei hotărâri judecătorești cu încălcarea dreptului la apărare, întrucât pârâții nu au avut posibilitatea de a participa la toate demersurile procedurale si tehnice pe care le presupune o asemenea probă, posibilitatea de a obiecta la concluziile expertului si de a-și expune si valorifica propriile argumente în legătură cu problema asupra căreia se probează. Instanța de judecată are obligația, decurgând din principiul nemijlocirii ce guvernează procesul civil, de a cerceta direct si nemijlocit toate elementele ce servesc la dezlegarea pricinii, expertiza extrajudiciara nefiind o proba administrata in fața instanței in contradictoriu cu toate părțile din proces.
Așa fiind și constatând ca aceasta este singura probă pe care a înțeles reclamantul să-și întemeieze cererea de pretenții formulată în legătura cu prejudiciul pretins suferit, instanța a respins in temeiul argumentelor de mai sus și al disp. art. 1169 C.civ., acest capăt din acțiunea dedusă judecății.
În legătură cu cererea reconvențională pentru stabilirea în favoarea deținătorului actual al imobilului a unui drept de retenție până la achitarea de către reclamant a sumei totale de 20.000 lei reprezentând contravaloarea unor investiții si îmbunătățiri aduse bunului, instanța de fond a constatat de asemenea, că nu se dovedește, în condiții de contradictorialitate si nemijlocire, că reclamantul ar trebui obligat la plata acestor lucrări si ca ele au valoarea pretinsă.
Dreptul de retenție se recunoaște ca mijloc e garantare a obligației si constă în dreptul creditorului de a refuza să restituie un bun al debitorului aflat în detenția sa, până ce acesta plătește ce-i datorează în legătură cu acest bun.
Or, nu poate fi instituit un drept de retenție în favoarea pârâtului câta vreme nu există un raport juridic obligațional între el si reclamant, nestabilindu-se pentru considerentele arătate mai sus, ca reclamantul este debitorul pârâtului.
În consecință, a fost respinsă cererea reconvențională pentru stabilirea dreptului de retenție, având în vedere dispozițiile art. 1169 C.civ.
A fost de asemenea respinsă acțiunea reclamantului fată de pârâții M. Sănătății si DSP T. pentru lipsa calității procesuale pasive a acestora, întrucât cei doi pârâți nu sunt deținătorii imobilului in litigiu, nefiindu-le astfel imputabila lipsirea de folosință a reclamantului asupra acestuia.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen, pârâții Primarul și C. L. Timișoara, precum și S. de Urgență pentru Copii Louis Ț. TImișoara.
Astfel, pârâții Primarul și C. L. Timișoara au susținut că soluția instanței de fond este nelegală învederăm instanței de apel faptul că, prin Sentința Civilă nr. —7913/04._ s-a admis acțiunea formulată de G. E. Judita și s-a dispus restabilirea situației anterioare în CF prin reînscrierea dreptului de proprietate al reclamantei
Cu toate că această hotărâre judecătorească nu a fost definitivă și irevocabilă și nici investită cu formulă executorie, cartea funciară a intabulat-o pe reclamantă în mod ilegal, în CF nr. 580 Timișoara.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești Direcția Sanitară T. a formulat apel, formându-se pe rolul Tribunalului T. - Secția Civilă Dosar nr. 5519/C/1997, iar Tribunalul T. prin Decizia Civilă nr. 1824/A/07.10.1997, a admis apelul Direcției Sanitare T., constatând că este întemeiat întrucât Sentința Civilă nr.7913/04.07.1996 a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art.261 și următoarele C.P.Civ, în sensul că minuta încheierii sentinței și încheierea de amânare a pronunțării nu au fost semnate de grefierul de ședință fiind încălcate prevederile art.112 și urm. C.P.Civ, iar prima instanță nu a stabilit corect cadrul juridic al procesului luând act de introducerea în cauză a pârâtei Direcția Sanitară a Județului T. fără a fi sesizată și în scris cu o asemenea cerere, nepronunțându-se în contradictoriu și cu aceasta.
Instanța de apel cu ocazia judecării apelului Direcției Sanitare a Județului T. în anul 1997, a reținut că pârâta apelantă a dobândit calitate procesuală pasivă potrivit încheierii din data de 29.02.1996 a Judecătoriei Timișoara însă acesteia nu i-a
fost comunicată Sentința Civilă nr. 7913/04.07.1996 pentru a putea exercita calea de atac prevăzută de lege.
Mai arată faptul că instanța de apel, prin Decizia Civilă nr. 1824/07.10.1997 a desființat Sentința Civilă nr.7913/04.07.1996 și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe formându-se Dosar nr. 2116/1999, iar prin Sentința Civilă nr. 2854/1999 s-a respins acțiunea formulată de către G. E. Iudita, instanța apreciind că imobilul este deținut cu titlu valabil de pârâții Statul Român și Direcția de Sănătate a Județului T..
Sentința Civilă nr. 2854/1999 a fost atacată cu apel de către reclamantă, formându-se Dosar nr. 4638/1999 ia Tribunalul T., dosar suspendat până la apariția legislației care să prevadă restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate abuziv de stat, în perioada 06.03._89, dosar care este și în prezent suspendat.
Astfel, având în vedere cele menționate, rezultă faptul că hotărârea judecătorească în baza căreia reclamanta G. E. Iudita s-a intabulat în CF a fost desființată.
Ca o dovadă că cei înscriși în CF nu se considerau ca fiind proprietari ai imobilului, aceștia au depus în anul 2001 revendicare în baza Legii nr. 10/2001 la Biroul de Executori Judecătorești Asociați „D. și J.""(respectiv Notificarea nr. 608/06.08.2001 și Notificarea nr. 639/06.08.2001), care ulterior au înaintat revendicarea instituției noastre.
Mai mult, în anul 2005 moștenitorul numitei G. E. Iudita depune cerere în baza Legii nr.247/2005 pentru imobilul situat în Timișoara, ..2, fapt ce întărește ideea că acești pretinși proprietari nu puteau să vândă imobilul în discuție întrucât nu-1 aveau în proprietate (așa cum se specifică de numitul G. D. R. pe cererea înaintată în baza Legii nr.247/2005 înregistrată la sediul instituției noastre sub nr. SC2005-_/26.09.2005).
Precizează faptul că, prin HG nr. 977/2002 imobilul a trecut in domeniul public al Municipiului Timișoara, care însă nu s-a putut intabula în CF, imobilul situat în Timișoara, ..2, înscris în CF nr. 580 Timișoara, nr. top. 1103 a fost înregistrat în evidențele noastre în anul 2003, ca urmare a Protocolului de predare încheiat în baza HGR nr. 866/2002. M. Sănătății a cuprins acest imobil în lista anexă la poz.265, listă prin care unitățile de sănătate au trecut în domeniul public al Municipiului, în administrarea Consiliului L., așa cum a stabilit Guvernul României prin HG nr. 977/2002.
Astfel, cere să se observe faptul că actualmente imobilul în speță este înregistrat în evidențe e ca domeniul public și este în administrarea Spitalului de Urgență pentru Copii „Louis Ț.", conform HCL nr. 221/2006.
Menționează faptul că, în Dosarul nr._ al înaltei Curți de Casație și Justiție București, s-a reținut de către instanțele de judecată faptul că, nu a existat nici o notare care să pună la îndoială calitatea de proprietari a vânzătorilor, în speță G. E. Iudita, Atanasovits M., P. M. și P. A.. Concluzia instanței eludează cu desăvârșire notările existente la cartea funciară, prin care atât S. de Urgență pentru Copii „Louis Ț."- TBC Laborator, cât și Primarul Municipiului Timișoara și C. L. al Municipiului Timișoara au solicitat notarea în CF nr. 580 Timișoara a unor mențiuni prin care arată existența unor pretenții vis a vis de imobilul în litigiu.
Prin urmare, cumpărătorii subsecvenți prin minimă diligentă ar fi putut deduce că dreptul de proprietate al vânzătorilor nu este deplin, acesta fiind discutabil din punct de vedere juridic.
Astfel, potrivit art.31 alin.2 din Legea nr.7/1996 dobânditorul nu poate fi considerat de bună credință întrucât la careta funciară era notată o acțiune în contestarea cărții funciare. La 04.11.2005. prin încheierea de CF nr._ s-a notat existența Dosarului nr. 8494/C/2005 al Curții de Apel Timișoara și de asemenea se notează cererea petentei Primăria Municipiului Timișoara având ca obiect intabulare imobil - TBC - Laborator.
Mai arata faptul că, instanțele de judecată nu au ținut cont de faptul că la poz. II 6,7,8 și 9 din CF nr.580 Timișoara, nr. top. 1103 erau notații privind cererea Primăriei Municipiului Timișoara de notare a Laboratorului - TBC, pârâtul C. V. la o simplă lecturare a CF - ului in extenso putând observa acest fapt.
Mai mult decât atât, pârâtul dacă dădea dovadă de bună credință ar fi putut observa cu ocazia verificării la fața Jocului că acolo este clădirea unde își desfășoară activitatea Laboratorul Spitalului de Copii, la parter, iar la etajul I este Clinica TBC a spitalului.
De asemenea, instanța nu a ținut cont de faptul că dreptul de proprietate al defunctei G. E. Iudita s-a intabulat în baza unei hotărâri judecătorești care nu era irevocabilă la acea dată, fiind chiar desființată de către Tribunalul T. prin Decizia Civilă nr.l824/A/07.10.1997. Ca atare, situația reală din punct de vedere juridic a imobilului nu corespundea cu cea menționată la cartea funciară.
În speță, intabularea dreptului de proprietate al numitei G. E. Iudita este nelegală având Ia bază „o eroare" neamputabilă instituției pârâte, iar sentința nu trebuia investită cu formulă definitivă și executorie și apoi depusă la cartea funciară care a intabulat-o pe aceasta în mod eronat și nelegal.
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art.30 alin. l din Legea nr.7/1996, dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real, în condițiile prezentei legi în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei, dacă a fost dobândit sau constituit cu bună credință, cât timp nu se dovedește contrariul.
Astfel, cere să se aibă în vedere faptul că, buna credință, temeiul fundamental al protecției dobânditorului cu titlul oneros, nu există în speță, fiind evidentă dovada contrarie, pârâtul C. V. neputând invoca faptul că nu cunoștea situația juridică reală a imobilului pe care l-a cumpărat. Cu o minimă diligență, acesta ar fi putut face verificarea exterioară a imobilului și constata faptul că, în acesta funcționa o instituție publică și anume S. de Urgență pentru Copii „Louis Ț.", dovada cea mai concludentă reprezentând-o însemnele oficiale ce se regăsesc la . aceste condiții, simpla întemeiere a bunei credințe pe cuprinsul cărții funciare și a conținutului titlului vânzătorului nu sunt suficiente.
Prin urmare, nu se consideră în situația predării către reclamantul C. V. a posesiei imobilului înscris în CF nr. 580 Timișoara, nr. top. 1103, întrucât acesta se află în continuare în administrarea Spitalului de Urgență pentru Copii „Louis Ț.", conform HCL nr.221/2006.
Având în vedere acest aspect, cere să se aibă în vedere în soluționarea prezentului apel faptul că, există un act administrativ de autoritate, respectiv HG prin care s-a reglementat că, acest imobil ar fi în domeniul public al Municipiului Timișoara, act care a intrat în circuitul civil și își produce efectele juridice, act care nu a fost contestat de reclamant și anulat de nici o instanță.
Solicită. în temeiul art. 244 pct. 1 C.P.Civ. suspendarea prezentului apel până la soluționarea cauzei prin care a solicitat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare prin care reclamantul a cumpărat imobilul în litigiu, imobil cumpărat cu eludarea dispozițiilor art. 4 din Legea nr.422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, text de lege care sancționează cu nulitatea absolută actele juridice încheiate fără respectarea acestor dispoziții legale.
De asemenea, în data de 14.07.2009 reclamantul C. V. a formulat cerere de chemare în judecată care s-a înregistrat la Judecătoria Timișoara sub nr._/325/2009, prin care a solicitat predarea posesiei imobilului înscris în CF nr. 580 Timișoara, nr. top. 1103, situat în Timișoara ., nr.2 și evacuarea Spitalului de Urgență pentru Copii „Louis Ț." din imobil. În data de 29.10.2009 acesta a depus cerere de renunțare la judecată, cerere de care instanța a luat act prin încheierea nr._/29.10.2009.
Având în vedere acest aspect, consideră că și prin această cerere de renunțare, reclamantul recunoaște un drept de retenție al pârâților asupra imobilului din litigiu, iar în legătură cu pretențiile reclamantului privind despăgubirea sa pentru lipsa de folosință a imobilului, consideră că Tribunalul T. în baza dispozițiilor art. 1169 C.Civ, a respins în mod temeinic această cerere, apreciind ca acesta nu a reușit să dovedească printr-un probatoriu administrat. În fața instanței, nemijlocit întinderea prejudiciului pe care l-a invocat.
Consideră că plata chiriilor pentru imobilele în care se funcționează unități sanitare restituite fie prin hotărâri judecătorești, fie în baza Legii nr. 10/2001, nu se asigură de la bugetul local, ci de la bugetul de stat.
Conform art.4 lit.a, din OG nr. 70/2002 municipiile asigură sumele necesare pentru cheltuielile de întreținere și gospodărie, reparații, consolidare, extindere și modernizare a unităților sanitare publice - proprietatea publică a municipiului, în limita creditelor bugetare probate cu această destinație în bugetele locale. Cheltuielile necesare desfășurării activităților de sănătate inclusiv chirii erau asigurate pentru perioada solicitată de M. Sănătății prin Direcțiile de Sănătate Publică Județene.
Consideră că, instanța de fond în mod netemeinic și nelegal a respins cererea reconvențională formulată de C. L. (pentru stabilirea în favoarea deținătorului actual a imobilului a unui drept de retenție până la achitarea de către reclamant a sumei totale de 20.000 lei reprezentând contravaloarea unor investiții și îmbunătățiri aduse bunului), apreciind că nu s-a dovedit în condiții de contradictorialitate și nemijlocire că reclamantul ar trebui obligat la plata acestor lucrări și că ele au valoarea pretinsă.
Având în vedere acest aspect, apelantul își susține și în fața instanței de apel cererea reconvențională formulată împotriva reclamantului C. V., domiciliat în Timișoara, ., prin care a solicitat să se constate că aceasta are un drept de retenție asupra imobilului situat în Timișoara, ., nr. 2, ce face obiectul prezentei acțiuni pentru suma de 20.000 lei după cum urmează:
-să se constate că valoarea lucrărilor de îmbunătățire aduse imobilului mai sus menționate este în cuantum de 17.000 lei;
-să se constate că instituția noastră are investiții în bunuri imobile corporale și necorporale al căror cuantum este de 3.000 lei.
De asemenea prin cererea reconvențională solicită instanței de judecată ca prin hotărârea pe care o va pronunța să se permită rămânerea spațiului în posesia Consiliului L., până la data la care pârâtul reconvențional va plăti această sumă solicitată, în caz de refuz să se constate că nu pot obligați la eliberarea spațiului folosit cu destinație de laborator - spital copii și TBC - spital copii.
Pentru dovedirea cererii reconvenționale solicită instanței de apel încuviințarea probei cu expertiză tehnică de evaluare în construcții, în care să dovedească îmbunătățirile efectuate în imobil, precum și proba testimonială cu martori și încuviințarea cercetării la fata locului.
De asemenea, solicită și încuviințarea probei cu înscrisuri care vor reprezenta un început de dovadă concretizat prin expertiza, expertiză care va trebui să determine contravaloarea investițiilor efectuate de C. L. la imobilul din litigiu
Apelantul S. de Copii Louis Ț. a susținut o poziție procesuală similară, arătând că instanța de fond a soluționat cauza strict sub aspectul prevederilor art. 480 C.civ., dar fără a lua în considerare actele normative invocate de Primarul și C. L. Timișoara, respectiv HG 977/2002, prin care imobilul a fost trecut în domeniul public al Statului, iar acest act normativ se circumscrie disp.art.1 și 7 din L.213/1998.
În continuare, acest apelant a împărtășit argumentele expuse în memoriul de apel al Consiliului L. Timișoara și de aceea Curtea va adopta o motivare comună pentru apelurile pârâților.
Pe de altă parte, împotriva aceleiași sentințe a declarat apel, peste termen, și reclamantul C. V., care a solicitat repunerea în termenul de apel și mai apoi, admiterea apelului său, în sensul acordării de despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului, cerând în acest sens administrarea unei expertize tehnice judiciare, prin care să se stabilească chiria lunară pe care ar fi putut-o obține în ipoteza închirierii imobilului, pe piața liberă.
Instanța de apel a admis cererea de repunere în termen, prin încheiere interlocutorie la 26 ianuarie 2012, prin raportare la disp.art.103 alin.1 și 2 C.pr.civ.
Pe parcursul judecării apelului, Curtea a încuviințat cererile de probațiune formulate de către apelanți și a dispus în acest sens administrarea probei cu expertiza tehnică judiciară, care a avut de determinat atât contravaloarea investițiilor efectuate de pârâte la imobilul din litigiu, dar și cuantumul chiriei pentru perioada 27 august 2006 -31 mai 2012, adică intervalul scurs dintre data cumpărării imobilului de către reclamant și prezent precum și valoarea chiriei lunare, în continuare.
În urma administrării acestor probe, respectiv a expertizei tehnice judiciare efectuată de expert ing. M. D. a rezultat că valoarea lucrărilor de investiții realizate de la momentul naționalizării și până în prezent se ridică la 91.037 EURO, însă, în acord și cu opinia expertului asistent ing. P. I. și expertul D. a concluzionat printr-un supliment la raportul de expertiză că ceea ce se poate dovedi și identifica ca fiind lucrări de investiții realizate de către C. L. Timișoara sunt lucrări a căror valoare totalizează 20.318 lei, pentru diferența de până la 91.037 EURO pârâtele nefiind în măsură să depună acte justificative.
Pe de altă parte, același expert judiciar M. Domocș a evaluat cuantumul chiriei, ajungând la concluzia că valoarea medie a acesteia pentru imobilul din litigiu este de 2.594,32 EURO/lună, iar pentru perioada 27 august 2006 și până la 31 mai 2012, valoarea totală a acestei chirii este de 179.122 EURO, sumă necontestată de către părțile litigante.
De asemenea, în raport cu cererea reconvențională formulată în fața instanței de fond și reiterată deodată cu motivele de apel, pârâții primarul și C. L. Timișoara au arătat că își mențin pretențiile la suma de 20.000 lei, care reprezintă suma investită de autoritățile ocale în această aripă a Spitalului de Copii și că nu înțeleg să își majoreze pretențiile.
Curtea, analizând apelurile cu care a fost investită, prin raportare la motivele de fapt și de drept invocate, coroborat cu probele administrate în cauză, inclusiv expertiza judiciară administrată în apel, cu aplicarea disp.art.282 și urm. C.pr.civ..rap.la art.296 C.pr.civ., va constata că apelul pârâtului S. de Copii Louis Ț. Timișoara este neîntemeiat, în timp ce apelurile reclamantului C. V., respectiv al pârâților Primarul și C. L. Timișoara sunt întemeiate.
Astfel, Curtea va constata în primul rând faptul că, în raport cu disp.art.480 C.civ., reclamantul C. V. este un terț cumpărător al imobilului din litigiu situat in Timișoara . nr.2, înscris in CF nr.580 – Timișoara, top. 1103 și până la momentul judecării prezentului litigiu nu a reușit să intre în posesia bunului său întrucât pârâtul S. Clinic de U. pentru Copii „Louis Ț.”, nu îl eliberează pentru a preda folosința proprietarului său, în ciuda faptului că toate litigiile purtate între părți cu privire la dreptul de proprietate al reclamantului s-au finalizat prin recunoașterea acestui drept, cu consecința menținerii înscrierilor în acest sens efectuate în evidentele de carte funciară.
Calitatea de proprietar tabular al reclamantului–apelant C. V. s-a consolidat prin decizia civilă nr.241/19.01.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind respins demersul actualilor pârâți prin care aceștia au cerut constatarea nulității absolute a tuturor contractelor de vânzare – cumpărare succesive care s-au încheiat cu privire la imobilul descris mai sus.
Prin urmare, Curtea va constata în acest context, că în raport cu disp. art. 1201 C.civ. și cu principiul „res judicata” în acest litigiu nu mai poate fi analizată buna credință a reclamantului, întrucât ea a făcut obiectul mai multor litigii care s-au finalizat cu concluzia că acesta a dobândit imobilul din litigiu cu bună-credință, dreptul său de proprietate nemaiputând fi contestat.
În legătură cu plângerea împotriva încheierii de carte funciară, Curtea va constata că instanța de fond a raționat corect ca aceasta nu are relevanță în speță, față de obiectul acesteia. Pârâtul a atacat încheierea OCPI T. prin care acesta a procedat la radierea unui proces soluționat irevocabil, pe considerentul ca a promovat o cerere de revizuire a hotărârii irevocabile pronunțate in procesul radiat, numai că înscrierea sau radierea unui proces nu afectează dreptul de proprietate al reclamantului asupra bunului in privința căruia s-a notat respectivul proces.
Ambii apelanți susțin ca imobilul a fost trecut în domeniul public al Statului, însă această trecere s-a făcut printr-o hotărâre a Consiliului local din 2006, ce a fost avută în vedere de instanțele ce au dezlegat problemele litigioase ivite între părți si nu mai prezintă relevantă în speță, fiind din nou incidente dispozițiile art.1201 C.civ., tot astfel fiind de prisos analiza legalității art.1 și 7 din Legea nr. 213/1998 raportat la HG 977/2002.
De aceea, cum problema dreptului de proprietate al reclamantului nu mai poate fi repusă în discuție în acest proces, Curtea va constata că instanța de fond a apreciat just că în cauză se impune admiterea capătului de cerere din acțiunea introductivă privitor la predarea posesiei imobilului din litigiu – proprietatea reclamantului, potrivit art. 480 C.civ. și având în vedere art. 43 din Constituția României ce garantează dreptul de proprietate, precum și Convențiile Internaționale încheiate în același sens .
În legătură însă cu pretențiile reclamantului privind despăgubirea sa pentru lipsa de folosință a bunului, Curtea va constata că tribunalul a apreciat eronat ca acesta nu a reușit sa dovedească printr-un probatoriu administrat în fața instanței, în mod nemijlocit, astfel cum dispozițiile procedurale aplicabile o cer, întinderea prejudiciului pe care l-a suferit prin privarea sa de posesia proprietății sale, câtă vreme instanța de fond avea putința să administreze probele necesare, inclusiv o expertiză judiciară, în condițiile art. 201 și urm. C.pr.civ., astfel că proba s-a administrat potrivit art. 169 C.pr.civ. în fața instanței de judecată, și cu respectarea tuturor dispozițiilor procedurale privind acest aspect prevăzut de art. 167 si urm. C.pr.civ
Această lacună a fost însă suplinită în calea de atac a apelului, Curtea încuviințând cererile de probațiune formulate de către apelanți și a dispus în acest sens administrarea probei cu expertiza tehnică judiciară, care a avut de determinat atât contravaloarea investițiilor efectuate de pârâte la imobilul din litigiu, dar și cuantumul chiriei pentru perioada 27 august 2006 -31 mai 2 012, adică intervalul scurs dintre data cumpărării imobilului de către reclamant și prezent precum și valoarea chiriei lunare, în continuare.
În urma administrării acestor probe, respectiv a expertizei tehnice judiciare efectuată de expert ing. M. D. a rezultat că valoarea lucrărilor de investiții realizate de la momentul naționalizării și până în prezent se ridică la 91.037 EURO.
Ulterior însă, în acord și cu opinia expertului asistent ing. P. I., expertul judiciar D. a concluzionat printr-un supliment la raportul de expertiză că ceea ce se poate dovedi și identifica ca fiind lucrări de investiții realizate exclusiv de către C. L. Timișoara, sunt lucrări a căror valoare totalizează 20.318 lei, pentru diferența de până la 91.037 EURO pârâtele nefiind în măsură să depună acte justificative.
De notat că doar C. L. Timișoara a formulat cerere reconvențională privitoare la pretenții, în acord cu disp.art.119-120 C.pr.civ.
Pe de altă parte, același expert judiciar M. Domocș a evaluat cuantumul chiriei, ajungând la concluzia că valoarea medie a acesteia pentru imobilul din litigiu este de 2.594,32 EURO/lună, iar pentru perioada 27 august 2006 și până la 31 mai 2012, valoarea totală a acestei chirii este de 179.122 EURO, sumă necontestată de către părțile litigante și care se cuvine proprietarului, care are dreptul să culeagă fructele bunului său, potrivit art.482-483 C.civ., cum la fel acestuia i se cuvine și suma de 2.594,32 EURO/lună, în continuare, până la eliberarea efectivă a imobilului de către pârâte.
De asemenea, în raport cu cererea reconvențională formulată în fața instanței de fond și reiterată deodată cu motivele de apel, pârâții Primarul și C. L. Timișoara au arătat că își mențin pretențiile la suma de 20.000 lei, care reprezintă suma investită de autoritățile locale în această aripă a Spitalului de Copii și că nu înțeleg să își majoreze pretențiile, în acord cu disp.art.294 alin.2 C.pr.civ., poziție adoptată explicit și textual de către reprezentanții Consiliului L. Timișoara, atât prin declarația motivată de apel, cât și prin concluziile finale.
Cu privire la dreptul de retenție, Curtea va constata că se recunoaște ca mijloc de garantare a obligației si constă în dreptul creditorului de a refuza să restituie un bun al debitorului aflat în detenția sa, până ce acesta plătește ce-i datorează în legătură cu acest bun, dar în speță nu poate fi instituit un drept de retenție în favoarea pârâtului / pârâților câtă vreme deși există un raport juridic obligațional între pârât si reclamant, expertiza judiciară a determinat că pârâții datorează reclamantului, în solidar, 179.122 EURO, în timp ce reclamantul datorează pârâtului C. local Timișoara doar suma de 20.000 lei și în urma compensării acestor sume rezultă că pârâtul continuă să datoreze o sumă consistentă reclamantului. De aceea, dreptul de retenție nu poate fi invocat în mod viabil.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul prev. art.296 C.pr.civ. va respinge apelul declarat de pârâtul S. de Urgență pentru Copii „Louis Ț.” Timișoara împotriva sentinței civile nr.322/26.01.2011 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Va admite în schimb apelurile declarate împotriva aceleiași sentințe de către reclamantul C. V. și de către pârâtul C. L. Timișoara, prin Primar.
În consecință, Curtea va schimba în parte sentința apelată, în sensul că va admite și petitul din acțiunea principală privind obligarea pârâților, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 179.122 EURO sau echivalentul în lei reprezentând contravaloarea chiriei pentru perioada 27.08.2006 – 31.05.2012 precum și în continuare suma de 2.594,32 EURO/lună, cu același titlu, până la eliberarea efectivă a imobilului din litigiu.
Totodată, Curtea va admite în parte și cererea reconvențională a pârâtului C. L. al Municipiului Timișoara, în sensul că va obliga reclamantul să plătească acestui pârât suma de 20.000 lei reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului din litigiu și va menține restul dispozițiilor sentinței apelate, inclusiv cu privire la respingerea dreptului de retenție, însă bazat pe o motivare substituită, care a fost reprodusă în cele ce au precedat.
În temeiul prev. art.274 C.pr.civ. și urm. C.pr.civ., va obliga aceiași pârâți, în solidar să plătească reclamantului suma de 17.190 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel și va respinge restul pretențiilor din această categorie, cu argumentul că reclamantul a fost scutit de la plata taxelor judiciare de timbru de 36.628 lei, de către instanța de fond, ca urmare a admiterii cererii de reexaminare, prin Încheierea de ședință din 27.04.2010.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge apelul declarat de pârâtul S. de Urgență pentru Copii „Louis Ț.” Timișoara, cu sediul ales în Timișoara, ., ., jud. T., împotriva sentinței civile nr. 322/26.01.2011 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul apelant C. V., cu domiciliul procedural ales la Cabinet de avocat „Kasai M.” din Timișoara, .. 10-16, ., jud. T., cu pârâtul apelant C. L. al Municipiului Timișoara și M. Timișoara, prin Primar, cu sediul în Timișoara, ., nr. 1, jud. T. și cu pârâții intimați M. Sănătății București, cu sediul în București, .. 1-3, jud. Ilfov și Direcția de Sănătate Publică T., cu sediul în Timișoara, .. 10, jud. T., având ca obiect obligația de a face.
Admite apelurile declarate împotriva aceleiași sentințe de către reclamantul C. V. și pârâtul C. L. al Municipiului Timișoara.
Schimbă în parte sentința apelată, în sensul că admite și petitul din acțiunea principală privind obligarea pârâților, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 179.122 Euro contravaloare chirie pentru perioada 27.08._12 precum și în continuare suma de 2594,32 Euro/lună, până la eliberarea efectivă a imobilului din litigiu.
Admite în parte cererea reconvențională a pârâtului C. L. al Municipiului Timișoara și obligă reclamantul să plătească acestui pârât suma de 20.000 lei, contravaloare îmbunătățiri la imobilul din litigiu.
Menține în rest sentința apelată.
Oblică pârâții, în solidar, la plata către reclamant a sumei de_ lei, cheltuieli de judecată în apel.
DEFINITIVĂ.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 21.02.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
C. P. M. G.
GREFIER,
S. C.
Un exemplar se comunică părților:
Pârâtul apelant
S. DE URGENȚĂ PENTRU COPII „LOUIS Ț.”TIMIȘOARA, - la sediul ales, Timișoara, ., ., jud. T.
Reclamantul apelant
C. V., la domiciliul procedural ales la Cabinet de avocat „Kasai M.” din Timișoara, .. 10-16, ., jud. T.
Pârâții apelanți
C. L. AL MUNICIPIULUI TIMIȘOARA, ., nr. 1, jud. T.
M. TIMIȘOARA, prin Primar, idem
Pârâții intimați
M. SĂNĂTĂȚII BUCUREȘTI, .. 1-3, jud. Ilfov
DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ T., cu sediul în Timișoara, .. 10, jud. T.
Red. C.P. – 06.03.2013
Tehnored. C.P./S.C. – 8 ex./06.03.2013
Prima instanță -Tribunalul T., Judecător: C. Seculi
| ← Succesiune. Decizia nr. 180/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Rectificare carte funciară. Decizia nr. 824/2013. Curtea de... → |
|---|
