Pretenţii. Decizia nr. 506/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 506/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 28-03-2013 în dosarul nr. 5843/325/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 506/R
Ședința publică din 28 Martie 2013
PREȘEDINTE: Dr. L. L.
JUDECĂTOR: A.-M. N.
JUDECĂTOR: M. G.
GREFIER: D. K.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta pârâtă M. M. împotriva deciziei civile nr. 17/A/15.01.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă W. E., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns în reprezentarea recurentei pârâte, lipsă, mandatar F. I., în reprezentarea intimatei reclamante răspunzând avocat Vasii-Kola C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată că s-a depus prin registratura instanței la data de 27.03.2013 de către intimata reclamantă, concluzii scrise.
Reprezentantul pârâtei recurente depune la dosar procură judiciară de reprezentare în instanță și chitanță privind achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 2.065 lei și timbru judiciar în cuantum de 5,50 lei.
Reprezentanta intimatei reclamante depune la dosar împuternicire avocațială.
Curtea, văzând că nu mai sunt formulate alte cereri, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentantul recurentei pârâte, mandatar F. I. solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului, iar în consecință, schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii în tot a acțiunii reclamantei, obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată și la plata onorariilor de avocat. Depune la dosar concluzii scrise.
Reprezentanta intimatei reclamante solicită în principal în baza disp. art. 302 ind.1 alin. 1 lit. b Cod procedură civilă, constatarea nulității recursului, recurenta neprecizând care este hotărârea care se atacă, iar în subsidiar respingerea acestuia ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. Depune chitanța nr. 32/28.03.2013 privind achitarea onorariului de avocat în sumă de 2000 lei.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 17/A/15.01.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâta M. M. împotriva sentinței civile nr._/17.04.2012 pronunțate de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă W. E..
A fost obligată apelanta pârâtă la plata sumei de 2000 lei către intimata reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că prin sentința civilă nr._/17.04.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ a fost admisă în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta W. E., în contradictoriu cu pârâta M. M., fiind obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 126.000 lei (echivalentul sumei de 30.000 euro) reprezentând diferența de preț încasată pentru imobilul proprietatea reclamantei, situat în Timișoara, ., ., ..
A fost respinsă în rest acțiunea precizată și a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 6.136 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, Judecătoria a reținut că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2255/10.11.2008, de Biroul Notarului Public A. V. Claici, pârâta M. M., în calitate de mandatar al vânzătoarei W. E., în baza procurii înregistrată sub nr.1497/05.09.2008, de către notarul Thomas Schimitt, cu sediul in Lauingher, Germania, apostilată sub nr. 910 a 1332/2008, tradusă de traducător de limba germana, B. R., autorizat de Ministerul Justiției cu autorizația nr.7497, a vândut numiților P. I. si P. F., imobilul proprietatea reclamantei, situat în Timișoara, ., ., jud. T., înscris in CF nr._, nr. cadastral_/IV, cu prețul de 80.000 Euro.
Anterior acestei vânzări, respectiv la data de 21.08.2008, reclamanta W. E. a încasat de la parata M. M., pe care a împuternicit-o sa-i vândă apartamentul din Timisoara, suma de 50.000 Euro, suma care a fost transferata din contul titularului P. F., prin Banca Romaneasca, Sucursala Oradea, în contul sau personal deținut la Banca Gingenner Volksbank, cu titlul de preț pentru imobilul mai sus menționat.
Aceasta stare de fapt rezultă din declarația întocmită la data de 22.08.2008, autentificată sub nr. 1436/2008, la notar Thomas Schmitt din Lauingen depusă la fila nr.29 a dosarului.
Prin răspunsul la întâmpinare, reclamanta recunoaște că a primit in data de 21.08.2008 suma de 50.000 Euro, suma cu care pârâta i-a spus ca ar putea vinde apartamentul și totodată, recunoaște că ulterior, respectiv în data de 05.09.2008, a semnat o procură prin care a împuternicit-o pe pârâtă sa vândă apartamentul din Timișoara, proprietatea sa.
Instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art.1532 C.civ, contractul de mandat este acea convenție prin care o persoană numita mandatar, se obligă să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama unei alte persoane, numită mandant, care ii da aceasta împuternicire și pe care îl reprezintă.
Mandatarul este dator, oricând i se va cere, a da seama mandantului de lucrările sale si de a-i remite tot aceea ce ar fi primit in puterea mandatului, chiar când ceea ce ar fi primit nu s-ar fi cuvenit mandantului, in conformitate cu prevederile art.1541 C.civ.
Prin urmare, raportat la aceste dispoziții legale, pârâta avea obligația de a preda reclamantei prețul încasat pentru apartamentul proprietatea acesteia, care a făcut obiectul Contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2255/10.11.2008, de Biroul Notarului Public A. V. Claici, dar întrucât din probele administrate rezultă că reclamanta a primit de la parata M. M. o parte din contravaloarea apartamentului, respectiv suma de 50.000 euro, instanța a reținut că paratei îi revenea obligația de a preda reclamantei diferența de 30.000 Euro, încasata cu titlu de preț, pentru imobilul proprietatea acesteia.
În ceea ce privește susținerea pârâtei referitoare la faptul ca a convenit cu reclamanta ca diferența rezultata din vânzarea imobilului, respectiv suma de 30.000 Euro, sa fie reținuta în contul cheltuielilor pe care le-a efectuat, de-a lungul timpului, cu întreținerea imobilului reclamantei, instanța retine ca această împrejurare nu a fost dovedita, intre părți nefiind încheiata o convenție in acest sens, iar referitor la susținerea reclamantei, din cuprinsul răspunsului la interogatoriu, privind faptul ca suma de 50.000 euro, primita de la parata M. M., reprezenta contravaloarea bunurilor din apartament, instanța retine ca aceasta este neîntemeiata, întrucât prin declarația întocmită la data de 22.08.2008, autentificată sub nr. 1436/2008, la notar Thomas Schmitt din Lauingen, reclamanta a recunoscut ca suma primită reprezenta prețul imobilului.
Prin urmare, in baza prevederilor art.1532 si următoarele C.civ., instanța a admis in parte acțiunea reclamantei, așa cum aceasta a fost precizată, a obligat parata să plătească reclamantei suma de 126.000 lei (echivalentul sumei de 30.000 euro) reprezentând diferența de preț încasată pentru imobilul proprietatea acesteia situat în Timișoara, ., ., ., iar pentru motivele mai sus menționate a dispus respingerea cererii reclamantei in ceea ce privește obligarea paratei la plata sumei de 50.000 Euro pe care reclamanta a recunoscut că a primit-o de la parata M. M. (prin intermediul numitului P. F.), potrivit declarației autentificată sub nr. 1436/2008, la notar Thomas Schmitt din Lauingen.
În ceea ce privește restituirea sumei de 50.000 euro, de către pârâta M. M., numitului P. F., instanța a reținut că aceasta împrejurare excede cadrului procesual, atâta timp cat reclamanta recunoaște că nu îl cunoștea pe numitul P. F., suma de 50.000 euro, fiind virată in contul acesteia, ca urmare a unei convenții încheiată dintre parata M. M. si numitul P. F., convenție care nu face obiectul prezentului litigiu.
În baza dispozițiilor art. 274 Cod Pr. Civ., pârâta fiind în culpă procesuală a fost obligata să plătească reclamantei suma de 6.136 lei, cheltuieli de judecată, din care suma de 4.136 lei, reprezentând timbru judiciar si taxa de timbru, aferente sumei pentru care acțiunea a fost admisă, iar suma de 2.000 lei, reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva sentinței civile nr._/17.04.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ a declarat apel pârâta M. M., înregistrat pe rolul Tribunalului T. la data de 02.08.2012 sub nr. dosar_ solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate si respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiata, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata.
În motivare s-a arătat că, prin sentința apelata prima instanța a admis în parte acțiunea promovată împotriva sa dispunând obligarea pârâtei la plata sumei de 126.000 lei (echivalentul sumei de 30.000 euro) reprezentând diferența de preț încasată pentru apartamentul nr.4 din Timișoara .,.,. la cheltuieli de judecata in cuantum de 6.136 lei.
Aceasta hotărâre este nelegala și netemeinica neluându-se în considerare probele admise în cauza si neadmițându-se administrarea tuturor probelor cerute, respectiv proba cu martorii propuși.
Astfel, reclamanta a recunoscut ca a primit in întregime prețul apartamentului, recunoașterea sa fiind data in fata unui notar,deci autentica.
A recunoscut primirea in întregime a prețului apartamentului luând in considerare toate cheltuielile pe care le-a făcut cu apartamentul pentru a putea fi vândut, respectiv taxe succesorale, cheltuieli de întreținere a apartamentului.
Pentru pronunțarea unei hotărâri care sa aibă in vedere înțelegerea dintre părți, s-a solicitat a se avea in vedere ca este util in cauza sa fie audiați martorii: R. F. Romen si M. C..
La promovarea acțiunii reclamanta a dat dovada de rea credința solicitând o suma care nu i se cuvenea deși a primit prețul pe care l-a solicitat contând pe faptul ca pârâta nu mai este in posesia declarației de recunoaștere a primirii prețului si după o lunga perioada de timp. De altfel, înainte de a promova procesul a si fost întrebată de reclamantă daca mai are actul prin care a recunoscut primirea prețului.
În concluzie, s-a solicitat admiterea apelului și respingerea acțiunii reclamantei ca fiind neîntemeiata obligând-o pe reclamanta la plata cheltuielilor de judecata in toate instanțele.
În drept, au fost invocate disp. art. 282, 296, 274 C.proc.civ.
Reclamanta intimată W. E., a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului formulat de apelanta-pârâtă, M. M. și menținerea hotărârii pronunțată de prima instanță ca fiind temeinică și legală.
Față de motivele de apel invocate de către apelanta-pârâtă s-a solicitat a se avea în vedere că instanța de fond în mod corect a respins proba testimonială solicitată de către aceasta ca nefiind utilă soluționării cauzei.
Din probele administrate în cauză în fața primei instanțe s-a dovedit că în baza înscrisului denumit procură specială înregistrată sub nr.1497/05.09.2008, de notar Thomas Schmitt, cu sediul în Lauingen, Germania, apostilată sub nr. 910 a 1332/2008, tradusă de traducător autorizat de limba germană de Ministerul Justiției cu autorizația 7497 B. R. și legalizata semnătura traducătorului de notar public M. A.-Renate, cu numărul_/06.10.2008, reclamanta a împuternicit-o pe M. M. ca în numele său și pentru ea să vândă imobilul constând în apartamentul cu nr. 4, situat în Timișoara, ., ., iar în baza acestei procuri, apelanta-pârâtă a vândut apartamentul sus-menționat, conform Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2255/10.11.2008 la BNP A.-V. Claici și a încasat suma de 80.000 Euro, sumă pe care nu i-a predat-o.
De asemenea, instanța de fond a reținut că potrivit declarației din 22.08.2008 autentificată sub nr. 1436/2008 la notar Thomas Schmitt din Lauingen, Germania, și a celorlalte probe administrate, respectiv interogatoriul părților, reclamanta a primit de la pârâtă, prin intermediul lui P. F. suma de 50.000 de euro, astfel că a admis acțiunea în parte, doar în ce privește restituirea sumei de 126.000 lei, reprezentând contravaloarea a 30.000 Euro.
Având în vedere aspectele de mai sus, s-a solicitat a se observa că ambele înscrisuri autentice care au reprezentat probe în fața instanței de fond au fost întocmite în Germania și nici unul dintre martorii propuși de apelantă nu a fost prezent în momentul încheierii înțelegerilor dintre părți.
Mai mult, proba cu martori nu este utilă câtă vreme în cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Astfel, s-a apreciat că soluția instanței de fond este corectă atâta vreme cât apelanta-pârâtă nu a respectat dispozițiile art.1532 și următoarele Cod civil, care reglementează contractul de mandat.
Mandatul este acel contract prin care o persoană, mandatarul, se obligă să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama altei persoane, mandant, care îi dă împuternicire și pe care îl reprezintă.
Pe lângă obligația principală a mandatarului, conform art. 1541 Cod civil, acestuia îi revine și obligația de a da socoteală pentru îndeplinirea mandatului.
Având în vedere că prin executarea mandatului primit de la reclamantă, apelanta- pârâtă a încasat suma de 80.000 Euro, reprezentând prețul total obținut din vânzarea apartamentului proprietatea reclamantei și că această sumă i se cuvenea, precum și faptul că aceasta a recunoscut că a restituit numitului P. F. suma de 50.000 de euro, pe care a primit-o la data de 21.08.2008, consideră că instanța în mod corect a dispus ca mandatara sa să fie obligată la restituirea sumei de 30.000 Euro.
În drept, a invocat dispozițiile art. 115 și următoarele, art.289 alin. 2 C.proc.civ.
În probațiune au fost audiați martorii M. C. și R. F..
Analizând apelul prisma motivelor invocate, tribunalul a constatat că acesta nu este întemeiat.
În considerente s-a arătat că una dintre criticile formulate de pârâta M. M. a fost valorificată în calea de atac a apelului, atunci când a fost încuviințată proba testimonială.
Ea nu este însă de natură a schimba sentința, pentru că nu susțin teza probatorie avută în vedere la admiterea cererii în probațiune. Martorii audiați cunosc în principal de la apelanta pârâtă faptul că aceasta ar fi cumpărat imobilul de la reclamanta intimată cu suma de 50.000 euro, dar acest aspect contrazice actele autentice depuse în cauză, precum și apărarea pârâtei în sensul că diferența de preț reprezenta cheltuielile efectuate de pârâtă cu întreținerea imobilului.
Pe de o parte, există actul autentic de vânzare cumpărare în care pârâta figurează ca mandatar și nu există dovada înțelegerii secrete în sensul revocării procurii date de reclamantă pentru vânzarea imobilului proprietatea sa, iar pe de altă parte, martorii audiați nu cunosc nimic despre vânzarea realizată prin intermediul pârâtei către terții care ocupă imobilul în prezent, după cum ei au relatat.
Cum nu cunosc nimic despre o diferență de preț, martorii nu au confirmat apărarea pârâtei privind reținerea diferenței de preț de_ euro în contul cheltuielilor de întreținere a imobilului.
În ce privește interpretarea greșită a probelor administrate, apelanta pârâtă nu motivează această critică, dar din răspunsurile părților la interogatoriu nu rezultă o stare de fapt contrară aceleia reținute de instanța de fond.
În ce privește declarația reclamantei în sensul primirii prețului de_ euro pentru imobil, tribunalul a constatat că actul depus la fila 29 dosar de fond nu atestă faptul că suma respectivă reprezintă prețul total al bunului, noțiunea de „în totalitate” referindu-se la primirea integrală a sumei înscrise în act. De asemenea, noțiunea „pe care” se referă la persoana mandatarului, nu la sumă cu care a fost împuternicită să vândă. Un alt argument este dat de faptul că această declarație este anterioară vânzării propriu-zice prin act autentic, astfel că nu se putea face referire la prețul exact și total, acesta fiind stabilit în primul rând prin negociere între participanții la încheierea actului.
Prin urmare, în baza art. 296 C.proc.civ. a respins ca nefondat apelul.
În baza art. 274 C.proc.civ. a obligat apelanta pârâtă la plata sumei de 2000 lei către intimata reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, constând în onorariu avocat.
Împotriva Deciziei civile nr.17 din 15.01.2013 pronunțată de Tribunalul T. a declarat recurs pârâtă M. M. solicitând admiterea recursului, casarea sau modificarea hotărârii, iar pe fond respingerea acțiunii reclamantei ca fiind netemeinică și nelegală, obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare recurenta a arătat că, raportat la motivul de nelegalitate prev. de art.304 pct.5 c.pr.civ., prin rezoluția de la fila 2, instanța a obligat reclamanta sa plătească taxa judiciara de timbru in suma de 7471 lei si 5 lei timbru judiciar, sub sancțiunea anularii cererii, in cazul netimbrarii acțiunii.
Examinarea elementelor de la fila 23 dosar, evidențiază existenta unei chitanțe care nu reprezintă taxa judiciara de timbru, ea reprezentând «o ramasita de impozit », pentru o anumita persoana fizica sau juridica.
Cauza a continuat, totuși, sa se judece fara ca cineva dintre justițiabili, avocați sau instanța sa verifice daca s-a îndeplinit aceasta procedura .
Aceasta scăpare nu însemna ca excepția nu poate fi invocata in faza de recurs.
Obligația procesuala a reclamantei era de a timbra acțiunea, care primează înaintea tuturor celorlalte excepții.
Rezulta ca anularea chitanței, conduce la nulitatea acțiunii, cu consecința nulității întregii proceduri de nulitate in prima instanța.
F. de art. 304 pct 6 Cod procedura civila, instanța a acordat mai mult decât ar fi trebuit si ceea ce nu trebuia.
Se poate interpreta ca prin acțiune, reclamanta a formulat 2 capete de cerere.
Dar cauza care s-a născut, prin mandatul de reprezentare, prin care s-a convenit cu pârâta sa i se vândă apartamentul cu 50 de mii Euro, nu-i dădea dreptul sa ceara de la recurentă mai mult decât aceasta suma.
Mandatul, fiind un contract, este legea părtilor (fiind recunoscut de reclamanta), nu putea fi depășit in exteriorul sau cu alte cauze contractuale.
F. de art. 304 punctele 7,8 si 9 din Cod procedura civila, referitor la probatoriu s-a reținut de către instanța, poziția martorilor, fără să facă reclamanta alte probe, desi conform art. 1161 Cod civil, avea aceasta obligație.
Instanța are o reținere contradictorie, in sensul ca recunoaște mandatul si nu exista înțelegere de revocare a procurii date de reclamanta .
Instanța nu a reținut ca mandatarul nu are doar obligații, el are si drepturi, conf. art. 1536 (2), 1540 ( 2) Cod civil.
Nu s-a contestat valoarea de 50 mii Euro, pe care reclamanta a recunoscut-o.
Reclamanta nu a dovedit ca s-au vândut bunuri din apartament in valoare de 30 mii Euro si nici ca ar fi avut bunurile mobile arătate in interogatoriu.
Sarcina probei, conf. art. 1169 cod civil este a reclamantei, care nu a dovedit nimic, absolut nimic, dându-i mandatul care îi permitea sa vândă apartamentul la valoarea de 50 mii Euro .
Mandatarul nu are doar obligații, el are si drepturi, respectiv ce s-a stabilit intre cele două parti, sa vândă locuința mandantului cu suma de 50 mii Euro. Printre obligațiile mandantului sunt cele prev. de art.1547 și 1548 C.civ. Nici dacă a reușit să obțină mai mult decât au stabilit părțile nu este obligat să facă restituiri de valori.
Din interogatoriul reclamantei rezultă clar o stare contrară ambelor instanțe. Reclamanta a recunoscut situația de fapt care a înclinat în favoarea sa contrar reținerii instanței, rezultă clar că suma cu care s-au înțeles să vândă apartamentul este achitată în totalitate, adică integral, și nu poate fi apreciată parțial.
Examinând legalitatea deciziei atacate prin prisma motivelor de recurs, precum și față de prevederile art.304 C.pr.civ., curtea de apel consideră că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Excepția nulității recursului întemeiată pe dispoz. art.302 ind.1 alin.1 lit.b C.pr.civ. invocată de intimată nu este întemeiată, omisiunea recurentei de a menționa numărul și data hotărârii atacate nu poate duce la anularea cererii de recurs atât timp cât a fost indicat numărul dosarului în care a fost pronunțată, element suficient pentru identificarea hotărârii care face obiectul recursului deoarece declarația de declanșare a căii de atac s-a înregistrat în dosarul purtând un număr unic ce conține hotărârea prin care instanța s-a dezînvestit.
Instanța de recurs reține că potrivit dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., „Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum si, in condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului." Ca atare, din interpretarea acestor dispoziții rezultă că sunt susceptibile a fi atacate cu recurs hotărârile pronunțate în apel și hotărârile date în primă instanță fără drept de apel. Așadar, căii de atac a recursului îi sunt supuse hotărârile definitive, stabilite ca atare prin art. 377 C. proc. civ. Aplicând dispozițiile legale mai sus menționate la speța de față, se constată că obiect al recursului îl poate constitui doar decizia instanței de apel, respectiv Decizia civilă nr.17 din 15 ianuarie 2013 a Tribunalului T..
Recurenta a invocat in cererea de recurs dispozițiile art.304 pct. 5,6,7,8 și 9 din C.pr.civ.
Dispozițiile art.304 pct.5 C.pr.civ. nu sunt incidente în cauză. Referitor la acest motiv de recurs, recurenta a arătat faptul că reclamanta nu a achitat taxa de timbru pentru acțiunea formulată. În primul rând, această susținere nu a constituit motiv de apel, fiind invocată direct în fața instanței de recurs, omisso medio, considerente pentru care această critică nu poate fi reținută de instanța de recurs. În al doilea rând nu se constată nici o încălcare a formelor de procedură prev. sub sancțiunea nulității de art.105 alin.2 C.pr.civ. deoarece la fila 23 din dosarul judecătoriei se află chitanța de plată a taxei judiciare de timbru stabilită de instanță, pe înscrisul doveditor fiind inserată mențiunea că suma achitată reprezintă taxă judiciară de timbru.
În ceea ce privește motivul de recurs care se circumscrie pct. 6 al art. 304 C.proc.civ., este evident că nici acesta nu este aplicabil în cauză, recurenta invocând faptul că instanța a acordat mai mult decât trebuia. În primul rând, tribunalul a respins apelul pârâtei, astfel încât nu a acordat mai mult decât s-a cerut. În al doilea rând, așa cum s-a arătat mai sus, pe calea recursului se poate critica doar decizia pronunțată în apel, nu și sentința judecătoriei, iar această susținere nu a constituit motiv de apel. În al treilea rând, art.304 pct.6 C.pr.civ. se referă la situația în care instanța a încălcat principiul disponibilității, depășind limitele investirii și nu la împrejurarea invocată de recurentă, de a se fi admis în totalitatea cererea, deși pârâta susține că ar fi fost întemeiată doar în parte.
In ceea ce privește cazul de modificare prev. de art.304 pct.7 C.pr.civ., instanța de recurs constata ca decizia din apel este motivata, iar considerentele sale nu cuprind motive contradictorii ori străine de natura pricinii, fiind arătate considerentele de fapt si de drept pentru care tribunalul a respins apelul pârâtei.
Referitor la prevederile art.304 pct.8 C.pr.civ. care vizează interpretarea eronata a actului juridic dedus judecații, instanța de recurs retine ca acesta este aplicabil în situația în care, deși rezultă fără dubiu natura juridică a actului dedus judecății (în înțelesul său de negotium juris, adică manifestare de voință producătoare de efecte juridice), ori înțelesul acestuia, instanța de apel a reținut un cu totul alt act juridic sau conținut. Analizând dezvoltarea motivelor de recurs, se constată că recurenta nu a indicat în ce constă interpretarea greșită dată de instanța de apel a actului juridic dedus judecății (recursul vizând conform legii, așa cum s-a menționat, decizia pronunțată în apel). De fapt, din conținutul cererii de recurs rezultă că pârâta critică stabilirea situației de fapt și modul de interpretare și apreciere a probelor de către instanțele de fond. Însă aceste critici de netemeinicie nu mai constituie motiv de recurs după . O.U.G. nr. 138/2000, dată la care a fost abrogat pct. 11 al art. 304 C.proc.civ.
Având în vedere situația de fapt stabilită de instanța de apel pe baza interpretării probelor administrate în cauză, Curtea constată că tribunalul a aplicat corect dispozițiile din codul civil referitoare la contractul de mandat și obligațiile la care a dat naștere, astfel încât nu este incident nici motivul de modificare prev. de art.304 pct.9 C.pr.civ.
Pentru considerentele mai sus arătate, curtea de apel retine ca motivele de recurs invocate nu sunt fondate, și în conformitate cu art. 312 alin.1 C.pr.civ., va respinge recursul formulat împotriva Deciziei civile nr.17 din 15.01.2013 pronunțată de Tribunalul T..
În baza art.316 rap. la art.298 și 274 C.pr.civ. va obliga recurenta să plătească intimatei suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariul de avocat așa cum rezultă din chitanța aflată la fila 18 din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă M. M. în contradictoriu cu intimata reclamantă W. E. împotriva Deciziei civile nr.17 din 15.01.2013 pronunțată de Tribunalul T..
Obligă recurenta să plătească intimatei suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28.03.2013.
P., JUDECATOR, JUDECATOR,
DR. L. L. A.-M. N. M. G.
GREFIER,
D. K.
Red. A.M.N. – 10.04.2013
Tehnored. D.K./2 ex-10.04.2013
Instanța de fond-Judecătoria Timișoara, Judecător-Ș. L.
Instanța de apel-Tribunalul T., Judecători: A. C., M. R.
| ← Evacuare. Decizia nr. 32/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Succesiune. Decizia nr. 180/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
