Expropriere. Decizia nr. 167/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 167/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 19-11-2014 în dosarul nr. 9732/108/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr. 167
Ședința publică din 19 noiembrie 2014
PREȘEDINTE: F. Ș.
JUDECĂTOR: G. O.
GREFIER: M. M.
S-au luat în examinare apelurile declarate de reclamanții B. C. N., B. I. A. prin B. L. și B. L. prin mandatar B. C. N. și de pârâtul S. ROMÂN prin M. TRANSPORTURILOR ȘI INFRASTRUCTURII prin COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA – DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI TIMIȘOARA împotriva sentinței civile nr.358/05.06.2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu chematul în garanție M. FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect expropriere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat M. A. pentru reclamanții apelanți B. C. N., B. I. A., minor prin reprezentant B. L. și B. L., iar pentru pârâtul apelant S. Român reprezentat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara se prezintă avocat G. D., lipsă fiind chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice.
M. Public este reprezentat de procuror M. U. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul a fost declarat în termen și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depusă la dosar prin registratura instanței la data de 06.10.2014 întâmpinarea formulată de reclamanții apelanți, iar la 30.10.2014 cererea de înlocuire formulată de expert B. M., care arată că a solicitat suspendarea calității sale de expert pentru o perioadă de un an.
Reprezentanții părților și procurorul învederează instanței că nu mai au cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Avocat M. A., pentru reclamanții apelanți B. C. N., B. I. A., minor prin reprezentant B. L. și B. L., solicită admiterea apelului declarat de reclamanți, schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul obligării pârâtului apelant la plata daunelor solicitate, fără cheltuieli de judecată. Arată că pârâtul nu s-a opus la acordarea daunelor solicitate, întrucât nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, ceea ce echivalează cu faptul că este de acord cu acordarea despăgubirilor în acest sens.
Avocat G. D., pentru pârâtul apelant S. Român reprezentat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, solicită admiterea apelului declarat de pârât, schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamanților. În ce privește apelul declarat de reclamanți, solicită respingerea acestuia, întrucât solicitarea de acordare a daunelor nu îndeplinește condițiile cerute de lege.
Reprezentantul reclamanților apelanți cu privire la apelul declarat de pârâtul apelant solicită respingerea acestuia și arată că nici expertul desemnat de pârât nu a formulat opinie separată la raportul de expertiză și nici pârâtul nu a formulat obiecțiuni.
Reprezentantul pârâtului apelant, în replică, arată că raportul de expertiză poate fi cenzurat de către instanță.
Procurorul solicită respingerea ambelor apeluri și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
P. sentința civilă nr.358/05.06.2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții B. C. N., B. I. A., minor prin reprezentant B. L. și B. L., în contradictoriu cu pârâtul S. Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale București, având ca obiect despăgubiri rezultate din expropriere și, în consecință, anulată în parte Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr.133/203 emisă de Comisia de aplicare a Legii nr.255/2010 din data de 10.10.2011 cu privire la valoarea despăgubirilor .
A fost obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 125.736 lei, echivalentul a 28.098 euro, la un curs de 4,4749 lei, sumă obținută din înmulțirea suprafeței de 7.594 mp cu 3,70 Euro/1 mp, cu titlu de despăgubiri aferente terenului expropriat situat în loc Pecica, jud A., CF Nr._ nedefinitivă Pecica, precum și daune rezultate în urma exproprierii în sumă de 6287 lei, echivalentul a 1.405 euro, la același curs valutar reprezentând daune pentru redobândire teren.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamanților pentru suma de 120.321,48 lei, ce reprezintă diferența dintre suma de 125.736 lei, acordată cu titlu de despăgubiri aferente terenului expropriat și suma de 5.414,52 lei, stabilită prin Hotărârea nr.133/203 din data de 10.10.2011, dobândă legală aferentă, calculată potrivit art.2 din această Hotărâre, de la data de 10.01.2012 si până la data efectivă a plății.
A fost respins capătul de cerere al reclamanților privind daunele rezultate în urma exproprierii pentru cheltuieli suplimentare de transport în sumă de 3.767 lei .
A fost obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 3.620 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că, prin cererea din 18.12.2013, reclamanții au chemat în judecată pârâtul, solicitând anularea Hotărârii Comisiei pentru aplicarea Legii nr.255/2010, nr.133/203/10.10.2011 și obligarea acestuia la plata unei juste despăgubiri, calculată conform Legii 33/1994; de asemenea, obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente despăgubirii la care sunt îndreptățiți, calculată de la data exproprierii și până la data plății efective a despăgubirii și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, au arătat că la data de 28.04.2010, prin Hotărârea de Guvern nr.416/2010 publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.288 din 03.05.2010, s-au declanșat procedurile de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Autostrada A.-Nădlac".
Reclamanții sunt proprietarii terenului în suprafață de 7.594 mp (din suprafața totală de 50.000 mp) supus exproprierii, înscris în CF NR._ Pecica (fosta CF nedefinitivă nr._ Pecica), nr top. 171.892/17, nr. cad. vechi 2559.
În anul 2010 au predat CNADNR documentele care atestă dreptul lor de proprietate în conformitate cu dispozițiile art.4 alin.8 din Legea nr. 198/2004, toate imobilele de pe acest tronson al autostrăzii fiind evaluate; listele au fost afișate la Primăria orașului Pecica și publicate pe site-ul CNADNR.
Expropriatorul a stabilit că reclamanții sunt îndreptățiți la plata unor despăgubiri calculate la valoarea de 4,34 euro/mp.
După apariția Legii nr. 255/2010, act normativ care a intervenit după declanșarea procedurii de expropriere, guvernul a adoptat Hotărârea nr.488 din 11.05.2011 care „modifică și completează” HG nr.416/2010. P. această hotărâre a fost introdusă Anexa nr.2 la HG nr. 416/2010 care cuprinde o parte dintre proprietarii expropriați pe amplasamentul autostrăzii A. - Nădlac, pe cei care nu fuseseră încă despăgubiți și care modifică retroactiv doar despăgubirile cuvenite acestora.
În consecință, despăgubirea care li se cuvine reclamanților a fost stabilită la suma de 0,71 lei/mp - aproximativ 0,17 euro/mp.
Suma care li se oferă prin Anexa nr. 2 este, prin urmare, de 5.414,52 lei (poziția nr. 133 din Anexa nr. 2), sumă derizorie ,stabilită fără nicio bază legală.
Reclamanții au arătat că sunt nemulțumiți de cuantumul despăgubirilor consemnate, deoarece hotărârea atacată a fost emisă cu încălcarea prevederilor legale privind acordarea despăgubirilor, fără a se ține cont de mai multe aspecte.
Experții angajați de pârâtă trebuiau să aibă în vedere, conform art.26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, prețurile cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în zona respectivă.
Or, imobilele similare imobilului reclamanților se vând la o valoare de aproximativ 5 euro/mp, ceea ce înseamnă că valoarea terenului este de cel puțin 37.970 euro.
Reclamanții au mai arătat și faptul că despăgubirea la care sunt îndreptățiți trebuie să conțină și contravaloarea prejudiciului care le-a fost cauzat prin expropriere: cheltuielile cu dobândirea unei alte suprafețe de teren similare celei expropriate, precum și daunele care le-au fost cauzate prin pierderea producției agricole și a subvenției agricole, însă experții nu au ținut cont de niciunul dintre aceste aspecte.
În drept, au invocat Legea nr. 33/1994 și Legea nr. 255/2010.
Pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat ca, în baza probelor administrate, să se dispună respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Din probele administrate în cauză, instanța a reținut următoarele:
P. Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr.133/203/10.10.2011 a Comisiei de aplicare a Legii nr.255/2010 s-a dispus exproprierea de la reclamanți a suprafeței de 7594 mp din terenul situat în Localitatea Pecica jud. A., nr cadastral_ și s-a stabilit ca limită a despăgubirilor suma de 4,34 euro/mp, respectiv în total suma de 5414,52 lei.
Reclamanții au contestat această hotărâre susținând că suma oferită de expropriator este derizorie, atât față de valoarea de circulație a terenurilor, cât și față de sumele oferite pentru alte terenuri, în baza legilor de expropriere anterioare.
Cererea reclamanților se grefează pe dispozițiile art.22 alin.1 din Legea nr.255/2010 conform cărora expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute stabilite de expropriator se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferului dreptului de proprietate.
Stabilirea despăgubirilor cuvenite în caz de expropriere, chiar dacă aceasta se realizează în temeiul legii speciale - Legea nr.255/2010 - se face în conformitate cu prevederile cadrului normativ general cuprins în Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
P. urmare, în cauză sunt incidente prevederile art.26 alin.2 din Legea nr.33/1994, conform cărora: „alin.1 - Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite; alin.2 „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”.
Pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanților, instanța a procedat conform art.25 din Legea nr.33/1994, numind o comisie de trei experți, din care unul desemnat de instanță și câte unul nominalizat de reclamantă, respectiv de către pârâtul expropriator, iar din Raportul de Expertiză Tehnică Judiciară de la filele 59-71 a rezultat, folosindu-se metoda comparațiilor,că valoarea pe 1 mp a terenului expropriat, este de 3,70 euro/1 mp.
P. Încheierea din data de 27.02.2014, în baza art.72 alin. 1 și art. 64 alin. 1 și art. 4 din Noul Cod de procedură civilă, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, deoarece nu s-a indicat temeiul juridic de drept substanțial al cererii de chemare în garanție și nici nu s-a făcut dovada legăturii de dependență și subordonare între cererea principală si cererea de chemare în garanție a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă (justă) despăgubire, în condițiile în care exproprierea reprezintă o ingerință permisă nu numai de art.44 din Constituție, dar și de art.1 Protocolul nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.
Or, o dreaptă sau justă despăgubire presupune acordarea proprietarului expropriat a prețului pe care l-ar fi încasat în cazul în care ar fi vândut de bună voie terenul, acesta fiind prețul pieții, adică prețul cu care se vând sau se cumpără, în mod obișnuit astfel de terenuri.
Fiind în realitate o vânzare forțată, în care consimțământul vânzătorului nu este cerut de lege, în considerarea efectelor general benefice a utilității publice căreia îi va fi afectat imobilul, este firesc ca despăgubirea pentru bunul expropriat să cuprindă doar un preț echivalent cu prețul la care s-ar fi vândut, în mod normal bunul, în cazul unei vânzări obișnuite, consimțite de ambele părți, dar și eventualul prejudiciu cauzat proprietarului-vânzător, reprezentat inclusiv de eventualul beneficiu de care a fost lipsit ca urmare a unei exproprieri intempestive, în raport de lucrările realizate și care urmau să aducă un beneficiu cert și previzibil.
În afară de această valoare de circulație a terenului, tribunalul a reținut a fi pertinente și juste aprecierile din cuprinsul raportului de expertiză conform cărora, în cuantumul despăgubirilor cuvenite trebuie incluse și sumele necesare reclamanților pentru a-și reîntregi proprietatea diminuată ca efect al exproprierii, prin cumpărarea în aceeași zonă, de pe piața liberă, a unei alte suprafețe de teren egală ca întindere cu cea preluată în domeniul public de 5% (ce include comisionul unei societăți de intermedieri imobiliare, 1% cheltuieli notariale suportate de cumpărător și 2% o estimare a cheltuielilor suplimentare legate de deplasări, publicitate ).
P. urmare, despăgubirea totală cuvenită reclamanților este de 125.736 lei, echivalentul a 28.098 euro obținută din înmulțirea suprafeței de 7.594 mp cu 3,70 euro/1 mp, precum și suma de 6287 lei, respectiv echivalentul a 1.405 euro reprezentând daune pentru redobândire teren.
Tribunalul a reținut că nu se justifică includerea în cuantumul despăgubirilor a contravalorii daunelor rezultate în urma exproprierii pentru cheltuieli suplimentare de transport în sumă de 3.767 lei, întrucât, pe de o parte, nu există dovezi că noile drumuri de acces pe care expropriatorul este obligat să le realizeze vor presupune o rută de deplasare mai lungă decât prezenta, astfel că eventualele cheltuieli suplimentare de transport sunt incerte, iar pe de altă parte, nu poate fi reținut drept cert prejudiciul ce ar rezulta din construirea în viitor de către reclamanți a unui nou drum de acces pentru parcelele rămase în proprietatea lor.
De asemenea, din întreg ansamblul probator administrat în cauză nu a rezultat că, la momentul exproprierii, terenul ar fi fost însămânțat ori cultivat și că, urmare a exproprierii, reclamanții nu ar mai fi putut să culeagă recolta. De altfel, nu rezultă că terenul cu pricina ar fi fost cultivat până la momentul la care a intervenit exproprierea ori că ar fi fost dat în arendă, astfel că acordarea de despăgubiri pentru pretinsul prejudiciu eventual și incert, legat de imposibilitatea cultivării terenului expropriat, nu își are nicio fundamentare legală.
Instanța a obligat pârâtul să plătească reclamanților pentru suma de 120.321,48 lei, ce reprezintă diferența dintre suma de 125.736 lei (acordată cu titlu de despăgubiri aferente terenului expropriat) și suma de 5.414,52 lei (stabilită prin Hotărârea nr.133/203 din data de 10.10.2011), dobândă legală aferentă, calculată potrivit art.2 din această Hotărâre, de la data de 10.01.2012 si până la data efectivă a plății.
În baza art.451 Cod de procedură civilă, a obligat pârâtul la plata sumei de 3.620 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței au declarat apeluri reclamanții B. C. N., B. I. A., minor prin reprezentant B. L. și B. L., și pârâtul S. Român prin M. Transporturilor și Infrastructurii reprezentat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, care au criticat-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Reclamanții au solicitat schimbarea în parte a sentinței, în sensul obligării pârâtului și la plata daunelor de transport suplimentar (842 euro).
În motivare au invocat că, acordând o despăgubire parțială, prima instanță a încălcat prevederile art.1 din protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.44 al.3 din Constituție și art.26 alin.2 din Legea nr.33/1994 în temeiul cărora sunt îndreptățiți la plata unei despăgubiri care să reflecte valoarea economică a terenului și să acopere toate daunele cauzate prin expropriere, jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului confirmând aceste susțineri.
Cheltuielile de transport au în vedere exploatarea diferenței de teren neexpropriată, iar experții au identificat ruta alternativă și au calculat costurile ce trebuie suportate; cum reclamanții exploatează în această manieră terenul rămas, dauna este certă și actuală.
Au invocat că instanța nu a pus în discuția părților aspectele care i-au determinat convingerea că nu se impune plata cheltuielilor de transport, nu a solicitat lămuriri de la părți sau experți, dispozițiile art.14 al.6, art.22 al.2, art.337, art.338 C.pr.civ. fiind incidente.
Au invocat că pârâtul nu s-a opus solicitării lor de administrare de probe pentru stabilirea daunelor de transport, nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză și nici nu a solicitat efectuarea unei alte expertize, iar expertul numit de pârât nu a formulat opinie divergentă la raportul efectuat în cauză.
În consecință, pârâtul și-a însușit despăgubirea stabilită prin expertiză, achiesând la concluziile expertizei.
În drept, au invocat dispozițiile art.470 C.pr.civ.
Pe calea apelului, pârâtul a solicitat schimbarea sentinței în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
În motivare a invocat că valoarea despăgubirilor a fost calculată exclusiv pe valori din contracte depuse de reclamanți, fiind ignorate cele depuse de pârât.
În continuare, a indicat elementele componente ale despăgubirii propuse și neacceptate de expropriat (valoarea imobilului și prejudiciul cauzat), elemente care, în opinia sa, au fost avute în vedere la calculul despăgubirilor contestate în prezenta cauză și a expus criteriile ce stau la baza stabilirii cuantumului despăgubirilor.
A învederat că prețul stabilit prin raportul de evaluare este corect, datele cuprinse în raportul de evaluare întocmit de . fiind conforme cu dispozițiile legale.
A arătat că, în prezent, cadrul legal al exproprierii e reprezentat de dispozițiile Legii nr. 255/2010, raportul de evaluare fiind întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 71 din lege, ale Legii nr. 33/1994 și ale standardelor internaționale de evaluare, valoarea stabilită în cuprinsul său fiind una specială, mai mare decât valoarea de piață, interesul general (în sensul art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 554/2004) fiind corelat cu cel privat, al proprietarilor.
A arătat că indicatorii tehnico-economici ai obiectivului „autostrada Nădlac-A.” au fost aprobați prin HG nr. 1480/2009, iar suma globală necesară despăgubirilor a fost stabilită prin HG nr. 416/2010 și suplimentată prin HG nr. 1248/2010.
In drept, a invocat dispozițiile art. 466 și următoarele C.pr.civ.
Pe cale de întâmpinare, reclamanții au solicitat respingerea apelului declarat de pârât.
Citat cu această mențiune, pârâtul nu a formulat întâmpinare în cauză.
Examinând apelurile prin prisma criticilor formulate și în baza art.478, art.479 al.1 C.pr.civ., față de probele administrate și de normele legale ce vor fi mai jos arătate, instanța reține următoarele:
Solicitând schimbarea în parte a sentinței, reclamanții au criticat neacordarea în primă instanță a despăgubirii pentru dauna rezultată din cheltuielile suplimentare de transport.
Corespunde realității că, fiind o vânzare forțată, exproprierea presupune dezdăunarea într-un cuantum adecvat a expropriatului, în caz contrar producându-se o lipsire a acestuia de bunul său și, pe cale de consecință, o încălcare a prevederilor art.1 din Protocolul nr.1, art.44 al.3 din Constituție și art.26 alin.2 din Legea nr.33/1994.
Se observă, însă că, în litigiul de față tribunalul nu a respins de plano cererea reclamanților de acoperire integrală a prejudiciului invocat a fi fost produs prin expropriere ci, făcând aplicarea dispozițiilor art.26 al.1, 2 din Legea nr.33/1994 la probele administrate, a apreciat că, deși cheltuielile suplimentare de transport pot reprezenta o componentă a prejudiciului și pot fi luate în calculul despăgubirilor ce se acordă în temeiul sus-menționatei norme, pretențiile reclamanților vizând acest aspect sunt neîntemeiate.
Instanța de apel reține că în mod legal a fost respinsă cererea de acordare a contravalorii daunelor pentru cheltuieli suplimentare.
Astfel, prima instanță a constatat în mod corect că din materialul probator administrat în cauză nu rezultă că la momentul exproprierii ori anterior terenul reclamanților ar fi fost cultivat și că, prin exproprierea unei parcele din acesta, continuarea activității agricole de către reclamanți sau terți care ar folosi în scop agricol terenul ar presupune alegerea unor rute ocolitoare sau crearea unora noi în vederea continuării desfășurării activităților specifice acestui domeniu.
Raportul de expertiză a fost comunicat părților pentru ca acestea să poată formula concluzii sau obiecțiuni, iar părțile au avut posibilitatea de a propune probe în dovedirea tuturor pretențiilor formulate, în condițiile art.249 și următoarele C.pr.civ.
Pe de altă parte, dezbaterile au fost închise la termenul de judecată din 05.06.2014, instanța apreciind în sensul art.394 al.1 C.pr.civ. că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei.
În consecință, susținerile apelanților vizând încălcarea de către tribunal a normelor legale ce reglementează contradictorialitatea și stabilesc rolul judecătorului în aflarea adevărului precum și cele privitoare la afirmate nelămuriri ale instanței ce trebuiau puse în discuția părților sunt neîntemeiate ca temeiuri de schimbare a sentinței.
Având în vedere motivele pentru care cererea în despăgubiri pentru cheltuielile suplimentare de transport a fost respinsă și aprecierea acestora de către instanța de apel ca fiind în concordanță cu probele administrate și normele legale incidente, conform celor mai sus-arătate, sunt neîntemeiate și susținerile apelanților vizând neobservarea de către tribunal a incidenței dispozițiilor art.337, art.338 alin.1 C.pr.civ. referitoare la completarea ori refacerea raportului de expertiză.
În continuare, Curtea reține că prima instanță nu era obligată să califice atitudinea procesuală a pârâtului (lipsa de opoziție la cererea de probațiune formulată de reclamanți, necontestarea raportului de expertiză sub aspectul stabilirii cuantumului cheltuielilor de transport, numirea unui expert care nu a făcut opinie divergentă) ca pe o achiesare a acestuia la pretențiile reclamanților, câtă vreme dispozițiile art.22 C.pr.civ. stabilesc rolul judecătorului în aflarea adevărului, normă legală ce impune soluționarea litigiului conform regulilor de drept aplicabile și interpretarea probelor în concordanță cu aceste reguli de drept.
În fine, apreciind că în mod netemeinic și nelegal a fost respins ca nedovedit capătul de cerere în despăgubiri pentru suplimentarea cheltuielilor de transport, reclamanții aveau posibilitatea să propună administrarea de noi probe inclusiv în apel, în condițiile art.470 alin.1 lit.d, alin.4 C.pr.civ.; or, apelanții nu au formulat o atare cerere.
În consecință, criticile reclamanților apelanți sunt neîntemeiate și vor fi respinse ca atare.
În ceea ce privește apelul pârâtului, instanța reține următoarele:
Ulterior depunerii la dosarul primei instanțe a raportului de expertiză, tribunalul a solicitat la termenul din 27.02.2013 ca experții să își exprime poziția cu privire la contractele de vânzare-cumpărare depusă de pârâtă; experții s-au conformat și au depus înscrisul de la f. 128-129 dosar fond în cuprinsul căruia și-au exprimat părerea potrivit căreia aceste contracte (în număr de 9) provin de la același notar, iar prețurile aici cuprinse sunt sub limita majorității vânzărilor din evidențele statistice și din comparabilele folosite în expertiză.
În concluzie, contrar susținerilor pârâtului apelant, contractele au fost avute în vedere de prima instanță, însă nu au fost reținute întrucât nu întruneau cerințele art.26 al.2 din Legea nr.33/1994.
Cu privire la celelalte critici, instanța reține că față de dispozițiile art.477 alin.1, art.479 alin.1 C.pr.civ., efectul devolutiv al prezentului demers judiciar al pârâtului este supus (și) limitării exprimate prin adagiul „tantum devolutum quantum appellatum”, instanța de apel neputând examina cauza decât în limitele stabilite de apelant cu referire la motivele expuse de acesta, cu excepția prevăzută de art. 479 alin.1 C. pr. civ. referitoare la motivele de ordine publică.
În cauza de față, prima instanță a admis cererea reclamanților și a majorat cuantumul despăgubirilor cuvenite acestora ca urmare a exproprierii, având în vedere contractele de vânzare cumpărare depuse la dosar și dispozițiile legale indicate în considerentele sentinței apelate.
Or, pe calea prezentului apel, pârâtul a făcut trimitere la dispozițiile art. 26 alin. 1, 2 din Legea nr. 33/1994 referitoare la componentele despăgubirii și la calculul cuantumului acestora, la evoluția legislației speciale în materie de expropriere, la principiile exproprierii pentru utilitate publică și a invocat legalitatea raportului de evaluare pentru estimarea valorii de despăgubire conform Legii nr. 255/2010.
Se constată, astfel, că susținerile apelantului au caracter general, ele neconstituindu-se în critici punctuale ale modului în care instanța a interpretat și aplicat normele legale pe care și-a întemeiat hotărârea, apelantul necontestând, spre exemplu, includerea daunelor pentru redobândire teren în categoria de despăgubiri ce intră sub incidența dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Cum apelantul însuși nu a formulat critici în sensul menționat, în lipsa investirii, nici instanța de apel nu poate examina sentința sub aceste aspecte decât cu consecința încălcării dispozițiilor art.22 alin.6 C.pr.civ. raportat la art. 477 alin.1, art.479 alin.1 C.pr.civ. și a principiului „tantum devolutum quantum appellatum”, mai sus menționat.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art.480 alin.1 C.pr.civ., instanța va respinge apelurile declarate de reclamanții B. C. N., B. I. A. prin B. L. și B. L. prin mandatar B. C. N. și de pârâtul S. Român prin M. Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva sentinței civile nr.358/05.06.2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelurile declarate de reclamanții B. C. N., B. I. A. prin B. L. și B. L. prin mandatar B. C. N. și de pârâtul S. ROMÂN prin M. TRANSPORTURILOR ȘI INFRASTRUCTURII prin COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA – DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI TIMIȘOARA împotriva sentinței civile nr.358/05.06.2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 19 noiembrie 2014.
Președinte, Judecător,
F. Ș. G. O.
Grefier,
M. M.
Red.FȘ/20.11.2014
Tehnored.MM/ 8 ex./19.12.2014
Instanță fond: Tribunalul A. – jud.D. M.
Se comunică:
Reclamanți - B. C. N., B. I. A. (minor, prin reprezentant B.
L.), B. L. –
- A., .. 23, . (la SCPA V. & Asociații)
Pârât - S. Român, prin CNADR SA, prin DRDP Timișoara –
- Timișoara, .. 18, jud. T.
Chemat în garanție - Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a
Finanțelor Publice Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor Publice A.
- A., ., jud. A.
- P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara
Emis 6 comunicări
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 710/2014. Curtea de... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 562/2014. Curtea de... → |
|---|
