Legea 10/2001. Decizia nr. 87/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 87/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 17-06-2014 în dosarul nr. 1203/1/2011*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 87
Ședința publică din 17 iunie 2014
PREȘEDINTE: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
GREFIER: I. P.
S-a luat în examinare pronunțarea asupra apelului declarat de reclamanții S. E., B. E., P. I. G. și H. A. împotriva sentinței civile nr. 1605/6.07.2007 pronunțată de Tribunalul T. – Secția I Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul P. municipiului Timișoara, având ca obiect Legea nr. 10/2001.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților, au fost consemnate în încheierea de ședință din 10 iunie 2014, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, când, pentru a da posibilitatea părților de a formula concluzii scrise s-a dispus amânarea pronunțării cauzei pentru termenul de astăzi.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față constată:
Prin sentința civilă nr.1605/06.07.2007, Tribunalul T. a respins actiunile conexe formulate de contestatorii S. E., B. E., P. I. G. și H. A. împotriva Primarului M. Timișoara, in pronunțarea soluției, prima instanță reținand, in esenta, ca terenurile din litigiu fac obiectul de reglementare al legilor fondului funciar, intrucat atat la data deposed[rii, cat si in prezent, sunt situate in extravilanul municipiului Timișoara și, prin urmare, reglementarea regimului lor juridic este dat de Legea fondului funciar nr. 18/1991 și Legea 1/2001.
Prin decizia civila nr 513/03.12.2007, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara s-a respins apelul reclamanților, ca nefondat, reținând în pronunțarea soluției că imobilele solicitate, nr top._ și_, înscrise în CF nr_ Timișoara, sunt situate în extravilanul M. Timișoara, situație în care acestea nu intră sub incidența Legii nr.10/2001, iar imobilul înscris în CF nr_ Timișoara, nr top._, se află în proprietatea lui Magyar S., nefiind preluat de către stat și că reclamanții au contestat actele emise de Primăria municipiului Timișoara, sub aspectul calificării terenurilor solicitate ca fiind situate în extravilan, în temeiul expertizei tehnice de specialitate.
Prin decizia civilă nr 5673/09.10.2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul reclamanților și a trimis cauza spre rejudecarea apelului împotriva sentinței nr 1605/2007, la Curtea de Apel Timișoara.
În pronunțarea acestei soluții, s-a apreciat că instanța de apel nu s-a preocupat să răspundă tuturor criticilor aduse motivelor de apel, că nu a motivat hotărârea sub aspectul incidenței în cauză a Legii nr. 18/1991 și nici a Legii nr. 1/2000, aspect avut în vedere exclusiv în vedere la pronunțarea soluției de către prima instanță de fond, nu a înlăturat motivat susținerile apelanților-reclamanți privind preluarea în fapt a bunului, demolarea construcțiilor existente pe teren și deținerea unuia dintre imobile de către Institutul de Agronomie. Înalta Curte a considerat că instanța de apel este obligate să lămurească aspectele ce țin de incidența în cauză a Legii nr. 18/1991, a Legii nr.1/2000 sau a Legii nr.10/2001, acest fapt fiind dat ca îndrumare expresă în scopul de a răspunde criticilor de nelegalitate aduse sentinței primei instanțe.
Prin decizia civila nr 92/23.04.2009 Curtea de Apel Timișoara, Secția civila, în rejudecare a admis apelul reclamanților, a desființat sentința civila nr. 1605/06.07.2009 a Tribunalului T. și a trimis cauza spre rejudecare.
În pronunțarea acestei soluții s-a reținut că prima instanță nu a cercetat fondul pricinii, fiind necesar a se dispune și admiterea altor probe în dosar. Prima instanță a soluționat cauza pe excepția inadmisibilității, reținând că terenurile în litigiu se sustrag sferei de aplicare a Legii nr 10/2001, deși era evident că obiectul litigiului l-a constituit contestația întemeiată pe dispozițiile art. 26 alin 3 din Legea 10/2001, text de lege care prevede în mod expres că decizia/dispoziția poate fi atacată la secția civilă a tribunalului. Astfel, prima instanță era datoare cu prilejul rejudecării cauzei pe fond, să verifice susținerile reclamanților privind preluarea în fapt a bunului în litigiu, demolarea construcțiilor existente pe teren și deținerea imobilului de către Institutul Agronomic, precum și regimul juridic al imobilelor aflate în administrarea unei stațiuni de cercetare agricolă.
Prin decizia civila nr 1728/12.03.2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, a admis recursul paratului Primarului M. Timișoara, împotriva deciziei civile 92/23.04.2009 a Curții de Apel Timișoara, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe.
Cu această ocazie, instanța supremă a prezentat într-o formă detaliată situația cauzei pendinte - succesiunea hotărârilor pronunțate în cauza și considerentele acestora, tocmai pentru a clarifica cadrul procedural de investire și obligațiile ce au fost stabilite în sarcina instanțelor fondului, dată fiind pretenția concretă a reclamanților.
Prin decizia civila nr 484/A/16.12.2010, Curtea de Apel a admis apelul reclamanților, a schimbat în tot sentința și rejudecând a admis în parte acțiunea, a anulat dispozițiile nr. 563/08.03.2004 și nr. 2071/03.08.2006, a obligat pârâtul să trimită notificările reclamanților Comisiei municipale de fond funciar Timișoara, în vederea valorificării acestora potrivit art. V alin. 1 și 2 din Legea nr. 247/2005 și a respins restul acțiunii.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că a fost stabilit că imobilele revendicate de către reclamanți, la data formulării notificărilor se găseau în extravilanul municipiului Timișoara, împrejurare ce scoate acțiunile din domeniul Legii nr.10/2001. Au fost avute în vedere prevederile art. 8 alin 1 din Legea nr.10/2001, conform cărora nu intră sub incidența legii, terenurile situate în extravilanul localității la data preluării abuzive sau la data notificării. Expertiza tehnică și planul de amenajare a teritoriului au arătat că imobilele solicitate au făcut parte chiar înainte de confiscare, din extravilanul municipiului Timișoara, iar în momentul formulării notificărilor, de asemenea, făceau parte din terenul extravilan. Faptul că reclamanții au plătit impozit pe teren și construcție și au folosit aceste bunuri imobile înainte de data preluării abuzive de către stat, nu este de natură să schimbe natura lor juridică.
P., cu ocazia emiterii dispozițiilor nu a observat că dispozițiile modificatoare din Legea nr. 247/2005 impun în mod imperativ, trimiterea notificărilor comisiilor municipale de fond funciar, în vederea valorificării drepturilor pretinse de către persoanele care au formulat notificarea. Statuând în legătura cu îndrumările instanței supreme, respectiv în legătura cu stabilirea legii aplicabile tuturor imobilelor revendicate și a determinării cadrului legal de soluționare a acțiunii reclamanților, Curtea a constat ca respingerea de plano a acțiunii acestora este o soluție greșită.
Prin decizia 8297/23.11.2011, Înalta Curte a admis recursurile formulate de către reclamanții S. E., B. E. I. G., H. A. și de pârâții P. municipiului Timișoara împotriva deciziei nr. 484 A din 16.12.2010 a Curții de Apel Timișoara, a casat decizia si a trimis cauza spre rejudecare instentei de apel.
Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reținut faptul că hotărârea pronunțată de curtea de apel nu aduce nicio clarificare a raportului juridic dedus judecății, menținând aceleași neclarități în privința situației imobilelor solicitate prin notificările formulate. Astfel, instanța de apel și-a întemeiat doar formal hotărârea pe dispozițiile art. V din legea nr 247/2005, fără însă a prefigura în mod detaliat situația de fapt a cauzei pendinte, singura în măsură să permită incidența sau neincidența dispozițiilor legale, dar și cenzura într-o eventuală cale de atac superioară. Înalta Curte a statuat că în urma retrimiterii, Curtea va trebui să efectueze și operațiuni de apreciere a probelor în condițiile prevăzute de lege și va avea de cercetat și faptul că recurenta și reclamanții ar fi figurat în mai multe dosare aflate pe rolul instanțelor de judecată, având ca obiect revendicarea acelorași imobile, respective că reclamanții au formulat și o cerere în baza Legii fondului funciar. Înalta Curte a statut că în rejudecare, instanța va avea de analizat toate celelalte critici de nelegalitate formulate prin recurs, întrucât toate aceste dispoziții presupun o clarificare prioritară a situației de fapt.
În rejudecare, prin decizia civilă nr. 57 din 11 aprilie 2013, Curtea de Apel Timișoara, Secția I civilă a admis apelul declarat de reclamanții S. E., B. E., P. I. G. și H. A. împotriva sentinței civile nr. 1605/06.07.2007 pronunțată de Tribunalul T., a schimbat sentința apelată, în sensul că a admis în parte contestația reclamanților împotriva pârâtului P. M. Timișoara, a anulat Dispoziția nr. 563/08.03.2004 și nr. 2071/03.08.2006 emise de P. M. Timișoara, a obligat P. municipiului Timișoara să transmită notificările reclamanților, împreună cu dosarele administrative aferente la Comisia municipală Timișoara de aplicare a Legii Fondului Funciar, în vederea soluționării cererilor de retrocedare conform art. V alin. 1 și 2 din Legea nr. 247/2005 și s-a respins în rest acțiunea.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a avut în vedere raportul de expertiza întocmit de către experții tehnici judiciari O. C., I. D. G. și B. N., din noul ciclu procesual, prin care s-a constatat că parcele de teren cu nr. topo_,_,_ se află în extravilanul M. Timișoara. Cu privire la regimul actual al parcelelor, terenurile cu nr. top_ și_ s-a stabilit ca au categoria de folosință fâneață arabil fiind amplasate în extravilan, iar terenul cu nr. top_ are categoria de folosință curți construcții, fiind situate în extravilanul M. Timișoara, conform Planului Cadastral, deci nu poate fi vorba despre Zona Sistematizată cu străzi și numere de casă. Semnificația “Cc” de pe Planul Cadastral se referă la categoria de folosință a unui teren-curți construcții, acestea putând exista și în extravilan. Prin prisma clasificării făcute de Legea nr.18/1991 expertul a apreciat că terenul nr. top_ are destinația curți construcții, terenul cu nr. top_ are destinație agricolă, terenul cu nr. top_ are destinație agricola.
În răspunsul la obiecțiuni, expertii au aratat faptul că regimul juridic al unei parcele intravilan sau extravilan este stabilit de prevederile art. 77 din Legea 18/1991 unde intravilanul localităților este cel existent la data de ianuarie 1990 evidențiat la planul cadastrului funciar si ca imobilele în litigiu sunt situate în extravilanul M. Timișoara, precizand ca terenul cu nr. topo_ este descris ca și casă, curte și fânaț în S., terenul cu nr. top_ este descris ca fâneț și siliște, iar terenul cu nr._ este descris ca arabil în S..
Astfel, pornind de la înțelesul termenilor de fânaț s-a retinut natura terenurilor ca facand parte din categoria extravilan si incidenta prevederilor art. 8 din Legea nr. 10/2001potrivit carora “nu intră sub incidenta prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților de la data preluării lor abuzive sau de la data notificării”, redobândirea terenurilor aflate în extravilan nu se va putea face în baza Legii 10/2001, ci în baza Legii 18/1991.
Avand in vedere dispozitiile art. V din Legea 247/2005 si in considerarea faptului că terenurile în cauză cu nr. top_,_,_ potrivit expertizei sunt situate în extravilan, precum și raportat la prevederile Legii nr. 10/2001, Legii nr. 18/1991 și a Legii nr. 247/2005, instanța de apel a obligat pârâtul intimat P. M. Timișoara să transmită dosarul comisiei competente de fond funciar in scopul olutionarii notificarilor.
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ din data de 05.06.2013, reclamanții – petenți S. E., B. E., P. I. G. și H. A. au solicitat completarea deciziei civile nr.57/11.04.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._, cererea fiind motivată în drept cu dispozițiilor art.282 ind. 2 Cod procedură civilă.
Prin decizia civilă nr. 92 din 27 iunie 2013 a Curții de Apel Timișoara, Secția I civilă s-a respins ca neîntemeiată cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 57/11.04.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr._, retinandu-se că dispozițiilor art. 281 ind. 2 Cod procedură civilă nu au incidența în speță. Din această perspectivă, s-a constat că au fost soluționate toate cererile, câtă vreme instanta s-a pronunțat în concret asupra situației juridice a terenurilor revendicate de reclamanți, identificate cu nr. Topo._,_,_, in privinta carora s-a constatat din expertiza tehnica judiciara, că acestea se află în extravilanul municipiului Timișoara, potrivit planului cadastral.
Împotriva deciziei civile nr. 57 din 11 aprilie 2013 a Curții de Apel Timișoara, Secția I civilă au declarat recurs reclamanții S. E., B. E., P. I. G., H. A. și pârâtul P. M. Timișoara, iar împotriva deciziei civile nr. 92 din 27 iunie 2013 a Curții de Apel Timișoara, Secția I civilă, au formulat recurs, reclamanții.
1. Pârâtul P. municipiului Timișoara a criticat decizia civilă nr.57 din 11 aprilie 2013 a Curții de Apel Timișoara, Secția I civilă din perspectiva motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului arătă că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală deoarece se întemeiază pe o interpretare și aplicare greșită a dispozițiilor legale aplicabile cauzei de față. Susține că desi în mod corect s-a constatat că imobilele solicitate prin notificările cu nr. 94/2002 și nr. 102/2002 de numitul S. A., identificate cu nr. Topo_ și nr._ înscrise în CF nr._ Timișoara si cel înscris în CF nr._ Timișoara, nr. topo_ sunt situate în extravilanul municipiului Timișoara și nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, in mod greșit au fost aplicate dispozitiilea art. V din Legea nr. 247/2005, raportat la Legea nr. 18/1991 in sensul obligarii Primarului municipiului Timișoara să transmită notificările către Comisia Municipală de Fond Funciar. Sustine ca nu s-a ținut cont de faptul că, terenurile revendicate nu sunt în proprietatea M. Timișoara, acestea fiind în domeniul privat al Statului și administrarea Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului Timișoara, sens în care Comisiei Municipale de fond funciar al M. Timișoara nu se poate pronunța cu privire la acestea îmtrucât nu se află la dispoziția sa.
Solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii apelului formulat de reclamanți cu consecința menținerii sentinței civile nr. 1605/06.07.2007 a Tribunalului Timi și a dispozițiilor Primarului M. Timișoara nr. 563/08.03.2004 și 2071/03.08.2006.
2. Reclamanții S. E., B. E., P. I. G., H. A. au criticat decizia civilă nr. 57 din 11 aprilie 2013 si nr. 92 din 27 iunie 2013 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, Secția I civilă pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanții au arătat – în esență – că, prin decizia nr. 57/2013, instanța nu a soluționat toate cerererile cu care a fost investită, stabilind gresit ca imobilele cu nr. topo._ si_ sunt situate în extavilanul municipiului Timișoara și se sustrag sferei de aplicare a Legii nr. 10/2001. Susțin reclamanții că instanta de apel nu a solutionat problema litigioasa în sensul deciziei nr. XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în soluționare recursului în interesul legii, înțelegând să evoce și decizia nr. 33 din 9 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și jurisprudența europeană prin care s-a statuat că refuzul tribunalelor interne de a examina chestiunea dreptului reclamantului, în virtutea legii 18/1991, de a fi pus în posesie cu terenul pe fostul amplasament constituie o încălcare a proprietății. Reclamanții solicită ca, în cazul în care instanța consideră că cererile formulate nu fac obiectul Legii nr. 10/2001, să constate nulitatea nulitatea titlului statului conform dreptului comun, în baza art. 480-481 din Codul civil și art. 6 din Legea nr. 213/1998.
Referitor la cererea de acordare de despăgubiri pentru casa expropriată și demolată, înscrisă în C.F. nr_ Timișoara la nr. topo_- casă, curte și fâneț în Seliște", solicitată prin notificarea nr. 93/08.02.2002 și respinsă prin dispoziția nr. 2071 din 03.08.2006 emisă de P. M. Timișoara, arată că instanțele nu s-au pronunțat în niciun fel, în privința acestui imobil fiind astfel evident că dispozitivul hotărârii atacate este incomplet. In legatură cu acestă solicitare arată că în mod nelegal prin dispoziția nr. 2071/ 03.08.2006 a fost respinsă notificarea cu motivarea că nu s-ar fi făcut dovada preluării abuzive conform prevederilor Legii 10/2001. Arată că dovada preluării abuzive rezultă din înscrisurile depuse la dosar și constatările expertului P. G., reclamanții realizând în memoriul de recurs o analiză a încrisurilor care emană de la diverse direcții de resort din cadrul Primăriei municipiului Timișoara pentru a demonstra amplasarea parcelelor de teren în privința cărăra au formulat notificările ca fiind situate în intavilanul municipiului Timișoara și nu în extravilanul localității, cum eronat a reținut instanța de apel.
Deși instanțele anterioare – inclusiv cea de fond – au învederat prin hotărârile pronunțate că recurenții au cerut repararea abuzului săvârșit de Statul român, a aplicat prevederile Legii nr.247/2005 și Normele metodologice din 7.03.2007 aprobate prin H.G. nr.250/2007, ceea ce reprezintă o imixtiune legislativă incompatibilă cu dreptul acestora la un proces echitabil. Instanța putea ca în urma desființării acestor acte administrative să efectueze aplicarea Legii nr.10/2001 și să impună obligativitatea primarului de a emite noi dispoziții prin care să admită notificările antecesorului lor.
Instanța de apel a ignorat constatările expertului P. G. din completarea Raportului de expertiză, unde se recunoaște că o parte din ._ este situat și în prezent în intravilanul M. Timișoara, dar și faptul că imobilele revendicate formau un singur corp de proprietate, fiind achitat în prezent impozitul pe ._ la un tarif de teren intravilan.
Susțin recurenții că în apel au fost evidențiate o . probe pentru a stabili faptul că imobilele în cauză fac obiectul Legii nr.10/2001, fiind situate în intravilan, probe apreciate însă de instanța de apel ca nerelevante. Solicită analizarea înscrisurilor întrucât o parcelă de teren nu poate fi și în intravilan și extravilan fără să fie dezmembrată, iar dacă pe . casă, atunci .. Referitor la ._ instanța nu a ținut cont de prevederile Normelor metodologice potrivit carora în cazul în care pentru imobilul respectiv nu se poate face dovada formală a preluării de către stat, soluționarea notificării se face și în funcție de faptul că imobilul se regăsește în patrimoniul statului, ceea ce constituie o prezumție relativă de preluare abuzivă deci, fără titlu.
Solicită instanței să se observe că parcelele solicitate în baza notificărilor nr. 94/7.02.2002 și 108/11.02.2002 respectiv parcelele cu nr. topo_,_ și_ înscrise în CF inițial nr._ Timișoara sunt supuse dispozitiilor Legii nr. 10/2001, recurenții realizand o enumerare a încrierierilor și meniunilor efectuate în cartea funciara aferente parcelelor de teren solicitate a fi restituite.
Se susține că, instanța de apel nu au motivat nici respingerea capătului de cerere referitor la cererea de acordare de despăgubiri pentru casa expropriată și demolată, în valoare de 71.281,00 euro, care a fost înscrisă în C.F. nr._ Timișoara la nr. topo_ – casă, curte și fânaț în Seliște, solicitată prin notificarea nr. 93/8.02.2002 și respinsă de P. municipiului Timișoara prin dispoziția nr. 2071 din 3.08.2006. Referitor la notificarea prin care s-a solicitat despăgubiri pentru casa demolata, ce a fost edificata pe suprafața de teren de 2140 m.p. se arata ca nelegal se retine ca nu face obiectul Legii nr. 10/2001. Arată că imobilul construcție din CF nr._ Timișoara nu a fost radiat din această carte funciară și că desi statul nu s-a intabulat ca proprietar pe aceasta construcție, a operat o preluare faptică a construcției, deci fără titlu și în scopul demolării.
Se solicita admiterea recursului, desfiintarea deciziilor atacate si admiterea cererilor in sensul criticilor formulate.
S. E. a formulat întâmpinare solicitand respingarea recursului declarat de P. municipiului Timișoara.
Examinând decizia atacată, în raport de criticile formulate, actele dosarului și dispozitiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată următoarele:
Sub aspectul determinării cadrului procesual raportat la pretenția concretă a reclamanților, s-a reținut că, urmare a deciziilor de casare nr. 7900/2005 și nr. 5673/2008 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în primul și al doilea ciclu procesual a fost determinat obiectul litigiului constând în contestația reclamanților întemeiată pe dispozițiile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 împotriva dispozițiilor emise în baza acestei legi, context în care dezlegările date chestiunilor de fapt și drept pentru instanțele de rejudecare sunt obligatorii in temeiul dispozitiilor art. 315 alin. 1 Cod procedura civila atât în privința obiectului cererii, cât și al conținutului verificărilor ce urmau a fi realizate, în rejudecare.
În concret, prin cele două cereri conexe, reclamanții S. E., B. E., P. I. G. și H. A. au solicitat în temeiul dispozitiilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 anularea dispozitiilor Primarului municipiului Timisoara nr. 563/08.03.2004 si nr. 2071/03.08.2006, prin care au fost respinse notificarile nr. 94/07.02.2002, nr. 108/11.02.2001 și nr. 93/08.02.2002 prin care au solicitat acordarea de despagubiri pentru imobilul preluat abuziv situat in Timișoara cu nr. topo_ casa, curte si fânaț in S. în suprafață de 2140 mp, nr. topo_ si nr._ având descrierea de fânaț în S. în suprafață de 5070 mp primul și arabil în S. al doilea în suprafață de 1,2624 ha transcrise in CF initial_ Timișoara in CF_ Timișoara. Stabilirea naturii juridice a terenurilor cu nr. topo_,_,_ a fost realizată în urma probatoriului administrat ca urmare a individualizarii imobilelor din punct de vedere al amplasamentului, adresei si vecinatatilor acestora. Urmare a evaluării situației de fapt în funcție circumstantele concrete relevate de materialul probator, instanțele de fond au reținut judicios că imobilele care au făcut obiect al notificărilor reclamanților nu cad sub incidența Legii nr. 10/2001, dat fiind faptul că respectivele imobile se încadrează în categoria terenurilor extravilan. D. consecință a îndrumarilor obligatorii trasate prin deciziile de casare, instanta de apel în rejudecare a efectuat verificări sub apectul clarificării naturii juridice a terenurilor litigioase, la momentul exproprierii și al formulării notificărilor, dar și al determinarii regimului juridic actual al parcelelor de teren. În privința imobilelor cu nr. topo_,_,_ instanța de apel a reținut că acestea s-au situat de la data preluării până în prezent în categoria terenurilor situate în extravilanul M. Timișoara. Or, in raport de situatia de fapt deja stabilită de instanțele fondului din perspectiva individualizării terenurilor litigioase, care nu mai poate fi reevaluată în recurs în raport de actuala configurare a articolului 304 Cod procedură civilă, Înalta Curte reține că instanța de apel a statuat judicios că tenurile litigioase nu cad sub egida reglementării Legii nr. 10/2001, astfel încât măsurile reparatorii solicitate de reclamanți nu pot fi analizate din perspectiva acestei legi speciale. În acest context, critica reclamantilor referitoare la aplicarea gresita a prevederilor art. 8 din legea speciala este neîntemeiată întrucât instanța de apel, prin decizia atacată, a determinat corect regimul juridic aplicabil terenurilor în privința cărora au fost solicitate măsurile reparatorii.
Trebuie semnalat ca, Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 constituie o reglementare cu caracter reparatoriu cu caracter general. Legiuitorul a dorit insa sa excluda expres prin art. 8 alin. 1 din domeniul de aplicarea al acestei legi terenurile al carui regim juridic este reglementat de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicata si prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si asupra celor forestiere.
Potrivit raționamentului judiciar expus, instanta de apel a verificat si motivat în raport de circumstanțele concrete ale cauzei soluția adoptata sub aspectul incidentei prevederilor art. V din Titlul I al Legii nr. 247/2005, dat fiind categoria respectivelor parcele de teren. În baza rapoartelor de expertiza efectuate atât in al doilea ciclu procesual la instanța de fond, cât și în rejudecarea cauzei finalizată prin pronunțarea deciziei atacate, s-a stabilit în afara oricarui dubiu în determinarea situației de fapt că amplasamentul terenurilor înscrise în CF_ Timișoara, nr. topo_._,_ în privința cărora au fost emise dispozițiile contestate erau situate în extravilanul M. Timișoara, atât la data preluării imobilelor, cât și la data notificărilor. În aceste circumstanțe, regimul juridic al respectivelor imobile a fost corect determinat, situație în care acestea sunt supuse legislatiei fondului funciar atât timp cât imobilele sunt excluse de la aplicarea Legii nr. 10/2001 ca efect al dispozițiilor înscrise în art. 8 alin. 1 din actul normativ potrivit cărora terenurile situate in extravilanul localitatilor la data preluarii abuzive sau la data notificarii nu intra sub sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001, context normativ care determină ca notificările reclamanților să fie soluționate din perspectiva aplicabilității prevederilor art. V alin. 2 din Titlul I din Legea nr. 245/2005. Aceste dispoziții sunt aplicabile și procedurilor jurisdicționale în curs de derulare întrucât acestea constituie norme de imediată aplicare situațiilor juridice în curs de desfășurare, astfel cum este și cea de față, care reclamă recunoașterea unui drept subiectiv referitor la retrocedarea unor terenuri preluate abuziv de catre stat. În aceste condiții, în cadrul procedurii administrative, comisia municipală de fond funciar va analiza în cadrul competențelor sale jurisdicționale notificările reclamanților în privința terenurilor identificate cu nr. topo._,_,_ care au fost transnotate în favoarea statului în CF_, ocazie cu care se va stabili modalitatea concretă de preluare a imobilelor de către stat și se va stabili legea aplicabilă în privința categoriei de măsuri reparatorii care se impun a fi acordate în conformitate cu legislația care guvernează domeniul restituirii proprietăților.
În ce privește critica vizând soluționarea greșită a cererii care viza construcția demolată în privința căreia reclamanții au solicitat acordarea de despăgubiri, aceasta se vădește a fi fondată din perspectiva cazului de nelegalitate prevazut de art. 304 pct. 9 Cod procedura civilă. Astfel, reclamantii au formulat și justificat solicitarea, considerându-se îndreptățiți la acordarea de despagubiri și pentru imobilul construcție, chiar dacă in CF_ nr. topo_ a rămas înscris antecesorul lor întrucât statul nu și-ar fi intabulat proprietatea preluata abuziv in anul 1966. În cauza, instanța de apel deși a verificat regimul juridic al imobilului teren înscris în CF_ cu nr. topo nr._,_,_, nu a statuat în conformitate cu îndrumările instanțelor de recurs în privința stabilirii legii aplicabile tuturor imobilelor în legătură cu care reclamanții au solicitat acordarea masurilor raparatorii.
Instanța de apel avea obligația determinării cadrului legal de solutionare a cererii de despagubiri formulată pentru imobilul demolat. Articolul V alin. 1 din Titlul I al Legii nr. 245/2005 reglementează competența jurisdicțional administrativă a comisiei municipale de fond funciar în privința soluționării notificărilor referitoare la construcțiile cu un anumit regim juridic care însă nu a fost analizat și stabilit în cauză, astfel cum s-a dispus prin decizia de casare nr. 5673/09.10.2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Or, prin decizia atacată, instanta de apel a încălcat dispozițiile art. 315 Cod procedura civila întrucât nu s-a preocupat să urmărească indicațiile deciziei de casare sub aspectul determinarii legii aplicabile și în privința imobilului demolat transcris la nr. topo_ în privința căruia reclamații au pretins o preluare în fapt a bunului de catre stat, în scopul demolării. Or, toate aceste clarificari erau necesare în scopul de a raspunde criticilor de nelegalitate aduse hotarârii primei instanțe, lămuriri pe care însă instana de rejudecare a apelului nu le-a realizat.
Întrucât analiza acestor aspecte și stabilirea situației de fapt în privința despăgubirilor solicitate pentru imobilul demolat, prin prisma aspectelor relevate, nu se poate realiza pentru prima dat în prezentul recurs, întrucât părțile ar fi lipsite de un grad de jurisdictie iar, pe de alta parte, s-ar încălca limitele controlului judiciar impus a fi exercitat de către această instanță, ce este circumscris verificării legalității deciziei recurate, nu si a temeiniciei acesteia. În acest caz, instanța de recurs nu se poate proceda la cercetarea si stabilirea situației de fapt în privința imobilului demolat care a făcut obiectul notificării ce a fost soluționată prin dispoziția nr. 2071/2006 a Primarului municipiului Timișoara, contestată in cauză. Cu toate ca aceasta constatare atrage incidenta cazului de casare prevazut de art. 304 pct. 5 Cod procedura civilă, temeiul casării îl reprezintă prevederile art. 314 din cod cu referire la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, deoarece situația de fapt nu a fost stabilită în cadrul procesual corespunzător investirii instanței în legătură cu imobilul demolat, astfel încât controlul judiciar de legalitate nu poate fi exercitat in lumina împrejurărilor specifice și particularităților concrete ale speței fără a fi afectat substanța însăși a dreptului pretins de reclamanți. De aceea se impune casarea deciziei in vederea rejudecarii cauzei, ocazie cu care, potrivit argumentelor expuse, instanța de trimitere în baza regulilor devoluțiunii din apel, va analiza probele existente la dosar cu eventuala completare a acestora referitoare la verificarea susținerilor reclamanților în legătură cu preluarea în fapt a construcției existentă pe terenul cu nr. topo_ și eventuala demolare a acesteia, verificări necesare în scopul determinării legii aplicabile sub aspectul incidenței dispozițiilor înscrise in Legea nr. 10/2001 sau a celor înscrise în legile fondului funciar nr. 18/1991 si nr. 1/2009 în legătură cu îndreptățirea reclamanților la acordarea măsurilor reparatorii pentru construcția demolată.
Susținerile reclamanților referitoare la aplicabilitatea efectelor deciziei în interesul legii nr. XX/_ și a deciziei nr. 33/2008 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție nu pot fi primite, dat fiind obiectul investirii instanței. Caracterizarea acțiunii ce a fost promovată de reclamanți a fost realizată atât prin cerere acestora, cât și prin deciziile de casare nr. 7900/2005 și nr. 5673/2008 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind stabilit limitele investirii instanței sub aspectul soluționării unei contestații întemeiată pe dispozițiile art. 26 alin. 3 din legea nr. 10/2001. Or, în acest cadru normativ, recurenților - reclamanți le-a fost garantat dreptul de a supune controlului judiciar deciziile nr. 563/08.03.2004 și nr. 2071/03.08.2006 emise de P. municipiului Timișoara referitor la notificările formulate în procedura legii speciale, reclamanților fiindu-le asigurat pe deplin accesul la justiție, în consens cu statuările deciziei nr. XX/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii. Trebuie însă subliniat faptul că dreptul de acces la o instanță nu este un drept absolut întrucât acesta reclamă, prin însuși natura sa, o reglementare din partea statului, ceea ce implică o competență exclusivă a legiuitorului în a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, legiuitorul având prerogativa de a stabili atât regulile speciale de procedură, cât și modalitățile de exercitare a drepturilor procesuale. Faptul că procedura specială instituiră de art. V din Legea nr. 247/2005 reglementează o etapă administrativă obligatorie în fața comisiei municipale de fond funciar care desfășoară activități jurisdicționale nu este de natură a aduce atingere substanței pretinsului drept de proprietate al reclamanților întrucât toate măsurile luate în faza prealabilă a procedurii speciale instituită de lege pot fi atacate în justiție de persoanele interesate, fiindu-le asigurată o jurisdicție deplină.
Nici considerentele deciziei în interesul legii nr. 33/2008 nu își găsesc aplicabilitate în speță, întrucât nu sunt conturate aceleași premise de fapt și de drept, decizia obligatorie statuând asupra admisibilității unei acțiuni în revendicare a bunurilor imobile preluate abuziv de stat promovată de foștii proprietari după data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, punând în discuție raportul dintre legea specială și legea generală în materie. Or, reclamanții nu sunt titularii unui bun actual în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenție, iar în contextul cadrului procesual și a limitelor rejudecării configurate cu autoritate de lucru judecat, efectele deciziei evocate nu pot fi aplicate.
Critica recurenților referitoare la modalitatea în care a fost stabilită situația de fapt ca urmare a interpretării probelor administrate, precum și solicitarea de reevaluare a materialului probator administrat sub aspectul identificării terenurilor litigioase în intavilanul municipiului Timișoara și nu în extravilanul localității, astfel cum a reținut instanța de apel, Înalta Curte va constata că motivele de recurs nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie ale hotărârii atacate și exced cazurilor de nelegalitate înscrise strict și limitativ în actuala configurare a art. 304 Cod procedură civilă, apărările astfel invocate situându-se în afara competențelor instanței de recurs atât timp cât se raportează în mod explicit la stabilirea situației de fapt, precum și la modul de interpretare și evaluare a dovezilor administrate.
Verificarea legalității soluției de respingere a cererii de completare a deciziei civile nr. 57/2013 a Curții de apel Timișoara denotă că decizia civilă nr. 92/27.06.2013 a fost pronunțată cu aplicarea și interpretarea corectă a dispozițiilor înscrise în art. 281 ind. 2 Cod procedură civilă, instanța de apel statuând asupra obiectului cauzei, rezultat al conexării dosarului nr._ la dosarul nr. 5851/2006 înregistrat după casarea cu trimitere din primul ciclu procesual. Susținerile reclamanților care vizează modalitatea în care instanța de apel a stabilit situația de fapt și a determinat categoria de folosință ori regimul juridic al imobilelor identificate cu nr. topo_._,_ din perspectiva aplicării și interpretării dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001 cu trimitere la art. V din Legea nr. 247/2005, ori cele referitoare la legea aplicabilă cererii de despăgubiri pentru edificiile demolate nu pot fi analizate în cadrul procedurii reglementată de art. 281 ind. 2 Cod procedură civilă întrucât se circumscriu unor critici care vizează judecata în fond, acestea constituind obiect de analiză al controlului de legalitate exercitat de instanța de recurs în privința deciziei civile nr. 57/2013, astfel cum s-a relatat în considerentele deja expuse.
În ce privește motivul de recurs invocat de Primarului municipiului Timișoara referitor la aplicarea greșita a dispozițiilor art. V din legea nr. 247/2005 justificat de faptul ca terenurile litigioase nu s-ar afla in proprietatea municipiului, aspect care ar conduce la imposibilitatea soluționării notificărilor de către comisia municipala de fond funciar, Înalta Curte va constata că motivul invocat este neîntemeiat. Susținerile recurentului nu au la bază niciun suport probator, în condițiile în care Primăria municipiului Timișoara a recunoscut calitatea sa de unitate deținătoare în sensul accepțiunii dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 10/2001 ca efect al soluționării notificărilor nr. 94/07.02.2002, nr. 108/11.02.2001 și nr. 93/08.02.2002 și al emiterii dispozițiilor în procedura legii speciale, care fac obiectul cauzei de față. Astfel, referitor la notificările înregistrate la Primăria municipiului Timișoara, primarul a emis dispozițiile nr. 563/08.03.2004 si nr. 2071/03.08.2006, în considerarea calității M. Timișoara de unitate deținătoare a imobilelor preluate abuziv. Susținerea referitoare la administrarea imobilelor de către o altă persoană juridică nu poate fi primită întrucât o atare împrejurare ar fi condus la imposibilitatea Primarului municipiului Timișoara la emiterea dispozițiilor nr. 563/2004 și nr. 2071/2006 în procedura de soluționare a notificărilor reclamanților. Or, în eventualitatea în care primăria nu avea calitate de unitate deținătoare, recurentul P. municipiului Timișoara, în conformitate cu art. 28 alin. 2 din legea nr. 10/2001, avea doar obligația să procedeze la identificarea unității deținătoare întru-un interval de 30 de zile, iar apoi avea îndatorirea să comunice persoanei îndreptățite elementele de identificare a respectivei entității, fără să aibă competența să procedeze la soluționarea notificărilor și emiterea respectivelor dispoziții, astfel cum a procedat în cauză.
Recurentul-pârât a indicat în cuprinsul cererii de recurs și dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 Cod procedură civilă, însă aceste texte au fost indicate doar formal, fără ca recurentul să dezvolte critici concrete care să facă posibil încadrarea acestora în textele de lege indicate și să facă posibil controlul judiciar în recurs.
În consecință, reținând caracterul fondat al criticilor de nelegalitate aduse de reclamanți deciziei civile nr. 57/11.04.2013 a Curții de Apel Timișoara care vizează nedeterminarea cadrului legal de soluționare a cererii de despăgubiri pentru construcția demolată, în temeiul art. 314 cu referire la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă recursul declarat de reclamanții S. E., B. E., P. I. G. și H. A. împotriva acestei decizii va fi admis. În consecință, decizia recurată a fost casată cu trimiterea cauzei la aceeași curte de apel în vederea rejudecării cauzei în limitele considerentelor expuse.
După casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel sub nr._ la data de 07.04.2014.
Prin concluziile scrise formulate pentru data de 17.06.2014 pentru când s-a amânat pronunțarea deciziei reclamanții au reiterat toate solicitările din acțiunea lor, respectiv, în afară de acordarea despăgubirilor pentru casa expropriată și demolată (în valoare de 71.281 euro sau echivalentul în lei) înscrisă în CF_ Timișoara, nr. top_ – casă, curte și fânaț în Seliște, și admiterea celorlalte cereri, adică anularea Dispozițiilor nr. 563/8.03.2004 și nr. 2071/3.08.2006 emise de P. municipiului Timișoara, în principal restituirea în natură a terenurilor nr. top_,_ și_ înscrise în CF inițial_ Timișoara în suprafață totală de 2,03 ha iar, în subsidiar, obligarea Primarului municipiului Timișoara la emiterea unor noi dispoziții prin care să admită notificările lor în acest sens, constarea nulității titlului de proprietate al statului pentru parcelele nr. top_ și nr. topo_, radierea înscrierii lui și reînscrierea ca proprietar a numitului Magyar Ș., antecesorul reclamanților precum și constatarea nulității actului nr. DO6X2000578/28.07.2003 a Direcției de urbanism precum și a actelor subsecvente (prin care s-a menționat că terenurile în discuție nu fac obiectul Legii nr. 10/2001 pentru că sunt situate în extravilanul municipiului Timișoara).
În rejudecarea apelului reclamanților și în limitele deciziei de casare parțiale a hotărârii anterioare a Curții de Apel Timișoara, obligatorii conform art. 315 Cod pr. civ. pentru instanța de retrimitere, Curtea constată următoarele:
Solicitările reclamanților de restituire a terenurilor indicate în acțiune și de stabilire a statutului lor juridic în baza Legii nr. 10/2001 (pe ale cărei dispoziții și-au întemeiat acțiunea de față) au fost irevocabil tranșate prin decizia nr. 502/13.02.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care a confirmat, din acest punct de vedere, decizia civilă nr. 57/11.04.2013 a Curții de Apel Timișoara – Secția I Civilă prin care s-a stabilit că acestea, fiind situate în extravilanul municipiului Timișoara, nu fac obiectul Legii nr. 10/2001, astfel că nu se poate dispune anularea dispozițiilor motivate emise de P. municipiului Timișoara, și nici rezolvarea situației lor juridice și a acordării măsurilor reparatorii pentru ele, în condițiile acestei legi.
Puterea de lucru judecat a deciziei de recurs menționate, care este prezumată a exprima adevăru,l se opune evocării aceleiași probleme juridice în scopul de a obține o altă interpretare, efectul său de opoziție fiind o expresie a necesității prezervării siguranței raporturilor juridice și a statului de drept ca element al patrimoniului comun al statelor semnatare ale Convenției Europene a Drepturilor Omului, astfel cum el e consacrat în Preambulul acesteia.
Prezumția puterii de lucru judecat a acestei hotărâri în privința terenurilor solicitate de reclamanți spre restituire este cu atât mai ușor de decelat în cauza de față cu cât însăși instanța supremă a menționat în argumentarea deciziei sale că rejudecarea cauzei urmează a fi făcută doar în limitele considerentelor expuse (respectiv cele ce figurează la pag. 10 și 11 din decizie, și care se referă la necesitatea determinării legii aplicabile pentru construcția preluată de stat, demolată ulterior și a cărei contravaloare o solicită reclamanții), toate celelalte solicitări ale acestora fiind irevocabil tranșate prin respingerea lor.
Prin urmare, având a se pronunța asupra acestui unic aspect, Curtea va reține următoarele:
Prin cererea care a făcut obiectul notificării nr. 93/2002 (înregistrată inițial la Prefectura județului T. și pe care această instituție a transmis-o ulterior Primăriei municipiului Timișoara), reclamanții S. E., B. E., P. I. G., H. A. și Izomoru A. au solicitat acordarea despăgubirilor bănești prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru imobilul construit, preluat de stat de la Magyar Ș. și demolat abuziv, înscris în CF_ Timișoara nr. top_ - casă, curte și fânaț în Seliște, în suprafață de 2140 mp.
Prin Dispoziția nr. 2071/3.08.2006, P. municipiului Timișoara a respins această cerere cu motivarea că, potrivit mențiunilor din CF, acest imobil nu a fost preluat de stat.
Ei au atacat această dispoziție cu contestația care a făcut obiectul dosarului nr._ al Tribunalului T. (atașat la prezentul dosar).
Ca urmare a unei constatări tehnice extrajudiciare făcute de expertul Turlea C. – autorizat de O.N.C.G.C. -, prin întocmirea Planului cadastral suprapus peste planul topografic (f.12-13 dosar) s-a demonstrat că parcela nr. top_ face parte din . 373, ori, aceasta din urmă, conform adresei nr. 6078/26.05.2005 comunicată de O.C.P.I. T. reclamantului H. A., se află în administrarea Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară – Banatul Timișoara (U.S.A.M.V.B.) astfel cum rezultă din tabelul anexat adresei poziția 114 – fila 11 același dosar.
Chiar dacă în CF-ul imobilului nu a fost înscrisă preluarea parcelei menționate de către stat – astfel cum s-a întâmplat în cazul celorlalte două parcele din același CF: nr._ și_-, în realitate au fost preluate toate aceste trei parcele (care au servit unei exploatații agricole familiale) pentru cea în discuție fiind vorba de o preluare de fapt pentru care succesorii proprietarului Magyar Ș., deși au pierdut de mult timp posesia ei, continuă să plătească impozitele către stat.
Despre situația parcelei nr. top_ în sensul celor rezultate din evidențele O.C.P.I. a menționat și dl. expert inginer G. P. în expertiza sa efectuată în dosarul nr. 5851/2006 al Tribunalului T..
Astfel, în concluziile expertizei s-a precizat faptul că imobilele revendicate de reclamanți (nr. top_,_ și_) sunt situate în extravilanul municipiului Timișoara, Calea Torontalului, pe partea dreaptă, că ultimele două parcele au fost inițial notate în CF_ Timișoara însă că, după ce au trecut în 1966 în proprietatea Statului român s-au transcris în CF_ Timișoara în administrarea operativă a U.S.A.M.V.B. și că ele, împreună cu parcela nr. top_ nu sunt delimitate faptic prin semne de hotar și au format un lot de teren ce corespunde ca locație, cu o porțiune din nr. cad. A 373 (f.154 – 157 dosar).
La data efectuării expertizei (16.01.2007) s-a menționat că nu s-a constatat existența construcției pe parcela nr. top_.
Apartenența parcelei nr. top_ la extravilanul municipiului Timișoara s-a constatat și prin Raportul de contraexpertiză efectuat în dosarul nr._ 2001 al Curții de Apel Timișoara (f. 104-114) de către o echipă de trei experți care a mai constatat și faptul că la data efectuării ei (14.11._) nu s-au constatat urme ale vechii construcții, cu excepția unui stâlp de beton de medie tensiune LEA.
Ca urmare a obiecțiunilor formulate de reclamanți la adresa acestui raport, experții au precizat ulterior – printre altele (f.221-222 dosar) – că parcelele nr. top_ se află parțial pe nr. cad. A 373/1/1, parțial pe HCN 371, parțial pe A 373/5, și parțial pe HCN 373’/2, date ce o plasează ca fiind în perimetrul administrat de U.S.A.M.V.B., cum, de altfel, rezultă și din evidențele O.C.P.I.
Situarea parcelei nr. Top 2387 – alături de celelalte două cu care formează un lot unic:_ și_ – în extravilanul municipiului Timișoara a fost constatată prin decizia civilă nr. 57/11.04.2013 a Curții de Apel Timișoara care a fost irevocabil confirmată sub acest aspect prin decizia civilă nr. 502/13.02.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Acest lucru a determinat instanțele a considera că reclamanții sunt excluși de la beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 - pe care ei și-au întemeiat acțiunea de față – și a dispune obligarea Primarului municipiului Timișoara a trimite notificarea lor, spre competentă soluționare, Comisiei municipiului Timișoara de aplicare a legii fondului funciar în vederea soluționării cererilor de retrocedare conform art. V alin. 1 și 2 din Legea nr. 247/2005.
Menționarea acestui temei de drept a fost făcută în considerentele deciziei civile nr. 57/2013 a Curții de Apel Timișoara fără o referire expresă la situația construcției ce a existat pe ._ (a cărei contravaloare o solicită reclamanții), putându-se înțelege că instanța de apel a avut în vedere doar situația acestui teren și a celorlalte două atunci când a obligat P. municipiului Timișoara la trimiterea notificărilor reclamanților, spre competență soluționare la Comisia municipală Timișoara de fond funciar.
Modalitatea de argumentare a hotărârii a determinat, de altfel, pronunțarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a soluției de casare cu trimitere spre rejudecare sub acest aspect.
Dată fiind situația de CF a parcelei nr. top_ care atestă și destinația de casă a acesteia, faptul că respectiva construcție, deși în prezent nu mai există, ar fi servit ca locuință antecesorilor reclamanților până la preluarea faptică de către stat (împreună cu terenul pe care se află și alături de celelalte două parcele preluate și scriptic) și, de asemenea, ținând cont că, în mod irevocabil s-a stabilit că această parcelă, atât la data notificării nr. 93/8.02.2002 cât și în prezent, este situată în extravilanul municipiului Timișoara, rezultă că solicitării lor de acordare a despăgubirilor reprezentând contravaloarea acesteia îi sunt aplicabile aceleași dispoziții legale menționate în dispozitivul și considerentele deciziei civile nr. 57/2013 a Curții de Apel Timișoara, respectiv cele cuprinse în Legea nr. 247/2005.
În concret, potrivit art. V alin. 1 al Titlului I al legii (privind modificarea și completarea Legii nr. 10/2001) rezultă că „notificările nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentului titlu având ca obiect construcții existente, situate în extravilanul localităților aparținând exploatațiilor agricole și care au trecut în proprietatea statului {…} se vor înainta în termen de 60 zile comisiilor comunale, orășenești sau municipale, constituite conform Legii nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 și ale Legii nr. 169/1997” cu modificările și completările ulterioare ale acestora.
Supunerea legilor fondului funciar a solicitării în acest sens a reclamanților rezultă și din art. I al Titlului VI al aceleiași legi (privind modificarea și completarea Legii nr. 1/2000).
Acesta prevede că art. 1 al Legii nr. 1/2000 va avea următorul conținut: „Persoanelor fizice și juridice care au formulat cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și forestiere în terme legal, li se reconstituie dreptul de proprietate în condițiile prevăzute de prezenta lege. Dispozițiile acestei legi se aplică și în cazul restituirii construcțiilor accesorii terenurilor agricole și silvice”.
În plus, pentru a asigura egalitatea de tratament cu alte persoane cărora le-a naționalizat imobilele înainte de 1989, legiuitorul a prevăzut în art. V al aceluiași titlu că despăgubirile acordate potrivit Legii nr. 18/1991 și Legii nr. 1/2000 – astfel cum au fost modificate și completate prin Legea nr. 247/2005 - se vor supune dispozițiilor privind acordarea despăgubirilor din Titlul VII al legii (adică acelora care stabilesc despăgubiri și pentru beneficiarii Legii nr. 10/2001).
Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept și în limitele deciziei de casare care a determinat rejudecare cauzei, Curtea va admite apelul reclamanților, va schimba sentința civilă nr. 1605/6.07.2007 a Tribunalului T., va admite în parte contestația acestora împotriva Dispoziției nr. 2071/3.08.2006 emisă de P. municipiului Timișoara ca urmare a notificărilor nr. 93/8.02.2002 pe care, anulând-o, va obliga emitentul să transmită această notificare, împreună cu dosarul administrativ aferent, la Comisia municipiului Timișoara de aplicare a legii fondului funciar, în vederea soluționării și a solicitării lor de acordare a măsurilor reparatorii pentru casa expropriată în fapt și demolată, care a fost înscrisă în CF_ Timișoara nr. top_, urmând a fi respinse în rest celelalte pretenții.
Deși reclamanții apelanți au solicitat prin concluziile lor scrise obligarea instituției pârâte la plata cheltuielilor de judecată, din actele existente la dosar nu rezultă dovada efectuării lor, motiv pentru care cererea lor va fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamanții S. E., B. E., P. I. G. și H. A. împotriva sentinței civile nr. 1605/6.07.2007 pronunțată de Tribunalul T. – Secția I Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul P. municipiului Timișoara, cu sediul în Timișoara, . nr. 1, pe care o schimbă în sensul că:
Admite în parte contestația reclamanților formulată împotriva Dispoziției nr. 2071/3.08.2006 emisă de P. municipiului Timișoara ca urmare a notificării nr. 93/8.02.2002.
Obligă P. municipiului Timișoara să transmită notificarea reclamanților împreună cu dosarul administrativ aferent la Comisia municipală Timișoara de aplicare a legii fondului funciar în vederea soluționării și a solicitării lor de acordare a măsurilor reparatorii pentru casa expropriată în fapt și demolată care a fost înscrisă în CF_ Timișoara nr. top_ – casă, curte și fânaț în Seliște.
Respinge în rest acțiunea.
Respinge cererea apelanților de acordare a cheltuielilor de judecată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi 17 iunie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
M. L. D. C. I. P.
Red. D.C./19.06.2014
Tehnored. I.P. 7 ex./20.06.2014/ 5 . instanță: Tribunalul T., jud. Z. H.
PREZENTA SE COMUNICĂ:
reclamanți apelanți- S. E., Moșnița Nouă nr. 248, județul T.
- B. E., Timișoara, . nr. 21,
.
- P. I. G., Moșnița Nouă nr. 248, județul T.
- H. A., cu domiciliul procedural ales în Moșnița
Nouă nr. 248, județul T.
pârât intimat - P. municipiului Timișoara, . nr. 1, județul T.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 185/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 925/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
