Legea 10/2001. Decizia nr. 319/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 319/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 27-03-2014 în dosarul nr. 3310/30/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ operator 2928
DECIZIA CIVILĂ NR. 319/R
Ședința publică de la 27 Martie 2014
PREȘEDINTE :A.-M. N.
JUDECĂTOR: L. L.
JUDECĂTOR :M. G.
GREFIER: M. S. L.
Pe rol judecarea recursului declarat de declarat de reclamanta B. M. împotriva sentinței civile nr. 2571/6 noiembrie 2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații M. Timișoara prin Primar și P. M. Timișoara, având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 10/2001 .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în reprezentarea recurentei lipsă, avocat Nituca N.-P. în substituirea avocatului B. M. și consilier juridic S. V. în reprezentarea intimaților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanții părților litigante depun la dosar delegații de reprezentare.
Curtea, văzând că nu mai sunt alte cereri, constată cererea de recurs în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acesteia.
Reprezentanta recurentei solicită instanței admiterea recursului pentru motivele invocate în scris și pe cale de consecință, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii ,cu cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimaților solicită respingerea recursului conform întâmpinării .
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față,reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului T. sub nr. dosar_, la data de 26.04.2012, reclamanta B. M. în contradictoriu cu pârâții M. Timișoara prin Primar și P. M. Timișoara a formulat contestație împotriva Dispoziției nr. 93 din 19.01.2012 a M. Timișoara prin Primar având ca obiect dosarul administrativ nr. 2401 constituit ca urmare a notificării nr. 154/11.02.2002, și ca urmare a sentinței civile nr. 3314/PI din 29.11.2010 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr. 1899._, rămasă definitivă și irevocabilă, referitoare la acordarea de măsuri reparatorii în temeiul Legii 10/2001 pentru imobilul situat în Timișoara .. 23, județul T., înscris în CF_ Timișoara, cu nr. topo_ și_, constând din casă, curte și grădină în suprafață de 691 mp solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea dispoziției antemenționate; să se atribuie în compensare a imobilului situat în Timișoara .. 1, înscris în CF_ Timișoara, provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._ Timișoara cu nr. cadastral 297, constând din casa cu 2 etaje și teren intravilan în suprafață de 1335 mp sau a altui imobil pe care reclamanta o va preciza până la primul termen de judecată aflat/aflate în proprietatea privată a Primăriei M. Timișoara/M. Timișoara și înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei în CF corespunzător propunerii făcute în urma efectuării expertizei judiciare de specialitate topo și construcții în cauză, cu cheltuieli de judecată.
În motivare reclamanta a aratat că are calitatea de persoană îndreptățită de a beneficia de dispozițiile Legii 10/2001, fiind îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilului descris mai sus.
Ca urmare a formulării notificării, pârâta a emis Dispoziția 1298/16.04.2007 care a fost desființată prin sentința civilă nr. 3314/PI din 29.11.2010, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 639/09.06.2011 a Curții de Apel Timișoara pronunțate în dosar nr. 1899._ .
Ca urmare a anulării dispoziției sus precizate, pârâta M. Timișoara prin Primar a emis o nouă dispoziție sub nr. 93 din 19.01.2012, având ca obiect acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul antemenționat, deținut de către antecesorii reclamantei.
Ulterior emiterii dispoziției reclamanta a aratat că a intrat în posesia unor dovezi care atestă că, M. Timișoara/Primăria M. Timișoara, deține mai multe imobile în proprietate privată, care ar fi putut fi oferite spre compensare cu vechiul imobil preluat abuziv și înstrăinat către chiriași, dar cu rea credință pârâta a refuzat să se conformeze dispozițiilor legale, susținând că nu deține astfel de imobile în proprietate privată, depunând și înscrisuri ( adrese) .
În prezent pârâtei îi revine sarcina de a trimite dosarul administrativ, Comisiei superioare de acordare a despăgubirilor, care trebuie să fie însoțit de înscrisuri care să ateste imposibilitatea atribuirii prin compensare a altor bunuri și servicii aflate în proprietate.
Întrucât pârâta deține imobile, sunt în situația imposibilității acordării de măsuri reparatorii, aspect coroborat și cu faptul că Fondul de proprietate a fost suspendat de către Guvernul României, iar acordarea de acțiuni este imposibilă, fapt care contravine dispozițiilor legii reparatorii – Legea nr.10/2001.
Ulterior anulării dispoziției, reclamanta a solicitat să se dispună rectificarea CF, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului român și înscrierii dreptului de proprietate al reclamantei asupra acestor imobile în cota de ½ sau asupra unei cote indivize, corespunzător valorii imobilului preluat abuziv și propunerii din expertiza tehnică judiciară.
De asemenea reclamanta a solicitat încuviințarea efectuării unei expertize tehnice în construcții și a unei expertize tehnice judiciare topografice .
În drept, au fost invocate disp. art. 2, 4, 12, 24 – 27 și urm. din Legea nr. 10/2001, art. 480 – 481 C.civ, Declarația Universală a Drepturilor Omului, HG nr. 498/2003, art. 21, art. 41 Constituția României precum și celelalte texte legale invocate.
Prin întâmpinarea depusă P. M. Timișoara a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală.
În motivare pârâul a aratat că acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilele revendicate în baza Legii 10/2001 se face în conformitate cu art. 26 care prevede următoarele:
„(1) Dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prev. la art. 25 alin 1, să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plata a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită”.
Dispozițiile prezentului articol prevăd în mod clar și explicit posibilitatea alegerii de către pârâtă a modalității de despăgubire a persoanei îndreptățite și anume compensarea cu bunuri sau servicii, dacă aceasta le deține ori propunerea de acordare a unor despăgubiri în baza Titlului VII din Legea 247/2005 modificată de OUG 81/2007.
Susținerile reclamantei că legea prevede obligativitatea compensării și apoi propunerea de despăgubiri este netemeinică și nelegală, legiuitorul nelegiferând acest lucru, motiv pentru care cele două forme de despăgubire sunt legate în articolul de lege prin conjuncția „ori” care conferă valoare egală ambelor forme de despăgubire.
Referitor la solicitarea reclamantei de a i se acorda în compensare imobilul din Timișoara .. 1 sau un alt imobil, pârâta arată că Primăria M. Timișoara nu deține bunuri disponibile sau servicii care pot fi acordate în compensare, fapt adus la cunoștință publică conform OUG 209/2005 prin Procesele – verbale de afișare pe care le depune la dosarul cauzei.
Pârâtul a arătat că imobilul din Timișoara, .. 1 a fost solicitat de reclamantă pentru a fi atribuit în compensarea imobilului din Timișoara, . nr. 65 și în dosarul nr._ aflat pe rolul Tribunalului T., solicitare respinsă de instanță, așa cum rezultă din soluția aflată pe portalul Tribunalului T..
A mai arată pârâta că imobilul din Timișoara, .. 1, înscris în CF_ ( provenit din CF_ Timișoara), cu nr. top. 297, este proprietatea Primăriei M. Timișoara, conform extrasului din CF_ eliberat în anul 2009 și a fost inclus în domeniul public al Statului Român, atestat prin HG 1705/2006, cu nr. MF_, iar conform art. 861 din C.civ., bunurile proprietate publică sunt inalienabile, imprescriptibile și insesizabile.
Statul Român este reprezentat în instanță de către Ministerul Finanțelor Publice, în conformitate cu prevederile Codului Civil, motiv pentru care se solicită introducerea acestui minister în cauză ca și pârât.
Imobilul sus menționat face obiectul următoarelor hotărâri de consiliu local: HCL 354/2000, HCL 355/2000, HCL 282/2001, HCL 89/2007, HCL 200/2007, HCL 255/2007, HCL 114/2012, HCL 158/24.04.2012 și HCL 159/24.04.2012 referitoare la închirierea unor spații cu altă destinație decât aceea de locuință din imobilul din Timișoara, .. 1.
Pârâta a arătat că s-a eliberat Autorizația de Funcționate Construcții nr. UR2011-_/16.08.2011 prin care se schimbă destinația clădirii situate în .. 1 în „spațiu pentru instituție publică S+P+2E, parțial P+1E”, conform C.U. nr. 2472/2011, spațiu în care își desfășoară activitatea o parte din Direcția Tehnică din cadrul Primăriei M. Timișoara.
În drept, au fost invocate disp. art. 115 – 118 C.proc.civ. și Legea nr. 10/2001.
Reclamanta a depus precizare în ceea ce privește capătul de cerere principal privind compensarea imobilului preluat abuziv din Timișoara .. 23, județul T., înscris în CF_ Timișoara, cu nr. topo_ și_, constând din „casa, curte și grădina în suprafață de 691 mp, cu alte bunuri imobile aflate pe raza localității Timișoara de aceeași valoare, solicitând atribuirea în compensare: a cotei părți bine determinate din imobilul situat în Timișoara, .. 1, înscris în CF_ Timișoara, provenita din conversia de pe hârtie a CF nr._ Timișoara, cu nr. cadastral 297, constând din casa cu 2 etaje și teren intravilan în suprafață de 1335 mp, imobil aflat în proprietatea privată a Primăriei M. Timișoara, după ce se va deduce din întregul imobil, cele două SAD-uri înstrăinate de către M. Timișoara, către . și . înscrise în CF col nr._ C1 Timișoara provenită din conversia CF vechi 38 Timișoara, constând din a) SAD 12, înscris în CF ind._ – C1 – U39 Timișoara, provenit din conversia CF_ Timișoara, compus din 6 spații la parter și 25/2153 mp;b) SAD 6, înscris în CF ind._-C1-U12 Timișoara, provenit din conversia CF_ Timișoara, compus din 9 spații, la mezanin din 2 spații.
Ulterior, reclamanta a mai solicitat să se dispună rectificarea CF, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român și înscrierea dreptului de proprietate a acesteia asupra acestor imobile în cota de ½ sau asupra unei cote indivize, corespunzător valorii imobilului preluat abuziv.
În probațiune reclamanta a solicitat încuviințarea efectuării unei expertize tehnice în construcții și a unei expertize tehnice judiciare topografice.
Precizarea nu a fost motivată în drept.
Prin sentința civilă nr.2571/06.11.2013 pronunțată în dosar nr._ Tribunalul T. a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B. M., în contradictoriu cu pârâții M. TIMIȘOARA PRIN PRIMAR și P. M. TIMIȘOARA.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
În fapt, reclamanta este beneficiara Dispoziției nr. 93/19.01.2012 emisă de P. M. Timișoara prin care i-au fost acordate măsuri reparatorii pentru imobilul (casa, curte și grădină, cu suprafața de 691 mp) situat în Timișoara, .. 23 înscris în CF nr._ Timișoara, nr. top._ și_.
Prin prezenta cerere de chemare în judecată reclamanta dorește să-i fie atribuit un alt imobil situat în municipiul Timișoara în compensarea imobilului descris mai sus și care nu poate fi restituit în natură.
În drept, sunt aplicabile următoarele dispoziții legale:
Art. 1 din Legea nr. 165/2013 „(1) Imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist se restituie în natură.
(2) În situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, prevăzută în cap. III.
(3) În situația în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietății, singura măsură reparatorie care se acordă este compensarea prin puncte potrivit art. 24 alin. (2), (3) și (4).
(4) Punctele prevăzute la alin. (2) și (3) se valorifică potrivit prezentei legi”.
Art. 4 din Legea nr. 165/2013 „ Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
Tribunalul a constatat că în prezent, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 în luna mai a anului 2013, aplicabilă și cauzelor aflate pe rolul instanțelor la data intrării sale în vigoare, reclamanta nu mai poate beneficia decât de compensarea prin puncte prevăzută de cap. III al legii nr. 165/2013 ca singură măsură reparatorie în cazul în care nu mai este posibilă restituirea în natură a imobilului preluat abuziv în perioada regimului comunist.
Prin Dispoziția nr. 93/19.01.2012 contestată în prezenta cauză reclamantei i-au fost acordate măsuri reparatorii pentru imobilul ce nu mai poate fi restituit în natură.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 1 și 4 din Legea nr. 165/2013, tribunalul a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă ca neîntemeiată.
În temeiul art. 274 C. proc. civ. instanța nu a acordat cheltuieli de judecată reclamantei întrucât acesta a căzut în pretenții.
Împotriva sentinței civile nr. 2571/6.11.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ /2013, reclamanta B. M. a declarat recurs in termen legal la data de 6 februarie 2014 solicitând în principal, modificarea hotărârii primei instanțe pentru motivele prevăzute de art.304 pct.7-9 C.pr civ., în sensul admiterii acțiunii în modalitatea operării compensării ,respectiv, admiterea contestației formulate împotriva Deciziei nr.93/19.01.2012 emisă de M. Timișoara prin Primar,anularea dispozițiilor dispuse sus-menționate ,atribuirea în compensare a imobilului situat în Timișoara ,.. 2,cu următoarele spații din componența imobilului situat în Timișoara,..1 înscris în CF nr._ Timișoara,nr.cadastral 297,casa cu 2 etaje și teren intravilan de 1335 mp,respectiv, 1.SAD, sitat la parterul imobilului, cu acces spre acesta dispsre . cu titlu de chirie in folosința Coop. Meșteșugăreasca.. Igiena ». compus din salon, vestiar si grup sanitar, în suprafață de 83,49 mp ;2.SAD, situat la parterul imobilului, cu acces spre acesta dinspre Piața Libertății, aflat cu titlu de chirie in folosința „ Agenția Naționala Antidrog », filiala Timișoara, compus din 2 camere si grup sanitar, cu o suprafața de 79,50 mp ;SAD, situat la etajul I, in corpul de clădire dinspre . ca si chiriaș „ Partidul Poporului-D. D. », compus din patru încăperi, cu suprafața utila de 84.47 mp., conform Raportului de expertiza tehnica juridica întocmit de către expert P. I., care sa facă parte integranta din hotărârea judecătoreasca.
În subsidiar,reclamanta recurentă a solicitat admiterea recursului,casarea hotărârii cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanța de fond, conform art. 312 alin.1,2,teza II, 5 și 6 ind.1 C.pr civ.( sau reținerea cu rejudecarea de către instanța de recurs –conform art.312 alin. 2 rap.la art.312 alin.4 C.pr.civ) coroborat cu dispozițiile art.304 pct.5 C.pr civ.și punctele 7 și 9 .
Reclamanta a solicitat și obligarea pârâților în solidar la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare,recurenta a susținut nelegalitatea hotărârii recurate care, în pofida concluziilor expertizei efectuate în cauză, nu a dispus operarea compensării cu privire la imobilele care aparțin încă statului român cu imobilul care a aparținut antecesorilor reclamantei și cu privire la care nu mai poate fi restituit în natură, soluție logică, necesară și legală conform dispozițiilor art. 26 din Legea nr.10/2001 teza I.
A mai susținut recurenta că hotărârea este nelegală întrucât instanța, deși a admis cererile de încuviințare a unor expertize cu privire la stabilirea valorii părților din cele două imobile, dezmembrare și acordare cu măsura reparatorie compensatorie, conform art. 26 teza I din Legea nr.10/2001 coroborat cu art. 17 din HG nr.250/2007,pentru imobilul care nu mai poate fi restituit în natură,ulterior a revenit asupra acestor probe și drepturi câștigate cauzei.
Recurenta precizează că revenirea instanței a fost motivată impropriu și eronat de pretinsa aplicabilitate imediată, în mod invariabil și în totalitate ( sub toate aspectele și cu privire la toate modalitățile de măsuri reparatorii) a Legii nr. 165/2013.
Legat de incidența acestui act normativ, reclamanta susține că acesta nu poate fi reținut în prezenta cauză, potrivit principiului neretroactivității ,tempus regit actum și nediscriminării, și în plus însuși legiuitorul a recunoscut defectele fundamentale ale Legii nr. 165/2013 privind modificarea ulterioară a acesteia.
Astfel, se susține faptul că prin Legea nr. 368/2013 se revine la la acordarea de masuri reparatorii, in echivalent, prin compensare cu un alt imobil, situație pe care o prevedea si Legea 247/2005, aceasta modalitate a compensării, prin echivalent in natura, având axantajul inclusi al degrevării bugetului statului de la sarcina plații despăgubirilor sub forma de bani (dat fiind faptul ca punctele la care se refera Legea 165/2013, finalmente sunt convertibile in bani).
Inconsecventa, lipsa de predictibilitate de care s-a dat dovada prin incoerenta legislativa, sunt elemente care au fost condamnate de CLDO Strasbourg.
În speța, acestea au produs consecințe nefaste evidente, întrucât urmare a Legii 165/2013, instanța a scos de pe rol, printr-o soluționare intempestiva aceasta cauza in care s-au admis si s-au administrat probe utile si concludente (expertiza topo si de evaluare imobiliara), a cărei finalitate, daca nu intervenea Legea 165/2013 in forma sa primara, grobiana, ar fi fost acordarea, in speța, de masuri reparatorii, in echivalent, prin compensare cu un alt imobil.
Asa fiind, in prezent. Legea 368 /2013, pe lângă faptul ca marchează un reviriment legislativ si totodată o reparație in plan legislativ, poate constitui si o reparație in cazul acelor spete, in care s-a acționat intempestiv (de o maniera condamnabila la CEDO, asa cum este cazul hotărârii primei instanțe, raportat la Legea 165/2013, incoerenta legislativa, lipsa de predictibilitate, etc).
Legea 368/2013 constituie remediul si instrumentul conform căruia instanța de recurs poate restabili echilibrul procesual si de drept material substanțial, distrus in prima instanța, in aceasta cauza, de apariția si aplicarea imediata a Legii 165/2013.
În consecință, reclamanta subliniază faptul că prezentei cauze îi este aplicabilă legea din momentul constituirii raportului juridic procesual, că și Legea nr. 165/2013, menține, ca și Legea nr. 10/2001, ca principiu de bază, principiul prevalenței restituirii în natură( art. 2 lit.a), scopul și intenția legiuitorului –prin L 165/2013, fiind doar de înscriere a modalităților de despăgubire care, până în prezent, dacă nu se putea realiza compensarea, erau acordate conform legii speciale de despăgubire prin modalitatea prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
În drept ,au fost invocate dispozițiile art.304 și urm. C.pr civ., art. 2,4,24-27,33 și urm. din Legea nr.10/2001,art. 480 -481 Cod civil, Declarația Universală a Drepturilor Omului ,HG nr. 498/2003, art. 21, 41 din Constituția României ,Legea nr.368/2013,precum și celelalte texte legale invocate.
Prin întâmpinarea depusă la 26.06.2014, intimatul P. M. Timișoara a solicitat respingerea recursului ca nefundat, susținând incidența în speță a Legii nr. 165/2013, respectiv art. 4 care arată în mod expres că dispozițiile respectivei legi se aplică cererilor formulate și depuse în termenele legale chiar dacă ele se află în soluționare pe rolul instanțelor.
Sub acest aspect, se subliniază că potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 165/2013, „în situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu numai este posibilă, măsura reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, prevăzută în cap. II”.
Este adevărat că Legea nr. 165/2013 a fost modificată prin Legea nr. 368/2013 care dă posibilitatea acordării de imobile în compensare, însă în situația dedusă judecății acest lucru nu este posibil deoarece M. Timișoara nu deține bunuri sau servicii care să poată fi acordate în compensare. Acest lucru este de notorietate având în vedere că la avizierul Primăriei M. Timișoara se afișează un anunț prin care se arată acest lucru.
Intimatul mai susține că soluția de acordare de măsuri reparatorii în echivalent prin puncte este evidentă prin prisma art. 2 lit.d a aceleiași legi, care constituie principiul menținerii justului echilibru între interesul particular al foștilor proprietari și interesul general al societății, în situația în care imobilul revendicat nu poate fi retrocedat în natură.
De asemenea, intimatul a invocat dispozițiile art. 16 din legea mai sus menționată conform cu care „ cererile de restituire care nu pot fi soluționate prin restituire în natură la nivelul entităților investite de lege se soluționează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de punte,care se determină potrivit art.21 alin. 6 și 7.
Intimatul a solicitat respingerea recursului privind compensarea cu bunuri imobile, având în vedere faptul că M. Timișoara nu deține astfel de bunuri sau servicii și pe cale de consecință, menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma motivelor de recurs invocate de reclamantă,raportat la obiectul cauzei, temeiul de drept indicat și actele, Curtea constată că este neîntemeiat ,pentru următoarele considerente:
Reclamanta B. M. a investit instanța de judecată la 26._ cu prezenta contestație împotriva Dispoziției nr. 93/19.01.2012 emisă de P. M. Timișoara în condițiile Legii nr. 10/2001,susținând nelegalitatea acesteia în ceea ce privește modalitatea de acordare de despăgubiri sub acest aspect, reclamanta a solicitat să i se atribuie în compensare a imobilului situat în Timișoara .. 1, înscris în CF_ Timișoara, provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._ Timișoara cu nr. cadastral 297, constând din casa cu 2 etaje și teren intravilan în suprafață de 1335 mp sau a altui imobil pe care reclamanta o va preciza până la primul termen de judecată aflat/aflate în proprietatea privată a Primăriei M. Timișoara/M. Timișoara și înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei în CF corespunzător propunerii făcute în urma efectuării expertizei judiciare de specialitate topo și construcții în cauză.
Pornind de la obiect concret dedus judecății astfel cum el a fost susținut și precizat ulterior de reclamantă,Curtea apreciază ca întemeiat motivul de recurs invocat de reclamantă privind acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent sub forma compensării cu alte bunuri. Astfel, prima instanță a reținut ca pe parcursul soluționării prezentului litigiu a apărut Legea 165/2013 privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, in natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate in mod abuziv in perioada regimului comunist in România, dispozițiile acesteia aplicându-se, conform art. 4 din lege, si cauzelor aflate pe rolul instanțelor, lege care păstrează regula consfințita de Legea 10/2001 vizând restituirea in natura a imobilelor, arătând însă că, în situația in care nu poate fi dispusa restituirea in natura, vor fi acordate masuri compensatorii sub forma de puncte, care se determina potrivit art. 21 al. 6 si 7 din lege (art. 16 din Legea 165/2013). Ca urmare, Tribunalul T. nu a mai soluționat pe fond petitul privind acordarea măsurii reparatorii prin compensare cu alte bunuri a imobilelor care nu pot fi restituite în natură, reținând modificarea textului legal care permitea această formă de restituire.
Însă, ulterior pronunțării hotărârii de primă instanță, prin Legea nr.368/2013 publicată în Monitorul Oficial nr.819/21.12.2013, art.1 alin.2 din Legea nr.165/2013 a fost modificat, având următorul cuprins: „În situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr.18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 și ale Legii nr.169/1997, cu modificările și completările ulterioare, precum și măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap.III."
Conform art.4 din Legea nr.165/2013, această lege se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi. Prin urmare, se reține că art.4 din Legea nr.165/2013 se aplică tuturor cererilor aflate pe rolul instanțelor judecătorești, și nu numai celor care au ca obiect plata de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor, așa cum a susținut reclamanta. Confirmarea că aceasta a fost voința legiuitorului este dată chiar de modificarea mai sus menționată a art.1 alin.2 din Legea nr.165/2013 prin Legea nr.368/2013.
În consecință, modificarea legii avute în vedere la pronunțare de prima instanță și care este aplicabilă prezentului litigiu conform dispozițiilor exprese ale art.4 din Legea nr.165/2013 impune soluționarea fondului cererii reclamantei și sub acest aspect, soluționare ce presupune administrarea și evaluarea de probe de către prima instanță.
Alegerea măsurilor reparatorii pentru imobilele care intră sub incidența Legii nr. 10/2001 se supune regulilor impuse prin dispozițiile art.1 alin.2 din Legea nr. 10/2001 coroborat cu art.1 alin.2 din Legea nr.165/2013, așa cum a fost modificat de Legea 368/2013. Astfel, regula în materie o constituie restituirea în natură, apoi compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii, apoi măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap.III din legea 165/2013.
În aceste condiții, acordarea măsurii reparatorii prin compensare cu bunuri depinde de situația juridică prezentă a imobilului solicitat a fi restituit în compensare și de posibilitatea concretă de a da eficiență acestei solicitări.
Deoarece, așa cum s-a arătat mai sus, din cauza modificărilor legislative aplicabile speței care au intervenit între momentul pronunțării hotărârii de primă instanță și soluționarea recursului, se constată că tribunalul nu a soluționat pe fond cererea reclamantei privind acordarea măsurii compensării cu bunuri pentru imobilele ce au făcut obiectul notificării și nu au putut fi restituite în natură, fiind necesară deci casarea cu trimitere spre rejudecare conform art.312 alin.5 C.pr.civ.
Pentru aceste considerente ,în temeiul art. 312 alin.1 ,3 și 5 C.pr civ, Curtea va admite recursul declarat de reclamanta B. M., va casa sentința civilă recurată și va dispune trimiterea cauzei pentru rejudecare aceleiași instanțe de fond-Tribunalul T..
În raport cu soluția de casare cu trimitere spre rejudecare, nu se vor acorda cheltuieli de judecată din această etapă procesuală, ele nemaiavând a fi avute însă în vedere la rejudecarea pricinii de către prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta B. M. împotriva sentinței civile nr. 2571/6 noiembrie 2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .
Casează sentința civilă recurată și dispune trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță de fond-Tribunalul T..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică ,azi, 27 Martie 2014.
Președinte, A.-M. N. | Judecător, L. L. | Judecător, M. G. |
Grefier, M. S. L. |
Red. M.G.-18.05.2014
Tehnored. M.S.L-18.05.2014
2 ex.
Prima instanță:Tribunalul T., judecător I. –A. D.
| ← Anulare act. Decizia nr. 842/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Obligaţie de a face. Decizia nr. 187/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
