Acţiune în declararea simulatiei. Decizia nr. 52/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 52/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 25-03-2015 în dosarul nr. 52/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 52
Ședința publică din 25.03.2015
PREȘEDINTE: Rujița R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
GREFIER:A. M. T.
S-au luat în examinare apelurile declarate de reclamantul I. C.-S. și pârâții I. V.-A., Ș. V.-L. și Ș. A.-C. împotriva sentinței civile nr. 1341/10.09.2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, având ca obiect acțiune în declararea simulației.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că dezbaterile au avut loc în ședința publică din 18.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă a prezentei hotărâri, când instanța a amânat pronunțarea pentru 25.03.2015.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.1341/10 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ a fost respinsă acțiunea civilă precizată formulată de reclamantul I. C. – S. în contradictoriu cu pârâții I. V. – A., Ș. V. – L. și Ș. A. – C..
A fost obligat reclamantul să plătească pârâtei I. V. – A. suma de 10.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că, prin cererea din 22.01.2014, reclamantul I. C.-S. a chemat în judecată pârâții I. V.-A., Ș. V. L. și Ș. A. C. solicitând să se constate caracterul simulat al contractului de donație încheiat de reclamant și pârâții Ș., prin interpunerea de persoane (a pârâților Ș. în locul pârâtei I.), contract autentificat prin încheierea nr. 5306/17.11.2011 a notarului public C. M. B., având ca obiect nuda proprietate a bunului imobil din A., ., jud. A., înscris în CF nr._ (provenit din conversia CF 2299 Muresel) nr. top._, urmând a constata desființarea/anularea/revocarea acestuia în temeiul art. 1033 raportat la 1031 NCC și desființarea actelor subsecvent încheiate, implicit a contractului de donație întocmit între pârâții Ș. S. V. L. și soția S. A.-C. cu pârâta I. V.-A. autentificat prin încheierea nr. 61/08.01.2014 a aceluiași notar public, având ca obiect nuda proprietate a aceluiași imobil; să se dispună îndrumarea OCPI A. la efectuarea cuvenitelor modificări de carte funciară în sensul revenirii la situația anterioară de CF (în CF nr._) prin reînscrierea dreptului de proprietate comună asupra imobilului în favoarea reclamantului I. C.-S. și a pârâtei I. V.-A., precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, a arătat că s-a căsătorit cu pârâta I. V. -A. la 11.07.1998 în Timișoara. Din 2007 soția sa lucrează în Olanda, iar în 2010 s-a născut fiica lor I. A..
Ambii soți sunt persoane cu o activitate profesională extrem de dinamică, care i-a obligat la un stil de viață flexibil care atrăgea, prin natura lui, riscuri privind posibilitatea survenirii unui accident care să îi pună oricăruia dintre ei viața în pericol. Această situație s-a schimbat în momentul în care s-a născut fiica lor, față de care au simțit o mare responsabilitate. În această situație, soția sa a dezvoltat o anxietate extrem de pronunțată față de posibilitatea ca, din varii motive, relația soților să se destrame sau să înceteze, cu consecința implicită ca fiica lor să fie lipsită de siguranță și stabilitate patrimonială și astfel s-a născut ideea ca reclamantul să doneze soției sale cotă din imobilul în care locuiau, pentru a-i crea acesteia convingerea că, indiferent ce se va întâmpla cu reclamantul, ea și, în mod indirect, fiica lor să aibă garanția acestei stabilități, prin faptul că mama sa era unica proprietară a unui imobil nu doar valoros, dar care are și valoarea locuinței de familie. În cele din urma, după ce s-a consultat cu mai multe persoane, socrul său, pârâtul Ș. i-a sugerat soției că ar fi mai sănătos să nu se facă între soți un act de donație, datorită prevederilor legale. În acest context s-a născut ideea unui contract prin care, în mod aparent, reclamantul să doneze nuda proprietate a imobilului părinților soției, ajungându-se la încheierea unui contract care viza întregul imobil (cotele nefiind determinate, ceea ce constituia un impediment în donarea pro-parte).
Din dorința sa de a asigura familiei sale toate condițiile dezvoltării unui mediu armonios în care fiica lor să se simtă protejată, a decis realizarea acestei donații, cu un vădit caracter simulat, chiar și la acel moment, fiind convins că niciuna dintre părțile contractului nu au avut reprezentarea că, în realitate, chiar le-a donat acest imobil. Acest aspect rezultă cu claritate și din faptul constituirii dreptului lor de uzufruct și inserarea clauzei conform căreia antedecesul donatarilor atrage întoarcerea bunului în patrimoniul reclamantului și al soției sale. Un argument în plus în acest sens este și faptul că intenția reală, de a transmite cu titlu de donație bunul în patrimoniul soției sale, este înfăptuită prin donația pe care, mai departe, donatarii o fac donatoarei la 08.01.2014. Deși înainte de încheierea contractului a discutat cu socrul său și despre încheierea unui act care sa consfințească înțelegerea (faptul că donația făcută dânșilor este una fictivă, alta fiind de fapt intenția părților), acesta s-a arătat jignit de subiect, pe motiv ca nu ar avea încredere suficientă în el și astfel un atare înscris nu a mai fost încheiat.
Cu toate acestea, pârâții Ș. nu au avut niciodată conduita unor adevărați proprietari, spezele imobilului (implicit cele datorate de drept de proprietari) nefiind achitate de aceștia, reclamantul și familia sa continuând să locuiască nestânjeniți (din punct de vedere al drepturilor locative) în imobil. Mai mult, s-a agreat și deschiderea unui punct de lucrul al societății în care era asociat în imobil, neexistând niciodată vreo discuție legată de realitatea dreptului conferit pârâților Ș. prin contractul de donație antemenționat. Or, în condițiile în care în mod previzibil desfacerea căsătoriei urma să ridice și problema bunurilor dobândite în devălmășie, pârâții Ș. au perfectat la 08.01.2014 un contract de donație prin care pârâta I. primește nuda proprietate a întregului imobil din A., ., jud. A., fiind radiată din CF inclusiv clauza de predeces instituită pe calea contractului de donație autentificat cu încheierea de autentificare nr. 5306/17.11.2011,reclamantul a solicitat a se constata incidența art. 1033 NCC. Prin actul public din 2011, beneficiarii actului aparent în care a înțeles să deghizeze actul secret de donație nu sunt alții decât părinții soției sale - rude ale donatarului din actul secret la a căror moștenire acesta avea vocație la data perfectării actului - ceea ce atrage incidența art. 1033 NCC. Așadar, simulația astfel realizată prin interpunere de persoane este nulă, iar actul real - liberalitatea făcuta soției sale, esențialmente revocabil în temeiul art. 1031, fără a se solicita îndeplinirea vreunei condiții. Actul încheiat în 2014 de beneficiarii interpuși ai donației din 2011 - pârâții Ș. în favoarea realei beneficiare - pârâta I., prin care se realizează practic efectul actului secret din 2011, se impune a fi el însuși desființat urmând a se reveni în ceea ce privește nuda proprietate la situația de carte funciară anterioară datei de 17.11.2011, bunul imobil fiind unul comun - proprietate devălmașă a soților, obiect al partajului.
În drept, a invocat art. 14, 15, 1020- 1033, 1031, 1289 și urm. NCC, 192 și următoarele NCPC, alte dispoziții legale la care a făcut trimitere.
Pârâta I. V.-A. a solicitat, prin întâmpinare, respingerea acțiunii ca fiind netemeinică și nefondată, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, a arătat că raporturile juridice dintre părți nu au tangență cu instituția simulației; neexistând un animus simulandi, acțiunea în declararea simulației trebuie respinsă. Noul cod civil a intrat în vigoare la data de 01.10.2011, contractul pretins simulat din speță a fost perfectat la data de 17.11.2011, iar art. 1031 NCC permite expres încheierea donațiilor între soți, apreciindu-le perfect valabile. Nu există nici o rațiune juridică (sau de altă natură) pentru care, dacă ar fi existat pretinsa dorință a acesteia ca soțul său să-și doneze cota sa din imobilul în care locuia, iar aceasta, la rându-i, să doneze mai departe (în cadrul aceluiași act juridic) cota sa parte din același imobil către părinții săi, să nu procedeze în acest sens.
Rezultă, a arătat pârâta, că intenția ambilor soți I. a fost de a se dona în mod real, sincer și serios (nesimulat) nuda-proprietate a imobilului exact către părinții pârâtei. Noul cod civil reglementează o prezumție legală iuris tantum (art. 357 alin. 2) care atestă egalitatea contributivă a soților la dobândirea bunurilor comune. De asemenea, legea nu interzice expres donarea unei cote devălmașe - ceea ce nu este interzis este permis.
NCC prevede expres posibilitatea efectuării partajului în chiar timpul regimului comunității (deci fără efectuarea în prealabil sau concomitent a divorțului), iar simulația presupune existența concomitentă, între aceleași părți, a două contracte: unul public (aparent) prin care se creează o anumită aparență juridică ce nu corespunde realității și altul secret (contraînscris) care corespunde voinței reale a părților și prin care acestea anihilează, în tot sau în parte, aparența juridică creată prin actul public, simulat. Instanța ar putea respinge acțiune în simulație bazat strict pe următoarea mărturisire judiciară, respectiv „deși înainte de încheierea contractului am discutat cu socrul meu și despre încheierea unui act care să consfințească înțelegerea noastră acesta s-a arătat subsecvent jignit de subiect”. Atât actul public, cât și actul secret trebuie încheiate între aceleași părți. Reclamantul mărturisește judiciar că ar fi încheiat actul secret (contraînscrisul) doar cu tatăl pârâtei, iar pe lângă faptul că nu a existat niciodată un act secret, acest act secret ar fi trebuit să reprezinte acordul de voințe a 4 persoane. Contraînscrisul (actul secret) pretins încheiat nu va putea fi legalmente dovedit prin martori, acesta fiind în imaginarul reclamantului o donație, iar fiind o pretinsă donație (între soți, a unui imobil) atunci ea ar trebui încheiată în formă scrisă ad validitatem. Vizavi de pretinsul caracter ilicit al actului secret, acesta nu poate fi ilicit atât timp ce însăși legea îl permite ori nu-l interzice. Astfel, este permisă expres donația între soți. Raportându-se la pretinsul contraînscris, voința de a dona nu se prezumă.
Cel de-al doilea contract a avut ca rațiune tot interesul superior al minorei, prin asigurarea și protejarea viitorului său patrimonial în fața atitudinii distructive a reclamantului care a risipit o parte importantă din patrimoniu.
A mai arătat reclamanta că notarul C. M.-B., fiind un apropiat al tuturor părților aici litigante, era consultat înainte de încheierea unui anumit act și niciodată în fața sa nu s-a vehiculat măcar intenția unei simulații. În speță s-a încheiat cel mai real și sincer contract de donație posibil, acesta fiind încheiat în virtutea interesului superior al minorei.
Pârâții Ș. V.-L. și Ș. A.-C. au cerut, prin întâmpinare, respingerea acțiunii ca netemeinică, invocând, în esență, aceleași argumente ca și pârâta I..
Analizând acțiunea prin prisma motivelor invocate, tribunalul a constatat că nu este întemeiată pentru următoarele considerente:
Reclamantul, în nume personal și ca mandatar al pârâtei I. V. A. a încheiat cu pârâții Ș. V. – L. și Ș. A. – C. (părinții pârâtei I. V. A.), în calitate de donatari, contractul de donație autentificat prin încheierea nr. 5306/ 17.11.2011 a notarului public C. M. B..
Conform acestui act juridic, reclamantul și pârâta I. V. A. (soția reclamantului la acel moment) au donat pârâților Ș. V. – L. și Ș. A. – C. nuda proprietate asupra imobilului din A., ., înscris în CF nr._ A., compus din teren de 578 mp și casă, cu rezerva uzufructului viager în favoarea donatorilor. De asemenea, au stipulat ca,în caz de predeces al donatarilor ,imobilul să se întoarcă în patrimoniul donatorilor, în condițiile art. 1016 din Codul civil (alin. (1) „Contractul poate să prevadă întoarcerea bunurilor dăruite, fie pentru cazul când donatarul ar predeceda donatorului, fie pentru cazul când atât donatarul, cât și descendenții săi ar predeceda donatorului.”).
Contractul a fost încheiat sub imperiul noului Cod civil – Legea nr. 287/2009.
Ulterior, după ce au început neînțelegerile soților I. și au fost promovate acțiunile de divorț de către cei doi soți,pârâții Ș. V. – L. și Ș. A. – C. au transmis fiicei lor I. V. A. nuda proprietate asupra imobilului de mai sus prin contractul de donație autentificat prin încheierea nr. 61/08.01.2014 a notarului public C. M. B.. De asemenea, pârâții au convenit asupra radierii din cartea funciară a clauzei de predeces, ca rămasă caducă.
În acest context, reclamantul a invocat simulația prin interpunere de persoane, susținând că a doua convenție dovedește că adevăratul beneficiar al contractului de donație din 17.11.2011 a fost pârâta I. V. A., iar scopul simulației este unul ilicit, căci urmărește ocolirea principiului revocabilității donațiilor între soți consacrat de art. 1031 din Codul civil („Orice donație încheiată între soți este revocabilă numai în timpul căsătoriei”). În acest sens,s-a prevalat de dispozițiile art. 1033 din același cod ce reglementează sancțiunea donațiilor simulate: „(1) Este lovită de nulitate orice simulație în care donația reprezintă contractul secret în scopul de a eluda revocabilitatea donațiilor între soți.(2) Este prezumată persoană interpusă, până la proba contrară, orice rudă a donatarului la a cărei moștenire acesta ar avea vocație în momentul donației și care nu a rezultat din căsătoria cu donatorul.”
În doctrină, simulația a fost definită ca fiind „operațiunea juridică unitară care creează o aparență neconformă cu realitatea prin încheierea concomitentă a două acte juridice: unul public și mincinos, ale cărui efecte sunt înlăturate sau modificate, total sau parțial, de altul secret și adevărat, care conține în sine acordul, implicit sau explicit, al părților de a simula”.
Actualul Cod civil nu oferă o definiție simulației, însă reglementarea actuală a acestei operații juridice (art. 1289 – art. 1294) se încadrează în cea de mai sus.
Conform art.1289 Cod civil, contractul secret produce efecte doar între părți, iar, dacă nu există vreun impediment, și între succesorii lor universali sau cu titlu universal (alin. 1), cu condiția (prevăzută de alin. 2) ca actul juridic secret să îndeplinească condițiile de fond cerute de lege pentru încheierea sa valabilă. În cazul de față, este vorba despre condițiile de fond (iar nu și de formă, căci autentificarea actului secret ar conduce la publicitatea acesteia și, deci, la înlăturarea caracterului său secret) ale donației astfel cum rezultă din dispozițiile art. 985 Cod civil („Donația este contractul prin care, cu intenția de a gratifica, o parte, numită donator, dispune în mod irevocabil de un bun în favoarea celeilalte părți, numită donatar.”).
Simulația presupune încheierea a trei acte juridice: actul public, ostensibil, aparent, ce cuprinde manifestarea falsă de voință; actul secret, ce reflectă manifestarea reală de voință; acordul simulatoriu care este clauza ce cuprinde „manifestarea de voință în sensul determinării care anume element(e) din actul public nu corespunde sau nu va corespunde realității”. De regulă, actul juridic secret propriu-zis și acordul simulatoriu sunt redate în același înscris constatator al înțelegerii secrete, înscris întocmit exclusiv ad probationem și care este desemnat, în literatura juridică bazată pe terminologia vechiului Cod civil (din 1864) prin termenul de „contraînscris”.
Interpunerea de persoane presupune existența unui act juridic public ale cărei părți, împreună cu o a treia persoană, ce rămâne anonimă, încheie actul secret (prin acesta înțelegându-se actul juridic secret ce nu se confundă cu contraînscrisul) care prevede că efectele actului public se produc în realitate față de terțul anonim, adevăratul beneficiar al dreptului ce face obiectul actului aparent.
În teza susținută de reclamant nu există o parte a actului secret anonimă față de cel public, pentru simplul motiv că pârâta I. V. A., despre care se susține că este beneficiara donației, este parte a ambelor acte – aparent și ocult. Practic, se invocă nu doar o simulație prin interpunere de persoane, ci și o deghizare a obiectului actului juridic (sub aspectul dreptului transmis), căci o astfel de ipoteză presupune păstrarea de către I. V. A. a dreptului ei de coproprietate devălmașă imobiliar și efectuarea doar de către reclamant a transferului dreptului său copărtaș imobiliar.
În ceea ce privește actul juridic secret și scopul acordului simulatoriu, conduita procesuală a reclamantului a fost una contradictorie.
Astfel, în motivarea cererii de chemare în judecată (care, deși redată prin avocat, trebuie să exprime punctul de vedere al părții) reclamantul a susținut că actul secret privea donarea cotei devălmașe a acestuia în favoarea soției, în condițiile în care, după ce s-a consultat cu mai mulți specialiști, pârâtul de ord. II i-a sugerat fiicei sale că ar fi mai sănătos să nu facă soții un act de donație între ei, datorită prevederilor legale (referitoare la revocabilitatea donațiilor între soți).Pe de altă parte, cu ocazia interogatoriului (răspunsurile la întrebările nr. 1, 19 și 33), reclamantul a arătat, în mod repetat, că actul secret a avut ca obiect clauza reîntoarcerii imobilului în patrimoniul soților I. în caz de desfacere a căsătoriei. Or, o astfel de afirmație contrazice întreaga argumentație a reclamantului privitoare la simulația prin interpunere de persoane cu a cărei analiză a înțeles să învestească instanța de judecată. Răspunsurile la interogatoriu sugerează mai degrabă o simulație prin deghizarea parțială a obiectului, în sensul adăugării unei condiții suplimentare extinctive la transferul dreptului de proprietate prin donație.
În plus, cu aceeași ocazie, reclamantul a recunoscut că actul secret descris la interogatoriu a constituit manifestarea de voință a sa și a soției sale. A adăugat că aceasta din urmă trebuia să discute cu părinții săi despre această clauză ascunsă (reîntoarcerea bunului în patrimoniul donatorilor în cazul divorțului lor), însă nimic din restul materialului probatoriu nu susține această idee.
De asemenea, la întrebarea nr. 30 a interogatoriului, reclamantul a recunoscut că socrii săi nu au fost de față când a vorbit cu „soția despre efectuare a donației în favoarea ei”, susținând în continuare că pârâții de ord. II și III au cunoscut această „dorință de a transfera proprietatea în favoarea soției”.
În contextul acestor afirmații contradictorii s-ar putea reține, față de lipsa de cunoștințe juridice a reclamantului ce ar putea genera confuzii în înțelegerea întrebărilor, că simulația, din perspectiva acestuia,viza atât beneficiarul donației (ca fiind soția lui), dar și acea clauză a revocării donației în cazul divorțului.
Pe de altă parte, ideea unui acord simulatoriu care o instituia pe pârâta de ord. I ca unică beneficiară a donației este contrazisă și de clauza actului public din 17.11.2011 referitor la întoarcerea bunului în patrimoniul donatorilor în cazul predecesului donatarilor.
Această clauză activată la decesul donatarilor, dacă ar fi survenit anterior divorțului donatorilor, urma să înlăture și sancțiunea prevăzută de art. 1033 alin. 2 Cod civil, în cazul existenței simulației invocate de reclamant, tocmai pentru că stingea posibilitatea dobândirii bunului de către pârâta de ordinul I, pe cale succesorală, în cazul decesului părinților săi. Este adevărat, însă, că această clauză nu a fost dublată de o alta care să interzică donatarilor să înstrăineze imobilul în litigiu în favoarea fiicei lor.
Argumentele reclamantului referitoare la plata în continuare de către donatori a impozitelor aferente imobilului donat și probațiunea administrată în acest sens nu au relevanță sub aspectul dovedirii simulației datorită faptului că operațiune juridică invocată de reclamant are ca părți rude apropriate. Or, relațiile familiei implică ajutor reciproc, inclusiv din punct de vedere patrimonial.
De asemenea, menținerea contractelor de furnizare a utilităților publice pe numele donatorilor se justifică, pe deplin, prin prisma dreptului lor de uzufruct viager. În plus, legile de reglementare a serviciilor de furnizare a utilităților publice (apă, salubritate, energie termică, energie electrică, gaze naturale) impun încheierea contractelor de furnizare a acestor utilități nu cu proprietarul ci cu utilizatorul/ consumatorul/clientul definit în aceste acte normative ca fiind persoana fizică/juridică ce cumpără energia termică/electrică/gazul natural etc. pentru consumul propriu. D. în Legea nr. 241/2006 republicată, în art. 28 alin. 1 se face vorbire în mod expres despre încheierea calitatea de utilizator individual al serviciului de alimentare cu apă și de canalizare a proprietarului, dar și a celui „cu drept de folosință dat de proprietar”. La fel, Legea nr. 325/2006, Legea nr. 3/2007, Legea nr. 123/2012 recunosc calitatea de utilizator/consumator/client (parte în contractul de furnizare a utilităților publice) persoanei care cumpără serviciul public, beneficiază de acesta în mod concret, iar nu doar proprietarului imobilului racordat la branșamentele de furnizare a acestor servicii.
Mai degrabă corespondența soților I. (SMS-uri) sugerează convingerea intimă a pârâtei de ord. I în sensul fie al păstrării cotei de coproprietate, fie a celei de reprezentat legal al fiicei sale ca nud proprietar real.
De asemenea, dincolo de considerentele de ordin juridic ale reprezentanților convenționali ai pârâților privitor la imposibilitatea transmiterii de către nuzii uzufructuari a dreptului de folosință asupra imobilului în litigiu (în contextul lipsei de cunoștințe juridice a părților), consimțământul pârâților Ș. a contractului de comodat cu . (reprezentată de administrator I. C.) la 17.11.2011 (data încheierii primului contract de donație) sau absența acestuia nu constituie, nici în sens pozitiv, nici în cel negativ, o dovadă a simulației, căci actul respectiv avea valoare practică și în ambele variante susținute de părți.
Din probatoriul administrat (în special, interogatorii), a reținut instanța, a rezultat atât existența actului juridic secret (donația), cât și a acordului simulatoriu, însă nu în beneficiul persoanei indicate de reclamant, ci în cel al minorei I. A. – fiica reclamantului și a pârâtei I. V. A..
Acordul secret al părților procesuale s-a realizat anterior primului contract de donație în contextul discuțiilor purtate, în principal, de soții I. privitor la donație.
Motivul determinant al încheierii actului de donație din 2011 (și al acordului simulatoriu) l-a reprezentat anxietatea crescută a pârâtei I. V. A. (pârâta de ord. I) generată de boala sa cu potențial letal (fapt acceptat de toate părțile). Confruntarea cu boala și lupta pentru supraviețuire au generat neliniști legate de viitorul familiei în contextul riscului profesional al părților (de asemenea, un fapt necontestat). Temerile acesteia privitoare la viitorul familiei s-au concentrat asupra fiicei lor minore, a siguranței ei patrimoniale, în contextul în care reclamantul mai avea 4 frați, astfel cum au susținut aceleași părți.
Această ultimă temere poate avea o explicație psihologică, în contextul stării maladive a pârâtei de ordinul I, nefiind însă una rezonabilă, căci potrivit principiul priorității clasei de moștenitori în ordinea stabilită de lege între moștenitorii din clase diferite, frații/surorile reclamantului (incluși de lege în clasa a II-a de moștenitori) au o vocație succesorală la moștenirea acestuia inferioară celei conferite de lege fiicei – descendente de gradul I (din clasa I-a de moștenitori) și care în acest raport de rudenie are nu doar întâietate, dar și exclusivitate la moștenirea tatălui, atunci când vine în concurs cu frații/surorile lui. Or, deși nu are pregătire juridică, pârâta de ordinul I are acces la informațiile de acest gen, prin intermediul martorului C. M. B., notar public.
Astfel, înlăturând această ultimă motivație, rămâne cea legată de riscul profesional al părților, accentuată de istoricul medical al pârâtei (recunoscute de ambii soți I.).
De asemenea, nu au fost probate temerile aceleași pârâte față de degradarea stării de sănătate a reclamantului (invocate cu ocazia interogatoriului luat reclamantului – întrebarea nr. 5).
Pe fondul stării de anxietate a pârâtei de ordinul I, soții I. au căutat o soluție pentru atenuarea neliniștii soției față de viitorul patrimonial al fiicei lor, în condițiile în care, evident, mama se temea de o evoluție nefavorabilă a bolii sale (de o recidivă) ce ar împiedica-o să asigure fiicei protecția necesară până la maturitatea sa.
Astfel, este incontestabil că prima variantă la care s-au oprit soții a fost transferul dreptului de proprietate asupra imobilului din A., . în favoarea sa, astfel încât să devină unic proprietar.
În acest sens sunt susținerile martorilor M. S. (care a relatat despre discuția purtată cu reclamantul și soția lui în vara anului 2011, la sediul ., ambii cerându-i martorului să găsească o soluție contabilă pentru scoaterea investiției pe care societatea o făcuse la imobilului în litigiu întrucât cele două părți procesuale doreau ca reclamantul să doneze cota lui de coproprietate soției), C. M. (care a aflat doar de la reclamant, după întabularea donației din 17.11.2011, că „nu se putea face donația în favoarea soției”, ceea ce implică existența unor discuții prealabile ale soților I. pe tema transferului dreptului de coproprietate al reclamantului în favoarea pârâtei de ord. I).
Ca atare, soții s-au reorientat spre varianta donării de către ambii părinți coproprietari a nudei proprietăți imobiliare direct în favoarea fiicei lor, soluție, de asemenea, înlăturată după consultarea martorului C. M. B., care le-a relevat inconvenientele unei astfel de transfer de proprietate.
Din argumentele reclamantului și ale pârâtei de ord. I rezultă că imobilul în litigiu era apreciat de acestea nu doar ca locuință, ci și ca investiție și potențială garanție a unui credit.
Așadar, toate probele (declarațiile testimoniale și interogatoriile părților) converg spre aceeași concluzie: părțile au realizat o simulație, însă, nu în favoarea pârâtei de ordinul I, ci a fiicei, respectiv nepoatei lor minore.
Astfel, la interogatoriu, reclamantul a arătat că l-a întrebat pe notarul public C. M. B. despre o donație în favoarea fiicei sale minore (răspunsul întrebarea nr. 15).
Pârâta I. V. A. a declarat, la interogatoriu, că ea și reclamantul au donat imobilul în litigiu pentru a „proteja investiția minorei”, având în vedere problemele de sănătate ale părinților și riscurile patrimoniale ale activității desfășurate la . ce avea în obiectul de activitate proiectarea de construcții (întrebarea nr. 6). La întebarea nr. 17, pârâta a răspunsul că nu a dorit să încheie actul de donație direct pe numele minorei I. A. întrucât li s-a explicat că, într-o atare situație, intervine autoritatea tutelară și lucrurile se complică”, motiv pentru care ea și soțul ei s-au înțeles să realizeze o altă convenție. La întrebarea nr. 34, pârâta a recunoscut că reclamantul i-a propus, după începerea procesului de desfacere a căsătoriei, ca bunurile lor (imobilele de pe .. Vincențiu B.) să fie trecute în nuda proprietate a fiicei lor minore cu reținerea unui drept de uzufruct viager în favoarea fiecărui părinte pe câte un imobil. A precizat că această propunere face obiectul procesului de partaj al bunurilor comune.
Extrasele din corespondența părților, sub forma SMS-urilor (administrate de reclamant în probațiune și necontestate de pârâta de ord. I) relevă faptul că și după începerea neînțelegerilor dintre soții I., în intervalul noiembrie 2013 – februarie 2014, pârâta de ord. I se considera pe ea, respectiv, pe fiica ei, proprietara imobilului din A., .. Cel puțin, în mesajele sale telefonice din 11.11.2013 pârâta arată că s-a „ales cu casa pentru A.”, iar în cel din 28.01.2014 că nu va lăsa pe nimeni să pună mâna pe „casa atenodorei”. În celelalte mesaje trimise de pârâtă reclamantului referirile la imobilul în litigiu sunt asociate sintagmei „casa mea”.
Tot la interogatoriu, pârâta Ș. A. – C. a răspuns la întrebarea nr. 5 că donația din 17.11.2011 a fost realizată la inițiativa ginerelui ei, acesta fiind motivat de „dorința de a asigura proprietatea imobilului pentru fiica sa”, fără a ști de ce nu a fost încheiat contractul în această formă. În răspunsul la întrebarea nr. 6 a arătat că și actul de donație din 2014 a fost încheiat tot pentru a proteja interesul nepoatei lor pentru ca, în final proprietatea, să ajungă la nepoata lor, ea fiind singura moștenitoare. Nu au încheiat convenția direct cu I. A. întrucât era minoră.
Pârâtul Ș. V. – L. a declarat la interogatoriu, că el și soția lui au încheiat actul de donație din 2014 pentru a proteja imobilul „în favoarea nepoatei” lor (întrebarea nr. 6).
Martorul M. S. a declarat că în vara anului 2011 soții I. i-au vorbit despre intenția lor de a încheia un contract prin care reclamantul să îi doneze soției cota sa de coproprietate asupra imobilului în litigiu. Ulterior, reclamantul i-a spus că „nu a donat imobilul soției pentru că era un act foarte ușor de atacat”. De asemenea, aceeași parte i-a spus,atât înainte cât și după realizarea actului juridic din 17.11.2011, că a făcut donația la cererea pârâtei de ord. I, care era foarte bolnavă și care dorea ca imobilul să fie moștenit de fiica lor dacă i se întâmplă ei ceva.
Aceeași ultimă relatare a fost făcută și de martora C. M., care a aflat această informație doar de la reclamant, după întabularea contractului de donație din 17.11.2011.
Aceeași martoră a confirmat susținerea reclamantului de la interogatoriu (dar, care nu figurează în motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată) privitor la înțelegerea soților I. ca în caz de divorț imobilul să revină în patrimoniul lor, al donatorilor. Această informație are ca unică sursă relatările reclamantului posterioare primului contract de donație, dar anterioare celui de la doilea act de donație din 2014. De asemenea, martora C. M. a arătat că tot din discuțiile purtate doar cu reclamantul a înțeles că „A., fiica reclamantului și a pârâtei I. V. era cea care trebuia să beneficieze de donația din 2011”.
Martorul C. M. B. a declarat că în discuțiile purtate de el (în calitate de notar public și sfătuitor juridic al părților) cu soții I. nu s-a pus problema donării imobilului în favoarea pârâtei de ord. I, dar că ambii I. l-au chestionat referitor la o eventuală donație în beneficiul fiicei lor minore, el cerându-le să se gândească bine la un astfel de act juridic față de consecințele acestuia ce conduc la indisponibilizare practică a imobilului, ca urmare a normelor legale de ocrotire a minorilor și a patrimoniului acestora.
Instanța nu a fost investită cu analizarea condițiilor unei simulații în favoarea minorei I. A., așa încât, față de susținerile părților din cuprinsul actelor lor procedurale și interogatorii coroborate cu restul probatoriului administrat, tribunalul a reținut că acordul simulatoriu nu a avut-o, în final, ca beneficiar pe pârâta I. V. A., deși varianta donației în favoarea acesteia a fost luată în considerare de către soții I.. În schimb, acordul de voință secret a fost realizat în beneficiul minorei I. A., nefiind necesară participarea sa directă la actul secret raportat la lipsa ei de capacitatea de exercițiu, situație în care interesele ei erau reprezentate de părinți.
Tot sub aspectul participanților la acordul simulatoriu, instanța reține că ambii soți au recunoscut la interogatoriu înțelegerea lor familială în sensul că fiecare dintre ei să poarte, fără prezența celuilalt, discuțiile cu membrii familiei lărgite legate de interesul comun al acestora.
Așadar se poate reține existența unui mandat convențional (art. 314 NCC) acordat de fiecare soț celuilalt soț la discuțiile și înțelegerile realizate de fiecare dintre ei cu membrii familiei lărgite, respectiv a reprezentării reclamantului de către pârâta de ordinul I la înțelegerea realizată de aceasta cu părinții săi în vederea acordului simulatorii.
Pârâții Ș. V. L. și Ș. A. C. au susținut, la interogatoriu, că fiica și ginerele lor nu au discutat cu ei despre realizarea contractului de donație din noiembrie 2011, anterior încheierii actului juridic respectiv, iar ei s-au prezentat în data de 17.11.2011 la notar, pur și simplu, pentru că așa le-a cerut fiica lor, fără a le oferi nici o explicație. Că nu este așa o dovedește însăși afirmația pârâților Ș. din motivarea întâmpinării: „Am acceptat donația nudei-proprietăți pentru motivele ce ne-au fost comunicate ([…] motive grevate exclusiv pe interesul superior al nepoțicii noastre”).
Nu sunt credibile susținerile pârâților privitor la absența oricăror discuții între ei referitor la încheierea contractului de donație, cauza și scopul acestui act juridic inclusiv datorită faptului că din ansamblul materialului probator rezultă existența între pârâți a unei relații firești, armonioase, bazate pe afecțiunea ce caracterizează raporturile părinte – copii.
Or, tocmai armonia relațiilor pârâților coroborată cu încheierea contractului de donație din 17.11.2011 și cu răspunsurile lor la interogatorii și motivarea poziției lor procesuale denotă faptul că aceștia au discutat și au ajuns la o înțelegere secretă privitor la realizarea unei donații prin interpunere de persoane, adevăratul beneficiar fiind, însă, minora A..
Aceleași probe coroborate cu susținerile reclamantul, care a recunoscut, la rândul său, că beneficiarul primei donații a fost fiica sa, interesul ocrotit prin acest act judiciar fiind al acesteia, înlătură existența unei înțelegeri secrete având ca obiect donația în favoarea pârâtei de ordinul I.
În analiza celor două contracte de donație și a acordului simulatoriu, instanța trebuie să se raporteze la condițiile ce au favorizat și determinat încheierea lor, condiții diferite în cazul celor două acte juridice publice succesive.
Astfel, prima liberalitate și acordul simulatoriu ce a precedat-o, au fost realizate la finalul anului 2011, în contextul unor relații de familie bune, a afecțiunii dintre soți, dar și a unei firești labilități emoționale a soției (I. V.) generate de lupta cu o boală potențial letală.
Conform înregistrărilor din sistemul informatic ECRIS, ambii soți I. au introdus câte o acțiune în desfacerea căsătoriei în datele de 06.01.2014, respectiv, 07.01.2014, fiind, în prezent conexate.
Astfel, la momentul celui de al doilea contract de donație (începutul anului 2014), situația dintre soți era fundamental diferită. Afecțiunea dispăruse, soții se aflau în procedura divorțului, în plin conflict familial, pe poziții adverse. Acordul simulatoriu din noiembrie 2011 nu mai este respectat de pârâți, mai ales de pârâta de ordinul I care, ulterior, donației subsecvente, încearcă vânzarea imobilului, putându-se prezuma cu ușurință (raportat la contextul familial de la acel moment) că motivația sa a fost de natură vindicativă. Evident, vânzarea imobilului nu a fost posibilă, din punct de vedere practic, datorită dreptului de uzufruct viager al reclamantului, așa încât pârâta de ord. I a renunțat la această idee.
Astfel, din probatoriul administrat, instanța a concluzionat că tentativa pârâtei I. V. de a vinde imobilul în litigiu în anul 2014 nu are legătură cu simulația contractului de donație din 2011 ci cu deteriorarea relațiilor soților I., dar și că al doilea contract de donație nu este o componentă a acordului simulatoriu al părților, al înțelegerii secrete din 2011.
Astfel, prin încheierea celor 2 donații s-a ajuns la transferul nudei proprietăți în favoarea pârâtei de ordinul I, însă nu prin simulația prin interpunere de persoane invocată de reclamant, căci, pe de o parte, nu a existat acordul simulatoriu în acest sens cu implicarea reclamantului, iar, pe de altă parte, la interogatoriu, reclamantul a susținut că actul secret a constat în înțelegerea că bunul să se întoarce în patrimoniul soților I. în caz de divorț, iar nu în desemnarea pârâtei de ordinul I ca beneficiar al donației.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept, tribunalul a respins acțiunea civilă.
Văzând că procesul a fost câștigat de pârâți, tribunalul, în baza art. 453 alin. 1 coroborat cu art. 451 alin. 1 din codul de procedură civilă (C.), a obligat reclamantul să achite pârâtei I. V. – A. suma de 10.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariul avocațial.
Instanța a reținut că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 451 alin. 2 C. privitoare la reducerea onorariului avocațial, valoarea acestuia fiind justificată raportat la cea a imobilului în litigiu. De asemenea, nu a fost reținută culpa pârâtei de ord. I în prelungirea cauzei, căci la primul termen de judecată, instanța a estimat durata procesului la 3 până la 6 luni, cu luarea în calcul a vacanței judecătorești de 2 luni, primul termen de judecată a fost la 08.04.2014, iar ultimul la 02.09.2014, așa încât nu a fost depășită durata estimată a cauzei. Avocatul B. I. a depus întâmpinare, concluzii scrise, a asistat partea la toate probele administrate (interogatorii, depoziții testimoniale, înscrisuri) și a pus concluziile în fond pe parcursul a 4 luni de cercetare judecătorească publică, situație în care instanța nu poate reține că onorariul său este disproporționat de mare raportat la valoarea și complexitatea cauzei.
Pârâții Ș. V. – L. și Ș. A. – C. au solicitat plata cheltuielilor lor de judecată, însă nu au probat cuantumul lor, conform art. 452 și art. 451 alin. 1 C., așa încât instanța a respins cererea acestora.
Împotriva sentinței au declarat apeluri în termen reclamantul I. C.-S. și pârâții I. V.-A., Ș. V.-L. și Ș. A.-C..
Pe calea apelului, reclamantul a solicitat, în principal, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii sau, în subsidiar, reducerea cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina sa în primă instanță.
În motivare, după ce a reiterat sintetic situația de fapt expusă în primă instanță, reclamantul a învederat că, deși tribunalul a reținut că nu a existat intenția de gratificare a pârâților Ș., ci intenția mediată de a asigura salvgardarea fiicei minore a familiei I., în mod neîntemeiat nu a procedat la admiterea acțiunii.
A invocat că dorința pârâtei I. V. a fost aceea de a deține controlul asupra bunului, discuțiile părților vizând transferul dreptului de proprietate printr-o donație realizată pe numele acesteia, însă nu printr-un act esențialmente revocabil ci în modalitatea concretă urmată de cele patru părți din proces.
A invocat că din atitudinea pârâților înșiși rezultă că intenția părților nu a fost cea de a încheia o liberalitate în beneficiul pârâților Ș. ( nici chiar aceștia nu intenționau să primească pentru ei imobilul) ci cea de dobândire în proprietate de către pârâta I., aspect ce rezultă din corespondența purtată între aceasta și reclamant, din declarațiile martorilor și din faptul că utilitățile au rămas pe numele familiei I., că folosința a fost exercitată exclusiv de către aceștia, că societatea la care cei doi soți aveau calitatea de părți avea punct de lucru deschis la acea adresă, etc.
A făcut trimitere la intenția pârâtei I. de a înstrăina imobilul și a invocat că declarațiile acesteia reprezintă o mărturisire extrajudiciară care, coroborată cu celelalte probe, inclusiv prezumții, conduc la concluzia caracterului simulat al operațiunii juridice invocate de reclamant, ipotezele avute în vedere de art. 1033 C. civ. fiind întrunite în cauză.
În ceea ce privește cerea formulată în subsidiar, a invocat că, deși pârâții au avut doi reprezentanți, apărările au fost identice, pârâta I. fiind apărată de doi avocați; că durata procesului s-a prelungit datorită atitudinii aceleiași pârâte; că obiectul cauzei nu aduce în discuție chestiuni de drept cu caracter de noutate; că jurisprudența CEDO impune menținerea unui echilibru în ceea ce privește cheltuielile puse în sarcina pârâților.
În drept, a invocat disp. art. 466 și urm. C. pr. civ..
Pârâții au declarat apel împotriva considerentelor sentinței, solicitând, în principal, înlăturarea acelor considerente care, în opinia lor, dau dezlegare unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata pricinii ori sunt greșite și, oricum, îi prejudiciază; în subsidiar, au solicitat înlocuirea cu propriile considerente însă, oricum, menținerea soluției din dispozitiv.
În motivare au invocat că, deși instanța a fost investită cu o acțiune în simulație prin interpunere de persoane, în mod nepermis a făcut digresiuni pe tema existenței simulației în favoarea minorei I. A., încălcând, astfel, principiul disponibilității, pronunțându-se ultra petita și apelând la argumente de care nu avea nevoie pentru a justifica inexistența simulației prin interpunere de persoane.
Au învederat că nu poate fi reținută, oricum, intervenția simulației în cauză, câtă vreme contractul de mandat constatat prin procura autentificată sub nr. 5262/14.11.2011 nu a fost atacat, iar pârâta Ș. A. – C. a fost exclusă din ecuația operațiunii afirmat simulatorii.
În cauză, au arătat, au fost încheiate, în realitate, contracte de donație, astfel cum, rezultă din declarația martorului C. M., prima instanță dând greșită interpretare răspunsurilor la interogatoriul luat reclamantului, răspunsul acestuia la întrebarea nr. 1 reprezentând o mărturisire judiciară (defavorabilă acestuia) a inexistenței unei simulații în interesul minorei în anul 2011.
În drept, au invocat art. 349, 461 alin. 2, 466, 470, 480 C. pr. civ.
Pe cale de întâmpinări, apelanții au solicitat respingerea apelului declarat de partea adversă.
Examinând apelurile prin prisma criticilor formulate și în baza art. 479 alin. 1 C. pr. civ., față de probele administrate în cauză și de normele legale ce vor fi mai jos arătate, instanța reține următoarele:
Reglementată de dispozițiile art. 1289-1294 C. civ. simulația este operațiunea juridică prin care se creează o aparență neconformă cu realitatea și care presupune existența concomitentă între părți a înscrisului public prin care se creează aparența contrară realității și a celui secret, care exprimă voința reală a părților, conținând acordul implicit sau explicit al părților de a simula.
Exprimând voința (reală a) părților, actul secret ca negotium juris nu este obligatoriu a fi consemnat în scris - conform principiului consensualismului - în această situație ridicându-se problema dovedirii acordului de voință al părților în sensul utilizării simulației.
Din această perspectivă, este de observat că pe calea simulației se poate urmări și fraudarea legii, sancțiunea aplicabilă fiind nulitatea absolută a operațiunii juridice astfel convenită de părți.
Raportând susținerile reclamantului – apelant la aceste considerente, Curtea constată că acesta a solicitat constatarea caracterului simulat al contractului de donație încheiat personal cu pârâții Ș. și desființarea acestuia (cu consecința desființării actelor subsecvente) invocând că acest contract a fost încheiat în scopul eludării revocabilității donațiilor dintre soți, câtă vreme donatarii mai sus-arătați au donat ulterior – ca interpuși – imobilul pârâtei I. V. –A. (fiica pârâților Ș. și soția reclamantului).
Potrivit art. 1033 C. civ., „(1) Este lovită de nulitate orice simulație în care donația reprezintă contractul secret în scopul de a eluda revocabilitatea donațiilor între soți.
(2) Este prezumată persoană interpusă, până la proba contrară, orice rudă a donatarului la a cărei moștenire acesta ar avea vocație în momentul donației și care nu a rezultat din căsătoria cu donatorul.”
Nulitatea actului juridic civil este sancțiunea care lipsește de efecte juridice actele întocmite cu nerespectarea normelor juridice instituite pentru încheierea sa valabilă.
Fiind o excepție de la principiul libertății contractelor consacrate de dispozițiile art. 1169 C. civ. („Părțile sunt libere să încheie orice contracte și să determine conținutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordinea publică și de bunele moravuri.”) normele ce o reglementează sunt de strictă aplicare și interpretare și nu pot fi extinse la alte situații, neavute în vedere de legiuitor.
Raportând aceste considerente la situația dedusă judecății, instanța de apel reține că simulația donației este lovită de nulitate în situația în care contractul a fost încheiat, conform art. 1033 alin. 1 C. civ., în scopul eludări revocabilității donațiilor între soți.
Or, în condițiile în care scopul în sensul sus-menționatei norme reprezintă motivul care a determinat fiecare parte să încheie contractul, iar prima instanță a reținut că nu mărirea irevocabilă a patrimoniului pârâtei I. V.-A. a fost scopul pentru care părțile din proces au procedat în sensul celor mai sus-arătate ci asigurarea pentru viitor a unor condiții materiale cât mai bune pentru creșterea și educarea minorei I. A. (fiica și, respectiv, nepoata părților), cererea reclamantului apelant de schimbare a sentinței în sensul admiterii cererii de chemare în judecată este nefondată, prima instanță stabilind în mod corect starea de fapt în litigiu și făcând legala aplicare a dispozițiilor legale la starea de fapt astfel stabilită.
Curtea constată că, pe calea apelului, reclamantul nu contestă cele reținute de tribunal sub aspectul beneficiarului real al operațiunii juridice la care au procedat părțile, ci contestă, pe larg, că voința sa reală ar fi fost cea de gratificare a pârâților Ș. (bunicii materni ai minorei).
Se observă, însă că tribunalul nici nu a dat o atare calificare manifestării de voință a reclamantului donator, astfel că susținerile și trimiterile apelantului referitoare la probele administrate în cauză din a căror interpretare nu ar rezulta o atare intenție (gratificare a pârâților Ș.) sunt neîntemeiate ca motive de schimbare a sentinței câtă vreme, conform celor mai sus-arătate, cererea în nulitate cu care prima instanță a fost sesizată a fost motivată de intenția părților de eludare a dispozițiilor imperative referitoare la revocabilitatea donațiilor între soți și nu strict pe lipsa cauzei primului contractului de donație, respectiv cel încheiat între reclamant și pârâții Ș..
Cu alte cuvinte, dacă pe calea cererii de chemare în judecată reclamantul a invocat că actul aparent reprezentat de contractul de donație pe care l-a încheiat cu părinții soției sale (la acea dată) este parte a unei operațiuni juridice ce a avut ca scop fraudarea unor norme legale imperative și că, pentru acest motiv, se impune constatarea nulității acestuia, în apel nu se mai poate susține că acest contract este nul prin el însuși și că nu s-ar mai impune raportarea acestei sancțiuni la scopul întregii operațiuni juridice săvârșită de părți în condițiile în care, după cum s-a arătat mai sus, prima instanță a reținut că scopul a fost, în realitate, protejarea intereselor minorei și nu eludarea legii.
În ceea ce privește criticile reclamantului vizând cuantumul cheltuielilor de judecată acordate în primă instanță, Curtea reține că tribunalul a făcut corecta aplicare a dispozițiilor art. 451 alin. 2, art. 452 C. pr. civ.la care face trimitere apelantul, norme potrivit cărora „ Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.”(art.451 alin.2) și ”Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.”(art.452).
Astfel, este indiferent că pârâții au avut doi reprezentanți în cauză, câtă vreme, după cum rezultă din considerentele sentinței, cererea pârâților Ș. de acordare a cheltuielilor de judecată a fost respinsă ca nedovedită, fiind admisă doar cea formulată de pârâta I..
La fel, nerelevant este și faptul că același avocat din prezentul proces o reprezintă pe pârâtă în alt proces, câtă vreme obiectul acelui litigiu este altul (divorț) decât cel al litigiului de față.
Având în vedere conținutul dosarului primei instanțe, al actelor efectuate de apărătorul ales al pârâtei și de prestația acestuia la termenele de judecată, sunt nefondate susținerile apelantului privitoare la caracterul strict formal al serviciilor avocatului pârâtei. Este indiferent faptul că acesta din urmă ar fi fost substituit la unele termene de judecată, câtă vreme reclamantul care a căzut în pretenții a fost obligat strict la plata onorariului avocatului titular.
Neîntemeiate sunt și susținerile vizând necesitatea reducerii cuantumului cheltuielilor de judecată determinată de prelungirea duratei procesului (cauzată de atitudinea pârâtei și a martorului propus de pârâți) câtă vreme termenul estimat de prima instanță a fost respectat, iar din comportamentul procesual al celor două persoane indicate de apelant nu rezultă că acestea ar fi intenționat să cauzeze tergiversarea nejustificată a judecății în interiorul termenului estimat de instanță.
Chiar dacă obiectul cauzei în sine nu aduce chestiuni de drept cu caracter de noutate, prima instanță a stabilit nu doar normele de drept incidente ci și starea de fapt pe care a dedus-o din vastul probator ce a fost administrat în cauză, astfel că nici acest argument nu poate fi reținut ca fondat.
În fine, instanța de apel reține că stabilirea echilibrului între cuantumul cheltuielilor de judecată și munca efectiv depusă la dosar a fost realizatăde prima instanță, date fiind complexitatea cauzei și munca avocatului – conform celor mai sus-arătate - și valoarea litigiului (cuantumul acesteia – 112.000 euro – nefiind contestat de apelant).
În ceea ce privește apelul pârâților instanța reține următoarele:
Este de necontestat că, potrivit art. 461 alin. 2 C. pr. civ., partea interesată poate promova o cale de atac doar împotriva considerentelor hotărârii dacă „…s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greșite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea…”,situație în care instanța de control judiciar,” admițând calea de atac, va înlătura acele considerente și le va înlocui cu propriile considerente, menținând soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate.”
Prin cererea de față, reclamantul a invocat că operațiunea simulatorie intervenită între el și pârâții Ș. a avut ca scop eludarea dispozițiilor legale referitoare la revocabilitatea donațiilor dintre soți, astfel că se impune desființarea contractelor de donație încheiate între părți.
Contrar susținerilor apelanților, respingând cererea de chemare în judecată întrucât scopul părților nu a fost eludarea unor dispoziții imperative ale legii ci altul (protejarea intereselor prezente și viitoare a minorei I. A.), care nu atrage o atare sancțiune, tribunalul s-a pronunțat cu respectarea principiului disponibilității asupra obiectului procesului și în limitele stabilite prin cererile și apărările părților, dispozițiile art. 9 alin. 2 C. pr. civ. fiind respectate.
Astfel, prima instanță a examinat susținerile părților prin prisma normelor legale referitoare la simulație invocate, la specificul acestora în situația donațiilor intervenite între soți și la incidența normelor referitoare la nulitatea ce intervine în cazul eludări legii în această materie.
Stabilind, din examinarea probelor administrate, situația de fapt mai sus-expusă, instanța a concluzionat că scopul părților a fost altul decât cel al eludării legii, a indicat care a fost scopul acestora – raportat la probele administrate – și a condus că acesta nu atrage incidența normelor legale invocate de reclamant.
Expunând în considerente propriile argumente, tribunalul a respectat pe deplin dispozițiile art. 22 alin. 1, 2 C. pr. civ., în aflarea adevărului în cauză instanța fiind ținută de cadrul procesual stabilit de părți (obiect, cauză, părți) potrivit dispozițiilor art. 22 alin. 6 C. pr. civ., art. 397 alin. 1 C. pr. civ. și nu de argumentele invocate de părți în stabilirea acestui cadru.
Având în vedere aceste considerente, constatând că nu a fost investit cu analizarea condițiilor unei simulații în favoarea minorei, tribunalul nu a făcut decât să aplice art. 9 alin. 2, art. 22 alin. 6, art. 397 alin. 1 C. pr. civ. mai sus-arătate și să respingă cererea reclamantului întrucât acordul identificat în cauză de instanță nu se încadrează în dispozițiile art. 1033 C. civ. invocate de reclamant.
În consecință, sub acest aspect, susținerilor apelanților vizând necesitatea înlăturării menționatelor considerente de fapt pe care tribunalul - în limitele investirii – și-a întemeiat soluția sunt nefondate și vor fi respinse.
Conform celor mai sus-arătate, soluționând pricina în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, prima instanță s-a raportat la normele de drept invocate în cauză și a stabilit că aceste norme nu sunt incidente în cauză.
Încadrând în drept starea de fapt stabilită în condițiile art. 22 C. pr. civ., tribunalul s-a raportat la normele legale la care părțile au făcut trimitere în cauză, astfel că acele considerente indicate de pârâții-apelanți nu pot fi calificate ca fiind „greșite” în sensul art. 461 alin. 2 C. pr. civ.
Contrar susținerilor pârâților-apelanți, prima instanță a reținut în mod corect că în cauză a intervenit o simulație al cărui scop a fost cel de a proteja minora rezultată din căsătoria reclamantului cu pârâta I. V. – A..
Astfel, din coroborarea probelor administrate în cauză, rezultă că tribunalul a reținut în mod corect că în perioada anterioară apariției neînțelegerilor dintre soți aceștia, pornind de la datele concrete ale situației lor profesionale și de sănătate, au căutat o soluție pentru asigurarea confortului (nu doar) material al minorei. Martorul C. M. B. – a cărui declarație o invocă pârâții - arătând nu doar că soții i s-au adresat pentru încheierea contractului de donație din 2011 ci și despre modalitatea de realizarea unei donații în favoarea minorei, date fiind preocupările soților (persoane active, care călătoreau mult) pentru preîntâmpinarea problemelor ce ar putea decurge din statutul lor.
Pe de altă parte, tribunalul a interpretat și apreciat cu respectarea art. 22 alin. 1, 2, 4 C. pr. civ., art. 264 C. pr. civ. răspunsurile la interogatoriu ale reclamantului, astfel că răspunsul la întrebarea nr. 1 din interogatoriul reclamantului nu se constituie în vreo mărturisire în sensul excluderii vreunei înțelegeri simulatorii între părți, câtă vreme, chiar în cuprinsul aceluiași interogatoriu, reclamantul a relevat preocuparea părților pentru bunăstarea prezentă și viitoare a minorei (răspunsurile la întrebările 7-9, 15).
Pe de altă parte, pârâții nu au contestat caracterul nelitigios al relațiilor dintre părți în perioada încheierii contractului de donație din 2011 astfel că în mod corect a prezumat prima instanță în condițiile art. 327, 329 C. pr. civ. și cu raportare la celelalte probe administrate că toate părțile din prezentul litigiu au conlucrat la protejarea intereselor minorei, context în care, contrar susținerilor apelanților, nu poate fi negată reținerea existenței unei înțelegeri intervenite între soți cu privire la acordul dat reciproc în vederea efectuării de fiecare a demersurilor necesare atingerii acestui scop.
Așa cum s-a arătat mai sus, existența actului secret în sens de instrumentum nu este o condiție sine qua non a simulației.
Or, din conținutul răspunsurilor reclamantului la interogatoriu, rezultă că la această formă a actului se referă acesta când arată că un act secret nu a fost încheiat și nu la inexistența unei înțelegeri în sens de negotium cu privire la operațiunea juridică a cărei finalitate era, conform celor mai sus-reținute, protejarea intereselor minorei, din această perspectivă - a existenței înțelegerii – fiind nerelevante susținerile apelanților-pârâți vizând neatacarea contractului de mandat și omiterea pârâtei Ș. A.-C..
În fine, cum, față de cele mai sus-arătate, considerentele avute în vedere de prima instanță la pronunțarea în sensul respingerii prin dispozitiv a cererii reclamantului sunt corecte, legale și de natură a dezlega problema de drept cu care aceasta a fost sesizată, ele nu pot fi înlăturate pentru că pârâții se consideră prejudiciați de conținutul lor.
Pe de altă parte, reținerea existenței unei simulații nu se constituie într-o „acuză” adusă pârâților, cum neîntemeiat susțin aceștia, iar referirea la posibilitatea oferită reclamantului de a se folosi de aceste considerente, în varii împrejurări, împotriva lor are caracter general și eventual, astfel că nu este de natură a atrage legalitatea și temeinicia susținerilor apelanților.
Pentru aceste considerente, în baza disp. art. 480 alin. 1 C. pr. civ., instanța va respinge apelurile declarate de reclamantul I. C.-S. și pârâții I. V.-A., Ș. V.-L. și Ș. A.-C. împotriva sentinței civile nr. 1341/10.09.2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
Având în vedere soluția dată asupra apelurilor și față de disp. art. 453 alin. 14 C. pr. civ., nu vor fi acordate cheltuieli de judecată în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelurile declarate de reclamantul I. C.-S., cu domiciliul procesual ales la Societatea Civilă de Avocați Hosszu, I., Gera, P. și asociații din loc. A., ., . I. V.-A., Ș. V.-L. și Ș. A.-C., toți cu domiciliul procesual ales în loc. A., ., . civile nr. 1341/10.09.2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
Definitivă
Pronunțată în ședința publică azi, 25.03.2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
Rujița RAMBUFlorin Ș.
GREFIER,
A. M. T.
Red. FȘ/ 07.04.2015
Teh. AMT/14.04.2015/6 ex./ 4 ex. .="PlainText"> Instanța de fond: Tribunalul A. – jud. M. A.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 35/2015. Curtea de Apel... | Cereri. Decizia nr. 131/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
