Conflict de competenţă. Sentința nr. 102/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 102/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 26-03-2015 în dosarul nr. 102/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928 SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ nr. 102/PI
Ședința camerei de consiliu din 26 martie 2015
PREȘEDINTE: M. G.
GREFIER: P. D. R.
S-a luat în examinare conflictul negativ de competență ivit între Secția a II-a Civilă a Tribunalului T. și Secția I Civilă a Tribunalului T. în dosarul civil nr._, vizând apelul declarat de pârâta . SRL Hunedoara împotriva sentinței civile 1931/2014, pronunțate de Judecătoria Timișoara în dosarul_, în contradictoriu cu reclamanta Societatea D. M. Timișoara SA având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în cameră de consiliu, lipsă părțile.
Procedura este legal îndeplinită, fără citare, conform art. 135 alin. 4 N.c.pr.civ.
După deschiderea dezbaterilor, verificarea actelor și lucrărilor de la dosar, constatând că numai sunt alte chestiuni prealabile de soluționat, se reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr._ la data de 11.11.2013, reclamanta Societatea D. M. Timișoara SA, a chemat în judecată pârâta . SRL și a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 360 lei, reprezentând contravaloarea taxelor de penalizare pentru încălcarea prevederilor Regulamentului de funcționare al sistemului de parcare Telpark, cu cheltuieli de judecată.
În motivare reclamanta a arătat ca prin H.C.L. Timișoara nr. 166/30.06.1998, completată și modificată prin H.C.L. Timișoara nr. 70/30.03.1999, a fost aprobat Regulamentul de funcționare al sistemului de parcare Telpark. Ulterior, a fost adoptata H.C.L. Timișoara nr. 241/11.11.2003 prin care s-a dorit gruparea . normativ a tuturor prevederilor anterioare. S-a mai învederat că sistemul de parcare Telpark se aplica în Municipiul Timișoara prin intermediul reclamantei care are calitatea de operator în zone delimitate prin indicatoare de circulație "zone de staționare limitată "(art. 2 din Regulament), iar potrivit art. 3 din Regulament, în interiorul acestei zone staționarea și parcarea în zilele lucrătoare în intervalul orar 08.00-17.00 este permisă numai în locurile de staționare și parcare semnalizate cu indicatoare de circulație pe baza unor tichete sau abonamente cumpărate anticipat și expuse la loc vizibil în interiorul autovehiculului (art. 4 din Regulament).
S-a precizat că în cazul nerespectării prevederilor Regulamentului, reclamanta percepe o taxa de penalizare (art. 6), situațiile în care se aplica proprietarului autovehiculului taxe de penalizare fiind prevăzute la art. 18 din Regulament. Potrivit art. 22 sumele rezultate din vânzarea abonamentelor și tichetelor precum și taxele de penalizare se constituie venituri ale societății reclamante.
S-a arătat că, așa cum rezultă din înștiințările depuse la dosar, pârâta în calitate de proprietar al autoturismului cu nr. de înmatriculare_ a comis abaterile menționate în aceste înștiințări. În cuprinsul acestora era menționat faptul că pârâta are obligația de a plăti prin dispoziția ce a fost anexata înștiințării suma de 30 lei, daca înștiințarea a fost aplicata după 01.01.2010 în termen de 15 zile calendaristice. După expirarea acestui termen valoarea taxei de penalizare este de 90 lei ( art.19 din regulament).
Reclamanta a învederat că prin somațiile comunicate prin posta, cu confirmare de primire, pârâtei i s-au adus la cunoștința cele de mai sus, însă nu a înțeles să achite suma datorata.
În drept, au fost invocate prevederile Regulamentului de funcționare al sistemului Telpark aprobat prin H.C.L. Timișoara nr. 241/11.11.2003 și art. 998 și 999 Cod civil, art. 1376-1377 NCPC.
Pârâta, legal citată, nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 1931/13.02.2014 pronunțată de Judecătoria Timișoara, s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta Societatea D. M. Timișoara SA, s-a dispus obligarea pârâtei . SRL să plătească reclamantei suma de 360 lei cu titlu de taxă de penalizare pentru încălcarea prevederilor Regulamentului de funcționare a sistemului de parcare Telpark. Totodată, s-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 28,80 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri . SRL, prin administrator unic U. R., a declarat apel la data de 11.03.2014, înregistrat pe rolul Tribunalului T., Secția a II-a civilă, care, prin decizia civilă nr. 284/A/13.06.2014 pronunțată în dosar nr._ a invocat din oficiu excepția de necompetență materială a Secției a II-a civilă, și a declinat competența în favoarea Secției I Civilă a Tribunalului T. .
În argumentarea soluției date, s-a arătat că în acord cu Hotărârea Colegiului de conducere al Tribunalului T. nr. 7/2011, Secția a II – a Civilă îi sunt repartizate spre soluționare cauzele enumerate exemplificativ la art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011, respectiv: a) cereri în materie de insolvență, concordat preventiv și mandat ad-hoc, cererile în materia societăților comerciale sau altor societăți, cu sau fără personalitate juridică, precum și în materia registrului comerțului, cererile care privesc restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenței, cererile privind titlurile de valoare și alte instrumente financiare, precum și litigiile patrimoniale și nepatrimoniale între profesioniști, așa cum este reglementată această categorie prin art. 8 alin. 1 din Legea nr. 71/2011, atunci când sunt în legătură cu „activitățile de producție, comerț sau prestări servicii”, așa cum le definește alin 2 al aceluiași articol.
Potrivit textului de lege amintit mai sus, sintagma „activitățile de producție, comerț sau prestări servicii”, vine să înlocuiască în actele normative expresiile „acte de comerț”, respectiv „fapte de comerț”.
Văzând obiectul cererii soluționate prin hotărârea împotriva căreia s-a formulat apel, Tribunalul – Secția a II-a Civilă a reținut că acesta nu se circumscrie categoriilor avute în vedere de art. 8 din Legea nr. 71/2011, dat fiind că vizează antrenarea răspunderii juridice în considerarea încălcării unui act administrativ de autoritate, motiv pentru care a admis excepția de necompetență funcțională a Secției a II – a Civile și a declinat competența de soluționare în favoarea Secției I Civile.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului T., Secția I Civilă, la 30.06.2014, iar prin decizia civilă nr. 906/A/09 octombrie 2014, a admis excepția de necompetență funcțională invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Secției I a Tribunalului T. și, constatând ivit conflictul negativ de competență între cele două secții, a înaintat dosarul pentru soluționarea lui, către Curtea de Apel Timișoara.
Analizând conflictul de competență ivit între cele două secții civile ale Tribunalului T., Curtea constată că delimitarea sferei de litigii ale celor două secții a fost o ecuație destul de complicată chiar și în perioada anterioară în care era în vigoare Codul comercial iar la nivelul tribunalelor și a curților de apel funcționau secții comerciale. Cu toate acestea, a existat un criteriu determinant care a fost utilizat pentru delimitarea litigiilor comerciale de cele civile, respectiv natura comercială a raportului juridic deferit judecății, fiind relevante la acea vreme prevederile art. 56 din fostul Cod comercial, conform cărora „dacă un act este comercial numai pentru una din părți, toți contractanții sunt supuși, încât privește acest act, legii comerciale, afara de dispozițiile privitoare la persoana chiar a comercianților și de cazurile în care legea ar dispune altfel”. Totuși, fostul Cod comercial, nu consacra caracterul comercial a tuturor actelor întreprinse de un comerciant persoană fizică sau juridică ci, enumerând în cuprinsul art.3 categoria de acte juridic considerate a fi comerciale (criteriul obiectiv de delimitare), a enunțat în cuprinsul art.4 o prezumție legală relativă de comercialitate a tuturor celorlalte contracte sau obligațiuni ale unui comerciant, „dacă nu sunt de natura civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul” (criteriul subiectiv de delimitare).
Odată cu . noului cod civil la data de 1 octombrie 2011, s-a produs abrogarea Codului comercial, iar punerea în aplicare a noului Cod civil presupunea și o intervenție legislativă care să lămurească soarta secțiilor comerciale existente la nivelul tribunalelor și a curților de apel. În acest sens, prin dispozițiile art. 225 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a noului Cod civil s-a prevăzut că secțiile comerciale existente la data intrării în vigoare a Codului civil în cadrul tribunalelor și curților de apel se vor reorganiza ca secții civile ori, după caz, vor fi unificate cu secțiile civile existente, prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea colegiului de conducere al instanței.
Conform art.227 din același act normativ, dacă legea specială prevede că anumite cauze sunt de competența tribunalelor comerciale ori, după caz, de competența secțiilor comerciale ale tribunalelor sau curților de apel, după . Codului civil, competența de judecată revine tribunalelor specializate sau, după caz, secțiilor civile ale tribunalelor, reorganizate potrivit art. 228, respectiv secțiilor civile reorganizate conform art. 225.
Legiuitorul a reglementat o delimitare a sferei litigiilor ce urmau să fie date spre soluționare noilor secții reorganizate în secții civile (actualele secții a II-a civile), ori completelor specialitate înființate în cadrul secțiilor civile tradiționale, în ipoteza unificării celor două secții, stabilind la art.226 că prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea colegiului de conducere al instanței, în raport cu numărul cauzelor, se pot înființa, în cadrul secțiilor civile, complete specializate pentru soluționarea anumitor categorii de litigii, în considerarea obiectului sau naturii acestora, precum: a) cererile în materie de insolvență, concordat preventiv și mandat ad hoc; b) cererile în materia societăților comerciale și a altor societăți, cu sau fără personalitate juridică, precum și în materia registrului comerțului; c) cererile care privesc restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenței; d) cererile privind titlurile de valoare și alte instrumente financiare.
Aceleași dispoziții legale au stabilit și criterii de avut în vedere la înființarea completelor specializate și care erau deopotrivă valabile și pentru situația menținerii fostei secții comerciale și a reorganizării sale în secția a II-a civilă, respectiv: a) asigurarea unui volum de activitate echilibrat între judecătorii secției; b) specializarea judecătorilor și necesitatea valorificării experienței profesionale a acestora; c) respectarea principiului repartizării aleatorii.
Prevederile art. 226 alin.1 din Legea nr.71/2011, relevă o concluzie certă: enumerarea cuprinsă la literele a) – d) pare a fi una enunțiativă, exemplificativă iar nu limitativă și exclusivă.
Acest aspect de ordin legislativ a determinat cele mai multe tribunale și curți de apel să opteze pentru varianta reorganizării fostelor secții comerciale în secții a II-a civilă, cu păstrarea spre judecată a acelorași categorii de litigii ca și în trecut.
În aceste condiții, problema specializării în domeniul litigiilor cu profesioniști, primind consacrare și rezolvare legislativă, a fost concretizată în modul de organizare internă a instanțelor, prin mijlocirea Consiliului Superior al Magistraturii, care a aprobat reorganizarea secțiilor comerciale ori înființarea completelor specializate în cadrul secțiilor civile unificate, ținând cont de propunerile de delimitare a competenței formulate de colegiile de conducere ale fiecărei instanțe în parte.
Aceeași a fost situația Tribunalului T. în cadrul căruia fosta secție comercială s-a reorganizat în secția a II-a civilă, prin Hotărârea nr. 654/31 august 2011 a Consiliului Superior al Magistraturii, adoptată la solicitarea colegiului de conducere al Tribunalului T., solicitare fundamentată pe propunerea președintelui fostei secții comerciale. Din cuprinsul acestei propuneri, rezultă că la nivelul Tribunalului T. s-a optat pentru reorganizarea secției comerciale în secția a II-a civilă, iar sub aspectul sferei de litigii deferite spre soluționare, s-a optat pentru menținerea soluționării acelorași categorii de litigii ca și cele deferite anterior secției comerciale, respectiv cele enumerate la art. 226 din legea nr. 71/2001, precum și alte litigii patrimoniale și nepatrimoniale între profesioniști, așa cum sunt definiți aceștia de art. 8 alin. 1 din Legea nr. 71/2011, atunci când sunt în legătură cu activități de producție, comerț sau prestări servicii, așa cum le definește art. 8 alin. 2, precum și, în aceleași limite, litigiile în care una din părți este profesionist.
Din cele expuse anterior, se poate trage concluzia că la nivelul Tribunalului T. s-a optat pentru o soluție organizatorică de continuitate, cu păstrarea spre competentă soluționare a acelor litigii care, în viziunea legislației anterioare puteau fi calificate ca fiind litigii comerciale, indiferent dacă ambele părți erau profesioniști ori numai una din părți îndeplinește această calitate.
În susținerea punctului de vedere exprimat prin prezentele considerente, sunt de menționat și concluziile cuprinse în minuta întâlnirii reprezentanților Consiliului Superior al Magistraturii și ai Ministerului Justiției cu președinții secțiilor specializate din cadrul curților de apel și ai tribunalelor specializate de la Târgu M., din 22 mai 2014, care, cu privire la delimitarea sferei litigiilor de competența tribunalelor specializate, în unanimitate au decis în sensul continuității competenței materiale funcționale stabilite la nivelul fostelor secții comerciale. Totodată, s-a făcut referire la proiectul de act normativ aflat în discuții la Ministerul de Justiție care urmează să definească noțiunea de profesionist în materie economică și să circumscrie actele și faptele de comerț de competența secțiilor specializate.
Așa fiind, în condițiile renunțării de către legiuitorul noului Cod civil la noțiunile de „comerț” și comercialitate”, „acte de comerț” și „fapte de comerț”, care serveau la delimitarea litigiilor comerciale de cele civile în trecut, potrivit Codului comercial din 1887, identificarea litigiilor care revin spre competență secției a II-a civilă, specializată în litigiile în care sunt implicați profesioniști trebuie să aibă în vedere dispozițiile art.8 alin.2 din Legea nr.71/2001 pentru punerea în aplicare a Codului civil nou, conform cărora, în noua viziune asupra naturii raporturilor juridice de drept privat, „expresiile "acte de comerț", respectiv "fapte de comerț" se înlocuiesc cu expresia "activități de producție, comerț sau prestări de servicii".
Plecând de la aceste considerente, Curtea subliniază că raționamentul juridic utilizat de Tribunalul T. – secția I civilă, conform căruia simpla calitate de profesionist a uneia dintre părțile litigante, atrage competența secției specializate în soluționarea litigiului, în speță secția a II-a civilă, nu poate fi primit deoarece tinde a denatura scopul avut în vedere de legiuitor la momentul consacrării principiului specializării judecătorului în activitatea de judecată. Rațiunea existenței unui astfel de principiu este aceea de a servi la creșterea calității actului de justiție, deoarece permite specializarea judecătorului într-un anumit domeniu, având un anumit specific aparte, specializare care constituie premisa necesară creșterii gradului de asimilare a modificărilor legislative din domeniul respectiv, a cunoașterii mai aprofundate a doctrinei, a evoluției jurisprudenței și legislației. Este adevărat că noul Cod civil cuprinde dispoziții derogatorii privind profesioniștii. Această împrejurare nu este însă suficientă pentru ca, pe calea interpretării extensive, să se ajungă la concluzia că toate raporturile juridice în care intră un profesionist au o anumită specificitate, în condițiile în care ele rămân, aproape toate, raporturi civile, în viziunea noului Cod civil. Se poate însă aprecia, cu titlul de principiu că acele raporturi juridice care decurg din activități de producție, de comerț sau de prestări servicii ale profesionistului, se caracterizează prin acel specific care impune analiza lor, în caz de litigiu, din partea judecătorului specializat în litigii în care sunt implicați profesioniști. Nu toate celelalte raporturi juridice ale unui profesionist, care exced obiectului său de activitate, dar pe care le leagă în cadrul relațiilor sociale, se supun dispozițiilor legale exprese și derogatorii ale Codului civil, specifice profesioniștilor, pentru a atrage competența de soluționare a eventualelor litigii născute din acestea în favoarea secției specializate – secția a II-a civilă.
În prezenta cauză, raportul juridic dedus judecății, deși se leagă între un profesionist și o persoană fizică, are ca fundament pretinsa încălcare de către persoana juridică a unui act normativ, a unui regulament local, adoptat de Consiliul Local Timișoara privind modul de utilizare a locurilor publice de parcare. Delictul pretins a fi săvârșit nu a fost comis în dauna reclamantului, însă acesta din urmă a fost însărcinat a colecta despăgubirile cuvenite prin încălcarea respectivului regulament.
Prin urmare, izvorul raportului juridic dedus judecății este o faptă ilicită, stricto sensu, iar nu un act sau fapt juridic care să se circumscrie definițiilor regăsite în art.8 alin.2 din Legea nr.71/2011, respectiv celor referitoare la „activități de producție, de comerț sau de prestări servicii”.
Pe de altă parte, este greșită reținerea de către ambele secții că se află în conflict negativ de competență funcțională, întrucât competența funcțională privește competența generală a instanțelor judecătorești, iar necompetența de acest ordin are ca obiect atribuirea, potrivit legii, a competenței materiale și/sau teritoriale în vederea rezolvării unor cereri cu caracter jurisdicțional în sarcina altor organe sau autorități ale statului și, concomitent, prevederea că astfel de cauze nu sunt de competența instanțelor judecătorești. Cauza asupra căreia ambele secții și-au declinat competența de soluționare, este dată în competența materială a instanțelor judecătorești, potrivit dispozițiilor art. 94 și 95 Cod. proc. civ., respectiv tribunalului, în apel. Ceea ce constituie obiectul conflictului negativ de competență este competența materială la care se raportează diferit cele două secții ale tribunalului, iar nu necompetența generală a tribunalului, iar prin ceasta a secțiilor civile I și II din cadrul aceluiași tribunal, în raport de caracterizarea obiectului și naturii juridice a cauzei, în apel.
În raport de aceste considerente, constatând că la momentul înființării secției a II-a civilă în cadrul Tribunalului T., s-a stabilit ca sfera litigiilor patrimoniale în care figurează ca parte cel puțin un profesionist, să fie preluate spre soluționare de această secție, dacă litigiul este în legătură cu activitățile de producție, de comerț sau de prestări servicii ale profesionistului, Curtea apreciază că raportul juridic dedus judecății, având ca fundament încălcarea unei norme imperative de interes local, stabilită prin hotărâre a organului administrației publice locale competent, nu se circumscrie acestei sfere de litigii, astfel că prezenta cauză își păstrează caracterul comun de cauză civilă, ceea ce atrage competența secției I civile de soluționare a apelului declarat de partea nemulțumită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Stabilește competența materială de soluționare a apelului declarat de pârâta . SRL Hunedoara C._, J_, cu sediul în Hunedoara .. 14, ., J. Hunedoara, împotriva sentinței civile 1931/2014, pronunțate de Judecătoria Timișoara în dosarul_, în contradictoriu cu reclamanta Societatea D. M. Timișoara SA J_ RO3286536, cu sediul procesual ales la punctul de lucru în Timișoara, Spl. N. T., nr. 10, J. T., având ca obiect pretenții, în favoarea Secției I-a Civilă a Tribunalului T..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 26 martie 2015.
Președinte, Grefier,
M. G. P. D. R.
Red. M.G.01.04.2015
Tehnored. R.P.D. 01.04.2015
4ex
Prezenta sentință se comunică cu:
- reclamanta – intimată - Societatea D. M. Timișoara SA, cu sediul procesual ales la punctul de lucru în Timișoara, Spl. N. T., nr. 10, J. T., J_ RO3286536
- pârâta – apelantă - . SRL cu sediul în Hunedoara .. 14, ., J. Hunedoara C._, J_
Emis 1 adr./2 .>
| ← Strămutare. Sentința nr. 106/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Cereri. Decizia nr. 298/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
