Obligaţie de a face. Decizia nr. 42/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 42/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 04-02-2015 în dosarul nr. 42/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr. 42
Ședința publică din 04 februarie 2015
PREȘEDINTE: F. Ș.
JUDECĂTOR: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
GREFIER: M. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta M. N.-D. împotriva deciziei civile nr. 759/26.10.2011 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantele S. V. I., G. L. L. și J. V. M., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depuse la dosar prin registratura instanței la data de 03.02.2015 concluziile scrise formulate de pârâta recurentă M. N.-D., la care s-a anexat în xerocopie un set de înscrisuri. La aceeași dată s-au depus de către aceeași parte completări la concluziile scrise, la care s-a anexat în xerocopie extrasul de carte funciară nr._ Remetea M., încheierea nr._/20.08.2009 a Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară T. și Hotărârea nr. 34/23.06.2009 a Consiliului Local al Comunei Remetea M..
Totodată, s-au depus prin registratura instanței la data de 04.02.2015, comunicate prin fax, concluziile scrise formulate de reclamantele intimate J. V. M., S. V. I. și G. L. L..
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 28.01.2015, când pronunțarea a fost amânată pentru termenul de azi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr._/14.10.2010 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamantele S. V. I., G. L. L. și J. V. M. împotriva pârâtei M. N. D. pentru obligație de a face.
În consecință, a fost obligată pârâta să permită accesul reclamantelor la imobilul proprietatea lor, înscris în CF nr._ Remetea M., prin înlăturarea obstacolului fizic de pe porțiunea de 113 mp (4m x 28,40/27,87m) care face obiectul servituții de trecere înscrisă în CF nr._ Remetea M., provenit din conversia de pe hârtie a CF nr. 45 Remetea M., nr.top. 94-95/2/1, în termen de 30 zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, în caz contrar fiind autorizate reclamantele să înlăture acest obstacol pe cheltuiala pârâtei.
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că prin acțiunea înregistrată la 09.03.2010, reclamantele S. V. I., G. L. L. și J. V. M. au chemat-o în judecată pe pârâta M. N. D., solicitând obligarea acesteia să permită accesul nestingherit și neîntrerupt al reclamantelor la terenul proprietatea lor, înscris în CF nr._ Remetea M., prin înlăturarea obstacolului fizic care împiedica accesul reclamantelor, în termen de 3 zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, în caz contrar, să fie autorizate reclamantele să aducă la îndeplinire aceste lucrări, pe cheltuiala pârâtei; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, au arătat ca sunt proprietarele terenului intravilan în suprafață de 953 mp, dobândit prin reconstituirea dreptului de proprietate după autorul lor, defunctul Ciula Ș., în baza Hotărârii nr. 64/54/04.12.2008 emisă de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor T..
Urmare a adoptării acestei hotărâri, s-a procedat la punerea în posesie a reclamantelor, conform procesului-verbal nr. 1 din 14.01.2009, în . A44/2 . care a fost instituită servitutea de trecere asupra parcelei cu nr. cadastral A44/1.
Asupra suprafeței de 200 mp din totalul de 522 mp ai parcelei cu nr. cadastral A44/1 (identic cu nr. top. 94-95/1) pârâta este titulara unui drept de folosință pe durata existentei construcției conform Legii nr. 58/1974.
Cu toate că dreptul de servitute de trecere pe suprafața de 113 mp (amplasat în mod rezonabil la limita parcelei) a fost instituit în mod legal și înscris în cartea funciară, pârâta nu înțelege să respecte acest drept, astfel că împiedică pe reclamante în exercitarea dreptului lor, obturând accesul la proprietatea pe care o dețin.
În drept, au invocat dispozițiile art. 1073 și art. 1077 C.civ.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu motivarea că a atacat în instanță Hotărârea Comisiei Județene T. nr. 64/54, în baza căreia a fost emis Titlul de Proprietate nr. 1/64, în favoarea reclamantelor; că titlul a fost emis abuziv deoarece, conform art. 36 pct.5 din Legea nr. 247/2005, dacă hotărârea a fost contestată în instanță, titlul de proprietate nu trebuia emis până la soluționarea irevocabilă a contestației; că reclamantele au intrat prin forță pe terenul ei, motiv pentru care pârâta a depus plângere penală împotriva lor.
Din probele administrate, instanța a reținut că reclamantele au dovedit că prin Hotărârea nr. 64/54/04.12.2008 a Comisiei Județene T. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra terenurilor s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 953 mp teren intravilan în localitatea Remetea M., autor Ciula Ș., moștenitori S. V. I., G. L. L., J. V. M. (fila 5), în baza căreia a fost emis Titlul de proprietate nr. 1/64 din 03.02.2009.
Reclamantele au fost puse în posesie prin procesul-verbal nr. 1, individualizarea parcelei fiind făcută la fila 6 verso din care rezultă că ./2, în suprafață de 953 mp, constituie loc înfundat, în continuarea parcelei cu nr. A 44/1, în suprafață de 522 mp.
Această din urma parcelă – proprietate a Statului Român - are acces la drumul public, motiv pentru care în favoarea reclamantelor a fost instituită o servitute de trecere, ocupând latura din stânga a parcelei.
Conform extrasului de carte funciară, imobilul înscris în CF nr._ Remetea M., provenit din conversia de pe hârtie a CF nr. 45 Remetea M., nr. top. 94-95/2/1 în suprafață tabulară de 519 mp, are ca proprietari:
- C.A.P. Remetea M., cota de 319/519 părți;
- Statul Român – cota de 200/519 părți.
La capitolul „sarcini”, asupra imobilului sunt înscrise următoarele:
- C1. M. N. D., drept de folosință asupra a 200 mp teren pe durata existenței construcției, conform Legii nr. 58/1974, înscris în rang nr. 5329/05.09.1986;
- C3. drept de servitute de trecere pe suprafața de 113 mp (4m x 28,40/27,87 m) din .-95/2/1 (identic cu nr.cadastral A16/44/1) de sub A1 în favoarea proprietarilor parcelei cu nr. cad._ (identic cu nr. 94/95/2/2), respectiv în favoarea reclamantelor care, în raport de înscrierile de carte funciară, sunt titularele dreptului de proprietate asupra fondului dominant.
Este necontestat în cauză că pârâta se opune accesului reclamantelor pe . titulara dreptului de folosință.
Pârâta a atacat Hotărârea Comisiei de Aplicare a Legii nr. 18/1991 de pe lângă Prefectura T., dar procesul nu este finalizat, așa încât instanța a constatat că asupra parcelei de teren înscrisă în CF nr._ Remetea M. (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. 45 Remetea M., nr.top. 94-95/2/1) figurează înscrise atât dreptul de folosință al pârâtei, cât și servitutea de trecere a reclamantelor până la imobilul - fond dominant, iar pârâta se opune exercitării dreptului de trecere al reclamantelor.
Dreptul de servitute, înțeles ca dezmembrământ al dreptului de proprietate privată, intră în conținutul unui raport juridic care leagă proprietarul fondului dominant de subiectul pasiv, general și nedeterminat, specific oricărui drept real.
Proprietarul fondului dominant, ca titular al dreptului de servitute, exercită atributele servituții, așa cum sunt ele configurate în chiar izvorul raportului juridic respectiv, iar în raport de prerogativele acestuia, atât proprietarul fondului aservit, cât și celelalte persoane care alcătuiesc subiectul pasiv, general și nedeterminat, au obligația generală negativă de a nu face nimic de natură a stânjeni exercitarea dreptului de servitute.
Față de conținutul juridic al servituții de trecere, în speța de față, servitutea de trecere a reclamantelor (așa cum a fost înscrisă în cartea funciară) se impune a fi respectată atât de titularii dreptului de proprietate ai fondului aservit (Statul Român și CAP Remetea M.), cât și de pârâta M. N. D., titulară a unui drept de folosință asupra suprafeței de 200 mp din imobil.
De aceea, până la stingerea servituții de trecere printr-una din modalitățile prevăzute de art. 636-643 C.civ., reclamantele sunt îndreptățite la respectarea prerogativelor lor, iar pârâta va fi obligată să se abțină de la orice fapte care le-ar împiedica pe reclamante în exercitarea în limite rezonabile a acestui drept.
Pentru aceste considerente, instanța a dispus conform celor mai sus-arătate.
Împotriva sentinței a declarat recurs (calificat ca fiind apel) pârâta M. N. D. care a solicitat rejudecarea cauzei și respingerea cererii reclamantelor.
În motivare a arătat că reclamantele au solicitat instanței să permită accesul nestingherit pe proprietate ce o dețin, înscrisa în CF nr._ Remetea M., dar ele au intrat prin forță, au distrus porțile, gardul, au depus moloz în gradină, știind că au obținut cu acte false (nu au avut cerere depusă în termen) un teren intravilan ce nu trebuia să facă obiectul reconstituirii ci al constituirii, fără a aștepta să se soluționeze definitiv și irevocabil dosarul nr._ al Judecătoriei Timișoara în care apelanta a contestat hotărârea nr.64/54 ce a stat la baza emiterii titlului de proprietate nr. 1/64, dosarul nr._/325/2009 al Judecătoriei Timișoara în care a contestat dreptul de servitute (dosar în care reclamantele din prezenta cauză sunt interveniente) și dosarele penale pentru abuzurile săvârșite de angajații primăriei și prefecturii.
A invocat că dreptul de proprietate asupra construcției nu l-a putut dobândi până în prezent (cu toate că are autorizație de construcție) datorită faptului că nu a primit actele necesare demarării intabulării; în prezent a demarat procedura de intabulare a construcției proprietatea sa, astfel că, stabilindu-se proprietarul construcției edificate pe terenul in litigiu, există posibilitatea aplicării corecte a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 18/1991
A învederat că în mod greșit, față de cele arătate, prima instanță nu a suspendat procesul în baza art. 244 C.pr.civ. sau nu a respins acțiunea, având în vedere că acest drept de servitute face obiectul dosarului nr._/325/2009 în care reclamantele sunt interveniente.
În drept, a invocat dispozițiile art. 304 al. 9, 8, 7, art. 304 și art. 312 al. 3 C.pr.civ.
Apelanta a mai depus la dosar un înscris intitulat „precizare de acțiune”, arătând că dispozițiile art. 22 potrivit cărora „sunt și rămân în proprietatea privată a cooperatorilor sau după caz a moștenitorilor acestora indiferent de ocupația sau domiciliul lor terenurile aferente casei de locuit și anexelor gospodărești precum și curtea și grădina din jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din Decretul lege numărul 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea țărănimii. Dispozițiile alineatului precedent se aplică și persoanelor din zonele cooperativizate care nu au calitatea de cooperator" rămân aplicabile.
Pe cale de întâmpinare, intimatele au solicitat respingerea apelului.
Prin decizia civilă nr. 759/26.10.2011 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ apelul declarat de pârâtă a fost respins ca neîntemeiat.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că în mod corect a constatat judecătoria că în favoarea reclamantelor este instituit un drept de servitute asupra parcelei în privința căreia pârâta are un drept de folosință și că aceasta se opune accesului lor pe respectiva parcelă, fiind astfel întemeiată acțiunea acestora, până la stingerea servituții de trecere printr-una din modalitățile prevăzute de codul civil.
Faptul că acest drept al reclamantelor este contestat de pârâtă nu îl face - la acest moment - inoperabil, el nefiind desființat. În plus, din înscrisurile de la dosar rezultă că pârâta nu deține decât un drept de folosință și nu unul de proprietate asupra parcelei din litigiu, iar obligația sa de a permite accesul reclamantelor pe terenul său există indiferent de modul în care pârâta deține fondul aservit.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta, care a criticat-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând casarea ei.
În motivare, a invocat excepția lipsei calității de moștenitor a reclamantelor de pe urma defunctului Cuila Ș. în mod greșit fiind reconstituit dreptul de proprietate și recunoscut dreptul de servitute al reclamantelor.
A învederat că la eliberarea titlului de proprietate pe numele reclamantelor trebuia să se procedeze doar după soluționarea contestațiilor formulate de pârâtă și care sunt îndreptate împotriva acestui titlu.
A invocat că în mod greșit a respins instanța de apel cererea de suspendare a judecății, dispozițiile art. 244 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ. fiind încălcate.
A solicitat suspendarea judecării recursului până la „clarificarea situației cu reconstituirea intravilanului înscris în CF nr._ Remetea M. și a drumui de servitute intabulat în favoarea” reclamantelor.
Recursul nu a fost motivat în drept, însă susținerile reclamantelor pot fi încadrate, în baza art. 306 alin. 3 C.pr.civ., în dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
La termenul de judecată din 14.03.2010, recurenta a invocat excepția lipsei de interes a reclamantelor în promovarea cererii de chemare în judecată, invocând că obstacolul fizic la care acestea au făcut referire a fost înlăturat de reclamante însele la 15.04.2010, astfel că prezenta acțiune a rămas fără obiect.
La același termen, recurenta a invocat excepția de nelegalitate a H.C.L. Remetea M. nr. 34/23.09.2009 prin care reclamantelor le-a fost constituit dreptul de servitute.
Judecata recursului a fost suspendată la 04.04.2012 în baza art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, cauza fiind repusă pe rol pentru termenul de judecată din 28.01.2015 ca urmare a soluționării definitive a cererii de anulare a hotărârii de consiliu local mai sus-menționate.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate și în baza art. 306 alin. 2 C.pr.civ., față de dispozițiile art. 299 și următoarele C.pr.civ., văzând și normele ce vor fi mai jos arătate, instanța reține următoarele:
Având a se pronunța în prealabil, în baza art. 137 alin. 1 C.pr.civ. asupra excepțiilor invocate de recurentă, instanța reține următoarele:
Pe calea cererii de chemare în judecată, reclamantele au solicitat ca pârâta să fie obligată să le permită accesul la proprietatea lor tabulară în respectarea dreptului de servitute instituit în sarcina imobilului pârâtei printr-o hotărâre a consiliului local.
În aceste condiții, cum reclamantele tind la exercitarea atributelor dreptului lor de proprietate recunoscut de dispozițiile art. 480 C.civ. de la 1864 (aplicabil în cauză), excepția lipsei calității de moștenitor a acestora de pe urma lui Ciula Ș., persoane în favoarea cărora a fost înscrisă servitutea de trecere și în favoarea cărora operează prezumția instituită de dispozițiile art. 30 alin. 1 din Legea nr. 7/1996 în forma în vigoare la data sesizării instanței este nefondată.
Nici excepția lipsei de interes a reclamantelor în promovarea prezentei cereri de chemare în judecată și, pe cale de consecință, cea a lipsei obiectului cererii nu poate fi reținută ca întemeiată, câtă vreme, conform celor mai sus-arătate, reclamantele urmăresc obligarea pârâtei la îndeplinirea obligației de a le permite accesul la imobilul pe care îl au în proprietate.
Faptul că, astfel cum susține recurenta, organele de cercetare penală au constatat că obstacolul fizic la care reclamantele fac referire în cuprinsul cererii de chemare în judecată ar fi fost înlăturat la un moment dat de alte persoane decât pârâta nu este de natură a lipsi prezenta cerere de interes ori obiect, câtă vreme beneficiarele servituții de trecere tind să obțină obligarea respectării acestei sarcini de către chiar persoana care deține fondul aservit și asupra căruia poartă menționata sarcină.
În continuare, instanța reține că sunt neîntemeiate criticile recurentei vizând respingerea de către tribunal a cererii de suspendare a judecății în baza art. 244 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ.
Astfel, potrivit acestei norme instanța poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.
Se observă că suspendarea întemeiată pe dispozițiile art. 244 alin. 1 C.pr.civ. este facultativă și nu obligatorie, astfel că instanța sesizată cu o atare cerere are aptitudinea de a aprecia dacă va reține sau nu incidența acestei dispoziții legale și de a dispune în sensul suspendării sau al continuării judecății.
Or, în cauză, tribunalul a apreciat că suspendarea soluționării cauzei nu se impune, nefiind întrunite condițiile cerute de menționatul text de lege.
Soluția de respingere a cererii de suspendare a judecății în apel până la soluționarea litigiului vizând titlul de proprietate în baza căruia reclamantele și-au înscris în cartea funciară dreptul de proprietate asupra imobilului în favoarea căruia a fost instituită servitutea de trecere este legală inclusiv pentru argumentele pentru care instanța de recurs a respins aceeași cerere, reiterată în această fază a procesului de reclamantă.
Astfel, în sensul art. 576 C.civ., servitutea este un dezmembrământ al dreptului de proprietate care se transmite odată cu fondul dominant (în cauză, imobilul înscris în cartea funciară pe numele reclamantelor).
În consecință, chiar și în situația în care titlul de proprietate de care reclamantele se prevalează pentru a obține respectarea de către pârâtă a obligației acesteia de a le permite accesul la terenul ce face obiect al respectivului titlu – ar fi anulat, sarcina astfel instituită printr-o hotărâre de consiliu local (validată irevocabil de instanța de contencios administrativ, conform celor mai sus-arătate) va greva în continuare imobilul pârâtei și, câtă vreme servitutea nu s-a stins prin vreunul dintre modurile prevăzute de lege și este înscrisă în cartea funciară, ea poate fi opusă de proprietarul fondului dominant celui al fondului aservit, indiferent de titlul de care acesta deține imobilul (folosință sau proprietate).
Or, cum în mod corect s-a reținut în cauză, pârâta nu a invocat în condițiile art. 119 C.pr.civ. intervenția vreunei cauze de stingere a servituții de trecere și nici nu a solicitat, cu respectarea acelorași dispoziții procedurale și a normelor de drept material incidente în cauză, a se constata că prezumția instituită de art. 30 alin. 1 din Legea nr. 7/1996 („Dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real, în condițiile prezentei legi, în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei, dacă a fost dobândit sau constituit cu bună-credință, cât timp nu se dovedește contrariul”) nu mai este operantă.
Având în vedere aceste considerente și văzând obiectul litigiului de față, susținerile recurentei vizând modalitatea în care a fost eliberat Titlul de proprietate nr. 1/64/03.02.2009 sunt nerelevante ca temeiuri de modificare ori casare a deciziei recurate și vor fi respinse ca atare.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.pr.civ. raportat la art. 304, art. 306 alin. 2 C.pr.civ., instanța va respinge recursul declarat de pârâta-recurentă M. N.-D. împotriva deciziei civile nr. 759/26.10.2011 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
În baza art. 274 C.pr.civ. va obliga recurenta la plata către reclamanta-intimată J. V. a sumei de 1860 lei cu titlu de cheltuieli de judecată
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepțiile lipsei calității de moștenitor, a lipsei de interes și a lipsei obiectului cererii invocate de recurentă.
Respinge recursul declarat de pârâta-recurentă M. N.-D. împotriva deciziei civile nr. 759/26.10.2011 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Obligă recurenta la plata către reclamanta-intimată J. V. a sumei de 1860 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04 februarie 2015.
Președinte, Judecător, Judecător,
F. Ș. G. O. RUJIȚA R.
Grefier,
M. M.
Red. FȘ/05.02.2015
Tehnored. MM/2 ex/02.03.2015
Instanță fond: Judecătoria Timișoara – jud. Milița B.
Inst.apel: Tribunalul T. – jud. C. Seculi, L. D.
| ← Declararea judecătorească a morţii. Sentința nr. 1803/2015.... | Conflict de competenţă. Sentința nr. 35/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
