Declararea judecătorească a morţii. Sentința nr. 1803/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1803/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 04-02-2015 în dosarul nr. 15/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr. 15
Ședința publică din 04 februarie 2015
PREȘEDINTE: F. Ș.
JUDECĂTOR: G. O.
GREFIER: M. M.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta L. L. împotriva Sentinței civile nr. 1803/PI din 30 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții L. F. și L. A., având ca obiect declararea judecătorească a morții.
La apelul nominal, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 28.01.2015, când pronunțarea a fost amânată pentru termenul de azi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
În deliberare constată că prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr._, reclamanta L. L. a solicitat ca instanța să admită acțiunea privind declararea judecătorească a morții privind numiții L. F. și L. A..
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că declararea decesului privind numiții L. F. și L. A. îi este necesară pentru constatarea dreptului său de proprietate, prin uzucapiune, cu privire la imobilul constând în teren înscris în CF nr._ G., nr. top 490/a, teren pe care a edificat o construcție, a cărui proprietară este.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 49 C.civ., art. 943 și următoarele C.pr.civ.
Prin sentința civilă nr._/23.08.2013, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Timișoara a admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei Timișoara, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta L. L., în favoarea Tribunalului T..
Cauza s-a înregistrat pe rolul Tribunalului T. - Secția I-a Civilă, sub nr. dosar_, la data de 07.10.2013.
La termenul de judecată din data de 27.01.2014, reclamanta a formulat o precizare de acțiune, prin care a arătat că pârâții se numesc „L. F.” și „L. A.” și nu „L. F.” și „L. A.”, așa cum din eroare s-a menționat în cuprinsul acțiunii.
Totodată, prin notele de ședință depuse la dosar la termenul de judecată din data de 02.06.2014, reclamanta a menționat că L. F. este o persoană de sex feminin, arătând că este posibil ca prenumele acestea să fie „F.”, iar în cartea funciară, să se fi trecut din eroare prenumele „F.”.
Reclamanta a menționat, totodată, că nu deține niciun fel de informații despre pârâți, singurele date fiind cele menționate în cuprinsul acțiunii.
În cadrul cercetării judecătorești a fost administrată proba cu înscrisurile depuse la dosar și proba testimonială cu martorii P. M. și D. M..
Prin Sentința civilă nr. 1803/PI din 30.06.2014, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a respins acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta L. L., în contradictoriu cu pârâții L. F. și L. A..
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Invocând dispozițiile art. 49 din Noul cod civil și art.943 din Noul Cod de procedură civilă, reclamanta L. L. a solicitat instanței să dispună declararea judecătorească a morții pârâtului L. A. (despre care știe că a decedat în primul război mondial), precum și a pârâtei L. F. (despre care știe că este fiica lui L. A. și a decedat în jurul vârstei de 18 ani).
Instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 49 alin. 1 din Noul Cod civil: „În cazul în care o persoană este dispărută și există indicii că a încetat din viață, aceasta poate fi declarată moartă prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei persoane interesate, dacă au trecut cel puțin 2 ani de la data primirii ultimelor informații sau indicii din care rezultă că era în viață”.
Procedura declarării judecătorești a morții se aplică, în cazul prevăzut de textul redat mai sus, ori de câte ori există incertitudine cu privire la moartea unei persoane și sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: dispariția persoanei a cărei moarte se solicită a se declara de către instanță; existența unor indicii că persoana dispărută a încetat din viață; trecerea sau împlinirea unui termen de 2 ani de la data primirii ultimelor informații sau indicii din care rezultă că persoana dispărută era în viață.
Întrunirea condițiilor prevăzute de art. 49 alin. (1) C.civ. se stabilește de către instanță, în funcție de circumstanțele cauzei.
În speță, nu există suficiente dovezi pentru a se putea declara moartea pârâților L. A. și L. F., informațiile furnizate de către reclamantă și de către autoritățile competente (Primăria Comunei G. și Poliția Comunei G.), fiind insuficiente pentru stabilirea identității persoanelor cu privire la care reclamanta solicită a se dispune declararea judecătorească a morții.
Este de menționat că reclamanta a solicitat inițial declararea judecătorească a morții numiților „L. A.” și „L. F.”, invocând existența unor acte de stare civilă din care rezultă că L. A. a fost căsătorit cu L. P. și a avut patru copii, respectiv L. P., L. A., L. I. și L. F., iar ulterior a menționat că persoanele cu privire la care solicită declararea judecătorească a morții se numesc „L. A.” și „L. F.”, așa cum este menționat în cartea funciară. Pe de altă parte, în ceea ce privește persoana purtând prenumele „F.”, a menționat că aceasta a fost fiica lui L. A., deși „F.” este un prenume masculin, reclamanta învederând instanței că este posibil ca din eroare să fi fost înscrisă în cartea funciară cu prenumele de „F.”, în loc de „F.”, fără a prezenta dovezi în sprijinul afirmației sale.
În ceea ce privește declarațiile martorilor P. M. și D. M., instanța a constatat că acestea sunt contradictorii și nu sunt de natură a lămuri aspectele mai sus menționate și nici de natură a face dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 49 alin. 1 din Noul Cod civil.
Astfel, în timp ce martora P. M. a declarat că L. A. a fost fratele bunicului reclamantei și că acesta a murit în război, iar fiica acestuia (a cărui nume nu l-a putut preciza), a murit când era mică, înaintea tatălui său, martora D. M. a declarat că una din cele două persoane a fost străbunicul reclamantei, iar cea de-a doua era sora străbunicului reclamantei (fără a putea preciza numele fiecăruia), că străbunicul reclamantei a decedat în primul război mondial, iar sora acestuia a decedat, după ce a decedat străbunicul reclamantei.
În contextul celor mai sus menționate, instanța a reținut că în speță, pe baza informațiilor oferite de reclamantă și a probatoriului administrat, nu se poate stabili cu certitudine identitatea persoanelor cu privire la care reclamanta solicită a se dispune declararea judecătorească a morții și nici îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 49 alin. 1 din Noul Cod civil, pentru declararea judecătorească a morții.
Prin urmare, pentru considerentele expuse, în baza prevederilor art.49 și următoarele din Noul Cod civil, instanța a dispune respingerea, ca neîntemeiată, a acțiunii reclamantei, astfel cum aceasta a fost precizată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta L. L., solicitând admiterea apelului și modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
În dezvoltarea motivelor de apel, reclamanta apelantă a arătat că, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, a făcut demersuri la . Comunitar Local de Evidență a Persoanelor G. și Camera Notarilor Publici, însă din răspunsurile primite rezultă că nu s-au găsit înscrisuri cu privire la decesul acestor persoane.
Că, în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 49 alin. 1 din Codul civil, raportat la declarațiile martorelor audiate în cauză, care au relatat că au cunoscut că L. A. a decedat în primul război mondial și că L. F. a fost o persoană de sex feminin, decedând la o vârstă tânără.
În ceea ce privește identitatea lui L. F., a arătat că se poate trage concluzia că aceasta a fost fiica lui L. A., fiind înscrisă în CF nr._ G. (CF vechi nr. 215), cu titlu de drept dobândit prin succesiune, alături de ceilalți frați L. P., L. A. și L. I., precizând că pentru L. F. dintr-o eroare materială a fost trecut prenumele F. în loc de F..
Apelanta a mai învederat că prin cererea de chemare în judecată a solicitat declararea judecătorească a morții lui L. A. și L. F., iar, ulterior, a făcut precizarea că numele corect, așa cum apare în cartea funciară, este L. A. și L. F., numele de familie al acestora fiind maghiarizat, înscrierea în cartea funciară făcându-se în perioada în care Banatul se afla sub stăpânire austro-ungară.
Totodată, a susținut că la data înscrierii în cartea funciară a persoanelor pentru care se solicită declararea judecătorească a morții au trecut peste 100 de ani, astfel încât, apelând la o prezumție simplă potrivit căreia o persoană nu trăiește 120, 130 sau chiar 140 de ani, se poate prezuma că aceste două persoane sunt decedate la data introducerii acțiunii.
În drept, apelanta a invocat dispozițiile art. 466 și următoarele din Nouă Cod de procedură civilă.
În cauză nu s-a formulat întâmpinare și, pe cale de consecință, nici răspuns la întâmpinare.
În urma examinării sentinței apelate în limitele motivelor invocate și ale art. 466-482, art. 943-950 din noul Cod de procedură civilă și art. 49-53 din noul Cod civil, Curtea apreciază că este în parte întemeiat apelul reclamantei, pentru argumentele de mai jos:
Prin cererea de chemare în judecată a fost invocat ca temei juridic al acțiunii cazul general de declarare judecătorească a morții prevăzut de art. 49 din noul Cod civil, incident cu privire la L. F., însă, în ceea ce îl privește pe L. A., este incident cazul special de declarare judecătorească a morții prevăzut de art. 50 alin. 1 din noul Cod civil, care stabilește că „Cel dispărut în împrejurări deosebite, cum sunt inundațiile, cutremurul, catastrofa de cale ferată ori aeriană, naufragiul, în cursul unor fapte de război sau într-o altă împrejurare asemănătoare, ce îndreptățește a se presupune decesul, poate fi declarat mort, dacă au trecut cel puțin 6 luni de la data împrejurării în care a avut loc dispariția”.
Or, în speță, din interpretarea coroborată a adresei nr._/27.02.2014 emisă de Secția 1 Poliție Rurală Timișoara – Postul de Poliție G. și declarațiilor martorelor P. M. și D. M., rezultă în mod neechivoc că L. A., cu ultimul domiciliu în ., a dispărut pe front, în timpul primului război mondial.
Astfel, pe baza unei prezumții simple, potrivit căreia o persoană nu trăiește peste 120 de ani, se poate prezuma decesul lui L. A., Curtea urmând să constate intervenirea decesului acestuia la data de 31 decembrie 1918, ora 24,00, conform art. 49 alin. 2 și art. 52 alin. 2 din noul Cod civil.
Cât privește solicitarea de a se pronunța declararea judecătorească a morții lui L. F., Curtea apreciază că nu poate fi primită, în condițiile în care declararea judecătorească a morții este un act cu afecte deosebit de importante, legate de însăși calitatea de subiect de drept a persoanei fizice și de încetarea capacității sale de folosință, iar identitatea acestei persoane (L. F.) nu a putut fi stabilită cu certitudine, prin probele administrate, nici măcar în privința sexului, respectiv dacă este o persoană de sex feminin sau masculin.
În virtutea acestor considerente, în baza art. 480 din noul Cod de procedură civilă, Curtea va admite apelul reclamantei, va schimba în parte sentința apelată și va admite în parte acțiunea precizată, sens în care va constata intervenirea decesului lui Loika A., cu ultimul domiciliu cunoscut în ., la data de 31 decembrie 1918, ora 24,00, urmând a reține în rest dispozițiile sentinței cu privire la respingerea petitului privind declararea judecătorească a morții lui L. F..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamanta L. L. împotriva Sentinței civile nr. 1803/PI din 30 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Schimbă în parte sentința atacată, în sensul că admite în parte acțiunea precizată formulată de reclamantă și, în consecință:
Constată intervenit decesul lui L. A., cu ultimul domiciliu cunoscut în ., la data de 31 decembrie 1918, ora 24,00.
Menține în rest sentința.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 04 februarie 2015.
Președinte, Judecător,
F. Ș. G. O.
Grefier,
M. M.
Red.GO/09.02.2015
Tehnored.MM/6 ex/03.03.2015
Instanță fond: Tribunalul T. – jud. L. Ș.
Se comunică:
Reclamantă – L. L. – dom.proc. ales -Timișoara, ., .
Pârâți – Lokja A. – com. G., ., jud. T.
- curator M. A. – com. G., ., jud.T.
- L. F. – com. G., ., jud. T.
P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara – Timișoara, jud. T.
Emis 4 comunicări + 3 adrese – cu ex.decizie
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 15/2015.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 42/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
