Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 140/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 140/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 140/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 140
Ședința publică din 7 aprilie 2015
PREȘEDINTE: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
GREFIER: L. P.
S-a luat în examinare recursul declarat de recursul declarat de pârâții G. E. L. și G. S. împotriva deciziei civile nr. 896/8.10.2014 pronunțată de Tribunalul T. – Secția I Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta Asociația de P. Timișoara, ., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pârâții recurenți G. E. L. și G. S. personal, iar pentru intimata reclamantă Asociația de P. Timișoara, ., av. P. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că pârâții recurenți G. E. L. și G. S. au depus la dosar, în original, dovada achitării taxei de timbru, conform dispoziției instanței.
De asemenea, se constată că apărătorul intimatei reclamante Asociația de P. Timișoara, ., a depus la dosar, prin registratura instanței, la data de 05.03.2015, întâmpinare, prin care se invocă excepția inadmisibilității prezentei căi de atac, însoțită de împuternicire avocațială și chitanța nr. 1020/27.02.2015 reprezentând onorariu de avocat.
Pârâții recurenți depun la dosar, în susținerea cererii lor, un set de înscrisuri cuprinzând liste cu cheltuielile comune și notificarea societății reclamante făcută pârâților recurenți cu privire la obligația de plată a acestora a sumei de 5.105 lei, înscrisuri pe care le comunică și cu reprezentantul intimatei reclamante.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților, atât cu privire la excepția invocată, cât și cu privire la recurs.
Pârâta recurentă G. E. solicită respingerea excepției inadmisibilității, arătând că acțiunea introdusă de asociația reclamantă este o cerere inadmisibilă, motiv pentru care solicită ca ea să fie respinsă; solicită, de asemenea, anularea hotărârii tribunalului și a judecătoriei, ca inadmisibile.
Arată că, conform art. 1025 noul Cod proc.civ., această cerere nu se încadrează la valoare redusă, iar procesul a fost amânat de mai multe ori, cererea fiind judecată conform dreptului comun.
Mai arată că asociația reclamantă le-a adus multe prejudicii, pârâții fiind obligați nelegal la plata unor cheltuieli comune stabilite și afișate de administrator, pretenții pe care ei consideră că nu le datorează în felul și în cuantumul în care au fost calculate și că suma de plată stabilită în sarcina lor îi îmbogățește nejustificat pe cei din conducerea asociației.
Cu privire la prezenta cale de atac, solicită admiterea recursului, casarea deciziei cu reținere spre rejudecare, respectiv obligarea numiților U. A., S. I. C., S. C., Jucman L., M. A., C. D. și M. E. la plata sumei de 350.000 lei despăgubiri civile – daune morale alături de plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces, conform motivelor de recurs. Solicită, totodată, cheltuieli de judecată constând în plata taxei de timbru.
Pârâtul recurent G. S. susține aceleași concluzii, atât cu privire la excepția inadmisibilității, cât și cu privire la fondul solicitărilor din recurs.
Reprezentantul intimatei reclamante solicită admiterea excepției inadmisibilității recursului, conform întâmpinării, arătând că nu se poate promova calea de atac a recursului împotriva unei decizii pronunțate în apel într-o cauză având ca obiect o cerere cu valoare redusă. Pe fond, solicită respingerea recursului, ca inadmisibil, cu cheltuieli de judecată, conform chitanței depuse la dosar.
În replică, pârâta recurentă G. E. solicită respingerea întâmpinării, cu motivarea că aceasta este depusă după termenul legal.
Reprezentantul intimatei reclamante arată că excepția este de ordine publică și că se poate invoca și în această etapă procesuală.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin decizia civilă nr. 896/A/8.10.2014, Tribunalul T. – Secția I Civila a respins apelul declarat de pârâții reclamanți reconvențional G. S. si G. E. împotriva sentinței civile nr._/18.12.2013 pronunțata de Judecătoria Timișoara si i-a obligat pe aceștia la plata către societatea reclamantă a sumei de 620 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că soluția primei instanțe este legală și temeinică, fiind rezultatul unei corecte interpretări a probatoriului administrat și a unei judicioase aplicări a legii incidente raporturilor juridice în speță.
Se impune, dintru început precizarea că, instanța de control judiciar, în absența investirii sale cu motivele căii ordinare de atac, cuprinse în cererea de apel depusă în interiorul termenului legal de apel, cum imperativ pretinde art.470 alin.1 lit.c NCPC, conchide, astfel cum corect a sesizat și intimata reclamantă, că a intervenit sancțiunea decăderii apelanților din dreptul de a-și motiva apelul, în aplicarea art.470 alin.2 NCPC ce dispune expres această sancțiune; împrejurare în care devin aplicabile prevederile art.476 alin.2 NCPC, după care „în cazul în care apelul nu se motivează… instanța de apel se va pronunța în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță”.
Așa fiind, tribunalul a constatat că devine necesară analiza, din perspectiva temeiurilor juridice ce fundamentează acțiunea principală, a legalității și temeiniciei apărărilor și cererilor pe care pârâții apelanți le-au prevalat în fața primei instanțe.
Or, în raport de cele arătate, instanța de control judiciar a apreciat că susținerile pârâților cu privire la neîndeplinirea de către comitetul de . și de membrii comisiei de cenzori ai asociației de proprietari reclamantă a unor obligații ce le revin cu privire la întreținerea proprietății comune (înlocuirea conductelor de încălzire de la etajul 2), la înlocuirea cutiei poștale ori la repararea zidului de la boxa apartamentului pârâților apelanți, nu au aptitudinea de a paraliza pretențiile reclamantei și nu-i poate exonera pe cei dintâi de obligațiile ce le incumbă potrivit cu dispozițiile legale imperative ale art.46 din Lg. nr.230/2007, conform cărora: „Toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari”.
Reputat fiind că art. 50 din aceeași lege conferă asociației de proprietari dreptul „de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.”
În aceeași ordine de idei, tribunalul a observat că judicios prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art.32 alin.3 din HG nr.1588/2007, care statuează fără echivoc că „Niciun proprietar de apartament sau de spațiu cu altă destinație decât aceea de locuință nu va fi exceptat de la obligația de a contribui la plata cheltuielilor comune, ca urmare a renunțării la folosirea unei părți din proprietatea comună, a abandonării apartamentului sau a spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință ori în alte situații”.
Așadar, nu prezintă relevanță faptul că pârâții nu au locuit efectiv în apartamentul în litigiu și, de altfel, examinând listele de cheltuieli se constată cu ușurință că, cheltuielile restante aferente apartamentului pârâților includ cu precădere: fondul de reparații, cheltuieli cu administrația, apa pluvială, interfon, cum și, fără doar și poate, cheltuielile aferente consumului de energie termică pentru părțile comune ale condominiului, raportat la valoarea nesemnificativă a acestor din urmă cheltuieli prin comparație cu celelalte apartamente din clădire; așadar, în discuție sunt cheltuieli pe cota-parte indiviză de proprietate așa cum sunt acestea definite de art.44 din HG nr.1588/2007, ca fiind cheltuieli ale asociației cu privire la proprietatea comună și de la plata cărora pârâții, ca și membri ai asociației, proprietari ai unuia dintre apartamentele condominiului și asupra unei cote părți indivize din părțile aflate în proprietatea comună, nu pot fi exonerați.
Or, din perspectiva concluziei supra configurate, este lipsită de orice valență juridică apărarea constantă a pârâților de a nu fi beneficiat de căldură în apartament din pricina coloanelor înfundate, fiind cât se poate de clar că sumele reprezentând contravaloarea energiei termice sunt în fapt cheltuieli aferente proprietății comune indivize a condominiului și nu proprietății exclusive asupra apartamentului ai cărei titulari sunt pârâții.
Relativ la cuantumul acestor cheltuieli, tribunalul a menținut argumentația judecătoriei, potrivit cu care pârâții, în cazul în care erau nemulțumiți de modul de calcul, aveau a uza de prevederile art.12 lit.a din HG nr.1588/2007 și a le contesta la președintele asociației de proprietari în termen de 10 zile de la afișarea listei de plată, ceea ce în speță nu se verifică a fi făcut însă.
De altă parte, deși în cuprinsul întâmpinării pârâta a susținut ca dovada sumei pretinse de reclamantă să se realizeze pe calea unei expertize financiare ale cărei costuri reclamanta să le suporte, este de precizat că, în ipoteza în care o atare poziție are semnificația unei contestări a cuantumului cheltuielilor pretinse în cauză, era necesar ca pârâții, nu doar să afirme acest lucru, ci să iasă din pasivitate și să solicite expres instanței efectuarea unei lucrări de specialitate în acest sens, pe cheltuiala lor, urmând ca, la finalizarea dosarului, costurile cu expertiza să fie avute în vedere la stabilirea cheltuielilor de judecată.
Acțiunea reclamantei nu se poate reține că este prescrisă, de vreme ce aceasta a acționat în interiorul termenului legal de prescripție de trei ani prevăzut ca termen general de prescripție, de art.3 din Decretul nr.167/1958 (pentru pretențiile pecuniare reprezentând cheltuieli pe lunile februarie 2011-septembrie 2011) și de art.2517 NCC pentru pretențiile reprezentând cheltuieli aferente perioadei septembrie 2011-mai 2013 inclusiv.
În privința excepțiilor invocate de pârâți, tribunalul a considerat că, în mod legal, a fost respinsă excepția de nelegalitate a înființării Asociației de proprietari reclamantă în speță, aceasta din urmă înființându-se, pe calea unei proceduri special reglementate, printr-o hotărâre a instanței de judecată, ce are a fi atacată în termenele și condițiile prevăzute de legea nr.230/2007-art.6 și nu în baza unui act administrativ care poate fi supus controlului de legalitate în temeiul art.4 din Lg. nr.554/2004.
La fel de corect a fost respinsă excepția de nelegalitate a art. 46 din Lg. nr.230/2007, constituind temeiul juridic al cererii introductive, în condițiile în care textele de lege nu pot face obiect al controlului de legalitate, specific actelor administrative, ci, eventual al controlului de conformitate cu prevederile constituționale, pe calea excepției de neconstituționalitate.
Cât privește admisibilitatea excepției de neconstituționalitate invocate de pârâți, soluția primei instanțe nu mai poate fi discutat, intrând în puterea lucrului judecat, din moment ce pârâții nu au înțeles a uza de calea de atac specială și separată pentru atacarea încheierii din data de 20.11.2013, prevăzută de art.29 alin.5 din Lg. nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
Cu privire la excepția lipsei capacității de exercițiu a asociației reclamante și a lipsei calității de reprezentant al numitului U. A., președinte al asociației, în mod legal a procedat prima instanță respingându-le, dat fiind că există o sentința judecătorească prin care a s-a autorizat funcționarea asociației, ea devenind astfel persoană juridică de drept privat și dobândind capacitate de exercițiu, iar numitul U. A. rezultă că a acționat în calitate de președinte ales-reprezentant legal al asociației ca persoană juridică, conform art.31 alin.1 din Lg. nr.230/2007.
Legat de cererile reconvenționale formulate de pârâți, devine obligatorie precizarea că, potrivit art.1029 alin.7 NCPC, în procedura cererilor cu valoare redusă, pârâtul poate formula cerere reconvențională, dar această cerere cu caracter incidental trebuie, la rândul ei, să întrunească cerințele art.1025 pretinse imperativ de lege pentru cererea principală demarată în această procedură specială.
Or, art.1025 alin.7 NCPC statuează că Titlul X reglementând procedura cererilor cu valoare redusă, se aplică numai atunci când, valoarea obiectului cererii, fără a se lua în calcul dobânzile, cheltuielile de judecată sau alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.
Revenind la speță, se constată că valoarea cererilor reconvenționale depășește cu mult suma impusă de lege, cererea reconvențională a pârâtului având o valoare estimată a pretențiilor de 24.000 lei, iar a pârâtei, de_ lei reprezentând daune materiale și morale, context în care cererile incidentale analizate sub aspectul valorii obiectului lor nu răspund cerințelor art.1025 alin.1 NCPC și nu pot fi primite.
În plus, cererea reconvențională a pârâtei având ca obiect obligația de a face, de obligare a pârâților reconvenționali, persoane fizice indicate de a înlocui coloanele de încălzire, de a înlocui cutia poștală ori de a repara zidul de la boxa reclamanților reconvenționali, excede, prin obiectul ei, domeniului de aplicare al procedurii instituite legislativ de Titlul X din Noul Cod de procedură Civilă, domeniu supra configurat.
Aceasta, abstracție de faptul că în mod judicios prima instanță a respins ca inadmisibile cererile incidentale, cât timp erau îndreptate contra altor persoane decât reclamanta, iar pretențiile izvorau din alte raporturi juridice decât cel dedus judecății prin cererea principală, reproșându-se persoanelor fizice: președinte, administrator, cenzorii asociației, nerespectarea obligațiilor ținând de întreținerea proprietății comun, cu consecința obligării lor la plata de despăgubiri.
Solicitarea pârâților apelanți din apel de a dispune instanța dizolvarea asociației reclamante prin raportare la OG nr.26/2000, nu a putut fi primită, ea apărând ca o cerere nouă în apel, prohibită de art.478 alin.3 NCPC, dar și pentru că o atare pretenție nu poate fi formulată, raportat la art.1025 și art.1029 alin.7 NCPC, în cadrul procedurii speciale a cererilor cu valoare redusă și, pe de altă parte, OG nr.26/2000 prevede o procedură anume și verificarea unor condiții expres reglementate de lege pentru dizolvarea asociației, cum și competența anume prevăzută a judecătoriei în primă instanță pentru aceasta.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții la data de 8.12.2014 solicitând instanței casarea deciziei cu reținere spre rejudecare, respectiv obligarea numiților U. A., S. I. C., S. C., Jucman L., M. A., C. D. și M. E. la plata sumei de 350.000 lei despăgubiri civile – daune morale alături de plata cheltuielilor de judecata ocazionate de proces, desființarea-dizolvarea Asociației reclamante și radierea ei din registrele publice în care a fost înscrisă, cu obligarea comitetului asociației la înlocuirea cutiei poștale pe care le-au distrus-o, obligarea numitei S. C. la asigurarea confortului în locuință si obligarea numiților M. A. si U. A. la repararea zidului de la boxa pe care l-au deteriorat pentru lucrări in scop personal.
Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 485 (1), 483 (1)-(4), 202 (1) din NCPC, art. XIII-XVII din Legea nr. 2/2013, cu excepția art. 83, raportat la art. 13 (3) si (4) din NCPC, art. 21 din Constituție, art. XI din Legea nr. 2/2013, art. 6-7 din Legea nr. 303/2014 si art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
In fapt, susținerile din recurs s-au întemeiat pe aceea că argumentele din apel sunt contradictorii si că decizia s-a bazat pe o interpretare greșită a actului dedus judecății, distorsionându-se adevărul.
Se pretinde că ambele instanțe au protejat în fond abuzurile reclamantei, bazându-se pe o lege a asociațiilor de proprietari abuzivă, permisivă si neconstituțională, pârâții fiind obligați nelegal la plata unor cheltuieli afișate de un oarecare administrator, om de serviciu, considerându-se nejustificat că ei fac parte din asociație în condițiile în care nu au aderat, conform legii, la aceasta.
Pârâții au criticat decizia din apel pentru modul nelegal – în opinia lor – în care au fost interpretate drepturile conducerii asociației de proprietari si ale pârâților ca proprietari ai locuinței lor cât si pentru modul de stabilire a obligațiilor de plată a cheltuielilor comune pe care ei consideră că nu le datorează în felul si in cuantumul în care au fost calculate si că suma de plată stabilită in sarcina lor îi îmbogățește nejustificat pe cei din conducerea asociației.
S-a mai susținut si aceea că excepțiile invocate de ei în fata instanțelor anterioare (cea a prescripției si cea a nelegalității înființării asociației) erau justificate si trebuiau admise, după cum se impunea din nou, în mod imperativ, ridicarea excepției de neconstituționalitate și ilegalitate a art. 6 din Legea nr. 230/2007, respectiv art. 8 din H.G. nr. 1588/2007 raportat la art. 64 (3) din Legea nr. 24/2000 cu modificările si completările ulterioare.
Redând în continuare, punctual, toate aspectele de fond pe care le consideră nelegale în hotărârile pronunțate, s-a solicitat si admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a intimaților pârâți si obligarea lor la respectarea drepturilor tuturor proprietarilor.
La cererea de recurs pârâții au atașat copia parțială a deciziei recurate.
Prin întâmpinarea formulată în cauză asociația reclamantă intimată a solicitat, în principal, respingerea recursului pârâților ca inadmisibil în condițiile art. 1032 alin. 1 si art. 483 alin. 2 teza finala din NCPC iar, in subsidiar, respingerea lui ca nefondat și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat.
In raport de excepția invocată prin întâmpinarea intimatei si de obiectul cauzei deduse judecații, Curtea a luat în discuție cu prioritate, conform art. 247 alin. 1 și art. 248 alin. 1 NCPC, acest aspect preliminar pe care l-a constatat ca întemeiat pentru următoarele considerente:
Acțiunea cu care asociația reclamantă a investit instanța de judecată este o acțiune civilă, cu obiect clar determinat si evaluabil in bani, prin aceasta fiind solicitată instanței obligarea pârâțior G. S. si G. E. la plata sumei de 3137 lei reprezentând cheltuieli de întreținere neachitate de aceștia în perioada februarie 2011-februarie 2013 inclusiv si în continuare până la data plătii efective. Printr-o precizare ulterioară s-a menționat că suma datorată de pârâți pentru perioada martie 2013 – august 2013 este de 1518 lei si că pretențiile se ridică, deci, la nivelul sumei de 4653 lei.
Cererea reconvenționala formulată de pârâți împotriva unor persoane (fizice) altele decât reclamanta (persoana juridica) a fost respinsă ca inadmisibilă de către Judecatoria Timișoara prin Încheierea din 20.11.2013, cu atât mai mult cu cât pretențiile pârâților izvorăsc din alte raporturi juridice decât cel dedus judecații.
Instanța de fond, prin Încheierea din 6.11.2013, si-a asumat, conform art. 1027 NCPC, competenta generală, materială si teritorială în soluționarea acțiunii în procedura specială a cererilor cu valoare redusă, ale cărei reguli au fost aplicate întocmai.
Potrivit art. 1032 alin. 1 Cod proc.civ. hotărârea judecătoriei este supusă numai apelului la tribunal, în termen de 30 de zile de la comunicarea ei, dispoziție pe care instanța de fond a aplicat-o întocmai, indicând acest lucru, în mod expres, în dispozitivul sentinței pronunțate.
Apelul declarat de pârâții G. împotriva acestei sentinței a fost soluționat prin decizia civila nr. 896/8.10.2014 pronunțata de Tribunalul T. – Secția 1 Civila, hotărârea având caracter definitiv potrivit art. 634 pct. 4 Cod proc.civ.
In condițiile în care pentru procedura specială urmată în dosar nu este legal permisă decât exercitarea unei singure căi de atac – respectiv cea a apelului – în mod evident, recursul declarat de pârâți împotriva deciziei definitive pronunțate în cauză de tribunal este inadmisibil, potrivit art. 483 alin. 2 teza finala Cod proc.civ., urmând a fi respins pe cale de consecință.
Constatarea ca incidentă în cauză a acestei excepții de procedură, potrivit art. 248 alin. 1 Cod proc.civ., face inutilă examinarea pe fond a pretențiilor pârâților, astfel cum acestea au fost punctual expuse în recursul lor.
Fiind în culpă procesuală, în baza art. 453 alin. 1 Cod proc.civ., recurenții pârâți vor fi obligați să plătească asociației reclamante intimate sume de 620 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâții G. E. L. și G. S. împotriva deciziei civile nr. 896/8.10.2014 pronunțată de Tribunalul T. – Secția I Civilă.
Obligă recurenții să plătească intimatei reclamante Asociația de P. Timișoara, . suma de 620 lei cheltuieli de judecată.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 7 aprilie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. R. M. L. D. C.
GREFIER,
L. P.
Red. D.C./09.04.2015
Tehnored L.P./04.05.2015
Ex.5/ .> Primă instanță: jud. G. D. – Judecătoria Timișoara
Instanța de apel: jud. C. B., A. A. – Tribunalul T.
Se comunică 3 exemplare
Pârâții recurenți G. E. L. și G. S., dom. în Timișoara, .. 3, .. 1, .>
Intimata reclamanta Asociația de P. Timișoara, ..
| ← Pretenţii. Decizia nr. 96/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... → |
|---|
