Cerere reexaminare ajutor public judiciar. Decizia nr. 297/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 297/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 29-07-2015 în dosarul nr. 297/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR.297

Ședința publică din 29 iulie 2015

PREȘEDINTE: C. D.

JUDECĂTOR: M. L.

JUDECĂTOR: DR. L. L.

GREFIER: R. P.-D.

S-a luat în examinare recursul declarat de petentul R. A. împotriva deciziei civile nr. 141/25.05.2015 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ având ca obiect cerere de reexaminare ajutor public judiciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul - petent.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor, verificarea actelor și lucrărilor dosarului, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depuse, prin Serviciul registratură, la data de 06 iulie 2015, 08 iulie 2015, 23 iulie 2015, 27 iulie 2015 și 28 iulie 2015 de către petent Cereri.

Întrebat fiind de instanță, petentul declară că a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 141/25.05.2015 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, că înțelege să își mențină recursul astfel cum a fost el declarat și că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat.

Instanța, văzând că nu mai sunt alte chestiuni prealabile de soluționat, acordă cuvântul pe excepția inadmisibilității recursului:

Recurentul-petent declară că deși nu are pregătire juridică, dânsul consideră că cererea sa de recurs este admisibilă și excepția invocată din oficiu este neîntemeiată. Astfel trebuie admisă cererea așa cum a fost formulată, și soluționat astăzi dosarul de către instanță, fie să se decline la judecătorie, pentru competenta soluționare.

Instanța rămâne în pronunțare pe excepția inadmisibilității urmând ca celelalte solicitări să fie examinate în funcție de soluția ce se va pronunța pe baza acestei cereri.

CURTEA

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 141 din 25.05.2015 Tribunalul T. a respins ca inadmisibil recursul declarat de recurentul R. A. împotriva încheierii civile nr. 1399/09.02.2015 a Judecătoriei Timișoara pronunțată în dosar nr._ .

Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut în esență că obiectul recursului îl constituie încheierea civilă nr. 1399/2015 prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de reexaminare formulată de recurent împotriva unei încheieri prin care s-a respins o altă cerere de reexaminare a ajutorului public judiciar.

S-a reținut că încheierea prin care s-a respins cererea de reexaminare în raport de dispozițiile O.U.G. nr. 51/2008 este definitivă și nu poate fi atacată cu recurs.

Împotriva deciziei civile nr. 141/25.05.2015 pronunțată de Tribunalul T. a declarat recurs recurentul R. A. care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile atacate cu reținerea cauzei spre rejudecare cu consecința soluționării excepțiilor și pe fond a cauzei având ca obiect contestație la executare.

Solicită casarea deciziei având ca obiect cererea de ajutor public judiciar și admiterea cererii de acordare a facilităților de plată a ajutorului public judiciar cu motivarea că are calitatea de pensionar în vârstă de 81 de ani și are pensia diminuată cu 50%, situație în care nu are posibilitatea achitării taxelor de timbru.

A solicitat de asemenea, să se judece cauza privind clarificarea dispozitivului hotărârii, soluționarea excepțiilor nesoluționate de instanță și judecarea fondului acțiunii având ca obiect contestație la executare.

În ceea ce privește cererea de ajutor public judiciar întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 51/2008 invocă autoritatea de lucru judecat cu motivarea că Tribunalul T. s-a pronunțat sub acest aspect și în dosar nr._ ,_ ,_ ,_ și_ .

A solicitat totodată desființarea actelor de încuviințare a executării silite efectuate de Judecătoria Timișoara prin nerespectarea hotărârilor judecătorești pronunțate de instanțele din D. și Cluj în temeiul dispozițiilor art. 399 c.pr.civ., art. 401 c.pr.civ. coroborate cu art. 281 c.pr.civ..

Prin precizările depuse la dosar la data de 27.07.2015 reclamantul a reiterat cererea de acordare a ajutorului public judiciar iar cu privire la fondul cauzei să se decline competența de soluționare a cauzei spre rejudecare la instanța competentă.

La termenul de judecată din data de 29.07.2015 instanța a invocat și pus în discuția părților excepția de inadmisibilitate a prezentei căi de atac în raport de obiectul cauzei și de dispozițiile O.U.G. nr. 51/2008.

Cum cauza a rămas în pronunțare pe excepția inadmisibilității recursului și, întrucât raportat la obiectul cererii – acordarea ajutorului public judiciar - celelalte motive de recurs sunt străine cauzei, Curtea va analiza recursul declarat de reclamant raportat la excepția invocată.

Astfel, reclamantul a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 141/25.05.2015 pronunțată de Tribunalul T. prin care s-a respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamant împotriva încheierii nr. 1399/09.02.2015 a Judecătoriei Timișoara prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de reexaminare formulată de aceeași parte împotriva unei încheieri de respingere a altei cereri de reexaminare a ajutorului public judiciar.

Dispozițiile art. 15 (2) din O.U.G. nr. 51/2008 prevăd că împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de acordare a ajutorului public judiciar se poate face cerere de reexaminare asupra căreia instanța se pronunță prin încheiere irevocabilă.

Raportat la aceste dispoziții legale, precum și la dispozițiile art. 483(1) c.pr.civ. ce prevăd că sunt supuse recursului hotărârile date în apel, cele date fără drept de apel și alte hotărâri prevăzute expres de lege, Curtea va respinge ca inadmisibil recursul declarat de R. A. împotriva deciziei civile nr. 141/25.05.2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul R. A. cu domiciliul în Timișoara, ., .. 13, J. T., împotriva deciziei civile nr. 141 din 25.05.2015 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 29 iulie 2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, C. D. M. L. DR. L. L.

GREFIER,

R. P.-D.

Red: M.L./30.07.2015

Tehnored: R.P.D. 30.07.2015

3ex/SM/1 .>

Se comunică

Recurent - R. A. cu domiciliul în Timișoara, ., .. 13, J. T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere reexaminare ajutor public judiciar. Decizia nr. 297/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA