Expropriere. Decizia nr. 9/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 21-01-2015 în dosarul nr. 9/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ - 22.05.2014
DECIZIA CIVILĂ NR. 9/A
Ședința publică din 21 ianuarie 2015
PREȘEDINTE: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
GREFIER: C. J.
S-au luat în examinare apelurile declarate de reclamanta . și pârâtul S. R., reprezentat de M.T.I., prin CNADNR- Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva sentinței civile nr. 256/11.02.2014, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, pentru expropriere.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 14.01.2015, când pronunțarea a fost amânată pentru data de astăzi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
În deliberare constată că, prin Sentința civilă nr. 256/PI din 11 februarie 2014, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale SA, reprezentată de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, și a obligat pârâtul-expropriator la plata către reclamanta - expropriată a despăgubirilor aferente imobilului - teren arabil în suprafața de 7957 mp. având nr. cad._, imobil supus procedurii speciale de expropriere în baza Legii nr. 255/2010, cuantificate la nivelul sumei totale de 12.095 lei, constatând că, la această valoare a despăgubirii este îndreptățită reclamanta și nu la suma de 8.498 lei stabilită prin Hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 70/21.09.2011 emisă de pârâtul expropriator, respingând în rest acțiunea, precum și cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantei . - în calitate de proprietară a parcelei supuse exproprierii, având 7957 mp, nr. cad_ înscrisă în nr. CF_ Belinț - i s-a stabilit prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 70 din 21.09.2011 emisă de pârâtă în aplicarea prevederilor Legii nr. 198/2004, un cuantum total al despăgubirilor de 8.498 lei.
Dispozițiile art. 481 Codului civil stabilesc că nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire, iar prevederile art. 44 din Constituția României statuează în alin.(3) și (6) că: „nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire”, iar această despăgubire se stabilește „de comun acord cu proprietarul său, în caz de divergență, prin justiție”.
Exproprierea este definită ca fiind o instituție juridică de drept public care constă în achiziția forțată, cu titlu oneros, pentru cauză de utilitate publică, în condițiile legii și sub control judiciar, a unor bunuri imobile proprietate privată sau ca o operațiune juridică în a cărei structură complexă intră acte juridice și fapte juridice în sens restrâns de drept public și de drept privat având ca efecte principale trecerea forțată a unui bun imobil proprietate privată în proprietatea publică, în vederea unor executări de lucrări de utilitate publică precum și plata unei despăgubiri.
Principiile ce trebuie să guverneze operațiunea juridică a exproprierii sunt: existența unei cauze de utilitate publică - ce se declară printr-un act administrativ, ori chiar prin lege (este cazul de față, în care operațiunea de expropriere s-a declanșat sub incidența legii cu nr. 198/2004); existența unei despăgubiri drepte și prealabile – principiu, de altfel, consacrat și prin normele internaționale, acelea ale Declarației drepturilor omului și a cetățeanului din anul 1789 și, respectiv, ale Primului Protocol Adițional la Convenția Europeană) și, nu în ultimul rând, caracterul judiciar al exproprierii de drept comun (consacrată de legea-cadru cu nr. 33/ 1994); dar și a etapelor acesteia (identificate în număr de trei de doctrina de specialitate: etapa declarării utilității publice, cea administrativă și cea judiciară).
Actul de declarare a utilității publice (în speță - legea cu nr. 198/2004 ) a fost urmat de măsurile premergătoare exproprierii, constând în întocmirea unei documentații tehnico-cadastrale (și care cuprinde date privind încadrarea lucrării in planurile de urbanism si amenajare a teritoriului, planuri cu amplasamentul lucrării, care conțin delimitarea suprafețelor si a construcțiilor propuse spre expropriere, cu indicarea numelor proprietarilor, precum si a ofertelor de despăgubire pe categorii de imobile stabilite de către persoane autorizate in evaluare), așa cum prevăd dispozițiile art. 3 din lege, preluate și în anexa ce face parte integrantă din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/1994, aprobate prin HG nr. 941/2004.
În baza acestei documentații, Guvernul, prin HG nr. 1232/16.12.2010 a aprobat amplasamentul lucrării, declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor care constituie amplasamentul, suma globală estimată a despăgubirilor, termenul în care aceasta se virează într-un cont bancar deschis pe numele expropriatorului și sursa de finanțare. În speță, declanșarea procedurii de expropriere s-a realizat prin Hotărâre a Guvernului, urmare a declarării utilității publice prin legea cu nr. 198/2004, fără ca titularul dreptului de proprietate privată (ce urmează a se stinge în această modalitate), ori titularul altui drept real asupra imobilului în discuție să poată contesta măsura exproprierii.
Persoana nemulțumită poate invoca în fața instanțelor de drept comun doar excepția de neconstituționalitate a legii cu nr. 198/2004 și cuantumul despăgubirii stabilite ori, după caz, neacordarea acesteia.
Despăgubirea reprezintă o compensație pentru pierderea suferită de proprietar, ca urmare a stingerii dreptului de proprietate privată asupra bunului supus exproprierii, cu consecința nașterii dreptului de proprietate publică asupra aceluiași bun. Despăgubirea - constituind o garanție acordată celui îndreptățit, care, prin primirea despăgubirii cuvenite își păstrează aceeași valoare a activului patrimonial și are posibilitatea de a înlocui dreptul real pierdut, ca efect al exproprierii, cu o sumă certă și nu cu o simplă speranță a cărei realizare are caracter incert - se impune a fi dreaptă (și aptă a acoperi întreaga pierdere suferită de persoanele afectate de măsura exproprierii, inclusiv cea rezultată din parcelele neexpropriate ce nu mai pot fi exploatate ori utilizate normal, conform destinației), justă ( ceea ce exclude orice plafonare a acesteia) și prealabilă (constituindu-se într-o garanție importantă acordată persoanelor îndreptățite la despăgubire).
În acest sens, jurisdicția de contencios european a statuat, în virtutea respectării art. 1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului că o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze un just echilibru între exigențele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului printre care se numără, evident, și dreptul de proprietate), având a fi, în același timp, convenabilă pentru realizarea țelului ei legitim, dar și nedisproporționată față de acesta ( cauza James și alții vs Regatul Unit al Marii Britanii). Ceea ce presupune existența unei despăgubiri drepte, juste și prealabile cuvenită proprietarului pentru bunul expropriat.
În speță, s-a constatat că valoarea stabilită cu titlu de despăgubire pentru terenul expropriat reclamantei este derizorie, raportat la concluziile raportului tehnic evaluator efectuat în cauză ( pe care tribunalul l-a omologat, întrucât a avut în vedere, prin comparație, prețul rezultat din contracte de vânzare-cumpărare a terenurilor similare în zonă ).
Experții au stabilit că valoarea reală a terenurilor de aceeași categorie de folosință ca și al reclamantei este de 12.095 lei - pagina 174, calculat la data hotărârii de expropriere.
Solicitarea reclamantei de a se dispune exproprierea totală a suprafeței de teren deținute este neîntemeiată, raportat la temeiul de drept invocat, respectiv art. 24 alin. 1 din Legea nr. 33/1994. Astfel, singura acțiune pe care o prevede Legea nr. 255/2010 în favoarea expropriaților este acțiunea în contestarea cuantumului despăgubirilor, reglementată de art. 22 alin.1, exproprierea unei suprafețe de teren putându-se realiza doar în cadrul procedurii speciale reglementate de actul normativ mai sus enunțat, despăgubirile putând fi contestate în instanță doar în privința cuantumului.
Pentru aceste considerente, tribunalul a admis, în parte, acțiunea reclamantei și, în consecință, a obligat pârâtul-expropriator la plata către reclamanta-expropriată a despăgubirilor aferente imobilului-teren arabil în suprafața de 7957 mp. având nr. cad._, imobil supus procedurii speciale de expropriere în baza Legii nr. 255/2010, cuantificate la nivelul sumei totale de 12.095 lei, constatând că, la această valoare a despăgubirii este îndreptățită reclamanta și nu la suma de 8.498 lei stabilită prin Hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 70/21.09.2011 emisă de pârâtul expropriator.
A respins, în rest, acțiunea, ca neîntemeiată.
A respins cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată, deoarece nu a produs dovada efectuării acestora.
Cum reclamanta nu a făcut dovada achitării diferenței de onorariu solicitată de cei trei experți desemnați în cauză, potrivit decontului aferent lucrării de specialitate efectuată, instanța a stabilit prin încheierea din data de 19 noiembrie 2013 obligația de a achita în contul Biroului de expertize Judiciare – Tribunalul T., deschis la CEC SA Timișoara, suma de 3000 lei cu titlu de diferență onorariu expert aferent lucrării de specialitate efectuată în cauză.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta . și recurs pârâtul S. R., reprezentat de CNADNR, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, cale de atac ce a fost recalificată de către Curte ca fiind apel prin încheierea din 18 iunie 2014.
Reclamanta apelantă . admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor în sensul acordării unei sume mai mari ca despăgubire, în ceea ce privește exproprierea totală a suprafeței de teren rămasă în proprietatea sa în urma exproprierii și în ceea ce privește neacordarea cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanta recurentă a arătat că nelegalitatea și netemeinicia sentinței primei instanțe constă în cuantumul foarte mic al despăgubirii acordate, prețul de 1,52 lei/mp teren expropriat fiind derizoriu, avându-se în vedere că însuși expropriatorul a stabilit în anul 2011 un cuantum de 4,80 euro/mp, ofertă ce, ulterior, a fost retrasă.
Că, valorile de despăgubire nu au fost stabilite la nivelul datei la care a fost efectuată evaluarea, iar contractele propuse spre comparație în probațiune de către intimată cu prețurile unor terenuri echivalente în zonă nu sunt relevante, nestabilind adevărata valoare a terenurilor, ci doar prețuri de conjunctură.
Recurenta a mai susținut că în alte dosare având ca obiect despăgubiri, pentru terenuri expropriate pe raza localității Belinț, alți experți au stabilit un cuantum de despăgubire real, de 4,90 euro/mp.
Reclamanta a învederat că experta B.-T. D. a fost incompatibilă de a efectua expertiza în cauză, fiind soția unui expert evaluator angajat de către pârâtă, solicitând în probațiune efectuarea unei noi expertize evaluatorii.
În ceea ce privește solicitarea exproprierii suprafeței de teren rămase în proprietatea sa, recurenta a învederat că experții nici nu au calculat cuantumul suprafeței de teren stabilită de către expertul topograf, ce nu mai poate fi folosită conform destinației inițiale, iar instanța a respins petitul ca fiind nefondat fără a pune în discuție inadmisibilitatea acestuia.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate, reclamanta apelantă a arătat că în mod nelegal le-a respins instanța, iar cu privire la eventualele diferențe de onorar de experți, a învederat că ar fi trebuit să le plătească pârâta, care a căzut în pretenții.
În drept, a invocat dispozițiile art. 282-296 și urm. C.p.c., OG nr. 521/2011, Legea nr. 255/2010 și art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Pârâtul S. R., reprezentat de CNADNR, prin Regionala de Drumuri și Poduri Timișoara a solicitat admiterea recursului ( calificat drept apel de instanță prin încheierea din 14.06.2014) și, în principal, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii principale ca neîntemeiată, iar în subsidiar, casarea hotărârii atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul T..
În motivare, pârâtul a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 304 ind. 1 C.p.c. și art. 26 al. 2 din Legea nr. 33/1992, susținând că la stabilirea valorii de despăgubire a imobilului expropriat experții au folosit metoda capitalizării rentei/veniturilor, încălcând astfel dispozițiile art. 26 al. 2 din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora valoarea de despăgubire a imobilului expropriat se stabilește prin metoda comparației cu imobile similare.
Pârâtul apelant a mai învederat că, în raport de cele 16 contracte de vânzare- cumpărare, care au ca obiect imobile similare, depuse în dosarul instanței de fond, valoarea de despăgubire de 12.095 lei, omologată de instanța de fond, nu este o valoare reală, iar cea stabilită de S. R., de 8497 lei, este o valoare corectă și reală.
Instanța de apel a încuviințat efectuarea unui supliment la raportul de expertiză pe baza metodei comparației directe.
În urma examinării sentinței atacate, în limitele motivelor invocate și ale art. 294-298 C.p.c. și art. 26 al. 2 din Legea nr. 33/1994, Curtea apreciază că este întemeiat apelul reclamantei pentru argumentele de mai jos.
Potrivit art. 22 al.1 din Legea nr. 255/2010, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a despăgubirii, iar conform aliniatului 3 al aceluiași articol, acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr.33/1994.
Astfel, art. 25 al. 1 din Legea nr. 33/1994 prevede că „Pentru stabilirea despăgubirilor instanța va constitui o comisie de experți (…)” iar art. 26 al. 2 stabilește că „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului (…)”.
Așadar, conform acestor norme de drept formal (procesual), instanța judecătorească este competentă să se pronunțe doar asupra cuantumului despăgubirii, care trebuie să fie stabilită de către o comisie de experți.
Pe de altă parte, Legea nr. 33/1994 (art. 1 și 26) și Legea nr. 255/2010 (art.8) conțin și norme de drept substanțial prin care se consacră caracterul just al despăgubirii, care se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului, norme care se află în concordanță cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În speță, prima instanță a încălcat dispozițiile legale de mai sus, omologând valoarea de despăgubire de 12.095 lei, stabilită de experți pe baza metodei capitalizării veniturilor.
Or, din suplimentul la raportul de expertiză efectuat în apel, cu respectarea dispozițiilor art. 26 al. 2 din Legea nr. 33/1994, pe baza metodei comparației directe, ținându-se cont de prețurile de tranzacționare pentru imobile similare din zonă la data efectuării expertizei, reiese că valoarea terenului expropriat în suprafață de 7597 mp este de 4.058 lei, în cazul experților J. C. și U. I.- R. (f. 96 dosar apel) și de 3.979 lei, în cazul expertului B.- T. D. (f. 82 dosar apel).
La această valoare a terenului expropriat de 4.058 lei au fost adăugate și daunele, expertul J. C. stabilind, în varianta I, o valoare de despăgubire de 8.185 lei, și în varianta II o valoare de despăgubire de 9.914 lei, iar expertul U. I. R., în varianta I, o valoare de despăgubire de 6.938 lei, și în varianta II, o valoare de despăgubire de 8.602 lei.
Expertul B. – T. D., adăugând la valoarea terenului expropriat, în sumă de 3.979 lei, valoarea daunelor, a stabilit, în varianta I, o valoare de despăgubire de 4.990 lei, iar în varianta II, o valoare de despăgubire de 5.959 lei.
Astfel, din compararea celor șase valori de despăgubire mai sus menționate, reiese că doar două dintre ele (cea de 9.914 lei și 8.602 lei) depășesc cu puțin suma de 8.498 lei, prevăzută în Hotărârea de stabilire a cuantumul despăgubirii nr. 70/21.09.2011, emisă de expropriator, iar celelalte patru valori de despăgubire sunt mai mici decât cele stabilite prin hotărârea menționată.
În plus, Curtea reține în legătură cu daunele calculate de experți, derivând din cheltuielile ce ar fi efectuate pentru dobândirea unei alte suprafețe similare de teren și dauna calculată pentru vânzarea forțată, că nu s-a făcut dovada caracterului real, cert și previzibil al acestora, astfel încât nu se justifică cuantumul acestor daune de 5.856 lei (în cazul valorii de despăgubire de 9.914 lei) și, respectiv, de 8.602 lei, care sunt singurele valori de despăgubire ce depășesc valoarea stabilită de expropriator.
În raport de cele de mai sus, Curtea constată că sunt întemeiate criticile aduse de pârâtul apelant, hotărârea primei instanțe fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 26 al. 2 din Legea nr. 33/1994, și că nu sunt întemeiate criticile formulate de reclamanta apelantă în privința cuantumului valorii de despăgubire.
Neîntemeiată este și critica adusă sentinței atacate de către reclamanta apelantă pentru respingerea solicitării acesteia de obligare a pârâtului la exproprierea totală a suprafeței de teren, avându-se în vedere că singura acțiune pe care o prevede legea specială (art. 22 al. 1 din Legea nr. 255/2010) este aceea în constatarea cuantumului despăgubirilor.
Pe cale de consecință, în baza art. 296 al. 1 C.p.c., Curtea va admite apelul pârâtului și va schimba sentința apelată în sensul că va respinge în totalitate acțiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată, urmând a respinge și apelul declarat de aceasta.
În baza art. 274 C.p.c., va obliga reclamanta să plătească pârâtului suma de 1.290 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorar de expert în apel, iar în baza art. 201 al. 1 C.p.c. și art. 23 din OG nr. 2/2000 să achite în contul Biroului de Expertize Judiciare al Tribunalului T., nr. RO80CECETM0137RON0113324, deschis la CEC Bank, suma de 1290 lei, respectiv câte 430 lei pentru fiecare din experții J. C., B. T. D. și U. I. R..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de pârâtul S. R., reprezentat de CNADNR, prin Regionala de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva Sentinței civile nr. 256/PI din 11 februarie 2014, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Schimbă sentința atacată în sensul că respinge în totalitate acțiunea formulată de reclamanta ..
Respinge apelul declarat de reclamanta . împotriva aceleiași sentințe.
Obligă reclamanta să plătească pârâtului suma de 1290 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de expert.
Obligă reclamanta . să achite în contul Biroului de Expertize Judiciare al Tribunalului T., nr. RO80CECETM0137RON0113324, deschis la CEC Bank, suma de 1290 lei, respectiv câte 430 lei pentru fiecare din experții J. C., B. T. D. și U. I. R..
Definitivă. executorie în privința plății experților.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 21.01.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
G. O. RUJIȚA R.
GREFIER,
C. J.
Se comunică:
- reclamantei .- Timișoara, .. 3, .
- pârâtului apelant S. R., reprezentat de CNADNR prin Regionala de Drumuri și Poduri Timișoara- Timișoara, ., nr. 3, .
- Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara
- expertului B.- T. D.- Timișoara, P-ța B. C., nr. 2
- expertului U. I. R. -Timișoara, ., ., .
- expertului J. C.- Timișoara, ., ., jud. T.
Emis 6 .="PlainText">
Red. G.O.- 22.01.2015; tehnored. C.J.- 22.01.2015; 8 ex.
Primă instanță: Tribunalul T.; Judecător: C. P.
| ← Expropriere. Decizia nr. 51/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Expropriere. Decizia nr. 10/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
